Tainuirea

Tainuirea

1. Continutul legal

Infractiunea de tainuire este prevazuta în art. 221 C. pen. si consta în primirea, dobândirea, transformarea unui bun, ori înlesnirea valorificarii acestuia cunoscând ca bunul provine din savârsirea unei fapte prevazute de legea penala, daca prin aceasta s-a urmarit obtinerea pentru sine sau pentru altul a unui folos material.

Tainuirea aduce atingere relatiilor patrimoniale prin aceea ca face sa se piarda urma bunurilor provenite din savârsirea unor fapte prevazute de legea penala, împiedicând astfel recuperarea acestor bunuri si reintegrarea lor în patrimoniul din care au fost scoase în mod ilicit[1].

În acelasi timp, prin incriminarea acestei fapte se protejeaza si activitatea de înfaptuire a justitiei. De altfel, Codul penal anterior prevedea tainuirea ca facând par­te din grupul infractiunilor contra înfaptuirii justitiei.

Relatiile sociale de ordin patrimonial au de suferit, sunt afectate atunci când sunt savârsite infractiuni contra patrimoniului, mai exact de scoatere ilicita a unor bunuri din sfera patrimoniala a celor îndreptatiti. Ast 22122u2010w fel, tainuirea, savârsirea acesteia împie­dica sau întârzie realizarea ocrotirii penale a relatiilor de ordin patrimonial.

Din punct de vedere criminologic, infractiunea de tainuire este nu numai un feno­men frecvent si raspândit, dar si un puternic factor criminogen. Posibilitatea de a gasi un tainuitor si existenta unor adevarati profesionisti ai acestui gen de infractiune constituie un stimulent, o încurajare pentru cei ce se îndeletnicesc cu savârsirea infractiunilor patrimoniale.

2. Conditii preexistente

A. Obiectul infractiunii. a) Obiectul juridic special este format pe de o parte din relatiile patrimoniale a caror nastere, normala desfasurare si dezvoltare sunt condi­tionate de apararea patrimoniului persoanelor împotriva faptei de tainuire.

De asemenea, se întâlneste si un obiect juridic secundar, reprezentat de relatiile sociale privind înfaptuirea justitiei. Prin savârsirea infractiunii de tainuire se împiedica îndeplinirea unor sarcini de ordin procesual penal si care privesc procesul de înfaptuire a justitiei într-un caz concret, si anume, identificarea faptuitorilor, sanctiona­rea acestora, recuperarea prejudiciului produs prin infractiune etc.

b) Obiectul material este constituit de bunul sau bunurile care pot proveni din savârsirea unei infractiuni si asupra carora are loc actiunea specifica tainuirii.

Bunul sau bunurile care formeaza obiectul material al infractiunii pot fi din cele mai variate (lucruri, animale, înscrisuri care pot fi valorificate în bani, aparatura elec­tro­nica, electrocasnica, telefoane mobile, autoturisme etc.). Datorita specificului aces­tei infractiuni întotdeauna obiectul material nu poate fi decât un bun mobil. Se poate întâmpla ca acelasi bun sa fie în mod succesiv obiectul material al mai multor in­fractiuni de tainuire (de exemplu, o persoana cumpara o cantitate de bunuri de la un hot la un pret mult inferior celui de pe piata, iar ulterior le vinde altei persoane care stia ca bunurile provin din savârsirea unei infractiuni, bineînteles în scopul de a obtine un folos, iar persoana care le cumpara obtine si ea un folos material, obtinând bunurile de asemenea la un pret inferior celui de pe piata, dar mai mare decât cel platit de primul dobânditor).

B. Subiectii infractiunii. a) Subiect activ al infractiunii poate fi orice persoana, în unele cazuri chiar proprietarul. De exemplu, se comite aceasta infractiune atunci când o persoana comite un furt în paguba creditorului gajist, iar bunul furat este tai­nuit de debitorul gajist, care nu este altcineva decât proprietarul. Nu poate comite infractiunea de tainuire complicele la o infractiune, atunci când complicitatea s-a realizat prin promisiunea de favorizare sau tainuire, chiar daca complicele a si realizat în concret una din actiunile alternative ale infractiunii de tainuire.

În doctrina penala s-a instituit regula conform careia nu poate fi tainuitor la o anumita infractiune, participantul la o asemenea infractiune (coautor, instigator, com­plice). Infractiunea de tainuire se poate comite în toate formele participatiei penale.

b) Subiect pasiv este persoana fizica sau juridica, privata sau publica, în paguba careia s-a savârsit infractiunea din care provine bunul tainuit. Poate fi întâlnita si o pluralitate de subiecti pasivi, când bunurile tainuite au apartinut mai multor persoane.

3. Continutul constitutiv

A. Latura obiectiva. a) Elementul material consta într-o actiune alternativa, si anu­me, primirea, dobândirea, transformarea, ori înlesnirea valorificarii bunului provenit din fapta prevazuta de legea penala.

Primirea presupune actiunea faptuitorului care accepta sa detina cu orice titlu bunul ce provine din savârsirea unei infractiuni sub forma de depozit, gaj sau co­modat.

Dobândirea presupune achizitionarea bunului de catre faptuitor, în sensul ca el devine proprietar al bunului prin intermediul unui contract de vânzare-cumparare, schimb, donatie, dare în plata etc.

Înlesnirea valorificarii înseamna a ajuta, a sprijini în orice mod o persoana sa valorifice, sa vânda bunul provenit din savârsirea infractiunii. Aceasta se poate face prin expunerea la vânzare, intermedierea sau desfacerea cu amanuntul.

De exemplu, savârseste aceasta infractiune acela care, în schimbul unui folos material, da ajutor autorului unui furt sa scoata bunurile dintr-o unitate economica, pe care apoi le transporta pentru a le valorifica[2], ori acela care dupa ce a determinat pe altul sa comita un furt, cumpara bunul sustras . Cu privire la aceasta solutie ne exprimam rezerve, având în vedere ca instigatorul este si el participant la infractiune, neputând tainui bunul provenind dintr-o infractiune la care chiar el a participat.

În practica judiciara s-a decis ca acela care comite în mod obisnuit activitati specifice infractiunii de tainuire nu va raspunde pentru tainuire decât pentru primul act, celelalte acte fiind calificate ca acte de complicitate morala la infractiunile din care au provenit bunurile tainuite (de exemplu, diferite infractiuni de furt savârsite în mod repetat de aceeasi persoana).

Pentru existenta infractiunii este necesar ca actiunea incriminata sa poarte întotdeauna asupra unui bun provenit dintr-o fapta prevazuta de legea penala.

Observam ca legiuitorul foloseste expresia "fapta prevazuta de legea penala", de aceea infractiunea de tainuire exista chiar daca bunul provine dintr-o fapta prevazuta de legea penala, dar care nu e infractiune (de exemplu, bunul provine dintr-un furt savârsit de un minor de 13 ani; cu privire la minor vor fi incidente regulile privind minoritatea ca o cauza care înlatura caracterul penal al faptei, iar persoana care a cumparat bunul de la minor va raspunde pentru tainuire).

Transformarea presupune a modifica substanta sau forma bunului, în functie de natura acestui, prin prelucrare, topire, montare, turnare în forma, macinare etc.

Infractiunea fiind prevazuta în modalitati alternative, pentru existenta acesteia este necesara savârsirea oricareia dintre aceste modalitati.

b) Urmarea imediata consta în schimbarea situatiei de fapt a bunului, prin trece-rea lui în alta sfera patrimoniala ori prin modificarea substantei bunului în cazul trans­formarii.

Astfel se reduce posibilitatea de recuperare a bunului de catre posesorul sau detentorul acestuia, ceea ce contribuie la mentinerea consecintelor pagubitoare ale faptei principale.

c) Între actiunea specifica elementului material si rezultat trebuie sa existe lega­tura de cauzalitate, de regula aceasta rezultând din materialitatea faptei.

B. Latura subiectiva. Forma de vinovatie cu care se comite aceasta infractiune este intentia directa, aceasta fiind calificata prin scop, si anume, obtinerea unui folos pentru sine sau pentru altul. Folosul trebuie sa fie unul material, adica sa reprezinte un câstig care se poate materializa în bani, titluri sau alte bunuri. Exista folos material atunci când o persoana dobândeste un bun la un pret mult inferior celui practicat pe piata. Tocmai acea diferenta de pret reprezinta în acest exemplu un folos material în acceptiunea art. 221 C. pen. Folosul material poate fi atât pentru sine, cât si pentru altul.

Daca prin savârsirea acestor acte, faptuitorul nu a urmarit un folos material, fapta va fi încadrata în dispozitiile art. 264, privitoare la favorizarea infractorului.

Pentru existenta laturii subiective se cere în plus ca faptuitorul sa fi stiut ca bunul provine din savârsirea unei infractiuni, chiar daca încadrarea juridica corecta a faptei din care provine bunul nu-i este cunoscuta.

De regula, cel care comite infractiunea de tainuire stie ca bunul provine din savârsirea unei infractiuni sau are posibilitatea reala de a prevedea acest lucru (de exemplu, în cazul dobândirii unui bun cu un pret mult inferior celui de pe piata, sau în cazul înlesnirii valorificarii unui bun care vine în contrast izbitor cu conditia si situatia persoanei care se pretinde drept proprietar al bunului).

În cazul în care subiectul nu cunoaste sursa reala de provenienta a bunului, el nu va comite infractiunea de tainuire, în cauza fiind aplicabile dispozitiile art. 51 C. pen. (eroarea de fapt), bineînteles daca toate conditiile sunt îndeplinite.

4. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme. Atât actele de pregatire, cât si tentativa sunt posibile, dar legea nu le pedepseste.

Infractiunea se consuma în momentul executarii în întregime cu intentie a uneia din urmatoarele actiuni: primire, dobândire, transformare sau înlesnire a valorificarii bunului provenit din savârsirea unei infractiuni sau a unei fapte prevazute de legea penala, faptuitorul cunoscând provenienta reala a acestuia.

Unii autori afirma ca tainuirea ar fi o infractiune continua, având în vedere ca tainuitorul detine în continuare bunul tainuit. S-ar putea accepta aceasta teza doar în situatia primirii bunului. Primirea presupune o detinere temporara a bunului în scopul obtinerii unui folos material, caracterul continuu fiind legat de natura actiunii.

Majoritatea autorilor nu accepta aceasta teorie, afirmând ca detinerea bunului este subsecventa savârsirii infractiunii, fiind consecinta directa, urmarea fireasca a savârsirii infractiunii.

În cazul dobândirii, transformarii sau înlesnirii valorificarii unui bun, activitatea infractionala poate avea si un caracter continuat, când actele respective sunt sa­vârsite la diferite intervale de timp, în baza aceleiasi rezolutii infractionale (de exemplu, atunci când actiunea vizeaza un complex de bunuri provenite din aceeasi fapta prevazuta de legea penala sau când actiunea de transformare a bunului tainuit presupune mai multe operatiuni, ce pot fi executate la diferite intervale de timp[4]).

În asemenea situatii, infractiunea cunoaste si un moment al epuizarii.

Consideram ca tainuirea poate fi savârsita tot în forma continuata si în situatia în care bunurile dobândite provin din infractiuni diferite pentru aceasta, unitatea de rezolutie infractionala trebuie raportata la elementul material si la scopul obtinerii unor foloase materiale, aspecte avute în vedere de fiecare data.

B. Modalitati. Potrivit art. 221 C. pen., tainuirea se prezinta sub mai multe mo­dalitati normative, putând exista o multitudine de modalitati faptice, în raport de variatele procedee folosite de faptuitor.

C. Sanctiuni. Pedeapsa prevazuta în lege pentru aceasta infractiune este închi­soarea de la 3 luni la 7 ani, fara ca pedeapsa aplicata pentru tainuire sa depa­seasca pedeapsa prevazuta în lege pentru infractiunea din care provine bunul tainuit (de exemplu, în cazul infractiunii de furt, unde pedeapsa prevazuta de lege este închi­soarea de la 1 la 12 ani, pedeapsa pentru tainuire nu poate depasi 12 ani, aceasta din urma fiind cea dispusa de instanta).

Tainuirea savârsita de sot sau ruda apropiata nu se pedepseste. În art. 221
alin. (2) se prevede acest lucru cu conditia ca aceasta calitate sa existe în momentul savârsirii infractiunii.

Aceasta exonerare de raspundere se bazeaza pe legaturile afective, sufletesti ce se realizeaza în mod natural între rudele apropiate sau între soti.

Consideram ca art. 221 alin. (2) nu se poate aplica în situatia în care bunul pro­vine dintr-o infractiune savârsita în coautorat de mai multe persoane, iar calitatea de sot sau ruda apropiata exista numai cu privire la unul dintre coautori.

În cazul infractiunilor contra pacii si omenirii, precum si în cazul infractiunilor contra sigurantei statului, tainuirea savârsita cu privire la bunurile provenite din unele infractiuni grave se pedepseste.

Conform art. 173 alin. (3) si (5) si conform art. 361 alin. (2) si (3), pedeapsa pentru tainuirea în situatiile amintite va fi închisoarea de la 1 an si 6 luni la 5 ani.