Sistematicitate liniara si circulara
Traditional se considera ca dreptul este un sistem fondat pe ierarhie. Consecinta importanta este ca aplicarea normei este subordonata elaborarii, intre ele exista doar raport liniar ierarhic, caci norma inferioara se fondeaza pe cea superioara si acesta a fost crezul de baza a lui H. Kelsen ce a prezentat sistemul juridic ca o piramida. Unii autori au incercat chiar sa nege temeinicia teoriei liniare si substuie paradigma liniara prin paradigma circulara, altii - realistii americani - au inversat termenii.
Sistematicitatea liniara
Prezentarea de catre Kelsen a sistemului dreptului ca o piramida a fost supusa cri 939e42j ticii de autori americani, adepti ai curentului Sociological jurisprudence si realistii americani care au contestat temeinicia modelului kelsenian. Unul din fondatorii teoriei predictive a legii, O.W. Holmes mentiona: 'Previziunea a ceea ce vor face in realitate instantele, iata ce inteleg eu prin drept.' Pe aceasta maxima si-au intemeiat denumirea teoriei sale realistii. In timp ce gandirea traditionala situa in centrul sistemului regulile generale si credea ca se poate deduce mecanic din ele decizia in spete concrete, cea realista plasa decizia judecatoreasca in centrul sistemului. Chestiunea nu mai este: 'Care este oblgatia mea?', dar: 'Ce probabilitate exista ca o jurisdictie sa sanctioneze comportamentul meu?'. Nu decizia decurge din regula, ci regula - din decizie, asa nu se mai vorbeste de validitate, ci daca a fost verificata posterior, daca predictia pe care a formulat-o se realizeaza efectiv.
Din perspectiva realistilor dreptul se prezinta ca o piramida inversata, multiple surse separate de drept sunt descoperite in decizia unica a judecatorului.
Sistematicitatea circulara.
M.Virally, intrebandu-se despre importanta reala a principiului ierarhic, nota: 'Nu se va afirma a priori ca o norma nu poate nici intr-un caz sa modifice pe cea din care-si trage validitatea.' P. Amselek a considerat ca: 'Reglementarea juridica a competentelor normative este mai complexa decat lasa sa se vada schema kelseniana, diferite autoritati publice trag principiul competentei lor normative din categorii de norme juridice mai diverse ce nu se articuleaza intr-o scara continua.'
Aceste observatii au condus pe autorul german N.Luhmann, sociolog al dreptului, sa abandoneze modelul ierarhic in profitul celui circular. El a prezentat sistemele juridice ca inlantuiri (concaténations) de elemente ce se determina reciproc conform proceselor autoreferentiale, neacomodandu-se nici unui principiu fondator sau vre-unei metanorme. Raporturile dintre normele juridice sunt circulare sau recursive, straine ideii de ierarhie, cauzalitate si deductie.
IERARHII confuze (incalcitte).
Deci, in baza teoriilor respective s-au prezentat 2 modele: unul hipercentralizat, ierarhic si liniar. Altul - hiperdecentralizat, circular si recursiv. Aceste teorii tin doar de fenomenele extreme ale ordinii juridice. Dreptul public incepand cu secolul XIX in cadrul statului de drept a raspuns modelului ierarhic.
Actualmente el nu mai este un monopolist si pentru a descrie alte fenomene juridice nesituate la extreme se foloseste paradigma complexitatii. Sistemele sunt complexe, relatiile dintre elemente sunt recursive si se multiplica, adica sisteme imprevizibile, ca anumite informatii asupra functionarii ce pot evoca o dezordine aparenta pot scapa observatorului, iar sistemele complicate sunt previzibile si interactiunea elementelor lor este pur deductiva si lineara. Mutatia esentiala consta in luarea in considerare a proceselor 'in lant'. Este voba de a opune relatiile in cascada, in lant deschis, in serie -'arborescente' celor 'inverse', relatii buclante, reciproce, conflictuale, de reciclaj.
D.Hofstadter gandeste aceste relatii inverse cu ajutorul conceptului de 'ierarhie confuza', si 'veriga straina', definita ca 'interactiunea intre nivele in care nivelul superior coboara la nivel inferior si-l influenteaza, iar acesta la randul sau - pe cel superior '. Modelul 'verigii straine' permite a gandi distorsiunea ierarhiilor prezumate. In domeniul dreptului este o sistematicitate de tip 'ierarhie confuza, incalcita': prezenta unei gradatii, o relatie de superioritate, pozitie de comandament este indubitabila in drept. In aceasta consta 'strainatatea verigilor' - ele sunt straine in sensul in care contravin unei anumite asteptari naturale a unei ierarhii respectate, a superioritatii actului.
Aceasta asteptare se dezvolta atat la guvernati, cat si guvernanti. Fiecare, la nivelul sau, interiorizeaza modelul piramidal, se inscrie in locul care-i revine, 'adoptand un rol', cum spun sociolgii, si se forteaza de a situa sau mentine pe ceilalti la eselonul exact de putere ce le trebuie recunoscut. Ierarhia se vede in interpretare si validare. Interpretarea este acordarea de sens de catre organul de aplicare, iar validarea - recunoasterea de catre organele de aplicare a temeiniciei pretentiilor autorilor pentru a face sa survina consecinte juridice.
Ideii de sens si obligativitate impuse a priori de un organ superior se substituie ideea colaborarii intre organele de aplicare si creare a dreptului, in unele cazuri preeminenta organului inferior care decide despre intinderea reala a textului juridic. Jurisprudenta si administratia se subscriu la postulatele de suveranitate si rationalitate a legislatorului, ceea ce nu impiedica aceste autoritati sa ia parte activa, cate odata neprevazuta, in procesul de creatie juridica, facand sa apara sistematicitatea reala a dreptului sub forma unei inlantuiri de verigi straine. F.Ost si M.van de Kerchove aduc in acest sens 3 exemple:
In drept public controlul de constitutionalitate a legilor - respectul Constitutiei este incredintat unui organ din ordinea juridica, a carui activitate este sustrasa de la orice control.- apare ca titular al unei puteri de tip constituant ce influenteaza toate cele trei puteri.
In dreptul administrativ principiul legalitatii ca subordonare a regulamentului legii, administratia nu poate face decat ceea la ce este strict abilitata. Dar interventionismul masiv actual al statului conduce la alteratii serioase a acestui principiu. Dreptul administrativ mai mult abiliteaza decat constrange administratia, legea nu prinde forma decat prin interventia administratiei, proiectele de legi sunt intocmite tot de administratie si tot ea are misiunea sa le realizeze.
Al 3 exemplu din domeniul dreptului penal. In practica Parchetului in Franta se observa o alunecare de la legalitate la oportunitatea urmaririi penale. S-a stabilit o regula cutumiara justificata prin interesul general - principiul oportunitatii, autorizand organele de urmarire penala sa faca o aplicare selectiva a lui. Dubla veriga straina: iata o cutuma contra legem ce confera unui organ de aplicare o putere discretionara in sensul ca, apreciind liber oportunitatea urmaririi, asigura aplicarea facultativa a legii penale.
|
