Sistemul institutional al Comunitatii Europene este dificil de clasificat. Comunitatea este mai mult decāt o organizatie internationala īn sens clasic, deoarece are competente proprii extinse, chiar daca nu exista o linie de demarcatie clara īntre acele materii care sunt supuse competentelor exclusive ale Uniunii, cele īn care Uniunea si statele membre au competente concurente si cele īn care numai statele membre au ramas competente. Īn acelasi timp, nu este o federatie, careia i se subordoneaza autoritatile nationale.[1]
Obiectivele īncredintate Comunitatilor sunt īndeplinite de urmatoarele institutii: Parlamentul European, Consiliul, Comisia, Curtea de Justitie si Curtea de Conturi, ce reprezinta institutiile comunitare, īn viziunea tratatelor. Fiecare dintre aceste institutii actioneaza īn cadrul competentelor conferite prin tratatele institutive. Totusi, repartizarea competentelor īntre primele patru, ce alcatuiesc structura institutionala de baza, nu corespunde schemei statale (trias politica) mostenite de la Montesquieu. Astfel, puterea legislativa apartine Consiliului, care o exercita īmpreuna cu Parlamentul, Comisia ar reprezenta executivul, dar are si alte competente, iar functie executiva are ş 545u2023f ;i Consiliul. Nu exista o formula magica pentru a distinge rolul fiecarei institutii īn procesul decizional sau īn diferite proceduri legislative, pentru ca rolul institutiilor este dependent de ceea ce se prevede īn cadrul unui articol anume din Tratat. Datorita faptului ca art. 249 TCE (vezi capitolul 2) are numai o natura descriptiva si nu indica institutia si ce fel de act trebuie adoptat pentru a implementa un anumit tip de politica la nivel comunitar, instructiunile de acest tip se regasesc īn anumite articole ale tratatelor, dar īntr-un numar mare de cazuri, alegerea este lasata la latitudinea institutiilor comunitare.
O posibila solutie pentru mentinerea capacitatii de īntelegere poate fi reprezentata de ideea ca īn procesul decizional si legislativ Consiliul exprima interesele statelor membre, Comisia interesul comun, al Comunitatii, Parlamentul interesele popoarelor, iar Curtea Europeana de Justitie principiul statului de drept.
Consiliul de Ministri (sau Consiliul Uniunii Europene sau Consiliul UE)
Are competente legislative si executive (īn domeniul relatiilor externe autorizeaza deschiderea negocierilor si stabileste mandatul pentru negocieri al Comisiei), precum si competenta de a coordona activitatea statelor membre si cea a Comunitatii. Competenta decizionala si legislativa este exercitata, īn anumite domenii, impreuna cu Parlamentul European.
Este format din reprezentanti ai fiecarui guvern, iar la reuniunile sale participa cel putin un comisar si functionari din secretariatul Consiliului. Calitatea de membru a Consiliului se schimba constant. Īntrucāt ministrul afacerilor externe este considerat principalul reprezentant al guvernului, reuniunea ministrilor de externe este intitulata Consiliul Afacerilor Generale, dar exista si reuniuni ale altor ministri īn "consilii specializate". De exemplu, ministrii agriculturii participa la reuniunile privind problemele de agricultura, cei de finante si ai industriei la reuniunile privind economia si finantele, intitulate ECOFIN.
Are o presedintie rotativa la fiecare 6 luni. Ministrul de externe care prezideaza este numit "presedinte" al Consiliului de Ministri.
Reprezinta organismul cel mai important din punct de vedere legislativ si de adoptare a deciziilor, pe baza propunerilor ce sunt īnaintate de Comisie. Este responsabil pentru adoptarea bugetului comunitar si relatiile externe ale UE.
Este ajutat īn cadrul lucrarilor sale de COREPER - organism compus din reprezentantii nationali permanenti la Bruxelles (ambasadorii statelor membre si adjunctii acestora) si Secretariatul sau permanent.
Opereaza cu trei metode de vot: unanimitate, majoritate simpla si majoritate calificata. Īn cazul majoritatii calificate - ce reprezinta cea mai des folosita metoda, fiecarui stat īi este alocat un numar de voturi raportat la dimensiunile populatiei.
Īn cadrul pilonilor II si III, reprezinta Comunitatea īn conventiile internationale si ia deciziile necesare īn privinta definirii si ducerii la īndeplinire a actiunilor ce trebuie īntreprinse īn domeniul politicii externe si de securitate comuna, avānd la baza orientarile generale definite si decise de Consiliul European.
Consiliul UE nu trebuie confundat cu Consiliul Europei (organizatie internationala cu sediul la Strasbourg) sau Consiliul European.
Date importante:
Consiliul de Ministri al CEE a fost creat prin Tratatul de la Roma.
Tratatul fuziunii din 1965 a creat un Consiliu comun pentru cele 3 comunitati:CECO, CEE, Euratom.
Ca urmare a cresterii numarului de probleme decise prin metoda majoritatii calificate, presedintele francez Charles de Gaulle a ordonat un boicot francez al Consiliului si a retras reprezentantii nationali permanenti din Bruxelles, īn iulie 1965. Aceasta criza "a scaunului gol" s-a desfasurat pāna īn decembrie 1965. A fost solutionata prin Compromisul de la Luxemburg din ianuarie 1966, prin amānarea adoptarii deciziilor cu majoritate calificata de voturi īn anumite domenii.
Comisia Europeana
Este alcatuita dintr-un presedinte si membrii Comisiei, ce sunt propusi de statele membre, dupa aprobarea prealabila a Parlamentului European. Fiecare dintre cei 25 de comisari europeni are īn responsabilitate un anumit domeniu distinct.
Īn sens strict este reprezentata de colegiul Comisiei, dar termenul de Comisie este folosit si pentru a desemna functionarii ce lucreaza īn aceasta institutie.
Are competente si responsabilitati privind initierea, supravegherea, monitorizarea si aplicarea legislatiei comunitare, a bugetului si a programelor adoptate de Parlament si Consiliu, respectiv puteri legislative, executive, administrative si calitate procesuala activa īn justitia comunitara. Elaboreaza bugetul, este gardian al tratatelor, promotor al integrarii, reprezinta si protejeaza interesele majore al Uniunii, reprezinta Uniunea īn arena internationala, (īn special īn cadrul negocierii diferitelor tratate si conventii internationale).
Date importante:
Comisia Europeana a Comunitatii Economice Europene a fost creata prin Tratatul de la Roma.
Tratatul fuziunii din 1965 a creat o Comisie comuna pentru toate cele 3 comunitati, CEE, CECO, Euroatom.
Este numele acordat reuniunilor (uneori intitulate si "summit") sefilor de stat si de guvern ai statelor membre si presedintelui Comisiei.
Aceste reuniuni nu reprezinta o institutie formalizata a UE, dar adopta liniile directoare ale politicilor si directiile strategice ale dezvoltarii UE. Hotarārile Consiliului European sunt exprimate prin documente intitulate Concluzii, Rezolutii sau Declaratii, care nu au statut de instrument juridic obligatoriu, dar creeaza cadrul pentru adoptarea ulterioara a legislatiei comunitare.
Reuniunile au loc de doua ori pe an, la Bruxelles.
Date importante:
Decembrie 1974 -s-a ajuns la un acord ca aceste reuniuni sa aiba loc de cel putin 3 ori pe an, īncepānd cu martie 1975 la Dublin.
Decembrie 1985: acordul ca reuniunile sa aiba loc de doua ori pe an, iar īn 1986, Acordul Unic European a stabilit frecventa īntālnirilor de cel putin doua ori pe an si a inclus īn lista celor care participa la aceste reuniuni ministrii de externe si presedintele Comisiei.
Din 1979 este o institutie compusa din parlamentari alesi direct, pentru o perioada de 5 ani, īn cadrul careia functioneaza 17 comitete. Presedintele parlamentului este ales pentru 2 ani si jumatate.
Numarul de parlamentari ai unui stat membru reflecta populatia acelui stat.
Are competente de supraveghere (dreptul de a pune īntrebari Comisiei, de a adopta motiuni de cenzura a activitatii Comisiei, aproba numirea membrilor acesteia), bugetare (bugetul UE nu poate fi adoptat fara acordul Parlamentului), legislative (īmpreuna cu Consiliul - poate examina si modifica propunerile legislative prin intermediul mai multor proceduri: a acordului, codeciziei, consultarii, cooperarii).
Date importante:
1952: crearea unei Adunari Parlamentare, cu rol consultativ, a CECO, prin Tratatul de la Paris.
1958: Prima sesiune plenara a "Adunarii Parlamentare Europene" pentru cele 3 comunitati
Curtea Europeana de Justitie (CEJ sau Curtea)
Curtea Europeana de Justitie este o instanta atipica, multiforma, datorita faptului ca opereaza īntr-un mediu institutional diferit de jurisdictiile internationale traditionale. Curtea este instanta internationala īn sens clasic atunci cānd judeca o actiune īnaintata de Comisie sau de un stat membru īmpotriva altui stat membru, iar īn anumite aspecte jurisprudenta Curtii īsi gaseste izvorul īn dreptul international public - statul este considerat o singura entitate "oricare ar fi institutia a carei actiune sau inactiune reprezinta cauza esecului īndeplinirii obligatiilor sale, chiar si īn cazul unei institutii independente din punct de vedere institutional"[2].
Pe de alta parte, mecanismele tratatelor conduc la un alt mod de solutionare a litigiilor dintre statele membre - competenta Curtii este obligatorie si exclusiva, iar īncalcarea dreptului comunitar de catre un stat membru nu poate constitui o scuza pentru un alt stat membru sa nu īsi īndeplineasca obligatiile[3]. Datorita elementelor novatoare aduse de tratatele fondatoare, competentele Curtii sunt mai apropiate de cele ale unei instante nationale decāt ale unei instante internationale. Īntrucāt elaborarea Tratatului CECO a fost puternic influentata de traditia administrativa franceza, justitia acestei Comunitati a reflectat actiunile si procedurile din sistemul francez al contenciosului administrativ. Prezenta Avocatilor Generali īn componenta Curtii este inspirata de Commisaires du gouvernement ce apar īn fata Consiliului de Stat francez. Tratatele contin si alte prevederi ce amintesc de contenciosul administrativ: litigiile dintre Comunitati si personalul acestora sunt īn competenta Curtii, de exemplu.
Cea mai importanta trasatura a Curtii Europene de Justitie, din punctul de vedere al magistratului national, este reprezentata de o procedura, prevazuta de art. 234 TCE (fostul art. 177). Art. 234 permite instantei nationale, sesizata cu un litigiu īn care sunt īn discutie probleme privind dreptul comunitar, sa īntrebe Curtea ce interpretare trebuie sa se dea prevederilor comunitare relevante. Aceasta procedura a īntrebarilor preliminare solutionarii litigiului intern stabileste un dialog īntre judecatorul national si cel supranational[4]. Partile din dosarul aflat pe rolul instantei nationale au un rol secundar, nu sunt obligate sa participe la procedura īn fata CEJ, iar Curtea nu emite o hotarāre īn care sa precizeze ce parte a cāstigat sau pierdut; mai degraba raspunde unei cereri colegiale de la o alta instanta.
Procedura a fost inspirata de cele asemanatoare din dreptul constitutional german si italian, prin care instantele de drept comun trimiteau īntrebari Curtilor Constitutionale privind conformitatea actelor normative cu legile fundamentale nationale din cele doua state. Aceeasi logica functionala este prevazuta īn art. 234, cu rolul de a asigura interpretarea uniforma a dreptului comunitar.
Exista si alte prevederi ce confera Curtii functii de jurisdictie constitutionala: īn contextul obligatiei generale de a se asigura ca "legea este respectata" prevazuta de art. 220 TCE, Curtea are competenta de a verifica conformitatea actelor institutiilor cu tratatul, pe care l-a denumit "Carta Constitutionala".[5]
Opinia Avocatului General Lagrange īn al zecelea caz solutionat[6] de aceasta instanta este relevanta pentru modul īn care Curtea īsi vedea rolul īnca de la īnceputul activitatii sale:
"Cineva poate, fara īndoiala, sa sublinieze ca nu este o instanta internationala, ci instanta unei Comunitati create de sase state pe baza unui model mai apropiat de cel federal decāt de o organizatie internationala si, desi tratatul pe care Curtea are sarcina sa īl aplice are forma unui tratat international, acesta reprezinta din punct de vedere material Carta Comunitatii, din moment ce regulile de drept ce deriva din acesta constituie legea interna a Comunitatii. Īn ceea ce priveste sursele acestui drept nimic nu ne īmpiedica sa le cautam īn dreptul international, dar īn mod normal, īn marea majoritate a cazurilor, acestea vor fi gasite īn dreptul intern al statelor membre."
Datorita cresterii numarului de cauze pe rolul CEJ, a fost creat īn anul 1989 Tribunalul de Prima Instanta (TPI), iar īn 2005 a fost creat un alt tribunal specializat ce judeca litigiile functionarilor Comunitatii.
Curtea este alcatuita din 25 judecatori, 8 avocati-generali, toti numiti de catre statele membre pentru o perioada de 6 ani, dupa care sunt eligibili pentru un nou mandat.
CEJ are competente īn solutionarea acelor cauze īn care parti sunt fie statele membre, fie institutiile comunitare ori persoanele juridice sau persoanele fizice: actiunea pentru neīndeplinirea obligatiilor (Comisia c. unui stat membru sau un stat membru c. alt stat membru) ; actiunea īn anulare (verificarea legalitatii procedurilor si instrumentelor juridice comunitare); actiunea pentru refuzul de a actiona (legifera) (īndreptata īmpotriva Parlamentului, Consiliului sau Comisiei) ; actiunea pentru despagubiri (īmpotriva institutiilor comunitare si a agentilor sai) ; solutioneaza de asemenea, apelurile declarate īmpotriva hotarārilor TPI.
Alte organisme
Curtea de Conturi: verifica legalitatea si regularitatea, precum si conformitatea cheltuielile Uniunii si asigura administrarea corecta a bugetului european.
Banca Centrala Europeana: defineste si implementeaza politica monetara europeana, supravegheaza tranzactiile si schimburile.
Banca Europeana de Investitii (BEI): este institutia financiara a Uniunii Europene, finantānd proiecte de investitii īntr-o astfel de maniera īncāt sa contribuie la o dezvoltare echilibrata a Uniunii.
Comitetul Economic si Social (ECOSOC): reprezinta, īn raport cu Comisia, cu Consiliul si cu Parlamentul, punctele de vedere si interesele societatii civile. Este obligatoriu sa fie consultat īn chestiunile de ordin economic si politici sociale. Īsi poate expune punctul de vedere si īn alte materii pe care le considera importante.
Comitetul Regiunilor: este compus din reprezentanti ai comunitatilor regionale si locale. Este consultat īn domenii cu specific regional sau local.
Ombudsmanul European: are competenta solutionarii petitiilor īn cazul oricarei persoane (fizice sau juridice) cu domiciliul sau sediul īn Uniune care se considera victima a unui act de "proasta administrare" din partea institutiilor sau organismelor comunitare.
BIBLIOGRAFIE
MANOLACHE, Drept comunitar, editia a IV a, All Beck, 2003
GYULA, Curtea de Justitie Europeana, instanta de judecata supranationala, Bucuresti, Rosetti, 2002
MONNET, L'Europe et l'Organisation de la Paix, Centre de Recherches Europeennes, 1964
ISAAC, Droit communautaire general, Armand Colin, Paris, 1999
BULOIS, Droit Institutionnel de l 'UE, Montchretien, Paris, 1999.
NUGENT, The Government and politics of the European Union, Palgrave Macmillan, Basingstoke, 2003
LENAERTS&VAN NUFFEL&BRAY, Constitutional law of the European Union, Sweet&Maxwell, London, 2005
CRAIG & DE BURCA, EU Law, Text, Cases and Materials, Oxford University Press, 2002.
EMMERT, European Union Law - Documents, Kluwer, London, 1999
GAUTRON, Droit Europeen, Dalloz, Paris, 1999.
KAPTEYN & VERLOREN VAN THEMAAT, Introduction to the Law of the European Communities, Kluwer, London, 1998.
McCORMICK, Understanding the EU: A Concise Introduction, Basingstoke, Macmillan, 1999.
WEATHERHILL & BEAUMONT, EU Law, Penguin Books, London, 1999.
CIOBANU - DORDEA, Competentele Uniunii Europene, Revista Romāna de Drept Comunitar, 1/2003
"Cea mai buna solutie poate ca ar fi sa lasam pe seama istoricilor din viitor gasirea unei etichete adecvate, iar noi sa o descriem drept o Comunitate" - E. Noel, Working together: the Institutions of the European Community and Union, Luxembourg : Office for Official Publications of the European Communities 1996
|
