URMA DE REPRODUCERE
Toate, fără exceptie, sunt create prin venirea în contact nemijlocit a două obiective, unul din obiectele respective lăsând pe suprafată ori în volumul celuilalt o parte din caracteristicile sale de contact, primul purtând denumirea de obiect creator de urmă, iar al doilea poartă numele de obiect primitor de urmă.
Urmele de reproducere se crează prin contact nemijlocit a două obiecte, redându-se în negativ o parte d 656f56g in caracteristicile de pe partea de contact a unuia din obiecte pe suprafata sau în volumul celuilalt.
Datorită acestui mod de formare urmele de reproducere, denumite si urme formă, constituie obiectul de studiu al traseologiei.
Pentru crearea si păstrarea urmelor de reproducere pe o durată mai lungă de timp este necesar ca cele două obiecte, creator si primitor de urmă, să aibă anumite însusiri. Întâi, ambele obiecte trebuie să aibă o anumită consistentă, fără de care formarea urmelor de reproducere nu este posibilă. Un obiect fără o consistentă suficientă, în contact cu alt obiect, nu-si lasă pe suprafata sau în volumul acestuia caracterele sale, ci doar o simplă mânjitură, fără o formă determinată, fără detalii. În asemenea situatie nu suntem în prezenta unei urme de reproducere, ci a unei pete care intră în altă categorie de urme. Obiectul creator de urmă trebuie să fie cel putin tot atât de dur ca obiectul primitor sau chiar mai dur, altfel caracteristicile sale de pe partea de contact nu se imprimă pe obiectul primitor.
Obiectul primitor, la rândul său, trebuie să aibe asemenea însusiri încât să poată primi urma obiectului creator si, totodată, să o păstreze pe o durată apreciabilă de timp, cu caracteristicile imprimate pe suprafata sau în volumul său. Când obiectul primitor este la fel de dur ca si obiectul creator ori chiar de o duritate mai mare poate să primească urma acestuia doar în situatia când are o suprafată netedă, spre a-i primi si păstra forma si detaliile suprafetei de contact, prin depunererea de substantă în zona respectivă. În cazul obiectului primitor de o duritate mai redusă decât cel creator, pentru a primi si păstra urma, este necesar să aibă o constructie moleculară de asa natură încât, în momentul contactului, să-si modifice volumul în zona vizată, luând forma si mărimea obiectului creator, pe care să le păstreze un timp mai îndelungat.
Urmele de reproducere, fiind numeroase ca număr si foarte variate ca mod de prezentare, sunt clasificate după deferite criterii.
Drept criterii de clasificare a urmelor de reproducere studiate de traseologie sunt: modul de actiune a unui obiectului asupra celuilalt; plasticitatea obiectului primitor; locul de sedimentare a urmei; natura obiectului creator de urmă.
După modul de actiune a unui obiect asupra celuilalt urmele de reproducere sunt statice si dinamice.
Urmele statice se crează prin contactul dintre două obiecte realizat sub un unghi drept, fără să se producă în acel moment vreo alunecare. În rândul acestor urme pot fi amintite: urme de mâini, urmele de picioare create în mersul obisnuit al omului, urme de autovehicule în rularea firească a rotilor etc. Aceste urme reproduc în primul rând forma si dimensiunile părtii de contact a obiectului creator. Apoi, redau caracteristicile suprafetei lui de contact, uneori atât de clar încât prin intermediul lor se poate stabili tipul sau grupul de obiecte din care face parte, iar în cazuri mai fericite se poate ajunge până la identificarea lui.
Urmele dinamice se formează prin alunecarea unui obiect pe obiectul cu care vine în contact. Asa se crează urmele de sănii, urmele schiurilor pe zăpadă, urmele de frânare sau derapare ale rotilor autovehiculelor, urmele de tăiere create de felurite instrumente de spargere. Aceste urme, datorită modului lor de formare, nu redau forma obiectului creator pe suprafata sau în volumul obiectului primitor. Însă, proeminentele de pe suprafata de contact a obiectului creator sunt reproduse negativ, sub formă de striatii paralele, pe suprafata sau în volumul obiectului primitor.
După gradul de plasticitate a obiectului primitor urmele de reproducere sunt clasificate în urme de adâncime sau de volum si urme de suprafată.
Urmele de adâncime se formează când obiectul primitor este mai putin consistent decât cel creator si are o oarecare plasticitate. Aceste urme reprezintă o reproducere în negativ si în corpul obiectului primitor a caracteristicilor părtii de contact a obiectului creator (urmele de picioare sau de autovehicule în teren afânat sau argilos, urmele de mâini pe unele alimente).
Urmale de suprafată se crează în situatia de contact a două obiecte de o duritate ce nu permit modificarea corpului a nici unuia dintre ele, prin detasarea de substantă de pe suprafata unuia si aderenta substantei respective la suprafata celuilalt. După sensul de transfer a substantei de la un obiect la altul, urmele de suprafată sunt de stratificare si de destratificare.
Urmele de stratificare se formează prin desprinderea de substantă de pe obiectul creator si aderenta ei la suprafata obiectului primitor.
Cele mai multe urme de suprafată se crează la locul faptei, prin stratificare de substantă. Substanta desprinsă de pe obiectul creator poate să provină din continutul acestuia, cum este cazul urmelor de mâini create prin depunerea de transpiratie pe obiectele atinse cu mâinile. Alteori, substanta respectivă poate fi străină obiectului creator, depusă pe suprafata lui cu altă ocazie, cum este de pildă, noroiul de pe talpa încăltămintei. În rândul acestor urme pot fi amintite urmele create de rotile vehiculelor pe sosele, urmele de picioare create prin depunerea de praf sau noroi, mersul pe dusumele, ca substantă desprinsă de pe tălpi.
În functie de culoarea substantelor desprinse de pe suprafata obiectului creator fată de culoarea obiectului primitor, urmele de stratificare sunt vizibile si invizibile sau latente. Majoritatea urmelor de stratificare sunt cel putin slab vizibile, chiar în situatia când substanta stratificată are o culoare apropiată culorii obiectului primitor de urmă.
Urmele de destratificare se crează prin detasarea de substantă de pe suprafata obiectului primitor si aderenta acesteia la suprafata obiectului creator de urmă. Deoarece substanta se desprinde de pe obiectul primitor si se depune pe cel creator numai în limitele părtii de contact si în cantităti diferite în functie de relieful său, urma astfel formată redă forma, dimensiunile, unele caracteristici ale părtii respective din obiectul creator.
În literatura de specialitate se cunoaste si clasificarea urmelor în locale si periferice.
Urmele locale se formează prin modificarea suprafetei sau volumul obiectului primitor pe locul de contact cu obiectul creator, reproducându-se în limitele respective caracteristicele generale si chiar individuale, în anumite situatii, ale părtii de contact din obiectul creator de urmă (de exemplu urmele de mâini, de picioare etc).
Urmele periferice reprezintă o modificare de suprafată a obiectului primitor în afara limitelor de contact cu obiectul creator, redându-i conturul general al acestuia din urmă. Asemenea modificări de suprafată produc zăpada , ploaia, praful asezat pe suprafata obiectului, după ridicarea obiectului creator de pe obiectul primitor, pe acesta din urmă rămâne conturul celui dintâi.
După natura obiectului creator, urmele de reproducere sunt clasificate în: urme de mâini, de picioare, urme de dinti, buze, urme ale instrumentelor de spargere, urme ale mijloacelor de transport, urme create de îmbrăcăminte.
|
