TRAFICUL DE INFLUENTA, INFRACTIUNE DE CORUPTIE

TRAFICUL DE INFLUENTA, INFRACTIUNE DE CORUPTIE

Actele de coruptie au existat inca din antichitate si in raport de

acceptiunea ce li s-a conferit ele s-au definit ca un abuzz de putere in scopul

obtinerii de avantaje materiale sau alte foloase de catre functionarii statului, dar si ca acte de abatere de la moralitate a altor indi 13313w221n vizi.

De exemplu, prin "actio de servor corruptio " se sanctiona la romani fapta aceluia care indemna pe sclavul altuia sa comita un rau.⁽¹

Impotriva coruptiei se introduc pentru prima data sanctiuni severe si se definesc formele acesteia, prin Codul penal francez, editat in anul 1810, in timpul imparatului Napoleon Bonaparte. Din acest cod se va inspira majoritatea codurilor penale europene.

1. A se vedea Emil Molcut si Dan Oancea - Drept roman, Ed. Sansa, Bucuresti, 1993

2. A se vedea Vasile Dobrinoiu - Coruptia in dreptul penal roman, Ed. ATLAS LEX, Bucuresti

1995

3. A se vedea Vasile Dobrinoiu - Traficarea functiei si a influentei, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti 1983

In literatura de drept penal, in sfera notiunii de coruptie, inteleasa in mod strict, sunt incluse doar patru infractiuni din categoria infractiunilor de serviciu sau in legatura cu serviciul.

Este vorba pe de o parte despre luarea de mita - art. 254 Cod penal si primirea de foloase necuvenite - art. 256 Cod penal, care sunt infractiuni de serviciu, iar pe de alta parte, de darea de mita - art. 255 Cod penal si traficul de influenta - art. 257 Cod penal, care sunt infractiuni in legatura cu serviciul.

Potrivit art. 257 Cod penal, constituie infractiune de traffic de influenta, " Primirea si pretinderea de bani sau alte foloase, ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, savarsita de catre o persoana care are influenta sau lasa sa se creada ca are influenta asupra unui functionar, pentru a-l determina sa faca ori san u faca un act ce intra in atributiunile sale de serviciu si se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 10 ani ".

Dispozitiile art. 256 alin. 2 se aplica in mod corespunzator ( art. 256 alin. 2 Cod penal - "Banii, valorile sau orice alte bunuri primite se confisca,

iar daca acestea nu se gasesc, condamnatul este obligat la plata echivalen- tului lor in bani ").⁽⁴

1. Acceptiunile notiunii de coruptie in

dreptul penal roman.

Pentru prima data in istoria lumii, romanii au reusit sa creeze un sistem unitar de concepte prin intermediul carora sa traduca in limbaj juridic interesele fundamentale ale societatii romane.

Cuvantul " coruptie " deriva din latinescul "coruptio-onis " si are doua sensuri :

1 - abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie ;

2 - desfranare, depravare .⁽⁵

4. Alin. 2 al art. 256 si art. 257 sunt reproduce astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 140 / 1996

5. Academia Romana - Dictionar Explicativ al Limbii Romane, Editia a II-a, Ed. Univers Enciclopedic, Bucuresti 1996

In legislatia noastra penala, spre deosebire de cea a altor state ( Italia, Franta, Statele Unite ale Americii ) nu exista vreun text care sa incrimineze o fapta denumita " coruptie ". Totusi se intalnesc doua situatii in care, fara a fi definit, termenul este consemnat ca atare. Astfel, art. 202 avand ca nomen juris " coruptia sexuala " incrimineaza actele cu caracter obscene savarsite

asupra unui minor sau in prezenta unui minor. De asemenea, art. 261 -

" Incercarea de a determina marturia mincinoasa " foloseste termenul in cuprinsul alin. 1 .

Termenul de coruptie apare si in titlul Legii nr. 83 / 21 iulie 1992

"privind procedura urgenta de urmarire si judecare pentru unele infractiuni de coruptie " , a carei sfera de aplicare se limiteaza in mod exclusiv la infractiunile de luare de mita ( art. 254 Cod penal ), dare de mita ( art. 255

Cod penal ), primire de foloase necuvenite ( art. 256 Cod penal ) si trafic de influenta ( art. 257 Cod penal ).

Codurile penale spaniol, portughez si german, prin notiunea de coruptie, desemneaza diferite acte sau fapte ilicite, savarsite prin utilizarea abuziva ori frauduloasa a puterii de catre autoritatile statului, in scopul obtinerii unor avantaje personale de catre agentii publici, dar si fapte care privesc alte forme ilicite de obtinere de foloase.⁽⁶

Pornind de la acest inteles al notiunii de coruptie, putem evidentia si din legislatia penala romaneasca actuala o serie de incriminari, care au drept mobil un avantaj material sau un folos injust. De exemplu, unele infractiuni contra statului care se comit pentru un profit sau alt avantaj ( tradare - art. 155 Cod penal, tradarea prin transmitere de secrete - art. 157 Cod penal,

spionajul - art. 159 Cod penal, subminarea economiei nationale - art. 165 Cod penal etc.) ; infractiunea prevazuta de art. 189 alin. 2 teza a 5-a - lipsirea de libertate in mod ilegal, cand pentru eliberarea unei persoane se

spionajul - art. 159 Cod penal, subminarea economiei nationale - art. 165 Cod penal etc.) ; infractiunea prevazuta de art. 189 alin. 2 teza a 5-a - lipsirea de libertate in mod ilegal, cand pentru eliberarea unei persoane se

cere un folos material sau orice avantaj ; santajul prevazut de art. 194 alin 1 Cod penal, cand fapta este comisa spre a dobandi in mod injust un folos ;

6. A se vedea Vasile Dobrinoiu - Coruptia si dreptul penal roman, Ed. Atlas Lex,

Bucuresti, 1995

seductia prevazuta de art. 199 Cod penal, cunoscuta si sub denumirea de "corupere de minore", care consta in fapta aceluia care prin promisiuni de casatorie , determina o persoana de sex feminine, mai mica de 18 ani, de a avea raport sexual cu el.

In sens restrans, faptele de coruptie ce intra sub incidenta legii penale sunt acelea prin care persoana incearca si reuseste sa determine un functionar aflat in exercitiul atributiilor ca in schimbul unor foloase materiale sau altor avantaje necuvenite sa comita un act contrar legii ori indatoririlor sale de serviciu sau sa favorizeze in orice mod persoanele implicate; in mod corelativ, tot fapte de coruptie sunt si actele acelor functionari care accepta, in schimbul unor asemenea avantaje, sa aiba o astfel de comportare in cadrul serviciului.

7. Pentru o ampla explicare, a se vedea V. Dobrinoiu, op. cit.

8. A se vedea Ilie Pascu, in Drept Penal, partea speciala, sub coordonarea prof. univ. dr. Gh. Nistoreanu, Ed. Europa Nova, Bucuresti, 1997

9. A se vedea Nicolae Popa - Teoria Generala a Dreptului, Ed. ACTAMI,

Bucuresti, 1994

Enuntata de catre John Locke ( Traite du guvernement civil, 1690 ) teoria separatiei puterilor este definitivata si explicate pe larg de catre Montesquieu in celebra lucrare "Despre spiritul legilor" (1748 ).

"Montesquieu a facut din separatia puterilor un eficient instrument al sigurantei cetatenilor".⁽¹⁰

Sintetizand teoria separatiei puterilor, se retine ca in orice societate organizata, in stat exista trei functii: de edictare de reguli juridice sau functia legislativa; de executare a acestor reguli, sau functia executiva; de judecare a

litigiilor, sau functia jurisdictionala.⁽¹¹

Constitutia Romaniei din 1991 a adoptat sistemul separatiei puterilor in stat, iar Titlul VII reglementeaza organizarea si functionarea acestora, operand cu notiunea fundamentala de "autoritate publica".

Astfel, in art. 58 si urmatoarele sunt cuprinse dispozitii fundamentale cu privire la Parlament, ca unica autoritate legiuitoare a tarii.

Capitolele II, III si IV din titlu sunt destinate Presedintelui Romaniei, pe de o parte, si Guvernului si administratiei publice, pe de alta parte, astfel ca sistemul nostru constitutional consacra un executiv bicefal.⁽¹²

Dispozitiile cadru ale organizarii si functionarii autoritatii judecatoresti sunt prevazute in articolele 123-133 ale capitolului VI.

Trebuie aratat ca notiunea de "autoritate publica" are pe langa acest sens restrans si un sens mai larg, desemnand orice organ cu prerogative de putere publica, indiferent daca este prevazut in Constitutie (Avocatul Poporului - art. 55-57, Curtea de Conturi - art. 139, Curtea Constitutionala - art. 140-145), sau intr-o lege organica.⁽¹³

10. A se vedea Ioan Muraru - Drept Constitutional si Institutii Politice, Editia a

VI-a, vol. II, Ed. ACTAMI, Bucuresti, 1995

11. A se vedea Ioan Muraru - Drept Constitutional si Institutii Politice, Editia aVI-a

vol. II, Ed. ACTAMI, Bucuresti, 1995

12. A se vedea Antonie Iorgovan - Tratat de Drept Administrativ, vol. I, Ed.

Nemira, 1996

13. A se vedea Antonie Iorgovan - Tratat de Drept Adminstrativ, vol I

Editura Nemira, 1996

14. A se vedea Antonie Iorgovan - Tratat de Drept Administrativ, vol II

Editura Nemira, 1996

general trei elemente: competenta, mijloace materiale si personal, iar personalul la randul sau este structurat pe compartimente, linii ierarhice si functii, dintre care numai unele ne apar ca functii publice. Titularul unei functii publice, intr-o formulare generica, poarta denumirea de functionar public.

Doctrina si legislatia, pentru a desemna un functionar public, au folosit si folosesc si alte expresii cum ar fi: agent, public, functionar de stat, manager public, iar pentru marcarea unor specii ale functiei publice se folosesc terminologiile specifice ca: judecator, procuror, consilier, deputat, senator, ministru etc.

In institutiile publice o parte a persoanelor incadrate au calitatea de functionar public, iar altele au calitatea de angajati.

Distinctia principala intre cele doua categorii de personal consta in faptul ca functionarii publici exercita atributii care implica exercitiul autoritatii publice, in timp ce angajatii institutiilor publice au o situatie juridica asemanatoare cu aceea a salariatilor din institutiile private, aplicandu-li-se exclusiv prevederile legislatiei muncii.

Privind categoria functionarilor publici, legislatia romaneasca a reglementat situatia acestora sub doua aspecte:

- consacrarea regimului statutar, potrivit ar. 72 din Constitutie, ca ansamblu de reguli referitoare la situatia functionarilor, care formeaza "dreptul comun al functiei publice" ;

- interventia legii penale, pentru protejarea organizatiilor publice din care functionarii fac parte si chiar protejarea functionarilor publici, pe calea preventiei generale.

Pe aceasta linie relevam ca in Codul penal, in Titlul al VI-lea, sunt incriminate "infractiunile care aduc atingere unor activitati de interes public sau altor activitati reglementate de lege".

In acest titlu, in Capitolul I, sunt incriminate infractiunile de serviciu, savarsite de functionari, in sensul art. 147 Cod penal, prin incalcarea atributiilor lor, cat si infractiunile in legatura cu serviciul, savarsite de catre alte persoane, dar care tulbura indeplinirea indatoririlor de serviciu ce revin functionarilor din organizatiile publice.

Prin functionar public, in sensul art. 147 alin. 1 Cod penal, se intelege orice persoana care exercita, permanent sau temporar, cu orice titlu, indifferent cum a fost investit, o insarcinare de orice natura, retribuita sau nu, in serviciul unei unitati dintre cele la care se refera art. 145 Cod penal.

Prin functionar public, in sensul Codului nostru penal, se intelege persoana mentionata mai sus, in alin. 1, adica functionarul public, precum si orice salariat care exercita o insarcinare in serviciul unei alte persoane juridice decat celei prevazute in acel alineat.

Prin termenul "public" se intelege tot ce priveste autoritatile publice, institutiile publice, institutiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public.

In principiu, notiunile trebuie folosite cu acelasi continut in orice ramura de drept, daca este posibil. Atunci cand legiuitorul doreste, el se poate departa de la sensul general definit. Functionarul trebuie sa fie intotdeauna in serviciul unei unitati (in sensul alin. I al art. 147 Cod penal), sau in serviciul unei alte persoane juridice.

Aceasta, evident, inseamna ca sfera notiunii de persoana juridical nu se suprapunepeste aceea de agent economic.

Spunem aceasta intrucat data intrarii in vigoare a Legii nr. 31 din 16 mai 1990 privind societatile comerciale au fost abrogate prevederile referitoare la intreprinderile mici si la asociatiile cu scop lucrativ, cu personalitate juridica din Decretul lege nr. 54 / 1990 privind organizarea si desfasurarea unor activitati economice pe baza liberei initiative.

Cu alte cuvinte, au ramas in vigoare dispozitiile privind asociatiile familiale si cele privind activitatile prestate de persoane fizice in mod independent (art. 1 lit. c si d din Decretul lege nr. 54 / 1990). Au ramas in vigoare toate dispozitiile acestui act normative referitoare la activitati economice care se desfasoara in forme care nu necesita "personalitate juridica" (art. 225 din Legea nr. 31 / 1990).

Potrivit Legii nr. 66 din 7 oct. 1993, contractul de management este acordul prin care o persoana juridical ce desfasoara activitate economica, in calitate de proprietar, incredinteaza unui manager organizarea, conducerea si gestionarea activitatii sale, pe baza unor obiective si criterii de performanta cuantificabile, in schimbul unei plati.

Natura juridica a acestui raport juridic este aceea a mandatului commercial de reprezentare. Astfel, daca managerul exercita insarcinarile ce-i revin din contractul sau pentru o unitate dintre cele la care se refera art. 145 Cod penal, el are calitatea de functionar ceruta de art. 215 Cod penal.Daca managerul a fost anterior salariat, contractul de management reprezinta o insarcinare in serviciul unei persoane juridice. Daca managerul

nu a fost salariatul unui agent economic (persoane juridice private) el nu are calitatea de "salariat de fapt".

Avand in vedere cele de mai sus, notiunea de functionar asupra caruia se exercita influenta pentru a-l determina sa faca un act ce intra in atributiile sale de serviciu se refera la orice salariat care exercita o insarcinare in serviciul unei persoane juridice functionar public sau nu, chiar si functionar de fapt (cu atributii clare de serviciu); spunem aceasta intrucat infractiunile din Titlul VI din partea speciala a Codului penal, astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 140 / 1996 publicata in Monitorul Oficial nr. 289 din 14 nov. 1996, aduc atingere atat "unor activitati de interes public", cat si "altor activitati reglementate de lege".

Este drept ca alte activitati reglementate de lege sunt justitia, circulatia pe caile ferate, circulatia armelor si munitiilor, regimul materialelor radioactive, explozive, sau de ocrotire a unor bunuri, ori exercitarea unei profesii si a oricarei alte activitati autorizate si reglementate printr-o lege speciala; aceasta inseamna ca in acest titlu infractiunile care aduc atingere unor activitati de interes public sunt infractiunile prevazute in capitolul I (altul decat capitolele care privesc "alte activitati reglementate de lege") si anume infractiunile de serviciu sau in legatura cu serviciul.

Putem trage concluzia ca legea penala romaneasca apara, prin mijloacele sale, atat institutiile statului, regiile autonome si societatile comerciale, dar si celelalte organizatii de interes public sau privat, impotriva faptelor de coruptie .