STATUL SI DREPTUL IN PERIOADA 1918-1938

STATUL SI DREPTUL ÎN PERIOADA 1918-1938

A  Organizarea politică

-făurirea statului national unitar român. - s-au luat armele la 15 august 1916, alături de Antantă în Marele Război până în 1919. Adunările legislative si guvernele provizorii din Basarabia, Bucovina si Trans. ce au hotărât realizarea unirii, au fost confirmate ulterior de Tratatul de la Versailles

-viata econ-soc = nou stadiu de dezvoltare, cresterea potentialului economic al României, umbrit de criza din 1929-1933.

-partide politice = disparitia orientărilor conservatoare, consolidarea PNL, fuziune în 1926 P 757f53h artidul National cu Partidul Tărănesc=PNT, Partidul National Democrat (Iorga, Cuza), Partidul Poporului, Partidul National Agrar Goga, 1932, 1927 Legiunea Arhanghelului Mihail, numită Garda de Fier, 1921 Partidul Comunist ulterior scos pe bună dreptate în afara legii.

B  Evolutia dreptului.

- unificarea legislativă. Problema principală era realizarea acordul necesar dintre unitatea politică si cea juridică. Cea legislativă a fost de mai lungă durată, prelungindu-se chiar si după cel de-al 2-lea război mondial. După 1918 s-au dispus extinderea dispozitiilor codului civil român si înlăturarea paralelismelor între ramurile de drept. Unificarea legislativă s-a realizat prin două metode:1 = extinderea aplicării unor legi din vechea Românie pe întregul cuprins al tării; 2 = elaborarea unor noi acte normative unice prin unificarea acestor două metode s-a creat în final sistemul de drept al României.

- dreptul constitutionaI.A rămas în vigoare până în 1923 Constitutia din 1866, cu 2 modificări importante aduse în 1917 privitoare la introducerea votului universal si posibilitatea exproprierii proprietătilor particulare pentru cauză de utilitate natională.

În 1923 s-a adoptat o nouă constitutie impusă de realitatea făuririi statului national unitar, de schimbarea raportului de forte dintre clase, de consacrarea unui sistem mai avansat de drepturi si libertăti. 60% din textul Constitutiei din 1866 a fost preluat în cea din 1923. Noua lege fundamentală cuprindea 8 titluri: despre teritoriul României, despre drepturile românilor, despre puterile statului, despre finante, despre puterea armată, dispozitii generale, despre revizuirea constitutiei, dispozitii tranzitorii si suplimentare, în 138 articole. Reprezentanta natională era formată din 2 adunări: senatul si adunarea deputatilor. Au fost reglementate si conceptul de proprietate privată, nationalizarea bogătiilor subsolului, garantarea proprietătii private, introducerea controlului constitutionalitătii legilor, controlul actelor administrative, s-a cristalizat sistemul electoral prin vot universal si lege electorală. Se aplica sistemul primei majoritate în alegeri ce deturna oarecum vointa alegătorilor. În perioada 1927-1930 a functionat institutia regentei

- dreptul administrativ = unificarea reglementărilor juridice pentru aparatul de stat la nivel central si local. Fiecare domeniu era reprezentat la nivel central de un ministru. Pentru administrarea organizatiei administrative centrale s-a dat legea pentru organizarea ministerelor în 1929 si legea pentru organizarea adminstratiei locale, ce prevedeau cum desemna regele persoana ce urma să formeze guvernul, îi numea si revoca pe ministri. Se precizau serviciile statului grupate în 10 ministere. Fiecare minister având un număr de directii compuse din servicii, serviciile organizate din sectii, iar sectiile din birouri. Dpdv administrativ, România era împărtită în judete si comune (rurale si urbane). În fruntea administratiei comunale se afla primarul, la judet -prefectul ce executa hotărârile consiliului judetean si ale delegatiei permanente judetene. Primarul era ales de consiliul comunal, iar prefectul numit prin decret. Judetele cuprindeau un număr de plăsi, conduse de un pretor, ce era ofiter de politie judiciară si seful politiei din cadrul plăsii. Sistemul administrativ a fost completat prin crearea Consiliului Legislativ, Consiliul Superior Administrativ, Casa Pensiilor, Camerele agricole, Camerele de muncă, Camerele de Comert si Industrie,

- dreptul civil Ministerul Justitiei a numit o comisie specială pentru a proiecta un nou cod civil, dar adoptarea lui a fost mereu amânată, rămânând în vigoare cel adoptat în 1864, alături de unele legi speciale. În materia proprietătii, dreptul de proprietate avea caracter absolut, consacrându-se însă conceptia proprietătii ca functie socială, permitându-se astfel exproprierea pentru cauză de utilitate natională - vezi împroprietărirea. - vezi nationalizarea subsolului. - vezi nationalizarea unor întreprinderi de armament sau metalurgice. - vezi regimul juridic al proprietătii statului asupra unor întreprinderi economice.

S-a atenuat inegalitatea între bărbat si femeie prin legea contractelor de muncă, 1929. Dreptul femeii de a-si încasa salariul si de a dispune de el. Dreptul femeii de a înstrăina bunuri fără autorizarea sotului, rămânând însă consacrarea puterii maritale si calitatea sotului de "cap al familiei".

În materia persoanelor juridice, s-a adoptat o lege ce autoriza organizarea sindicatelor - altă transformare importantă înlocuirea vechiului sistem de recunoastere a persoanelor juridice printr-un sistem nou, de proceduri speciale desfăsurat în fata instantelor judecătoresti.

În materia obligatiilor s-a dat statului posibilitatea de a dirija raporturile dintre creditori si debitori, promovându-se interesele burgheziei si mosierimii, mai ales în perioada crizei economice, atunci când împrumuturile contractate nu au putut fi plătite la scadentă si în suspendarea în aceeasi perioadă a executării silite asupra bunurilor tăranilor.

Legislatia muncii a cuprins dispozitii pentru solutionarea conflictelor de muncă, repausul duminical, durata zilei de muncă, ocrotirea femeilor si minorilor, contractele de muncă, jurisdictia muncii, etc. S-a creat o instantă specială pentru solutionarea litigiilor de muncă.

- dreptul penal. A rămas în vigoare codul adoptat în 1864.Un nou cod fiind adoptat la 18 martie 1936, intrând în vigoare la 1 ianuarie 1937. Noile reglementări penale au fost sistematizate în 3 părti: cartea 1, dispozitii generale; cartea a 2-a dispozitii privitoare la crime si delicte; cartea a 3-a, dispozitii privind contraventiile.

Cu privire la tehnica de redactare, codul penal din 1936 este remarcabil, deoarece textele sale sunt precise, definitiile si conceptele sunt clare.

S-au adoptat de asemenea legi penale speciale, precum: legea pentru înfrânarea si reprimarea speculei ilicite- 1923; legea pentru apărarea linistii si creditului tării- 1930; legea pentru reprimarea concurentei neleală- 1932; legea pentru reprimarea unor infractiuni contra linistii publice- 1924; legea pentru apărarea ordinei- 1934.

- procedura civilă - se continuă aplicarea codului din 1864, dar si legea de unificare adoptată în 1925. Se viza procedura ciivilă si comercială. Vizându-se competenta judecătorilor, scurtarea unor termene, primirea actiunii întâmpinări scrise în 30 de zile, judecarea procesului în primă instantă si în apel, urmând apoi calea de atac a recursului. S-au unificat organizarea judecătorească în sistemul format din: judecătorii, tribunale, curti de apel, curti cu juri si curtea de casatie. S-a unificat modul de compunere a corpului de avocati print-o lege specială din 1923, modificată în 1925.

- procedura penală - rămâne în vigoare vechiul cod. În 1935 adoptându-se noul cod de procedură penală, ce a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1937. În linii general, prima fază a procesului (cercetarea, urnărirea si instructia) si-a păstrat caracterul inchizitorial, iar cea de a doua (judecata) pe cel acuzatorial. Sanctiunea era pusă în miscare de către ministerul public acuzarea respectând principiile legalitătii, oralitătii, publicitătii, individualitătii si irevocabilitătii. În solutionarea cazurilor penale s-au păstrat achitarea si condamnarea, adăugându-se încetarea si anularea urmăririi penale. Cât priveste competenta, în principiu contraventiile erau de competenta judecătorilor, delictele de competenta tribunalelor, iar crimele de competenta curtilor cu juri. În prima fază a procesului competenta era a politiei judiciare, urmărierea era de competenta ministerului public, iar instructia a judecătorului de instructie. Sentinta era pronuntată în a doua fază de către judecător, pe baza liberei convingeri, motivate.