STATUL SI DREPTUL ROMÂNESC ÎN EVUL MEDIU
schemã obste gentilicã, sãteascã
perioada obstei sãtesti si a normelor sale de conduitã (271/5-sec VIII dH),
perioada "tãrilor"si a "Legii tãrii"în feudalismul timpuriu (sec. IX-XIV dH),
perioada statelor românesti si a dreptului în feudalismul dezvoltat (sec XIV-1821).
T2S1 OBSTEA SÃTEASCÃ SI NORMELE
PRELIMINARII
- etnogeneza românilor - statornicia
-realitãti demografice
- relatiile cu alte popoare - cu lumea romanã
-cu popoarele migratoare
- romanitatea nord - dunãreanã contopirea daco-romanã
- limba romanicã
- crestinismul si etnogeneza românilor
- numele poporului român
ORGANIZAREA SOCIAL POLITICÃ
A TRANSFORMÃRI ÎN ADMINISTRATIE
1 situatia administratiei centrale -
desfiintarea administratiei centrale odatã cu retragerea autoritãtilor romane
din
2 organizarea barbarilor - în sec III-VIII s-au perindat Gotii (295/7), Hunii (376), Gepizii (454), Avarii (567), Slavii (sec 7), Bulgarii (679), ce au trecut pe aici fãrã sã fi înfiintat state proprii, deci neinfluentând organizarea social politicã a autohtonilor
3 administrarea oraselor - ruralizarea treptatã a oraselor, decãdere, avem totusi o continuitate institutionalã de la transmiterea denumirilor la atributiile judecãtoresti si administrative a duumviri jure dicundo ( judices - magistrati) din colonii si municipii, cãtre satele românesti în formele jude, judec, judet.
4. satele - continuitate si dezvoltare iar obligatiile fatã de migratori erau numai de naturã economicã, numãrul populatiei lor sporeste, apar sate noi. Denumirea de sat vine de la fossatum (asezare apãrutã printr-un sant întãrit cu pari - palisade)
SATUL SI OBSTEA SÃTEASCÃ TERITORIALÃ
1 structura socialã a satului - colectivitatea solidarã ce era încã dinainte de cucerirea romanã o comunitate de muncã în relatii de solidaritate între membrii sãi
2 caracterul teritorial al obstei
- obstea gentilicã se baza pe rudenia de sânge iar obstea teritorialã pe stãpânirea în comun a teritoriului
familia mare (cete de neam) si familia pereche (individualã cu gospodãrii proprii)
- organele obstei ( omogenitate socialã obstea terirorialã liberã fiind o "democratie" electivã ce se auioadministra ) erau;
#adunarea megiesilor,= cei ce stãpâneau dea valma teritoriul obstei aveau o competentã generalã ptr rezolvarea problemelor obstei
#oamenii buni si bãtrâni,= alesi dintre megiesi aveau sarcini judiciare
#juzii,= sefi militari însãrcinati cu paza si straja, ordine internã, aveau si sarcini judecãtoresti
uniunile de obsti se însirau pe valea unui râu, în depresiuni montane, de-a lungul unor drumuri, obstile puteau "roi", si îsi constituiau un sfat al uniunii ptr rezolvarea problemelor comune. si evident cã nu se mai bazau pe legãturile de sânge
NORME DE CONDUITÃ ÎN CADRUL OBSTEI
notiuni preliminare OBSTEA era o comunitate de muncã deci si normele fundamentale erau în legãturã cu obiectele muncii, in relatie cu persoane, familii, tranzactii, diferende, si norme de organizare social - politicã.
normele privitoare la proprietate si muncã
1) norme privitoare la proprietate
- # stãpânirea devãlmasã ( în comun a pãmântului) a mosii, dãdea dreptul membrilor la folosire comunã desi pãrti din ea puteau intra în stãpânire si folosintã personalã. Un corolar al stãpânirii devãlmase era imposibilitatea oricãrui membru de a înstrãina pãrti din mosie. Alte bunuri devãlmase; - turmele, - fondul de rezervã ptr anii cu recoltã slabã, - moara comunã, - susolul
- # stãpânirea personalã avea baza în munca proprie unele bunuri amenajate -pãdure în teren de cultivat "curãturã","runc" vii, ogoare, tarinã, prisacã; ape în iazuri, mori, pive; pãsune- si retinem încurajarea conducerii obstei (initial casa, curtea, apoi gardul din sec IV en).
2) norme privitoare la relatiile de muncã
- # munca în comun
=-în agriculturã prin:
repartitia câmpurilor de culturã
stabilirea felului culturii potrivit asolamentului bienal, sau trienal
timpul de desfãsurare a muncilor, arat, secerat, etc
distribuirea produselor ptr consum personal si fondul de rezervã
=- cresterea vitelor mari si mici prin
pãstorit comun, sedentar
împãrtirea produselor turmelor comune
stabilirea locurilor si perioadelor de pãsunat
=- mineritul
=- vânãtoarea în comun
- ## munca individualã -prin activitãti specializate precum: comert intern, prisãcarii, olarii, armurierii, morarii,fierarii, s.a, proprietari ai produselor muncii lor ce se valorififcau prin platã sau schimb
norme privitoare la statutul persoanelor
- # temeiul egalitãtii este dat de - devãlmãsia pãmânt-muncã
- posibilitatea îndeplinirii unor sarcini obstesti
- relatiile de familie, succesiune, obligatii, rãspundere.
- ## egalitatea în relatiile de familie
Familia în sec IV-IX: familia micã este celula de bazã a societãtii, munca ambilor soti si a copiilor în gospudãria casnicã era temeiul drepturilor lor egale asupra patrimoniului familial,determinând o puternicã solidaritate între membrii familiei prin întretinere reciprocã între soti sau pãrinti si copii (ulterior întãrite si de religie).
Cãsãtoria se încheia prin liberul consimtãmânt al sotilor si ulterior si prin binecuvântare religioasã.
Divortul era admis la cererea oricãruia dintre soti pe aceleasi temeiuri de egalitate.
Succesiunea - descendentii aveau egalã vocatie la mostenirea mosiei familiei, drept recunoscut si sotului supravietuitor.
obligatiuni civile si rãspundere penalã, procedurã de judecatã
1 obligatiuni civile si rãspundere penalã
a) obligatiuni- ca persoane libere si egale, membrii obstei aveau capacitatea de a încheia diferite tranzactii sub formã de contracte dispãrând formalismul dreptului roman.
vânzarea este contractul cel mai rãspândit, având cf evolutiei dreptului bizantin, efect translativ de proprietate, prin simplul consimtãmânt al pãrtilor - nu arme la N Dunãre în rest aproape orice: brânzã vlahã, caii vlahi, oale, cereale, etc.
schimbul de obicei produse naturale contra prod. mestasugaresti
b)rãspunderea ptr faptele personale ce a dãunat altora, conflictele se rezolvau în cadrul obstii, pe baza solidaritãtii rudelor, a talionului, regulile religiei crestine etc.
2)procedura de judecatã
a) instantele de judecatã erau aceleasi ptr cauze civile sau penale. Ele erau judele,si oamenii buni si bãtrâni, care aveau competenta de a cerceta si a da hotãrâri pânã la alungarea din obste a celor vinovati de fapte grave.
b) probele, - jurãmântul cu brazda si conjurãtorii.
originea institutiilor juridice
1) originea daco-romanã prin mostenirea dacã în sintezã cu legea romanã
2) originea romanã a fost sustinutã de reprezentantii scolii ardelene
3) originea tracã a fost sustinutã de I Nãdejde si N Densusianu
4) influente celticã ce ne numeau vlahi
5) influenta goticã.
CONCLUZIE: ÎN PERIOADA SEC IV - VIII S-A REALIZAT PROCESUL DE ETNOGENEZÃ A ROMÂNILOR SI S-A CREAT ORGANIZAREA SPECIFICÃ A SATELOR ROMÂNESTI DEVÃLMASE SI A NORMELOR CORESPUNZÃTOARE. DIFERENTIERILE SI INEGALITÃTILE SOCIALE CARE AU ÎNCEPUT SÃ SE CONTUREZE ÎN ACEL TIMP AU DETERMINAT CREAREA PREMISELOR DE APARITIE ÎN PERIOADA URMÃTOARE A RELATIILOR CU CARACTER FEUDAL
T2 S2 TÃRILE SI LEGEA TÃRII
DATE PRELIMINARE
situatia social-economicã
-fortele de productie
- dezvoltarea ocupatiilor traditionale agriculturã, cresterea vitelor, unelte perfectionate, cresterea productiei, extinderea suprafetelor dfrisate si destelenit, a celor de pãsunat, pescuit, vânãtoare, albinãrit, minerit, unelte, ame de metal, ateliere, ceramicã.
- schimburile comerciale se dezvoltã, ca dovadã fiind numeroase
tezaure continând monede, bare si lingouri de aur si argint, provenite din Bizant, Balcani, Ungaria, alte teritorii stãpânite de mongoli si stabilirea comunitãtilor genoveze la gurile Dunãrii, la Cetatea Albã si la Marea Neagrã.
- relatiile de productie
- starea demograficã constatã un spor al populatiei autohtone, locuinte mai numeroase, grupãri de sate "îngrãdite", cu îndeletniciri în principal agricole, dar si sate dispersate, ptr. cresterea vitelor, spor ca urmare a extinderilor, defrisãrilor, destelenirilor, perfectinãrii uneltelor. Astfel, rezultã un rol important ce revine familiei mici, capabilã în noile conditii sã-si producã prin fortele membrilor sãi, cele necesare traiului. Se constatã si suprapunerea neîntreruptã pe aceleasi vetre a locuintelor mai multor generatii. Este dovada sedentarismului si continuitãtii românilor.
Familia individualã este nucleul populatiei locale grupându-se mai multe asemenea familii, pe baza rudeniei, în cete de neam, "crânguri", în cadrul obstilor teritoriale libere. Centrele mestesugãresti si comerciale constituie asezãri cu structurã urbanã.
Primele relatii feudale ca urmare a inegalitãtii de avere vor accentua pozitia social-politicã mai înaltã a unor persoane cu rol conducãtor în societate si bineînteles, avantaje materiale, astfel, alãturi de proprietatea devãlmasã, dominantã, se dezvoltã proprietatea personalã, de exemplu, din desteliniri si defrisãri.
afirmarea poporului român d.p.d.v. etnic.
- romani si vlahi.
- romani. Autohtonii au pãstrat numele Romei pe ei scriitorii bizantini îi numesc romani ptr. a-i deosebi de barbari.
- vlahi. Un alt nume ptr. fostii locuitori ai Imperiului Roman, numiti astfel de romani, celti, germani, slavi.
- romanii si vlahii în relatiile cu alte popoare. - asimilarea migratorilor, fiind elemente etnice sedentare
- relatii cu vecinii îi gãsesc pe români organizati în mai multe formatiuni politice
- relatiile bisericesti - au la bazã afirmarea ortodoxismului în care s-a format poporul român..
TÃRILE
generalizarea tãrilor
- mentiuni despre tãri.
- diversitatea denumirilor, concomitent cu afirmarea personalitãtii etnice a românilor, are loc organizarea lor în formatiuni politice proprii, rãspândite pe întregul teritoriu locuit de ei. Noile denumiri: tarã, voievodat, cnezat, câmpulung, câmp. Tarã este denumirea predominantã, genericã.
- tãri în arcul Carpatilor (ex. Crisanei, a voievodului Menumorut, Tara Voievodului Glad, tara Ultrasilvana a voievodului Gelu, a Bîrsei, a Fãgãrasului, Hategului, Zarandului, Maramuresului, cnezatul Câmpulung Petisa).
- tãri la rãsãrit de Carpati (ex. Tara Bolohovenilor, a Brodnicilor, Câmpulung, Vrancea, Tigheci, Câpul lui Dragos).
- tãri la sud de Carpati (ex. Vlasca, Romanati, Paradunavon, Cnezatul lui Ioan si Farcas, voievodatul lui Litovoi, voievodatul lui Seneslau).
- structura denumirilor: diversitate de denumiri, dupã elementele componente ale formatiunii politice respective: teritoriu, poporul, conducãtorul politic, dar si denumiri traditionale (câmpulung).
tara - organizare politicã româneascã.
originea denumirilor.
- Tara = cuvântul lat. terra ce a intrat în limba românã sub forma "tara", cu sensul politic de organizare statalã si nu cu sensul material de pãmânt, precum în celelalte limbi romanice.
- Cnezat = organizatie politicã aflatã sub conducerea unui cneaz.
- Voievodat = exprimã pozitia conducãtorului formatiunii politice.
- Câmpulung = denumire similiarã cu cea de tarã, cuprinzând mai multe obsti sãtesti cu sãteni liberi.
- Jupa = formatiune politicã condusã de jupani, termenul provenind din tracul "diurpaneus".
- unitatea structuralã a tãrilor
- obstea sãteascã - temelie a tãrilor.
- de la obstea sãteascã la "tarã si stat", dupã devenirea obstilor gentilice în obste teritorialã, ca asociatie de gospodãrii familiale pe baza unui teritoriu stãpânit în comun, asadar, dacã obstea gentilicã se baza pe rudenia de sânge a membrilor, obstea teritorialã este determinatã de stãpânirea în comun a teritoriului. Unirea mai multor sate devãlmase în "obsti de obsti", confederatii sau uniuni de obsti, pe obsti de teritorii mai vaste, a determinat denumirea acestora "tarã", "câmpulung". Totodatã, inegalitãtile sociale au dus la ridicarea din rândul membrilor obstii a unor vârfuri ale societãtii.
- aparatul politic al tãrilor.
- conducãtorii politici desi purtau denumiri diferite, aveau în esenta atributii similare
- juzii erau magistrati alesi din megiesii obstei, ca judecatori ai locuitorilor, dar si ca sefi militari ai acestora.
- cnezii - au aceleasi atributii, termenul derivând din lat. cuneus.
- voievozii erau judecatori si comandanti militari peste o confederatie de cnezi.
- jupanii aveau atributii militare si judecatoresti
- oastea formata din armate proprii de calareti, pedestri si arcasi, cetati si locuri întarite, la care se contribuia cu 10% din venituri, pentru apararea lor.
- originalitatea institutionala a tarilor. - conducatorii provin din rândurile populatiei locale.
LEGILE TÃRII
lege si dreptate
- conceptul de lege, legea nescrisã si legea scrisã. Existenta obstilor în cadrul tãrilor a determinat mentinerea normelor traditionale, devenind norme juridice, cãrora li se adaugã noi norme juridice, create în conditiile noi, apãrute cu tãrile. Românii au numit aceste norme "lege", cu întelesul de normã nescrisã din lat. re-ligio, adicã a lega dinãuntru, prin credintã si constiintã ceea ce la romani era mos=obicei.La romani lex însemna numai legea scriã, legere= a citi, fiind impusã colectivitãtii printr-o constrângere exterioarã, aceea a aparatului politic. Legea scrisã a început sã fie numitã lege odatã cu aparitia pravilelor - coduri de legi scrise - apãrute în secolul XVII, când românii au trebuit sã deosebeascã dreptul scris de cel nescris care s-a numit cu precãdere obicei.
- legea crestinã = sensul credintei religioase crestin-ortodoxe ce a influentat continutul moral al constiintei românilor . Legile bisericesti -nomocanoanele sunt primite de români ca "legea dumnezeiascã" sau "legea lui Dumnezeu".
- notiunea de dreptate - dreptatea era unitã cu legea, cei judecati "dupã lege si dreptate", formulã ce acoperã vechea traditie în practica judiciarã a poporului român, definitã si în dreptul roman, datoritã lui Celsus, ce concepea dreptul ca "ars boni et aequi". Binele (bonus) este binele social el se referã la apãrarea valorilor sociale principale, iar aequi trebuie pus în legãturã cu aequits, echitate. Cu alte cuvinte, normele de drept trebuie interpretate si aplicate în conformitate si cu principiile echitãtii. Românii ce au pãstrat institutia "oameni buni si bãtrâni" aveau aceeasi conceptie cãci prin comportamentul si conduita lor, întruneau calitãtile corespunzãtoare. În conceptia româneascã, dreptatea este si echitate.
dezvoltarea normelor juridice.
- vechi si nou în sistemul normativ - continuitatea este datã de mentinerea obstilor sãtesti si pãstrearea normelor lor juridice, traditionale, si schimbare prin adaptarea la noile conditii politice prin crearea unor norme noi sau modificarea si completarea unor norme mai vechi
- norme noi - institutia cnezatului în care cneazul sau judele era ales de obstea sãteascã, prin unirea mai multor obsti sãtesti în uniuni de obsti, conducãtorul uniunii va avea o situatie deosebitã, superioarã cneazului sãtesc. Prin realegeri repetate, apare tendinta de a transmite în familia proprie functia lor, institutia cnezatului devenind ereditarã, vechea normã a electivitãtii este înlocuitã cu norma nouã a ereditãtii. - institutia voievodatului este ulterioarã cnezatului prin alegerea voievodului din rândul cnezilor, de cãtre adunarea acestora. Existã si aici tendinta de permanentizare a functiei în cadrul familiei proprii, dar se confirmã si practica alegerii, cu alte cuvinte sistemul este electivo-ereditar.
- schimbãri ale vechilor norme: dreptul de proprietate constatã o crestere a proprietãtii personale prin punerea în valoare a muncii unei singure familii, care cautã sã scoatã defrisãrile, destelenirile, etc. de sub regimul devãlmas. Totodatã, în locul normei care interzicea cu desãvârsire membrilor obstei înstrãinarea unei pãrti din teritoriul obstei, intervine o modificare sub forma dreptului protimis, care, în caz de înstrãinare, acorda rudelor celui ce înstrãina si celorlalti membri ai obstei, preferinta la cumpãrare si facultatea de rãscumpãrare a înstrãinãrilor fãcute, cu nerespectarea regulilor protimisului, spre a evita trecerea terenurilor în stãpânirea unor persoane din tara obstei. Statutul persoanelor se contureazã deja prin inegalitatea de avere. Pãtura superioarã - juzii, jupanii, cnezii, voievozii - au dreptul de distribuire a justitiei si de exercitare a sefiei militare, cu privilegiul de a fi judecati la rândul lor cu o procedurã specialã si de a beneficia de anumite terenuri si venituri de la populatie, constituind începutul aristocratiei feudale. Tãrãnimea liberã, marea masã a societãtii, tãrãnimea aservitã, robii, (provenind din tãtari si tigani,) populatia târgurilor au normele de drept formând sistemul statuar al acestora. Retinem dezvoltarea relatiilor contractuale si practicarea unor reguli juridice care indicã începuturile unui Drept Comercial.
Justitia are instanta oamenilor buni si bãtrâni, acceptã probele cu jurãtori, jurãmânt, mãrturii. Elementul nou este competenta de judecatã a cnezilor si voievozilor, a juzilor.
caracterizarea legii tãrii.
- legea tãrii - creatie româneascã - unitatea legii tãrii este datã de norme juridice obisnuite, cristalizate în timp formând un ansamblu unitar, numitã de români Legea Tãrii, cu sensul de drept al unei societãti organizate politic în tãri, iar dacã tãrile purtau denumiri diferite spre a putea fi localizate, legea în schimb era aceeasi în toate statele feudale românesti.
- au un caracter teritorial, imobiliar si nu personal asa cum erau normele popoarelor migratoare, cu atentie deosebitã a reglementãrii proprietãtii imobiliare în special asupra pãmântului.
- originalitatea legii tãrii=creatie româneascã, normele juridice cu privire la cnezat si voievodat alcãtuind începutul Dreptului Public Românesc.
- influente strãine, în terminologie prin latinism, germanism, bizantinism.
- jus valachicum - are rãspândire în evul mediu în grupurile compacte de români de la sud de Dunãre, din sudul Poloniei (Galitia), în Ungaria, în Slovacia, în Moravia, enclave ale unor populatii românesti ce se conduceau dupã norme juridice proprii în viata internã si normele statelor respective în viata externã. Acest drept era traditionala lege a tãrii.
|
