STABILIREA PATERNITATII COPILULUI DIN AFARA CASATORIEI PRIN RECUNOASTERE SAU HOTARARE JUDECATOREASCA

STABILIREA PATERNITĂŢII COPILULUI DIN AFARA CĂSĂTORIEI PRIN RECUNOAsTERE SAU HOTĂRÂRE JUDECĂTOREASCĂ

4.1. Stabilirea paternitatii copilului din afara casatoriei prin recunoasterea tatalui.

Art. 57-58 C. fam. reglementeaza recunoasterea paternitatii copilului din afara casatoriei în acelasi fel ca si art. 48-49 C. fam. care reglementeaza recunoasterea maternitatii, cu doua deosebiri: prima în ce priveste cazurile în care este admisa recunoasterea paternitatii si cea de a doua în ce priveste intervertirea sarcinii probei în cazul contestarii recunoasterii paternitatii de catre mama, de cel recunoscut sau de descendentii acestuia. La aceste deosebiri se adaug 20220t1913u a precizarea facuta de art. 57 alin.1 C. fam. potrivit careia, dupa moartea copilului, acesta poate fi recunoscut de tata numai daca a lasat descendenti firesti, precizare propusa de unii autori a fi extinsa, pe cale de analogie, si la recunoasterea maternitatii copilului decedat.

Recunoasterea paternitatii este declaratia facuta de bunavoie de catre un barbat, în una din formele prevazute de lege, prin care acesta marturiseste ca este tatal unui copil.

Ca si recunoasterea maternitatii, recunoasterea paternitatii are o natura juridica mixta fiind o marturisire de paternitate (mijloc de proba) exprimata în forma unui act juridic.

Cele mai multe caractere juridice ale recunoasterii paternitatii decurg din natura sa - precumpanitoare - de marturisire (mijloc de proba). Astfel, ea este: irevocabila, chiar atunci când este facuta prin testament (art. 57 alin. 3 C. fam.); are caracter declarativ, producând efecte retroactive de la nasterea copilului; are efecte fata de toata lumea (erga omnes); este un act personal al tatalui; ceea ce implica netransmisibilitatea dreptului de recunoastere la mostenitori; poate fi facuta si de tatal lipsit de capacitate de exercitiu sau restrâns în aceasta capacitate, cu singura conditie de a avea o vointa constienta; este un act juridic pur si simplu, nesusceptibil de modalitati (termen sau conditii).

Din natura sa de act juridic solemn si unilateral rezulta ca recunoasterea implica îndeplinirea conditiilor de validitate a manifestarilor de vointa, ca ea trebuie facuta în una din formele prevazute de lege si ca îsi produce efectele indiferent de acceptarea ei de catre cel recunoscut.

4.2. Contestarea recunoasterii paternitatii

Art. 58 alin. 1 C. fam. prevede, în aceeasi termeni - ca si art. 49 C. fam., privitor la contestarea recunoasterii maternitatii -, ca "recunoasterea care nu corespunde adevarului poate fi contestata de orice persoana interesata", deci, si de însusi autorul recunoasterii. Cele aratate cu referire la contestarea maternitatii sunt deopotriva valabile, mutatis mutandis, si în ce priveste contestarea paternitatii.

Exista o deosebire numai în ce priveste persoana careia îi revine sarcina probei când reclamantul în actiunea în contestatie este mama, copilul sau descendentii acestuia, cazuri în care reclamantul - caruia i-ar fi revenit sarcina probei potrivit dreptului comun - este scutit de orice proba, "dovada paternitatii" - a conformitatii recunoasterii paternitatii cu realitatea - fiind pusa de lege "în sarcina autorului recunoasterii sau a mostenitorilor sai" (art. 58 alin.2 C. fam.). În felul acesta, mama, copilul sau descendentii acestuia anihileaza recunoasterea prin simplul fapt al introducerii actiunii în contestatie. Printr-o intervertire a sarcinii probei, revine barbatului autor al recunoasterii - care este pârâtul în actiunea în contestatie - rolul de a dovedi ca el este tatal copilului[1], iar daca nu reuseste sa faca aceasta dovada în mod concludent pentru instanta de judecata, recunoasterea sa va fi înlaturata de instanta ca fiind contrara realitatii.

Scopul acestei dispozitii este acela de a ocroti mama, copilul sau pe descendentii, acestuia împotriva unei recunoasteri contrara adevarului, facuta în scopuri interesate.

4.3. Nulitatea recunoasterii paternitatii.

În mod asemanator cu nulitatea recunoasterii maternitatii, recunoasterea paternitatii este sanctionata cu nulitatea absoluta în urmatoarele cazuri: când se refera la copiii care beneficiaza de prezumtiile legale de paternitate, când se refera la copiii din afara casatoriei decedati care n-au lasat descendeti firesti (art. 57 alin.1 C. fam.); când emana de la un barbat lipsit de o vointa constienta; când a fost facuta prin alte acte juridice decât cele prevazute de art. 57 alin.1 C. fam. (declaratie la starea civila, înscris autentic, testament); când formele prevazute pentru valabilitatea acestor acte n-au fost respectate.

În ce priveste nulitatea relativa a recunoasterii paternitatii exista aceeasi controversa ca si în cazul nulitatii relative a recunoasterii maternitatii, unii autori sustinând teza ca recunoasterea paternitatii poate fi anulata pentru vicii de consimtamânt, iar altii sustinând teza potrivit careia recunoasterea de paternitate care corespunde adevarului nu poate fi anulata pentru vicii de consimtamânt, ea constituind o marturisire de paternitate care confirma o legatura de filiatie, ce exista independent de vointa autorului recunoasterii. Daca însa recunoasterea paternitatii nu corespunde adevarului; ea poate fi atacata de ajutorul ei fie prin actiunea în contestarea recunoasterii, fie prin actiunea în anulare.

4.4.Prescriptibilitatea actiunii formulata de mama. Problema titularului actiunii

Anterior modifiarilor, art. 60 alin. 1 prevede ca "actiunea în stabilirea paternitatii din afara casatoriei poate fi pornita într-un termen de un an de la nasterea copilului".Din modificarea operata, potrivit careia "actiunea(.) poate fi pornita de mama (.)", raportata si la introducerea alin. 4, rezulta ca leguitorul a înteles sa trateze diferit prescriptia în cele doua ipoteze, ceea ce duce si la concluzia ca actiunea ar avea doi titulari mama si copilul. Aceasta chestiune pune, înca, o serie de probleme, la care ma voi referi în continuare.

Potrivit art. 59 C. fam., titularu actiunii în stabilirea paternitatii este copilul, mama actionând doar în calitate de reprezentant legal al acestuia, pâna la dobândirea de catre copil a capacitatii testrânse de exercitiu.

Dupa împlinirea vârstei de 14 ani, minorul poate promova singur actiunea, fara a avea nevoie de încuviintare prealabila, dat fiind caracterul personal nepatrimonial al acestei actiuni.

Prin urmare, daca potrivit art. 59 C. fam. În toate situatiile mama actioneaza în numele copilului, iar nu în nume propriu, ea neavând legitimare procesuala activa, prevederea alin.1 al art. 60 C. fam.referitoare la termenul de prescriptie de un an de la nasterea copilului este în totala contradictie cu alin. 4 al aceluias articol care consacra caracterul imprescriptibil al actiunii în stabilirea paternitatii.

Din aceasta perspectiva, reglementarea instituita prin Legea nr. 288/2007 este profund criticabila. Totusi, având în vedere ca principiul principal de interpretare impune ca textele legale sa se interpreteze în sensul de a produce efecte juridice, iar nu în sensul de a nu produce astfel de efecte, apreciem ca ar fi posibila si o alta abordare.

Astfel, dupa cum cum aratam si mai sus se poate spune ca intentia legiutorului a fost aceea de a recunoaste si mamei copulului dreptul de a promova, în nume propriu, iar nu doar în calitate de reprezentant legal al copilului, actiunea în stabilirea paternitatii .

De asemenea, s-ar putea sustine aceasta intentie de reglementare si prin argumentul de text dedus în interpretarea literara a alin .4 al art. 60 C fam., care se refera în terminis la optiunea apartinând copilului. Or, daca în aceasta materie ar exista un singur titular, si anume copilul, atunci sintagma mentionata, ce are rol de determinant al cuvântului actiunea, ar fi superflua.

Numai admitând aceasta interpretare, solutia legislativa din cuprinsul alin. 1 al art. 60 C. fam. S-ar justifica si ar capata un sens. Pe cale de consecinta, si alin. 2 si 3 ale art. 60 C. fam. (ce nu au facut obiectul modificarii ), care se refera la ipotezele în are termenul de prescriptie al dreptului la actiune îsi pierde cursul la o data ulterioara nasterii copilului, ar urma sa se aplice doar în situatia în care mama este titulara actiunii, pentru ca numai în persoana ei actiunea are caracter prescriptibil.

Daca aceasta a fost intentia de reglementare a legiuitorului, atunci, pentru respectarea exigentelor de tehnica legislativa, în vederea asigurarii corelarii textelor interferente, se impunea o interventie expresa si asupra art. 59 C. fam. care prevede ca actiunea in stabilirea paternitatii apartine copilului.

Însa chiar si în aceasta ipoteza (recunoasterea mamei ca titular al actiunii) reglementarea din art. 60 alin. 1 C. fam. ramâne criticabila, daca nu cumva de-a dreptul inutila întrucât mama va putea sa actioneze oricând, pâna la dobândirea de catre copil a capacitatii restrânse de exercitiu, calitatea de reprezentant al acestuia, desi termenul de prescriptie de un an, în ceea ce o priveste se va fi împlinit.

4.5 Imprescriptibilitatea actiunii apartinând copilului

Sub imperiul reglementarii anterioare, actiunea in stabilirea paternitatii era prescriptibila în termen de un an; caracterul prescriptibil al actiunii si durata relativ scurta a termenului erau justificate în literatura de specialitate prin argumentul ca în acest mod se înlatura cât mai grabnic incertitudinea statutului familial al persoanei, copilul urmând sa beneficieze, cât mai repede posibil, de efectele juridice ale filiatiei si ale rudeniei.

În raport cu jurisprudenta în materie a Curtii Europene a Drepturilor Omului, la care am facut referire, apreciem ca instituirea caracterului imprescriptibil al acestei actiuni repreyinta o optiune legitima pe deplin justificata, care da expresie principiului interesului superior, al copilului si dreptului acestuia de a-si stabili ascendenta.

Este evident pornind de la redactarea art. 60 alin. 4 C. fam., faptul ca de caracterul imprescriptibil al actiunii în stabilirea paternitatii, beneficiaza deopotriva copilul minor si, mai ales, cel major întrucât - pe deoparte - textul nu face nici o distinctie, iar pe dealtaparte este neîndoielnic major, are acelasi interes de a-si stabili paternitatea in concordanta cu realitatea biologica.

4.6. Probatiunea paternitatii copilului din afara casatoriei

Faptele ce trebuie dovedite

Pentru a se stabili paternitatea copilului din afara casatoriei trebuie sa se dovedeasca:

a. faptul ca pârâtul ce se pretinde a fi tatal copilului a avut relatii sexuale cu mama acestuia în timpul legal al conceptiei;

b. faptul ca, copilul a carui paternitate se cerceteaza a fost conceput din aceste relatii[3].

Dovada relatiilor pârâtului cu mama copilului presupune ca filiatia copilului fata de mama a fost stabilita în prealabil.

Uneori, în functie de împrejurarile cauzei, poate sa fie indicata determinarea acelei parti - acelor zile - din timpul legal al conceptiei în care au avut loc relatiile sexuale ale pârâtului cu mama copilului. Astfel, de exemplu, daca copilul s-a nascut prematur, la circa 6-7 luni de la conceptie, ceea ce se poate stabili "prin masuratorile obligatorii înscrise în foaia clinica privind dimensiunile si greutatea noului-nascut si se întemeiaza pe modul de dezvoltare si functionare a organelor sale vitale", iar pe de alta parte, s-a dovedit ca pârâtul n-a cunoscut pe mama copilului decât dupa data conceptiei sau ca a parasit-o anterior acestei date, reiese ca el nu poate fi tatal copilului. Asa cum am aratat mai sus cu privire la prezumtia legala care stabileste timpul legal al conceptiei, aceasta precizare, ,în cadrul perioadei legale de conceptie, este admisa uneori în practica judiciara, dar formeaza obiect de discutii în literatura juridica.

Admiterea tuturor mijloacelor de proba

În scopul dovedirii celor doua împrejurari mentionate la punctul precedent, fiind vorba de fapte materiale, sunt admise orice mijloace de proba: martori, înscrisuri, marturisirea pârâtului, prezumtii, probe stiintifice.

Depozitiile martorilor constituie un mijloc de proba foarte larg folosit pentru dovedirea existentei relatiilor intime dintre pârât si mama copilului în timpul legal al conceptiei. Desigur, rareori martorii pot declara ca au constatat cu propriile lor simturi existenta acestor relatii. Dar, din relatarile lor despre convietuirea pârâtului cu mama copilului, despre vizitele repetate ale pârâtului la mama copilului sau ale acesteia la pârât, despre întâlnirea lor, despre anumite circumstante semnificative etc., se poate deduce cu multa probabilitate existenta acestor relatii. În procesele de stabilire a paternitatii pot fi audiate ca martori si rudele (care fiind mai apropiate de parti se afla în situatia de a cunoaste, mai bine relatiile intime dintre acestea) cu o singura exceptie, aceea a descendentilor (art. 190 C. proc.civ.).

Înscrisurile, si în special scrisorile, pe care pârâtul si mama copilului si le-au adresat unul altuia pot constitui probe importante, si uneori hotarâtoare, prin relatarile pe care le cuprind cu privire la relatiile dintre pârât si mama copilului. Împrejurarea ca, în actul de nastere, pârâtul a fost trecut ca tata al copilului n-are valoare probatorie, afara de cazul când mentiunea s-a facut la cererea pârâtului, având astfel caracterul unei recunoasteri.

O proba care are o mare forta doveditoare este marturisirea pârâtului facuta în fata instantei judecatoresti cu ocazia interogatoriului sau în fata unor terte persoane care depun apoi ca martore ori cuprinsa în scrisori sau diferite ale înscrisuri. Marturisirea facuta în fata instantei judecatoresti cu ocazia interogatoriului constituie o adevarata recunoastere autentica (art. 57, alin.2 C. fam.)[4], care stabileste paternitatea prin ea însasi, facând inutila continuarea procesului, instanta urmând sa ia act de recunoasterea intervenita. Marturisirea facuta verbal în fata unor terte persoane sau prin scrisori ori ale înscrisuri private are si ea o pondere deosebita si - coroborata la caz de nevoie cu alte probe - va putea antrena convingerea instantei si pronuntarea unei hotarâri de admitere a actiunii în stabilirea paternitatii.

În acest domeniu, în care probele directe despre viata intima a mamei si mai ales despre paternitatea pârâtului sunt rare, prezumtiile îndeplinesc un rol însemnat. Faptul ca pârâtul este tatal copilului - care nu poate fi dovedit direct decât doar prin marturisirea acestuia - se deduce în mod obisnuit din faptul conex, dovedit, ca pârâtul a avut relatii sexuale cu mama copilului în timpul legal al conceptiei. Datorita strânsei corelatii care exista între acest fapt conex - cunoscut din probele administrate - si faptul necunoscut al paternitatii pârâtului se trage, prin rationament, concluzia ca pârâtul este tatal copilului. Dar, puterea acestui rationament, a acestei prezumtii judecatoresti, slabeste, daca pârâtul reuseste sa dovedeasca ca faptul conex de la care se porneste a fost mai complex prin aceea ca mama copilului a avut relatii sexuale în aceeasi perioada si cu alti barbati sau dispare chiar, daca dovedeste ca el s-a aflat în imposibilitatea fizica de a procrea.

În aceste cazuri, în special, intervin, de cele mai multe ori, probele stiintifice care se administreaza prin expertize medico-legale[5].

Cea mai eficienta dintre ele, în sens negativ, prin posibilitatea excluderii paternitatii pârâtului, este expertiza serologica care consta în compararea grupelor sanguine. Daca în urma analizei de laborator a grupelor sanguine ale mamei, copilului si pârâtului se constata incompatibilitate între grupa sanguina a pârâtului si cea a copilului, rezultatul cu caracter de certitudine stiintifica la care se ajunge este excluderea paterniatii pârâtului. Instanta nu poate înlatura aceasta concluzie, invocând celelalte probe administrate. Ea are doar posibilitatea de a dispune efectuarea unei a doua expertize serologice, în vederea verificarii rezultatului celei dintâi. Expertiza serologica care constata ca pârâtul are aceeasi grupa sanguina ca si copilul nu constituie o proba de paternitate,ci doar un indiciu, deoarece si alti barbati pot avea aceeasi grupa sanguina ca si pârâtul.

O alta proba stiintifica, care se administreaza prin expertiza antropologica, consta în cercetarea unor asemanari anatomice între pârât si copil, cum sunt: tipul morfologic, aspectul fetei, pigmentatia pielii, formatul parului, anomalii genetice etc., care se explica prin transmisiunea lor ereditara de la pârât la copil, cercetari care sunt posibile numai dupa ce copilul a împlinit vârsta de 3 ani.

O proba stiintifica asemanatoare este aceea a comparatiei desenelor papilare, palmare si plantare (expertiza dactiloscopica).

Probele stiintifice (serologica, antropologica, dactiloscopica) nu pot dovedi prin ele însele paternitatea copilului, dar pot contribui, în coroborare cu celelalte probe administrate, la stabilirea paternitatii. De îndata ce exista îndoieli cu privire la paternitatea pârâtului, instanta are îndatorirea de a dispune efectuarea expertizelor medico-judiciare.

Expertiza medico-judiciara care ajunge la concluzia imposibilitatii fizice a pârâtului de a avea relatii sexuale (impotenta) sau de a procrea (sterilitate), are caracter de certitudine stiintifica numai raportata la data efectuarii ei, dar nu si raportata la timpul legal al conceptiei - fata de care nu are decât un caracter de probabilitate.

4.7. Efectele stabilirii paternitatii din afara casatoriei

În conformitate cu art. 63 C. fam., copilul din afara casatoriei, care si-a stabilit filiatia prin recunoasterea sau hotarâre judecatoreasca definitiva, are aceeasi situatie legala fata de parinte si rudele acestuia ca si copilul din casatorie. În consecinta, admiterea actiunii pentru stabilirea paternitatii poate produce, în conditiile legii, efecte cu privire la numele copilului, domiciliul acestuia, exercitarea drepturilor si îndotoririlor parintesti, încredintarea copilului , obligatia de întretinere.

Înregistrarea hotarârii

Hotarârea judecatoreasca prin care s-a stabilit paternitatea din afara casatoriei se înscrie, prin mentiune, pe marginea actului de nastere al copilului, eliberându-se un alt certificat de nastere (art. 44, Legea nr. 119 din 1996).

Hotarârea judecatoreasca produce efecte si pentru trecut, pâna la conceptia copilului, astfel ca, pe toata aceasta perioada copilul este considerat ca fiind al tatalui. Hotarârea judecatoreasca este opozabila erga omnes (are efecte absolute). Ea poate fi invocata de catre oricine împotriva copilului. Tertii (care nu au participat la procesul pentru stabilirea paternitatii) pot face proba contrara hotarârii în fata instantei de judecata.

În sistemul Codului familiei nu este posibila acordarea pensiei de întretinere fara ca, în prealabil, sa fi fost stabilita paternitatea copilului din afara casatoriei. În reglementarea Codului civil, cautarea paternitaaii prin justitie, în afara cazului de rapire, era oprita (art. 307). Practica judecatoreasca a cautat sa atenueze duritatea acestui sistem si a admis urmatoarele solutii:

a. În caz de seductie a mamei prin manopere dolosive, s-a îngaduit acesteia sa porneasca împotriva barbatului o actiune în despagubire pentru fapta ilicita savârsita;

b. barbatul putea fi obligat la plata unei pensii de întretinere în favoarea copilului din afara casatoriei.

Legea nr. 445 din 10 iulie 1945 a modificat art. 307 C. civ., în sensul admiterii stabilirii paternitatii din afara casatoriei si în alte cazuri.

Prin Decretul nr. 130 din 2 aprilie 1949 pentru reglementarea conditiei juridice a copilului natural s-au extins cazurile în care se putea cauta prin justitie paternitatea (art. 8 si 9). Acest decret mai acorda copiilor minori dreptul de a introduce oricând actiunea în justitie prin care sa ceara pretinsului tata sa fie obligat la întretinere, sub singura conditie de a dovedi faptul coabitarii pretinsului tata cu mama copilului în timpul conceptiunii. Obligarea pretinsului tata la cheltuielile de întretinere a copilului se putea face independent de stabilirea judecatoreasca a paternitatii din afara casatoriei.