Sesizarea organelor judiciare
Este primul act de procedura, īn lipsa caruia procesul penal nu se poate desfasura conform legii.
Definitie Sesizarea reprezinta īncunostiintarea organului penal competent potrivit legii despre savārsirea unei fapte prevazute de legea penala.
Sesizarea nu are doar rorul de a informa organele judiciare, ci reprezinta, īn acelasi timp, si justificarea legala a tuturor activitatilor procesuale si procedurale care cad īn competenta organului judiciar. Asadar, sesizarea reprezinta o cerinta de stricta legalitate a procesului penal.
Actul de sesizare a organului judiciar trebuie īntocmit cu respectarea formelor prevazute de lege, īn caz contrar, el nefiind valabil. Neīndeplinirea acestei conditii antreneaza lipsa de valabilitate a tuturor actelor procedurale si procesuale.
Actul de sesizare poate fi īntocmit de orice persoana sau numai de anumite persoane prevazute de lege. El se poate adresa organelor de urmarire penala, situatie īn care are ca efect declansarea procedurilor preliminare sau, īn mod exceptional, direct instantelor de judecata, situatie īn care declanseaza p 858b13i rocedurile de judecata ale procesului penal.
Īn concluzie, putem vorbi despre sesizarea organelor de urmarire penala si de sesizarea instantelor de judecata.
Trebuie facuta distinctie īntre:
I. Modurile generale de sesizare ale organelor de urmarire penala
II. Modurile speciale de sesizare ale organelor de urmarire penala
Aceasta clasificare este cea mai cuprinzatoare pentru ca tine seama de particula-ritatile modurilor de sesizare si de consecintele pe care acestea le produc asupra mersului procesului penal.
Daca modurile generale de sesizare pot fi īnlocuite unele cu altele, neavānd o alta semnificatie decāt aceea a īncunostiintarii organelor de urmarire penala cu privire la savārsirea unor fapte penale sau a legitimarii procesuale a participantilor, modurile speciale de sesizare nu pot fi īnlocuite unele cu altele, avānd semnificatia unor acte procesuale si procedurale ce conditioneaza īnsasi īnceperea urmaririi penale, pune-rea īn miscare a actiunii penale si exercitiul actiunii penale īn cazurile prevazute de lege.
I. Modurile generale de sesizare ale organelor de urmarire penala
Legiuitorul face distinctia īntre:
Modurile externe:
- Plāngerea (plāngerea penala)
- Denuntul
2) Modurile interne: - Sesizarea din oficiu
Plāngerea
Reprezinta sesizarea facuta chiar de catre persoana care a suferit o vatamare prin infractiune. Ea poate īmbraca forma scrisa (personal sau prin avocat) sau forma orala, care se poate formula chiar īn fata organului competent (organul de cercetare penala sau procurorul). Organul de cercetare penala sau procurorul īncheie un proces-verbal de consemnare a plāngerii orale care va trebui sa mentina urmatoarele mentiuni (art. 222, c.pr.pen.):
- Numele, prenumele, calitatea si domiciliul petitionarului;
- Numele, prenumele si adresa persoanei īmpotriva careia se face plāngerea, daca aceasta este cunoscuta. Daca nu este cunoscuta, se vor indica semnalmentele aces-teia si orice alte elemente care ar putea servi la identificarea sa. Īn acest caz, plān-gerea se va adresa, īn mod obligatoriu, organul de cercetare penala (procurorului i se adreseaza cererea doar cānd faptuitorul este cunoscut).
- O scurta expunere a starii de fapt, cu indicarea urmarilor produse;
- Mentiuni privind mijloacele de proba pe care le poate indica persoana vatamata;
- Semnatura persoanei vatamate. Īn cazul persoanei fara capacitate de exercitiu, plāngerea se face de catre reprezentantul legal. Īn cazul persoanelor cu capacitate restrānsa de exercitiu, plāngerea se face personal, cu īncuviintarea persoanelor pre-vazute de legea civila. Plāngerea penala anonima nu este valabila.
Īn toate situatiile, plāngerea se poate face si prin mandatar, mandatul trebuind sa fie special, facut īn forma autentica. De asemenea, ea poate fi introdusa si prin sub-stituiti procesuali (copilul major pentru parinti si sotul pentru celalalt sot).
Reprezinta sesizarea facuta de catre orice persoana, alta decāt persoana vatamata. Este posibil sa fie facut si de catre persoana care a savāsit fapta (autodenunt).
Poate fi formulat īn scris, dar si oral. Atunci cānd este facut oral, īn fata organu-lui de urmarire penala competent, acesta īncheie un proces-verbal de constatare a denuntului.
Denuntul se face de catre aceleasi persoane si īn aceleasi conditii ca si plāngerea, cu deosebirea ca nu e necesar ca persoana care face denuntul sa aiba capacitatea de exercitiu. Acesta trebuie sa poarte semnatura persoanei petitionare. Totusi, poate fi considerat valabil si denuntul anonim, avānd semnificatia unei informatii care ar putea sta la baza unei sesizari din oficiu.
Poate avea si alte surse:
- Informatiile rezultate din mijloacele de informare īn masa;
- Datele obtinute dintr-un alt dosar penal;
- Infractiunea flagranta;
Procedura flagranta este net superioara, īn planul dovedirii faptelor, nefiind necesar un alt mijloc de proba.
- Constatarea facuta de organele constatatoare;
Codul nostru de procedura penala reglementeaza doua mari categorii de organe constatatoare:
1) Organele constatatoare prevazute īn art. 214, c.pr.pen.:
a) Organele inspectiilor de stat, cu privire la infractiunile ce constituie īncalcari ale dispozitiilor legal controlate: inspectiile de politie sanitara, inspectiile de politie sanitara veterinara, organele de control fiscal, organele de control ale Garzii Finan-ciare si ale Curtii de Conturi.
Īn legatura cu organul fiscal, s-a sustinut īn doctrina de specialitate ca procesele acestora, daca ar fi contestate dupa procedura prevazuta de Legea 105/1997, ar putea fi īnvestite cu putere de lucru judecat, constituind titluri executorii, conform OG 11/1996. Īn ceea ce ne priveste, consideram ca, īn masura īn care aceste procese penale privesc fapte prevazute de legea penala, procedura īnceteaza a mai fi pur administrativa, astfel īncāt ele trebuie considerate ca fiind definitivate doar īn mo-mentul solutionarii definitive a cauzei penale.
b) Organele de conducere si de control ale unitatilor prevazute īn art. 145, c.pen. pentru infractiunile savārsite īn legatura cu serviciul.
2) Organele constatatoare prevazute īn art. 215, c.pr.pen.:
a) Comandantii de nave si aeronave;
b) Subofiterii politiei de frontiera, pentru infractiunile la regimul frontierei.
Organele constatatoare trebuie sa se limiteze doar la constatarea faptelor, neefec-tuānd acte premergatoare. Ele īncheie īntotdeauna un proces-verbal de constatare. Mai poarta denumirea si de organe parajudiciare.
Acestea determina sesizarea din oficiu a organelor de urmarire penala, deoarece, īntr-un termen de cel mult 3 zile (pentru categoriile de organe prevazute īn art. 214, c.pr.pen.) sau de cel mult 5 zile (pentru categoriile de organe prevazute īn art. 215, c.pr.pen.) sunt obligate sa īnainteze procesul-verbal de constatare procurorului, īn vederea sesizarii din oficiu.
Totodata, organele de constatare au dreptul sa ia declaratii persoanelor banuite si, daca este cazul, sa ridice corpurile delicte, precum si orice alte mijloace materiale de proba, pe care sa le īnainteze apoi procurorului.
Organele constatatoare au dreptul sa-l prinda pe faptuitor si sa-l prezinte īn fata organelor de urmarire penala. Īn cazul organelor prevazute īn art. 215, c.pr.pen. faptuitorul poate fi prezentat īntotdeauna īn fata procurorului.
3) Alte organe constatatoare:
Corpul gardienilor publici;
Jandarmeria;
Serviciile de informatii (SRI, SIE, SPP, Serviciul de Telecomunicatii Speciale, Serviciul din cadrul Directiei Generale a Penitenciarelor) si Serviciile Speciale, create īn cadrul MI, MJ si MApN.
II. Modurile speciale de sesizare ale organelor de urmarire penala
Sesizarea la cererea organului competent
Autorizarea prevazuta de lege
Plāngerea prealabila a persoanei vatamate
Īn toate cele 3 situatii, trebuie respectate regulile generale prevazute pentru īntocmirea oricarei sesizari.
Exista unele prevederi similare si īn art. 10, lit. f, c.pr.pen.
a) Sesizarea comandantului UM
b) Exprimarea dorintei Guvernului strain
c) Autorizarea procurorului general
d) Sesizarea la cerea organelor CFR
e) Avziul Camerei Parlamentului din care face parte demnitarul
f) Avizul minsitrului Justitiei
Acordarea unui aviz nu obliga organul judiciar la luarea masurii sau la efectuarea actului prevazut de lege, ci acesta va lua masura doar daca sunt īndeplinite dispozitiile legale.
Īn ceea ce priveste plāngerea prealabila, legiuitorul are īn vedere prevederile art. 279, lit. b-c, c.pr.pen. īn care plāngerea se adreseaza organului de urmarire penala. Plāngerea prealabila trebuie sa contina īn plus fata de plāngerea penala doua men-tiuni obligatorii cu privire la persoana faptuitorului si cu privire la producerea unui prejudiciu. Persoana vatamata poate solicita obligarea persoanei banuite la repararea unui prejudiciu, inclusiv introducerea īn cauza a persoanei responsabile civilmente (trebuie introdusa īn cel mult 2 luni de la data la care persoana vatamata a cunoscut persoana faptuitorului).
Spre deosebire de plāngerea penala, cea prealabila nu poate fi introdusa prin substituiti procesuali, ci numai de catre cel interesat personal sau prin reprezentant legal, cu procura speciala. De la acest caz exista o singura exceptie si anume cazul persoanelor fara capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restrānsa, pen-tru care actiunea penala poate fi pusa īn miscare si din oficiu. Astfel, s-a dat posibili-tatea īnceperii urmaririi penale si a punerii īn miscare a actiunii penale īn ipoteza īn care reprezentantii legali nu ar formula plāngerea prealabila.
Aceasta sta la baza judecatii. Sunt cunoscute doua moduri de sesizare a instantei penale:
1. Rechizitoriul - Desemneaza modul comun, avānd ca finalitate declansarea unei proceduri comune pentru ca exista principiul dupa care nu avem proces penal fara a avea urmarire penala.
2. Plāngerea prealabila a persoanei vatamate - Are menirea de a declansa o procedura fara urmarire penala. Este cunoscuta īn doctrina si jurisprudenta penala ca "actiune penala directa" pentru ca se adreseaza direct instantei de judecata.
1. Rechizitoriul
Este cel mai complex act de urmarire penala si apartine procurorului. Competen-ta apartine procurorului din cadrul Parchetului corespunzator īn grad instantei competente sa judece cauza īn fond. Aceasta regula consacrata īn art. 209 (4), c.pr.pen. face ca art. 264 (2), c.pr.pen., conform caruia atunci cānd rechizitoriul este īntocmit de un procuror ierarhic inferior este supus confirmarii procurorului cores-punzator īn grad instantei competente sa judece cauza īn fond, sa fie considerat ca abrogat implicit. Daca rechizitoriul este īntocmit de un procuror inferior īn grad instantei de fond, sanctiunea este nulitatea absoluta, conform art. 197 (2), c.pr.pen.
Pentru a fi valabil rechizitoriul trebuie sa īmbrace forma scrisa. El prezinta urmatoarea structura:
a) Partea introductiva - Īn care se fac mentiuni privind obiectul cauzei, numele si prenumele procurorului, eventual functia acestuia, date referitoare la confirmare, daca este cazul, īn ipoteza urmaririi penale, anul, luna si ziua īntocmirii si date privind persoana inculpatului.
b) Partea descriptiva (considerentele rechizitoriului) - Cuprinde mentiuni referitoare la fapta sau faptele la care se refera, respectiv expunerea starii de fapt, precum si mentiuni referitoare la circumstantele personale ale inculpatului, la īnca-drarea juridica, la mijloacele de proba pe care se sprijina starea de fapt, masurile luate īn cursul urmaririi penale.
c) Partea dispozitiva - Cuprinde doua categorii de dispozitii:
- Dispozitia de trimitere īn judecata - Priveste doar inculpatul si defineste īnsasi natura juridica a rechizitoriului;
- Citarea partilor si īnaintarea īntregului dosar instantei competente sa judece cauza īn fond;
Pentru ca rechizitoriul sa fie valabil trebuie sa fie semnat de procurorul competent. Pentru a face posibila īnaintarea rechizitoriului la instantele de fond este necesar ca ulterior sa se emita o adresa, semnata de conducatorul Parchetului din care face parte procurorul.
Īn mod exceptional, rechizitoriul nu se rezuma doar la trimiterea īn judecata, ci, īn cazurile de indivizibilitate si de conexitate, rechizitoriul poate fi si acte de neīncepere a urmaririi penale pentru unele fapte sau persoane, cāt si de scoatere de sub urmarire penala, de īncetare a urmaririi penale sau de casare pentru alte fapte, daca se constata intervenirea vreunuia dintre cazurile de īmpiedicare, dupa caz, a īnceperii urmaririi penale sau a punerii īn miscare a actiunii penale sau a exercitiului actiunii penale.
Rechizitoriul poate fi si act de declinare de competenta, cānd pentru unele fapte sau persoane se constata competenta unei alte instante penale, precum si una dintre masurile procesuale prevazute de lege. Rechizitoriul poate fi un act de arestare, de luare a masurii interdictiei parasirii localitatii sau de liberare provizorie. Atunci cānd o masura preventiva se ia la sfārsitul urmaririi penale nu se mai īntocmeste ordonanta.
2. Plāngerea prealabila
Dobāndeste din ce īn ce mai mult teren īn planul procedurii penale, aflāndu-se la baza tendintei generale constatate īn procedura penala contemporana de privatizare a procedurii penale, pentru ca preia unele dintre atributele esentiale de acuzare a Ministerului Public.
Plāngerea prealabila desemneaza situatia īn care victima infractiunii se trans-forma īn acuzator īn proces. Situatiile īn care sesizarea instantei penale se face fara rechizitoriu, deci prin plāngere prealabila sunt expres prevazute de lege īn art. 179 (2), lit. a), c.pr.pen. pentru anumite categorii de infractiuni considerate infractiuni cu pericol social redus, cum sunt:
lovire sau alte violente (art. 180, c.pen.);
vatamare corporala din culpa (art. 184, c.pen.);
furtul īntre soti sau rude apropiate (art. 210, c.pen.);
abuzul de īncredere (art. 213, c.pen.);
tulburarea de posesie (art. 220, c.pen.);
insulta si calomnia (art. 205, 206 c.pen.).
Plāngerea prealabila a persoanei vatamate are o natura juridica similara cu aceea a unui rechizitoriu, fiind obligatoriu sa contina cererea expresa a persoanei vatamate adresata instantei de condamnare a inculpatului. Daca ea lipseste, judecatorului īi incuba obligatia de a chema īn fata sa persoana vatamata pentru a o īntreba daca cere condamnarea inculpatului.
Din momentul īn care plāngerea penala este īnregistrata la Judecatorie, inculpatul devine faptuitor īn cauza. Atunci cānd faptuitorul nu este cunoscut, persoana vata-mata este obligata sa se adreseze OCP īn vederea identificarii faptuitorului.
Procedura de judecata prezinta particularitati fata de procedura comuna tocmai datorita inexistentei unor proceduri preliminare. Ea este asemanatoare cu procedura anglo-americana, fiind o procedura acuzatoriala.
|
