STATUL NATIONAL ROMÂN SI SISTEMUL DE DREPT MODERN
A Evolutia organizării de stat în perioada 1859-1866
- procesul transformării uniunii personale în uniune reală
prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, urmată de confirmarea internatională si internă cu vointa poporului si recunoastere garantilor.
fermitatea lui CUZA în politica de apărare a suveranitătii nationale prin politica f 525h72f aptului împlinit, si asigurarea autonomiei legislative, (recunoscută prin Conventia de la Paris care cerea revizuirea întregii legislatii prin reformele lui A I C ), judecătorresti, (ce fusese afectată de regimul capitulatiilor, prin care occidenalii din Turcia erau judecati de propriile tări, nerecunoscând pasapoartele eliberate de Turcia, încheierea de conventii cu alte state ), administrative
- organizarea de stat a României potrivit Statutului dezvoltător al Conventiei de la Paris
adoptarea Statutului dezvoltător al Conventiei de la Paris
acest act ,trece drept un act constitutitonal ce avea ca principale dispozitii :
- domnul cumula atributii executive si legislative, si doar el putea avea initiativă legislativă,
- parlamentul unicameral a fost înlocuit cu unul bilateral
- o lege electorală cu modificarea censului acceptând venituri realizate si din alte surse decât funciare
Corpul Ponderator pentru adoptarea proiectelor de legi analizând, amendamente, respingeri,
B Formarea sistemului de drept român modern
-
legislatia cu caracter reformator a lui
reforma agrară: se acordă pământ după nr de vite detinute, legea recunoscând în fapt dreptul preexistent asupra a 2/3 din mosie
reforma electorală : aprobată prin plebiscit, cu alegători primari si directi, în functie de impozitul plătit. Alegători trebuiau să aibă o vârstă minimă de 25 de ani, si erau împărtiti pe colegii. Alesii trebuiau să fie cetăteni români în vârstă de cel putin 30 de ani si să detină un venit de 200 de galbeni,
reforma judecătorească - judecătorii de plasă, - tribunale judetene, - curti de apel, - curti cu juri, - Înalta Curte de Casatie si Justitie,
- opera legislativă a lui AL I CUZA
codul civil (codul civil a lui Al I Cu, sau codul patronilor si proprietarilor)
caută să dezvolte relatiile de productie capitaliste, a fost lucrat de Comisia Centrală de la Focsani, până în anul 1864 când a fost si adoptat, folosind ca izvor Codul civil francez si Codul italian Pisanelli, fiind adaptate si nu copiat, intrând în vigoare la 1 decembrie 1865. Era format din :
# un preambul = 5 articole privitoare la lege si aplicarea ei în timp si spatiu
# trei cărti = 1) persoane a)- fizice pe principiul egalitătii tuturor în fata legilor, distingându-se capacitatea de folosintă de cea de exercitiu, majorat la 21 de ani, bun sot= nu fr adu div
b)- juridice împărtite în două categorii 1 = cu scop lucrativ, 2 = fără scop lucrativ
2) bunuri = clasificate în mobile si imobile,
3) proprietăti = ca cel mai important drept real, diferentiindu-se ca forme de stăpânire: nuda proprietate, posesia, detentia, dar si servitutiile si uzufructul,
# dispozitii finale
Un loc central în Cod îl ocupă contractele,
La baza materiei stă teoria generală a obligatiilor, si notiunile de răspundere civilă contractuală sau delictuală
Răspunderea personală ptr fapta proprie
Autonomia de vointa a părtilor,
Consimtământ liber si neviciat
Transmitera proprietătii prin 1)acte juridice,2) succesoral
codul penal publicat în anul 1865 rămas în vigoare până în anul 1937 are ca izvoare Codul penal prusian din anul 1851, si Codul penal francez din 1810.
- infractorii sunt considerati oameni rationali, constienti, dar care au porniri antisociale si ca atare trebuiesc exclusi din societate,
- era structurat în trei cărti
1) pedepse si felul lor (criminale, corectionale, politienesti,)
(crime delicte contraventii)
2)crime si delicte infractiuni îndreptate împotriva statului
infractiuni îndreptate împotriva intereselor particulare
infractiuni îndreptate împotriva vietii
infractiuni îndreptate împotriva patrimoniului etc.
3)contraventii
Codul de procedură civilă a fost elaborat si a intrat în vigoare odată cu Codul civtl român. Procedura de judecată se întemeia pe conceptia că, adevărul obiectiv nu poate fi cunoscut de către instantă, iar hotărârea acesteia reflecta adevărul juridic, o prezumtie de adevăr, dedusă, deoarece procesul a parcurs fazele de judecată, prevăzute de lege,
Ca izvoare are drept procesual al Cantonului Geneva, codul de procedură civilă francez,
Materia este împărtită în 7 cărti
1 procedura înaintea judecătorilor de plasă
2 tribunalele de judet
3 curtile de apel
4 arbitri
5 executarea silită
6 proceduri speciale
7 dispozitii generale
Procedura de judecată era orală, publică si contradictorie, se puteau administra ca probe: acte scrise, martori, experti, jurământ judiciar,
Căile de atac erau apelul, opozitia, contestatia, recursul.
Codul de procedură penală a fost adoptat odată cu c. p. fiind un compromis între vechi si nou. Ca urmare în prima fază se folosea sistemul inchizitorial, a doua fază, cea a judecătii introduce principiile moderne: publicitatea dezbaterilor, oralitatea, contradictia,
Are două mari părti: cartea 1-îi reglementează desccoperirea, urmărirea, si instructia infractiunulor
cartea a -2-a = judecarea proceselor corespunzătoare fazelor de desfăsurare.
Instantele de judecată erau: judecătoria de plasă, tribunalul de judet, curtea cu juri, Înalta Curte de Casatie si Justitie.
|
