TACTICA AUDIERII DE CATRE PROCUROR A MARTORULUI SI AUTORULUI FAPTEI

TACTICA AUDIERII DE CĂTRE PROCUROR A MARTORULUI sI AUTORULUI FAPTEI

I. TACTICA AUDIERII MARTORILOR

Declaratiile martorilor constituie mijlocul de proba cel mai frecvent folosit n procesul penal si reprezinta relatarile facute n fata organelor judiciare de catre persoanele care au cunostinte de natura sa serveasca la aflarea adevarului.

Probleme referitoare la psihologia martorilor

O chestiune deosebita n ascultarea martorilor si n special n aprecierea declaratiilor acestora o constituie stabilirea masurii n care informatiile obtinute reflecta cele petrecute si pot constitui temei pentru formularea unei concluzii juste n cauza

Practica organelor judiciare a demonstrat ca uneori declaratiile martorilor nu reflecta realitatea, datorita unor cauze si conditii multiple si complexe ce tin de persoana martorilor si de mprejurarile n care au fost percepute faptele si fenomenele. Cercetarile stiintifice ntreprinse n domeniul psihologiei martorilor au aratat ca mecanismul de percepere, de fixare, de memorizare si de redare variaza de la persoana la persoana n raport cu dezvoltarea psihica, cu gradul de cultura, cu profesia, mediul si conditi­ile n care a perceput faptele si mprejurarile, cu o infinitate de alte elemente ce actioneaza initial sau care se suprapun ntre momentul perceptiei si acela al redarii, asa nc t n orice declaratie apare ca inevitabil un coeficient de alterare initiala ori defor­mare subsecventa. La cele aratate se adauga uneori si alte elemente, cum ar fi: reaua-crednta a martorilor, erorile celor care fac ascultarea sau a celor care trebuie sa evalueze declaratiile etc.

Sub aspect psihologic marturia consta n perceperea si memorarea - de regula involuntara - a unor fapte si mprejurari si n reproducerea acestora n fata organului judiciar. Asadar, marturia se formeaza trec nd prin trei etape, stadii succesive, si anume: perceperea, memorarea si reproducerea.

Pregatirea n vederea ascultarii martorilor

Obtinerea unor declaratii veridice si complete, menite sa duca la aflarea adevarului, este influentata n mod hotar tor si de modul n care se face pregatirea ascultarii.

Principalele activitati pregatitoare n vederea ascultarii martorilor sunt:

□ studierea dosarului cauzei;

□ cunoasterea persoanelor ce vor fi ascultate;

ntocmirea planului de ascultare;

□ asigurarea prezentei martorilor;

□ asigurarea conditiilor n care se va desfasura ascultarea.

1. Studierea dosarului cauzei

Ca prima faza a activitatilor pregatitoare - studierea dosarului cauzei - se impune cu necesitate si are un rol de prim ordin n asigurarea cadrului propice desfasurarii n bune conditii a acestei activitati.

Examinarea minutioasa a materialelor cauzei are drept scop stabilirea, n primul r nd, a faptelor si mprejurarilor ce se impun a fi clarificate prin ascultare, persoanele care pot contribui la lamurirea lor, precum si modul n care trebuie sa se desfasoare ascultarea pentru realizarea scopului urmarit.

2. Cunoasterea persoanelor ce vor fi ascultate

Alegerea momentului c nd urmeaza a se realiza cunoasterea difera de la o cauza la alta, n raport cu natura infractiunii sav rsite, conditiile comiterii ei, numarul persoanelor care au perceput faptele sau mprejurarile, precum si aspectele ce pot fi lamurite cu fiecare martor ori categorie de martori. Astfel, n cazul infractiunilor de omor, t lharie etc, c nd, datorita conditiilor n care a fost sav rsita fapta, mprejurarile acesteia au fost percepute de un numar foarte restr ns de persoane, regula trebuie s-o constituie cunoasterea martorilor anterior prezentarii lor pentru ascultare.

Aceasta activitate este necesara pentru stabilirea tacticii adecvate care va fi folosita pe parcursul ascultarii si, n afara datelor de identificare, trebuie sa fie obtinute c t mai multe informatii legate de trasaturile psihice ale persoanelor care urmeaza sa depuna ca martori (gradul de dezvoltare al g ndirii, interesele predominante, starea sanatatii, mediul n care traiesc, profesia si ocupatia, trasaturile de caracter etc).

ntocmirea planului de ascultare

Unul dintre cele mai importante momente ale pregatirii l constituie ntocmirea planului de ascultare c nd, n urma studierii dosarului cauzei, se stabilesc problemele care urmeaza sa fie lamurite cu fiecare martor sau categorie de martori, identificati n cauza

Planul contine, de asemenea, ntrebarile care urmeaza a fi adresate martorilor si poate fi ntocmit pentru fiecare persoana n parte sau pentru categorii de martori daca problemele ce urmeaza a fi clarificate sunt aceleasi.

4. Asigurarea prezentei martorilor la data si ora fixate pentru ascultare revine procurorului care dispune chemarea aces­tora si asigura prezenta la activitatea procesuala ce se va desfasura.

I  5. Asigurarea conditiilor n care se va desfasura ascultarea

Pentru buna desfasurare a ascultarii si realizarea scopului pe care-l urmareste, n raport cu natura cauzei n care se efectueaza, cu problematica ce trebuie lamurita si cu situatia fiecarui martor n parte, trebuie sa fie luate si alte masuri pregati­toare, cum ar fi invitarea parintelui, tutorelui sau curatorului, a unui interpret, selectarea si pregatirea materialelor ce vor fi folosite pe parcursul ascultarii si determinarea modului, a momentului si a ordinii n care vor fi folosite etc.

Una din cele mai importante probleme ale tacticii ascultarii o constituie atitudinea procurorului n timpul desfasurarii acestei activitati, succesul ascultarii depinz nd n mare masura de modul n care reuseste apropierea martorilor, Astfel, cel ce conduce ascultarea trebuie sa nteleaga personalitatea fiecarui martor, sa gaseasca stiinta de a "citi" psihologia martorului si a realiza con­tactul psihologic. Tactica ascultarii se stabileste n fiecare cauza concreta, chiar si n cazul fiecarui martor luat separat; la adoptarea ei trebuie sa fie avute n vedere o serie de consideratii de ordin general, cum ar fi:

□ natura cauzei n care se efectueaza ascultarea;

□ personalitatea si psihologia martorilor;

□ faptele si mprejurarile care prezinta importanta pentru cauza, cunoscute de catre martori;

□ conditiile n care martorii au perceput faptele ori mprejurarile cu privire la care vor fi ascultati;

□ pozitia martorilor fata de partile implicate n cauza, interesul lor de a depune ntr-un anumit fel;

□ natura si valoarea probelor ce urmeaza a fi folosite pe parcursul ascultarii, pentru a determina martorii sa faca declaratii veridice si complete;

□ masura n care procurorul stap neste problemele privind psihologia marturiei, cunoaste particularitatile cauzei, poseda cunostinte temeinice despre specificul activitatii din zona unde a fost sav rsita infractiunea.

Ascultarea martorilor

De regula, ascultarea martorilor parcurge trei etape, si anume:

a) verificarea identitatii;

b) relatarea libera sau spontana ori ascultarea povestirii martorilor;

c) adresarea de ntrebari si ascultarea raspunsurilor sau ascultarea dirijata

a) Verificarea identitatii si ascultarea cu privire ia datele personale

n cadrul acestei etape martorul este solicitat sa raspunda la ntrebarile ce i se adreseaza cu privire la datele de identificare (nume, prenume, v rsta, adresa si ocupatie), verific nd raspunsurile cu mentiunile din actele de identitate. Apoi procurorul este obligat sa ntrebe pe martor daca este sot sau ruda apropiata eu vreuna din parti si, n caz afirmativ, sa-i aduca la cunostinta ca nu este obligat sa depuna

Momentul urmator priveste procedura depunerii juram ntului, ce este anterioara depozitiei si precedata de avertismentul pe care organul de urmarire penala l da martorilor cu privire la consecintele ce decurg din nerespectarea obligatiilor care le revin.

Martorului i se aduce la cunostinta obiectul cauzei si i se arata apoi care sunt faptele si mprejurarile pentru lamurirea caro­ra a fost propus ca martor.

Parcurg nd aceasta etapa, procurorul are posibilitatea sa studieze pe martori, sa observe modul cum reactioneaza fata de situatia n care se afla, sa desprinda concluzii pretioase pentru adoptarea tacticii de ascultare.

b) Relatarea libera sau spontana ori ascultarea povestirii martorilor

Aceasta etapa ncepe prin adresarea unei ntrebari generale, denumita ntrebare-tema, de natura a da posibilitatea marto­rilor sa declare tot ceea ce stiu n legatura cu faptele sau mprejurarile pentru a caror lamurire au fost solicitati sa depuna

Pe parcursul povestirii procurorul are posibilitatea sa studieze pe martori, sa observe modul n care îsi formuleaza expunerile, siguranta cu care prezinta faptele sau mprejurarile, ezitarile sau omisiunile ce apar, ncercarile de a completa anumite lacune din succesiunea faptelor, interesul acestora de a depune ntr-un anumit mod. Studierea martorilor n aceasta etapa, observatiile facute pe parcursul povestirii trebuie sa constituie pentru procuror temeiul adoptarii tacticii de urmat n cealalta etapa, a adresarii de ntrebari si a ascultarii raspunsurilor.

Un rol deosebit pentru clarificarea problemelor prin relatarea libera l are atmosfera propice povestirii martorilor, realizata de catre cel care conduce ascultarea. S-a constatat ca solicitarea martorilor de a povesti tot ceea ce stiu n legatura cu cauza si cu persoana faptuitorului sporeste ncrederea at t n organul judiciar, c t si n ei nsisi. Acest sentiment se reflecta, de regula, pozitiv n declaratiile martorilor care cauta sa justifice atitudinea procurorului fata de ei.

Ascultarea poate lua sf rsit dupa parcurgerea acestei etape, atunci c nd, n cadrul relatarii libere, martorii au lamurit complet toate faptele sau mprejurarile pentru care au fost solicitati sa depuna. Astfel de situatii se nt lnesc n cazul martorilor de buna-credinta ce au perceput si memorat complet si fidel mprejurarile la care au asistat si reusesc sa redea cu usurinta n timpul ascultarii, cele percepute si retinute.

Pentru martorii care nu au perceput si memorat corect ori nu reusesc sa redea n timpul ascultarii faptele cunoscute, precum si pentru cei de rea-credinta n mod obligatoriu, se parcurge si cea de-a treia etapa a ascultarii.

c) Adresarea de ntrebari si ascultarea raspunsurilor sau ascultarea dirijata

Tactica ascultarii n aceasta etapa se stabileste av ndu-se n vedere, n principal, pozitia martorilor ascultati.

ntrebarile care pot fi folosite la ascultarea martorilor se stabilesc n concret pentru fiecare persoana n parte, n raport cu

particularitatile cauzei, cu pozitia martorilor, continutul relatarii libere, cu problemele sau aspectele care trebuie sa fie clarificate, precizate, verificate. ntrebarile ce se folosesc la ascultarea persoanelor se clasifica n ntrebari tema ntrebari problema si ntre­bari detaliu.

ntrebari le-tema specifice etapei relatarii libere ori spontane - sunt foarte generale si ofera posibilitatea martorilor sa declare tot ceea ce cunosc sau considera ca intereseaza organul de urmarire penala n legatura cu obiectul cauzei n legatura cu care sunt ntrebati.

ntrebariie-prohlema sunt destinate sa contribuie la lamurirea unui anumit aspect din multitudinea faptelor si mprejurarilor cunoscute de catre martori.

ntrebarile-detaliu sunt mult mai concrete, folosirea lor av nd menirea sa duca la obtinerea unor amanunte de natura sa asigure verificarea afirmatiilor martorilor.

Din categoria ntrebarilor-detaliu fac parte ntrebarile de completare, de referinta (de precizare) si de verificare.

ntrebarile de completare se folosesc cu scopul de a stabili fapte si mprejurari la care martorii nu au facut referire.

ntrebarile de referinta sunt folosite n cazul n care martorii, desi au relatat despre o fapta sau mprejurare perceputa ante­rior, nu reusesc sa precizeze mprejurarile n care a avut loc evenimentul si sa-t localizeze n timp. De regula, asemenea ntre­bari se bazeaza pe legea asociatiilor.

ntrebarile de verificare sunt folosite pentru stabilirea sigurantei martorilor n declaratii. Acest gen de ntrebari se formuleaza pe baza unor mprejurari stabilite precis prin alte mjloace.

Particularitati n ascultarea diferitelor categorii de martori

1. Ascultarea martorilor oculari

De la martorii prezenti la desfasurarea evenimentelor, faptelor, mprejurarilor despre care sunt chemati sa depuna se pot obtine - sub rezerva influentei factorilor de natura psihologica - cele mai complete si veridice declaratii.

Pe parcursul ascultarii acestei categorii de martori este indicat sa se insiste pe evidentierea tuturor detaliilor legate de conditi­ile n care au avut loc faptele si s-a realizat perceperea lor. Cu ajutorul martorilor trebuie reconstituite episoadele din desfasurarea faptelor, evenimentelor sau mprejurarilor pe care acestia le-au perceput ori cred ca le-au perceput.

2. Ascultarea martorilor care au luat cunostinta indirect despre fapte sau mprejurari ce intereseaza cauza

Cei mai multi martori fac parte din r ndul persoanelor ce iau indirect cunostinta despre faptele sau mprejurarile n legatura cu care urmeaza sa depuna

Martorilor din aceasta categorie trebuie sa li se solicite sa indice persoanele de la care au aflat datele ce prezinta importanta pentru cauza si, apoi, sa reproduca afirmatiile acestora cu privire la faptele si mprejurarile care fac obiectul marturiei. Verificarea declaratiilor obtinute n acest mod impune ascultarea persoanelor de la care martorii au aflat cele relatate si stabilirea bunei - credinte a lor, precum si daca au perceput, retinut sau difuzat fidel cele percepute n realitate.

3. Ascultarea martorilor propusi de catre parti

nainte de a se proceda la ascultarea martorilor propusi de catre parti, procurorul trebuie sa faca o temeinica cunoastere a lor: cine sunt, relatiile n care se afla cu partile, interesul ce-l au n cauza, daca s-a ncercat sau nu influentarea lor precum si toate datele privind personalitatea acestora.

4. Ascultarea minorilor

Cu prilejul ascultarii minorilor, procurorul trebuie sa tina cont de v rsta si gradul de dezvoltare psihico-intelectuala ale aces­tora, de ele depinz nd posibilitatile si capacitatea de percepere si ntelegere a faptelor si fenomenelor la care au asistat. Referitor la tactica propriu-zisa ce urmeaza a fi adoptata cu ocazia ascultarii, aceasta trebuie sa fie stabilita n raport cu particularitatile fiecarei cauze.

O problema deosebit de importanta ce se ridica cu ocazia ascultarii minorilor o constituie modul n care trebuie sa se poarte discutiile, n sensul ca vocabularul folosit trebuie sa se situeze la nivelul de ntelegere al acestora.

II. TACTICA AUDIERII AUTORULUI FAPTEI

Tactica ascultarii autorului faptei ( nvinuitului sau inculpatului) este activitatea procesuala si de tactica criminalistica, efectuata de catre organul de urmarire penala n scopul stabilirii unor date cu valoare probatorie necesare pentru aflarea adevarului n cauza care face obiectul cercetarii penale.

Pregatirea n vederea ascultarii  ■,..-■ .

Obtinerea unor declaratii complete si sincere de la nvinuit sau inculpat depinde n mare masura de modul n care procurorul realizeaza pregatirea pentru efectuarea ascultarii. Aceasta activitate presupune stabilirea pr,ob,lemelor ce urmeaza a fi lamurite cu ocazia ascultarii, a tacticii de ascultare, a materialului probator care va fi folosit n timpul audierii etc, tin ndu-se cont de mprejurarile comiterii, de personalitatea si psihologia nvinuitului sau inculpatului.

Pregatirea n vederea ascultarii autorului faptei trebuie sa se desfasoare n mai multe directii:

1. Studierea materialelor cauzei

Ascultarea autorului faptei, asa cum rezulta din practica si experienta acumulata, nu poate fi realizata n conditii de exigenta stiintifica, fara cunoasterea temeinica, prin studiu aprofundat, a materialelor probatorii administrate n cauza ce face obiectul

cercetarii, p na la data efectuarii activitatii respective.

Cu ocazia studiului procurorul trebuie sa retina datele, probele ce vor fi folosite n timpul ascultarii si sa stabileasca momen­tul, ordinea si modul n care vor fi folosite.

Cunoasterea temeinica a ntregului material al cauzei confera organului de urmarire penala o pozitie superioara n timpul cercetarii, contribuind la elucidarea temeinica a tuturor problemelor cauzei.

2. Cunoasterea autorului faptei

Pe l nga cunoasterea concreta a faptelor comise de nvinuit sau inculpat, procurorul trebuie sa manifeste o preocupare deosebita pentru cunoasterea personalitatii si a trasaturilor psihice specifice acestuia.

Cunoasterea componentelor psihologice ale personalitatii - temperamentul, caracterul, aptitudinile - este necesara ntruc t activitatea de ascultare a nvinuitului sau inculpatului constituie o lupta pe tar m psihologic, pe parcursul careia organul de urmarire penala, beneficiind de prerogativele acordate de lege, actioneaza pentru a stabili realitatea faptelor, n timp ce nvinu­itul sau inculpatul ncearca, de cele mai multe ori, sa ascunda ori cel putin sa diminueze participarea sa la sav rsirea faptei.

Cunoasterea tipului de temperament - coleric, sanguin, flegmatic sau melancolic - caruia apartine autorul faptei, ofera posi-bilitaea alegerii procedeelor tactice adecvate de ascultare.

Dintre posibilitatile directe de cunoastere a personalitatii nvinuitului sau inculpatului, cea mai importanta - datorita duratei si conditiilor n care se desfasoara - este contactul dintre procuror si acesta n timpul ascultarii.

ntocmirea planului de ascultare

Rezultatul pregatirii efectuate n vederea ascultarii autorului faptei se concretizeaza ntr-un plan de ascultare la ntocmirea caruia trebuie sa fie avute n vedere:

□ natura activitatii ilicite pe care a desfasurat-o sau la care a participat;

□ problemele ce urmeaza a fi lamurite cu el;

□ materialul probator care va fi folosit n timpul ascultarii;

□ forta probatorie a materialului existent;

□ momentul indicat pentru folosirea probelor;

□ personalitatea si psihologia celui ascultat.

4. Alte activitati pregatitoare

Organul de urmarire penala trebuie sa-l citeze pe autorul faptei sau sa dispuna aducerea lui, n situatia n care a fost luata fata de el o masura preventiva, trebuie sa aiba n vedere locul unde urmeaza sa fie efectuata ascultarea, sa asigure prezenta aparatorului si, n situatiile n care se impune, a interpretului, tutorelui sau parintelui.

Procedee tactice folosite in ascultarea autorului faptei

1. Probleme privind psihologia autorului faptei

La sav rsirea unei fapte penale infractorul participa cu ntreaga sa fiinta, mobiliz ndu-si pentru reusita ntregul sau potential volitiv si cognitiv-afectiv. Punerea n act a hotar rilor de a comite fapta prevazuta de legea penala este precedata de o serie de procese de analiza si sinteza si de o lupta ntre motive, deliberare si actele executorii, antren nd profund ntreaga personalitate a individului. Acest lucru face ca faptul ilicit sa nu ram na ca o achizitie nt mplatoare, periferica, a constiintei infractorului, ci sa se integreze n ea, sub forma unei structuri informationale stabile, cu continut si ncarcatura afectiv-emotionala specifica, cu rol motivational bine diferentiat.

P na la luarea hotar rii de a comite infractiunea, procesele psihologice dominante ale personalitatii infractorului sunt carac­terizate prin perceperea si preluaarea informatiilor declansatoare de trebuinte si motivatii al caror polaritate se structureaza dupa modelul unor siteze aferent evolutive, servind deliberarilor asupra mobilului comportamentului ilicit.

Luarea hotar rii de a sav rsi infractiunea este rezultanta unor ndelungate si profunde procese psihice, ce se caracterizeaza printr-un intens consum launtric, problematica psihologica fiind axata at t asupra coeficientului de risc, c t si, mai ales, asupra mizei puse n joc.

Odata definitivata hotar rea de a comite infractiunea, latura imaginativa a comiterii acesteia este sprijinita de actiuni concrete cu caracter hotar tor.

Trecerea n act a hotar rii de a comite fapta presupune trairea unor stari de tensiune emotionala, deosebit de intense, actele si actiunile concrete desfasurate de infractor n c mpul infractiunii fiind tributare crizei de timp si neprevazutului care genereaza trairea unui acut sentiment de precipitare si teama

Elementul caracteristic psihologiei infractorului dupa sav rsirea faptei este tendinta sa de a se apara, de a se sustrage iden­tificarii, nvinuirii si sanctiunii.

2. Etapele ascultarii autorului faptei a) Verificarea identitatii

Parcurgerea acestei etape este obligatorie si un moment important l constituie introducerea n atmosfera a nvinuitului sau inculpatului, scop n care i se pot adresa ntrebari ce nu au legatura cu cauza - n vederea stabilirii contactului psihologic.

Aceasta etapa care reprezinta primul contact dintre nvinuit si procuror - este hotar toare pentru orientarea modului n care se va desfasura activitatea ulterioara de ascultare.

b) Ascultarea relatarii libere

Aceasta etapa ncepe prin adresarea unei ntrebari-tema cu caracter general, prin care nvinuitului i se solicita sa declare tot ce are de aratat n legatura cu nvinuirea ce i se aduce. Acesta are posibilitatea sa prezinte faptele n succesiunea lor fireasca, fara a i se limita n vreun fel expunerea prin adresarea altor ntrebari. n acelasi timp, procurorul are posibilitatea sa-l studieze pe nvinuit; sa observe si sa noteze omisiunile, ezitarile, aspectele cu privire la care apar contraziceri, pentru ca, ulterior, pe mar­ginea lor, sa s"i stabileasca procedeele tactice ce le va adopta n ascultare.

c) Adresarea de ntrebari si ascultarea raspunsurilor

Dupa ce nvinuitul a relatat liber referitor la nvinuirea adusa, i se adreseaza ntrebari cu privire la fapta ce formeaza obiec­tul cauzei si la nvinuire.

Adresarea de ntrebari n scopul lamuririi tuturor mprejurarilor cauzei reprezinta ultima etapa a ascultarii nvinuitului sau inculpatului, etapa n care se oglindeste, n cel mai nalt grad, modul cum a fost pregatita aceasta activitate.

ntrebarile trebuie sa fie clare, precise, sa fie formulate la nivelul de ntelegere a celui ascultat, sa nu sugereze raspunsul, sa nu puna n ncurcatura pe nvinuit c nd acesta este interesat n aflarea adevarului.

Alegerea ntrebarilor depinde, n primul r nd, de pozitia nvinuitului cu privire la nvinuire, pozitie ce poate consta n recunoasterea faptei, negarea-respingerea nvinuirii, diminuarea, atenuarea nvinuirii prin recunoasterea partiala, de regula ale unor aspecte mai putin grave ale activitatii ilicite desfasurate, refuzul de a face declaratii.

3. Procedee tactice folosite n ascultare

a) Folosirea ntrebarilor detaliu

ntrebarile de aceasta natura se folosesc pentru a se obtine de la nvinuit amanunte referitoare la diferite mprejurari ale faptei sav rsite, amanunte care sa permita verificarea explicatiilor lui. Scopul folosirii acestor ntrebari este de a demonstra nvinuitu­lui netemeinicia declaratiilor sale si de a-l determina sa renunte la negarea faptelor sav rsite. Practica a atestat ca acest pro­cedeu da rezultate bune n cazul infractorilor recidivisti care-si pregatesc declaratiile, scap nd totusi o serie de aspecte.

b) Ascultarea repetata

Acest procedeu consta n ascultarea n mod repetat a nvinuitului cu privire la aceleasi fapte, mprejurari, amanunte, la inter­vale diferite de timp, cre nd astfel posibilitatea aparitiei unor contraziceri sau nepotriviri generate de multitudinea de detalii ce nu vor putea fi puse la punct si repetate.

c) Ascultarea sistematica

Ascultarea sistematica se foloseste at t n cazul nvinuitului sincer, pentru a-l ajuta sa lamureasca complet toata problematica cauzei, mai ales n cauzele complexe, cu grad ridicat de dificultate, c t si n al celor nesinceri, refractari, pentru ca-i obliga sa dea explicatii logice, cronologice, succesive, la toate aspectele ce fac obiectul nvinuirii. nvinuitului i se solicita sa clarifice sis­tematic cum a conceput si pregatit infractiunea, persoanele participante si modul n care a actionat fiecare.

d) Ascultarea ncrucisata

Scopul acestui procedeu este de a nfr nge sistemul de aparare al nvinuitului nesincer, nrait, refractar, care se situeaza pe pozitia negarii totale a faptelor sav rsite. Este un procedeu ofensiv si consta n ascultarea aceluiasi nvinuit de catre doi ori mai multi anchetatori ce s-au pregatit n mod special n acest scop si cunosc problemele cauzei n care se face ascultarea. Procedeul prezinta avantajul ca nvinuitului nu i se da posibilitatea sa si pregateasca raspunsuri mincinoase, ntrebarile fiind adresate ntr-un ritm sustinut, alert, dar si dezavantajul ca poate deruta persoanele cu structura psihica slaba sau ncurca pe cel ascultat si chiar anchetatorii.

e) Tactica complexului de vinovatie

Acest procedeu consta n adresarea alternativa a unor ntrebari care contin cuvinte afectogene (critice) privitoare la fapta si la rezultatele ei si a unor ntrebari ce nu au legatura directa cu cauza. O astfel de tactica conduce la rezultate deosebite n cazul persoanelor mai sensibile.  .

f) Folosirea probelor de vinovatie Procedeul se foloseste n ascultarea nvinuitului nesincer care ncearca sa denatureze adevarul, sa ngreuneze cercetarile,

mai ales daca este recidivist; aceasta de regula, recunoaste faptele numai n masura n care este convins despre existenta si temeinicia probelor administrate mpotriva sa. Procedeul se utilizeaza numai dupa cunoasterea pozitiei nvinuitului, dupa con­semnarea declaratiei sale.

n raport cu personalitatea si psihologia nvinuitului, se poate proceda la prezentarea frontala sau la prezentarea progresiva a probelor de vinovatie.

Prima metoda presupune prezentarea n mod neasteptat, de la nceput, a probelor care dovedesc vinovatia si adresarea de ntrebari directe cu privire la fapta sav rsita

Prezentarea progresiva consta n ascultarea n mod treptat, plec ndu-se de la aspecte mai putin importante cu prezentarea de probe care nu dovedesc nemijlocit sav rsirea faptei si vinovatia, continu ndu-se cu cele ce au relevanta deosebita

g) Ascultarea unui nvinuit despre activitatea celorlalti participanti

Cunoasterea nvinuitilor, n cazul n care sunt mai multi participanti, permite procurorului sa stabileasca pe cel dispus sa recunoasca mai usor faptele sav rsite si sa nceapa ascultarea cu acesta. Se solicita celui ascultat sa declare tot ce cunoaste

B-1C

despre activitatea celorlalti participanti la infractiune, las ndu-i-se impresia ca persoana sa intereseaza mai putin organul de <_ urmarire penal, n acest mod nvinuitul poate prezenta date valoroase n legatura cu infractiunea sav rsita, date pe care, ulteri­or, va trebui sa le explice si, implicit, sa declare despre propria activitate.

h) Solicitarea de a justifica modul n care nvinuitul a folosit timpul ntr-o anumita perioada

Acest procedeu se foloseste, de regula, atunci c nd nvinuitul refuza sa faca declaratii. Fiind cunoscuta activitatea sa, i se va solicita sa declare locul unde s-a aflat, cu cine a luat legatura, ce a ntreprins nainte, n timpul si dupa sav rsirea infractiunii, explicatiile date urm nd a fi verificate minutios.

De asemenea, procedeul se foloseste n ascultarea infractorilor nesinceri, refractari, oscilanti, carora li se va cere sa arate ce au facut, pe zile si pe ore, sa prezinte locurile n care s-au aflat, persoanele cu care au luat legatura.

Verificarea datelor furnizate ofera posibilitatea evidentierii nesinceritatii celui ascultat, ntruc t n declaratiile sale apar perioade, locuri, persoane, ce nu corespund realitatii.

Ascultarea autorului faptei prezinta un grad ridicat de dificultate si complexitate, situatiile cu care se confrunta procurorul fiind infinit de diverse, astfel ca folosirea unui procedeu sau a altuia nu constituie reguli obligatorii, de multe ori fiind necesara uti­lizarea combinata a mai multor procedee.

Problematica psihologica a relatiei anchetator- anchetat

Relatia interpersonala anchetator - anchetat pune n evidenta n primul r nd, trairea emotionala creata de contactul cu o autoritate. Datorita acestui fapt, majoritatea cercetarilor se desfasoara ntr-o anumita tensiune emotiva sau nervoasa, cel intero­gat, de multe ori, apreciind hiperbolizat gesturi, expresii, fapte ale anchetatorului.

Anchetatorul trebuie sa fie atent asupra componentei voluntare a comportamentului expresiv, nteleg nd prin aceasta pro­cesele functionale dinamice, mai mult sau mai putin deformate emotional, deghizate, simulate, n scopul de a masca adevaratele stari sufletesti resimtite n timpul ascultarii.

Trebuie nsa sa se discearna ntre motivele care provoaca starea emotionala si care pot fi legate de labilitatea psihotem-peramentala a nvinuitului, de trecutul sau infractional, de starea prezenta, de problemele personale sau izvor nd exclusiv n raport cu problematica critica a cauzei pentru care este cercetat.

n cazul persoanelor sincere, dar labile emotional (minori, femei, batr ni), fara experienta n raport cu situatiile de acest gen, este necesara, ca o conditie a reusitei, crearea unui climat de siguranta si ncredere reciproca, a unui dialog deschis, degajat, n care ele sa si nteleaga statutul n fata autoritatii si ce obligatii le revin.

Altfel stau lucrurile n situatia n care n persoana nvinuitului se afla chiar autorul faptei. Se constata, de regula, ca discutiile introductive, pe problematica colaterala, nu dau roadele scontate, ambianta ram ne rece, raspunsurile sunt monosilabice, nvi­nuitul nu se angajeaza sincer n dialog.

Nu acelasi lucru se nt mpla nsa atunci c nd se ataca problemele critice, persoana care a comis fapta fiind mereu preocu­pata de aceste aspecte, n raport cu care si-a faurit alibiurile si despre care banuieste ca vor urma.

C t priveste nvinuitul care nu a sav rsit fapta ce i se imputa, acesta se daruieste lesne tematicii abordate, particip nd cu naturalete la dezvoltarea ei. .Odata fiindu-i lamurite statutul si rolul n cazul ascultarii, el va alunga din plan psihic toata prob­lematica ce-i provocase temere iar cu privire la nvinuire va argumenta natural, dezinvolt, participativ, dezinhibat, neav nd, cu alte cuvinte, nimic care sa-i inspire teama

n fata acelorasi ntrebari persoana ce a comis infractiunea este dominata de suspiciunea provocata de temeinicia datelor pe care le detine referitor la ce stie procurorul, c t stie, cum, de la cine.

Analiza declaratiilor autorului faptei si confruntarea datelor rezultate din verificarile efectuate cu problemele existente n cauza permit procurorului sa si formeze convingerea intima asupra vinovatiei sau nevinovatiei acestuia. n aprecierea valorii probante a declaratiilor nvinuitului, organul de urmarire penala nu trebuie sa plece de la idei preconcepute, presupuneri ori ver­siuni neverificate, fiind necesar sa dea dovada de maxima obiectivitate, sa aprecieze declaratiile numai n contextul celorlalte probe verificate, existente n cauza