STATUL SI DREPTUL ÎN PERIOADA 1918-1938
A Organizarea politicã
-fãurirea
statului national unitar român. - s-au luat armele la 15 august 1916,
alãturi de Antantã în Marele Rãzboi pânã în 1919. Adunãrile legislative si
guvernele provizorii din Basarabia, Bucovina si Trans. ce au hotãrât realizarea
unirii, au fost confirmate ulterior de Tratatul de la
-viata econ-soc = nou stadiu de dezvoltare, cresterea potentialului economic al României, umbrit de criza din 1929-1933.
-partide politice = disparitia orientãrilor conservatoare, consolidarea PNL, fuziune în 1926 P 757f53h artidul National cu Partidul Tãrãnesc=PNT, Partidul National Democrat (Iorga, Cuza), Partidul Poporului, Partidul National Agrar Goga, 1932, 1927 Legiunea Arhanghelului Mihail, numitã Garda de Fier, 1921 Partidul Comunist ulterior scos pe bunã dreptate în afara legii.
B Evolutia dreptului.
- unificarea legislativã. Problema principalã era realizarea acordul necesar dintre unitatea politicã si cea juridicã. Cea legislativã a fost de mai lungã duratã, prelungindu-se chiar si dupã cel de-al 2-lea rãzboi mondial. Dupã 1918 s-au dispus extinderea dispozitiilor codului civil român si înlãturarea paralelismelor între ramurile de drept. Unificarea legislativã s-a realizat prin douã metode:1 = extinderea aplicãrii unor legi din vechea Românie pe întregul cuprins al tãrii; 2 = elaborarea unor noi acte normative unice prin unificarea acestor douã metode s-a creat în final sistemul de drept al României.
- dreptul constitutionaI.A rãmas în vigoare pânã în 1923 Constitutia din 1866, cu 2 modificãri importante aduse în 1917 privitoare la introducerea votului universal si posibilitatea exproprierii proprietãtilor particulare pentru cauzã de utilitate nationalã.
În 1923 s-a adoptat o nouã constitutie impusã de realitatea fãuririi statului national unitar, de schimbarea raportului de forte dintre clase, de consacrarea unui sistem mai avansat de drepturi si libertãti. 60% din textul Constitutiei din 1866 a fost preluat în cea din 1923. Noua lege fundamentalã cuprindea 8 titluri: despre teritoriul României, despre drepturile românilor, despre puterile statului, despre finante, despre puterea armatã, dispozitii generale, despre revizuirea constitutiei, dispozitii tranzitorii si suplimentare, în 138 articole. Reprezentanta nationalã era formatã din 2 adunãri: senatul si adunarea deputatilor. Au fost reglementate si conceptul de proprietate privatã, nationalizarea bogãtiilor subsolului, garantarea proprietãtii private, introducerea controlului constitutionalitãtii legilor, controlul actelor administrative, s-a cristalizat sistemul electoral prin vot universal si lege electoralã. Se aplica sistemul primei majoritate în alegeri ce deturna oarecum vointa alegãtorilor. În perioada 1927-1930 a functionat institutia regentei
- dreptul administrativ = unificarea reglementãrilor juridice pentru aparatul de stat la nivel central si local. Fiecare domeniu era reprezentat la nivel central de un ministru. Pentru administrarea organizatiei administrative centrale s-a dat legea pentru organizarea ministerelor în 1929 si legea pentru organizarea adminstratiei locale, ce prevedeau cum desemna regele persoana ce urma sã formeze guvernul, îi numea si revoca pe ministri. Se precizau serviciile statului grupate în 10 ministere. Fiecare minister având un numãr de directii compuse din servicii, serviciile organizate din sectii, iar sectiile din birouri. Dpdv administrativ, România era împãrtitã în judete si comune (rurale si urbane). În fruntea administratiei comunale se afla primarul, la judet -prefectul ce executa hotãrârile consiliului judetean si ale delegatiei permanente judetene. Primarul era ales de consiliul comunal, iar prefectul numit prin decret. Judetele cuprindeau un numãr de plãsi, conduse de un pretor, ce era ofiter de politie judiciarã si seful politiei din cadrul plãsii. Sistemul administrativ a fost completat prin crearea Consiliului Legislativ, Consiliul Superior Administrativ, Casa Pensiilor, Camerele agricole, Camerele de muncã, Camerele de Comert si Industrie,
- dreptul civil Ministerul Justitiei a numit o comisie specialã pentru a proiecta un nou cod civil, dar adoptarea lui a fost mereu amânatã, rãmânând în vigoare cel adoptat în 1864, alãturi de unele legi speciale. În materia proprietãtii, dreptul de proprietate avea caracter absolut, consacrându-se însã conceptia proprietãtii ca functie socialã, permitându-se astfel exproprierea pentru cauzã de utilitate nationalã - vezi împroprietãrirea. - vezi nationalizarea subsolului. - vezi nationalizarea unor întreprinderi de armament sau metalurgice. - vezi regimul juridic al proprietãtii statului asupra unor întreprinderi economice.
S-a atenuat inegalitatea între bãrbat si femeie prin legea contractelor de muncã, 1929. Dreptul femeii de a-si încasa salariul si de a dispune de el. Dreptul femeii de a înstrãina bunuri fãrã autorizarea sotului, rãmânând însã consacrarea puterii maritale si calitatea sotului de "cap al familiei".
În materia persoanelor juridice, s-a adoptat o lege ce autoriza organizarea sindicatelor - altã transformare importantã înlocuirea vechiului sistem de recunoastere a persoanelor juridice printr-un sistem nou, de proceduri speciale desfãsurat în fata instantelor judecãtoresti.
În materia obligatiilor s-a dat statului posibilitatea de a dirija raporturile dintre creditori si debitori, promovându-se interesele burgheziei si mosierimii, mai ales în perioada crizei economice, atunci când împrumuturile contractate nu au putut fi plãtite la scadentã si în suspendarea în aceeasi perioadã a executãrii silite asupra bunurilor tãranilor.
Legislatia muncii a cuprins dispozitii pentru solutionarea conflictelor de muncã, repausul duminical, durata zilei de muncã, ocrotirea femeilor si minorilor, contractele de muncã, jurisdictia muncii, etc. S-a creat o instantã specialã pentru solutionarea litigiilor de muncã.
- dreptul penal. A rãmas în vigoare codul adoptat în 1864.Un nou cod fiind adoptat la 18 martie 1936, intrând în vigoare la 1 ianuarie 1937. Noile reglementãri penale au fost sistematizate în 3 pãrti: cartea 1, dispozitii generale; cartea a 2-a dispozitii privitoare la crime si delicte; cartea a 3-a, dispozitii privind contraventiile.
Cu privire la tehnica de redactare, codul penal din 1936 este remarcabil, deoarece textele sale sunt precise, definitiile si conceptele sunt clare.
S-au adoptat de asemenea legi penale speciale, precum: legea pentru înfrânarea si reprimarea speculei ilicite- 1923; legea pentru apãrarea linistii si creditului tãrii- 1930; legea pentru reprimarea concurentei nelealã- 1932; legea pentru reprimarea unor infractiuni contra linistii publice- 1924; legea pentru apãrarea ordinei- 1934.
- procedura civilã - se continuã aplicarea codului din 1864, dar si legea de unificare adoptatã în 1925. Se viza procedura ciivilã si comercialã. Vizându-se competenta judecãtorilor, scurtarea unor termene, primirea actiunii întâmpinãri scrise în 30 de zile, judecarea procesului în primã instantã si în apel, urmând apoi calea de atac a recursului. S-au unificat organizarea judecãtoreascã în sistemul format din: judecãtorii, tribunale, curti de apel, curti cu juri si curtea de casatie. S-a unificat modul de compunere a corpului de avocati print-o lege specialã din 1923, modificatã în 1925.
- procedura penalã - rãmâne în vigoare vechiul cod. În 1935 adoptându-se noul cod de procedurã penalã, ce a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1937. În linii general, prima fazã a procesului (cercetarea, urnãrirea si instructia) si-a pãstrat caracterul inchizitorial, iar cea de a doua (judecata) pe cel acuzatorial. Sanctiunea era pusã în miscare de cãtre ministerul public acuzarea respectând principiile legalitãtii, oralitãtii, publicitãtii, individualitãtii si irevocabilitãtii. În solutionarea cazurilor penale s-au pãstrat achitarea si condamnarea, adãugându-se încetarea si anularea urmãririi penale. Cât priveste competenta, în principiu contraventiile erau de competenta judecãtorilor, delictele de competenta tribunalelor, iar crimele de competenta curtilor cu juri. În prima fazã a procesului competenta era a politiei judiciare, urmãrierea era de competenta ministerului public, iar instructia a judecãtorului de instructie. Sentinta era pronuntatã în a doua fazã de cãtre judecãtor, pe baza liberei convingeri, motivate.
|
