Santajul

Santajul

1. Continutul legal

Exista infractiunea de santaj, potrivit art. 194 C. pen., când o persoana a fost constrânsa prin violenta sau amenintare, sa dea, sa faca, sa nu faca sau sa sufere ceva, daca fapta este comisa spre a dobândi în mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul. Fapta este mai grava când constrângerea consta în amenintarea darii în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromitatoare pentru persoana amenin­tata, pentru sotul acesteia sau pentru o ruda apropiata.

Caracteristica acestei infractiuni este atingerea libertatii persoan 11311k106l ei de a lua hota râri si de a se manifesta potrivit vointei proprii, încalcarea fiind facuta pentru a se obtine un folos.

2. Conditii preexistente

A. Obiectul infractiunii. a) Obiectul juridic special este format din relatiile sociale referitoare la libertatea psihica a persoanei împotriva faptelor susceptibile sa îngra­deasca posibilitatea celui supus santajului de a voi si de a dispune de actiunile sale. De asemenea, dar numai ca obiect juridic special adiacent, sunt ocrotite si relatiile sociale susceptibile a fi vatamate sau periclitate prin folosul urmarit fara drept de faptuitor (de exemplu, relatiile sociale referitoare la patrimoniu, daca constrângerea este exercitata în vederea obtinerii unui folos material).

b) Infractiunea de santaj nu are, de regula, obiect material, libertatea psihica cons­tituind un drept personal; în anumite situatii, când santajul are loc prin folosirea constrângerii fizice, corpul victimei devine obiect material al infractiunii de santaj.

B. Subiectii infractiunii. a) Fapta poate fi savârsita de orice persoana si prin ori­care din formele participatiei penale.

b) Subiect pasiv poate fi, de asemenea, orice persoana care are capacitatea psiho-fizica de a simti presiunea psihica exercitata asupra sa.

Nu exista conditii speciale cu privire la timpul si locul savârsirii infractiunii.

3. Continutul constitutiv

A. Latura obiectiva. a) Elementul material al laturii obiective presupune o actiune de constrângere, în sensul ca se impune unei persoane sa dea, sa faca, sa nu faca sau sa sufere ceva împotriva vointei sale. Constrângerea se poate realiza prin violenta sau amenintare. Violenta poate consta în orice forma de silnicie fizica folosita împotriva unei persoane, de la simplele acte de lovire, imobilizare, legare, pâna la provocarea de vatamari corporale[1]. Violenta trebuie sa se exercite asupra persoanei, dar în limitele prevazute de art. 180 C. pen. Daca prin folosirea violentei se produce o vatamare a integritatii corporale sau a sanatatii, mai grava decât cea la care se refera art. 180 alin. (2), va exista un concurs de infractiuni.

Amenintarea presupune efectuarea de catre faptuitor a unui act care sa inspire victimei temerea ca în viitor ea, sotul ei sau o ruda apropiata va suporta un rau, constând în savârsirea unei infractiuni sau a unei fapte pagubitoare, temere care o pune în situatia de a nu mai avea resursele morale necesare pentru a se opune pre tentiilor autorului faptei. Nu intereseaza daca subiectul, victima a perceput actiunile inculpatului ca o siluire a vointei sale.

Violenta si amenintarea trebuie sa constituie mijloace de a exercita o constrân­gere asupra victimei. Nu intereseaza daca victima a cedat sau nu violentei ori amenintarii[2]. Prin astfel de mijloace, autorul trebuie sa determine pe subiectul pasiv sa dea, sa faca, sa nu faca ori sa sufere ceva, patrimonial sau nepatrimonial.

A da ceva, înseamna a efectua un act de autodeposedare prin remiterea unui bun; a face - în sensul legii - înseamna a actiona într-un anumit fel sub presiunea constrângerii; prin a suferi ceva se întelege suportarea unui prejudiciu moral sau material.

Santajul este o infractiune îndreptata, în principal, nu împotriva pa­trimoniului sau a altor interese ale persoanei, ci împotriva libertatii sale psihice. În cazul când fap­tuitorul pretinde concomitent cu exercitarea constrângerii ca victima sa-i dea un bun mobil, va raspunde nu pentru infractiunea de santaj, ci pentru aceea de tâlharie. Spre deosebire de tâlharie, care presupune concomitenta violentei sau a amenintarii cu predarea bunurilor, santajul implica o predare ulterioara a bunului[3]. Astfel, fapta unei persoane de a-si însusi haina persoanei vatamate prin amenintare cu cutitul, cons­ti­tuie tâlharie si nu infractiunea de santaj ; tot astfel, daca inculpatul a determinat victima, pe care a amenintat-o cu moartea, sa-i dea un lucru care îi apartine.

b) Urmarea imediata consta în îngradirea libertatii psihice a victimei de a actiona potrivit vointei sale, creându-i-se o stare de temere.

c) Între actiunea faptuitorului si urmarea produsa trebuie sa existe o legatura de cauzalitate.

Infractiunea de santaj absoarbe, prin vointa legii, faptele de amenintare sau de loviri ori alte violente.

B. Latura subiectiva. Infractiunea de santaj sub aspectul formei de vinovatie nu se poate comite decât cu intentie directa (calificata prin scop). Într-adevar, autorul actio­nea­za având reprezentarea ca prin fapta sa va exercita o constrângere ilicita asupra victimei pentru a o determina sa faca, sa nu faca, sa dea sau sa sufere ceva si urma­reste producerea acestui rezultat cu scopul de a dobândi un folos injust. Actiunea de constrângere exercitata de faptuitor trebuie sa urmareasca realizarea unui scop de terminat, anume obtinerea unui folos pentru sine sau pentru altul[5]. Alti autori con­sid­era ca infractiunea se comite atât cu intentie directa, cât si indirecta . În acest caz, scopul ur­marit de faptuitor se refera mai degraba la modul de savârsire a actiunii de constrân­gere.

4. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme. Consumarea infractiunii are loc în momentul când, drept urmare a actiunii faptuitorului, s-a produs urmarea ceruta de lege, adica starea de temere în persoana celui constrâns. Tentativa infractiunii de santaj, desi posibila, nu se pedepseste.

B. Modalitati. În afara modalitatilor normative ale formei tipice, prevazuta în art. 194 alin. (1) (santaj prin violenta, piraterie, santaj cu cerere de a da, de a face, de a suferi) santajul cunoaste si o forma agravata. Aceasta consta în amenintarea darii în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromitatoare pentru persoana amenin­tata, pentru sotul acesteia sau pentru o ruda apropiata. În acest caz, constrângerea se realizeaza numai prin amenintare cu darea în vileag a unei fapte. A da în vileag o fapta compromitatoare înseamna a o aduce la cunostinta altor persoane. Nu intere­seaza daca darea în vileag se face catre un cerc mai larg de persoane sau mai restrâns.

Nu are relevanta daca acea fapta este reala sau imaginara. Totusi, ea trebuie sa fie compromitatoare pentru persoana amenintata, pentru sotul acesteia sau pentru o ruda apropiata. Aceasta fapta de santaj este mai grava, deoarece forta intimidanta a amenintarii - care, daca va fi adusa la înde­plinire, va duce la compromiterea publica a subiectului pasiv - este mai mare. Fiecareia din modalitatile normative aratate poate sa-i corespunda o varietate de modalitati faptice.

C. Sanctiuni. În forma simpla (tipica), santajul se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Forma agravata se sanctioneaza cu închisoare de la 2 la 7 ani.