CAPITOLUL I SCURT ISTORIC
CAPITOLUL II FUNCŢIILE CAMBIEI
CAPITOLUL III CONDIŢIILE DE VALIDITATE ALE CAMBIEI
Sectiunea I CONDIŢIILE DE FOND ALE CAMBIEI
Sectiunea a II-a REPREZENTAREA CAMBIALA
CAPITOLUL IV ACCEPTAREA CAMBIEI
Sectiunea I PRECIZĂRI PRELIMINARII
Sectiunea a II-a PREZENTAREA CAMBIEI PENTRU ACCEPTARE
Sectiunea a III-a CONDIŢIILE ACCEPTĂRII CAMBIEI
CAPITOLUL V CONSECINŢELE NEPLAŢII CAMBIEI
Sectiunea I MIJLOACELE DE VALORIFICARE A DREPTURILOR CAMBIALE ÎN CAZUL REFUZULUI DE PLATĂ A CAMBIEI
Sectiunea a II-a EXECUTAREA CAMBIALĂ
Sectiunea a III-a EXCEPŢIILE CAMBIALE
CAPITOLUL VI CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
În secolul al XIX-lea progresul dreptului, realizat prin marile codificari, a însemnat o accentuare a deosebirilor dintre diferitele sisteme juridice, pe care receptarea dreptului roman le facuse sa dispara sau le atenuase. De aceea s-a încercat o unificare în special în acele domenii unde inconvenientele erau resimtite mai acut si anume în domeniul activitatii comerciale maritime si în cel cambial.
În 1908 guvernele italian si german au cerut guvernului olandez sa convoace o conferinta diplomatica care s-a si tinut în 1910 la Haga. Dupa dezbateri s-au redactat doua anteproiecte unul relativ la legea uniforma cambiala si celalalt relativ la o conventie pentru unificarea dreptului referitor la cambie si biletul la ordin.
Cea de-a doua conferinta s-a întrunit tot la Haga în 1912 si a adus anumite modificari anteproiectelor din 1910 printre care: abandonarea cambiei la purtator, fixarea termenelor pentru protest, prescriptie. Puterile anglo-saxone nu au semnat conventia asa ca unificarea nu a cuprins decât dreptul european continental.
La 30 mai 1930 s-a întrunit la Geneva cea de-a treia conferinta internationala. Ca urmare a dezbaterilor la aceasta conferinta s-au semnat trei conventii la 7 iunie 1930:
"Conventia adoptând legea uniforma asupra cambiei si biletelor la ordin"
"Conventie destinata sa reglementeze anumite conflicte de legi în materie de cambii si bilete la ordin"
"Conventie relativa la dreptul de timbru în materie de cambie si bilete la ordin".
Conventiile de la Geneva au o aplicabilitate redusa la Europa continentala, în masura în care au fost ratificate de statele componente ale acesteia. România, desi a participat la dezbateri, nu a aderat formal la Conventiile de la Geneva, dar a reglementat cambia si biletul la ordin într-o redactare foarte apropiata de aceea a legii uniforme, din care s-a putut inspira în mod direct, dar mai ales prin legea italiana asupra cambiei si biletului la ordin din 14 decembrie 1933.
Trei mari sisteme de drept se afla înca în prezenta dupa unificarea de la Geneva (1930) a cambiei si a biletului la ordin: sistemul anglo-saxon, sistemul german si sistemul francez.
Diferentele fundamentale între sistemul lui Wechselrecht si dreptul francez al schimbului privesc mai ales "provizionul" si drepturile posesorului în caz de decadere din actiunea cambiala sau de prescriere a ei.
În dreptul englez, ca si în Wechselrecht, angajamentul cambial este independent de contractele pe care se grefeaza si semnatarul nu este tinut decât pe baza semnă 323c28d ;turii puse pe titlu.
Facând abstractie de cele câteva puncte divergente, în ansamblul lor cele trei sisteme de drept cambial sunt asemanatoare.
Doctrina dreptului comercial ia în consideratie trei functii ale cambiei: functia de instrument de schimb, functia de instrument de plata si functia de instrument de credit.
Functia de instrument de schimb
Denumirea "cambie" (bill of exchange, lettre de change) puncteaza rolul ei originar, acela de instrument de schimb monetar menit sa evite deplasarea banilor, cu riscurile pe care le implica în acele vremuri. Cel care avea de efectuat o plata într-o alta tara nu era obligat sa cumpere valuta în tara sa si apoi sa o transporte la locul platii. El acorda propriului bancher suma corespunzatoare în moneda nationala si obtinea de la bancher o cambie prin care primul bancher împuternicea sau ordona corespondentului sau instalat ca bancher la locul platii, sa plateasca în moneda tarii respective, beneficiarului, suma prevazuta în cambie. Acelasi procedeu se utiliza si în situatia inversa. Clientul bancii avea de încasat o suma în strainatate. El emitea o cambie ordonând debitorului sau sa plateasca suma beneficiarului indicat (banca) si încasa imediat suma de la banca. Aceasta o gira bancii corespondente din strainatate, care încasa de la tras. Beneficiarul putea fi si o alta persoana, care avea de efectuat o plata în strainatate. Aceasta platea pe loc tragatorului cambiei si apoi utiliza cambia contra trasului girând-o în favoarea propriului sau creditor.
Functia de instrument de plata
Cambia poate fi utilizata în locul bancnotelor pentru stingerea unei obligatii de plata în numerar, putând fi usor transmisa prin gir.
Avantajele unei plati prin cambie decurg din:
certitudinea creantei, oferita de acceptarea cambiei de catre tras;
inopozabilitatea exceptiilor pe care trasul le-ar fi putut obtine posesorilor anteriori ai titlului;
solidaritatea între girantii succesivi.
Functia de instrument de credit
Cambia este un instrument de credit cu multiple utilitati: credit comercial, credit bancar si garantie.
Ca instrument de credit comercial (efect comercial) cambia este utilizata de producator în raporturile cu comerciantul angrosist care cumpara produsele sale. În momentul vânzarii, pentru a-i acorda cumparatorului un credit de câteva luni, producatorul emite o cambie al carei tras este cumparatorul, plata pretului urmând a se efectua de catre acceptant la termenul mentionat.
Acest instrument de credit comercial poate fi valorificat de catre producator înainte de scadenta prin scontarea cambiei la o banca. În acest mod cambia, care devine proprietatea bancii, serveste producatorului la obtinerea creditului bancar.
Banca poate accepta cambia si cu titlu de garantie pentru rambursarea unui credit acordat altei persoane decât beneficiarul cambiei.
În fine, banca poate trage ea însasi o cambie asupra persoanei careia i-a acordat credit. Aceasta cambie o poate utiliza fie pentru a stinge o datorie proprie, prin girul în favoarea creditorului ei fie pentru scontare la o alta banca în vederea mobilizarii creditului. Aceste cambii, instrumente de credit, sunt denumite efecte financiare.
Legea nr. 58/1934 nu cuprinde nici o dispozitie speciala referitoare la conditiile de fond ale cambiei. În consecinta, pentru valabilitatea cambiei, trebuie îndeplinite conditiile prevazute de Codul Civil pentru validitatea actelor juridice: consimtamântul, capacitatea, obiectul si cauza (art. 948 Cod civil).
Conditiile dreptului comun trebuie apreciate cu luarea în considerare a naturii cambiei. Astfel, potrivit art. 3 Cod comercial, cambia este fapta de comert si, drept urmare, raporturile juridice cambiale sunt supuse legilor comerciale.
Consimtamântul si cauza cambiei prezinta o particularitate. În aprecierea lor trebuie avut în vedere caracterul general si abstract al obligatiilor cambiale.
Capacitatea ceruta pentru asumarea unor obligatii cambiale este cea prevazuta de dispozitiile Decretului nr. 31/1954 pentru încheierea actelor juridice. Cambia este un fapt de comert în sensul dispozitiilor art.3 pct.1,2,3 si 14 din Codul comercial. În consecinta si operatiunile cambiale sunt fapte de comert si de regula pot fi efectuate numai de catre persoanele juridice sau fizice având calitatea de comerciant, în sensul prevederilor art.7 al Codului comercial. Necomerciantii pot efectua operatiuni cambiale numai "într-un chip accidental "(art.9 Cod comercial). Statul, judetul si comuna pot efectua asemenea operatiuni tot "într-un chip accidental", fara a putea avea calitatea de comercianti (art.8 Cod comercial).
Capacitatea trebuie sa existe în momentul crearii cambiei. De aceea, atunci când cambia semnata în stare de capacitate intra în circulatie, cu sau fara voia subscriitorului, ea este valabila, chiar daca ulterior semnarii subscriitorul a devenit incapabil. Cambia este valabila daca subscriitorul, incapabil în momentul semnarii, a devenit capabil în momentul punerii ei in circulatie (ratificare).
Sanctiunea lipsei de capacitate este nulitatea obligatiei celui lipsit de capacitate. Bineînteles, titlul fiind perfect din punct de vedere formal, obligatiile celorlalti semnatari sunt valabile.
Nulitatea obligatiei incapabilului este relativa, în sensul ca nu poate fi invocata din oficiu, ci numai de cei în apararea carora a fost stabilita: incapabilul devenit capabil, reprezentantul sau, mostenitorii sai. Ea este o exceptie reala, putând fi opusa oricarui posesor al cambiei, fara a se face distinctie daca este de buna sau de rea credinta. Apararea incapabilului este de ordine publica. Numai în ipoteza când incapabilul a întrebuintat manopere dolosive pentru a face pe cealalta parte sa creada ca este major, el nu se mai bucura de protectia legala. Lipsa de valabilitate a obligatiei cambiale nu mai poate fi invocata daca, dupa încetarea incapacitatii, obligatia a fost ratificata prin confirmare sau printr-o executare benevola.
Obiectul cambiei îl constituie prestatiile la care se obliga persoanele implicate în raporturile cambiale. Fiecare obligatie cambiala are un obiect concret, care este determinat de natura obligatiei asumate (tragator, tras, avalist etc.).
Nerespectarea conditiilor cerute pentru validitatea cambiei atrage dupa sine sanctiunea nulitatii, în conditiile reglementate de dreptul comun.
Principiile reprezentarii cambiale
Art. 10 din Legea nr. 58/1934 prevede ca orice persoana se poate obliga cambial prin mandatar, chiar daca mandatul este conceput în termeni generali în ce priveste dreptul mandatarului de a emite sau de a semna cambii.
Mandatul general nu-i confera dreptul de a semna cambii daca prin mandat nu au fost mentionate obligatiile cambiale. Se socoteste însa ca mandatul de a semna titluri de credit cuprinde si împuternicirea de a semna cambii.
Cât priveste forma mandatului, Legea nr. 58/1934 nu impune nici o conditie. Aceasta înseamna ca mandatul poate fi dat în forma scrisa (procura), verbala ori chiar în mod tacit (art. 1533 Cod civil). În cazul prepusilor comerciantilor, mandatul cuprinde si dreptul de a emite si semna cambii, deoarece ei sunt însarcinati cu comertul patronului (art. 392 Cod comercial). Însa actul juridic încheiat de mandatar în baza împuternicirii trebuie sa îmbrace întotdeauna forma scrisa ceruta de lege pentru înscrisul cambial.
Mandantul va fi obligat prin actul juridic încheiat de mandatar numai daca mandantul este indicat în titlu. Deci, mandatarul semneaza cu numele sau cambia, dar trebuie sa mentioneze calitatea sa de reprezentant si sa arate persoana mandantului în numele si pe seama caruia a încheiat actul juridic. În mod obisnuit, semnatura mandatarului este însotita de mentiunea "prin procura" ori alta expresie echivalenta si de numele persoanei care i-a dat împuternicirea.
Conditia legii nu este îndeplinita daca înscrisul cambial poarta numai semnatura mandatarului, fara indicarea persoanei mandantului. În acest caz se naste o obligatie cambiala, dar ea îl priveste exclusiv pe semnatarul cambiei.
De asemenea, conditia legii nu este respectata daca înscrisul cambial este semnat de mandatar, dar cu numele mandantului. În acest caz, mandantul nu este obligat cambial, deoarece înscrisul nu cuprinde semnatura sa, iar mandatarul nu este obligat pentru ca numele sau nu figureaza în înscrisul cambial.
Dovada mandatului se poate face cu orice mijloc de proba, în conditiile art. 46 Cod comercial.
Falsul reprezentant
Potrivit art. 9 din Legea nr. 58/1934, acela ce pune semnatura sa pe cambie ca reprezentant al unei persoane pentru care nu avea împuternicirea de a lucra, este tinut personal în temeiul cambiei si, daca a platit, are aceleasi drepturi pe care le-ar fi avut pretinsul reprezentat. Deci, în temeiul legii, falsul reprezentant devine personal obligat cambial, indiferent daca a fost sau nu în culpa.
Legea consacra aceeasi solutie si pentru cazul când reprezentantul a actionat pe baza unei împuterniciri, dar a depasit aceasta împuternicire. În acest caz reprezentantul va raspunde pentru întreaga suma mentionata în cambie, iar nu numai pentru diferenta.
Lipsa împuternicirii, respectiv depasirea împuternicirii, produce efecte, indiferent de calitatea în care persoana a semnat cambia (tragator, girant, avalist). Falsul reprezentant sau reprezentantul care si-a depasit împuternicirea va avea calitatea celui pentru care a semnat.
Din dispozitiile legii rezulta ca obligatia falsului reprezentant exista daca sunt îndeplinite urmatoarele conditii:
reprezentantul sa semneze cambia cu propriul nume;
din înscris sa rezulte calitatea sa de reprezentant;
reprezentantul sa nu fi avut împuternicire ori sa fi depasit limitele acesteia.
Obligatia cambiala a falsului reprezentant se naste în momentul când se face dovada ca nu a existat o împuternicire ori aceasta a fost depasita. În caz de litigiu, pentru a evita o eventuala contestatie, posesorul cambiei poate chema în judecata atât pe reprezentat, cât si pe reprezentant.
Falsul reprezentant nu va avea nici o obligatie cambiala în cazul când reprezentatul ratifica actele încheiate fara împuternicire ori cu depasirea împuternicirii. Ratificarea -expresa sau tacita - echivaleaza cu recunoasterea existentei reprezentarii.
CAPITOLUL IV ACCEPTAREA CAMBIEI
Cambia cuprinde ordinul tragatorului adresat trasului de a plati posesorului cambiei (beneficiarul) suma de bani mentionata în titlu. Acest ordin în sine cuprinde numai o obligatie a tragatorului de a face sa se plateasca suma de bani catre beneficiar, precum si o desemnare a persoanei (trasul) care urmeaza sa efectueze plata la scadenta. Dar, obligatia de plata nu se naste din ordinul dat de tragator, ci din manifestarea de vointa a trasului însusi. Deci, numai prin acceptarea ordinului, trasul devine acceptant, adica debitor cambial si va fi obligat sa plateasca la scadenta suma de bani prevazuta de cambie.
De remarcat ca, prin acceptarea cambiei, trasul devine debitor principal si, în consecinta, lui trebuie sa I se prezinte cambia la plata.
Obligatia trasului nascuta din acceptarea cambiei este autonoma, literala si abstracta. Deci, cauza care a determinat pe tras sa accepte cambia este indiferenta posesorilor de buna-credinta ai cambiei. Totodata, obligatia trasului este independenta de orice raport juridic existent între tras si tragatorul cambiei.
Fiind un semnatar al cambiei, trasul devine obligat solidar alaturi de ceilalti semnatari (tragator, giranti, avalisti).
Caracterul facultativ al prezentarii cambiei la acceptare.
Prezentarea cambiei la acceptare are un caracter facultativ. În acest sens, art.24 din lege prevede ca posesorul cambiei sau chiar un simplu detinator poate prezenta trasului, pâna la scadenta, cambia spre acceptare.
Deci, posesorul cambiei are dreptul, iar nu obligatia de a prezenta cambia pentru a fi acceptata de catre tras. Întrucât prezentarea cambiei pentru acceptare este facultativa, înseamna ca posesorul cambiei poate sa prezinte cambia direct la plata, fara a o prezenta în prealabil pentru acceptare.
Din art.25 alin.2 Legea nr. 58/1934 rezulta dreptul tragatorului de a interzice prezentarea cambiei spre acceptare. Cambia neacceptabila constituie un punct de contact cu cecul, care este si el un titlu de credit neacceptabil, însa acesta din necesitati obiective (din vointa legii si din necesitatea unei prompte achitari), pe când cambia, acceptabila prin natura ei si în baza legii, poate deveni inacceptabila printr-o declaratie expresa de vointa.
Legea lasa din acest punct de vedere deplina libertate partilor, dar tine seama de interesele trasului si exclude interdictia de prezentare a cambiei spre acceptare, atunci când aceste interese o impun: în cazul cambiilor domiciliate si al celor cu scadenta la un anumit timp de la vedere.
În raporturile dintre posesor si tras, acceptarea data de tras pe o cambie neacceptabila da nastere unei obligatii cambiale valabile, spre deosebire de ceea ce se întâmpla în materie de cec, unde acceptarea este în contradictie cu semnatura titlului si a finalitatii acestuia si de aceea se socoteste ca nescrisa.
În raporturile dintre tragator si tras, trasul care accepta, neputând sustine ca a executat ordinul tragatorului, nu poate pretinde ca a dobândit vreun drept împotriva acestuia, daca nu i-a trimis provizionul. Pentru a dobândi vreun drept cambial împotriva tragatorului, el trebuie sa faca plata.
Cazuri în care prezentarea cambiei pentru acceptare este obligatorie
În anumite cazuri, legea impune o prezentare obligatorie pentru anumite feluri de cambii: cambiile platibile la un tert sau în alta localitate decât aceea a domiciliului trasului, precum si cambiile platibile la un anumit timp de la vedere (art.25 alin.2 si 4, art.26).
De asemenea, legea permite în toate cazurile ca tragatorul sau girantii sa poata stipula obligativitatea prezentarii pentru acceptare, fixând chiar un termen înauntrul caruia sa efectueze aceasta formalitate (art.25 alin.1, 3 si 4).
Obligativitatea prezentarii stabilite fie de lege, fie de parti, creeaza în sarcina posesorului o obligatie de prezentare. Nesatisfacerea ei este sanctionata (art.58) cu pierderea actiunii de regres, fata de toti debitorii de regres - daca clauza a fost inserata de tragator sau daca este vorba de o prezentare obligatorie legala - si numai fata de girantii care au inserat clauza în girurile lor, daca ea este opera acestora. Posesorul pierde dreptul de a mai cere obligatilor de regres plata sumei din cambia, afara numai daca din clauza nu rezulta în chip expres ca tragatorul sau girantul respective a înteles ca în cazul în care nu se observa termenul fixat de el sa se exonereze numai de garantia de acceptare. În aceasta ipoteza posesorul este decazut numai din exercitiul actiunii de regres înainte de scadenta, ca urmare a refuzului de acceptare. El va trebui sa prezinte cambia din nou la plata la scadenta, cu toate ca acceptarea fusese refuzata.
Termenul în care se poate face prezentarea este prin urmare acela fixat de tragator sau de giranti. În cambiile platibile la un anumit timp de la vedere, termenul de prezentare fixat de legiuitor este de un an de la data emisiunii, tragatorul având facultatea sa-l prelungeasca sau sa-l scurteze, iar girantii numai pe aceea de a scurta termenul fixat de tragator sau termenul legal (art.26).
În ceea ce priveste termenul de prezentare pentru acceptare a cambiilor platibile la un tert sau în alta localitate decât aceea a domiciliului trasului (cambiile domiciliate), legea neprevazând nici un termen înauntrul caruia sa se faca prezentarea, credem ca ea se poate face oricând pâna la scadenta.
Pentru a avea dreptul sa exercite actiunea în regres posesorul trebuie sa dreseze un protest pentru neplata si nu unul pentru refuz de acceptare.
În afara de cazurile când prezentarea este obligatorie fie în baza legii, fie în baza unei clauze inserate în cambie, neprezentarea cambiei la acceptare nu are nici un fel de consecinte. Posesorul va prezenta cambia trasului la scadenta si va cere plata, iar daca aceasta va fi refuzata, va intenta actiunea în regres împotriva tragatorului si girantilor anteriori, dar nu va avea nici un fel de actiune împotriva trasului.
Exista o categorie de cambii care prin natura lor nu sunt destinate acceptarii: cambiile platibile la vedere. Ele sunt platibile în momentul prezentarii si în mod obisnuit prezentarea nici nu se face în alt scop. Neexistând însa nici o dispozitie în legea cambiei care sa interzica prezentarea cambiei la vedere în alt scop, aceasta va putea fi prezentata la acceptare, dar nu va deveni scadenta decât când se va cere plata. Acest procedeu prezinta utilitatea de a se întari creditul cambiei printr-un obligat în plus.
Cine si cui se prezinta cambia pentru acceptare
Pot prezenta cambia pentru acceptare conform art.24 atât posesorul, cât si orice detinator. Prin posesor se întelege titularul drepturilor cambiale, legitimat printr-un sir neîntrerupt de giruri, iar prin detinator oricine se gaseste în posesia materiala a titlului, în cel mai larg înteles, fara sa i se ceara vreo legitimare cambiala.
Prezentarea pentru acceptare trebuie facuta prin înfatisarea efectiva, materiala a titlului. Ea trebuie ceruta trasului, precum si indicatului la nevoie daca exista. În cazul când acesta este incapabil, titlul va fi prezentat reprezentantului sau legal, iar daca acesta este mort, mostenitorilor sai, fara însa ca posesorul titlului sa fie obligat sa faca cercetari amanuntite pentru stabilirea lor. Este de ajuns ca titlul sa fie prezentat mostenitorului cunoscut sau aparent, iar daca nu poate fi gasit, este suficient protestul dresat fata de defunct.
Data si locul prezentarii cambiei pentru acceptare
Locul unde trebuie facuta prezentarea pentru acceptare, este stabilit prin art.24: ea trebuie efectuata la domiciliul trasului, asimilându-se cu domiciliul simpla resedinta (art.98).
În ce priveste termenul în care poate fi efectuata prezentarea, ea se poate face pâna la scadenta, daca nu este fixat nici un termen de tragator sau de giranti, iar pentru cambiile platibile la un anume timp de la vedere, prezentarea se poate face în termen de un an de la data emisiunii, termen ce poate fi prelungit sau scurtat de tragator si numai micsorat de giranti.
Forma si continutul acceptarii
Acceptarea cambiei este o manifestare de vointa a trasului, în sensul ca va plati la scadenta suma de bani mentionata în titlu.
Acceptarea se scrie pe cambie si se exprima prin cuvântul "acceptat" sau orice alta expresie echivalenta ("voi plati", "voi onora" etc.). Acceptarea trebuie semnata de catre tras (art.28 din lege).
Simpla semnatura a trasului pusa pe fata cambiei este socotita acceptare, chiar daca nu exista vreo mentiune de acceptare. Solutia legii se bazeaza pe legatura dintre ordinul de plata al tragatorului si semnatura trasului si pe faptul ca amândoua se afla pe fata cambiei.
Întrucât prezentarea cambiei la acceptare are un caracter facultativ, legea nu cere ca acceptarea sa fie datata. Exceptional, datarea cambiei este necesara când prezentarea cambiei pentru acceptare este obligatorie, în baza unei dispozitii legale sau a unei clauze prevazute în cambie. Nedatarea acceptarii în acest caz are drept consecinta pierderea actiunilor de regres. Pentru a conserva dreptul de regres împotriva girantilor si tragatorului, posesorul cambiei poate cere sa se constate lipsa datarii acceptarii printr-un protest facut în timp util (art.28 alin.2 din lege).
Pentru a fi valabila, acceptarea cambiei trebuie sa fie neconditionata (art.29 din lege). Prin natura ei, acceptarea înseamna adeziunea la o alta declaratie de vointa, adica la ordinul de plata dat de tragator si nu poate cuprinde elemente modificatoare. O singura modificare este îngaduita: acceptarea limitata la o parte din suma, care constituie o acceptare pentru restul de suma. Posesorul poate exercita de îndata actiunea cambiala împotriva obligatiilor de regres, dresând un protest de neacceptare partiala, însa nu-i va putea urmari decât pentru suma pentru care nu a fost refuzata acceptarea, pentru rest trebuind sa accepte scadenta si plata sau refuzul de plata din partea trasului.
În cazul în care cambia este refuzata la plata, se pune problema modalitatilor de valorificare a drepturilor cambiale.
Posesorul cambiei care nu a primit suma de bani prevazuta în cambie poate obtine satisfacerea dreptului sau, fie prin mijloace cambiale, adica mijloace legate de specificul cambiei, fie prin mijloace extracambiale, care sunt actiuni reglementate de dreptul comun.
Mijloace cambiale
Potrivit legii, mijloacele cambiale constau în anumite actiuni (actiuni cambiale) care pot fi folosite împotriva celor obligati la plata cambiei sau în punerea în executare a cambiei.
a) Actiunile cambiale. Aceste actiuni sunt de doua feluri: directe si de regres.
Actiunile directe sunt actiunile îndreptate împotriva celor direct obligati la plata, care sunt acceptantul si avalistul sau. Potrivit art.31 alin.2 din lege, în cazul când trasul refuza plata, posesorul cambiei, chiar daca este tragator, are împotriva acceptantului o actiune cambiala directa pentru tot ce poate fi cerut în temeiul art.53 si 54.
Aceste actiuni sunt cereri de chemare în judecata obisnuite care se exercita în temeiul titlului; ele nu sunt supuse unor formalitati speciale si se pot exercita în cadrul termenului de prescriptie.
Actiunile de regres sunt actiunile contra oricarui alt obligat cambial, adica împotriva tragatorului, girantilor si avalistilor acestora. Aceste actiuni pot fi exercitate pe cale judiciara numai în conditiile prevazute de legea cambiala.
b) Executarea cambiala este o procedura speciala de valorificare a drepturilor cambiale. Ea se realizeaza în conditiile stabilite de lege.
Mijloacele extracambiale
Aceste mijloace constau în anumite actiuni, reglementate de dreptul comun, prin care se valorifica pe cale judiciara drepturile rezultate din raporturile juridice civile si comerciale (actiunea cauzala si actiunea de îmbogatire fara justa cauza).
Notiunea de executare cambiala presupune o procedura speciala prin intermediul careia titularul creantei cambiale constrânge cu ajutorul organelor de stat competente, pe debitorul ce nesocoteste dreptul creditorului sa aduca la îndeplinire prestatia specifica, plata sumei de bani înscrisa în titlu, si daca este cazul si alte sume (dobânzi, cheltuieli) prevazute de lege.
Noutatea pe care a adus-o legea cambiala în dreptul pozitiv românesc consta în aceea ca se recunoaste cambiei calitatea de titlu executor.
Cambiei i se recunoaste puterea unui titlu executor pentru capital si accesorii. Cu toate acestea legiuitorul a impus instantei competente obligatia investirii titlului cu formula executorie. S-a aratat ca investirea este totusi necesara deoarece trebuie sa existe o persoana care sa verifice conditiile de forma ale titlului si acelea pentru existenta dreptului cambial. Deci cambia are valoare executorie numai în principiu.
Efectele practice ale unei asemenea idei (care ar permite judecatorului sa cenzureze unilateral si administrativ valabilitatea unei cambii) sunt atenuate de dispozitiile art.61 din lege care nu permit judecatorului sa opreasca executarea decât în doua cazuri: când oponentul nu recunoaste semnatura sau nu recunoaste procura. Cu alte cuvinte, în alte cazuri vointa judecatorului nu se poate opune executarii. Trebuie observat ca judecatorul nu poate investi cu formula executorie decât o cambie. Deci titlul depus spre investire trebuie examinat sub aspect formal daca întruneste conditiile pe care trebuie sa le îndeplineasca o cambie.
Puterea executorie a cambiei nu este o calitate esentiala a ei ci o favoare acordata creditorului la care acesta va putea renunta obtinând o hotarâre judecatoreasca. O asemenea clauza de renuntare nu va duce la nulitatea titlului.
Pentru executarea silita a creantei cambiale posesorul va cere instantei competente, dupa timbrare, investirea cu formula executorie. Stabilirea instantei competente pentru investire este o problema controversa.
Doctrina actuala consacra regula dupa care normele procedurale stabilesc în domeniu o competenta alternativa: instanta locului de plata a cambiei si celelalte instante enumerate în art.897 Cod comercial (de la locul unde s-a nascut obligatia, de la locul platii indicat în cambie si de la domiciliul ales de pârât pentru executare).
Pentru a obtine investirea cambiei cu formula executorie posesorul titlului trebuie sa depuna la instanta competenta "cambia si actele justificative ale accesoriilor a caror plata o pretinde".
Investirea se dispune prin încheiere. Împotriva investirii se poate face opozitie. Încheierea de refuz la investire se ataca cu plângerea prevazuta de art.7 Decret 377/1960.
Dupa investire debitorul cambial este somat sa plateasca. Somatia de executare trebuie sa cuprinda transcrierea exacta a cambiei precum si celelalte acte din care rezulta suma datorata. Verificarea conformitatii somatiei cu documentele pe care ea se întemeiaza trebuie sa o faca executorul. O somatie incomplet alcatuita este nula. Comunicarea somatiei se face dupa formele procedurale de drept comun sub sanctiunea nulitatii formelor de executare si a neîntreruperii prescriptiei.
Debitorul care a primit somatia va putea face opozitie în termen de 5 zile de la primire, termenul fiind un termen de decadere. Opozitia se judeca la instanta ce a investit cambia cu formula executorie. Oponentul este îndreptatit "sa puna în discutie validitatea efectului de comert, invocând cauze subiective sau obiective".
Hotarârea va fi supusa cailor de atac de drept comun.
Opozitia înlatura calea contestatiei la executare, în aceasta faza a executarii. Însa nu suspenda executarea (cu cele doua exceptii amintite). Nu se admit alte cazuri de suspendare a executarii deoarece aplicarea normelor de drept comun nu este admisibila într-un proces de opozitie.
Opozitia poate continua chiar daca executarea s-a finalizat.
Cambiile emise în strainatate se investesc cu formula executorie dupa aceleasi reguli, cu conditia ca legea locului unde a fost emis titlul sa le recunoasca forta executorie.
Exceptiile pe care debitorul cambial le poate opune posesorului sunt stabilite printr-o regula negativa - art.19 din lege: "persoanele împotriva carora s-a pornit o actiune cambiala nu pot opune posesorului titlului exceptiile întemeiate pe raporturile lor cu tragatorul" si printr-o regula pozitiva - art.63 din lege, dupa care debitorul "nu va putea opune posesorului decât exceptiile de nulitate a titlului precum si cele care nu sunt oprite de art.19 din lege".
Deci debitorul cambial poate opune creditorului, pe lânga exceptiile referitoare la forma titlului, exceptiile bazate pe reaua credinta sau greseala grava a posesorului sau pe invaliditatea obligatiei cambiale.
Unele din aceste exceptii pot fi opuse oricui si sunt denumite exceptii reale (obiective) sau numai unui creditor, când le numim personale (subiective). Daca exceptia poate fi invocata de oricine este o exceptie absoluta, iar daca o poate ridica numai un anumit subiect va fi o exceptie relativa.
Exceptiile reale pot privi trei aspecte: validitatea titlului, validitatea obligatiei cambiale sau conditiile necesare pentru exercitiul actiunii cambiale.
a) Cambia va fi valabila numai daca cuprinde mentiunile indicate în art.1 din lege. Lipsa vreuneia din conditiile esentiale ale titlului duce la inexistenta lui. Câta vreme cel ce a emis cambia nu a respectat conditiile puse de lege pentru valabilitatea titlului nu poate fi vorba de existenta vreunei obligatii. În consecinta, exceptia poate fi invocata de oricare debitor contra oricarui creditor reclamant.
b) Pentru valabilitatea oricarei obligatii cambiale este necesara existenta unei subscrieri printr-o semnatura valabila. Legea însa a instituit principiul autonomiei obligatiilor cambiale care face ca valabilitatea unei semnaturi sa nu depinda de valabilitatea semnaturilor ce o preced sau urmeaza în sir. Asemenea exceptie poate fi invocata numai de persoana care sustine ca fata de ea obligatia este nula, nevalabila.
Nulitatea subscrierii poate rezulta din nerespectarea unor reguli stabilite de legea cambiala sau din încalcarea unor norme de drept comun. Din punctul de vedere al legii cambiale se pot invoca urmatoarele: semnatura nu corespunde cerintelor art.8 din lege, obligatul al carui nume figureaza pe document ca reprezentant nu avea împuternicire sau a depasit-o, trasul acceptant a sters acceptarea, posesorul detine titlul pe baza unei girari posterioare întreruperii seriei regulate de giruri, semnatarii cambiei posteriori alterarii titlului sunt tinuti în limitele textului alterat.
Din dreptul comun desprindem alte exceptii reale si relative: falsa semnatura (aceasta exceptie este întotdeauna reala pentru ca semnatura este o conditie esentiala a titlului, si ea nu poate fi respinsa pentru ca verificarea existentei falsului presupune un timp mai îndelungat); exceptiile privind omonimia (pentru ca în acest caz nu se poate vorbi despre nasterea unei obligatii) si incapacitatea subscriitorului.
Este necesara totusi o precizare. Daca neregularitatea obligatiei rezulta din nerespectarea unor norme de drept comun nu putem afirma ca exceptia are aceeasi natura. Asemenea exceptie este de natura cambiala pentru ca are ca scop înlaturarea unei responsabilitati cambiale, dedusa din literalitatea documentului.
c) În ultima categorie de exceptii reale încadram si exceptiile ce au la baza invocarea lipsei originalului cambiei deoarece nici un drept nu poate fi valorificat fara depunerea titlului în forma în care a fost subscris. De asemenea aici intra lipsa de legitimare formala a titularului, decaderile pentru neobservarea conditiilor cerute pentru exercitiul dreptului de regres, exceptia de amortizare. Tot în aceasta categorie cuprindem exceptiile de prescriptie si de plata rezultând din titlu.
Sunt exceptii personale exceptiile opozabile numai aceluia care exercita actiunea cambiala. Personalitatea exceptiei se refera la persoana creditorului si nu la cea a debitorului. Ele izvorasc dintr-un raport preexistent raportului actual dintre debitor si creditor sau sunt exceptii strict personale ale creditorului. Acceptarea acestor exceptii trebuie sa fie limitata. Circulatia normala a cambiei se bazeaza pe caracterul abstract, autonom al dreptului dobândit de purtatorul cambiei. Acest sistem garanteaza încrederea tertilor în eficacitatea dreptului de credit dobândit.
Pornind de la aceasta consideratie teoretica si practica ar trebui sa nu se accepte posibilitatea de a se opune creditorului o exceptie ce izvoraste dintr-un raport preexistent actualei relatii creditor-debitor. Totusi legea, dupa ce statueaza în art.19 din lege ca este interzis sa se opuna creditorului-tert, exceptiile întemeiate pe raporturile sale personale cu tragatorul sau cu oricare din posesorii ulteriori, admite exceptia ipotezei când tertul a dobândit titlul lucrând cu stiinta în paguba debitorului.
O asemenea exceptie este personala si absoluta: oricare debitor o opune creditorului. Este sanctionata legal reaua credinta a dobânditorului ce a actionat cu stiinta în paguba cuiva.
Tot în acest sens trebuie vazuta exceptia de completare abuziva a cambiei în alb, conventia de completare intervenita între emitent si beneficiar putând fi invocata de debitorul unei cambii completate abuziv de creditorul reclamant.
Logica circulatiei cambiei permite sa fie admise si alte exceptii personale si absolute: lipsa de titularitate sau de legitimare a creditorului, neidentificarea posesorului cu persoana care rezulta din cambie, plata facuta de actualul posesor în calitate de debitor de regres ultimului posesor desi acesta era decazut din dreptul de regres.
Deducem asemenea exceptii si din alte reglementari când creditorul intra sub incidenta lor: în caz de faliment al creditorului plata nu se mai poate face falitului; refuzul platii catre creditorul incapabil (art.1098 Cod civil).
Exceptiile strict personale, inopozabile tertilor si care nu pot fi opuse decât de debitor creditorului (exceptii personale si relative) se pot grupa în trei categorii:
exceptii referitoare la raportul fundamental care a determinat emiterea si transmiterea cambiei;
exceptii privitoare la consimtamânt;
exceptii ce izvorasc din raporturi ulterioare crearii cambiei.
a) Raportul fundamental coexista cu cel cambial daca nu a intervenit novatia. De aceea debitorul va putea ridica exceptii ce rezulta din raportul fundamental ce-l are cu creditorul: ca acest raport este ilicit, ca este inexistent, ca este anulabil, ca lipseste cauza obligatiei, ca s-a dat o semnatura de complezenta, ca exista întelegeri sa nu se plateasca titlul, ca prestatia pentru care s-a emis titlul n-a fost executata, ca suma pentru care s-a emis cambia a fost redusa, ca titlul a fost emis pentru scontare sau garantie, ca a intervenit o cauza de stingere a raportului fundamental (în afara de plata).
b) Viciile de consimtamânt care în dreptul comun constituie temeiul anularii conventiilor constituie exceptii strict personale. Daca subscrierea s-a facut din eroare sau ca urmare a unui dol, ori a exercitarii de violente asupra subscriitorului debitorul poate invoca aceste exceptii împotriva creditorului sau "a beneficiarului imediat al declaratiei sale de vointa". Beneficiarul de buna credinta al unui astfel de titlu nu i se pot opune exceptii întemeiate pe viciile de consimtamânt. Acest lucru nu mai este valabil pentru dobânditorul de rea credinta care a cunoscut defectiunile dreptului primit (art.19 din lege).
c) În cursul circulatiei cambiei partile pot conveni ca raportul cambial sa fie altfel executat decât daca s-ar tine seama de aparenta juridica pe care o ofera literalitatea titlului. Partile pot chiar sa schimbe raportul desi în aparenta el exista. Asemenea întelegeri pot fi opuse numai participantilor la conventie. Intra în aceasta categorie exceptia de compensatie, exceptia existentei novatiei si exceptia platii ce nu rezulta din titlu.
Exceptiile personale nu pot fi opuse de debitor succesorului chiar daca el le-a cunoscut la dobândirea titlului. Succesorii creditorului ramân straini de raporturile juridice ce au fost statornicite între debitor si beneficiarul-creditor. Pentru ca aceste exceptii sa poata fi opuse unui tert el trebuie sa le cunoasca si sa fi dobândit cambia lucrând cu stiinta în paguba debitorului (deci sa fi primit cambia cu intentia de a-l pagubi).
Rigurozitatea specific cambiala o regasim si în materia probarii exceptiilor ce pot fi invocate de pârât în procesul cambial si în regulile dupa care se deruleaza acest proces. Este de esenta dreptului procedural cambial, ca mijloacele de realizare ale creditului sa fie precise, sumare si expeditive. Rigoarea dreptului cambial ar fi fost lipsita de sens daca nu ar fi fost dublata de un sistem procesual adecvat.
Astfel, pe de o parte este stabilit ca toate exceptiile cambiale (atât cele reale, cât si cele personale) se invoca la primul termen de înfatisare. Prin primul termen de înfatisare se întelege primul termen la prima instanta când procedura este îndeplinita si partile pot pune concluzii în fond, chiar daca pârâtul sau oponentul nu se prezinta (art.63 alin.3-4 din lege). Deci, în exercitiul unei cai de atac debitorul nu va mai putea ridica nici o exceptie cambiala daca n-a facut-o la prima instanta. Daca cu prilejul judecarii unei cai de atac, când se invoca pentru prima data exceptia, partea interesata accepta discutia se prezuma ca ea a renuntat de a se mai prevala de art.63 din lege, text ce nu este de ordine publica.
Pe de alta parte, legea prevede ca exceptiile personale trebuie sa fie de grabnica solutiune si întemeiate întotdeauna pe proba scrisa. Grabnica solutiune presupune ca solutionarea lor sa nu comporte nici o întârziere. În ce priveste exceptiile reale ele sunt întotdeauna de grabnica solutiune deoarece temeinicia lor rezulta din litera titlului.
Orice alta proba decât cea scrisa nu poate fi admisa.
Nu se admite nici completarea începutului de proba scrisa cu alte dovezi.
Cambia este o varietate a titlurilor de credit. Titlurile de credit s-au nascut din necesitatea, impusa de relatiile comerciale, de a se crea o legatura indisolubila între raportul juridic si înscrisul constatator. Aceasta necesitate nu putea fi satisfacuta de dreptul civil.
Astfel Codul civil în art.942,1295 consacra consensualismul contractelor civile (simplul acord de vointa naste raporturi juridice; însrisul este necesar).
Pe de alta parte art.1191-1195 prevad exigente privind dovada conventiei: necesitatea înscrisului pentru a dovedi raportul juridic, care exista însa indiferent de întocmirea înscrisului.
În alte situatii, legea prevede ca existenta înscrisului este o conditie necesara pentru nasterea raportului juridic (de exemplu: testamentele, donatiile, ipotecile). În aceste cazuri conexiunea înscris-raport juridic este însa numai originara. Înscrisul este necesar pentru nasterea conventiei, dar odata nascuta conventia, raportul juridic traieste independent de soarta înscrisului constatator. Aceasta este situatia în dreptul civil.
În cazul titlurilor de credit, între raportul juridic si înscris legatura este indisolubila nu numai în momentul nasterii dreptului, dar si pentru valorificarea sa ulterioara. Dreptul este încorporat în titlu. Dreptul real asupra titlului si dreptul de creanta se confunda.
Din ideea de încorporare deriva cele doua trasaturi caracteristice ale titlului de credit:
a) liberalitatea (continutul si limitele dreptului sunt determinate de ceea ce este cuprins în înscris);
b) autonomia (dobânditorul subsecvent are un drept propriu, autonom fata de dreptul antecesorului; nu-i pot fi opuse exceptiile opozabile posesorilor anteriori).
Varietatile titlurilor de credit sunt:
a) nominative;
b) la ordin;
c) la purtator.
Titlurile nominative se transmit prin "transfert" (înscrierea numelui noului dobânditor în registrul emitentului si mentinerea sa pe titlu).
Titlurile la ordin se transmit prin "gir" (un ordin facut pe dosul titlului în care se identifica beneficiarul transmisiunii).
Titlurile de credit la purtator se transmit prin simpla traditie materiala a documentului.
Cambia este un titlu de credit la ordin, fiind reglementata prin Legea nr.58/1934, conforma cu Legea uniforma elaborata la Geneva în 1931.
Prin termenii sai, respectiv prin semnificatia majora a înscrisului cambial, cambia exprima un raport de credit. Platitorul desemnat în cambie se obliga, sau este obligat sa plateasca, suma respectiva la un anumit termen, de regula departat în timp. Aceasta înseamna amânarea platii, factor esential al relatiei dintre parti.
Rezulta ca beneficiarul a consimtit, si platitorului îi este îngaduit sa plateasca, mai târziu, atunci când potentialul acestuia îi va fi în masura sa obtina, de regula prin vânzarea sau valorificarea marfurilor ce au facut obiectul actului economic, mijloacele de plata legale.
Aceasta este una din ipostazele procesului cambial, adica în numeroase cazuri procesul cambial se opreste aici. El se încheie la termen prin plata cambiei.
Într-o serie de cazuri însa procesul cambial are dezvoltari deosebite, în sensul ca au loc numeroase transferuri ale cambiei de la un creditor la altul, ca urmare a utilizarii succesive a cambiei ca mijloc de plata. Adesea trecerea creantei la un nou creditor înseamna de fapt plasarea capitalului disponibil al acestui nou creditor. Înfaptuit într-un singur act sau în câteva acte succesive, transferul de creante înseamna de fapt valorificarea capitalurilor disponibile ale noului creditor, de regula creditor final.
Cedarea prin gir a unei cambii catre o banca reprezinta o operatiune specifica cu denumirea de scontare. Operatiunea de scontare este de fapt vânzarea cambiei catre o banca. Beneficiarul cambiei nevoit sa obtina mijloace de plata legale, silit sa aiba disponibilitati, recurge la una din posibilitatile de a obtine bani cu ajutorul cambiei si anume ofera spre vânzare bancii cambia respectiva.
Manipularea efectelor de comert ajunse în mare majoritate în circuitul bancar necesita o activitate laborioasa si reprezinta pentru banci costuri foarte mari, în conditiile în care peste 170 milioane de cambii se emit anual în Franta. Circulatia cambiei de la tragator la banca de scont sau de la banca mandatata sa o încaseze la banca la care este domiciliata ar impune un volum urias de manipulari: înregistrari contabile, înscrieri în borderouri, trieri, semnaturi etc., al caror cost ar reprezenta circa 40% din cheltuielile generale ale bancii si a caror efectuare ar ocupa o parte considerabila a personalului, scumpind substantial creditul.
De aceea, specialistii si-au concentrat atentia asupra informatizarii cambiei, creându-se în Franta în 1973 cambia informatizata sau cambia rezumat (lettre de change releve sau LCR) în cadrul careia se înregistreaza sub forma de cod caracteristicile cambiei (identitatile debitorului si bancii lui, suma, scadenta etc.). Aceste caracteristici se transpun pe benzi magnetice. Cambiile astfel exprimate se supun proceselor de prelucrare, ca si celelalte instrumente de plata. În consecinta debitorii vor primi o banda magnetica în raport de care vor actiona, respectiv, vor consimti plata.
În acelasi scop, de simplificare a circuitului cambial, actioneaza si efectul de mobilizare creat prin legea Dailly în Franta în 1981.
Efectul de mobilizare este o forma a cambiei ce se creeaza pe temeiul existentei altor cambii. Astfel, beneficiarul unor cambii, în care sunt obligate diverse persoane, dar care au scadente relativ apropiate, este îndreptatit sa emita o alta cambie (un bilet la ordin) prin care se obliga sa plateasca suma aferenta acestor cambii. Prin aceasta, angajamentele tertilor fata de beneficiar, sunt transpuse într-un angajament al acestuia. Cambiile de origine ramân blocate la beneficiar pâna la scadenta, iar noua cambie va circula mai usor, investita cu garantia potentialului economic si al solvabilitatii acestuia.
Spre deosebire de Franta, în România cambia are o utilizare mai redusa. Situatia se poate schimba în viitor tinând seama de cele trei functii ale cambiei (de instrument de schimb valutar, de instrument de credit si de instrument de plata), ca si de existenta formelor simplificate ale cambiei care diminueaza cheltuielile bancilor si prezinta deosebite avantaje pentru întreprinderile mici (încasatoare) pe care le scuteste de un costisitor aparat propriu.
ION TURCU, LIVIU POP - " Contractele Comerciale", Editura Lumina Lex, 1997;
PATRSACANU PETRU - " Drept Comercial - Cambia si biletul la ordin", Editura All, 1994
STANCIU CARPENARU - " Drept Comercial Român" , Editura All, 1996;
OVIDIU CAPATANA - "Drept comercial", Editura Allback,2001
Revista de Drept Comercial - nr 12/1998, pag. 59, nr 3/1999, pag.103 si nr. 6/1999, pag.83.
Legea 58/ 1934 asupra cambiei si biletului la ordin.
|
