sedintele si politia lor
Dezbaterea cauzei în sedinta publica reprezinta una din cele mai importante etape ale procesului civil. Calitatea actului de justitie depinde în cea mai mare masura de modul de realizare a dezbaterilor publice si contradictorii. Lupta judiciara se realizeaza în cadrul dezbaterilor publice si pe baza probelor înfatisate sau a apararilor de fond ori de procedura invocate de parti.
Majoritatea principiilor fundamentale ale dreptului procesual civil se afirma în aceasta etapa procedurala (publicitatea, oralitatea, dreptul la aparare, contradictorialitatea etc.).
Dezbaterea cauzei are ca scop stabilirea faptelor cauzei si a normelor juridice aplicabile. Activitatea judiciara are un caracter complex si impune îndeplinirea unei multitudini de acte procedurale. O atare activitate se realizeaza în conditiile strict determinate de lege. Pe de alta parte, activitatea de solutionare a cauzei 19219g623t în sedinta publica parcurge unele momente procesuale deosebit de importante, începând cu activitatea de pregatire a sedintei de judecata, cu încercarea de conciliere a partilor, administrarea probelor, rezolvarea exceptiilor de procedura si pâna la dezbaterea cauzei în fond. În continuare vom analiza problematica privitoare la conducerea sedintei de judecata si principalele momente procesuale ce survin în aceasta etapa a procesului civil.
Mai întâi trebuie sa precizam ca sedinta de judecata reprezinta cadrul în care se realizeaza dezbaterile publice si contradictorii. În dreptul modern, dezbaterile se realizeaza în fata unei instante colegiale. Legislatia noastra procesuala promoveaza, în prezent, un sistem mixt, respectiv solutionarea cauzelor în prima instanta de un singur judecator, iar în apel si recurs de un complet de judecatori.
În cazul judecatorului unic toate atributiile privitoare la conducerea sedintei de judecata revin acestuia. Codul de procedura civila determina si modul de realizare a conducerii sedintei de judecata în cazurile în care completul de judecata este format din doi sau mai multi judecatori. De asemenea, Codul de procedura civila consacra si unele atributii specifice privitoare la exercitarea "politiei" sedintei de judecata.
Completul de judecata este prezidat, prin rotatie, de unul din membrii acestuia [art. 55 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara].
La Înalta Curte de Casatie si Justitie completele de judecata sunt prezidate prin rotatie de judecatorii de la sectiile respective. Presedintele instantei supreme prezideaza Sectiile Unite, Completul de 9 judecatori, iar în cadrul sectiilor orice complet, când participa la judecata. În lipsa presedintelui, sedintele la care acesta trebuie sa participe vor fi prezidate de vicepresedintele instantei supreme sau de un presedinte de sectie (art. 33 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara ).
Potrivit art. 122 alin. (1) C. proc. civ. presedintele exercita politia sedintei, putând lua masuri pentru pastrarea ordinei si bunei-cuviinte. Dispozitia comentata este deosebit de importanta, întrucât îi confera presedintelui puteri adecvate în vederea realizarii în bune conditii a actului de justitie. Codul de procedura civila, în acelasi text, consacra si alte reguli privitoare la conducerea sedintei de judecata de presedinte si la masurile pe care acesta le poate dispune.
Astfel, în sala de sedinte nimeni nu poate fi lasat sa intre cu arme, afara numai daca le poarta în vederea serviciului ce îndeplineste în fata instantei. Daca locurile din sala sunt insuficiente presedintele are dreptul de a dispune înlaturarea celor ce depasesc numarul locurilor sau care ar veni mai târziu.
De asemenea, persoanele care se afla în sala sunt obligate sa aiba o purtare cuviincioasa. Remarcam ca sintagma folosita de legiuitor - purtare cuviincioasa - este de o mare generalitate. Desi legea nu o spune în mod expres aceasta formula trebuie interpretata nu doar în sensul ca se refera la un comportament civic obisnuit, ci si la o atitudine de respect fata de organele de justitie. De aceea, astfel cum se prevede si în alte legislatii, o atare obligatie ar trebui circumstantiata în mod expres la pastrarea respectului cuvenit demnitatii justitiei. În acest context, apreciem ca unele atitudini de aprobare sau dezaprobare a masurilor adoptate de instanta trebuie reputate ca fiind contrare prestigiului justitiei. Cei care se adreseaza instantei trebuie sa stea în picioare. Presedintele poate încuviinta exceptii de la aceasta regula (de pilda, în cazul persoanelor în vârsta sau bolnave etc.). Potrivit acelorasi dispozitii procedurale pot fi îndepartati din sala cei nevârstnici si cei care se înfatiseaza într-o tinuta necuviincioasa. În fine, presedintele poate chema la ordine orice persoana care tulbura mersul dezbaterilor si poate obliga pe tulburator sa paraseasca sala.
Pentru realizarea disciplinei necesare activitatii de înfaptuire a justitiei instantele dispun, conform art. 130 din Constitutie, si de politie pusa în serviciul lor. Adeseori însa este necesara nu numai aducerea la îndeplinire a unor masuri dispuse de instanta, prin forta publica (cum ar fi cazul îndepartarii din sala de sedinta a unei persoane care tulbura mersul dezbaterilor), ci si adoptarea unor sanctiuni mai energice care sa impuna, la nevoie, respect fata de organele de justitie. Din acest punct de vedere constatam ca legislatia noastra nu consacra posibilitatea aplicarii unor sanctiuni procesuale mai energice fata de partile sau persoanele care prin atitudinea lor dauneaza prestigiului justitiei. Or, în asemenea împrejurari s-ar impune aplicarea unor sanctiuni pecuniare substantiale fata de parti sau fata de orice alte persoane care tulbura mersul dezbaterilor, astfel cum asemenea sanctiuni sunt consacrate si în alte legislatii.
Disciplina procesuala necesara unei administrari optime a justitiei nu poate fi mentinuta numai prin impunerea unor obligatii si sanctiuni fata de persoanele care asista la dezbateri. Într-un stat de drept trebuie sa se manifeste aceeasi exigenta si fata de conduita partilor litigante si a magistratilor. Nici partile si nici judecatorii nu pot abuza de drepturile ce le sunt recunoscute de legislatia în vigoare. De aceea, astfel cum s-a remarcat deja, chiar si în lipsa unor reguli procedurale explicite cu privire la conduita judecatorilor, toti cei chemati sa exercite puterea de a face dreptate trebuie sa actioneze cu mult tact, rabdare si respect fata de participantii la opera de înfaptuire a justitiei. Puterea este recunoscuta judecatorului pentru a înfaptui justitia, iar aceasta implica prin definitie exercitarea unei activitati impartiale, straine de orice interese politice sau de ordin personal. Fara asemenea exigente balanta justitiei se poate frânge cu usurinta, iar de aici pâna la anarhie sociala nu exista decât un pas. Iata de ce un numar însemnat de legislatii se ocupa si de obligatiile procedurale ale judecatorului si de raspunderea juridica a acestuia.
În faza preliminara a procesului, în sedinta publica, un moment esential al dezbaterilor îl constituie prima zi de înfatisare.
La prima zi de înfatisare pot surveni modificari chiar si cu privire la unele elemente de baza ale procesului. Astfel, pâna la prima zi de înfatisare reclamantul îsi poate modifica actiunea, atât cu privire la introducerea altor persoane în proces, cât si în legatura cu schimbarea obiectului sau a cauzei.
Potrivit art. 132 alin. (1) C. proc. civ. la prima zi de înfatisare instanta va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii precum si pentru a propune noi dovezi. În acest caz, instanta dispune amânarea pricinii si comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea facerii întâmpinarii. Astfel cum rezulta, în mod implicit din textul comentat, noul termen se acorda de catre instanta la cererea reclamantului. Termenul se acorda în scopul întregirii sau modificarii cererii. Prin urmare, legea distinge între doua categorii de cereri: de întregire si de modificare a cererii initiale.
Distinctia dintre cele doua categorii de cereri este evidenta si usor de facut. Astfel, cererile de întregire au ca obiect completarea lipsurilor din cuprinsul cererii initiale, cum ar fi prezentarea unor elemente suplimentare pentru identificarea bunurilor sau pentru completarea elementelor de fapt. Cererile de modificare sunt acelea prin care reclamantul urmareste sa schimbe unele elemente importante ale cererii de chemare în judecata: partile, obiectul cererii sau temeiul juridic al acesteia.
Norma procedurala înscrisa în art. 132 alin. (1) C. proc. civ. nu are însa un caracter imperativ, caci prevederile pe care le contine sunt statornicite în interesul pârâtului. Drept urmare, pârâtul poate consimti expres sau tacit la o modificare ulterioara primei zile de înfatisare.
Cu toate acestea, art. 132 alin. (2) C. proc. civ. dispune ca, în situatiile vizate de acest text, cererea nu se socoteste modificata si nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de sedinta declaratiile verbale facute în instanta.
Solutia enuntata se întemeiaza pe faptul ca în cele patru situatii determinate de lege substanta apararii ramâne neschimbata, fapt pentru care nici nu este necesara acordarea unui nou termen. De aceea, cererile la care se refera art. 132 alin. (2) C. proc. civ. pot fi formulate în tot cursul judecatii pâna la închiderea dezbaterilor asupra fondului fara ca pentru aceasta sa fie nevoie de consimtamântul pârâtului.
În jurisprudenta noastra s-a remarcat caracterul independent al dispozitiilor cuprinse în art. 132 alin. (2) C. proc. civ. fata de norma înscrisa în primul alineat al aceluiasi text. si într-adevar se poate remarca cu usurinta ca art. 132 alin. (2) C. proc. civ. are în vedere adeseori situatii imprevizibile survenite în cursul judecatii, dar care nu sunt de natura a-l prejudicia pe pârât. Totusi pârâtul nu trebuie sa fie surprins prin precizarile facute de reclamant în conditiile art. 132 alin. (2) C. proc. civ. Tocmai de aceea s-a mai statuat de instanta noastra suprema, în urma cu mai multe decenii, ca daca procesul este în stare de judecata si pârâtul lipseste, instanta va dispune amânarea cauzei si comunicarea catre pârât a unei copii de pe încheierea de sedinta în care s-au trecut precizarile orale ale reclamantului, daca apreciaza ca interesul apararii pârâtului impune aceasta.
Prima zi de înfatisare prezinta importanta si din punct de vedere probatoriu. Astfel, la prima zi de înfatisare reclamantul poate propune noi probe, mai ales în raport cu cererea modificata. Daca pârâtul a depus întâmpinare reclamantul va putea solicita un termen pentru a propune dovezile în aparare.
Prima zi de înfatisare este aceea în care partile, legal citate, pot pune concluzii. Prima zi de înfatisare nu se confunda cu primul termen de judecata. Primul termen poate constitui însa si prima zi de înfatisare dar numai daca sunt întrunite cumulativ cele doua cerinte esentiale: partile sa fi fost legal citate si ele sa poata pune concluzii.
Prima zi de înfatisare prezinta o importanta deosebita atât pentru parti, cât si pentru instanta. Într-adevar, legea leaga de acest moment exercitiul unor drepturi procesuale ale partilor, cum este depunerea întâmpinarii, a actiunii reconventionale etc. Pe de alta parte, la prima zi de înfatisare se contureaza cadrul general al dezbaterilor publice ulterioare. Este momentul în care, astfel cum se afirma în limbajul practicienilor, "se leaga procesul". Instanta de judecata va trebui sa manifeste chiar din acest moment un rol activ în clarificarea unor aspecte ale cauzei având ca obiect pretentiile si apararile partilor.
|
