Supunerea la munca fortata sau obligatorie

Supunerea la munca fortata sau obligatorie

1. Continutul legal

Aceasta infractiune este incriminata în art. 191 C. pen. si consta în fapta de a supune o persoana, în alte cazuri decât cele prevazute de dispozitiile legale, la prestarea unei munci contra vointei sale sau la o munca obligatorie. Aceasta in­criminare s-a introdus în legislatia penala interna ca urmare a ratificarii de catre tara noastra a Conventiei nr. 39 din 1930 privind munca fortata sau obligatorie[1]. De asemenea, incriminarea corespunde si prevederilor constitutionale. Potrivit art. 39 alin. (1) din Constitutia României, "munca fortata este interzisa". 20320f515u Orice persoana, datorita drepturilor si libertatilor recunoscute, are posibilitatea de a-si alege în mod liber munca pe care doreste sa o desfasoare, în raport cu aptitudinile si pregatirea dobândite. Orice act contrar, de obligare a unei persoane la o munca fortata re­prezinta o încalcare grava a libertatii umane.

2. Conditii preexistente

A. Obiectul infractiunii. a) Obiectul juridic special îl constituie relatiile sociale care sunt conditionate de apararea libertatii oricarei persoane de a-si alege munca si de a o presta dupa vointa sa, cu respectarea dispozitiilor legale.

b) Infractiunea nu are obiect material, deoarece actiunea faptuitorului aduce atin­gere unui drept personal. Daca prin prestarea muncii fortate sau obligatorii, victima sufera vreo vatamare care constituie infractiune (de exemplu, debili­tate corporala), cor­pul victimei va fi obiectul material al infractiunii[2].

B. Subiectii infractiunii. a) Subiect activ poate fi orice persoana fizica responsa bila, cu îndeplinirea si a celorlalte conditii legale. Participatia este posibila sub toate for­mele sale.

b) Subiectul pasiv este persoana supusa regimului de munca fortata sau obliga­torie.

Nu exista conditii speciale de loc si timp privind savârsirea infractiunii.

3. Continutul constitutiv

A. Latura obiectiva. a) Infractiunea se savârseste sub aspectul elementului material al laturii obiective prin doua actiuni alternative, respectiv silirea unei per­soane de a presta o munca împotriva vointei sale sau obligarea acesteia la prestarea muncii ca si când ar fi fost obligata sa o faca.

În prima situatie, persoana este constrânsa sa îndeplineasca o sarcina, o munca pe care, în mod normal, nu ar fi facut-o.

În cea de-a doua ipostaza, persoana este pusa în situatia de a presta o munca la care nu era obligata, ca si când ar fi avut îndatorirea de a o efectua.

Nu intereseaza modul cum s-a realizat aceasta si daca s-a întrebuintat efectiv forta ori s-a folosit numai amenintarea cu forta, fiind suficient ca subiectul pasiv sa îndeplineasca, fara voie, munca la care a fost supus. Nu are relevanta daca per­soana care comite faptele de mai sus a primit ordine de la alte persoane ori actio nea­za din propria sa initiativa. Nu are relevanta nici daca victima este retribuita - cores­punzator sau nu, ori nu primeste nimic pentru munca prestata fortat sau obligatoriu[3]. O cerinta esentiala a elementului material al infractiunii este sa nu existe o situatie care sa justifice, potrivit legii, impunerea muncii fortate sau obligatorii.

Potrivit art. 39 alin. (2) din Constitutie nu constituie munca fortata:

- serviciul cu caracter militar sau activitatile desfasurate în locul acestuia de cei care, potrivit legii, nu presteaza serviciul militar obligatoriu din motive religioase;

- munca unei persoane condamnate, desfasurata în conditii normale, în perioada de detentie ori de libertate conditionata;

- prestatiile impuse în situatia creata de calamitati ori de alt pericol, precum si cele care fac parte din obligatiile civile normale stabilite de lege.

Dispozitii relativ asemanatoare gasim si în Conventia internationala mentionata mai sus; conform acesteia, nu are caracter de munca obligatorie:

- orice munca sau serviciu pretins în virtutea legilor privind serviciul militar obli­gatoriu si destinat unor lucrari cu caracter militar;

- orice munca sau serviciu facând parte din obligatiile normale ale cetatenilor unei tari independente;

- orice munca sau serviciu prestat ca urmare a unei condamnari printr-o hotarâre judecatoreasca, cu conditia ca individul sa nu fie pus la dispozitia unor particulari ori a societatii private;

- orice munca sau serviciu pretins în caz de forta majora, razboi, catastrofa si, în general, în orice împrejurari care pun în pericol viata sau conditiile normale de existenta a comunitatii sau a unei parti din aceasta;

- muncile marunte exercitate în folosul colectivitatii, considerate ca obligatii civile normale ce revin membrilor acesteia.

Dispozitiile Conventiei citate au aceeasi valoare ca si cele ale legii interne, deoa­rece potrivit art. 20 alin. (2) din Constitutie, daca exista neconcordanta între actele si trata­tele internationale referitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte si legile interne, au prioritate reglementarile internationale.

Pentru a constitui infractiune, oricare dintre actiunile incriminate trebuie sa aiba o anumita durata, deoarece, în caz contrar, nu se poate vorbi de o încalcare efectiva a libertatii persoanei sub aspectul aratat[4].

b) Actiunea faptuitorului trebuie sa aiba ca urmare imediata prestarea unei munci, fara voia celui care lucreaza sau a unei munci obligatorii de catre subiectul pasiv, adica o lipsire de libertate a persoanei în ce priveste prestarea muncii.

c) Între actiunea faptuitorului si urmarea imediata trebuie sa existe si o legatura de cauzalitate.

B. Latura subiectiva. Infractiunea se comite, sub aspectul laturii subiective, cu intentie, directa sau indirecta. Autorul are reprezentarea ca prin fapta sa va avea loc supunerea în mod ilegal a unei persoane la o munca fortata sau obligatorie si doreste sau accepta aceasta urmare. Nu intereseaza mobilul sau scopul savârsirii infractiunii. Eroarea subiectului asupra caracterului ilegal al masurii de a supune o persoana la o munca fortata sau obligatorie (chiar din culpa sa) înlatura incidenta legii penale. Presupunerea sa eronata ca nu exista o baza legala pentru munca prestata, de ase­menea, nu atrage raspunderea penala[5] (fapta putativa).

4. Forme. Modalitati. Sanctiuni

Fiind intentionata, infractiunea este susceptibila de acte pregatitoare si tentativa, care nu au fost incriminate de legiuitor.

A. Forme. Infractiunea se consuma în momentul când, ca urmare a actiunii fap­tuitorului, s-a produs supunerea victimei la o munca fortata sau obligatorie. Mo­mentul consumarii se prelungeste în timp, cât dureaza starea de supunere la o munca fortata sau obligatorie, ceea ce realizeaza o infrac­tiune continua; epuizarea infrac­tiunii are loc când victima îsi recapata libertatea.

B. Modalitati. Infractiunea prevede doua modalitati normative, si anume supu­nerea la munca fortata si supunerea la o munca obligatorie. În raport cu fiecare modalitate normativa pot exista variate modalitati faptice.

C. Sanctiuni. Supunerea la o munca fortata sau obligatorie se pedepseste cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.