Sistemul stiintelor juridice

Sistemul stiintelor juridice

Forma normativa a dreptului este studiata dintr-o perspectiva globala, fixindu-se cunostintele despre ea in categorii fundamentale, in enunturi principiale si logice, valabile pentru intregimea ei, de catre o stiinta numita Teoria Generala a Dreptului (TGD). Notiunile, categoriile, principiile, legile cuprinse in TGD au generalitate maxima pentru drept, si explica si-i descriu metodic intregimea, astfel ca ele reprezinta fundamentul metodologic si epistemologic al tuturor celorlalte stiinte juridice.

Intrucit are in vedere intregimea dreptului in devenirea, in evolutia sa, in diacronia sa, Istoria dreptului constituie fundamentul metodologic si episte­ 434b11e mologic pentru stiintele istorico-juridice: Istoria dreptului romanesc, Istoria dreptului european, Istoria dreptului francez, Istoria dreptului penal, Istoria drep­tului civil, Istoria teoriilor si doctrinelor juridice etc. Aceste stiinte se conexeaza atit cu stiinta Istoriei dreptului, cit si cu alte componente ale stiintei Istoriei.

Forma normativa juridica are nu numai o structura diacronica, ci si una sincronica: penala, administrativa etc. Stiintele juridice care studiaza formele parti­culare ale formei normative generale se numesc stiinte juridice particulare sau de ramura. Aceste forme particulare, de pilda forma normativa de drept civil, sunt subdomenii ale domeniului general al dreptului si poarta denumirea de ramuri ale acestuia. O stiinta de ramura - dreptul civil, dreptul penal etc. - cerceteaza ceea ce are general, esential, necesar structural si functional o ramura de drept, alcatuita dintr-un ansamblu de norme si institutii juridice, logic inchegat, care reglementeaza un ansamblu de relatii sociale; ramura de drept (ansamblu de norme si raporturi juridice) se distinge prin particularitati de manifestare ale principiilor dreptului si prin metoda proprie de  reglementare a unor relatii sociale anume.

Totalitatea reglementarilor de relatii sociale cu continut patrimonial (raporturi referitoare la drepturile reale si raporturi obligationale) si cu continut personal nepatrimonial (raporturi referitoare la identificarea subiectelor de drept civil, la existenta si integritatea acestora si raporturi generate de creatia intelectuala), prin inetoda de reglementare a egalitatii juridice a partilor constituie ramura dreptului civil forma normativa juridica civila). Studierea sistematica a acestei totalitati revine stiintei dreptului civil.

Totalitatea reglementarilor prin care se stabilesc faptele sociale considerate infractiuni, pedepsele si dreptul statului de a trage la raspundere pe vinovat infractor - astfel aparandu-se principalele valori ale societatii, prin metoda subordonarii uneia din parti (vinovatul) celeilalte (totdeauna, statul). constituie ramura dreptului penal (forma normativa juridica penala). Studierea sistematica a acestei totalitati revine stiintei dreptului penal.

Totalitatea reglementarilor privind organizarea si activitatea organelor executi­ve, precum si a raporturilor administrative ale acestor organe cu persoane fizice si juridice constituie ramura dreptului administrativ (forma juridica administrativa). Studierea sistematica a acestei totalitati revine stiintei dreptului administrativ.

Fireste, sunt si alte ramuri ale dreptului — drept constitutional, drept fiscal, financiar, dreptul muncii, drept comercial, dreptul familiei etc. - care, fiecare, fac obiectul unei stiinte juridice sau stiinte juridice de ramura.

In sistemul stiintelor juridice intilnim subsistemul stiintelor juridice tehnice; le vom numi astfel urmind trihotomia texonomica adoptata de UNESCO: stiinte fundamentale, stiinte particulare, stiinte tehnice (industriale, agrare, medicale, socio-umane etc); stiinta dreptului procesual civil, stiinta dreptului procesual penal, criminalistica etc. Ansamblul reglementarilor privind intreaga desfasurare a procesului civil formeaza dreptul procesual civil. Fara a respinge ideea ca dreptul procesual civil ca si acela penal - reprezinta o ramura a dreptului (chiar daca notiunea 'ramura de drept' nu are un continut riguros definit), stiinta despre el o consideram tehnica, deoarece studiaza fazele, etapele, operatiile, procedeele reglementate ale procesului civil, asa cum — de pilda — tehnice sunt stiinta contrapunctului, in muzica, stiinta fitotehniei, in agricultura, stiinta sociometriei, in sociologie, stiinta chirurgiei, stiinta hermeneuticii discursului politic etc.

De asemenea, criminalistica revine a fi stiinta juridica tehnica, deoarece elaboreaza metode tactice si teoretizeaza asupra mijloacelor, procedeelor sistematice de descoperire, cercetare si prevenire a infractiunilor.

Unele stiinte dinafara sistemului stiintelor juridice participa la cunoasterea metodica si cunoasterea domeniului dreptului prin aplicatiile lor; astfel, stiintele medicale contribuie prin aplicatia numita Medicina legala (medicina legala “este o stiinta ale carei principii contribuie la desavirsirea legilor care au ca obiect pastrarea structurii morale a societatii si ale carei demonstratii, in ce priveste actele omului fizic si moral, calauzesc justitia in aprecierea faptului cercetat si in stabilirea gradului de responsabilitate civila sau penala”), Statistica prin apli­catia numita Statistica judiciara. Sociologia - prin aplicatia numita Sociologie juridica, Psihologia - prin aplicatia numita Psihologie judiciara, Logica - prin aplicatia numita Logica juridica, Retorica - prin aplicatia numita Retorica ju­ridica, Stilistica - prin aplicatia numita Stilistica juridica etc. Toate aceste stiinte sunt grupate, de obicei, in subsistemul numit al stiintelor juridice auxiliare.

Intre sistemul stiintelor juridice si celelalte stiinte socio-umane exista inter­dependente si interactiuni cognitive firesti, pe suportul unitatii domeniilor lor de referinta si cercetare. Fiind a raporturilor sociale, forma normativa juridica de ordonare nu are cum sa existe decit in si sa se manifeste prin societate; fiind a raporturilor sociale intre subiecte umane, care adopta in aceste raporturi conduite premeditate intr-un fel sau altul, interesate intr-un fel sau altul, forma normativa juridica de ordonare a lor nu are cum sa se manifeste decit in si prin oameni, care isi exteriorizeaza prin actiuni; fiind a raporturilor sociale care au loc intr-o varietate de configurare socio-naturala si istorica, forma normativa juridica se manifesta functie de aceste configurari. De aceea demersul cognitiv al stiintelor juridice se afla in conxiune cu demersurile cognitive ale celorlalte stiinte ale socialului si a omului, dar si cu ale altor stiinte.

Astfel, din relatiile stiintelor juridice cu Sociologia s-a ivit Sociologia juri­dica, stiinta de granita care studiaza forma normativa juridica in exterioritatea ei (ca fenomen, deci), in manifestarile ei fenomenale interactive cu manifestarile morale, politice, economice etc. cu sistemul social global. Nici un jurist nu accepta azi sa efectueze doar analize de texte juridice, sa comenteze, sa interpreteze actele normative, ci apeleaza la contextul social, la dimensiunea sociala a faptelor si actelor juridice. Manfred Rehbinder (Sociology of Law - 1975) expune o conceptie tridimensionala asupra teoriei dreptului, care ar cuprinde filosofia dreptului, dreptul dogmatic si sociologia dreptului. Sociologia dreptului insasi, s-ar subdivide in Sociologia genetica, aplecata asupra genezei formei normative juridice, si Sociologia operationala, aplecata asupra efectelor dreptului in viata sociala.

Dreptul ar fi de neinteles necorelat cu intreaga viata sociala in care este, cu aspectele specifice ale rolului constiintei comunitare in realizarea lui, cu fixarea cadrului social de referinta a normelor juridice, cu factorii materiali si spirituali de configurare, cu componentele organizationale ale societatii, fapt ce implica raportari permanente la Sociologie.

Orice subiect de drept este persoana, iar omul-participant la raporturile juri­dice este o personalitate, formata sau deformata genetic si/sau de mediul social-educational in care traieste si actioneaza pozitiv (conform cu normele) sau negativ (potrivnic normelor). Cercetarea omului ca personalitate revine Psihologiei , iar stiintele juridice, care studiaza raporturile cauzale si teleologice nu pot ajunge la concluzii valide fara sa apeleze la Psihologie; persoana-in-drept si personalitatea in drept in primul rand e omul, cu vointa, motivatiile, interesele, intentiile, sentimentele, rationamentele lui.

Legea juridica, desi impersonala, nu e destinata unei fiinte abstracte, nici nu e aplicata unei fiinte abstracte, nici nu e valorificata de o fiinta abstracta; sistemele de drept difera intre ele si functie de trasaturile sufletesti ale unui popor si functie de dinamica de personalitate ale unei natiuni. Apoi, a folosi perspectiva psihologica in cercetarea formei normative sociale juridice inseamna a considera stiintific unitatea subiectiv-obiectiv din raporturile, din faptele si actele juridice; fara componenta subiectiva investigarea dreptului devine una mecanica.

Intr-adevar, caci problema esentiala a raporturilor juridice este ordonarea comportamentului uman in raporturile sociale - iar comportamentul actional este intim corelat cu cele mentale, afective, verbale - configurind tipul ideal de comportament in perspectiva prescriptiva. Conivietuirea sociala ar fi imposibil de realizat sub un sistem de norme juridice care n-ar tine seama de caracteristicile psihologice ale destinatarilor, iar stiintele juridice nu si-ar obtine concluziile veridice ignorindu-le. Prezenta aplicativa a Psihologiei in sistemul stiintelor judiciare o constituie Psihologia judiciara, care studiaza caracteristicile psiho-sociale ale participantilor la procesul judiciar, urmarind sa descopere tehnici adecvate la stabilirea stiintifica a adevarului judiciar, la o administrare echitabila a justitiei. Este bine de amintit ca tinara stiinta juridica a Victimologiei rezida tocmai din intersectia Psihologiei cu stiintele juridice.

Schimb cognitiv de informatii, util amplitudinii de cunoastere, stiintele juridice fac cu Istoria, Geografia, Etnografia, Politologia, Viitorologia, stiintele economice etc.; de altfel, in cadrul acestor schimburi s-au ivit stiintele de granita, pluri-si interdisciplinare, ale Istoriei dreptului, Geografiei juridice, Etnografiei juridice, Teoriei Statului, Logicii juridice, Informaticii juridice etc.

  In general, dreptul ca stiinta sau stiinta dreptului cerceteaza aspectele fundamentale ale realitatii juridice, cum ar fi:     aparitia, existenta si dezvoltarea statului si dreptului; aparitia, evolutia in timp si in spatiu a institutiilor politice si juridice; legaturile dreptului cu celelalte componente ale sistemului social;      legaturile dintre sistemul dreptului si sistemul economic;     drepturile si libertatile fundamentale ale omului. Stiintele juridice, este acceptat sa fie considerate ca stiinte ce se divid in stiinte juridice istorice, stiinte juridice de ramura, stiinte juridice ajutatoare si teoria generala a dreptului.

Stiintele juridice istorice au ca obiect studiul istoric al dreptului si se clasifica in urmatoarele subdiviziuni: a. stiinte juridice care studiaza istoria dreptului dintr-o tara (ex. Istoria dreptului din Romania); b. stiinte juridice care studiaza istoria dreptului in general (ex. Istoria generala a dreptului); c. stiinte juridice care studiaza evolutia istorica a diferitelor idei, curente, teorii sau scoli de drept (ex. Scoala istorica a dreptului, Pozitivismul juridic, Istoria doctrinelor juridice); d. stiinte juridice care studiaza istoria unor institutii sau ramuri de drept (ex. Istoria dreptului penal, Istoria dreptului de proprietate, etc.). Importanta stiintelor juridice consta in faptul ca evidentiaza existenta legitatilor in fenomenul aparitiei, evolutiei si dezvoltarii unor forme de  drept si intretin ideea de progres juridic.  2. Stiintele juridice de ramura sunt rezultate din dezvoltarea si extinderea reglementarilor juridice in cele mai diverse domenii ale vietii sociale.

Fiecare stiinta juridica de ramura studiaza normele juridice ce apartin ramurii de drept corespunzatoare, in stransa legatura cu relatiile sociale ale ramurii respective.  (ex. stiintele dreptului penal studiaza normele juridice ce apartin dreptului penal; stiintele dreptului constitutional studiaza normele juridice ce apartin dreptului constitutional, etc.)
   3. Stiintele juridice ajutatoare nu fac parte din sistemul propriu-zis al stiintelor juridice, dar sunt, uneori, indispensabile cunoasterii fenomenelor juridice, elaborarii, interpretarii si aplicarii corecte a normelor juridice. (ex. criminalistica, criminologia, medicina legala, medicina legala veterinara, psihologia judiciara, contabilitatea, topo-geodezia, etc.);
   4. Teoria generala a dreptului este stiinta juridica ce studiaza structurile, functiile si mecanismele sistemelor de drept, cerceteaza conceptele, categoriile, principiile, si notiunile de  baza ale dreptului.