SUBIECTUL DREPTULUI DE AUTOR
1. Dreptul de autor. Notiune si caracterizare
Institutia "dreptului de autor" este reglementata în sistemul românesc
de drept prin Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe,
cu modificarile ulterioare.
Prin drept de autor se întelege ansamblul normelor juridice care
reglementeaza relatiile sociale care se nasc din crearea, publicarea si
valorificarea operelor literare, artistice sau stiintifice. Dreptul de autor este
instrumentul de protectie a creatorilor si operelor acestora. Ratiunea acestei
protectii este dictata de nevoia de a sprijini si stimula capa 21421e414v citatea de creatie a
indivizilor si de necesitatea de a face ca rezultatele acestei creatii sa fie
disponibile unei mase largi de destinatari.
Dreptul de autor vizeaza anumite forme ale creativitatii care tin, în
principal, de comunicatia în masa. Totodata, aceste forme sunt legate de
cvasitotalitatea metodelor de comunicare publica, nu numai de publicatiile
tiparite, ci si de difuzarea prin organisme de radio si televiziune, de
reprezentarea publica a filmelor în salile de cinema etc. si chiar de sistemele
computerizate pentru stocarea si
regasirea informatiilor.
343
Majoritatea operelor artistice, de exemplu cartile, picturile, desenele
exista doar din momentul în care au fost încorporate într-un obiect fizic.
Unele creatii intelectuale, însa, exista chiar daca nu au fost materializate
si nu se regasesc obiectivate într-un purtator fizic. De exemplu, muzica
sau poeziile constituie opere din momentul compunerii lor, chiar daca nu
au fost scrise printr-o notatie muzicala, respectiv prin cuvinte. Cu toate
acestea, dreptul de autor protejeaza numai forma de exprimare a ideilor,
nu si ideile însesi.
2. Principiul adevaratului autor al operei
Calitatea de autor al unei opere nu o poate avea, potrivit legii române,
decât persoana fizica sau persoanele fizice, susceptibile sa realizeze o
activitate intelectuala1, creativa, care presupune personalitate, inteligenta, simt
estetic, forta creatoare, facultatea de a gândi si formula idei si a le expune
într-o forma personala, autentica. Potrivit art. 3 al. 1 din Legea nr. 8/1996,
autor este persoana fizica sau persoanele fizice care au creat opera. Asadar,
persoana protejata prin dreptul de autor este, în principiu, autorul operei. Cu
toate acestea, regula nu are caracter absolut, pentru ca exista situatii în care
drepturile de autor pot fi exercitate si de alte persoane fizice sau juridice.
Activitatea de creatie, nefiind un act juridic, nu este guvernata de
regulile privind manifestarea de vointa. Prin urmare, persoana care a creat
opera dobândeste calitatea de autor din momentul creatiei, independent de
vârsta ori discernamântul pe care le are. Cu alte cuvinte, legea nu impune nici
un fel de conditie cu privire la capacitatea de folosinta si de exercitiu a
creatorului operei pentru a dobândi calitatea de autor al creatiei. Singura
conditie este ca opera sa reflecte capacitatea creatoare a autorului sau.
Potrivit art. 3 al. 2 din Legea nr. 8/1996, în cazurile expres prevazute de
lege, pot beneficia de protectia acordata autorului persoanele fizice si
persoanele juridice, altele decât autorul. Acestia pot exercita acele prerogative
ale dreptului de autor, constituind exceptii de la principiul adevaratului autor
al operei, pe care le consemnam în urmatoarele cazuri:
a) succesorii în drepturi ai autorilor. Sunt subiecti ai dreptului de
autor care pot exercita unele drepturi morale de autor, drepturile patrimoniale
fiind exercitate pe o durata limitata;
b) cesionarii legali ai drepturilor de autor. Este ipoteza operelor
rezultate în cadrul unor
obligatii de serviciu, când unitatea angajatoare
exercita drepturile patrimoniale de autor si nu autorii adevarati ai acestor
opere;
c) cesionarii conventionali ai drepturilor patrimoniale. Drepturile
patrimoniale de autor transmise prin contractul de cesiune se exercita, în acest
caz, în limitele si pe durata convenita între cedent si cesionar;
d) organismele de gestiune colectiva a drepturilor de autor. Alaturi de
gestionarea drepturilor patrimoniale de autor, aceste organisme pot exercita si
unele drepturi morale.
e) persoana fizica sau juridica din initiativa, sub responsabilitatea
si sub numele careia a fost creata opera. Este cazul operelor colective,
când dreptul de autor apartine si se exercita de catre aceste persoane.
f) persoana fizica sau juridica ce face publica opera. Când opera
este adusa la cunostinta publica sub forma anonima sau sub pseudonim care
nu permite identificarea autorului, dreptul de autor se exercita de persoanele
care au publicat identitatea.
3. Calitatea de autor si calitatea de subiect al dreptului de autor
3.1. Calitatea de autor al operei
Calitatea de autor izvoraste din activitatea de creatie a unei sau a unor
persoane fizice. Numai o persoana umana poate avea calitatea de autor al
unei opere, pentru ca numai ea dispune de capacitatea de a crea. Odata opera
creata, apreciata de autor ca facând parte din domeniul literar, artistic sau
stiintific, ea nu trebuie sa îndeplineasca alte conditii prealabile pentru a avea
vocatie la protectie. În general, legea nu se refera la categoriile profesionale
de creatori.
3.2. Calitatea de subiect al dreptului de autor
Este o calitate juridica, nascuta din calitatea de autor al operei, fiind
recunoscuta ca atare de lege tuturor creatorilor. Ea rezulta din dispozitiile art.
1 al. 1 din lege: "dreptul de autor asupra unei opere literare, artistice sau
stiintifice, precum si asupra oricaror opere de creatie intelectuala, este
recunoscut si garantat".
Deosebirea dintre calitatea naturala de autor al unei opere, pe de o
parte, si calitatea de subiect al dreptului de autor, pe de alta parte, consta în
faptul ca, desi, ca regula
generala, cele doua calitati sunt reunite în una si
345
aceeasi persoana, sunt si cazuri când calitatea de subiect al dreptului de
autor poate apartine si altor persoane fizice necreatoare sau chiar unor
persoane juridice. Astfel, art. 3 al. 2 din Legea nr. 8/1996 precizeaza ca, în
cazurile expres prevazute de lege, pot beneficia de protectia acordata
autorului persoanele fizice sau juridice, altele decât autorul. În aceasta
ipoteza, autor ramâne creatorul, dar calitatea de subiect al dreptului de autor
va apartine altei persoane. În al doilea rând, art. 3 al. 3 din lege arata ca este
posibila transmiterea calitatii de subiect al dreptului de autor în conditiile
legii. Asadar, ceea ce se transmite nu este calitatea de autor, ci calitatea de
subiect al dreptului de autor. Un al treilea caz este statuat de art. 4 al. 2 din
lege. Acesta prevede ca dreptul de autor poate fi exercitat de catre o alta
persoana decât creatorul si în cazurile în care opera a fost adusa la cunostinta
publica sub forma anonima sau sub un pseudonim care nu permite
identificarea autorului. În acest caz, dreptul de autor se exercita de catre
persoana fizica sau juridica prin a carei contributie s-a facut publica opera.
4. Opera comuna si opera colectiva
4.1. Opera comuna
Potrivit art. 5 al. 1 din Legea nr. 8/1996, opera comuna este opera
creata de doua sau mai multe persoane în colaborare. Calitatea de subiect a
unei opere comune o au în mod firesc toti realizatorii acesteia. Astfel,
dispozitiile art. 5 al. 2 prevad faptul ca dreptul de autor asupra unei opere
comune apartine coautorilor, între care unul poate fi autorul principal.
Opera comuna este o opera unitara a carei caracteristica decurge din
pluralitatea de autori si de subiecte ale dreptului de autor, activitatea creatoare
fiind desfasurata în aceeasi unitate de timp.
Caracterul unitar al operei comune nu înseamna în mod necesar si
indivizibilitatea acesteia. În functie de posibilitatea sau imposibilitatea
determinarii contributiei fiecarui coautor, opera comuna poate fi divizibila
sau indivizibila. Indivizibilitatea reprezinta regula, iar divizibilitatea exceptia.
Spre exemplu, daca un curs universitar exprima pe coperta de serviciu
contributia fiecarui autor, acea opera este divizibila prin vointa autorilor.
Exploatarea operei comune este guvernata de principiul acordului
comun al coautorilor, numita si regula unanimitatii. Potrivit acestui
principiu, coautorii nu pot exploata opera în lipsa unei conventii contrare
decât daca s-au pus de acord în
aceasta privinta (art. 5 al. 3 din Legea nr.
8/1996). Refuzul consimtamântului din partea unui coautor trebuie sa fie
temeinic justificat.
Remuneratia pentru exploatarea operei comune se cuvine coautorilor
conform Conventiei acestora. În lipsa unei conventii, remuneratia se împarte
proportional cu partile din contributie ale autorilor sau în mod egal daca
aceste parti nu pot fi determinate.
4.2. Opera colectiva
Potrivit art. 6 al. 1 din Legea nr. 8/1996 este opera colectiva acea
opera în care contributiile personale ale autorilor formeaza un tot, fara a fi
posibil, din cauza naturii operei, sa se atribuie vreun drept distinctiv vreunuia
dintre autori asupra ansamblului operei create.
Constituie opere colective: ziarele, culegerile stiintifice, enciclopediile,
antologiile, dictionarele etc. Pentru crearea si publicarea lor este nevoie de
eforturi financiare considerabile pe care nu le pot sustine autorii.
Opera colectiva este realizata din initiativa, sub responsabilitatea si
sub numele unei persoane fizice sau juridice care are rol coordonator, dar nu
si calitatea de creator. Ea se aseamana cu opera comuna, având, de
asemenea, caracter unitar, o pluralitate de contributii ale coautorilor, fiind
rezultatul unei activitati de creatie desfasurata în aceeasi unitate de timp. În
schimb, opera colectiva se deosebeste fundamental de opera comuna prin
imposibilitatea atribuirii de drepturi distincte autorilor asupra ansamblului
operei create.
Raporturile dintre creatorii operei colective si persoana din initiativa
careia s-a realizat opera sunt stabilite prin contractul încheiat între aceste parti.
De asemenea, atât modalitatea de exercitare a dreptului de autor, cât si
remuneratia cuvenita autorilor sunt supuse Conventiei partilor. În lipsa unei
conventii contrare, drepturile patrimoniale asupra întregului apartin persoanei
organizatoare, care dobândeste în aceste conditii dreptul de a difuza opera,
dreptul de a o reproduce, de a face copii, de a exploata opera prin difuzare,
închiriere etc. Realizând opera, fiecare colaborator este recunoscut ca fiind
coautor, munca sa de creatie fiind recompensata.
5. Reglementarea operelor postume în legislatia româna în vigoare
Potrivit legislatiei în vigoare, regimul operelor postume se desprinde
din formularea urmatoarelor reguli: operele pentru care autorul si-a
manifestat în timpul vietii
vointa de a le aduce la cunostinta publica
347
(indiferent sub ce forma: contract de exploatare, testament, contract de
comanda, donatie, scris sau oral etc.) nu sunt opere postume si, prin urmare,
nu se supun regimului acestora; dovada manifestarii de vointa se poate face
prin orice mijloc de proba, indiferent de forma acesteia (scrisa sau orala,
înregistrata pe casete video, banda magnetica etc.); operele pentru care
autorul nu si-a manifestat în timpul vietii vointa cu privire la divulgare nu pot
fi publicate pe timpul perioadei de protectie, nici de catre mostenitori, nici de
catre tertii detinatori ai operei; dupa expirarea perioadei de protectie opera
poate fi adusa la cunostinta publica.
Persoana care publica o opera postuma beneficiaza de aceleasi drepturi
patrimoniale ca si autorul: dreptul exclusiv de a utiliza si exploata opera si de
a consimti la utilizarea ei de catre alte persoane. Dreptul de suita în cazul
operelor de arta plastica este recunoscut însa numai autorului. Durata
drepturilor persoanei care publica o opera postuma este de 25 de ani, din
momentul în care a fost adusa pentru prima oara la cunostinta publica, ceea
ce înseamna ca reeditarile nu prelungesc durata de protectie.
|
