Teorie si filosofie in orizontul de cunoastere a fenomenului juridic
In contemporaneitate gnoseologia se caracterizeaza prin dezvoltarea unor teorii gnoseologice de ramura, care au dat nastere unor stiinte particulare, cum ar spre exemplu, epistemologia dreptului.
Cit priveste epistemologia – ca teorie a cuno 939h75j asterii stiintifice – este caracterizata ca o faza de cercetare extraordinara, zice I. Parvu, ce urmeaza unei perioade de criza, cu procese, tendinte si evenimente de tip extraordinar: punerea in discutie a fundamentelor si garantiilor ei de validitate; deblocarea unor orizonturi tematice si formularea unor noi concepte si probleme epistemologice; un acut dialog al orientarilor si scolilor de gindire; interesul deosebit pentru istoria disciplinei; problematizareainstrumentelor de investigatie, nevoia unei analize critice a aplicabilitatii si valorii lor. ( I. Parvu, Introducere in epistemologie, Ed. Polirom, Iasi, 1998, p.13 si urm.)
In acest context, cercetatorul fenomenului juridic care exploreaza „cimpul epistemologic contemporan” cu intentia de a valorifica tezele fundamentale ale cunoasterii stiintifice intr-un domeniu particular, intilneste un peisaj extrem de divers, zice I. Craiovan. La o extremitate se situeaza conceptiile dupa care epistemologia trebuie sa ramina o incercare de explicare si justificare a pretentiilor de cunoastere ale stiintei prin reconstructia rationala a formelor ei de expresie si organizare. La extrema opusa pot fi identificate diferitele propuneri de „naturalizare” sau chiar de eliminare a epistemologiei si inlocuire a acesteia cu alte „discipline succesoare”(I. Craiovan, p.54).
Dupa cum mentioneaza Ioan Huma este necesara o
repunere in discutie a statutului cunoasterii juridice sistemice. Cunoasterea
fenomenului juridic antreneaza atit directia filosofica, cit si aceea
stiintifica propriu-zisa. Inca de
O alta forma a constiintei sociale este stiinta. „Stiinta reprezinta forma riguroasa a cunoasterii si construieste un ansamblu sistematic si unitar de cunostinte veridice despre realitatea obiectiva (naturala si sociala) si realitatea subiectuala” ( p.10 Huma.)
Stiinta, scria R. Saleilles, poate fi divizata intr-o serie de compartimente deosebite, dar nu exista stiinta particulara care sa nu coreleze cu stiinta universala si, cu toata specificitatea metodelor, nu exista tehnica particulara care sa nu coreleze cu procedeele generale de investigare, necesare pentru a parveni la cunoasterea adevarului in toate ordinele de idei. Aceasta corelare este aplicabila dreptului mai mult decit altor stiinte, caci stiinta dreptului le presupune cunoscute pe toate celelalte ([1]).
Prin comparatie ajungem la ideia ca rezultatul meditatiei filosofice este adevarul filosofic, iar al cunoasterii stiintifice – adevarul stiintific. Aceste doua tipuri de adevar sunt deosebite, dar in cadrul gnoseologiei sunt operante. Stiinta studiaza aspecte diferite si segmentiale ale realitatii, filosofia studiaza integralitatea existentei si cauta principiul ei intemeetor, oferindu-i un sens umanizator. Asadar, adevarul filosofic are ca obiect impactul cunoasterii asupra sensibilitatii si spiritului nostru, adica este valorizatar.
Stiinta la fel tinde sa cuprinda gnoseologic existenta ca totalitate (p.10), exprimindu-se in ceea ce a primit denumirea de tabloul stiintific al lumii. Daca acceptam ca stiinta realizeaza o imagine extensiva a realitatii, atunci adevarul filosofic propune o imagine intensiva, „centrata pe principiile ei ultime si pe reactia in constiinta la datul exterior” definitoriu, zice Ioan Huma ( p.11.) Filosofia este o atitudine fata de lume, fapt ce implica abordarea existentei a unui sens al vietii omenesti, a ceea ce trebuie sa fie, nu numai a ceea ce este.
Diferenta dintre adevarul stiintific si cel filosofic nu constituie un factor de excluziune reciproca, ci demonstreaza complementaritatea lor, fara de care nu este posibila integralitatea cunoasterii. Relatia filosofie –stiinta are o forma specifica de manifestare in cadrul raportului filosofiei dreptului cu teoria generala a dreptului.
Teoria generala a statului si dreptului cerceteaza structurile, functiile, mecanismele sistemului de drept, in care se intilnesc aplicatiile conceptelor filosofice. Fara sa se situeze in orizontul filosofiei, teoria generala a dreptului valorifica din plin o conceptie filosofica sau alta - ontologie, gnoseologie, antropologie, axiologie, praxiologie. Teoria generala a dreptului are un limbaj propriu, care exprima in termeni definiti, fundamentali pentru celelalte stiinte juridice, ceea ce este general si necesar intregului normativ juridic.
Filosofia dreptului este o proiectie integratoare conceptualizata si mereu conceptualizanta asupra dreptului, cu scopul de a dezvalui ratiunile participarii lui la universalitatea fiintei in devenire, temeiul situarii lui in lume, masura in care el se adevereste ca fiind pentru fiinta umana. Pentru stiintele dreptului, pentru fiecare teorie, pentru sistemele de drept in vigoare, omul este subiect de drepturi si obligatii.
Pentru filosofia dreptului, subiectul de drepturi si obligatii este omul, acelasi ca si al moralei, ca si al politicii si al tuturor celorlalte domenii. Filosofia dreptului are o problema de prima insemnatate, si anume conexiunea si fondul conexiunii - fapt juridic si norma de drept, in care se profileaza sensul omenesc al existentei. Filosofia dreptului cerceteaza, din unghiul sau de vedere, conditiile de validitate a categoriilor juridice, conditiile de justificare a fenomenului juridic, masura in care si sub care dreptul adevereste omul in genul si singularitatea sa ([2]).
Teoria generala a dreptului este o stiinta juridica care cerceteaza coordonatele teleologico-normative, constructive ale dreptului, izvoarele lui, norma juridica si institutiile juridice, formuleaza si defineste categoriile fundamentale pentru toate stiintele juridice particulare, enunta si analizeaza principiile generale ale sistemului dreptului. Aceasta ne ajuta sa facem distinctie intre teoria generala a dreptului si filosofia dreptului, care este conceptia globala asupra dreptului, metajuridica, dezvaluind ratiunea de a fi a dreptului in ordinea lui universala, temeiul categoriilor si principiilor juridice. Teoria generala a dreptului e opera teoretica a gindirii juridice, filosofia dreptului este opera teoretica a gindirii filosofice. Teoria generala a dreptului si filosofia dreptului colaboreaza in elaborarea fundamentelor dreptului.
Filosofia contemporana a dreptului este reprezentata si confirmata ca teoria cunoasterii juridice si a cunostintelor juridice. Aceasta conceptie inaintata nu semnifica o conceptie unic posibila ([3]).
|
