Succinta privire asupra procesului penal. Definitie. Elemente specifice

Succinta privire asupra procesului penal. Definitie. Elemente specifice

Dreptul reprezinta sistemul normelor de conduita, elaborate sau recunoscute de puterea de stat, care orienteaza comportamentul uman in conformitate cu valorile sociale ale societatii respective, stabilind drepturi si obligatii juridice a caror respectare este asigurata la nevoie de forta coercitiva a puterii publice (de stat)[1]. Scopul dreptului este acela de a garanta existenta si siguranta societatii, deoarece el este forma prin care statul isi organizeaza, prin constrangere, asigurarea conditiilor de viata ale societatii .

Din acest motiv, unul dintre principiile fundamentale ale dreptului, in general, este acela al responsabilitatii[3].

Raspunderea penala este un raport juridic de constrangere, nascut ca urmare a savarsirii infractiunii, raport ce se stabileste intre stat si infractor, al carui continut il formeaza dreptul statului de a trage la raspundere pe infractor, de a-i aplica sanctiunea prevazuta de legea penala si de a-l constrange sa o execute, precum si obligatia infractorului de a raspunde pentru fapta sa si de a se supune sanctiunii aplicate in vederea restabilirii ordinii de drept[4].

Realizarea ordinii de drept penal are loc, de regula prin conformare[5], adica prin adoptarea de bunavoie sau de teama pedepsei a conduitei prescrise destinatarilor lor de normele dreptului penal, deci in cadrul raporturilor juridice penale de conformare . Exista, insa, totdeauna un anumit numar de cazuri in care membrii societatii nu se conformeaza prevederilor normei penale si comit infractiuni. In aceste situatii realizarea ordinii de drept penal nu se poate face decat prin constrangere , adica prin aplicarea sanctiunilor prevazute de normele incalcate (pedepse, masuri educative sau masuri de siguranta) fata de cei care au savarsit faptele interzise de normele incriminatoare .

In acest context, procesul penal reprezinta activitatea reglementata de lege, desfasurata de organele competente, cu participarea partilor si a altor persoane, ca titulari de drepturi si obligatii, in scopul constatarii la timp si in mod complet a faptelor ce constituie infractiuni, astfel ca orice persoana care a savarsit o infractiune sa fie pedepsita potrivit vinovatiei sale si nicio persoana nevinovata sa nu fie trasa la raspundere penala[10], asigurandu-se, astfel, apararea ordinii de drept si a drepturilor si intereselor legitime ale persoanelor .

Din aceasta definitie a procesului penal rezulta cateva elemente specifice:

a) procesul penal, constituie, in primul rand, o activitate, fapt indicat si de etimologia termenului „proces”. Acesta deriva din latinescul „processus” care semnifica inaintare, progres. In cazul procesului penal, aceasta notiune indica miscarea, actiunea, activitatea ce trebuie sa se desfasoare pentru aplicarea dreptului penal, pentru descoperirea, prinderea, cercetarea si judecarea acelora care au savarsit infractiuni . Cuvantul a intrat in vocabularul juridic si a devenit traditional prin intermediul glosatorilor din Evul Mediu .

Scopul actiunii penale a fost atins atunci cand s-a pronuntat condamnarea celui vinovat realizandu-se pana la capat tragerea sa la raspundere penala, ori a fost aparat de raspundere cel invinuit pe nedrept si inlaturate consecintele gresitei implicari in cauza penala. Sub aspectul frecventei, aceasta este modalitatea obisnuita de a considera ca actiunea penala a ajuns la momentul sau final[14].

Denumirea „proces penal” denota, asadar, specificul activitatii judiciare care se realizeaza progresiv de la descoperirea infractiunii, pana la condamnarea inculpatului si punerea in executare a hotararii judecatoresti penale[15].

b) Procesul penal este o activitate reglementata de lege, fiind supus adagiului nullum iudicium sine lege, asa cum in dreptul penal exista regulile: nullum crimen sine lege si nulla poena sine lege. Regula presupune aplicarea consecventa a legalitatii pe tot parcursul procesului penal, asa cum reiese si din prevederile art. 2 alin. 1 C.pr.pen.: principiul legalitatii se aplica atat in cursul urmaririi cat si al judecatii si al punerii in executare a hotararilor penale. Respectarea principiului legalitatii se verifica in raport cu toate normele care reglementeaza un act si nu numai in raport cu o anumita dispozitie legala.[16]

Legea stabileste formele in care se manifesta si se realizeaza activitatile procesuale. Potrivit principiului legalitatii procesul penal trebuie sa se desfasoare in conformitate cu dispozitiile prevazute de lege. De aceea, participantii la procesul penal nu pot efectua decat actele procesuale si procedurale pe care legea le admite si numai cu respectarea intocmai a conditiilor legale. Organele judiciare trebuie sa actioneze cu respectarea drepturilor procesuale ale participantilor si sa le asigure exercitarea lor. Exercitarea drepturilor organelor judiciare trebuie facuta cu respectarea unei proportionalitati intre constrangere si fapta pentru care persoana este cercetata sau vinovata .

c) Activitatea procesuala se realizeaza de diversi subiecti procesuali: organele competente, partile si alte persoane.

d) Scopul activitatii subiectilor oficiali si particulari este acela de a se realiza constatarea la timp si in mod complet a faptelor ce constituie infractiuni, ceea ce prefigureaza un principiu fundamental al procesului penal, operativitatea . Cu cat activitatea de adunare si administrare a probelor este mai apropiata de momentul comiterii faptei, cu atat mai mult informatiile necesare aflarii adevarului vor fi mai fidele si, implicit, va fi atins scopul procesului penal. Acest prim scop al procesului penal este insotit de un al doilea, acela ca orice persoana care a comis o infractiune sa fie pedepsita potrivit vinovatiei sale si ca nicio persoana nevinovata sa nu fie trasa la raspundere penala.

Procesul penal are o structura complexa, divizata in: faze, etape, stadii, momente, niveluri[19], dar care formeaza un intreg.