Talharia

Tālharia

1. Continutul legal

Tālharia este prevazuta īn art. 211 C. pen. īntr-o varianta tip si doua variante agra­vante.

Tālharia, īn varianta tip, consta īn furtul savārsit prin īntrebuintarea de violente sau amenintari ori prin punerea victimei īn stare de inconstienta sau neputinta de a se apara, precum si furtul urmat de īntrebuintarea unor astfel de mijloace pentru pastrarea bunului furat sau pentru īnlaturarea urmelor infractiunii, ori pentru ca faptuitorul sa-si asigure scaparea.

Prima varianta agravanta a tālhariei exista cānd aceasta a fost savārsita īn urmatoarele īmprejurari:

a) de doua sau mai multe persoane īmpreuna;

b) de o persoana avānd asupra sa o arma sau o substanta narcotica;

c) de o persoana mascata, deghizata sau travestita;

d) īn timpul noptii;

e) īntr-un loc public sau īntr-un mijloc de transport;

f) īntr-o locuinta sau dependinte ale acesteia;

g) īn timpul unei calamitati;

h) a avut vreuna din urmarile aratate īn art. 182.

A doua varianta agravata exista atunci cānd tālharia a produs consecinte deo­sebit de grave sau a avut ca urmare moartea victimei.

2. Conditii preexistente

A. Obiectul infractiunii. a) Obiectul juridic special, īn cazul infractiunii de tālharie, este complex, fiind reprezentat, pe de o parte, de relatiile sociale patrimoniale privind mentinerea pozitiei fizice a bunurilor, ca obiect juridic principal, precum si de relatiile sociale privind viata, sanatatea, integritatea corporala si libertatea persoanei, ca obiect juridic secundar, adiacent[1].

Īn raport cu obiectul juridic principal, prin incriminarea tālhariei se apara situatia de fapt pe care o au bunurile īn sfera patrimoniala a persoanei fizice sau juridice private ori publice īndreptatite sa pastreze la dispozitia sa a 848q1618i cele bunuri.

Īn ceea ce priveste obiectul juridic adiacent (secundar), acesta va fi determinat de felul actiunii adiacente: violente, amenintare si valoarea sociala ocrotita si lezata prin aceasta actiune (libertatea, integritatea corporala, sanatatea, viata, onoarea per­soa­nei).

Īn cazul tālhariei, legiuitorul considera valorile sociale de o mare importanta ca: viata, integritatea corporala si sanatatea persoanei ca fiind adiacente fata de valorile sociale patrimoniale, care constituie obiectul principal al faptei. Aceasta rasturnare a ierarhiei valorilor sociale ocrotite se explica prin aceea ca infractorul, īn principal, ur­ma­reste realizarea furtului, violenta fiind doar un mijloc pentru īnfaptuirea acestui scop.

b) Obiectul material. Actiunea principala, īn cazul tālhariei, fiind furtul este normal ca obiectul material īn primul rānd sa fie reprezentat de bunul sau bunurile pe care autorul vrea sa le sustraga.

Incluzānd īnsa īn sfera furtului, folosirea violentei sau a amenintarii ori a altor mijloace de anihilare a vointei persoanei, tālharia va avea ca obiect material al ac­tiunii adiacente corpul persoanei īmpotriva careia se īndreapta activitatea secundara a faptuitorului sau contra bunurilor aflate asupra corpului, daca faptuitorul distruge hainele ori a bunurilor aflate la dispozitia acestuia[2].

B. Subiectii infractiunii. a) Subiectul activ al infractiunii de tālharie, nefiind cir­cumstan­tiat de lege, poate fi orice persoana care īndeplineste conditiile necesare de a raspunde penal si chiar daca aceasta va avea vreun drept asupra bunului sustras prin īntrebuintarea de violente sau amenintari, ori prin punerea victimei īn stare de inconstienta sau neputinta de a se apara. Ca urmare, subiectul activ al tālhariei ar putea fi īnsusi proprietarul care savārseste actiunea de luare, prin īntrebuintarea mijloacelor prevazute de art. 211 alin. (1) C. pen., asupra unui bun mobil care, īn acel moment, se gaseste īn posesia legitima a altei persoane (situatia este similara cu cea descrisa la furt).

Participatia penala la infractiunea de tālharie este posibila atāt la varianta tip, cāt si la cele calificate (agravate), dar cu unele nuantari.

Īn ceea ce priveste participatia, aceasta este posibila numai sub forma instigarii si a complicitatii neconcomitente, īn toate celelalte situatii facāndu-se aplicarea art. 211 alin. (2) lit. a).

Deci participatia penala la tālharia prevazuta de art. 211 alin. (1) C. pen. este posibila, dar numai īn forma instigarii si a complicitatii materiale sau morale anterioa-re. Va exista coautorat la infractiunea de tālharie daca unii participanti au savārsit numai fapta de furt sau numai cea de violenta, daca fiecare dintre ei a cunoscut ca sustragerea se comite cu violenta.

b) Subiect pasiv al infractiunii este persoana fata de care s-a savārsit tālharia, adi-ca persoana ale carei bunuri au fost sustrase prin savārsirea tālhariei sau acea ori acele persoane fata de care s-a savārsit numai actiunea adiacenta (violenta, amenintarea).

Uneori poate fi īntālnit atāt un subiect pasiv principal, cāt si un subiect pasiv secundar. De exemplu, īn momentul savārsirii infractiunii bunul se afla īn posesia legitima a altei persoane decāt proprietarul (depozit). Deci proprietarul bunului va fi subiect pasiv principal, iar posesorul bunului va fi subiect pasiv secundar.

De exemplu, cānd este supus violentei, cel care fara a fi posesorul sau detinatorul bunurilor, intervine pentru a opri pe faptuitor sa le ia ori īncearca sa-l retina. Īn astfel de cazuri vor exista doi subiecti pasivi ai acestei infractiuni: cel ale carui bunuri au fost furate si cel care a fost victima actelor de violenta sau amenintare, retināndu-se si doua infractiuni de tālharie īn concurs.

Īntr-o opinie se considera ca prin lovirea mai multor persoane, pentru a pastra bunul sustras, sau pentru a-si asigura scaparea, chiar daca actiunea de furt este una singura, suntem īn situatia unui concurs de infractiuni[3].

De asemenea, tot concurs exista cānd prin amenintare se sustrag bunuri de la diferite persoane (concurs ideal) sau prin constrāngeri executate īn aceeasi īmpre­jurare se sustrag de asemenea bunuri de valoare, bani, telefoane etc. (concurs real).

Īn literatura de specialitate exista si pareri contrare, īn sensul ca indiferent de numarul persoanelor asupra carora se exercita violentele, daca ne gasim īn fata unei singure actiuni principale de furt, tālharia astfel savārsita va constitui o infractiune unica, iar daca au avut loc mai multe actiuni de furt, doar īn acest caz se va contura o pluralitate de infractiuni de tālharie aflate īn concurs[4].

Daca īn aceste situatii victima actelor de violenta sau amenintare poate fi numai o persoana fizica, victima actiunii de furt ar putea fi si o persoana juridica privata sau publica[5].

3. Continutul constitutiv

A. Latura obiectiva. a) Elementul material. Ca expresie a caracterului de infrac­tiune complexa, elementul material al acestei infractiuni este format din doua actiuni corelate, si anume: actiunea de furt, fiind principala si actiunea de constrāngere, fiind o activitate adiacenta.

Actiunea principala consta, asadar, īn actiunea de furt. La tālharie, ca si la furt, bunul mobil este luat, scos din posesia patrimoniala a victimei fara consimtamāntul acesteia. O particularitate care apare īn cazul tālhariei consta īn acea ca, datorita folosirii de catre faptuitor a violentei si amenintarii, luarea poate īmbraca si forma re­mi­terii silite, dar aparent consimtita a bunului, efectuata de īnsusi posesorul sau de­tentorul acestuia.

Remiterea bunului de catre partea vatamata, oarecum de buna voie, ca urmare a unei constrāngeri sau amenintari anterioare, dar savārsita imediat dupa ce acestea au avut loc, va fi calificata īntotdeauna drept tālharie si nu santaj.

Actiunea principala a elementului material al tālhariei se poate realiza sub oricare din variantele infractiunii de furt - simplu sau calificat - cu scopul de īnsusire sau folosire pe nedrept. Ea este realizata atāt īn situatia īn care furtul s-a consumat, ipoteza īn care tālharia va fi consumata, cāt si īn īmprejurarea cānd furtul a ramas īn forma tentativei, ipoteza īn care va exista o tentativa la tālharie.

Pentru existenta actiunii adiacente este suficienta īntrebuintarea unuia dintre mijloacele enumerate de lege. Daca se folosesc cumulativ, aceasta nu schimba ca­rac­terul unitar al infractiunii, dar aceasta īmprejurare va fi avuta īn vedere la eva­luarea gradului concret de pericol social al faptei.

Violenta, amenintarea sau punerea īn stare de inconstienta sau neputinta de a se apara, realizeaza activitatea secundara a elementului material al infractiunii de tāl­harie, numai daca au servit ca mijloc pentru comiterea furtului sau ca mijloc de pastrare a bunului furat ori pentru a asigura scaparea faptuitorului. Prin violenta, īn sensul art. 211 alin. (1) C. pen. īntelegem o activitate fizica de natura sa provoace victimei suferinte fizice sau vatamari corporale ce necesita pentru vindecare cel mult 20 zile [art. 180 alin. (2)] sau de la 21 la 60 zile, īn cazul art. 181.

Daca se constata ca forma de vinovatie este intentia, atāt īn ceea ce priveste actiunea principala, cāt si pe cea secundara privind violenta, iar urmarile produse cores­pund art. 182 (vatamarea corporala grava), atunci vor fi aplicabile regulile concursului de infractiuni. Daca fata de rezultatul caracteristic vatamarii corporale grave, pozitia subiectiva este culpa, atunci se va aplica art. 211 alin. (2) lit. h).

De observat ca legiuitorul, īn continutul incriminarii faptei de tālharie, enumera exhaustiv modalitatile prin care se realizeaza tālharia. Astfel, legea se refera la "amenintare" īntelegānd savārsirea faptei incriminate īn art. 193 C. pen., la "violente" īntelegānd orice forma de presiune fizica sau morala asupra persoanei īmpotriva careia este īndreptata, chiar daca acele violente nu s-ar īncadra īn art. 180 C. pen. sau art. 193 C. pen[6].

Indiscutabil ca actiunea adiacenta a tālhariei va fi realizata cānd violentele folosite au fost savārsite īn conditiile aratate īn art. 180-182 si 189 C. pen. Violenta fizica se poate concretiza, nu numai īntr-o fapta contra integritatii corporale sau sanatatii per­soanei (lovirea sau alte violente, vatamarea corporala, vatamarea corporala gra­va), dar si īntr-o fapta contra libertatii fizice a acesteia, cum este lipsirea de liber­tate īn mod ilegal a unei persoane. Pentru ca vreuna din aceste fapte sa poata constitui o parte componenta a elementului material, se cere ca ea sa fi fost savārsita īn vreunul din scopurile prevazute de textul de lege, adica sa se afle īn raport de la mijloc la scop cu actiunea principala[7].

Pentru existenta laturii obiective a tālhariei, violentele trebuie sa fie exercitate direct īmpotriva victimei violentele fata de lucruri pot constitui si ele, uneori, o ame­nintare (de exemplu, ruperea legaturii telefonice, lovirea fundului unei ambarca­tiuni pentru a face sa se scufunde, stropirea cu benzina a īncarcaturii dintr-un camion cu scopul de a o incendia)[8].

Daca violenta fata de lucruri īntruneste elementele constitutive ale distrugerii, se vor aplica regulile privind concursul de infractiuni.

Violenta efectuata fata de lucruri, dar care nu constituie o amenintare, nu poate realiza actiunea adiacenta si nu īntregeste continutul obiectiv al infractiunii de tālharie.

Īn doctrina si jurisprudenta penala s-a ridicat problema daca se realizeaza continutul infractiunii de tālharie īn cazul īn care faptuitorul smulge, prin surprindere, un bun din māna victimei.

Se apreciaza ca atunci cānd luarea unui bun are loc prin "smulgere" instanta de judecata trebuie sa cerceteze cu deosebita atentie daca prin actiunea de smulgere
s-a adus atingere uneia din valorile sociale ce formeaza obiectul juridic adiacent al infractiunii de tālharie, realizāndu-se astfel elementul de "violenta" caracteristic aces­tei infractiuni. Īn sens contrar, fapta va constitui o infractiune de furt. Practica judiciara promoveaza īn mod constant aceasta solutie[9].

De exemplu, īn practica judiciara se considera furt, daca lantul de aur smuls de la gāt are o greutate foarte mica, iar actiunea de sustragere nu a produs nici o vatamare fizica persoanei. Dimpotriva, s-a decis ca exista tālharie īn situatia smulgerii de la gāt a unui lant de aur foarte gros, īn urma careia victimei i s-a produs o rana adānca lasata de lant.

Prin "punerea victimei īn stare de inconstienta" se īntelege folosirea de narcotice sau alte substante de natura sa provoace starea de inconstienta a victimei.

Prin punerea victimei īn "neputinta de a se apara" se īntelege aducerea acesteia īn situatia de a nu putea folosi posibilitatile de aparare datorita actiunii de imobilizare, dezarmare, punerea unui calus īn gura etc.

Īn literatura juridica, pornind de la interpretarea restrictiva a art. 211 C. pen., se apreciaza ca violenta, ca actiune adiacenta, nu poate precede furtul, ci ea trebuie sa fie concomitenta sau posterioara acestuia[10].

Alti autori considera ca actele de violenta vor putea fi savārsite anterior furtului pentru a se pregati conditiile sustragerii, existānd relatia de conexitate īntre fapta de violenta si cea de furt[11].

Deosebirea dintre cele doua opinii este numai aparenta. Tālharia presupune prin concept ca sustragerea sa aiba loc prin violenta, adica o data cu īnceperea actelor de executare a furtului. Daca se lasa victimei o pauza mai mare de reflectie īntre mo­mentul violentei si luarea bunului, aceasta va constitui infractiune de santaj si nu de tālharie.

Infractiunea de tālharie intra īn concurs cu infractiunea de ultraj cānd victima este un functionar public care īndeplineste o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat[12] ori cu infractiunea de ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea linistii publice, cānd sunt īndeplinite conditiile necesare .

De exemplu, dupa ce a furat anumite bunuri dintr-o unitate de stat, infractorul fo­lo­seste violenta īmpotriva persoanei care asigura paza si care l-a observat īn momen­tul cānd īncerca sa iasa din incinta unitatii cu bunurile furate.

b) Urmarea imediata. Urmarea consta, ca si la infractiunea de furt, īn trecerea bunului din stapānirea de fapt a posesorului sau detentorului īn cea a faptuitorului. Acest rezultat se realizeaza prin actiunea principala care intra īn componenta elementului material al infractiunii de tālharie.

Īn ce priveste urmarea actiunii adiacente, ea variaza īn raport cu mijloacele fo­losite pentru realizarea acesteia. Īn unele modalitati agravate ale tālhariei urmarea imediata adiacenta consta īn vatamarea grava ori moartea victimei sau īn producerea unor consecinte deosebit de grave [a se vedea explicatiile de la furtul calificat art. 209 alin. (4) C. pen.].

c) Īntre actiunea incriminata si rezultatul produs trebuie sa existe o legatura de cauzalitate atāt sub aspectul actiunii principale, cāt si al celei adiacente, infractiunea din acest punct de vedere fiind una de rezultat.

B. Latura subiectiva. Infractiunea de tālharie se savārseste cu intentie directa, atāt īn ce priveste actiunea principala, cāt si cea adiacenta, faptuitorul prevede si urma­reste sa comita furtul prin violenta sau amenintare ori prin punerea victimei īn stare de inconstienta sau neputinta de a se apara, precum si prin folosirea vreunuia din aceste mijloace pentru pastrarea bunului furat, stergerea urmelor infractiunii ori pen­tru a-si asigura scaparea.

Hotarārea faptuitorului de a savārsi tālharia poate fi luata de la īnceput ori poate sa apara īn timpul savārsirii sau dupa consumarea furtului, īn functie de interventia unor īmprejurari pe care acesta nu le-a avut īn vedere (de exemplu, īmpotrivirea victimei).

Asa cum am precizat, nu īntotdeauna faptuitorul doreste savārsirea unei infrac­tiuni de tālharie. De cele mai multe ori faptuitorul savārseste un furt, fiind nevoit sa foloseasca violenta dupa ce furtul s-a consumat.

Intentia de a savārsi tālharia poate aparea chiar īn momentul īn care conditiile obiective pe care el le avusese īn vedere s-au schimbat (de exemplu, patrunde īntr-un apartament dar acolo, gasind o persoana, īntrebuinteaza violenta pentru a o depo­seda de unele lucruri).

Dar se poate īntāmpla ca de la īnceput faptuitorul sa prevada ca va savārsi un furt prin violenta, īn acest caz intentia fiind initiala si nu survenita, īn ceea ce priveste savārsirea infractiunii de tālharie.

Īn cazul īn care furtul a fost urmat de folosirea unuia dintre mijloacele indicate īn art. 211 C. pen., rezolutia faptuitorului de a savārsi tālharia apare de regula, dupa consumarea furtului, deoarece numai īn masura īn care intervine o persoana pentru a-l prinde, faptuitorul se hotaraste sa foloseasca violenta ori amenintarea.

Latura subiectiva a infractiunii de tālharie include īn sfera scopului specific furtului si scopul folosirii violentei, amenintarii (intentia calificata prin scop). Violentele exercitate īn alt scop decāt cel limitativ prevazut de lege nu mai pot constitui actiunea adiacenta a elementului material al tālhariei[14].

Din punct de vedere subiectiv, la variantele agravate ale tālhariei care a avut ca urmare o vatamare corporala grava sau moartea victimei, este implicita, ca forma de vino­vatie, praeterintentia.

4. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme. a) Infractiunea de tālharie, fiind o infractiune comisiva si intentionata, este susceptibila de o desfasurare īn timp. Astfel, sunt posibile actele pregatitoare atāt īn raport cu actiunea principala, cāt si cu cea adiacenta, ele pot fi de natura materiala (de exemplu, procura mijloace ca arme, narcotice, pentru exercitarea violentei, ame­nin tarii) sau morale (culege anumite date sau informatii cu privire la locul savārsirii faptei sau despre victima). Actele pregatitoare nu sunt incriminate. Īn cazul īn care
s-au efectuat acte de pregatire de catre autorul infractiunii, ele se vor absorbi īn acti­vi­tatea infractionala a faptuitorului si vor avea relevanta īn stabilirea īn concret a pericolului social al faptei.

Daca actele pregatitoare au fost efectuate de o alta persoana si folosite de autor la savārsirea infractiunii, ele vor deveni acte de complicitate anterioara la comiterea tālhariei, capatānd relevanta juridica īn momentul savārsirii faptei.

b) Tentativa. La tālharie, tentativa este de asemenea posibila, iar legea prevede sanctionarea ei (art. 222). Este posibila tentativa īntrerupta sau improprie ori relativ imposibila. La tālharie nu este posibila tentativa perfecta.

c) Consumarea. Infractiunea de tālharie se consuma cānd executarea actiunii prin­cipale (furtul) s-a desfasurat complet si s-a produs urmarea imediata prin inter­mediul actiunii adiacente, adica prin īntrebuintarea de violenta sau amenintare ori prin punerea victimei īn stare de inconstienta sau īn imposibilitatea de a se apara. Daca activitatea principala s-a consumat fara ca faptuitorul sa fi avut nevoie de a re­curge la actiunea adiacenta, fapta consumata este furt, iar nu tālharie[15].

Infractiunea se consuma si īn cazul cānd faptuitorul, dupa savārsirea furtului fara violenta, a folosit acest mijloc pentru a-si asigura scaparea ori pentru a pastra bunul furat sau a sterge urmele infractiunii. Nu intereseaza daca īn final scopul a fost realizat, deoarece scopul este privit ca finalitate a actiunii si nu ca rezultat al acesteia.

Īn cazul modalitatii agravate, tālharia va fi considerata consumata daca s-au pro­dus, ca urmare a actiunii adiacente, rezultatele cerute de norma de incriminare: vata­mare corporala grava, moartea victimei, consecinte deosebit de grave.

d) Epuizarea. Infractiunea de tālharie, ca si furtul, este susceptibila de activitate infractionala prelungita īn timp, dupa atingerea momentului consumativ si deci, de eventuala amplificare a urmarilor imediate. Īn masura īn care dureaza actiunea adia­cen­ta, de īntrebuintare a mijloacelor de constrāngere, īn aceeasi masura poate fi pre­lun­gita, prin acte succesive o sustragere, actiunea principala si deci, fapta de tālharie.

Alteori, actiunea adiacenta poate produce urmari de o gravitate progresiva (va­tamari grave, moartea victimei) si deci, de natura sa modifice progresul, gradul de pericol social concret al tālhariei, īn acest caz, procesul cauzal al activitatii infrac­tionale se prelungeste īn timp[16].

Īn forma prevazuta īn art. 211 alin. (3) se prevede ca fapta este mai grava daca a produs consecinte deosebit de grave. Sub raportul urmaririi produse, aceasta se poate amplifica progresiv, trecāndu-se de la o prima īncadrare juridica [art. 211 alin. (1)] la alta īncadrare juridica mai grava [art. 211 alin. (3)].

Īn cazul unor astfel de prelungiri, fapta de tālharie se considera epuizata atunci cānd au īncetat actele succesive īn efectuarea actiunii principale sau cānd este posibila o amplificare a urmarilor actiunii adiacente.

B. Modalitati. Infractiunea de tālharie este susceptibila īn varianta simpla, de mai multe modalitati normative.

Īn varianta simpla exista modalitatea normativa a violentelor si celorlalte mijloace savārsite concomitent cu executarea furtului si violentelor sau alte mijloace executate dupa consumarea furtului, dar pentru pastrarea bunului furat, īnlaturarea urmelor infractiunii ori pentru asigurarea scaparii.

Acestor modalitati normative poate sa le corespunda o varietate de modalitati faptice īn raport cu actiunea principala (furtul), ca si cu actiunea adiacenta, īn functie de mijloacele folosite. Evaluarea gradului de pericol social al fiecarei modalitati faptice este lasata la latitudinea instantei de judecata īn cadrul procesului de indivi­dualizare judecatoreasca.

Infractiunea de tālharie este susceptibila de multiple modalitati normative agravate identice cu unele din cele prevazute de art. 209 C. pen., la care facem trimitere, exceptānd situatia prevazuta de art. 209 alin. (2) alin. f) C. pen. cānd tālharia a fost savārsita īntr-o locuinta sau īn dependintele acesteia. Aceasta este o circumstanta de agravare specifica tālhariei si pe care nu o regasim si la infractiunea de furt. Agra­varea se justifica deoarece aduce o grava atingere vietii intime, domestice a victimei si este de natura o creeze o stare de temere si nesiguranta cānd infractorul patrunde īn locuinta cu intentia de a fura cu orice pret, chiar prin folosirea de violenta. Īn practica judiciara au existat frecvente cazuri cānd infractorii, profitānd de faptul ca victimele locuiesc singure, īn locuri mai izolate, s-au hotarāt mai usor sa savārseasca o tālharie prin patrunderea īn locuinta acestora.

Prin "locuinta" īn sensul art. 211 alin. (2) lit. f) C. pen., se īntelege orice loc destinat pentru uzul domestic al uneia sau mai multor persoane si care este efectiv folosit īn acest sens, neavānd relevanta daca este temporar sau permanent, stabil sau mobil.

Īn masura īn care patrunderea ilegala īn locuinta constituie o agravanta a tālhariei fapta de violare de domiciliu este absorbita īn continutul acestei modalitati agravate a tālhariei, fiind exclus concursul de infractiuni.

O agravanta specifica tālhariei se refera la situatia cānd a avut loc vreuna din urmarile aratate īn art. 182 C. pen. Īn acest caz, agravarea tālhariei este justificata prin con­se­cintele actiunii adiacente, adica ale actelor de violenta exercitate asupra victimei, daca acestea au produs urmarile prevazute de art. 182 C. pen. De pilda, faptuitorul loveste victima pentru a īndeparta opunerea acesteia, īnsa se produc consecintele prevazute de art. 182 C. pen. pe care nu le-a urmarit ori acceptat, socotind fara temei ca nu se vor produce (usurinta), fie nu le-a prevazut, desi trebuia si putea sa le prevada (neglijenta). Īn ambele ipoteze, urmarile mai grave ale lovirii īi sunt imputabile fap­tuito­rului, īn cadrul agravantei mentionate, cu titlul de culpa.

De remarcat ca īn ipoteza īn care faptuitorul cu prilejul executarii faptei de furt exer­cita violenta, cu intentia de a produce urmarile prevazute īn art. 182 C. pen. acesta va ras­punde pentru infractiunea de tālharie, īn concurs cu vatamarea corporala grava[17].

O alta modalitate agravata a tālhariei exista, potrivit art. 211 alin. ultim C. pen., atunci cānd aceasta a produs consecinte deosebit de grave sau a avut ca urmare moartea victimei.

Aceasta agravanta vizeaza īn primul rānd, rezultatul actiunii principale a tālhariei, si anume, cea de furt.

Conform art. 146 C. pen., prin consecinte deosebit de grave se īntelege o paguba materiala mai mare de 2.000.000.000 lei sau o perturbare deosebit de grava a activitatii cauzata unei autoritati publice sau oricareia dintre unitatile la care se refera art. 145 C. pen. ori altei persoane juridice sau fizice.

Īn evaluarea īntinderii pagubei materiale instanta de judecata trebuie sa aiba īn vedere valoarea economica a bunurilor ce formeaza obiectul material al tālhariei, exis­tenta īn momentul comiterii faptei si nu īn cel al judecarii infractorului.

Agravanta prevazuta de art. 211 alin. ultim C. pen. vizeaza, īn al doilea rānd, con­secintele pe care le produce actiunea adiacenta, si anume, moartea victimei. Pentru a se retine tālharia īn aceasta modalitate de agravare este necesar ca urmarea - moartea victimei - sa fie praeterintentionata, adica sa se fi produs prin depasirea intentiei faptuitorului, dar imputabila acestuia ca rezultat al culpei sale.

De pilda, fapta va fi īncadrata īn dispozitiile art. 211 alin. ultim teza II C. pen. īn ipoteza īn care faptuitorul, pentru a lua ori mentine bunul, foloseste violenta asupra victimei, iar aceasta īn urma actului de lovire se dezechilibreaza si īn cadere se loveste cu capul de bordura si decedeaza.

Īn cazul īn care actele de violenta au fost savārsite cu intentie (directa sau in­directa), de a ucide victima pentru a sustrage un bun, iar scopul a fost realizat, īn sarcina faptuitorului se va retine un concurs de infractiuni: omor deosebit de grav consumat prevazut īn art. 176 lit. d) C. pen. si tālharie. Infractiunea de tālharie īntr-o asemenea situatie, nu se īncadreaza īnsa īn art. 211 alin. (3) C. pen., ci īn art. 211 alin. (1) C. pen., deoarece, din moment ce s-a retinut ca victima a fost ucisa cu intentie, si pentru acest motiv s-a facut aplicarea art. 176 alin. d) C. pen. nu se poate retine ca moartea victimei s-a produs si din culpa, pentru a se face aplicarea art. 211 alin. (3) teza II C. pen.[18]

C. Sanctiuni. Tālharia īn varianta tip, prevazuta īn art. 211 alin. (1) C. pen. se pedep­seste cu īnchisoare de la 3 la 18 ani. Īn modalitatile agravante prevazute īn art. 211 alin. (2) C. pen. se pedepseste cu īnchisoare de la 5 la 20 de ani, iar īn modalita-tile agravate prevazute īn art. 211 alin. (3) C. pen. se pedepseste cu īnchisoare de la 15 la 25 de ani si interzicerea unor drepturi.