STATUL SI DREPTUL ÎN FEUDALISMUL DEZVOLTAT
1. FORMAREA STATELOR ROMÂNESTI
tarile românesti de sine stãtãtoare maturizare d. p. d. v. politic, prin afirmarea cnezatelor si voievodatelor, în prezenta adversarilor mongoli, unguri, slavi, bizantini, bulgari,
TARA ROMÂNEASCÃ (MUNTENIA)-, la 1330 - Basarab-Posada, = este numitã si Vlahia, Valahia, Ungro-Vlahia,
TARA ROMÂNEASCÃ A MOLDOVEI 1364 Bogdan prin alungarea lui Balc = este numitã Terra Wallachorum, Terra Moldovana, Moldovlahia, Rusovlahia, Tara Vlahilor, Vlahia cea Micã,
TRANSILVANIA - voievodat autonom la 1176, Leustachius, numit Ardeal
TARA CAVARNEI 1346 despotul Balica, iar din 1386 urmasul sãu Dobrotici numitã Dobrogea.
2. DOMNIA SI LEGEA TÃRII
aparitia si organizarea domniei
- aparitia domniei în aceleasi conditii economice, sociale, demografice, politice, pentru întreg teritoriul locuit de români = forme de organi 434d37e zare politicã similare din ce în ce mai largi teritorial, culminând cu statele independente. si aparitia ierarhizãrii feudale.
DOMNIA = institutia centralã, supremã în aparatul de stat = cunoaste un proces evolutiv = se realizeazã sinteza între vechi si nou a cadrului juridic -LEGEA TÃRII- IDENTICÃ SI EA ÎN TOT SPATIUL ROMÂNESC. Independenta cuceritã de Voievodul Basarab este marcatã de luarea titlului de domn (cel care ca sef de stat nu recunostea o autoritate superioarã).
= domnia = institutie româneascã originalã ce nu are corespondent în tãrile vecine, de la lat dominus = comandant militar. De fapt domnul era si "voievod", cf trad cdt al oastei si judecãtor suprem, era si "stãpânul tarii" în sens teritorial si de unitate teritorialã, se sprijinea si pe biserica ortodoxã, bisericã de stat ce se opunea prozelitismului catolic si expansiunilor teritoriale.
- legitimitatea domniei
PRINCIPIILE LEGII TÃRII au stat la temelia domniei, dintre acestea, douã au fost fundamentale; alegerea ( mai veche ) si ereditatea ce au coexistat.
sistemul electivo - ereditar se îmbinã,
I) a) pe linie ereditarã, se remarcã strãdania domnilor de a transmite descendentilor domnia, dar remarcãm cercul larg al rudelor, nu numai la linia directã, descendentã dar si colateralã, au vocatie succesoralã, pe lângã fiii legitimi si cei nelegitimi.
b) prin alegere se hotãra care dintre cei cu vocatie succesoralã la domnie devenea domn. Procedura alegerii s-a cristalizat în douã ceremonii -investitura si încoronarea.
II) Constitutionalitatea sistemului electivo-ereditar: N. Bãlcescu spune cã "vechiul drept cutumiar român a tinut multã vreme locul si de constitutie politicã si de condicã civilã si criminalã" si cu toate neajunsurile lui - nr mare de rude, dreptul stãrilor de a alege - sistemul a functionat.
Domnii puteau fi legiuiti (alesi) si nelegiuiti ( uzurpatorii).
III) Functionarea sistemului electivo - ereditar, a fost marcatã de actiuni pasnice sau violente din dorinta de a influenta fie regula ereditãtii fie pe cea a alegerii,
-asocierea la domnie = pasnicã
-recomandarea = pasnicã
IV) Deteriorarea sistemului electivo- ereditar s-a fãcut prin :
a) lupte interne pentru tron
b) numirea domnilor - imperiul otoman, creazã treptat precedentele ( fãrã alegere, la propunerea sultanului, cererea boierilor cãtre sultan, numirea directã ).
3 ORGANIZAREA SOCIALÃ SI POLITICÃ
creatie originalã a institutiilor politice si juridice
de tip feudal în conditiile specifice de viatã ale poporului român, similare în cele trei tãri române
organizarea de stat a T, R. si a M. pânã la instaurarea regimului turco-fanariot
- viata econ naturalã avea un caracter mixt, agrar si pastoral. Caracteristicã este existenta în paralel a mai multor forme de proprietate - mare proprietate feudalã
- proprietatea obsti sãtesti
- proprietatea tãranilor liberi.
- proprietatea mestesugari ateliere, unelte,
- proprietatea tãranilor aserviti. gospodãriile si uneltele lor
- proprietatea robilor sãlasul si uneltele.
- organizarea socialã pe clase sociale ce au dat specificulsocietãtii feudale
- mari propr. funciari = boieri si mare cler
- tãrãnimea aservitã = rumâni si vecini
- tarãnimea liberã = mosneni si rãzesi
- orãseni
- robii
- organele centrale ale statului - DOMNUL asimilat monarhiei bizantine, era sef al statului, vârful ierarhiei feudale, în sistemul vasalitãtii, conducãtorul politico - administrativ, militar, judecãtoresc, legislator, tutela biserica, legifera,
- SFATUL DOMNESC format din boierii ce participau la conducerea statului, judecau procese penale si civile si îsi exprima acordul fatã de solutia pronuntatã de cãtre domn. Treptat, apar dregãtorii (boieri de slujbe): înalti demnitari ai statului numiti de cãtre domn, cu atributii în cadrul curtii, în plan adminstrativ, judiciar si militar, depuneau jurãmânt de credintã, putând fi confirmati sau revocati oricând:
- logofãtul = seful cancelariei domnesti si atributii judiciare.
- vornicul = conducãtorul slujitorilor curtii. judeca anumite procese penale si asigura paza granitelor.
- postelnicul = era tãlmaciul domnului si coordona relatiile cu alte state, exercitându-si jurisdictia asupra functionarilor inferiori de la curtea domneascã.
- vistiernicul = strângea veniturile statului, judeca procese cu privire la stabilirea si perceperea dãrilor.
- spãtarul = purta spada domneascã si comanda armata.
-paharnicul = avea în grijã pivnitele domnesti.
- stolnicul = administra grãdinile, pescãriile,
- comisul = mai mare peste grajdurile domnului,
- banul în Tara Româneascã : - cu atributii pentru interesul direct al domnului,
- armasul, pentru executarea sentintelor,
- sãtrarul, avea în grijã corturile domnesti pe vreme de rãzboi,
- clucerul, aproviziona curtea cu grâu,
- sulgerul, cu carne,
- aga, paza domnului,
- pitarul, aprovizionare cu pâine,
- cãminarul, strângea dãri.
- organizare fiscalã - dãri în naturã sau dijme, numite zeciuialã în Tara Româneascã si deseatinã în Moldova, ptr. cereale, vite, peste, albine, etc.
- dãri în bani = impozite personale
= obligatii bãnesti fatã de turci, haraci, pesches de diverse sume pentru cumpãrarea domniilor.
- organizare militarã = oastea cea micã, oastea cea mare.
- organizarea bisericii = era sprijinitã de stat cu domenii, avea tãrani aserviti si robi. În vârf era mitropolitul, urmat de episcopi, protopopi, stareti, preoti cu totii aflati sub tutela domnului.
- organizarea administrativ-teritorialã - judete si tinuturi în Tara Româneascã si Moldova sunt cele mai vechi subdiviziuni teritoriale, subordonate tot mai mult puterii centrale. Denumirea de judet vine de la judicium (instantã de judecatã). Orasele; viata urbanã cunoaste o revigorare dupã întemeiere. Erau conduse de douã categorii de dregãtori: 1 = alese de orãseni în Moldova si Oituz cu 12 pãrgari, iar în Tara Româneascã un judet cu 12 pãrgari; 2= dregãtori domnesti: vornic, pristav, staroste, vames. Modul de conducere a oraselor, drepturile si obligatiile erau precizate în acte speciale date de domn. Satele se bucurau de autoconducere, dupã întemeiere fiind integrate în sistemul conducerii centralizate. În epoca feudalismului dezvoltat satele erau libere si aservite.
organizarea de stat a Transilvaniei în epoca voievodatului
- viata economicã are caracter predominant agrar, asemãnãtor Tãrii Românesti si Moldovei.
- structura socialã= marea nobilime (nemesi), unguri, sasi, secui, care la 1437 au format unio trium nationum, excluzându-i pe români de la viata politicã, nerecunoscuti ca natiune. Religia ortodoxã era netoleratã.
=mica nobilime era formatã din cei dependenti fatã de nemesi si de înaltul cler, în sistemul vasalitãtii feudale.
=tãranii aserviti, numiti iobagi sau slugi, aveau acelasi regim ca în tara Româneascã si Moldova.
=tãranii liberi, au rezistat cu greu în fata acaparãrii pãmânturilor de cãtre nemesi, apãrând o nouã categorie de oameni liberi, dar fãrã pãmânt, formatã din jeleri.
- organele centrale ale statului
Voievodatul Transilvaniei, ca provincie autonomã, a avut în epoca voievodatului organe de conducere proprii, dominatia maghiarã cãtre secolul XII exercitându-se numai asupra pãrtii din nord- vestul Transilvaniei, sub conducerea unui principe, cu sediul la curtea regalã maghiarã. Celelalte zone fiind conduse de cnezi si voievozi români. Neputând sã o subordoneze, ungurii au fost nevoiti sã accepte unele forme de organizare traditionalã româneascã, precum voievodatul, extins în întreaga Transilvanie.
Voievod exercita atributii judecãtoresti si militare. El numea pe vicevoievod, pe conducãtorii comitetelor, pe slujitorii sãi directi, convoca adunarea nobililor (congregatia) si îi conducea lucrãrile. Avea drept de jurisdictie supremã asupra Transilvaniei. Avea totusi competentã limitatã, de autonomia comitatelor, a scaunelor secuiesti si sãsesti, de privilegiile acordate bisericii catolice, precum si de atributiile superioare ale regelui Ungariei. Era comandant al armatei din Transilvanmia. Se sprijinea pe un aparat central, asemãnãtor celui din Tara Româneascã si Moldova, dar mai putin evoluat.
Congregatia nobililor era adunare reprezentativã pe stãri, convocatã periodic. Dupã anul 1437, când s-a constituit unio trium nationum, a fost interzisã în mod expres participarea românilor în viata politicã, inclusiv în congregatia nobililor.
- organizare fiscalã fatã de stat: Tãranii liberi au aveau obligatii fiscale numai fatã de stat, iar cei aserviti aveau în plus obligatia sã presteze cele trei forme ale rentei feudale fatã de nemesi si fatã de bisericã, iar fatã de rege cu sarcini fiscale inferioare nobilimii.
- organizarea armatei, a regelui sub conducerea voievodului si o armatã a feudalilor locali.
- organizarea bisericii, ortodoxã si catolicã.
- organizarea administrativ-teritorialã, districte românesti, conduse de cnezi, voievozi si juzi, precum si de adunãri ale nobililor si cnezilor, aveau o populatie exclusiv româneascã. Procesele erau judecate potrivit obieciului românesc, de un tribunal format din 12 jurati.
- comitatele au apãrut succesiv, începând cu secolul XII, când printre populatia româneascã au pãtruns si ungurii. Erau conduse de cãtre comiti, ajutati de vicecomiti. Comitatele erau împîrtite în plãsi, aflate sub conducerea unor pretori, alesi de cãtre adunarea localã a nobililor.
-scaune sãsesti, conduse de un jude legal, cu prerogative similare comitilor, ajutat de un vicejude.
- scaune secuiesti, aveau o organizare cu caracter militar, conduse de un comite numit rege.
- orasele se bucurau de o autonomie pronuntatã, conduse de un jude, împreunã cu un consiliu municipal, format din 12 jurati. Existau patricieni (patroni si negustori bogati), pãtura mijlocie (mestesugari si mici negustori) si sãrãcimea (plebea oraselor). Satele românesti au pierdut pãmânturile în favoarea natiunilor privilegiate, satele libere supravietuind numai în zonele de granitã.
organizarea de stat a principatului Transilvaniei în perioada 1541-1683
- principatul autonom
1) viata economico socialã. Creste productia de mãrfuri si utilizarea muncii salariate, ca si goana dupã zile de muncã, perceperea unor venituri sporite, formarea capitalului comercial.
- organele centrale ale statului - principele Transilvaniei era sef al statului si exercita prerogative administrative, judecãtoresti, militare si legislative, în cadrul sistemului politic de tip feudal, caracterizat prin confuzia de atributii. El era ales de Dieta Transilvaniei si confirmat de sultan. Turcia va încãlca regula, numindu-l pe principe fãrã alegere prealabilã. Principele avea atributii largi, era sef al administratiei, conferea titluri de noblete, numea functionarii publici, încheia conventii cu alte state, declara rãzboi si încheia pacea, d.p.d.v. legislativ aproba sau respingea hotãrârile dietei, era judecãtor suprem în pricinile civile si penale, având dreptul de a gratia si de a comuta pedepsele.
-dieta Transilvaniei era convocatã de cãtre principe, de regulã la Alba Iulia. Avea activitate permanentã, adoptând numeroase legi.
- consiliul intim al principelui îl sfãtuia în diferite probleme de stat, având un numãr între 10 si 12 membri.
- organizare fiscalã. Veniturile statului se împãrteau în douã mari categorii: 1) = operatiuni monetare, taxe si exploatãri de mine si saline; 2)= impozite plãtite de fiecare gospodãrie, pe mãsura tributului cãtre Turcia.
- organizarea armatei. Toate categoriile sociale aveau obligatia de a participa la oaste
- organizarea bisericii. Biserica oficialã a statului a rãmas cea catolicã, alãturi de ea fiind recunoscute si religiile reformatã, calvinã si luteranã (religii recepte). religia ortodoxã a fos consideratã schismaticã.
- organiz administrativ teritorialã, aceeasi ca în perioada voievodatului.
T.2 S.4. LEGEA TÃRII SI INSTITUTIILE SALE.
TERMINOLOGIE
- tarã, zemlea, terra, regnum, tearã, land, = denumiri generalizateptr. forme de organizare politicã
- legea tãrii = denumire ce s-a generalizat din perioada feudalismului timpuriu pentru ansamblul normrlor juridice în cadrul uniunilor de obsti, fãrã determinare greograficã sau etnicã ceea ce denotã caracterul unitar al acestora. Obiceiul tãriieste denumirea uzitatã alãturi de legea tãrii, legea româneascã, obiceiul pãmântului.
Apare si legislatia laicã scrisã, la mijlocul sec XVII sunt pravilele si codurile jucând totusi un rol juridic subsidiar pânã la Codul civil din 1865.
- tarã - terra - tãran - pãmânt
dreptul de proprietate asupra pãmântului cu structura sa ierarhizatã si complexã constituie temelia institutiilor politice si juridice feudale. dreptul de preemtiune - rude apoi vecinii - din obste
persoane, rudenie, familie, cãsãtorie, succesiune
1. Persoanele. Persoana fizicã sau juridicã este d.p.d.v. juridic un subiect de drepturi si obligatiuni. În acest sens, persoana este investitã cu capacitate juridicã încã de la începutul existentei sale, precum si cu capacitatea de exercitiu a drepturilor si obligatiilor, conform normelor legale în vigoare. Orice persoanã se identificã prin numele si domiciliul sãu. Ca persoanã fizicã, omul în feudalism era încadrat în diverse stãri sociale al cãror regim statutar, fãtis inegal, se rãsfrânge si asupra sferei capacitãtii sale juridice.
- boierii aveau o capacitate juridicã deplinã în ceea ce priveste drepturile si obligatiile publice si private, fãrã deosebire prea mare între ei.
- clerul avea ca si boierii o situatie privilegiatã, cu atributii de drept public, de participare la treburile tãrii, în sfatul domnesc, în adunãrile de stãri, cu competenta de a judeca în anumite procese civile, penale si canonice, conform ierarhiei sale bisericesti si monahale. - retinem restrângerea drepturilor clerului ortodox tolerat în Ardeal.
- orãsenii aveau dreptul de a participa la administrarea oraselor si târgurilor de a dispune de bunurile lor si de rezolva diferendele lor judiciare.
- tãranii liberi, asemãnãtor cu orãsenii.
- tãranii aserviti putea dispune de bunurile pe care le aveau în proprietatea lor, dar erau exclusi de la exercitiul drepturilor publice, puteau reveni la starea de oameni liberi prin rãscumpãrare si iertare, sau dacã era luat rob în tarã strãinã redevenea liber dacã scãpa din robie si se întorcea în tarã.
-robii (tãtari si tigani), trãiau sub regimul unui "drept al robilor" sau al unui "drept tigãnesc" lipsiti de libertate, considerati obiecte pentru diverse tranzactii, nu dispuneau de viata lor, puteau fi vânduti sau donati, aveau în posesie bunuri, rezultat al muncii lor, puteau reveni la starea de oameni liberi prin rãscumpãrare si iertare, sau dacã era luat rob în tarã strãinã redevenea liber dacã scãpa din robie si se întorcea în tarã.
- strãinii aveau un regim juridic bine precizat, tolerant, mai ales dacã erau crestini (armeni, greci), se puteau naturaliza (împãmânteni) prin numirea într-o dregãtorie sau cãsãtorie. Turcii, potrivit capitulatiilor, nu se puteau stabili în tarã, nu puteau dobândi mosii, nu puteau construi geamii. În general, se interzicea strãinilor sã dobândeascã pãmânt în proprietate.
2. Rudenia era o relatie specialã între persoane, iyvorâtã din originea comunã biologicã
a) rudenie de sânge rãmâne pe linia traditionalã însotitã de infloenta nisericii
b) rudenia prin aliantã, rudenia spiritualã.
3. Familia=grupul format din rudele cele mai apropiate, având ca nucleu pe pãrinti si copii. Dreptul cutumiar românesc stabilea o anumitã egalitate între soti, izvorãnd din conditiile de viatã ale obstei sãtesti, pãrintii nu aveau drept absolut asupra copiilor si nu îi puteau vinde, accentul cãdea pe obligatia de întretinere si protectie. Crestinismul ortodox spre deosebire de catolicism, a permis divortul pe baza egalitãtii motivelor invocate de fiecare sot si nu a admis separatia de corp.
4. Cãsãtoria = relatia maritalã între soti cu drepturi si obligatii reciproce atât între ei cât si între pãrinti si copii. Este prezent: consimtãmântul liber al tinerilor, preparativele încheierii cãsãtoriei, "vederea în fiintã" si "urmarea de vorbã", adicã cunoastere si acord. Logodna era o semi-cãsãtorie.
5. Succesiunea = trasnsmisiunea bunurilor mortis causa (mosteniri) se fãcea pe cale legalã (în lipsa manifestãrii de vointã a lui de cujus) si testamentarã. Potrivit mostenirii legale, copiii legiuiti si adoptivi (de suflet), atât bãieti cât si fete, aveau o egalã vocatie succesoralã a bunurilor de bastinã sau de cumpãrãturã ale pãrintilor sãi decedati. Copiii naturali (ai mamei) succed numai la mostenirea mamei lor. Se admitea reprezentarea succesibililor decedati (copiii copiilor) înainte de deschiderea succesiunii de cãtre urmasii acestora. Copilul vitreg (hiastru) are aceleasi drepturi de mostenire ca si cel legiuit la succesiunea pãrintelui bun (propriu nu si la aceea a sotului sau sotiei acestuia). S-a evitat îndepãrtatrea fetelor de la mostenirea pãmântului prin procedura înfrãtirii care în mod simbolic considera fetele ca bãietii. Legea tãrii recunostea si sotului supravietuitor un drept de mostenire în concurs cu copiii. Datoriile succesorale treceau asupra mostenitorilor.
Mostenirea testamentarã se deschidea pe baza testamentului oral, numit "limbã de moarte" cât si cel scris (diata) fãcute în prezenta martorilor.
Pãrintii puteau dezmosteni pe fiii rãufãcãtori su lipsiti de respect. Se admitea de asemenea substitutia fideicomisarului prin care se impunea prin testamentul scris sã pãstreze bunurile mostenite în scopul de a le transmite la decesul sãu unei alte persoane indicate de testator.
Obligatiuni si contracte.
Legea tãrii consacra ca izvor al obligatiunilor contractele si delictele, cu tendinta spre rãspunderea personalã, desi solidaritatea traditionalã a obstei sãtesti si anumite interese ale statului feudal au mentinut forme de rãspundere pentru fapta altuia.
a) forme de rãspundere colectivã: în materie fiscalã, penalã, si de comert international de exemplu
cisla satul-pentru plata unei sume globale, repartizatã pe gospodãrii, dupã puterea economicã rezultã abuzuri, "a da bir cu fugitii"
desegubine este amenda grea aplicatã de "gonitorii din urmã" adicã cei ce urmãreau infractiunile penale grave precum omuciderea, satul cercetând si predând inculpatul organelor de stat ptr judecatã si aplicarea pedepsei.
despãgubirea de la altul viza internationalul -de la domn, de la negustori, de la pãmânteni, despãgubiti ulterior de la datornici.
b)forme de rãspundere personalã, civilã
- c o n t r a c t e l e , acte juridice constitutive de drepturi si obligatiuni ptr pãrtile contractante, multe din ele poartã aceleasi nume ca si cele din dreptul modern cu alte trãsãturi
1 contracte de vânzare - cumpãrare era cel mai uzitat, consensual, translativ de proprietate, cu urmãtoarele elemente esentiale
- consimtãmântul =liber, nesilit,
- obiectul = chiar si persoane,
- pretul
- forma de încheiere= scris (zapis) si verbal
2 contracte de donatie ca cel de vânzare - cumpãrare
3 contracte de schimb
4 contracte de împrumut bãnesc
5 contracte de comodat = unilateral, ptr gratuitãti si restituiri la termen
6 zãlogul = mijlocul legal de garantare
dreptul penal cautã sã punã capãt talionului prin aplicarea amenzii, (zaveascã), celor ce recurgeau la rãzbunarea privatã. Se consacrã fãtis inegalitatea în fata legii, dupã starea socialã a fãptasului si a victimei. Infractiunile se numesc "fapte" clasificate dupã gravitatea lor în mari si mici. Cea mai gravã era hiclenia (trãdarea). Se pedepsea cu moartea si confiscarea averii celui hiclean. O altã faptã gravã era osluhul (neascultarea) fatã de poruncile domnesti pedepsite cu moartea.
a) infractiuni contra persoanei.
- omuciderea, se pedepsea cu moartea si aplicarea dusegubinei.
- rãnirile si lovirile se pedepseau cu moartea sau închisoarea.
- sudalma = insultele.
- rãpirea de fete se pedepsea cu moartea sau desegubine.
b) infractiuni împotriva proprietãtii.
- furtul, se pedepsea cu moartea prin spânzurãtoare.
Când furtul se comitea cu violentã, se numea tâlhãrie, pedepsit cu spânzurãtoarea la locul faptei. Furturile simple se aplicau dusegubine si despãgubiri.
- incendierea=despãgubire.
- erezia sau erosilia (furtul obiectelor din bisericã).
Legea tãrii îngãduia o largã aplicare a compozitiunii prin care se puteau rãscumpãra cele mai multe infractiuni, chiar si cei pedepsiti cu moartea puteau sã-si rãscumpere "capul". Pedepsele erau fizice sau cu închisoarea (ocnã, temnitã), dar si bãnesti. Uneori se aplicau pedepse infamante: purtarea si bãtaia pe ulitã a infractorului, tãierea bãrbii.
PROCEDURA DE JUDECATÃ.
Organizarea si desfãsurarea procesului avea particularitãti traditionale dar si realitãti feudale.
- la sate s-au pãstrat instantele, formate din oamenii buni si bãtrâni, la târguri si orase soltuzii (juzii) cu cei 12 pârgari. În ierarhia dregãtoreascã urmau vornici, pârcãlabi, bani, iar la circumscriptiile administrative marii vornici si marele ban.
Pãrtile în litigiu putea ele însele sã-si aleagã de comun acord mau multi boieri judecãtori.
Nu exista apel sau alte trepte de jurisdictie, conceptia ce stãtea la baza procedurii judiciare era judecata dupã "lege si dreptate".
Probele erau scrise (hrisoave, cãrti domnesti) si orale (mãrturie simplã, jurãtorii si jurãmântul cu brazda).
Jurãtorii erau persoane initial de aceeasi categorie socialã, mai târziu cu precãdere boieri, indicati de domni (6-12-24-28) ce depuneau în bisericã un jurãmânt pentru cã vor proceda cu dreptate.
|