URMA DE REPRODUCERE
Toate, fãrã exceptie, sunt create prin venirea în contact nemijlocit a douã obiective, unul din obiectele respective lãsând pe suprafatã ori în volumul celuilalt o parte din caracteristicile sale de contact, primul purtând denumirea de obiect creator de urmã, iar al doilea poartã numele de obiect primitor de urmã.
Urmele de reproducere se creazã prin contact nemijlocit a douã obiecte, redându-se în negativ o parte d 656f56g in caracteristicile de pe partea de contact a unuia din obiecte pe suprafata sau în volumul celuilalt.
Datoritã acestui mod de formare urmele de reproducere, denumite si urme formã, constituie obiectul de studiu al traseologiei.
Pentru crearea si pãstrarea urmelor de reproducere pe o duratã mai lungã de timp este necesar ca cele douã obiecte, creator si primitor de urmã, sã aibã anumite însusiri. Întâi, ambele obiecte trebuie sã aibã o anumitã consistentã, fãrã de care formarea urmelor de reproducere nu este posibilã. Un obiect fãrã o consistentã suficientã, în contact cu alt obiect, nu-si lasã pe suprafata sau în volumul acestuia caracterele sale, ci doar o simplã mânjiturã, fãrã o formã determinatã, fãrã detalii. În asemenea situatie nu suntem în prezenta unei urme de reproducere, ci a unei pete care intrã în altã categorie de urme. Obiectul creator de urmã trebuie sã fie cel putin tot atât de dur ca obiectul primitor sau chiar mai dur, altfel caracteristicile sale de pe partea de contact nu se imprimã pe obiectul primitor.
Obiectul primitor, la rândul sãu, trebuie sã aibe asemenea însusiri încât sã poatã primi urma obiectului creator si, totodatã, sã o pãstreze pe o duratã apreciabilã de timp, cu caracteristicile imprimate pe suprafata sau în volumul sãu. Când obiectul primitor este la fel de dur ca si obiectul creator ori chiar de o duritate mai mare poate sã primeascã urma acestuia doar în situatia când are o suprafatã netedã, spre a-i primi si pãstra forma si detaliile suprafetei de contact, prin depunererea de substantã în zona respectivã. În cazul obiectului primitor de o duritate mai redusã decât cel creator, pentru a primi si pãstra urma, este necesar sã aibã o constructie molecularã de asa naturã încât, în momentul contactului, sã-si modifice volumul în zona vizatã, luând forma si mãrimea obiectului creator, pe care sã le pãstreze un timp mai îndelungat.
Urmele de reproducere, fiind numeroase ca numãr si foarte variate ca mod de prezentare, sunt clasificate dupã deferite criterii.
Drept criterii de clasificare a urmelor de reproducere studiate de traseologie sunt: modul de actiune a unui obiectului asupra celuilalt; plasticitatea obiectului primitor; locul de sedimentare a urmei; natura obiectului creator de urmã.
Dupã modul de actiune a unui obiect asupra celuilalt urmele de reproducere sunt statice si dinamice.
Urmele statice se creazã prin contactul dintre douã obiecte realizat sub un unghi drept, fãrã sã se producã în acel moment vreo alunecare. În rândul acestor urme pot fi amintite: urme de mâini, urmele de picioare create în mersul obisnuit al omului, urme de autovehicule în rularea fireascã a rotilor etc. Aceste urme reproduc în primul rând forma si dimensiunile pãrtii de contact a obiectului creator. Apoi, redau caracteristicile suprafetei lui de contact, uneori atât de clar încât prin intermediul lor se poate stabili tipul sau grupul de obiecte din care face parte, iar în cazuri mai fericite se poate ajunge pânã la identificarea lui.
Urmele dinamice se formeazã prin alunecarea unui obiect pe obiectul cu care vine în contact. Asa se creazã urmele de sãnii, urmele schiurilor pe zãpadã, urmele de frânare sau derapare ale rotilor autovehiculelor, urmele de tãiere create de felurite instrumente de spargere. Aceste urme, datoritã modului lor de formare, nu redau forma obiectului creator pe suprafata sau în volumul obiectului primitor. Însã, proeminentele de pe suprafata de contact a obiectului creator sunt reproduse negativ, sub formã de striatii paralele, pe suprafata sau în volumul obiectului primitor.
Dupã gradul de plasticitate a obiectului primitor urmele de reproducere sunt clasificate în urme de adâncime sau de volum si urme de suprafatã.
Urmele de adâncime se formeazã când obiectul primitor este mai putin consistent decât cel creator si are o oarecare plasticitate. Aceste urme reprezintã o reproducere în negativ si în corpul obiectului primitor a caracteristicilor pãrtii de contact a obiectului creator (urmele de picioare sau de autovehicule în teren afânat sau argilos, urmele de mâini pe unele alimente).
Urmale de suprafatã se creazã în situatia de contact a douã obiecte de o duritate ce nu permit modificarea corpului a nici unuia dintre ele, prin detasarea de substantã de pe suprafata unuia si aderenta substantei respective la suprafata celuilalt. Dupã sensul de transfer a substantei de la un obiect la altul, urmele de suprafatã sunt de stratificare si de destratificare.
Urmele de stratificare se formeazã prin desprinderea de substantã de pe obiectul creator si aderenta ei la suprafata obiectului primitor.
Cele mai multe urme de suprafatã se creazã la locul faptei, prin stratificare de substantã. Substanta desprinsã de pe obiectul creator poate sã provinã din continutul acestuia, cum este cazul urmelor de mâini create prin depunerea de transpiratie pe obiectele atinse cu mâinile. Alteori, substanta respectivã poate fi strãinã obiectului creator, depusã pe suprafata lui cu altã ocazie, cum este de pildã, noroiul de pe talpa încãltãmintei. În rândul acestor urme pot fi amintite urmele create de rotile vehiculelor pe sosele, urmele de picioare create prin depunerea de praf sau noroi, mersul pe dusumele, ca substantã desprinsã de pe tãlpi.
În functie de culoarea substantelor desprinse de pe suprafata obiectului creator fatã de culoarea obiectului primitor, urmele de stratificare sunt vizibile si invizibile sau latente. Majoritatea urmelor de stratificare sunt cel putin slab vizibile, chiar în situatia când substanta stratificatã are o culoare apropiatã culorii obiectului primitor de urmã.
Urmele de destratificare se creazã prin detasarea de substantã de pe suprafata obiectului primitor si aderenta acesteia la suprafata obiectului creator de urmã. Deoarece substanta se desprinde de pe obiectul primitor si se depune pe cel creator numai în limitele pãrtii de contact si în cantitãti diferite în functie de relieful sãu, urma astfel formatã redã forma, dimensiunile, unele caracteristici ale pãrtii respective din obiectul creator.
În literatura de specialitate se cunoaste si clasificarea urmelor în locale si periferice.
Urmele locale se formeazã prin modificarea suprafetei sau volumul obiectului primitor pe locul de contact cu obiectul creator, reproducându-se în limitele respective caracteristicele generale si chiar individuale, în anumite situatii, ale pãrtii de contact din obiectul creator de urmã (de exemplu urmele de mâini, de picioare etc).
Urmele periferice reprezintã o modificare de suprafatã a obiectului primitor în afara limitelor de contact cu obiectul creator, redându-i conturul general al acestuia din urmã. Asemenea modificãri de suprafatã produc zãpada , ploaia, praful asezat pe suprafata obiectului, dupã ridicarea obiectului creator de pe obiectul primitor, pe acesta din urmã rãmâne conturul celui dintâi.
Dupã natura obiectului creator, urmele de reproducere sunt clasificate în: urme de mâini, de picioare, urme de dinti, buze, urme ale instrumentelor de spargere, urme ale mijloacelor de transport, urme create de îmbrãcãminte.
|
