Tulburarea de posesie

Tulburarea de posesie

1. Continutul legal

Aceasta infractiune este prevazuta în art. 220 C. pen. si consta în ocuparea în întregime sau în parte, fara drept, a unui imobil aflat în posesia altuia.

Fapta este mai grava daca se savârseste prin violenta sau amenintare ori prin desfiintarea sau stramutarea semnelor de hotar.

Fapta este si mai grava daca se savârseste de doua sau mai multe persoane împreuna.

2. Conditii preexistente

A. Obiectul infractiunii. a) Obiectul juridic special este reprezentat de relatiile so­ciale cu caracter patrimonial referitoare la securitatea imobilelor, la starea lor pasnica de posesie, bunuri care apartin de drept unor persoane fizice sau juridice.

Prin incriminarea acestei fapte se urmareste asigurarea unei pasnice si netulbu­rate posesii de fapt a bunurilor imobil, apartinând, dupa cum am mai spus, unor persoane fizice sau juridice.

În cazul formei agravate prevazute în alin. (2), întâlnim si un obiect juridic secun­dar format din relatiile sociale privind sanatatea si integritatea fizica a persoa­nelor, libertatea psihica, precum si relatiile sociale referitoare la pastrarea integritatii fizice a diferitelor lor bunuri (semne de hotar).

b) Obiectul material al infractiunii îl formeaza un imobil care poate apartine unor persoane fizice sau juridice, dar el poate face parte si din proprietatea de stat (aceasta la rândul ei este formata din domeniul privat si domeniul public, domeniul privat al proprietatii statului având acelasi regim juridic si aceeasi protectie juridica ca si proprietatea privata a persoanelor fizice 17417v2119r sau a persoanelor juridice private).

Prin imobil în întelesul art. 220 C. pen. se întelege atât un imobil în sensul de constructie, edificiu, cât si un teren agricol, pasune etc.

Nu are relevanta pentru existenta infractiunii daca imobilul este urban sau rural, ori se afla în posesia proprietarului, locatarului sau uzufructuarului.

De asemenea, nu conteaza nici destinatia imobilului (locuinta, magazie, curte, gradina etc.).

În toate cazurile, imobilul trebuie sa se afle în posesia altuia. Prin termenul "pose­sie" se întelege posesia de fapt, deci inclusiv detentia, sens care este mai cuprinzator decât cel din dreptul civil.

În cazul savârsirii faptei prin violenta, obiectul material este corpul persoanei, iar în cazul desfiintarii sau stramutarii semnelor de hotar, obiectul material este reprezentat de semnul de hotar (sant, gard).

B. Subiectii infractiunii. a) Subiect activ poate fi orice persoana, legea necerând nici o calitate speciala. Subiect activ poate fi inclusiv proprietarul imobilului, daca în momentul savârsirii infractiunii, imobilul se afla în posesia legitima a altei persoane (coproprietar, locatar, uzufructuar).

În cazul prevazut în alin. (1), participatia este posibila sub toate formele, inclusiv coautorat.

În cazul alin. (2), participatia este posibila doar sub forma complicitatii anterioare si a instigarii, cu conditia ca instigatul sa fie prezent în momentul savârsirii faptei. Daca aceste conditii nu sunt îndeplinite, se vor aplica prevederile alin. (3), deoarece acesta prevede ca fapta este mai grava daca se savârseste de doua sau mai multe persoane (aici fiind incluse atât coautoratul, cât si instigarea si complicitatea con­comitenta, ca forme ale participatiei penale).

b) Subiectul pasiv este persoana fizica sau juridica în posesia careia se afla imobilul în momentul savârsirii faptei. În unele situatii exista chiar doi subiecti pasivi, când imobilul se afla în posesia legitima a altei persoane, altul decât proprietarul, unul în persoana posesorului imobilului, iar celalalt în persoana proprietarului, întru-cât activitatea ilicita aduce atingere si dreptului de proprietate, ocuparea implicând si o uzurpare a dreptului de proprietate.

3. Continutul constitutiv

A. Latura obiectiva. a) Elementul material consta într-o actiune de ocupare, care presupune, pe de o parte, patrunderea în imobil, iar pe de alta parte, ramânerea în acel imobil cu intentia de a-l poseda. Notiunea de ocupare a fost clarificata, de altfel, si în doctrina, fiind definita ca actiunea de a pune stapânire pe imobil, de a-l lua din stapânirea sau de sub puterea altuia, în stapânirea sau sub puterea faptuitorului[1].

Asa cum descrie legea penala româna, elementul material al infractiunii de tulbu­rare de posesie prin notiunea de "ocupare", acest lucru ar sugera o actiune instan­tanee. Dar asa cum am aratat, legiuitorul a avut în vedere atât intrarea fara drept, cât si ramânerea fara drept în acel imobil. Simpla intrare într-o locuinta destinata uzului actual si domestic, fara consimtamântul proprietarului, sau al celui care o foloseste ar constitui violare de domiciliu, pe când intrarea într-un imobil nelocuit si parasirea acestuia imediat la cererea proprietarului sau a posesorului legitim, nefiind urmata de o ramânere efectiva, nu va constitui nici o infractiune. Prin urmare, ceea ce se incri­mi­neaza în art. 220 C. pen. este ocuparea imobilului, în sensul de ramânere mai de­par­te fara voia proprietarului. Daca notiunea de patrundere (intrarea fara drept în imobil) are caracter instantaneu, notiunea de ocupare (ramânerea fara drept) în imobil constituie o actiune continua prin natura ei, verbum regens, în acest caz, exprimând necontestat, caracterul de durata al actiunii ilicite[2].

Pentru întregirea laturii obiective se cere ca ocuparea sa se faca fara drept, adica sa nu constituie executarea în drept sau aducerea la îndeplinire a unor dispozitii legale. De exemplu, constituie aceasta infractiune, fapta unei persoane de a patrunde pe terenul altei persoane si de a ocupa o parte din acesta, pe motivul ca posesorul detine mai mult decât i-ar fi necesar.

Nu comite aceasta infractiune cel care ocupa un imobil în baza unui ordin de repartitie (imobilul nu trebuie sa fie locuit, în caz contrar va fi violare de domiciliu) sau în baza unei hotarâri de evacuare.

În legislatia noastra penala, alaturi de textul art. 220 C. pen. mai exista alte doua incriminari în legile speciale, privind tulburarea de posesie. Una dintre ele este reprezentata de incriminarea existenta în art. 108 din Legea nr. 18/1991 conform modificarilor cuprinse în Legea nr. 169/1997 sub urmatorul continut: fapta de ocupare în întregime sau în parte a terenurilor de orice fel, desfiintarea sau mutarea semnelor de hotar si a reperelor de marcare fara aprobarea primita în conditiile legii sau refuzul de a elibera terenul, astfel ocupat fara drept, cu trei agravante alternative (prin violenta, amenintare, ori de doua sau mai multe persoane împreuna). Cealalta este prevazuta în art. 96 C. silvic - Legea nr. 26/1996 si consta în ocuparea fara drept în întregime sau în parte a unor paduri, terenuri sau ape din fondul forestier national, precum si distrugerea, de­gradarea sau mutarea semnelor de hotar, a împrejmuirilor ori reperelor de marcare.

Între aceste infractiuni exista deosebiri pe care le vom exemplifica în mod succint în cele ce urmeaza. Pe de o parte, desfiintarea sau mutarea semnelor de hotar în cazul art. 220 C. pen. reprezinta o forma agravata a infractiunii, pe când în art. 108 din Legea nr. 18/1991 reprezinta o forma de baza a infractiunii. În conditiile art. 220 C. pen., ocuparea trebuie sa se faca fara drept, iar în conditiile art. 108 din Legea
nr. 18/1991 ocuparea trebuie sa se faca fara aprobarea primita în conditiile legii. În acest caz, subiectul pasiv este comisia judeteana sau locala de aplicare a Legii
nr. 18/1991 si nu o persoana fizica sau juridica în a carei detinere se afla imobilul, ca în cazul art. 220 C. pen.

În cazul infractiunii prevazute în art. 220 C. pen., actiunea penala se pune în miscare aproape în toate situatiile la plângerea prealabila, pe când în cazul art. 108 din Legea nr. 18/1991, actiunea penala se pune în miscare din oficiu (la fel se procedeaza si în cazul art. 96 C. silvic).

În concluzie, daca ocuparea unui teren s-a facut înainte de a fi reconstituit sau constituit dreptul de proprietate al unei persoane si nu a fost pusa nici o persoana în posesie cu acel teren, va exista infractiunea din art. 108 al Legii nr. 18/1991. Daca ocuparea are loc dupa ce s-a reconstituit sau constituit dreptul de proprietate, atunci se va aplica art. 220 C. pen.

În cazul în care ocuparea s-ar referi la un teren dintre cele aratate în art. 1, 2, 3 si 6 al Legii nr. 26/1996, raportat la art. 2 lit. b) din Legea nr. 18/1991, pentru care nu s-a reconstituit sau constituit vreun drept de proprietate se va aplica art. 108 din Legea nr. 18/1991, iar în cazul în care a fost pusa în posesie o persoana în urma recons­tituirii sau constituirii dreptului de proprietate, fapta va fi încadrata în art. 96 C. silvic, parte vatamata în proces fiind persoana pusa în posesia acelei paduri sau acelui teren (din fondul forestier national).

Daca terenul ocupat face parte din domeniul public al proprietatii statului, parte vatamata va fi Directia Silvica Judeteana[3].

b) Urmarea imediata consta în schimbarea ilicita a starii de fapt pe care imobilul o avea anterior sub raportul posesiei.

c) Între actiunea faptuitorului si urmarea imediata trebuie sa existe o legatura de cauzalitate.

B. Latura subiectiva. Infractiunea se comite sub aspectul vinovatiei cu intentie directa sau indirecta.

Consideram ca în majoritatea cazurilor forma de vinovatie este intentia directa, având în vedere caracterul ilegal al ocuparii pe care faptuitorul în momentul savârsirii faptei îl cunoaste.

4. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme. Atât actele de pregatire, cât si tentativa sunt posibile, dar nu se pedep­sesc.

În cazul în care actiunea se ocupare a început, dar a fost întrerupta, actele efec­tuate pâna atunci, în masura în care constituie încalcari ale legii penale, se pedep­sesc (lovire, alte violente, amenintare, distrugere).

Infractiunea se consuma în momentul când faptuitorul ia în stapânire imobilul, dar daca el reuseste sa ramâna în imobil infractiunea devine continua, existând si un moment al epuizarii.

Într-o alta parere, infractiunea se consuma nu în momentul intrarii în imobil, ci dupa o anumita durata, suficienta ca sa semnifice intentia de luare în posesie a imobilului[4].

În realitate, avem un moment al consumarii în momentul ocuparii imobilului si un moment al epuizarii, când înceteaza activitatea de ocupare, sau când se pronunta o hotarâre în cauza. În urma încetarii ocuparii, se revine la situatia anterioara.

B. Modalitati. Infractiunea se prezinta într-o modalitate normativa - actiunea de ocupare a unui imobil.

Fapta este mai grava daca se comite prin violenta sau amenintare sau prin desfiintarea sau stramutarea semnelor de hotar.

Prin violenta trebuie sa întelegem acele manifestari de natura a cauza unele suferinte fizice, înscriindu-se în limitele impuse de art. 180 alin. (1). Daca se depa­sesc aceste limite, se vor aplica regulile de la concursul de infractiuni, dupa caz cu infractiunea prevazuta în art. 180 alin. (2), art. 181 si art. 182 C. pen.

Amenintarea presupune o actiune îndreptata asupra psihicului unei persoane, de natura a-i îngradi posibilitatea acesteia de a actiona în concordanta cu propria ei vointa si de a decide într-o situatie data.

Prin desfiintarea semnelor de hotar se întelege distrugerea acestora (prin taiere în cazul unui gard, prin incendiere etc., dar cu conditia sa nu rezulte pericol public).

De asemenea, desfiintarea nu presupune neaparat distrugerea, ci poate sem­nifica luarea lor din acel loc si transportarea în alt loc, astfel nemaiexistând nici o demarcatie fata de terenurile vecine.

Stramutarea presupune deplasarea semnelor de hotar în interiorul terenului, astfel o parte din acel teren facând obiectul ocuparii.

Conform art. 220 alin. (3), fapta este si mai grava daca se savârseste de doua sau mai multe persoane împreuna. Aceste persoane pot fi coautori, dar poate fi întâlnita si situatia când instigatorul asista la fapta savârsita de autor, precum si situatia complicitatii concomitente.

Pentru existenta circumstantei nu are importanta daca unii dintre participanti nu raspund penal, fiind suficient ca cel putin unul sa raspunda.

C. Sanctiuni. Pentru fapta prevazuta în art. 220 alin. (1), pedeapsa este închi­soarea de la o luna la 2 ani sau amend; pentru cea prevazuta în alin. (2) pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 5 ani, iar pentru cea din alin. (3), pedeapsa este închisoarea de la 1 la 7 ani.

Având în vedere dispozitiile art. 41 alin. (2) din Constitutie, care ocroteste deo­potriva atât proprietatea privata, cât si domeniul privat al proprietatii statului, si tinând cont de deciziile de neconstitutionalitate privind unele incriminari contra patrimoniului, în ceea ce priveste plângerea prealabila, apreciem ca actiunea penala se pune în miscare la plângerea prealabila în toate cazurile, cu exceptia cazului când imobilul face parte din domeniul public al proprietatii statului.