UNELE CONSIDERATII SOCIOCRIMINOLOGICE PE MARGINEA COMPORTAMENTULUI SOCIAL SI AL DEVIANTEI
Intrucat functionalitatea societatii in ansamblul ei devine posibila numai prin conformitatea comportamentelor cu normele sociale, rezulta ca o necesitate asigurarea permanenta a conformitatii si deci necesitatea unui control social al comportamentelor.
Intrucat, asa cum s-a observat de-a lungul timpului, orice tip comportamental releva direct masura in care individul respecta, pe moment normele, si indirect, masura in care si-a insusit, in timp normele respective, rezulta ca in fapt si nu numai teoretic controlul social se realizeaza in mod efectiv, in urmatoarele modalitati:
- direct, adica prin sanctionare sociala, ce presupune a se realiza atat sub forma de:
- recompensare informala (manifestata prin elogiere, respect, solicitare, etc.) si formala (adica premiere, promovare, decorare etc.) a comportamentelor conforme,
cat si sub forma de:
- pedepsire informala (manifestata prin mustrare, barfa, evitare) si formala (manifestata prin penalizare, demitere, excludere) a comportamentelor neconforme.
Controlul social se mai realizeaza si direct, dupa cum am vazut, dar el se realizeaza si intr-o maniera indirecta, si anume prin:
- mecanisme psihice care se constituie in fapt prin internalizarea normelor in procesul socializarii apte sa blocheze comportamentele neconforme si sa le stimuleze pe cele conforme asigurand in felul acesta si ca o consecinta ultima autocontrolul individului;
- integrarea individului in medii si activitati normate (fie ele scolare, profesionale, etc.) ce impun acestuia insusirea si respectarea normelor specifice;
- supravegherea situatiilor nenormate, adica a comportamentului din piete, gari, stadioane, locuri publice, ce prilejuiesc si constituie ocazia unor comportamente neconforme manifestate prin furt, cersetorie, violenta, huliganism etc.
Abaterea comportamentului de 828b19i la normele grupului sau ale societatii constituie ceea ce se cheama devianta, dupa cum abaterea de la fenomenul normativ exprimat in plan legislativ, adica de a alege, constituie cel putin din punct de vedere sociologic delicventa, criminalitatea. Criminalitatea apreciata la nivelul parametrilor ei sociocriminologici in functie de faptasi, ca si de modul de operare poate fi clasificata din punctul acesta de vedere:
- crime violente comise impotriva persoanei, ce inglobeaza in continutul notiunii, atacul, talharia, lipsirea de libertate, violul, uciderea persoanei etc.;
- crime impotriva proprietatii, precum furtul, spargerile, furtul de si din autoturisme, in general atentatele impotriva proprietatii;
- asa numitele crime morale, in cadrul carora faptasii manifesta tendinta de autoliza sau autovictimizare, precum consumul de droguri, alcoolismul, prostitutia, etc.;
- crimele profesionale comise de functionari, specialisti si manageri, ce presupun pretinderea necuvenita de bani, bunuri sau foloase, delapidarea, supradimensionarea devizelor, fraudele de asigurari, fraudele cu carti de credit, etc. Aici situandu-se pe drept cuvant si notiunea de coruptie ce presupune utilizarea functiei sau demnitatii cu care o persoana a fost investita pentru a obtine prin intermediul acesteia, bani, bunuri sau alte foloase;
- crime organizationale comise de conducerea marilor organizatii ce pot fi apreciate precum cele constand in impunerea preturilor, vanzarea de produse nesigure, neasigurarea protectiei muncii, evaziunea fiscala, infractiuni la protectia mediului etc.;
- crima organizata care este comisa de organizatii constituite anume in acest scop si care au in vedere traficul de droguri, traficul de persoane, jocurile de noroc, camata etc.
In fine, am mai putea analiza din aceasta perspectiva si crima politica comisa de unele guverne sau organizatii statale ce recurg nu in putine situatii la mituire, trafic de influenta, constrangere, retinere, uciderea adversarilor politici, etc.
Notiunile de devianta si criminalitate, dupa cum putem constata, se intrepatrund fara a fi identice, si una si alta presupunand o abatere de la norma, de la fenomenul normativ, fie ca este vorba de normele de grup, normele sociale, normele morale sau de normele consfintite in plan legislativ.
Atat devianta, cat si criminalitatea au fost explicate si sunt explicate si in momentul de fata prin trimitere la mai multi factori, in randul acesta se situeaza, in primul rand, factori biologici, cum ar fi:
- degenerarea fizica, fatalismul, cauzata potrivit aprecierii criminologului Cezario Lombrozo, de anomalii craniene, de anumite stigmate mostenite;
- predispozitia temperamentala cauzata conform aprecierii psihiatrului americam William Sheldon, de somato tipul mezomorf (osos, musculos, cu forme ascutite si energice) nu de cel endomorf (neosos, nemusculos, cu forme rotunde si comode sau de cel ectomorf (uscativ, delicat, fragil si meditativ);
- structurile cromozoniene cauzate potrivit cercetarilor de prin anii 1960 de existenta in cazul barbatilor considerati supermani a unui cromozom suplimentar de tip Y.
Si devianta, si criminalitatea au fost explicate si prin factori psihologici in randul carora distingem in principal urmatoarele:
- psihopatia, expresie conform aprecierii lui Sigmund Freud, de dominatia superegoului (a constiintei) asupra id-ului (impulsurilor) si respectiv manifestata prin rabufnirea necontrolata a acestuia;
- si sociopatia, cauzata potrivit aprecierii aceluiasi autor, de dominatia de aceasta data a id-ului (impulsurilor) asupra superegoului (constiintei) si respectiv manifestata prin lipsa sensului binelui si raului a sentimentului de vinovatie, pe cale de consecinta.
In fine, atat devianta, cat si criminalitatea au fost explicate si prin factori societali precum:
- anomia, ocazionata potrivit lui Emilie Durkheim, de schimbarile sociale rapide, astfel ca in mod obiectiv vechile norme fiind deja structurate, iar noile norme inca nestructurate, din punct de vedere subiectiv, individul este nevoit sa se comporte in functie de ceea ce stimulii conjucturali ii ofera si impulsurile momentan ii pretind, in felul acesta comportamentul rezultat este apreciat, daca nu lezeaza pe cineva, ca normal, iar daca lezeaza, ca deviant;
- tot in randul factorilor societali se mai analizeaza tensiunea structurala, care este expresia, potrivit sociologului Robert Merton, discrepantei dintre nivelul inalt al obiectivelor sociale (educatie, sanatate etc.) inoculat individului prin socializare si respectiv nivelul scazut al ofertei sociale si capacitatilor individuale;
- in fine, fara pretentii exhaustive, tot in randul factorilor societali mai trebuie sa situam etichetarea, care este expresia, potrivit sociologiei americane (vezi Edwin Lemert) de aprecierea ca deviante a unor comportamente in functie de raportul de forte dintre grupurile de interese, astfel ca individul etichetat ca deviant fiind incriminat si exclus social, este nevoit pentru a supravietui, sa devina receptiv la oferta grupurilor deviante sau chiar el insusi sa caute ocrotirea acestora si deci sa inceapa sa practice comportamente deviante, iar in timp sa devina atat de convins ca este total si ireversibil deviant, incat se proiecteaza intr-o cariera devianta, prin care indepartandu-se tot mai mult de mediul social si impotrivindu-se tot mai mult acestuia, isi agraveaza devianta.
Fata de toate acestea prezentate pe cat posibil sistematic si rezumativ pana acum, rezulta ca aprecierea unui act ca deviant, ar presupune realizarea urmatoarelor conditii:
- perceperea actului respectiv ca neobisnuit, neuzual si perturbator de catre ceilalti;
- incalcarea de catre si prin actul respectiv a unor norme statuate social;
- provocarea unor reactii de etichetare a actului respectiv ca deviant.
Tinand insa seama de faptul ca aprecierea unui act ca si deviant depinde de o serie de factori, cum ar fi:
- mediul cultural in cadrul caruia se faptuieste, caci acelasi act, precum divortul, poate fi apreciat ca deviant daca este faptuit intr-un mediu cultural catolic sau normal, daca este faptuit intr-un mediu cultural atribuit unei alte religii;
- locul efectiv al comiterii, cand acelasi act, spre pilda, reactia sexuala este apreciata ca devianta daca este faptuita in public, si normala, daca este consumata in intimitate;
- si in fine, statusul social al faptuitorului, cand acelasi act, precum omuciderea este apreciat ca deviant sau normal, dupa cum e faptuit de un civil in societate sau spre pilda, de un subofiter in plutonul de executie sau de un militar pe timp de razboi, cand actul sau gestul omucid este considerat normal.
Din aceste cateva aprecieri, rezulta ca intr-o anumita masura devianta cunoaste o anumita relativitate. Relativitatea deviantei, la randul ei rezultand din relativitatea normelor, este evident ca incalcarea normelor relative, precum interzicerea minciunii, spre pilda, este in functie de context, interpretata ca devianta, deci post factual si not probabil, in timp ce incalcarea normelor absolute, precum tabuurile incestului, violului, omuciderii, furtului, este indiferent de context interpretata ca devianta si deci, antefactual si in mod cert.
Cum normele absolute asigura supravietuirea si cum imperativul supravietuirii este universal, rezulta ca insasi normele absolute sunt universale, motiv pentru care incalcarea lor este tot universal incriminata si sanctionata ca si devianta.
Din toate acestea rezulta, in functie de pozitia sociala, sex, varsta, tara, continent, o anumita predispozitie spre devianta. S-a observat astfel, ca in tarile dezvoltate:
- defavorizatii ce reprezinta circa 10 % din populatie, datorita nevoilor si nesocializati in sensul respectarii normelor, comit circa 90 % din faptele deviante;
- barbatii, 49 % din populatie, socializati pe actiune si risc, comit 85 % din faptele deviante;
- tinerii, cam 30% din populatie, judecand la nivel global aflat la apogeul potentor, dar imatur pentru a si le controla, comit 75% din faptele deviante (a nu se confunda cu infractiunile);
- in fine, populatia urbana sau mai precis suburbana din ghetouri (8% din populatie) slab socializata, slab integrata social si controlata, dar profund frustrata de discrepanta dintre starea lor si starea altora, comit 80% din faptele deviante.
Prin toate acestea devine evident ca iritabilitatea nervoasa specifica stresului si tentatiilor din mediul urban, energiile neconsumate specifice sedentarismului si spatiilor atat de restranse din acelasi mediu, sunt mai ales pentru tineri precum amorsa si explozivul dintr-un dispozitiv detonant, deci o agregare in orice moment sa detoneze comportamentele in agresivitate, violenta, anarhie si delicventa, rezultand de aici antinomia mediului urban de a fi atat factori de civilizatie, cat si factori de barbarie, de violenta.
Trecerea de la normalitate la devianta fiind un proces de destructurare, presupune conform analizei sociologiei americane cel putin 8 factori sau faze, in randul carora esentiale ar fi urmatoarele:
- elaborarea normelor prin care unele comportamente sunt interpretate ca deviante;
- adoptarea acestor norme ca grad de exigenta in raport cu comportamentele deviante;
- comiterea actelor interpretabile ca deviante;
- etichetarea actelor respective ca deviante;
- etichetarea faptasilor ca devianti;
- autoidentificarea stigmatizatilor ca vinovati;
- - si in fine, colectivizarea deviantei ca structurale pe subculturi a acesteia.
Fata de cele prezentate, se poate aprecia ca, orice comportament deviant se inoculeaza insidios, mai intai ca fapt intentionat de a incerca acest stadiu putand fi denumit devianta primara, iar ulterior intrand in deprindere, devine un mod specific de a exista, acest stadiu putand fi denumit devianta secundara.
In esenta, cazurile individuale de devianta sunt cauzate prioritar de factori biologici si psihologici, iar cazurile de devianta in grup sunt cauzate prioritar de factori societali, de norme de grup contrare normelor sociale.
Devianta cauzata de factori biologici si psihologici releva incapacitatea individului de a se conforma normelor, in timp ce devianta cauzata de factori sociali releva o capacitate deosebita de conformare, insa fata de normele grupului deviant si deci, in detrimentul normelor sociale.
Grupurile deviante se delimiteaza pretutindeni, inclusiv in societatea romaneasca, in mod prioritar prin limbaj, care particularizandu-se ca argou (jargon - vezi B.G. mafia) particularizeaza inclusiv modul de percepere si apreciere a realitatii sociale, astfel incat determina particularizarea sistemului de valori, atitudini si relatii, ca si cum ar constitui o alta lume. Devine astfel evident ca, cel ce se exprima de-a adevaratelea si nu in gluma prin expresii argotice, gandeste in aceeasi termeni si va percepe si aprecia ca nedrepte situatiile de ordine si de munca ca si normale situatiile de haos si de chiul. Prin toate acestea, argoul stimuleaza comunicarea in cadrul grupului deviant si inhiba sau chiar blocheaza comunicarea cu societatea.
Astfel, grupul deviant conferind membrilor sai justificare si protectie impotriva presiunii si represiunii sociale, creeaza mecanisme de falsa compensare prin care comportamentele nonconformiste sau anticonformiste fata de societate, devenind stereotipe, se transforma in comportamente ultraconformiste fata de ele. in acest mod, grupul deviant consolideaza si legitimeaza deviatia si transforma subcultura in contracultura constituind prin sine, un focar de devianta.
Devianta relevand incapacitatea sistematica a societatii de a se autoregla, iar indicatorii globali ai deviantei (frecventa crimelor, cuantumul pedepselor, etc.), relevand masura in care societatea se autosanctioneaza pentru aceasta incapacitate, rezulta ca devianta este determinata de viciile structurale ale societatii, asa cum este si slabirea integrarii sociale. Si cum aceasta slabire, ca efect s-ar putea recupera actionandu-se asupra cauzelor, este evident ca sansa refacerii integrarii sociale, presupune consolidarea factorilor sai determinanti, printre care putem enumera:
- atasamentul, ca retele consistente de relatii interpersonale;
- angajamentul, ca investitie personala in societate;
- implicarea, ca dedicare a resurselor psihice, fizice si de timp;
- si credinta, ca sistem de convingeri personale, ca normele si legile trebuie respectate.
Fata de toate acestea, devine evident ca devianta forteaza flexibilitatea sistemului de norme constituind daca acesta este flexibil, un risc de destramare, iar daca este rigid, o sansa de flexibilizare. Aceasta inseamna ca devianta negand-o normelor in vigoare impiedica in mod cert, satisfacerea unei necesitati prezente si pregateste de ce not probabil, satisfacerea unei necesitati viitoare putand astfel sa afirme o noua norma.
Rezulta ca, devianta constituie atat un pericol pentru stabilitatea sociala, cat si o modalitate de adaptare a societatii, motiv pentru care, orice devianta trebuie inteleasa in mod cert ca o disfunctie prezenta si not probabil, ca o functie viitoare. De aceea, aparitia unor comportamente deosebite trebuie intampinata predicativ, ci nu etichetant incercandu-se a se sesiza daca ele prefigureaza modalitati de adaptare.
Devianta depinzand de modul in care normele se adapteaza circumstantelor, rezulta ca, daca spre exemplu, normele raman in perioadele de criza inflexibile in raport cu nivelul posibilitatilor, societatea este nevoita sa accepte tacit atingerea obiectivelor prin modalitati care se abat de la norme, fara insa sa le conteste, precum in timpul comunismului, cand desi nu erau contestate normele cinstei, ci dimpotriva se vorbea despre normele eticii si echitatii socialiste, fara a se cunoaste ca etica este stiinta despre morala si deci, ca nu poate fi normativa, - este insa socialmente acceptat furtul de la cooperativele si fermele agricole, faptasii fiind considerati descurcareti si nu hoti.
Ca atare, se poate considera ca atunci cand modalitatii respective de incalcare a normelor devin prin practicare un fel de modele de comportament confirmate tacit de catre comunitate, ele se transforma in norme de un fel deosebit, in asa numitele norme de evaziune.
Desi acest fel de norme constituie modalitati semiinstitutionalizate de devianta prin care se diminueaza cenzura morala, tinand seama insa ca ele se raporteaza fie si tacit la normele conventionale, rezulta ca normele de evaziune constituie modalitati flexibile de control social.
Fata de toate acestea, se pot formula cateva concluzii pe marginea deviantei, si anume:
- constituind prin flexibilitatea sistemului de norme un factor de adaptare, ea contribuie la schimbarea sociala;
- evidentiind prin reactia sociala pe care o intalneste limitele acceptarii sociale a comportamentelor, ea contribuie la delimitarea, clarificarea si consolidarea comportamentelor normale;
- mobilizand prin pericolul pe care il prezinta comunitatea, contribuie la cresterea coeziunii acesteia;
- stimuland prin incriminarea sociala pe care o provoaca atitudinea indivizilor, contribuie la accentuarea conformitatii comportamentelor;
- si in fine, relevand prin amploarea si intensitatea sa existenta unei disfunctii sociale specifice, contribuie la constientizarea publica si politica a acestora.
Trecerea interpretarii comportamentelor de la normala devianta si de la deviant la normal, fiind in ultima instanta o problema de filtrare sociala depinde atat de pragul de exigenta al normelor si legilor, cat si de fidelitatea agentilor de control social, inclusiv din randul celor ce reprezinta justitia, in asigurarea respectarii acestora.
Mai trebuie specificat si faptul ca, desi fiecare societate are un anumit prag al exigentei normative si o anumita fidelitate a agentilor de control social, totusi, atat pragul exigentei, cat si fidelitatea agentilor, se diferentiaza in functie de statusul socio-economic al indivizilor, in felul acesta pentru aceleasi tipuri de comportamente, indivizi cu status social inferior (saraci, necalificati, neangajati, etc.) sunt considerati devianti sau delicventi si ca atare, mai lesne condamnati la inchisoare, in timp ce indivizii cu status social superior (oameni de afaceri, politicieni, manageri) sunt considerati normali, cazurile tratandu-se cu un anume menajament, iar in situatia in care se instrumenteaza, nu intotdeauna exigenta si fermitatea se manifesta in aceeasi masura precum in situatia celor cu status social inferior.
Acestea sunt numai cateva reflectii pe marginea comportamentului de 828b19i viant ce ar putea constitui intr-o perspectiva bazele unei interpretari fundamentate cu o aplicatie mai directa catre rolul de reglare al mecanismelor sociale prin intermediul factorilor institutionalizati reprezentati de catre justitie.
|
