Sistematicitate formala si materiala.
Din ceea ce am afirmat deja reiese ca validitatea normei decurge ori din continut, ori din modul de elaborare definit de altii.
Celor doua moduri de interactiune a elementelor corespund 2 tipuri de structurare a sistemelor juridice:
formal ca o relatie juridica, caracterizabila independent de continutul sensului propozitiilor ce le leaga;- ceea ce se numeste sistematicitate formala.
material - relatie organica sau teleologica ce nu poate fi caracterizata independent de continut- sistematicitate materiala.
Aceasta distinctie afecteaza natura relatiilor dintre elemente, nu natura insasi a elementelor.
Sistematicitatea formala aparent priveste doar relatia dintre elemente-norme, dar care au si ele o incarcatura teleologica, iar cea materiala desi vizeaza alte elemente ca institutiile, valorile, principiile nu este straina de relatii logice. Dar a doua remarca - distinctia ce se 414h72e face de Ost provine din sensul larg al sistemului, iar sensul logico-formal este unul ingust- U. Klug a mentionat ca doar logica poate determina unde exista un veritabil sistem si care semnifica ca un domeniu de cunostinte este sistematizat. Impotriva acestei opinii Ost admite ca modul de organizare a unui sistem nu in mod necesar e reductibil la o structura logico-formala si poate fi inseles sistemul intr-un sens diferit. Dar o concesie poate fi facuta - faptul ca ideile de organizare, unitate si coeziune ce caracterizeaza conceptul de sistem sunt indisociabile de un anumit caracter formal, in lipsa caruia nu se poate vorbi de sistematicitate. Aceste 2 tipuri de sistematicitate nu se exclud, sunt compatibile, complementare si partial, interdependente. Doar ca unii autori pun accent pe unul sau altul conform conceptiei filosofice la care adera.
a/ Sistematicitatea formala.
Sistemul logic se caracterizeaza prin deductibilitate, caracter axiomatic, formalizat. Poseda si proprietati formale ca independenta, completitudinea, decidabilitate, coerenta.
a/ Caracterul deductiv al sistemului se releva din faptul ca sistemul contine consecintele ce deriva din primele norme in lumina regulilor admise de inferenta. Pe parcursul unei lungi evolutii istorice in care sistemele de drept occidental au urmat un proces de rationalizare formala si s-au adaptat treptat la calculabilitate dreptul a fost conceput si aplicat ca un sistem deductiv.
Conceptul dreptului ca sistem rationalist s-a manifestat in cadrul sistemelor rationaliste de drept natural din secol. XVII -XVIII ce a reprezentat 'geneza sistematismului axiomatic modern' in drept- A.-J. Arnaud. Leibniz in 1667 a vrut sa reconstruiasca ordinea naturii ce nu poate fi decat geometrica: plecand de la adevaruri prime, tragand consecinte si din consecinta in consecinta de ajuns la sistemul axiomatic- aceasta conceptie - si la Pufendorf in 1672 'Dreptul naturii si al oamenilor', Domat in 1689 'Legile civile in ordinea lor naturala'- tot asa.
Daca cei citati au conceput opera legislativa pe baza modelului deductiv, apoi Motesquieu si Beccaria au transpus acest model deductiv in activitatea judiciara. Montesquieu a scris ca din cele 3 puteri, cea judiciara este mai slaba, nula, iar actul de a judeca a fost prezentat ca un model deductiv. Desi Codul 1804 a dus la disparitia prezentarii specifice a lui Domat, a reusit metoda lui, unii autori considerand opera lui Domat ca prefata la Codul Napoleon.
Planul general al Codului reiese direct din planurile axiomatice ale curentului rationalist, nelasand exclusiv interpretului grija de a deduce, dar a stabilit in numeroase cazuri legaturi de principii si consecinte, utilizand raportul logic dintre ideea generala si aplicarea ei pentru a da o opera de coeziune si soliditate.
Consecinta ce a decurs din conceptia respectiva a fost ca puterea judecatoreasca sa nu se amestece in celelalte 2 puteri si doar sa deduca consecinte particulare din norme generale. In aceiasi directie s-au reorganizat si jurisidictiile, refereul legislativ si tribunalul de casatie pentru control efectiv. Si la noi * C.Calimach.
Aceasta
conceptie s-a incoronat in Scoala exegetica in materie de interpretare, a carei
metoda era esential deductiva. Contra acesteia Fr. Geny arata ca logica este
neputincioasa sa acopere toate vidurile
rezultante din insuficienta textelor. Lacunele nu pot fi acoperite numai cu
ajutorul mijloacelor de logica, fara a face apel la elemente din afara
dreptului. Dar se stie ca 2 sunt procedeele logice - inductia si deductia. Deductia este procedeul prin care se
trage dintr-un principiu consecinte, dar deductia 
nu poate
adauga nimic la principiu, nu poate inventa nimic.
Inductia pare mai creatoare – dintr-un numar de rezultate se extrage principiul general care le explica si poate provoca rezultate noi, dar se poate legitima doar prin intermediul unui postulat prealabil, conform caruia o regularitate fundamentala guverneaza o multitudine de fenomene. Dar acest postulat, desi supus suspiciunii, apare ca temerar daca e vorba de a atasa efectele cauzelor, dar si regulile de conduita la conditii de fapt ce le impun si devine inacceptabil cand se pleaca de la precepte emanand de la vointa arbitrara (legea scrisa), pentru a o extinde in afara conditiilor pe care le precizeaza. Conditiile prevazute de lege nu sunt reunite si trebuie de stiut , daca aceiasi regula se aplica (analogia) sau de a stabili alta (a contrario). Pentru a alege intre aceste 2, logica este insuficienta, trebuie de apelat la elemente morale, politice, economice ce sunt in afara textelor.
Actualmente chiar si adeptii rationalismului logic afirma ca silogismul deductiv este necesar, dar nu-i suficient, caci aplicarea dreptului este o actiune ce comporta aprecieri si decizii, sunt mari dificultati la alegerea normei de aplicat si la incadrarea faptului, de aceea sunt necesare si reguli extralogice, iar cele logice pot fi aplicate dupa cele extralogice. Fr.Geny mentiona ca legile contin numai consecinte si de aceea reconstructia principiilor face apel la intuitie, instinct juridic si traditie mai degraba, decat la un rationament strict juridic.
Recurgand la deductie pentru a prezenta ideile, legislatorul si judecatorul construiesc si nu deduc pur si simplu.
Forma silogismului logic nu este adaptata miscarii naturale a rationamentului judiciar, caci nu de la abstract la concret, ci tocmai invers procedeaza judecatorul.
Unii - metoda de deductie temperata, ca sa nu se ajunga la un rezultat inadmisibil din considerente echitabile sau practice. Un jurist trebuie sa stie a renunta la deductii, daca ele nu corespund necesitatilor vietii sociale si justitiei.
Altii renunta la logica, chiar folosind sintagma de Nelogica juridica, sintagma prea dura, caci desi modelul deductiv nu tine cont de functionarea globala a sistemului juridic concret, totusi el corespunde unei parti mari a activitatii juridice, consideratiile logice ocupa un loc tot atat de imporatant, ca si cele axiologice care incearca sa tempereze rigoarea.
b/ Caracterul formalizat
Un sistem este considerat formalizat in cazul in care operatiile de construire a sa sunt determinate, indicand in mod unic forma grafica a semnelor lingvistice si amplasarea lor in spatiu. Astfel dreptul nu este formalizat, caci normele juridice nu se definesc doar prin structura lor sintactica.
Totusi, un anumit grad de formalizare are loc in domeniul dreptului, dovada este existenta informaticii juridice, deci, se poate vorbi de formalizare in drept si nu formalizarea dreptului, doar unele aspecte ale fenomenului juridic pot fi formalizate.
c/ Caracterul axiomatic
La inceput cu titlu de axioma se face un enunt explicit si toate celelalte se vor baza pe acel enunt pentru demonstratie. In procesul de axiomatizare se vad inca doua proprietati formale specifice: decidabilitatea sistemului si independenta axiomelor. Un sistem poseda decidabilitate daca fata de orice expresie formulabila in limbajul sau ce are structura sintactica a unei teze se poate, aplicand o tehnica potrivita, decide, daca teza apartine sau nu sistemului. Decidabilitatea dreptului presupune existenta unor reguli de admitere a axiomelor si demonstrare a teoremelor, formulate de unii sau altii de o maniera expresa si riguroasa.
Unii logicieni contemporani (R.Blanche) nu exclud posibilitatea unei axiomatizari complete a dreptului, totusi datorita dificultatilor majoritatea sustine ca dreptul functioneaza efectiv intr-un mod quasi-axiomatic. Ce dificultati
Prima dificultate - in sistemul juridic exista multe modalitati de a explicita, incepand cu principiile morale ce ghideaza leguitorul si judecatorul, dar care nu sunt formulate expres pentru evidenta sa. Chiar insasi trecerea de la discursul verbal la cel scris afecteaza maniera mesajului, iar explcitarea unui mesaj implicit poseda retineri asupra continutului.
Deci, explicitarea este prima etapa decisiva de punere in cauza in masura in care isi pierde statutul de evident si fluiditatea non-zisului.
A doua dificultate intervine in cazul in care este necesar de a determina statutul juridic al unui principiu si relatia sa cu alte norme. Mai multi autori au sustinut ca aceste principii apartin sistemului juridic, conditiile in care sunt considerate ca apartinand sistemului juridic si gradul de autonomie a lor fata de alte moduri de formare a dreptului - legea, cutuma, jurisprudenta.- Ph.Gerard, Droit, egalité et idéologie. Contribution a l'etude critique des principes généraux du droit. Bruxelles, 1981.
Unii autori au delimitat norma juridica de principiul dreptului , aratand ca principiul consacra doar cele mai esentiale trasaturi ale unui sistem de drept, el se caracterizeaza printr-un nivel inalt de stabilitate si generalitate, pe cand norma juridica pe de o parte, reflecta intr-un fel sau altul continutul principiului, iar pe de alta - consacra necesitatile curente ale societatii in intregime sau a unei parti a acesteia. Gradul de generalitate a normelor juridice este mai redus si de aceea ele pot avea un caracter efemer, variabil, iar acele norme ce nu reflecta clar si complet principiile dreptului cu timpul se modifica, precizeaza sau chiar se abroga. Astfel deosebirea dintre norme si principii acesti autori o vad in gradul de abstractizare, care in cazul normelor este mai mic si inseamna actiune periodica, repetata, iar in cazul princiiilor inseamna continuitate si permanenta.
Ce relatii logice se pot stabili intre principii si alte norme apartinand sistemului juridic Unii autori, Opalek si Wroblewski, considera ca si in cazul in care principiul se bazeaza pe un numar de norme particulare, acestea nu sunt o simpla inductie a principului, ci una amplifianta ce da concluziilor o intindere mai mare decat logic este echivalent premiselor, are o mai mare generalitate si imbogateste sistemul juridic. O astfel de activitate are loc cu ocazia lacunelor si denota o operatiune creatoare.
O a treia particularitate se manifesta in consecintele ce decurg din antinomiile juridice: atunci cand contradictia formala face sistemul inutilizabil si obliga pe autorul sau sa respinga daca nu tot sistemul, apoi cel putin elementele generatoare de contradictii, apoi in drept prezenta antinomiei cere in mod necesar o solutie ce consta in a face sa predomine aplicarea unei norme, excluzand alta. In acest scop se elaboreaza traditional la nivel legislativ, jurisprudential, doctrinal anumite reguli generale ce permit de a acorda prioritate unei sau altei norme. Aceste reguli traditionale se fondeaza pe 3 criterii de solutii diferite: ierarhic, cronologic si de specialitate si sunt:
1. Lex superiori derogat inferiori (norma superioara prevaleaza asupra celei inferioare);
2. Lex posteriori derogat priori (norma posterioara prevaleaza asupra celei anterioare);
3. Lex specialis derogat generali (norma speciala prevaleaza asupra celei generale).- N.Bobbio. Des criteres pour resoudre les antinomies // Les antinomies en droit, p.237. Aceste reguli asigura sistemului juridic o coerenta derivata (nu originara).
Limitele coerentei sistemului juridic sunt totusi evidente ca si particularitatile. Mai intai, antinomiile juridice sunt frecvente si chiar pentru o mare parte, inevitabile. Totusi existenta lor nu pune problema practica fundamentala in masura in care se pot rezolva aplicand regulile de conflict de mai sus. In alte cazuri, adevarat rare, antinomiile apar ca insolubile, fie pentru ca acele criterii nu sunt aplicabile (normele contradictorii sunt contemporane, de acelasi nivel ierarhic si speciale sau generale), fie pentru ca acestea intra in conflict unele cu altele, acestea sunt cazurile in care antinomia se stabileste intre 2 norme, dintre care una este 'anterioara - superioara' si alta ' posterior-inferioara'
sau intre 2 norme, una 'anterioara-speciala', iar alta - 'posterioara-generala'
si in fine , intre 2 norme, dintre care una este 'superioara-generala', alta 'inferioara-speciala'. - N.Bobbio, p.253-255.
In caz de conflict intre criteriile de rezolvare a antinomiilor, problema teoretic poate fi rezolvata prin stabilirea unei ierarhii a criteriilor. Se admite totusi in general ca daca criteriul cronologic si ierarhic au relatii constante si univoce de inferior-superior, nu se poate stabili o relatie constanta si univoca acolo unde unul din termenii raportului este criteriul specialitatii.
Atunci in caz de conflict intre criteriul de specialitate si cronologic si intre cel de specialitate si ierarhic solutia nu deriva automat, ci se obtine pe calea interpretarii. Aceste ipoteze ilustreaza clar ca limitele inerente tehnicilor formale destinate a restaura coerenta sistemului juridic nu sunt pur formale. Chiar constatarea insasi a existentei antinomiei juridice nu este pur formala. Dar judecatorul trebuie sa gaseasca solutia, desi se vede ca sistematicitatea pe care se fondeaza o astfel de solutie nu va fi de ordin strict si exclusiv formal. Aceste limite apar si in raport cu principiile si valorile pe care se bazeaza normele. Aici este si mai complicat, caci ele nu functioneaza in baza regulii 'tot sau nimic' - Dworkin, p. 24 si admiterea lor nu exclude existenta principiilor si valorilor opuse intre care optiunea sau compromisul variabil este necesar.
Pe de alta parte, este posibil de a stabili legatura deductiva intre un principiu si norme particulare ce par a decurge logic, dar se poate releva importanta in drept a principiului 'Legea speciala deroga de la cea generala' care se opune unei astfel de posibilitati. Or, ideea ca specificul unei situatii particulare poate impune derogarea de la principii generale nu-i compatibila cu ideea de axiomatizare.
4.O ultima dificultate legata de axiome ale sistemului juridic rezida in faptul ca un numar de propozitii explicit formulate pe care sistemul se bazeaza este incomparabil mai elevat decat cel de axiome pe baza carora un sistem logico-matematic ordinar stabileste deductia teoremelor sale, deci nu corespunde ideii de economie, in general asociat ideii de axiomatizare. Sa caracterizam si proprietatile formale: decidabilitatea, independenta, coerenta, completitudinea.
d/ Decidabilitatea.
Limitele inerente decidabilitatii unui sistem juridic nu decurg numai din imposibilitatea identificarii regulilor de inferenta admise, ele decurg si din dificultatea de a identifica de o maniera precisa regulile de admitere a axiomelor. Astfel de reguli se formuleaza in sanul sistemului juridic - reguli de competente, dar altele (Hart) nu se enunta, ci se manifesta intr-o practica complexa concordanta, in cadrul careia functionarii, tribunalele si particularii identifica dreptul, referindu-se la anumite criterii.
Regulile de recunoastere proprii sistemelor juridice concrete sunt vagi in sensul ca formuleaza criterii ce permit a decide daca anumite reguli sunt valide sau nu, dar ne lasa nelamuriti in privinta altor reguli. In termenii lui Hart se poate spune ca aceasta regula de recunoastere are o 'textura deschisa', ce permite a distinge cazuri clare la care se aplica cu certitudine si altele pentru care exista ratiuni pentru care se poate tot asa de bine afirma, ca si nega ca ele se aplica. De aceea decidabilitatea unui sistem juridic este departe de a fi perfecta.
e/ Independenta axiomelor
Ea presupune absenta oricarei redundante normative.
Redundanta nu este o simpla deficienta a comunicarii. Ea explica imposibilitatea de a determina a priori campul de aplicare respecriva a diferitor norme si principii in vigoare, o granita precisa intre ce se poate si nu se poate deduce dintr-o dispozitie. Aceasta imposibilitate decurge si din faptul ca numeroase dispozitii particulare pot a priori face obiectul atat a unei interpretari a contrario, cat si de analogie, un principiu general poate fi considerat a priori tot asa de bun sa se aplice unui ansamblu de cazuri particulare ca si facand obiectul derogatiei justificate prin specifcitatea unora dintre ele. Apare clar: o redundanta, cel putin partiala, atat intre mai multe norme, cat si intre un principiu general si anumite norme particulare este departe de a fi inutila in sensul in care ea exclude interpretarea in termenii rationamentelor de a contrario sau derogare.
f/ Coerenta
Coerenta sistemului este una din proprietatile ce frecvent au polarizat activitatea si gandirea juridica cu relevanta chiar asupra definitiei sistemului juridic. Coerenta sistemului juridic are particularitati si limite in raport cu cele ale unui sistem formal.
O prima particularitate rezida in chiar definitie, atunci cand lipsa coerentei se manifesta in constatarea unei contradictii, rezultatul afirmarii simultane a adevarului unei propozitii si a negarii ei, in drept 'constatarea a 2 directive incompatibile, la care este imposibil a te conforma simultan, fie pentru ca impun obligatii opuse, fie pentru ca una interzice ceea ce permite alta si nu te poti conforma decat incalcand una dintre ele.'- Perelman. Logique juridique, p.39.
A doua particularitate rezida in modul de identificare a antinomiilor juridice: in sistemul formal ele sunt recognoscibile, in drept o contradictie formala, adica literala, nu-i suficienta pentru a da acelorasi semne un sens diferit sau un alt camp de aplicare pentru a evita conflictul dintre norme. De aceea se spune 'antinomii aparente' Perelman, p.262 Trate…, adica exista o incompatibilitate ce este posibil sa fie inlaturata prinr-o interpretare conciliatoare.
Ultima particularitate (a treia) a coerentei sistemului juridic se manifesta in faptul ca atunci cand o contradictie formala face sistemul inutilizabil, se abandoneaza cel putin elementele generatoare de contradictie, pe cand antinomia juridica cere o solutie ce face sa predomine aplicarea unei norme, excluzand-o pe cealalta (E.A.-de la aplicare, dar care ramane in sistem). Cele trei reguli de acordare a prioritatii: superiori, posteriori, specialia nu-i pot asigura sistemului juridic coerenta originara, ci doar una derivata.
Limitele coerentei unui sistem juridic, antinomiile inevitabile, nu pun probleme practicii atata timp cat pot fi solutionate cu ajutorul a celor trei reguli. Dar in cazuri rare unele antinomii apar ca imposibil de solutionat, fie pentru ca regulile nu pot fi aplicate, cand normele au aceleasi caracteristici - superioare, contemprane, speciale… sau intra in conflict. Vraciul Roux din Franta –dosar din 1950.
Cum am mentionat deja anterior, criterul cronologic si cel ierarhic au o relatie constanta, dar nu-i o relatie constanta si univoca acolo unde unul sau 2 termeni ai raportului este criteriul de specialitate. In cazul conflictului intre criteriul specialitatii si cronologic si intre specialitatii si ierarhic solutia nu se da automat, ci in urma unei interpretari, ceea ce inseamna ca tehnicile formale destinate restabilirii coerentei sistemului juridic au limitele lor in drept si sistematicitatea nu este de ordin pur formal. Limitele sunt si mai clare in cazul principiilor si valorilor din care se compun.
g/Completitudinea
Completitudinea poate fi definita sumar ca absenta lacunelor in sistem. In ceea ce priveste lacuna juridica aceasta a fost conceputa diferit - ca lipsa de reglementare juridica a unor relatii sociale. Lipsa unor norme juridice de reglementare a anumitor relatii sociale nu intotdeauna poate fi calificata ca o lacuna. Unele domenii ale vietii sociale nu sunt si nici nu este nevoie de a le reglementa.
Foarte bine a aratat aceasta inca unul din autorii Codului civil francez Portalis, care in Discurs preliminar mentiona „suntem pusi in garda fata de periculoasa ambitie de a vrea sa reglementam si sa prevedem totul Nevoile societatii sunt atat de variate, comunicarea oamenilor atat de activa, interesele lor sunt atat de multiple si raporturile lor atat de intinse, incat ii este imposibil legiuitorului sa prevada totul Chiar in materiile care atrag in mod deosebit atentia sunt o multime de detalii care ii scapa sau care sunt prea disputate sau prea mobile pentru a deveni obiectul unui text de lege. De altfel, cum sa impiedici actiunea timpului? Cum sa te opui cursului evenimentelor sau tentei insesizabile ale moravurilor? Cum sa cunosti si sa calculezi dinainte ceea ce doar experienta poate releva? Previziunea se poate intotdeauna lovi de obiecte pe care gandirea nu le poate intelege. Un cod, oricat de complet ar putea parea, nici nu s-a desavarsit bine, ca mii de probleme neasteptate vin sa se ofere magistratului. Caci legile, odata redactate, raman cele ce au fost scrise. Oamenii, dimpotriva, nu se odihnesc nici odata; ei actioneaza tot timpul; si aceasta miscare care nu se opreste si ale carei efecte sunt nelimitat modificate de circumstante, produce, in fiecare clipa, cateva combinatii noi, cateva noi fapte, cateva rezultate noi. Apartine experientei opera de a completa pas cu pas golurile pe care noi le lasam”.- traducere I.Dogaru. Drept civil. Ideea curgerii timpului si consecintele ei juridice. Bucuresti, ALL Beck, 2002.
Ne aflam in prezenta unei lacune juridice atunci cand in sistemul de drept nu exista o norma pe care judecatorul sa o poata aplica la un caz concret sau cand norma existenta este incompleta si pe baza ei nu se poate formula nici o solutie. In secolul codficarilor ideea plenitudinii legii s-a exprimat in 2 teorii:
1. Spatiul juridic vid, adica ce nu este juridic reglementat este irelevant juridic;
2. Ceea ce nu este reglementat juridic este permis juridic.
Cea de-a doua teorie confunda lipsa interdictiei, indiferenta juridica cu o permisune slaba fata de prerogativa juridic protejata - puternica. In acest sens nu este diferita de prima. In ce priveste prima - aceasta expresie nu se impune de maniera absoluta nici logic, nici juridic. Daca am admite-o logic, ca tot ce nu-i interzis este permis, atunci va trebui sa admitem si principiul simetric ca tot ce nu-i permis este interzis, ceea ce nu-i cazul in drept, caci asa cum arata F. Geny legea generala a libertatii nu este o exigenta logica, ci una morala si politica. Din punct de vedere juridic expresia este valabila numai pentru penal.
Depistarea unei lacune se face in urma interpretarii ce releva imposibilitatea unei frontiere precise intre ceea ce se poate deduce si ce nu se poate deduce dintr-o dispozitie. Judecatorul gaseste solutia in urma unei creatii daca nu in totalitate libere, apoi cel putin, partial, caci se straduie totusi undeva sa o inscrie in sistem - F.Ost. L'interpétation logique et systematique et le postulat de rationalité de législateur // L'interpretation en droit. Approche pluridisciplinaire, sous la direction de M.van de Kerchove, Bruxelles, 1978, p.107.
|
