13.1. Teritoriul terestru, fluvial si maritim al statului: natura juridica, elementele componente ale teritoriului, modificarile teritoriului, limitele teritoriului (frontiere1e). Regimul juridic al de frontierei de stat
Teritoriul de stat este spatiul geografic alcatuit din suprafete terestre, acvatice si marine, din solul, subsolul si spatiul aerian asupra caruia statul îsi exercita suveranitatea sa deplina si exclusiva. Teritoriul de stat reprezinta una din premisele materiale naturale care conditioneaza existenta statului. Teritoriul defineste limitele spatiale ale existentei si organizarii statale suverane constituind astfel o notiune politico-juridica.
Teritoriul se compune din: spatiul terestru, spatiul acvatic spatiul aerian.
A. SPAŢIUL TERESTRU.
Aceasta cuprinde partea uscata (sol si subsol) si poate fi formata dintr-o singura întindere terestra sau din mai multe insule despartite de ape maritime, care formeaza un stat arhipelag (de exemplu, Indonezia, Filipine).
B. SPAŢIUL ACVATIC.
Acesta este reprezentat de apele interioare (nationale) si marea teritoriala. La rândul lor, apele interioare cuprind: cursuri de apa (fluvii, râuri, canale) lacuri, mari care se afla în întregime pe teritoriul aceluiasi stat, precum si apele maritime interioare. În ce priveste cursurile de apa, în af 858c26i ara celor situate în întregime pe teritoriul unui stat, exista si cursuri de apa care formeaza frontiera de stat între doua sau mai multe state (denumite si continue) si cursuri care traverseaza teritoriile a doua sau mai multe state (denumite si succesive).
Apele interioare facând parte din teritoriul statului sunt supuse suveranitatii sale, ceea ce înseamna ca statul exercita asupra acestora jurisdictia sa deplina, având dreptul de a reglementa, prin legi interne, navigatia, exploatarea hidroenergetica si a resurselor naturale, masurile de protectie a mediului înconjurator, de protectie împotriva inundatiilor etc.
Cât priveste apele de frontiera fiecare stat exercita drepturile sale suverane numai asupra sectorului de apa care se afla pe teritoriul sau, problemele care se pun în legatura cu navigatia, cu exploatatia si utilizarea resurselor acestora fiind, de obicei, reglementate prin acorduri încheiate între statele riverane.
Apele maritime interioare cuprind: apa portului, rada sa, golfurile si baile interioare, precum si apele maritime situate între tarm si limita interioara a marii teritoriale (în cazurile în care linia de baza a acestora nu coincide cu linia tarmului).
APELE PORTURILOR
Apele porturilor sunt considerate ape maritime interioare pâna la linia care uneste instalatiile permanente facând parte integranta din sistemul portuar si care înainteaza cel mai mult spre larg. Apele portuare fiind supuse suveranitatii statului riveran, acesta stabileste regulile de intrare si iesire a navelor straine, conditiile privind accesul, stationarea si activitatea acestora în apa portului si, de asemenea, poate institui anumite interdictii. Statul riveran are dreptul sa permita sau sa interzica accesul navelor straine în porturile sale si sa stabileasca porturile deschise pentru navele straine.
De regula, porturile militare sunt porturi închise iar celelalte porturi sunt de obicei deschise navelor comerciale straine, în conformitate cu tratatele bilaterale de comert si navigatie, iar în lipsa acestora, pe baza de reciprocitate, în cadrul Conventiei multilaterale de la Geneva din 1923 referitoare la regimul international al porturilor sau a dreptului international cutumiar.
Referitor la statutul navelor si echipajelor în apele porturilor straine, regula generala este cea conform careia aceste nave sunt obligate sa respecte toate legile si regulamentele statului riveran. Regulile aplicabile navelor straine sunt însa diferite, dupa cum nava straina este militara (de razboi) sau comerciala ori nave de stat afectate unor scopuri necomerciale.
Navele militare sunt acelea care apartin unui stat, poseda armament, sunt manevrate de un echipaj militar din fortele armate ale statului caruia îi apartin, echipaj care este supus disciplinei militare si este subordonat unui comandant cu grad militar.
Navele comerciale sunt cele care apartin fie unui stat, fie unor resortisanti, persoane juridice sau fizice si care efectueaza transporturi de marfuri sau de pasageri ori exploateaza resurse marine.
Navele de stat sunt destinate unor scopuri necomerciale cum sunt, de exemplu, navele de cercetare stiintifica, de posta, control sanitar, vamal, pentru salvarea naufragiatilor etc.
În scopul asigurarii securitatii statului riveran, intrarea navelor de razboi straine în porturile sale se poate efectua numai pe baza unei autorizatii prealabile din partea acelui stat (care poate impune anumite restrictii, atât în legatura cu numarul navelor, cât si cu durata stationarii lor în apele sale portuare), ori a unei notificari prealabile.
În caz de forta majora, (furtuni, avarii etc.) navele de razboi pot intra într-un port strain fara autorizatie.
În ultimii ani, o serie de state, între care si România au interzis prin legi interne, accesul în marea teritoriala, în apele maritime interioare si în porturi a oricarei nave care are la bord arme nucleare, chimice ori alte arme de distrugere în masa.
Astfel, potrivit art. 10 din Legea nr. 17/1990, în marea teritoriala, în apele maritime interioare si în porturile României este interzis accesul oricarei nave care are la bord arme nucleare, chimice ori alte arme de distrugere în masa, sau care transporta asemenea arme sau munitie pentru acestea, precum si orice alte marfuri sau produse interzise de legile României.
Navele straine cu propulsie nucleara pot intra în rade sau în porturi numai cu aprobarea prealabila a organelor române competente, care va fi solicitata cu cel putin 30 de zile înainte de data intrarii.
Nava de razboi care e afla în mod legal într-un port strain se bucura de imunitate de jurisdictie penala si civila, neputând fi sechestrata, confiscata sau rechizitionata. De acelasi regim beneficiaza si navele de stat afectate unor scopuri necomerciale. Daca nava încalca legile si reglementarile statului riveran si nu tine seama de avertismentul dat de a se conforma acestora, va fi somata sa paraseasca imediat apele portuare sau marea teritoriala, iar în cazul în care interesele statului riveran sunt prejudiciate aceasta atrage raspunderea statului de pavilion.
În apele portuare, nava comerciala este supusa unei duble jurisdictii: a statului de pavilion si a statului riveran.
Jurisdictia penala a statului de pavilion se aplica faptelor pe care le comit între ei membrii echipajului, ca si faptelor care privesc disciplina interna a navei. Jurisdictia penala a statului riveran se aplica când infractiunea a fost comisa:
a) la bordul navei de catre sau împotriva unei persoane care nu apartine echipajului;
b) pe uscat, de catre membrii echipajului si a avut ca rezultat tulburarea ordinii publice a statului riveran;
c) atunci când, desi fapta a fost savârsita la bordul navei, capitanul acesteia solicita sprijinul autoritatilor locale.
Daca problema este altfel reglementata prin tratatele încheiate de statele în cauza, vor avea prevalenta prevederilor acelor tratate.
Jurisdictia civila a statului riveran se exercita pentru asigurarea executarii obligatiilor contractate de nava respectiva în timp ce se afla în apele maritime interioare sau în marea teritoriala, precum si pentru alte pretentii rezultând din evenimente de navigatie care au avut ca urmare avarii asupra navei ori încarcaturii, ca si pentru despagubiri si taxe.
În astfel de împrejurari, nava poate fi retinuta sau sechestrata, împotriva acesteia putându-se lua masuri de executare silita.
MAREA TERITORIALĂ
Marea teritoriala cuprinde fâsia de mare adiacenta tarmului, având o latime de 12 mile marine, masurata de la liniile de baza, considerate ca fiind liniile celui mai mare reflux de-a lungul tarmului sau, dupa caz, liniile drepte care unesc punctele cele mai avansate ale tarmului.
Conventia din 1982 privind dreptul marii stabileste latimea marii teritoriale la 12 mile marine. Aceasta limita este consacrata si de catre Legea nr. 17/1990 (art. 1).
Statul riveran exercita în marea sa teritoriala, asupra solului si subsolului acesteia toate drepturile decurgând din suveranitate, cum sunt dreptul de explorare si exploatare a tuturor resurselor naturale reglementarea navigatiei, aplicarea masurilor de securitate de protectie a mediului, de control vamal si sanitar etc.
În marea teritoriala, suveranitatea statului riveran se exercita în conformitate cu legislatia sa interna, cu prevederile conventiilor internationale la care este parte si tinând seama de principiile si normele dreptului international.
Navele straine pot intra în naviga prin marea teritoriala a statului riveran în exercitarea dreptului de trecere inofensiva. Navele de razboi sunt supuse de regula regimului autorizarii sau notificarii prealabile.
Articolul 8 din Legea nr. 17/1990 prevede ca trecerea inofensiva se efectueaza în conditiile stabilite de prezenta lege si de alte reglementari în vigoare, cu respectarea normelor dreptului international. Totodata se mentioneaza ca prin "trecere" se întelege faptul de a naviga prin marea teritoriala în scopul de a traversa fara a ancora sau a face escala într-o rada sau port. Trecerea trebuie sa fie rapida si neîntrerupta. Pe timpul trecerii inofensive nu se permite oprirea sau ancorarea, exceptând cazurile de forta majora sau nevoile impuse de navigatie. În art. 9 se precizeaza ca "trecerea unei nave straine prin marea teritoriala este inofensiva atâta timp cât nu aduce atingere pacii, ordinii publice sau securitatii nationale".
13.2. Regimul juridic al apelor nationale navigabile ale Romaniei
Art. 5. - Apele nationale navigabile ale Romaniei sunt formate din marea teritoriala si apele interioare navigabile.
Regimul si intinderea marii teritoriale se stabilesc prin lege (vezi Legea 17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al marii teritoriale si al zonei contigue a Romaniei)
In sensul prezentei ordonante, constituie ape interioare navigabile ale Romaniei:
a) fluviile, raurile, canalele si lacurile situate in interiorul teritoriului Romaniei, pe portiunile navigabile;
b) apele navigabile de frontiera, de la malul romanesc pana la linia de frontiera;
c) apele maritime considerate, potrivit legii, ape interioare.
Ministerul Transporturilor, cu avizul Ministerului Apelor, Padurilor si Protectiei Mediului, al Ministerului Agriculturii si Alimentatiei, al Ministerului Industriei si Comertului si al Departamentului pentru Administratie Publica Locala, stabileste nominal si pe portiuni apele navigabile ale Romaniei. Pentru apele de frontiera se va tine seama si de acordurile bilaterale privind regimul frontierei de stat.
Art. 6. - Constituie zona maritima, fluviala sau a altor cai navigabile fasia de teren situata in lungul tarmului marii teritoriale sau ai apelor interioare navigabile, pe o latime de 30 de metri.
In cazuri justificate, Ministerul Transporturilor poate mari latimea zonei maritime, fluviale sau a altor cai navigabile, cu avizul celorlalte organe centrale ale administratiei de stat interesate.
In porturi, zona maritima, fluviala sau a altor cai de navigatie coincide cu incinta portuara.
13.3. Regimul juridic al ape1or interioare, marii teritoriale, zonei contigue, platoului continental si al marii librere. Prevederile Conventiei internationale asupra dreptului Marii Montego Bay, 1982.. Trecerea inofensiva.
Marea teritoriala, delimitându-se de apele maritime interioare prin linia sa de baza, face parte integranta din teritoriul de stat, fiind supusa - împreuna cu resursele sale - suveranitatii nationale a statului riveran iar regimul sau juridic este stabilit prin legislatia interna a statului riveran, tinându-se seama si de prevederile dreptului international. Asupra marii teritoriale statul riveran exercita toate drepturile ce decurg din suveranitatea sa, în ce priveste apele, solul si subsolul, coloana de aer de deasupra, drepturi ce consta în: pescuit, navigatie, jurisdictia, protectia mediului, etc. având si obligatiile corespunzatoare.
Pescuitul, exploatarea resurselor minerale, revin, în exclusivitate, statului riveran. Acesta poate însa încheia acorduri cu alte state, prin care sa stabileasca modul si conditiile de pescuit în marea sa teritoriala pentru alte state cu sau fara clauza reciprocitatii.
Statul riveran are dreptul de a reglementa, în conformitate cu dreptul international, exercitarea de catre navele comerciale ale altor state a dreptului de trecere inofensiva. Cât priveste navele straine, statul riveran determina, prin legea sa si în conformitate cu acordurile la care este parte conditiile de intrare si navigatie în marea sa teritoriala, activitatile interzise în aceasta zona, sanctiunile pentru încalcarea acestor interdictii, statul putând, de asemenea, sa stabileasca zone maritime de securitate interzise intrarii navelor straine de orice fel sau numai unora dintre acestea. De exemplu, o serie de state (între care si România), au interzis accesul în marea teritoriala, în apele maritime interioare, oricarei nave care are la bord arme nucleare, chimice sau alte arme de distrugere în masa ori care transporta arme sau munitie (art. 10 din Legea nr. 17/1990).
Dreptul de control si supraveghere vamala urmareste prevenirea contrabandei si aplicarea de sanctiuni pentru astfel de infractiuni, navele comerciale straine având obligatia de a stationa în locuri determinate, de a nu încarca si descarca marfuri în afara punctelor de control stabilite. Statele pot crea pe teritoriul lor porturi si zone libere, în interiorul carora sunt acordate facilitati vamale si fiscale pentru activitati de comert, exterior, tranzit, depozitare, productie etc. Controlul sanitar se realizeaza în porturi si în apele maritime interioare si are ca scop asigurarea sanatatii populatiei.
Reglementarea navigatiei în marea teritoriala de catre statul riveran are ca scop asigurarea securitatii traficului, separarea cailor de trafic, pilotajul si prevenirea abordajelor, protectia cablurilor submarine si conductelor petroliere, stabilirea semnalelor obisnuite si de alarma în caz de primejdie sau naufragiu etc.
Statul riveran este obligat sa comunice prin avize pentru navigatori orice modificare adusa acestor reguli si de a face publicitatea necesara, prin harti maritime, culoare de navigatie si sistemelor de separarea traficului.
Dreptul de trecere inofensiva este recunoscut navelor comerciale ale tuturor statelor, constituind - în conditiile actuale - un principiu general al dreptului marii. Trecerea inofensiva a navelor straine prin marea teritoriala este reglementata prin legi interne, tinându-se seama de normele dreptului international. În aceasta privinta, Conventia din 1982 reprezinta un progres, prevazând reglementari mai detaliate si clare (art. 14-93), în comparatie cu Conventia din 1958.
Conform art. 18-19 din Conventie (1982), termenul pasaj este aplicabil navelor straine care intra în marea teritoriala sau traverseaza marea teritoriala spre porturile si instalatiile maritime ale statului riveran, spre apele interioare, porturile si instalatiile acestora sau dinspre acestea spre marea libera, precum si apelor aflate în trecere spre porturile altor state. Trecerea trebuie sa fie neîntrerupta si rapida; oprirea sau ancorarea sunt interzise, exceptându-se cazurile impuse de nevoile navigatiei sau ca urmare a unui caz de forta majora, sau avarie, pentru salvarea persoanelor sau pentru ajutorarea navelor si aeronavelor în primejdie.
Trecerea este inofensiva atât timp cât nu aduce stingere pacii, ordini publice sau securitatii statului riveran.
Se considera ca trecerea nu mai este inofensiva daca nava straina desfasoara în marea teritoriala una din urmatoarele activitati, prevazute în art. 19 din Conventie:
a) ameninta cu forta sau foloseste forta împotriva suveranitatii, integritatii teritoriale sau independentei politice a statului riveran, sau în orice alt mod contrar dreptului international;
b) efectueaza exercitii sau manevre cu arme de orice fel;
c) culege informatii care pot sa aduca prejudicii apararii sau securitatii statului riveran;
d) desfasoara propaganda care prejudiciaza interesele apararii sau ale securitatii;
e) decolarea de pe nave sau îmbarcare, pe nave a oricaror aparate de zbor;
f) lansarea, debarcarea sau îmbarcarea de tehnica militara, scafandri, submarine, orice alte instalatii în masura sa execute cercetari subacvatice;
g) îmbarcarea sau debarcarea de marfuri, bani sau persoane cu încalcarea reglementarilor statului riveran;
h) savârseste acte de poluare grava, desfasoara activitati de pescuit, de cercetare, sau orice alte activitati care nu au o legatura directa cu navigatia.
Intrarea navelor straine cu propulsie nucleara în marea teritoriala este supusa în unele state (ca si în România) unei aprobari prealabile. Aceste nave, precum si cele care transporta substante radioactive sau alte substante periculoase sunt obligate, ca atunci când se afla în trecere inofensiva sa ia masuri speciale de precautie.
Submarinele si celelalte nave submersibile au obligatia ca în marea teritoriala sa navigheze la suprafata si sa arboreze pavilionul national.
Statul riveran are obligatia de a nu împiedica trecerea inofensiva, de a semnala prin publicitatea necesara orice pericol cunoscut pentru navigatia prin marea sa teritoriala, de a indica prin harti maritime culoarele de navigatie si sistemele de separare a traficului.
Totodata, el are dreptul de a adopta si aplica masurile legale necesare pentru a împiedica orice trecere care nu este inofensiva el poate interzice navei straine intrarea în marea sa teritoriala, sau daca nava, este în trecere, sa-i ceara respectarea obligatiilor aferente sau chiar parasirea apelor sale.
Împotriva navelor straine infractoare, statul riveran are dreptul de urmarire a acestora în marea sa teritoriala si în anumite conditii (nava a încalcat legile statului riveran pe timpul cât se afla în apele sale nationale, apele maritime interioare sau marea teritoriala si dincolo de limitele acesteia, în marea libera).
Daca o nava a fost retinuta în afara marii teritoriale, a zonei exclusive, în împrejurari care nu justifica exercitarea dreptului de urmarire, ea va fi despagubita, pentru orice pierdere sau dauna suferita ca urmare a acestei actiuni.
Trecerea navelor militare straine prin marea teritoriala este controversata în doctrina si în practica statelor. Conventia din 1958 si nici Conventia din 1982 nu consacra direct si clar un astfel de drept, ci acesta este recunoscut în mod indirect. În esenta, se prevede ca în trecerea lor inofensiva prin marea teritoriala navele trebuie sa respecte legile si reglementarile statului riveran privind aceasta trecere si ca, daca nu tin seama de cerintele de a se conforma acestora, statul riveran poate cere parasirea de catre ele a marii sale teritoriale. În aceste conditii, nu s-ar putea vorbi de existenta unei reglementari clare de drept international privind dreptul absolut de pasaj inofensiv al acestor nave. Legislatiile nationale dintr-o serie de state (între care si România) subordoneaza dreptul de trecere al navelor militare straine prin marea teritoriala, unei aprobari prealabile a statului riveran.
Trecerea inofensiva a navelor straine prin marea teritoriala a Romaniei se efectueaza in conditiile stabilite de prezenta lege si de alte reglementari in vigoare, cu respectarea normelor dreptului international.
Prin "trecere" se intelege faptul de a naviga in marea teritoriala in scopul :
a) de a o traversa fara a intra in apele maritime interioare ori fara a ancora intr-o rada sau a face escala intr-o instalatie portuara situata in afara apelor maritime interioare ;
b) de a intra in apele maritime interioare si a ancora intr-o rada sau a face escala intr-o instalatie portuara sau de a le parasi.
Trecerea trebuie sa fie neintrerupta si rapida. Navele vor urma drumurile maritime, senalele si pasele recomandate, specificate de hartile maritime si in documentele de navigatie.
Pe timpul trecerii inofensive nu se permite oprirea sau ancorarea, in afara cazurilor cind acestea sint impuse de nevoile navigatiei, sau ca urmare a unui caz de forta majora ori avarie, pentru salvarea persoanelor sau pentru ajutorarea navelor si aeronavelor aflate in pericol.
Trecerea unei nave straine prin marea teritoriala este inofensiva atit timp cit nu aduce atingere pacii, ordinii publice sau securitatii nationale.
Se considera ca trecerea aduce atingere pacii, ordinii publice sau securitatii nationale daca o asemenea nava desfasoara, in marea teritoriala sau in apele maritime interioare, una dintre urmatoarele activitati :
a) amenintarea cu forta sau folosirea fortei impotriva suveranitatii, integritatii teritoriale sau independentei politice a Romaniei sau in orice alt mod contrar principiilor dreptului international ;
b) manevre sau exercitii cu arme de orice fel ;
c) culegerea de informatii in detrimentul apararii sau securitatii nationale ;
d) propaganda care prejudiciaza interesele apararii sau ale securitatii nationale ;
e) decolarea de pe nave, apuntarea sau imbarcarea pe nave a oricarui fel de aparate de zbor ;
f) lansarea, debarcarea sau îmbarcarea de tehnica militara, scafandri, submarine, alte vehicule submersibile sau amfibii si de orice alte instalatii în masura sa execute cercetari acvatice sau subacvatice;
g) îmbarcarea sau debarcarea de marfuri, stupefiante si substante psihotrope, fonduri banesti sau de persoane, contrar legilor si reglementarilor în vigoare, inclusiv vamale, fiscale, sanitare sau de imigrare;
h) poluarea deliberata si grava, de orice natura, a apei si a mediului marin, a spatiului aerian de deasupra apei sau afectarea deliberata si grava a ecosistemelor marine;
i) orice activitate de pescuit sau alta activitate de explorare ori exploatare ilegala a resurselor naturale si biologice;
j) orice activitate de cercetari stiintifice, arheologice sau ridicari hidrografice ;
k) orice activitate care se desfasoara cu incalcarea reglementarilor internationale in domeniul radiocomunicatiilor sau care poate perturba functionarea sistemelor de comunicatii sau a oricarui alt echipament sau instalatii ;
l) orice alta activitate care nu are o legatura directa cu trecerea sau care se desfasoara cu incalcarea conditiilor prevazute in prezenta lege.
In marea teritoriala, in apele maritime interioare si in porturile Romaniei este interzis accesul oricarei nave care are la bord arme nucleare, chimice ori alte arme de distrugere in masa, sau care transporta asemenea arme sau munitie pentru acestea, precum si orice alte marfuri sau produse interzise de legile Romaniei.
Navele straine cu propulsie nucleara pot intra in rade sau in porturi numai cu aprobarea prealabila a organelor romane competente, care va fi solicitata cu cel putin 30 de zile inainte de data intrarii.
Navele straine cu propulsie nucleara si navele care transporta substante radioactive sau alte substante periculoase sint obligate, atunci cind se afla in trecere prin marea teritoriala, sa aiba asupra lor documentele prevazute de acordurile internationale pentru aceste nave si incarcatura pe care o transporta si sa ia masurile speciale de precautie prevazute de aceste acorduri.
Navele straine care transporta substante radioactive sau alte substante ori deseuri periculoase sau nocive pot trece prin marea teritoriala numai cu aprobarea organelor române competente. Aprobarea trebuie solicitata cu cel putin 30 de zile înainte de data estimata a intrarii în marea teritoriala a României.
Pe timpul trecerii inofensive a navelor prevazute la alin. 2 oprirea sau ancorarea nu este permisa, în afara cazurilor prevazute la art. 8.
Navele straine cu propulsie nucleara sau care transporta substante radioactive ori alte substante sau deseuri periculoase ori nocive vor utiliza numai caile de navigatie desemnate de autoritatea româna competenta si vor respecta dispozitivele de separare a traficului prescrise.
Controlul documentelor de siguranta a navelor cu propulsie nucleara si a navelor care transporta substante radioactive sau alte substante periculoase, controlul dozimetric si celelalte controale legate de protectia mediului inconjurator se executa de organele romane competente, in locuri stabilite de catre acestea. Pe timpul stationarii navelor in porturi sau in rade pot fi executate controale suplimentare.
Daca in urma controlului se constata ca prezenta unei nave poate duce la consecinte periculoase, organele romane competente pot dispune ca, intr-un termen stabilit, nava respectiva sa paraseasca marea teritoriala.
Navele straine aflate in trecere prin marea teritoriala sau stationate in rade ori in porturi nu vor folosi mijloacele de navigatie radio, aparatura hidroacustica si de radiocomunicatii, sistemele electronice si optice de observare decit pentru necesitatile sigurantei navigatiei si stationarii la ancora, precum si pentru a comunica cu autoritatile portuare si a realiza traficul radio, in clar sau folosind coduri, cu statiile romanesti de pe uscat, potrivit regulilor si procedurilor prevazute in Regulamentul radiocomunicatiilor care este anexa la Conventia internationala a telecomunicatiilor.
Organele romane competente vor lua masurile necesare pentru a preveni orice incalcare a conditiilor stabilite prin reglementarile in vigoare cu privire la admiterea navelor straine in apele maritime interioare sau la instalatiile portuare si vor folosi orice mijloace legale, inclusiv de constringere pentru a impiedica trecerea oricarei nave straine prin apele maritime interioare sau marea teritoriala, daca aceasta trecere nu este inofensiva.
Organele romane competente pot suspenda temporar, in anumite zone ale marii teritoriale, trecerea inofensiva a navelor straine, ori de cite ori aceasta suspendare este ceruta de asigurarea securitatii tarii sau este necesara pentru a se putea executa exercitii militare.
Masurile de suspendare a trecerii inofensive prevazute la alineatul precedent vor fi publicate in "avize pentru navigatori" emise de organele romane competente.
Jurisdictia statului riveran în marea sa teritoriala rezulta din suveranitatea sa asupra acestei zone. Totodata, statul de pavilion îsi exercita jurisdictia sa asupra navelor sale, indiferent de locul în care s-ar afla acestea. Rezulta, ca în marea teritoriala, navele sunt supuse unei duble jurisdictii: a statului riveran si a statului de pavilion. Totusi, ca regula generala, se aplica jurisdictia statului riveran, iar cea a statului de pavilion actioneaza, mai mult ca o regula de curtoazie internationala.
În mare teritoriala se face, de asemenea, distinctie între nave comerciale si nave maritime.
Pentru navele comerciale în trecere prin marea teritoriala, jurisdictia penala a statului riveran se exercita la bordul acestora prim acte de arestare sau de instructie cu privire la infractiunile comise la bord în timpul pasajului atunci când:
a) consecintele infractiunii se extind asupra statului riveran;
b) a fost încalcata linistea publica a tarii sau ordinea în marea teritoriala;
c) exercitarea jurisdictiei este ceruta de capitanul navei (ori de un agent diplomatic sau consular al statului de pavilion;
d) pentru reprimarea traficului ilicit de stupefiante.
Pe timpul cât se afla în marea teritoriala a unui stat, nava comerciala straina se bucura de protectia legilor acestuia, revenindu-i obligatia respectarii lor.
Statul riveran poate recurge la acte de arestare sau de instructie si la bordul navei straine care trece prin marea teritoriala dupa ce aceasta a parasit apele sale maritime interioare.
Conform legislatiei sale de politie, securitate fiscala si vamala în marea teritoriala, statul riveran are dreptul de vizita, de captura sau de retinere a navelor comerciale straine, de confiscare a produselor interzise aflate la bord lor, etc.
Statul riveran poate începe exercitarea dreptului de urmarire împotriva navelor care au încalcat legile si regulamentele, în marea teritoriala si continua acest drept în marea libera. Dreptul de urmarire se aplica si în cazul încalcarii legislatiei referitoare la zona economica exclusiva.
În cazul savârsirii unei infractiuni înainte de intrarea navei în zona economica sau marea teritoriala, statul riveran nu poate recurge la nici o masura de instructie sau arestare la bordul navei, care venind dintr-un port strain se afla în trecere, fara a intra în apele maritime interioare ale acestuia.
Jurisdictia civila a statului riveran nu se poate exercita asupra unei persoane aflata la bordul unei nave straine în trecere prin marea sa teritoriala. Statul riveran poate sa dispuna potrivit dispozitiilor sale legale, retinerea sau sechestrarea ori executarea silita împotriva unei asemenea nave dar numai în legatura cu obligatiile contractuale sau responsabilitatile asumate de nava în timpul pasajului sau pentru trecerea prin apele statului riveran.
Navele de razboi si navele de stat straine afectate unor scopuri necomerciale se bucura de imunitate de jurisdictie în marea teritoriala a altui stat. Acestea trebuie însa, sa respecte legile statului riveran, în caz contrar, ele putând fi obligate sa paraseasca marea teritoriala.
Începând cu sec. XVII s-au formulat o serie de criterii pentru delimitarea marii teritoriale fata de marea libera, cum ar fi:
- criteriul de determinare a latimi marii teritoriale "bataia tunului", regula care a fost impusa mai ales de cerintele militare, de aparare ale statelor;
- criteriul "linia orizontului";
- criteriul "matematic", constând într-o distanta de 3 mile marine de la tarm.
Treptat, are loc precizarea si consolidarea regimurilor juridice diferitelor diferite, aplicabile marii teritoriale si respectiv marii libere, pentru ca în în anul 1930 la Conferinta de la Haga privind dreptul marii sa se recunoasca si conceptul de zona contigua, în care statul riveran exercita drepturi speciale, cum sunt cele vamale, fiscale, de control sanitar etc. Datorita intereselor divergente ale statelor, Conferinta de la Haga nu a reusit o codificare în materie. Aceasta problema a ramas nesolutionata nici de catre cele doua conferinte de la Geneva (1958 si 1961).
Lucrarile pregatitoare pentru cea de-a 3-a conferinta O.N.U. asupra dreptului marii au creat un climat favorabil pentru instituirea regulei celor 3 mile, iar Conventia din 1982 consacra aceasta regula, prevazând dreptul fiecarui stat riveran de a stabili marimea marii sale teritoriale de 12 mile masurate de la liniile de baza determinate în conformitate cu conventia.
Limita interioara de la care se masoara latimea marii teritoriale difera, în raport de configuratia tarmului. În cazul unui tarm lin, fara crestaturi adânci, aceasta limita e formata de linia de baza normala de-a lungul tarmului, iar când tarmul prezinta crestaturi adânci în uscat (de exemplu, fiorduri, ca în cazul Norvegiei) sau a unor insule de-a lungul coastei, limita interioara, este constituita din liniile de baza drepte care unesc punctele cele mai îndepartate în larg, legate însa efectiv de uscat si urmeaza configuratia generala a tarmului. În situatia unui litoral la o mare cu flux si reflux, limita interioara este linia celui mai mare reflux.
În legatura cu delimitarea, se ridica probleme deosebite în cazul existentei unor golfuri, insule si pentru statele arhipelagice.
Apa unui golf ale carui maluri apartin unui singur stat - pâna acolo unde distanta între cele doua tarmuri naturale la intrare nu depaseste 24 de mile are regim de ape maritime interioare a statului riveran.
De la aceasta regula sunt exceptate "golfurile istorice" (de exemplu Hudson Canada, Bristol - Anglia, Riga Letonia si Estonia), adica acelea care desi au o deschidere mai mare de 24 mile, pe consideratii istorice bazate pe uzul continuu si pe recunoasterea statelor terte, fac parte în întregime din apele maritime interioare ale statului riveran.
Conventia din 1982 instituie un regim juridic special pentru apele maritime ale statelor arhipelagice si totodata defineste arhipelagul ca un grup de insule, inclusiv parte din insule, si ape legate între ele si cu alte elemente naturale, în asa fel încât formeaza o entitate intrinsec geografica, economica si politica, istoriceste considerata ca atare.
Statul arhipelagic este acel stat constituit în întregime din unul sau mai multe arhipelaguri, putând include si alte insule. si în cazul statelor arhipelagice limita interioara a marii teritoriale este constituita din liniile de baza drepte care unesc punctele extreme de ale în insulelor celor mai îndepartate, fara ca traseul acestor linii sa se îndeparteze de la configuratia generala a arhipelagului.
Limita laterala a marii teritoriale în raport cu statele vecine limitrofe, precum si limita marii teritoriale între state situate fata în fata se stabileste pe baza de acord între statele respective. În lipsa ajungerii la un acord, nici unui stat nu-i este admis sa-si extinda marea teritoriala dincolo de linia mediana, ale carei puncte sunt echidistante fata de punctele cele mai apropiate de la care se masoara latimea marii teritoriale a fiecaruia dintre cele doua state.
Marea teritoriala a României cuprinde fâsia de mare adiacenta tarmului ori, dupa caz, apelor maritime interioare, având latimea de 12 mile marine (22.224 m), masurata de la liniile de baza.
Liniile de baza sunt liniile celui mai mare reflux de-a lungul tarmului sau, dupa caz, liniile drepte care unesc punctele cele mai avansate ale tarmului, inclusiv ale tarmului dinspre larg al insulelor, ale locurilor de acostare, amenajarilor hidrotehnice si ale altor instalatii portuare permanente.
Coordonatele geografice ale punctelor între care sunt trasate liniile de baza drepte sunt prevazute în anexa care face parte integranta din prezenta lege. În cazul unor evolutii obiective de natura sa influenteze punctele între care sunt trasate liniile de baza drepte, coordonatele noilor puncte sunt stabilite prin hotarâre a Guvernului.
Limita exterioara a marii teritoriale este linia care are fiecare punct situat la o distanta de 12 mile marine, masurata de la punctul cel mai apropiat al liniilor de baza.
Marea teritoriala a Romaniei se delimiteaza de marea teritoriala a statelor vecine prin intelegeri cu fiecare dintre aceste state, in conformitate cu principiile si normele dreptului international.
Limitele exterioare si laterale ale marii teritoriale, stabilite conform prevederilor art. 1 si 2, constituie frontiera de stat maritima a Romaniei.
Suprafetele de apa situate intre tarmul marii si liniile de baza stabilite in art. 1 constituie apele maritime interioare ale Romaniei.
Apele maritime interioare, marea teritoriala, solul si subsolul acestora, precum si spatiul aerian de deasupra lor fac parte din teritoriul Romaniei.
In aceste spatii Romania isi exercita suveranitatea in conformitate cu legislatia sa interna, cu prevederile conventiilor internationale la care este parte si tinind seama de principiile si normele dreptului international.
Zona contigua reprezinta fâsia de mare adiacenta marii teritoriale, care se întinde spre largul marii pâna la distanta de 24 mile, masurata de la liniile de baza ale marii teritoriale (art. 6 din Legea nr. 17/1990).
În aceasta zona, statul riveran exercita jurisdictia si controlul, având o serie de drepturi speciale, constând în dreptul de control vamal, fiscal, sanitar si al trecerii frontierei de stat.
Statul riveran are dreptul de a preveni si reprima în zona infractiunile comise pe teritoriul sau ori în marea sa teritoriala, exercitând în acest scop dreptul de urmarire împotriva navei respective.
Zona contigua a Romaniei este fisia de mare adiacenta marii teritoriale care se intinde spre largul marii pina la distanta de 24 mile marine, masurata de la liniile de baza stabilite in art. 1.
In zona sa contigua, Romania exercita controlul pentru prevenirea si reprimarea incalcarilor, pe teritoriul sau, a legilor si reglementarilor sale din domeniul vamal, fiscal, sanitar si al trecerii frontierei de stat.
În vederea protejarii resurselor piscicole si a altor interese economice, în perioada 1970-1980 au stabilit o serie de state riverane, au stabilit zone speciale, zone exclusive de pescuit, de jurisdictie sau chiar de mare teritoriala pâna la 200 de mile, ori între 15 si 100 de mile marine, conceptul si institutia zonei economice exclusive dobândind astfel semnificatia cutumei.
În plan conventional, ea a fost consacrata pentru prima data de Conventia din 1982 (art. 55-75).
Zona economica exclusiva se întinde spre largul marii pe o distanta de 200 de mile marine de la liniile de baza de la care se masoara latimea marii teritoriale.
Natura juridica a acestei zone se defineste prin drepturile suverane, exclusive ale statului riveran de explorare, exploatare, cercetare stiintifica si conservare a resurselor naturale biologice si nebiologice precum si de protectia mediului marin.
Zona economica nu face parte din teritoriul statului riveran. Zona este supusa jurisdictiei acestuia si drepturilor sale suverane economice, si reprezinta si aspecte de mare libera constând în: libertatea de navigatie, de survol si de asezare a cablurilor si conductelor submarine. Asadar, zona economica exclusiva are un regim juridic mixt.
În exercitarea drepturilor sale suverane, statul riveran are dreptul de a construi, autoriza si reglementa construirea, exploatarea si utilizarea de insule artificiale, instalatii si lucrari cu scop economic si de a stabili în jurul acestora zone de securitate pâna la 500 m, având obligatia de a nu prejudicia navigatia pe caile maritime internationale recunoscute.
Statul riveran poate permite, prin încheierea de acorduri, în conditiile stabilite, statelor neriverane desfasurarea unor activitati de pescuit, beneficiind de un regim preferential statele fara litoral si statele dezavantajate din punct de vedere geografic, situate în regiunea sau subregiunea în care se afla statul riveran.
Statul riveran are dreptul de a reglementa prin legi interne exercitarea drepturilor sale suverane si a jurisdictiei, stabilind, de asemenea, masuri administrative, judiciare si de sanctionare împotriva oricaror încalcari ale regimului juridic al zonei economice.
În acest sens, România a adoptat Decretul nr. 142/1986 privind instituirea zonei economice exclusive a tarii noastre în Marea Neagra. Acest act normativ stipuleaza drepturile suverane si jurisdictia României în zona asupra activitatilor de exploatare si protectie a resurselor biologice si mediului marin, de cercetare stiintifica marina precum si sanctiunile ce urmeaza a fi aplicate în caz de încalcare a acestor reguli. Se stabileste latimea zonei (pâna la o distanta de 200 mile) si delimitarea pe cale de negocierii încheierea de acorduri cu statele riverane având tarmurile limitrofe ori fata în fata.
Zona economica exclusiva a României este instituita în spatiul marin al tarmului românesc la Marea Neagra, situat dincolo de limita apelor marii teritoriale si adiacent acestora, în care România îsi exercita drepturi suverane si jurisdictia asupra resurselor naturale ale fundului marii, subsolului acestuia si coloanei de apa de deasupra, precum si în ceea ce priveste diferitele activitati legate de explorarea, exploatarea, protectia, conservarea mediului si gestionarea acestora.
În conditiile specifice determinate de dimensiunile Marii Negre, întinderea zonei economice exclusive a României se stabileste prin delimitare, pe baza de acord încheiat cu statele vecine ale caror tarmuri sunt limitrofe sau situate fata în fata cu litoralul românesc al Marii Negre, tinându-se seama de faptul ca latimea maxima a zonei economice exclusive, în conformitate cu prevederile Conventiei Natiunilor Unite asupra dreptului marii, ratificata de România prin Legea nr. , poate fi de 200 mile marine masurate de la liniile de baza prevazute la art. 11 .
Delimitarea se face în conformitate cu principiile general recunoscute de dreptul international si cu respectarea legislatiei române, prin aplicarea, în functie de circumstantele specifice din fiecare sector de delimitat, a principiilor si criteriilor de delimitare general recunoscute, astfel încât sa se ajunga la o solutie echitabila.
În zona economica exclusiva România exercita:
a) drepturi suverane de explorare si exploatare, protectie, conservare si gestionare a tuturor resurselor naturale biologice si/sau nebiologice si a altor resurse care se afla pe fundul marii, în subsolul acestuia, în coloana de apa, în spatiul aerian de deasupra acestuia;
b) drepturi suverane privind alte activitati legate de explorarea si exploatarea zonei în scopuri economice, cum sunt producerea de energie cu ajutorul apei, a curentilor si a vânturilor;
c) drepturi exclusive privind amplasarea si folosirea de insule artificiale, de instalatii si lucrari destinate cercetarii stiintifice, explorarii si exploatarii resurselor naturale din aceasta zona sau în alte scopuri economice;
d) jurisdictie privind:
- amplasarea si folosirea de insule artificiale, de instalatii si lucrari;
- cercetarea stiintifica marina;
- protectia si conservarea mediului marin si a faunei marine;
e) alte drepturi prevazute în prezenta lege sau în alte acte normative ale României si de normele general recunoscute ale dreptului international.
Drepturile suverane si jurisdictia prevazute la alin. 1 se realizeaza în conformitate cu legislatia României.
România poate coopera în zona sa economica exclusiva, prin organele sale competente, cu celelalte state riverane la Marea Neagra, pentru asigurarea conservarii, explorarii si exploatarii rationale a resurselor biologice, protectiei si apararii mediului marin, îndeosebi în sectoarele direct învecinate cu aceasta zona, tinându-se seama de caracteristicile specifice ale Marii Negre ca mare semiînchisa si cu potential biologic redus.
În zona economica exclusiva a României toate statele, riverane sau fara litoral, se bucura, în conformitate cu normele general recunoscute ale dreptului international, de libertatile de navigatie, de survol si de a instala cabluri si conducte submarine, precum si de libertatea de a utiliza marea în alte scopuri licite pe plan international, legate de exercitarea acestor libertati, în conditiile respectarii prevederilor prezentei legi si ale altor acte normative ale României.
Pe axul traseului cablurilor si conductelor montate în mare se instituie zone de securitate si protectie, care se întind pâna la 1.000 de metri de o parte si de alta a acestuia.
România are interese prioritare în legatura cu stocurile de pesti anadromi care se reproduc în apele sale si are raspunderea principala pentru aceste specii, exercitându-si în consecinta drepturile cu privire la ele.
Organele competente române iau masuri pentru a asigura conservarea stocurilor acestor specii de pesti anadromi prin actiuni corespunzatoare si stabilirea de norme privind reglementarea pescuitului lor, inclusiv stabilirea capturii totale autorizate, si coopereaza în acest scop cu organele altor state interesate, în cazul în care speciile mentionate migreaza dincolo de limitele zonei economice exclusive a României.
România asigura utilizarea optima a resurselor piscicole si a altor resurse biologice, prin luarea masurilor tehnice sau de alta natura ce se impun cu privire la conservarea si gestionarea lor în toate apele situate în interiorul limitelor exterioare ale zonei sale economice exclusive, cu luarea în considerare a celor mai sigure date stiintifice, iar în cazurile în care considera necesar, în colaborare cu organizatiile internationale având competenta în acest domeniu si la care România este sau nu este membra.
În acest scop organele competente române stabilesc anual volumul total autorizat al capturilor pentru fiecare specie de peste si alte resurse biologice, adopta masuri tehnice si de alta natura pentru a asigura un pescuit rational si conservarea, protectia si regenerarea resurselor biologice, asigurând respectarea legislatiei române în materie privind monitorizarea prin satelit a navelor de pescuit, inclusiv inspectia, retinerea, sechestrarea si urmarirea judiciara a navelor de pescuit care încalca drepturile suverane ale statului român.
Stocurile de pesti anadromi care se reproduc în cursurile de apa ale României nu pot fi pescuite decât în apele situate în interiorul limitelor zonei sale economice exclusive.
În ceea ce priveste respectarea reglementarilor privind stocurile de pesti ce habiteaza sau traverseaza ape situate în zonele economice exclusive ale altor state ori migreaza în apele internationale, cooperarea României va fi asigurata prin acorduri specifice, în vederea conservarii si gestiunii acestor stocuri, si tinând seama, în mod corespunzator, de interesele si de responsabilitatile sale.
- Organele competente române pot permite accesul navelor de pescuit ale altor state în zona economica exclusiva a României, pe baza de acorduri, în conditii de reciprocitate, cu respectarea legilor si a reglementarilor române, precum si a normelor general recunoscute ale dreptului international, în scopul exploatarii unui eventual excedent al volumului total autorizat al capturilor.
Statele care participa, pe baza de acord cu România, la masuri care urmaresc reînnoirea stocurilor de pesti anadromi si la refacerea resurselor piscicole si a altor resurse biologice din zona sa economica exclusiva, îndeosebi prin finantarea acestor masuri, sunt luate în considerare cu prioritate la realizarea prevederilor alin. 1.
În zona sa economica România are jurisdictie exclusiva asupra insulelor artificiale, instalatiilor si lucrarilor, inclusiv dreptul de a exercita controlul pentru prevenirea infractiunilor si a altor încalcari privind legile si reglementarile sale în domeniul vamal, fiscal, sanitar si al imigratiei, precum si în legatura cu legile si regulamentele privind securitatea.
În jurul insulelor artificiale, al instalatiilor si lucrarilor din zona economica exclusiva a României se instituie zone de securitate si protectie care se întind pâna la 500 de metri de la fiecare punct al limitelor lor exterioare, în afara de cazurile în care se prevede altfel prin norme internationale general recunoscute. Organele române competente stabilesc si instituie în aceste zone masurile care se impun pentru asigurarea securitatii si protectiei atât a navigatiei, cât si a insulelor artificiale, instalatiilor si lucrarilor.
Organizatiile, companiile, persoanele fizice si juridice, române si straine, care au dreptul sa amplaseze, sa mentina si sa exploateze insulele artificiale, instalatiile si lucrarile sus-mentionate, sunt obligate sa asigure si sa mentina în stare de functionare mijloacele permanente de avertizare asupra existentei acestora.
Instalarea de insule artificiale, amplasarea de instalatii si lucrari, instituirea în jurul lor a zonelor de securitate si protectie, precum si desfiintarea completa sau partiala a acestor instalatii si lucrari se comunica prin avize pentru navigatori emise de autoritatile române competente, împreuna cu toate datele necesare identificarii acestora.
Potrivit Conventiei din 1958, care a codificat în mare parte regulile cutumiare, marea libera era definita ca acea "parte a marii" care nu apartine marii teritoriale sau apelor interioare ale unui stat, deci ca zona marina situata în afara suveranitatii nationale, fiind deschisa tuturor natiunilor. Totodata, conventia preciza ca nici un stat nu poate sa pretinda în mod legitim supunerea unei parti oarecare din marea libera suveranitatii sale. Statele riverane si cele neriverane pot exercita în marea libera, mai ales urmatoarele libertati:
a) navigatia;
b) pescuitul;
c) punerea de cabluri, conducte petroliere si conducte submarine;
d) libertatea de survol.
Conform Conventiei din 1982 regimul de mare libera se aplica apelor marilor si oceanelor situate în sfera zonei economice exclusive, a marii teritoriale, a apelor internationale si a apelor arhipelagice ale statelor. Teritoriile submarine aflate sub apele marii libere constituie "zona internationala".
Regimul juridic al marii libere este guvernat de principiul libertatii marilor, potrivit caruia aceasta este deschisa tuturor statelor, si nici un stat nu poate în mod valid sa pretinda suveranitate asupra vreunei parti a marii libere.
Pe lânga cele patru libertati (de navigatie, survol, instalarea de cabluri si conducte, pescuit - la aceasta din urma se adauga exercitarea pescuitului în conditii care sa asigure conservarea si gestiunea resurselor biologice ale zonei), Conventia din 1982 prevede si libertatea de a construi insule artificiale si alte instalatii autorizate de dreptul international si libertatea cercetarii stiintifice.
Marea libera este guvernata de o serie de principii fundamentale ale dreptului international, între care apare pregnant obligatia statelor de a nu recurge la forta sau mentinerea cu forta. În acest sens, dreptul international interzice astfel de acte ca: blocada porturilor sau coastelor unui stat de catre fortele armate ale altui stat sau atacul armat asupra fortelor armate navale sau aeriene ori împotriva fortelor maritime si aeriene ale altui stat în mare libera. Utilizarea fortei este permisa numai în exercitarea dreptului de autoaparare.
Conform Tratatului încheiat la Moscova în 1963 cu privire la interzicerea experientelor nucleare în cele trei medii (atmosfera, cosmos si sub apa), în marea libera si spatiul aerian de deasupra sa sunt interzise orice fel de experiente nucleare, iar prin Tratatul din 1971 este interzisa amplasarea de arme nucleare si orice fel de arme de distrugere în masa pe fundul marilor si oceanelor si în subsolul lor, pâna la limita exterioara de 12 mile.
Totusi, marea libera nu este demilitarizata, neutralizata si denuclearizata, iar cât priveste fundul marilor si oceanelor interdictia este limitata numai la amplasare, ceea ce înseamna ca alte operatii (deplasare, circulatie etc.) ale armelor nucleare si de distrugere în masa pe teritoriile submarine ar fi permise. Rezulta ca în timp de razboi marea libera poate fi folosita ca teatru de razboi, iar în timp de pace în marea libera sunt permise manevre militare.
În marea libera, statutul juridic al navelor este determinat de nationalitatea acestora, care reprezinta legatura juridica bazata pe înmatricularea navelor pe teritoriul unui anumit stat si al dreptului lor de a arbora pavilionul statului respectiv.
O nava nu poate naviga sub pavilionul a doua, sau mai multe state, sanctiunea fiind considerarea acesteia ca lipsita de nationalitate. Statul de pavilion are dreptul de a exercita jurisdictia exclusiva si controlul în conformitate cu legea sa interna - la bordul navei asupra echipajului si încarcaturii - în problemele de ordin administrativ, tehnic si social.
Navele de razboi si navele de stat folosite în scopuri necomerciale se bucura în marea libera de imunitate deplina. Actiunile privind raspunderea penala sau disciplinara a personalului unei nave în cazul oricarui incident de navigatie în marea libera, sunt de competenta exclusiva a autoritatilor administrative si judiciare ale statului de pavilion sau ale statului al carui cetatean este persoana în cauza.
În exercitarea libertatii de navigatie în marea libera, statelor le revin si o serie de obligatii, si anume:
- de a preveni si pedepsi transportul de sclavi pe navele aflate sub pavilionul lor (orice sclav refugiat pe o nava este socotit a fi liber);
- de a coopera pentru reprimarea pirateriei în marea libera sau în orice alt loc situat în afara jurisdictiei unui stat. În vederea reprimarii pirateriei, orice stat poate sa sechestreze o nava sau aeronava pirat ori, o nava capturata ca urmare a unor acte de piraterie si care se afla în posesia piratilor, sa aresteze persoanele si sa sechestreze bunurile de la bord;
- de a coopera pentru reprimarea traficului ilicit de stupefiante si substante psihotrope în marea libera;
- de a coopera pentru reprimarea emisiunilor neautorizate de radio si televiziune difuzate de pe marea libera. Navele de razboi au dreptul de a opri si vizita în mare libera navele straine, cele proprii ca si cele fara nationalitate, cu exceptia celor care beneficiaza de imunitate de jurisdictie, daca exista temeiuri serioase ca astfel de nave ar desfasura una dintre activitatile interzise mentionate.
Statul riveran are dreptul urmarire asupra unei nave straine, daca exista temeiuri serioase sa se creada ca nava a încalcat legile sale în timpul când se afla în apele maritime interioare, marea teritoriala, în zona contigua, în zona economica exclusiva ori în apele arhipelagice. Urmarirea este legitima daca începe când nava sau una din ambarcatiunile sale se afla într-una din aceste zone, continuându-se neîntrerupt în marea libera si trebuie sa înceteze când nava urmarita intra în zone de jurisdictie ale statului de pavilion sau ale unui stat tert. Urmarirea se face numai de catre nave si aeronave militare sau de cele afectate si autorizate în acest scop. Daca urmarea s-a dovedit nejustificata, nava respectiva are dreptul la despagubirile corespunzatoare.
În legatura cu asigurarea securitatii navigatiei maritime, statele au obligatia de a lua toate masurile si de a colabora în acest scop, în conformitate cu conventiile în materie si pentru prevenirea abordajelor pe mare si acordarea de ajutor persoanelor, echipajelor si navelor aflate în pericol.
În marea libera, exploatarea resurselor biologice se face în conformitate cu principiul libertatii de pescuit pentru toate statele si în conditii care sa asigure conservarea si gestiunea acestor resurse si în general diversitatea biologica a marii.
13.5. Regimul juridic al stramtorilor internationale: principii generale. Regimul juridic al stramtorilor Marii Negre. Prevederile Conventiei de la Montreux, 1936
Prin Conventia din 1982 s-a stabilit un regim juridic general privitor la strâmtorile importante pentru navigatia mondiala, cu exceptia celor de interes regional ori care sunt supuse unor reglementari internationale speciale.
Prin strâmtorile care leaga o parte a marii libere sau o zona economica exclusiva cu o alta parte a marii libere ori o zona economica exclusiva se recunoaste navelor si aeronavelor straine un drept de pasaj în tranzit.
Libertatea de navigatie realizându-se printr-un tranzit continuu si rapid, navele straine sunt obligate sa se abtina de la orice activitati care reclama autorizatia prealabila a statelor riverane sau sunt interzise de acestea (cercetare, pescuit). Statele riverane au obligatia sa asigure dreptul de pasaj în tranzit în conditii de securitate.
Prin strâmtorile care leaga marea teritoriala a unui stat o parte a marii libere sau a zonei economice exclusive a unui stat se recunoaste navelor straine un drept de trecere inofensiva în conditii similare cu dreptul de trecere prin marea teritoriala.
Regimuri speciale de navigatie internationala sunt stabilite, prin tratate, pentru strâmtorile: Gibraltar si Magellan, strâmtorile daneze (Sund, Beltul Mic si Beltul Mare) si strâmtorile Marii Negre - Bosfor si Dardanele.
REGIMUL JURIDIC AL STRÂMTORILOR MĂRII NEGRE
Strâmtorile Marii Negre au fost închise navigatiei de catre Turcia, pâna la sfârsitul secolului al XVIII-lea. Începând cu Tratatul de la Kuciuk - Kainargi din 1774, urmat de Tratatul de la Londra din 1841, de Conventia de la Lausanne (1923) s-au stabilit reglementari, consacrându-se un regim juridic de libera trecere pentru navele tuturor statelor în timp de pace si de razboi si demilitarizarea strâmtorilor.
În prezent, regimul juridic al acestor strâmtori este stabilit prin Conventia de la Montreux din 1936, care prevede principiul libertatii de trecere a navelor comerciale în timp de pace si de razboi, daca Turcia nu este parte beligeranta.
Turcia are dreptul de control sanitar asupra navelor si de a percepe taxe. În timp de razboi, daca Turcia este parte beligeranta, este interzisa trecerea navelor comerciale ale statelor inamice Turciei. Pentru navele neutre trecerea este libera cu conditia de a nu ajuta inamicul.
Pentru navele militare conventia are dispozitii restrictive referitoare la trecerea navelor statelor neriverane în raport cu ale riveranilor. Astfel, navele militare ale riveranilor au nevoie de un preaviz de 8 zile, iar ale neriveranelor de 15 zile.
Mai sunt restrictii cu privire la timpul de stationare, la tonaj. Evolutia si dezvoltarea unor noi tipuri de nave militare si de armate ale acestora, neprevazute în Conventia din 1936 a dat nastere la diferende în legatura cu dreptul de trecere prin strâmtorile Marii Negre.
13.7. Regimul juridic al fluviilor internationale: principii generale. Prevederile Conventiei si statutului international privind regimul cailor navigabile de interes international, Barcelona, 1921. Regimul juridic al Dunarii. Prevederile Conventiei despre regimul navigatiei pe Dunare, Belgrad, 1948
Fluviile internationale sunt apele curgatoare care traverseaza sau separa teritoriile a doua sau mai multe state si sunt navigabile pâna la varsarea lor în mare sau ocean. Congresul de la Viena (1815) a stabilit pentru prima oara anumite principii ale regimului de navigatie pe fluviile internationale europene, precum si notiunea de fluviu international. Conferinta de la Berlin (1885) a instituit libertatea de navigatie pe fluviile Congo si Niger, iar în America statele riverane prin legi interne au proclamat libertatea de navigatie pe fluviul Amazon.
La Conferinta de la Barcelona din 1921 au fost elaborate o Conventie si un Statut privind regimul cailor navigabile de interes international.
Din reglementarile adoptate decurg urmatoarele reguli:
a) fiecare stat este suveran asupra portiunii din aceste fluvii care se afla pe teritoriul sau, fie ca este vorba de fluviile care traverseaza teritoriul, fie de cele care formeaza frontiera fluviala:
b) în privinta navigatiei se aplica principiul, libertatii navigatiei;
e) în virtutea suveranitatii, numai statele riverane, prin acordul lor, reglementeaza navigatia pe fluviile internationale fara vreun amestec din partea altor state;
d) în timp de pace, navele comerciale ale tuturor tarilor în conformitate cu reglementarile conventionale - se bucura de deplina libertate de navigatie, pe fluviile internationale, fara nici un fel de discriminare; navele militare, cele vamale si de politie ale statelor neriverane nu au acces pe fluviile internationale, iar cele ale statelor riverane pot naviga numai în sectoarele lor, pentru sectoarele altor state, fiind necesara autorizarea;
e) statele riverane au obligatia de a mentine fluviul în stare de navigatie, au dreptul de a percepe taxe în cuantumul necesar efectuarii lucrarilor de întretinere si amenajare, supravegherea, politia fluviala, controlul vamal si sanitar se exercita de statul suveran riveran;
f) în principiu, pentru fluviile internationale, se formeaza comisii internationale alcatuite din reprezentantii tarilor riverane pentru coordonarea activitatii acestor tari în vederea asigurarii libertatii de navigatie, sau si a utilizarii acestor ape în alte scopuri decât navigatia, producerea de energie electrica, pescuit (exemplu: Comisia Dunarii, Rinului, a fluviilor Niger si Congo etc.).
REGIMUL JURIDIC AL DUNARII
În anul 1856, prin Tratatul de la Paris s-a stabilit, pentru prima oara, cu participarea marilor puteri europene (Anglia, Franta, Prusia si Sardinia si numai a unora dintre statele riverane - Rusia, Turcia, Austria - un regim international de navigatie pe Dunare si s-a înfiintat Comisia Europeana a Dunarii.
Tratatul de la Versailles, Saint-Germain, Neuilly si Trianon instituiau asa-zisul "regim international" al Dunarii de la Ulm pâna la mare. Ulterior, în 1921, statutul Dunarii a fost stabilit prin Conventia de la Paris din 1921, înfiintând totodata Comisia Europeana a Dunarii pentru Dunarea maritima - de la varsarea în mare pâna la Braila - si Comisia Internationala a Dunarii pentru Dunarea fluviala - de la Braila la Ulm.
În prezent, regimul de navigatie al Dunarii este reglementat prin Conventia de la Belgrad din 18 august 1948, încheiata de catre statele riverane si intrata în vigoare la 11 mai 1949.
În Conventie s-au statuat urmatoarele principii.
a) Navigatia pe Dunare este libera pentru cetatenii, navele comerciale si marfurile tuturor statelor în conditii de egalitate, regimul extinzându-se numai asupra portiunii navigabile a Dunarii (de la Ulm la mare, cu iesire la mare, prin bratul Sulina).
b) Navele de razboi ale statelor riverane au dreptul de a naviga numai pe portiunea de fluviu cuprinsa în granitele proprii, iar în afara acestora, numai pe baza de întelegere între statele interesate. Navelor de razboi ale statelor neriverane le este interzisa navigatia pe acest fluviu.
c) Stabilirea regulilor de navigatie pe Dunare, precum si supravegherea fluviala, sanitara si politieneasca, ca si efectuarea lucrarilor hidrotehnice necesare mentinerii Dunarii în stare de navigatie intra în competenta statelor riverane.
În vederea aplicarii conventiei, a coordonarii activitatii privind navigatia pe Dunare, ca si alte activitati, s-a înfiintat Comisia Dunarii, alcatuita din reprezentantii statelor riverane, câte unul din fiecare stat. Sediul acestei Comisiei este la Budapesta.
Utilizarea apelor Dunarii în alte scopuri decât navigatia este reglementata prin acorduri încheiate între statele riverane, cum este de exemplu, Acordul din 1963 dintre România si Iugoslavia privind sistemul hidroenergetic si de navigatie "Portile de Fier I" si din 1976 pentru "Portile de Fier II".
Începând din anul 1970 Comisia de Drept International a Adunarii Generale a O.N.U lucreaza la elaborarea unor reglementari privind "Utilizarea cursurilor de apa internationale în alte scopuri decât navigatia". Se are în vedere folosirea acestor ape pentru producerea energiei electrice, la irigatii, în alte scopuri economice si comerciale.
13.8. Formalitati la sosirea/plecarea din port (pentru nava, echipaj si pasageri, marfa). Autoritati care executa controlul la sosirea/plecarea din port. Reglementari interne si internationale.
În spiritul prevederilor acestei anexe, termenilor listati li se vor atribui urmatoarele întelesuri:
- instalatiile si echipamentele navei - articolele, altele decât piesele de schimb ale navei, aflate la bordul acesteia pentru utilizare proprie, care sunt mijloace mobile, dar nu de natura consumabila, inclusiv accesoriile, cum ar fi: barci de salvare, materiale de salvare, mobilier si alte articole de echipare a navei;
- armator - proprietarul sau cel care opereaza o nava, fie ca este persoana fizica sau juridica, precum si orice persoana care actioneaza în numele proprietarului sau al celui care opereaza nava;
- permis de coborâre la uscat - permisiunea acordata unui membru al echipajului de a avea acces la uscat pe perioada stationarii navei în port, în cadrul limitelor de timp si geografice, daca exista, asa cum sunt decise de autoritatile publice;
- bagaje însotitoare ale pasagerilor - proprietate, care poate include si banii, transportata pe aceeasi nava cu pasagerul, care poate fi sau nu în posesia lui, cu conditia ca ea sa nu fie transportata pe baza unui contract de transport sau a unui alt acord similar;
- marfa - orice bunuri, marfuri si articole de orice tip, indiferent cum vor fi transportate pe o nava, altele decât posta, proviziile navei, piesele de schimb pentru nava, echipamentul navei, efectele echipajului si bagajele însotitoare ale pasagerilor;
- document - suportul informational cu înregistrari de date;
- document de transport - documentul ce atesta fie un contract de transport între un armator si un expeditor, fie o scrisoare de transport maritim, fie un conosament sau un document de transport multimodal;
- efectele echipajului - îmbracaminte, articole de utilizare zilnica si orice alte articole care pot include bani, apartinând echipajului si aflate la bordul navei;
- ora sosirii - ora la care o nava se opreste la ancora sau la chei într-un port;
- membru al echipajului - orice persoana angajata efectiv pentru a îndeplini sarcini la bord, pe perioada unui voiaj, în functionarea sau serviciul pe o nava si care este inclus în lista cuprinzând echipajul;
- masuri de siguranta - masuri aprobate la nivel international pentru îmbunatatirea conditiilor de siguranta la bordul navelor si în zonele portuare în scopul prevenirii actelor ilicite împotriva pasagerilor si echipajelor de la bordul navelor;
- nava de croaziera - o nava într-un voiaj international, care transporta pasageri care participa la un program de grup organizat si care sunt cazati la bord, fac escale temporare, urmând un plan determinat, în unul sau mai multe porturi diferite. În timpul voiajului, în principiu, nava nu trebuie:
a) sa îmbarce sau sa debarce alti pasageri;
b) sa încarce sau sa descarce nici o marfa.
- pasager în tranzit - un pasager care soseste pe o nava dintr-o tara straina în scopul continuarii calatoriei pe acea nava sau pe orice alte mijloace de transport catre o tara straina;
- posta - corespondenta si alte obiecte încredintate prin administratiile postale si cu scopul de a fi remise administratiilor postale;
- autoritati publice - organismele sau oficialitatile unui stat, responsabile pentru aplicarea legilor si a reglementarilor acelui stat referitoare la orice aspect al standardelor si practicilor recomandate, cuprinse în aceasta anexa;
- proviziile navei - bunurile de utilizare pe nava, inclusiv bunuri de consum, bunuri transportate pentru vânzare catre pasageri si membrii echipajului, combustibilii si lubrifiantii, excluzând echipamentul navei si piesele de schimb ale acesteia;
- suport de date - suportul destinat sa primeasca înregistrarea informatiilor.
Ţinând seama de paragraful (2) al art. V din conventie, prevederile acestei anexe nu vor împiedica autoritatile publice sa ia masuri corespunzatoare, inclusiv obtinerea de informatii suplimentare, dupa cum poate aparea necesitatea în cazul suspectarii de frauda sau în tratarea problemelor speciale care constituie pericol grav pentru ordinea publica, securitatea sau sanatatea publica, la fel ca si pentru actele ilegale contra securitatii traficului maritim si traficului ilegal de stupefiante si substante psihotrope sau pentru prevenirea introducerii ori raspândirii infectiei sau a pestei, care afecteaza animalele sau plantele.
1.1. Standard. Autoritatile publice vor cere în toate cazurile sa li se furnizeze numai informatii esentiale si numarul acestora sa fie redus la minimum.
Întrucât în prezenta anexa este stabilita o lista a informatiilor, autoritatile publice vor cere sa li se furnizeze numai pe cele pe care ei le considera esentiale.
Practica recomandata.
Autoritatile publice împreuna cu armatorii si cu toate celelalte parti interesate trebuie sa ia în considerare efectul pe care îl poate avea aplicarea tratamentului automat si tehnicile de transmitere automata a datelor pentru simplificarea formalitatilor.
Procedurile de control si cerintele informationale existente trebuie sa fie simplificate si atentia trebuie sa fie îndreptata în scopul obtinerii compatibilitatii cu alte sisteme informationale relevante.
1.2. Practica recomandata. În ciuda faptului ca, în anumite scopuri, unele documente pot fi prevazute si cerute separat în aceasta anexa, autoritatile publice având în vedere interesul celor carora li se cere sa completeze documente, trebuie sa prevada fuziunea într-unul singur a doua sau mai multe documente în toate cazurile în care este posibil si daca va rezulta o simplificare apreciabila.
1.3. Practica recomandata. Masurile si procedurile impuse de guvernele contractante în scopul de a face securitatea sau controlul stupefiantelor eficiente, acolo unde este posibil, vor pune în aplicare tehnici digitale, precum si tratamentul automat al informatiilor (TAI). Aceste masuri si proceduri trebuie sa se aplice într-o maniera care sa afecteze la minimum navele, persoanele si bunurile care se gasesc la bord, evitându-se sa li se impuna întârzieri inutile.
1.4. Practica recomandata. Daca se adopta tehnici de prelucrare electronica a informatiilor si de schimb de date informatizat pentru facilitarea derularii formalitatilor privind navele, guvernele contractante trebuie sa încurajeze autoritatile publice si partile private interesate sa procedeze la schimb de informatii prin mijloace electronice conform standardelor internationale.
1.5. Standard. Autoritatile publice accepta orice document cerut pentru derularea formalitatilor privitoare la nave, care este stabilit prin tehnici de prelucrare electronica a informatiei sau prin schimb de date informatizat conform standardelor internationale, sub rezerva ca el sa fie lizibil, comprehensiv si sa contina informatiile cerute.
1.6. Standard. Autoritatile publice care adopta tehnici de prelucrare electronica a datelor si schimb de date informatizat pentru derularea formalitatilor privitoare la nave limiteaza informatiile pe care ele le cer acestora la acele informatii care sunt prevazute în dispozitiile pertinente din prezenta anexa.
1.7. Practica recomandata. Daca se are în vedere adoptarea sau modificarea tehnicilor de prelucrare electronica a informatiilor sau de schimb de date informatizat pentru derularea formalitatilor privitoare la nave, autoritatile publice vor trebui:
a) sa dea ocazia, de la început, tuturor partilor interesate sa participe la consultari;
b) sa evalueze procedurile existente si sa le elimine pe acelea care sunt inutile;
c) sa determine procedurile care trebuie sa fie informatizate;
d) sa aplice în practica în toate cazurile când aceasta este posibil, recomandarile Organizatiei Natiunilor Unite (O.N.U.) si standardele pertinente ISO;
e) sa adopte acele tehnici care au ca rezultat aplicatii multimodale; si
f) sa ia masurile dorite pentru reducerea la minimum a costurilor de punere în functiune a acestor tehnici pentru utilizatori si pentru alte parti private.
1.8. Standard. Autoritatile publice care adopta tehnici de prelucrare electronica a informatiilor si schimb de date informatizat pentru derularea formalitatilor privitoare la nave încurajeaza, dar nu pot cere folosirea lor de catre operatorii maritimi sau de alte parti interesate.
Aceasta sectiune cuprinde prevederi referitoare la formalitatile cerute armatorilor de catre autoritatile publice la intrarea, stationarea si plecarea navei si nu trebuie sa fie interpretate ca ar exclude vreo cerinta de prezentare la inspectia autoritatilor corespunzatoare, a certificatelor si a altor documente aflate la bordul navei cu privire la înmatriculare, dimensiuni, siguranta, la echipaj si la alte asemenea probleme.
2.1. Standard. Autoritatile publice nu vor cere, pentru a fi retinute la intrarea sau la plecarea navelor pentru care se aplica conventia, alte documente decât cele care sunt cuprinse în prezenta sectiune.
Documentele cerute sunt:
- declaratia generala;
- declaratia de marfa;
- declaratia privind proviziile navei;
- declaratia privind efectele si marfurile echipajului;
- lista cuprinzând echipajul;
- lista cuprinzând pasagerii;
- documentul cerut în conformitate cu conventia postala universala pentru posta;
- Declaratia maritima de sanatate.
2.2. Standard. Declaratia generala este documentul de baza la sosire si la plecare, care furnizeaza informatiile cerute de autoritatile publice, referitoare la nava.
2.2.1. Practica recomandata. Aceeasi forma a declaratiei generale trebuie sa fie acceptata atât la intrarea, cât si la plecarea navei.
2.2.2. Practica recomandata. Referitor la declaratia generala, autoritatile publice nu trebuie sa ceara mai mult decât urmatoarele informatii:
- numele si descrierea navei;
- nationalitatea navei;
- informatii privind înmatricularea;
- informatii privind tonajul;
- numele comandantului;
- numele si adresa agentului navei;
- descrierea sumara a marfii;
- numarul membrilor echipajului;
- numarul pasagerilor;
- informatii pe scurt privind voiajul;
- data si ora sosirii sau data plecarii;
- portul de sosire sau de plecare;
- pozitia navei în port.
2.2.3. Standard. Autoritatile publice vor accepta declaratia generala fie ca este datata si semnata de comandant, agentul navei sau de orice alta persoana competenta, autorizata corespunzator de catre comandant, fie ca este autentificata într-un mod considerat acceptabil de respectiva autoritate publica.
2.3. Standard. Declaratia de marfa este documentul de baza pe care figureaza informatiile despre marfa, cerute de catre autoritatile publice la intrare la fel ca si la plecare. Totusi, pentru marfurile periculoase aceste informatii pot fi cerute separat.
2.3.1. Practica recomandata. Referitor la declaratia de marfa autoritatile publice nu trebuie sa ceara mai mult decât urmatoarele informatii:
a) la intrare:
- numele si nationalitatea navei;
- numele comandantului;
- portul de unde a sosit;
- portul unde este facut raportul;
- marcajele si numerotarea; numarul si tipul pachetelor; cantitatea si descrierea bunurilor;
- numarul documentului de transport pentru cantitatea de marfa care va fi descarcata în portul respectiv;
- porturile în care marfa ramasa la bord va fi descarcata;
- primele porturi de îmbarcare a marfurilor cuprinse în documentele de transport multimodal sau direct în conosamente;
b) la plecare:
- numele si nationalitatea navei;
- numele comandantului;
- portul de destinatie;
- marcajul si numerotarea pentru bunurile încarcate în portul respectiv;
- numarul si tipul pachetelor; cantitatea si descrierea marfurilor;
- numerele documentelor cu privire la cantitatea de marfa încarcata în portul respectiv.
2.3.2. Standard. În ceea ce priveste marfa ramasa la bord, autoritatile publice nu trebuie sa ceara decât informatii sumare la un numar minim de puncte esentiale.
2.3.3. Standard. Autoritatile publice vor accepta declaratia de marfa fie ca este datata si semnata de comandant, agentul navei sau de orice alta persoana autorizata corespunzator de catre comandant, fie ca este autentificata într-un mod considerat acceptabil de catre autoritatile publice.
2.3.4. Standard. Autoritatile publice pot accepta în locul declaratiei de marfa un exemplar din manifestul navei, cu conditia ca acesta sa contina cel putin cerintele prevazute de practica recomandata 2.3.1 si de standardul 2.3.2 si sa fie semnata sau autentificata si datata, asa cum este prevazut în standardul 2.3.3.
2.3.4.1. Practica recomandata. Ca o alternativa la standardul 2.3.4 autoritatile publice pot accepta un exemplar al documentului de transport semnat sau autentificat, asa cum este prevazut în standardul 2.3.3, ori o copie autentificata, daca natura si cantitatea marfii permit aceasta si daca orice informatie prevazuta de practica recomandata 2.3.1 si de standardul 2.3.2, care nu apar în astfel de documente, sunt prevazute în alta parte si sunt certificate corespunzator.
2.3.5. Practica recomandata. Autoritatile publice trebuie sa permita ca pachetele nedeclarate în manifest si aflate în posesia comandantului sa nu figureze în declaratia de marfa, cu conditia ca informatii referitoare la acestea sa fie prevazute separat.
NOTĂ: Detalii despre pachetele nedeclarate în manifest trebuie sa fie furnizate pe un formular distinct, reluând partile pertinente din informatiile cerute în mod normal în declaratia de marfa. Se poate utiliza în acest scop declaratia de marfa model OMI, modificând titlul si înlocuindu-l, de exemplu, cu "listele pachetelor nedeclarate în manifest".
2.4. Standard. Declaratia privind proviziile navei este documentul de baza la intrare si la plecare, care contine informatiile referitoare la proviziile navei, cerute de autoritati la intrare si la plecare.
2.4.1. Standard. Autoritatile publice vor accepta declaratia privind proviziile navei, fie ca este datata si semnata de comandant sau de orice alt ofiter al navei autorizat corespunzator de comandant si care are cunostinte personale referitoare la proviziile navei, fie ca este autentificata într-un mod considerat ca acceptabil de catre autoritatea publica implicata.
2.5. Standard. Declaratia privind efectele si marfurile echipajului este documentul de baza pe care sunt înscrise informatiile cerute de autoritatile publice referitoare la efectele si marfurile echipajului. Aceasta nu va fi ceruta la plecare.
2.5.1. Standard. Autoritatile publice vor accepta declaratia privind efectele si marfurile echipajului, fie ca este datata si semnata de comandant sau de orice alt ofiter al navei autorizat corespunzator de comandant, fie ca este autentificata într-un mod considerat acceptabil de catre autoritatea publica implicata. Autoritatile publice pot, de asemenea, sa ceara fiecarui membru sa îsi aplice semnatura sau, daca el nu este capabil de acest lucru, sa îsi lase amprenta pe declaratia referitoare la efectele si la marfurile sale.
2.5.2. Practica recomandata. Autoritatile publice trebuie, în mod normal, sa ceara informatii despre efectele si marfurile echipajului numai în cazul în care sunt pasibile de drept sau sunt supuse interzicerilor sau restrictiilor.
2.6. Standard. Lista cuprinzând echipajul este documentul de baza care furnizeaza autoritatilor publice informatii referitoare la numarul si la componenta echipajului la intrarea si la plecarea unei nave.
2.6.1. Standard. Referitor la lista cuprinzând echipajul, autoritatile publice nu vor cere mai mult decât urmatoarele informatii:
. numele si nationalitatea navei;
. numele de familie;
. prenumele;
. nationalitatea;
. gradul sau functia;
. data si locul nasterii;
. seria si numarul cartii de identitate;
. portul si data sosirii;
. de unde vine.
2.6.2. Standard. Autoritatile publice vor accepta lista cuprinzând echipajul, fie ca este datata si semnata de comandant sau de orice alt ofiter al navei autorizat corespunzator de comandant, fie ca este autentificata într-un mod considerat acceptabil de catre autoritatea publica implicata.
2.6.3. Standard. Autoritatile publice nu vor cere în mod normal ca lista cuprinzând echipajul sa fie prezentata la fiecare escala în cazurile în care o nava opereaza pe o linie regulata si reface escala în acelasi port cel putin o data la 15 zile si al carei echipaj nu a fost modificat. În acest caz, o declaratie care sa ateste ca nu au avut loc modificari va fi prezentata într-o maniera pe care autoritatile publice implicate o considera acceptabila.
2.6.4. Practica recomandata. În conditiile mentionate în standardul 2.6.3, daca au avut loc schimbari minore în componenta echipajului, autoritatile publice nu trebuie, în mod normal, sa ceara o noua lista completa cuprinzând echipajul, dar trebuie sa accepte o lista pe care se vor indica modificarile intervenite.
2.7. Standard. Lista cuprinzând pasagerii este documentul de baza care furnizeaza autoritatilor publice informatii referitoare la pasageri, la intrarea si la plecarea unei nave.
2.7.1. Practica recomandata. Autoritatile publice nu trebuie sa ceara listele cuprinzând pasagerii pentru transportul maritim pe distante scurte sau combinat naval feroviar între tarile vecine.
2.7.2. Practica recomandata. Autoritatile publice nu trebuie sa ceara, suplimentar listelor cuprinzând pasagerii, carti de îmbarcare sau debarcare a pasagerilor ale caror nume apar în acele liste. Totusi, când autoritatile publice au probleme speciale care constituie un pericol grav pentru sanatatea publica, ele pot cere unei persoane, în cadrul unui voiaj international, sa se dea în scris, la sosire, adresa de destinatie.
2.7.3. Practica recomandata. Referitor la lista cuprinzând pasagerii, autoritatile publice nu trebuie sa ceara mai mult decât urmatoarele informatii:
. numele si nationalitatea navei;
. numele de familie;
. prenumele;
. nationalitatea;
. data nasterii;
. locul nasterii;
. portul de îmbarcare;
. portul de debarcare;
. portul si data intrarii navei.
2.7.4. Practica recomandata. O lista redactata de companiile de navigatie pentru utilizare proprie trebuie sa fie acceptata în locul listei cuprinzând pasagerii, sub rezerva ca ea contine cel putin informatiile prevazute de practica recomandata 2.7.3 si ca ea sa fie datata si semnata în conformitate cu standardul 2.7.5.
2.7.5. Standard. Autoritatile publice accepta lista cuprinzând pasagerii fie ca este datata si semnata de comandant, agentul navei sau de orice alta persoana îndreptatita, autorizata de comandant, fie autentificata într-o maniera considerata acceptabila de catre autoritatile publice implicate.
2.7.6. Standard. Autoritatile publice trebuie sa vegheze ca armatorii sa notifice, la intrarea navei, prezenta tuturor pasagerilor clandestini descoperiti la bord.
NOTĂ: Se poate notifica prezenta pasagerilor clandestini punând o mentiune, de exemplu, în casuta "observatii" de la declaratia generala sau, daca numarul acestora este mare, utilizând un formular de lista cuprinzând pasagerii sau echipajul, dar, în acest caz, titlul va fi înlocuit cu "lista cuprinzând pasagerii clandestini".
2.7.6.1. Practica recomandata. Daca un pasager clandestin are documente necorespunzatoare, autoritatile publice trebuie, daca este posibil si în masura în care aceasta practica este compatibila cu legislatia nationala si cu cerintele de securitate, sa emita o scrisoare explicativa care sa fie însotita de o fotografie a pasagerului clandestin, precum si orice alte informatii importante. Aceasta scrisoare care autorizeaza întoarcerea pasagerului clandestin fie în tara sa de origine, fie în punctul de unde acesta si-a început voiajul, dupa cum este cazul, prin orice mijloc de transport, si specifica toate celelalte conditii impuse de catre autoritatile publice trebuie sa fie remisa exploatantului împuternicit cu redirijarea pasagerilor clandestini. Ea trebuie sa furnizeze informatiile solicitate de catre autoritatile competente la punctele de tranzit si/sau la punctele de debarcare.
NOTĂ: Prezenta recomandare nu are ca scop împiedicarea autoritatilor publice de a supune pasagerii clandestini la formalitati mai detaliate în vederea unei eventuale traduceri în justitie si/sau înapoieri. De asemenea, nici o dispozitie a prezentei recomandari nu trebuie sa fie interpretata ca ar fi împotriva dispozitiilor Conventiei Natiunilor Unite relativa la statutul refugiatilor, adoptata la 28 iulie 1951, si ale protocolului Natiunilor Unite relativ la statutul refugiatilor adoptat la 31 ianuarie 1967, cu privire la interdictia de a expulza sau de a comprima un refugiat.
2.8. Standard. Autoritatile publice nu vor cere la intrarea sau la plecarea unei nave nici o declaratie scrisa pentru posta, alta decât cea prevazuta în Conventia Postala Universala.
2.9. Standard. Declaratia maritima de sanatate este documentul de baza care furnizeaza autoritatilor sanitare ale portului informatii referitoare la starea de sanatate la bordul unei nave în timpul voiajului si la intrarea în port.
2.10. Standard. La intrarea unei nave într-un port, autoritatile publice nu vor cere mai mult de:
. 5 exemplare ale declaratiei generale;
. 4 exemplare ale declaratiei de marfa;
. 4 exemplare ale declaratiei privind proviziile navei;
. 2 exemplare ale declaratiei privind efectele si marfurile echipajului;
. 4 exemplare ale listei cuprinzând echipajul;
. 4 exemplare ale listei cuprinzând pasagerii;
. 1 exemplar al declaratiei maritime de sanatate.
2.11. Standard. La plecarea unei nave din port autoritatile publice nu vor cere mai mult de:
. 5 exemplare ale declaratiei generale;
. 4 exemplare ale declaratiei de marfa;
. 3 exemplare ale declaratiei privind proviziile navei;
. 2 exemplare ale listei cuprinzând echipajul;
. 2 exemplare ale listei cuprinzând pasagerii.
2.11.1. Standard. La plecarea unei nave dintr-un port nu trebuie ceruta o noua declaratie de marfa, care sa se refere la marfa care a fost declarata la sosirea în acel port si care a ramas la bord.
2.11.2. Practica recomandata. Autoritatile publice nu trebuie sa ceara o declaratie separata privind proviziile navei, nici pentru proviziile care au fost declarate la sosire, nici pentru proviziile care au fost îmbarcate în port si care sunt cuprinse într-un document vamal prezentat în acel port.
2.11.3. Standard. Întrucât autoritatile publice cer la plecare informatii speciale referitoare la echipajul unei nave, exemplarul listei cuprinzând echipajul prezentat la intrare, este acceptat la plecare, daca a fost semnat din nou si au fost aduse toate modificarile cu privire la numarul si componenta echipajului sau daca s-a precizat ca nu s-a efectuat nici o modificare.
|
