Uciderea din culpa

1. Continut legal

Potrivit art. 178 C. pen. infractiunea consta în fapta persoanei care, din culpa, suprima viata alteia. Fapta este mai grava când s-a petrecut ca urmare a neres­pectarii dispozitiilor legale ori a masurilor de prevedere pentru exercitiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activitati, ori când uciderea este sa­vâr­sita de un conducator de vehicul cu tractiune mecanica, având în sânge o îm­bi­batie alcoolica care depaseste limita legala sau care se afla în stare de ebrietate, tot astfel daca fapta este savârsita din culpa de orice alta persoana în exercitiul profesiei sau meseriei si care se afla în stare de ebrietate. Fapta este deosebit de grava daca s-a cauzat moartea a doua sau mai multor persoane.

2. Conditii preexistente

A. Obiectul juridic special al acestei infractiunii îl constituie relatiile sociale a caror dezvoltare si desfasurare nu este posibila fara oc 555h76f rotirea vietii omului, chiar în raport cu faptele comise din culpa, care ar putea aduce atingere acestei valori sociale fun­damentale. Desi infractiunile de ucidere din culpa au acelasi obiect juridic special ca si omorul, cu toate acestea, între cele doua fapte penale exista unele deosebiri evi­den­te, atât sub aspectul gradului de pericol social care le este propriu, cât si din punc­tul de vedere al tratamentului penal ce le-a fost rezervat de legiuitor, ca urmare a consecintelor pe care le produc – suprimarea vietii unei persoane.

B. Obiectul material este constituit din corpul fizic al omului asupra caruia se exercita actiunea (inactiunea) faptuitorului.

C. Subiect activ poate fi orice persoana care îndeplineste conditiile legale pentru a raspunde penal. Uneori, legea cere sa existe o anumita calitate – conducatorul de vehicul cu tractiune mecanica sau orice alta persoana aflata în exercitiul profesiei sau al meseriei – a subiectului activ, dar nu pentru existenta variantei simple, ci a varian tei agravate a infractiunii.

Dupa unii autori, la infractiunile din culpa ar fi posibil coautoratul ca forma de participatie, atunci când rezultatul este produs prin actele culpabile savârsite simultan sau succesiv de mai multe persoane; în acest caz, toate persoanele care au produs rezultatul comun vor fi socotite coautori ai faptei din culpa[1]. Aceasta ipoteza trebuie deosebita de situatia în care rezultatul este produs de mai multe persoane, dintre care unele au actionat cu intentie, iar altele din culpa, deoarece, în acest caz, va exista participatie improprie, în conditiile art. 31 alin. (1) C. pen. De observat, însa, ca în aceasta ipoteza persoana care a comis fapta din culpa raspunde autonom, raspun­derea sa nefiind influentata de cea a persoanei care a instigat sau ajutat intentionat la comiterea faptei din culpa. Forma de participatie improprie exista pentru persoanele care au comis fapta cu intentie, deoarece acestea s-au folosit de existenta unei actiuni din culpa pentru a realiza scopuri proprii deliberate.

În legatura cu posibilitatea coautoratului la infractiunile din culpa s-au exprimat si alte puncte de vedere în doctrina, mai ales în legatura cu solutiile pronuntate de instanta suprema care a retinut existenta coautoratului în situatia conducatorului auto care a cedat volanul masinii sale unei alte persoane, despre care stia ca nu are car­net de conducere, iar acesta din urma a provocat rasturnarea vehiculului si acci­den­tarea sa mortala. S-au motivat aceste solutii sustinându-se ca între fapta incul­patului si moartea victimei exista raport de cauzalitate, chiar daca la producerea mortii a contribuit si actiunea imprudenta a victimei, deoarece fara încredintarea volanului, accidentul nu ar fi avut loc; de asemenea, ca exista si vinovatia inculpatului sub for­ma culpei, deoarece, încredintând volanul unei persoane necalificate, inculpatul a pu­tut sa prevada rezultatul survenit[2].

În sustinerea punctului de vedere al instantei supreme s-ar putea adauga[3] ca în­credintarea conducerii unui autovehicul (instrument susceptibil sa produca conse­cin­te periculoase) unei persoane care nu are pregatirea necesara si care, prin neres­pec­ta­rea regulilor de circulatie, comite un accident mortal, constituie un factor cauzal evi­dent al producerii accidentului si al mortii victimei.

Chiar daca autorul nu a avut reprezentarea acestor conse­cinte, el trebuia si putea sa le prevada fata de experienta de viata obisnuita, care arata ca asemenea mijloace devin pericu­loase daca nu sunt folosite cu grija si cu respectarea regulilor de circul­a­tie (pentru aceasta este necesara cunoasterea regulilor respective si formarea de­prin­derilor corespunzatoare), rezultat care se dobândeste, de regula, de acela care se instruieste în acest sens si primeste atestatul respectiv. O asemenea impru­denta ar putea fi asemanata cu aceea de a pune în mâna unui nevârstnic o arma de foc, stiind ca acesta o va folosi, desi nu cunoaste modul în care functioneaza arma res­pectiva. Daca nevârstnicul comite un omor cu arma de foc ar fi greu de exclus ras­punderea (cel putin pentru o fapta din culpa) celui care i-a încredintat în mod impru­dent arma.

Desi în cazurile rezolvate de instanta suprema exista atât o culpa a celui care a încredintat vehiculul, cât si a celui care l-a condus, în mod imprudent, pe drumurile publice este discutabil daca ar fi posibil, asa cum motiveaza instanta suprema, ca ei sa raspunda în calitate de coautori la infractiunea de ucidere din culpa. În aceasta chestiune unii autori si-au exprimat parerea în sensul ca este posibil coautoratul la infractiunile din culpa când, datorita unor acte efectuate simultan sau succesiv de mai multe persoane, s-a produs un rezultat care întregeste continutul unei fapte din cul­pa[4], alti autori exclud însa aceasta posibilitate, motivând ca participatia nu este posi­bila decât la infractiunile comise cu intentie . Exista si un punct de vedere interme­diar , care, admitând posibilitatea coautoratului la infractiunile din culpa, o limiteaza numai la cazurile în care mai multe persoane realizea­za simultan sau succesiv, acte care întregesc continutul unei actiuni comune savârsite din culpa. În aceasta viziune, activitatea din culpa a coautorilor nu poate fi raportata la rezultatul produs, deoarece acesta nu s-a gasit în reprezentarea coautorilor (ori au îndepartat posibilitatea produ­cerii lui), ci numai la actiunea co­muna desfasurata de ei. Daca am raporta la speta citata acest punct de vedere, ar urma sa desprindem concluzia ca acela care încre­din­teaza vehiculul altei persoane spre a-l conduce, ca si acesta din urma care con­duce vehiculul, desfasoara actiuni diferite din culpa si nu aceeasi actiune; ca urmare, nu ar putea exista în acest caz o participare sub forma coautoratului. ­

D. Subiect pasiv al infractiunii este persoana ucisa din culpa. Aceeasi persoana poate fi uneori, în mod conco­mitent, subiect activ si subiect pasiv al infractiunii de ucidere din culpa (de exemplu, în cazul unui accident de circulatie cauzat din culpa conducatorului unui vehicul, accident în care si-a gasit si el moartea).

3. Continutul constitutiv

A. Latura obiectiva. a) Elementul material se realizeaza, ca si în cazul omorului, printr-o actiune sau inactiune. Asa cum am mai aratat, exista o anumita asemanare între activitatile care au ca rezultat uciderea unei persoane, indiferent daca sunt in­tentio­nate sau neintentionate, asemanare reflectata si în aceea ca legea foloseste pentru ambele activitati materiale substantivul provenit dintr-un verb „uciderea”, indi­ferent de modul în care s-­a desfasurat activitatea care a avut ca rezultat pierderea vietii; o asemenea tehnica de incriminare nu permite o diferentiere între actul în sens de omor si actul în sens de ucidere din culpa. Dintr-un punct de vedere exclusiv ma­terial, o asemenea dife­renta nici nu exista, deoarece o arma este declansata în direc­tia victimei printr-o miscare similara, indiferent de caracterul intentionat sau neinten­tionat al actului. Cu toate acestea, actul intentionat si cel din culpa sunt esential diferite.

Actul de omor intentionat da expresie unei conduite violente, reprezentând o for­ma de manifestare a faptuitorului care a luat hotarârea de a suprima viata unei per­soane si se foloseste de mijloace apte sa realizeze acest scop. În materie de uci­dere din culpa, nu avem un act de violenta, ci o conduita gresita a agentului într-o situatie periculoasa, susceptibila ca, în anume împrejurari, sa produca consecinte grave pentru viata persoanei[7].

Pe lânga marea majoritate a manifestarilor umane care sunt lipsite de pericol pentru viata altor persoane, exista si actiuni – care devin din ce în ce mai frecvente si care pot afecta profund viata omului – continând într-o masura mai mare sau mai mica, o potentialitate de pericol (conducerea unui auto­vehicul, mânuirea unui agre­gat, dispozitiv mecanic, aparat etc., efectuarea unei operatii chirurgicale etc.); în ra­port cu aceasta situatie, se elaboreaza reguli de diligenta care trebuie respectate (semnalizarea unui obstacol, presiunea vaporilor sau gazelor într-un dispozitiv, luarea de masuri de precautie etc.), spre a tine sub control pericolul care rezulta din des­fa­surarea acestor activitati si a evita producerea de consecinte grave pentru viata omului.

În cazul instalatiilor sau surselor de energie puse în miscare sau actionate de faptuitor (masini, aparate, agregate, substante otravitoare, gaze, vapori, lucruri neîn­su­fletite, terasa­mente, constructii, poduri, garaje si chiar animale), în masura în care se afla sub controlul omului, persoana care le are în grija trebuie sa manifeste ma­ximum de prudenta si diligenta pentru supravegherea lor cu atentie si urmarirea continua a bunei lor functionari spre a nu da nastere unor consecinte grave.

b) Urmarea imediata. Infractiunea de ucidere din culpa este o infractiune condi­tionata de producerea unui rezultat specific, moartea victimei. Daca acest rezultat nu se produce, fapta nu constituie infractiunea de ucidere din culpa. În situatia în care un accident se soldeaza cu vatamarea grava a unei persoane, iar faptuitorul este con­dam­nat printr-o hotarâre definitiva pentru aceasta infractiune, daca victima moare totusi ca urmare a accidentului, nu se mai poate reexamina solutia ramasa definitiva pentru a se retine uciderea din culpa, intervenind autoritatea de lucru judecat. În acest caz opereaza prevederile art. 10 lit. j) C. proc. pen., care arata ca exista auto­rita­te de lucru judecat, chiar daca faptei definitiv judecate i s-ar da o alta încadrare juridica.

c) Legatura de cauzalitate. În marea majoritate a situatiilor, actiunea sau inac­tiunea periculoasa, prin modul si conditiile în care este savârsita, releva si legatura cauzala între acea actiune sau inactiune si rezultatul survenit. Pe lânga cele aratate în legatura cu raportul de cauzalitate la infractiunea de omor, mai adaugam unele elemente legate de uciderea din culpa.

Când faptuitorul arunca de la etaj un corp greu în cadere si ucide o persoana, ori conduce o masina în mare viteza si accidenteaza mortal un pieton sau manevreaza un agregat fara sa respecte normele de securitate si un muncitor este ucis, în ase­menea situatii, stabilirea raportului de cauzalitate, ca element necesar al raspun­derii penale, nu comporta dificultati. În fiecare caz avem o actiune sau inactiune într-un domeniu de potentialitate periculoasa care se soldeaza cu uciderea unei per­soane, iar corelatia dintre cauza si efect se impune cu evidenta.

Exista însa situatii – si la acestea ne referim în analiza care urmeaza – când intervin elemente sau factori adiacenti, fie anterior sau concomitent cu actiunea sau inactiunea faptui­torului, fie mai târziu, pâna la producerea rezultatului constând în moartea persoanei, care se interfereaza si provoaca o com­plexitate a legaturii cauza­le. Deoarece în domeniul dreptului penal nu este tras la raspundere decât acela care savârseste o actiune sau inactiune care poate fi pusa în legatura cauzala cu conse­cinta negativa prevazuta în norma de incriminare, trebuie sa desprindem din multitu­di­nea de contributii care alcatuiesc acea complexitate, pe aceea care are valoare cauzala, fiind expresia conduitei periculoase a subiectului cercetat. În acest scop va trebui sa luam în considerare conexiunile care pot fi generate, fie de actiunile sau inactiunile mai multor persoane, inclusiv victima, fie de interventia unor împrejurari externe[8].

Interferenta a doua sau mai multe actiuni sau inactiuni apartinând unor persoane diferite, dar toate în strânsa legatura cu rezultatul, constând în moartea prin impru­denta a unei persoane, se întâlneste destul de frecvent în traficul rutier si în acciden­tele de munca (spre exemplu, coliziunea a doua autove­hicule, mânuirea de catre mai multe persoane a unui dispozitiv periculos etc.). În toate asemenea situatii, contribu­tiile mai multor persoane la producerea rezultatului se ordoneaza succesiv într-un lant cauzal; desi toate aceste contributii se produc simultan, nu toate au în mod egal capacitatea de a constitui cauza rezultatului produs, fie ca unele sunt mult prea înde­partate de rezultat, fie ca nu apar eficiente; se impune sa se stabileasca criteriile pen­tru selectarea lor, dar nu în general, ci potrivit circumstantelor concrete ale fiecarui caz[9].

În situatia în care actiunile sau inactiunile mai multor persoane sunt concordante si de natura sa realizeze împreuna rezultatul infractional, toate aceste actiuni sau inactiuni alca­tuiesc antecedenta cauzala a rezultatului produs. Mai multi muncitori, pe un santier, ridica împreuna un bloc de piatra, ru­pându-se dispozitivul de sustinere, este ucisa o persoana. Toti au lucrat cu aceeasi culpa, deci sunt raspunzatori, dupa unii autori, sunt coautori la infractiunea de ucidere din culpa[10].

Nu întotdeauna actiunile sau inactiunile mai multor persoane sunt însa concor­dante si deci capabile sa alcatuiasca împreuna antecedenta cauzala a rezultatului survenit[11].

Nu va exista legatura de cauzalitate daca între actiunea faptuitorului si rezultat se interpun factori care provoaca produ­cerea mortii victimei. Asa de pilda, inculpatul care conduce masina cu viteza excesiva nu raspunde pentru accidentarea mortala a victimei, daca se stabileste ca aceasta s-a datorat ras­turnarii vehiculului ca urmare a surparii neasteptate a soselei pe portiunea de teren în care s-a circulat[12]; tot astfel, inculpatul nu raspunde de moartea unei persoane pe care a fugarit-o si care a murit ca urmare a spaimei produsa prin infarct miocardic, despre care inculpatul nu avea cunostinta ; la fel daca un conducator auto, în stare de ebrietate, intra neregula­mentar într-un viraj, în timp ce un biciclist venea din sens opus; pentru a evita coliziu­nea, biciclistul patrunde pe trotuar dar cade, fara sa se accidenteze, dupa care, re­vol­tat, se ridica si pleaca în urmarirea conducatorului auto; dupa o cursa de aproxi­mativ 100 m sufera o criza cardiaca si moare. Conducatorul auto a fost achitat, cu motiva­rea ca moartea victimei nu a fost urmarea accidentului initial, ci consecinta acelei curse nerezonabile de 100 m, astfel încât nu se poate stabili o legatura cauzala între greseala comisa de inculpat, criza cardiaca si decesul victimei .

B. Latura subiectiva. Uciderea din culpa, dupa cum o arata si denumirea, se sa­vârseste din culpa, fie în forma culpei cu previziune (usurinta), fie în forma culpei simple (neglijenta), asa cum sunt definite în art. 19 C. pen.

În cazul uciderii din culpa, faptuitorul nu voieste sa se produca rezultatul, cons­tând în moartea persoanei dar, într-o prima ipoteza, spera în mod usuratic si fara temei ca rezultatul aflat în reprezentarea sa nu se va produce, în a doua ipoteza, nici nu-l prevede, desi trebuia si putea sa-l prevada.

Criteriul previzibilitatii rezultatului, emis înca de autorii clasici, sta la baza definitiei culpei. Desi se propun si alte criterii[15], el ramâne criteriul general acceptat de autori.

4. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme Infractiunea de ucidere din culpa, ca si omorul, este o fapta comisiva (care poate rezulta atât dintr-o activitate pozitiva, cât si din atitudini negative) si o infractiune materiala (de rezultat). Cum, în principiu, la infractiunile savârsite din culpa nu exista o hotarâre infractionala a carei realizare sa fie pregatita si pusa în exe­­cutare, este exclusa posibilitatea formelor imperfecte (acte pregatitoare sau ten­tativa) implicit si la infractiunea de ucidere din culpa nu vor exista aceste forme.

Infractiunea se consuma în momentul producerii mortii persoanei ca rezultat al activitatii faptuitorului.

B. Modalitati. În afara uciderii din culpa în forma simpla, legiuitorul a prevazut, în alineatele ur­matoare ale art. 178 C. pen., mai multe modalitati normative agravate.

Prima modalitate agravata se refera la nerespectarea dispozitiilor legale re fe­ri­toare la exercitarea unei anumite profesii, meserii, activitati. Potrivit art. 178 alin. (2) C. pen., pedeapsa pentru ucidere din culpa este mai mare în situatia în care este savârsita „ca urmare a nerespectarii dispozitiilor legale ori a masurilor de prevedere pentru exercitiul unei profesii sau meserii, ori pentru efectuarea unei anumite activi­tati”. Aceasta modalitate agravata se refera prin urmare la caracterul activitatii în le­ga­tura cu care s-a savârsit fapta. Profesionistul sau meseriasul care nu savârseste fapta în exercitiul profesiei sau meseriei sale raspunde pentru forma simpla sau de baza, în schimb cel care nu are nici o profesie sau meserie, dar exercita în fapt o activitate specifica si fara sa respecte regulile acestei activitati va raspunde pentru ucidere din culpa în forma agravata.

În practica judiciara s-a decis ca ori de câte ori o persoana, cu sau fara cunostinte minime, se angajeaza într-un sector în care exista reguli specifice de exercitare a acelei activitati, si prin nerespectarea regulilor savârseste un accident mortal, ras­punde în baza agravantei de mai sus[16]; cel care instaleaza un mecanism pentru curent electric, fara sa ia masurile de pre­vedere necesare, din care cauza provoaca electrocutarea unei persoane , precum si cel care conduce un electrostivuitor fara a avea calificarea necesara si face manevre gresite care au avut drept consecinta moartea unei persoane, raspund în baza ace­leiasi agravante .

Potrivit legii este necesar, prin urmare, ca subiectul sa fie un profesionist, un me­serias, ori sa îndeplineasca o activitate determinata si sa existe reguli, dispozitii legale, masuri de pre­vedere edictate prin diferite acte normative, referitoare la exer­citarea acelei profesii, meserii sau activitati pe care subiectul sa nu le fi respectat.

Asa de pilda, o persoana nu este vânator, dar exercitând la un moment dat aceasta activitate, este obligata sa se confor­meze regulilor specifice în materie; daca va comite un omor din culpa în exercitarea acestor activitati prin nerespectarea re­gulilor amintite, va raspunde potrivit art. 178 alin. (2) C. pen.

Din punctul de vedere al continutului sau subiectiv, culpa profesionala se poate înfatisa sub ambele modalitati de culpa definite de lege, adica atât ca usurinta, cât si ca neglijenta. Ca urmare, faptuitorul va raspunde daca a cunoscut regulile domeniului de activitate si a înteles finalitatea lor, dar nu le-a respectat, sperând în mod usuratic ca rezultatul nu se va produce; într-un asemenea caz, culpa este evidenta si putem afirma ca este vorba de o culpa grava, dat fiind dispretul manifestat fata de norme. De asemenea, el va raspunde daca a nesocotit regulile instituite, dând dovada de lipsa de interes fata de ele, sau le-a cunoscut gresit, vag sau trunchiat, fara o pre­zen­tare larga a functionalitatii lor desi, cu un mai mare efort de vointa, avea posibilitatea sa se documenteze si sa evite încalcarea lor; într-un asemenea caz, subzista culpa simpla (neglijenta). Daca faptuitorul nu a cunoscut si nici nu a avut posibilitatea sa cunoasca, în raport de anumiti factori adiacenti, dispozitiile prescrise, însa el putea sa-si dea seama de pericolul accidentarii unei persoane (de exemplu, un muncitor este obligat sa lucreze la o masina pe care nu o stapânea suficient sau fata de care nu avea capacitatea intelectuala sa înteleaga toate manevrele) într-un asemenea caz subzista, dupa parerea noastra, culpa, însa într-o forma mai usoara[19].

În practica judiciara s-a facut frecvent aplicarea art. 178 alin. (2) C. pen. Astfel, s-a decis ca exista raspunderea penala a condu­catorului auto când rezultatul consta în uciderea din culpa a unei persoane, urmare a nerespectarii dispozitiilor legale, refe­ri­toare la conducerea pe drumurile publice; în acest caz, opereaza prevederile art. 178 alin. (2) C. pen. Aceasta agravanta se aplica oricarei persoane care conduce un auto­vehicul (autoturism, autobuz, autocamion, troleibuz, tramvai) si care, ca urmare a nerespectarii dispozitiilor legale ori a masurilor de prevedere pentru exercitiul acelei activitati, savârseste un accident mortal. Nu are relevanta daca persoana respectiva are sau nu cunostinte de conducere, daca este profesionist sau amator, daca poseda carnet de conducere pentru acel tip de autovehicul sau altul[20]; nici daca conduce un tractor de brazda care era destinat circu­latiei , sau daca tractorul nu a fost condus pe drumurile publice, ci pe pasunea comunala, deoarece textul nu face nici o diferen­tie­re ; biciclistii si carutasii îndeplinesc, de asemenea, „o anumita activitate” în sensul legii penale, deci raspund în baza textului mentionat, daca nu respecta regulile ins­ti­tuite . Tot astfel, va raspunde pentru agravanta mentionata, conducatorul auto care, fara sa fi depasit viteza legala, a comis un accident mortal, deoa­rece nu a luat ma­surile necesare, desi a observat aglomeratia de pe sosea care impunea o viteza mai mica . De asemenea, instan­ta suprema a retinut vinovatia inculpatului motivând ca: „la viteza de 47 km/ora cu care inculpatul a condus autovehiculul se putea evita acci­dentul prin frânare, în conditii normale, nu însa si atunci când intervin factori deo­sebiti care afecteaza vizibilitatea, cum ar fi folosirea neregulamentara a luminii unui auto­vehicul care circula în sens contrar, astfel încât se impune concluzia ca, în speta, vi­te­za nu a fost redusa corespunzator” . Într-o alta speta, instanta suprema moti­veaza ca „obligativitatea reducerii vitezei pâna la limita evitarii oricarui pericol este ne­cesara pentru proteguirea unei valori mai importante decât siguranta circulatiei rapide a vehiculelor, si anume, pentru apa­rarea vietii si circulatiei oamenilor, precum si a bu­nurilor pro­prietate publica sau personala. Principiul fundamental al regle­mentarii cir­cu­latiei este asigurarea securitatii pietonilor si a vehiculelor, iar realizarea unui flux continuu este subordonata acestui principiu” . Aceasta înseamna ca în situatii spe­ciale con­ducatorul auto trebuie sa ia toate masurile, inclusiv reducerea vitezei, spre a evita un accident de circulatie. Asemenea masuri se impun mai ales la circulatia pe poduri, curbe periculoase, la trecerea peste nivele de cale ferata, la trecerea pe lânga grupuri , animale, piete aglomerate, prin dreptul statiilor de tramvai, troleibuz sau auto­buz , pe timp de ceata, pe drumuri în denivelare, în apropiere de scoli , la trece­rile de pietoni, în locurile unde sunt instalate indicatoare „atentie animale” , la schim­ba­rea directiei de mers prin viraje. Nerespectarea, în oricare dintre asemenea situatii, a reducerii vitezei în vederea preîntâmpinarii pericolului rezultat din situatia ca atare, urmata de accidentarea mortala a unei persoane, echivaleaza cu o culpa grava, care trebuie sanctionata în consecinta.

Obligatia de mai sus a conducatorului auto nu exclude, fireste, si situatiile când acesta nu raspunde, deoarece nu era posibila evitarea accidentului. Asa de pilda, instanta a decis ca nu exista o culpa a conducatorului auto care conducea auto­buzul pe timp de ceata, cu vizibilitate redusa, ceea ce l-a obligat la reducerea vitezei pâna la evitarea oricarui pericol. Întrucât din sens contrar a aparut un alt vehicul cu care a facut schimb de semnalizari, iar pe partea dreapta a drumului, în directia de mers a inculpatului, stationa un autocamion, fara sa aiba aprinsa lumina de semnalizare de la spate, inculpatul n-a putut evita ciocnirea cu acest autovehicul si producerea accidentului[31].

Solutia este corecta dupa parerea noastra. Ar fi gresit sa se considere ca prevederile art. 50 din Regulamentul de circu­latie care obliga la reducerea vitezei de circulatie – pâna la limita evitarii oricarui pericol – ar consacra o raspundere obiec­tiva a conducatorului auto. În realitate, acesta nu poate fi tras la raspundere decât daca exista o culpa în modul cum a circulat pe drumurile publice. Realitatea evidentiaza situatii când conduca­torul auto, tinând seama de periculozitatea locului unde trebuia redusa viteza, de starea sa psihofizica, de starea tehnica a dru­mului, de conditiile atmosferice, vizibilitatea, intensitatea traficului, starea tehnica si încarcatura autovehiculului etc. nu ar fi putut evita accidentul, chiar daca reducea viteza. În toate aceste situatii, se va examina în ce masura conducatorul auto trebuia si putea sa prevada consecintele periculoase ale faptei sale, tinând seama de interferenta tuturor factorilor de mai sus.

În activitatea medicala, de asemenea, s-a retinut existenta culpei profesionale atunci când se comit acte de neglijenta sau din neatentie, când are loc o consultatie superficiala a bolnavului sau orice alte acte care releva îndeplinirea necorespun za toa­re sau neîndeplinirea îndatoririlor care revin personalului sanitar. Astfel, de exem­plu, exista raspunderea penala a chirurgului care, dupa efectuarea operatiei a uitat o compresa si un instrument în corpul bolnavului, ceea ce a condus la moartea pacientului[32]; tot astfel, în cazul medicului care a administrat unui copil de noua ani ser antitetanic în cantitate mare si fara sa tina seama de antecedentele copilului sau al medicului care, anuntat telefonic despre situatia grava a bolnavului, nu se depla­seaza la spital, ci se multumeste sa dea explicatii telefonice asistentei, iar mai târziu bolnavul nu a mai putut fi salvat ; ori a medicului de garda care, desi solicitat, se es­chiveaza sa dea ajutor unei bolnave ; sau a medicului care, pe considerentul ca boa­la este ireversibila, refuza sa acorde asistenta medicala unei bolnave .

Chiar si organizarea gresita sau dispozitii gresit date pot sa atraga raspunderea pentru ucidere din culpa. Chirurgul care executa operatia lasa anestezistului sarcina supravegherii pâna la revenirea pacientului din anestezia generala, constatând redesteptarea bolnavului, medicul anestezist trimite pe pacient în camera printr-un infirmier; dupa o jumatate de ora este rechemat pentru reanimare, dar era prea târziu, deoarece pa­cientul a murit datorita unei sincope cardiorespiratorii. Au fost con­damnati atât anestezistul, cât si chirurgul; primul pentru ca nu a asteptat re­venirea la starea de constienta a celui operat si nu a mers în camera sa vada cum a evoluat situatia; celalalt, pentru ca în calitate de conducator al clinicii a dat instructiuni perso­nalului de a nu-l deranja pentru urmari postoperatorii[37].

O alta modalitate normativa agravata este cea din art. 178 alin. (3) C. pen., care prevede sanctiuni mai severe când uciderea din culpa se savârseste de un con­ducator de vehi­cul cu tractiune mecanica având în sânge o îmbibatie alcoolica ce depaseste limita legala sau care se afla în stare de ebrietate. Prin urmare, pentru existenta agravantei se cere, pe de o parte, ca faptuitorul sa fie un conducator de vehicul cu tractiune mecanica, iar pe de alta parte, ca acesta sa aiba în sânge, în momentul savârsirii faptei, o îmbibatie alcoolica peste limita legala sau sa fie în stare de ebrietate.

Prin îmbibatie alcoolica sau alcoolemie se întelege gradul de concentrare a alcoolului în corpul uman, exprimat în grame la litrul de sânge[38].

Limita legala a alcoolemiei care atrage raspunderea penala este aratata în art. 52 din Regulamentul circulatiei, care fixeaza aceasta limita la cel putin 1‰. În literatura de specialitate se arata ca influenta negativa a alcoolului începe sa se manifeste, uneori la o concentratie de alcool în sânge de 0,2‰, ca la 0,3‰ sa apara greseli în aprecierea distantei si a vitezei, iar atunci când concentratia de alcool în sânge este de 0,5‰ la multi soferi apar tulburari de vedere si la 0,6‰ tulburari de echilibru, iar la 0,9‰ se diminueaza simtitor capacitatea de adaptare la întuneric; atunci când alcoolemia atinge 1‰ durata de reactie descreste considerabil, atentia scade, iar con­duita în dirijarea autovehiculului devine nesigura[39]. Fara îndoiala aceste conse­cinte nu sunt identice la toate persoanele; femeile si tinerii sunt, în genere, mai putin rezistenti la alcool decât barbatii maturi; apoi starea de sanatate a subiectului are si ea un rol în aceasta privinta. Dar, oricum ar fi, este cert ca, chiar la grade de alcoole­mie mai reduse decât 1‰, capacitatea de discernamânt si reactie a condu­catorilor se resimt si ca, pe masura ce alcoolemia creste, ele descresc progresiv. Pe baza datelor statistice s-a stabilit ca la o alcoolemie de 0,5‰ riscul de accident se tripleaza, la 1‰ este de 5 ori mai mare, la 1,5‰ de 15 ori, iar la 2‰ creste de 55 de ori.

Prin „stare de ebrietate” se întelege starea de tulburare psihofizica (psihosen­zoriala si neuromusculara) produsa sub influenta intoxicatiei alcoolice asupra însusirilor psihofizice ale individului. În functie de gravitatea ei, starea de intoxicatie a organismului se poate prezenta sub trei forme, si anume: o stare de euforie sau de excitatie alcoolica, betia propriu-zisa si starea comatoasa. Conceptul de „stare de ebrietate” întrebuintat de legea penala vizeaza numai cea de-a doua faza a intoxi­ca­tiei alcoolice în care se produc atât tulburarile psihosenzoriale ca­racterizate prin de­zorien­tare, alterarea judecatii si a memoriei, cât si tulburarile neuromusculare, cons­tând în special în tulburari de echilibru si coordonare, deosebit de periculoase pentru sigu­ranta circulatiei. Ultima faza, caracterizata prin somn profund, amnezie, hipoter­mie si eventual, disparitia reflexelor, exclude, de regula, posibilitatea conducerii unui autovehicul[40].

Cele doua stari – starea de îmbibatie alcoolica ce depa­seste limita legala si starea de ebrietate – nu sunt neaparat echi­valente. Exista cazuri când conducatorul unui auto­vehicul are alcool în sânge sub 1‰ si totusi prezinta simptomele starii de ebrieta­te, dupa cum sunt si cazuri când îmbibatia alcoolica este mai mare de 1‰, dar con­du­ca­torul nu prezinta simptomele acestei stari[41].

Pentru organele de urmarire penala si instantele judeca­toresti, deosebirea starii de îmbibatie alcoolica ce depaseste limita legala de starea de ebrietate are mare însemnatate practica, deoarece mijloacele de proba prin care ele pot fi dovedite nu sunt aceleasi.

Starea de îmbibatie alcoolica de peste 1‰ – deoarece implica stabilirea unui coefi­cient de alcool în sânge precis determinat – nu poate fi dovedita decât prin efectuarea unei analize de laborator asupra probelor biologice recoltate (sânge si eventual urina). Cum pentru existenta infractiunii intereseaza îmbibatia alcoolica din momentul conducerii autovehiculului si cum, pe de alta parte, din acest moment si pâna la recoltarea materialului biologic trece un anumit interval de timp, în care coefi­cientul de alcool în sânge poate fie sa creasca (când alcoolul a fost consumat imediat înaintea luarii probei de sânge), fie sa scada (când de la consumarea alcoo­lului si pâna la recoltarea probei a trecut un timp îndelungat), în scopul determinarii precise a gradului de îmbibatie alcoolica din momentul conduce­rii, în practica medico-legala se procedeaza uneori la o evaluare retrospectiva a alcoolemiei.

Spre deosebire de gradul îmbibatiei alcoolice, care nu poate fi stabilit decât prin analiza de laborator, starea de ebrietate se poate constata pe baza diagnosticului clinic, facându-se dovada modului de comportare, a atitudinii, a capacitatii de orien­tare în timp si spatiu, a memoriei, a sigurantei gesturilor mâinii, a starii pupilelor etc.[42]. În lipsa buletinului de examinare clinica, starea de ebrietate se poate dovedi si prin alte mijloace de proba, cum ar fi declaratia inculpatului, coroborata cu depozitiile martorilor, atunci când din acestea rezulta împrejurari semnificative de natura a forma convingerea instantei asupra situatiei reale .

Se stie ca exista o strânsa relatie între alcoolism si infrac­tionalitate. În materia infractiunilor din imprudenta, aceasta relatie apare si mai evidenta, date fiind efectele pe care le produce alcoolul asupra functiilor constiintei. Un conducator auto sau orice alt profesionist aflat sub influenta alcoolului pericliteaza grav securitatea lui si a altora, prin starea de dezechilibru psihic în care se afla sau lipsa de stapânire de care da dovada[44]. De altfel, în Decretul nr. 328/1966 privind circulatia pe drumurile publice este reglementata ca infractiune distincta conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana care are în sânge o îmbibatie alcoolica care depa­seste limita legala sau care se afla în stare de ebrietate [art. 37 alin. (1)].

Problema încadrarii juridice a faptei unei persoane care, conducând un autove­hicul pe drumul public, având în sânge o îmbibatie alcoolica peste limita legala sau în stare de ebrietate, accidenteaza mortal o persoana, a fost pe larg dezbatuta în lite­ratura juridica si a facut, de asemenea, obiectul unor numeroase solutii în practica judiciara. Astfel, unii autori, influentati si de practica judiciara au considerat ca infrac­tiunea prevazuta în art. 178 alin. (3) C. pen. are caracter complex, ea absorbind în conti­nutul sau fapta incriminata în art. 37 din Decretul nr. 328/1966[46]. Alti autori nu împartasesc aceasta opinie, considerând ca fapta incriminata în legislatia circulatiei rutiere nu se absoarbe în uciderea din culpa, cele doua fapte putând alcatui, even­tual, termenii unui concurs ideal . În ceea ce ne priveste, credem ca infractiunea pre­va­zuta în art. 178 alin. (3) C. pen. nu este o infrac­tiune complexa. Se stie ca infrac­tiu­nea complexa este, potrivit art. 41 alin. ultim C. pen., infractiunea în continu tul careia intra ca element sau circumstanta agravanta o actiune sau o inactiune care constituie prin ea însasi o fapta prevazuta de legea penala. Se stie de asemenea ca, atunci când creeaza o infractiune com­plexa, legiuitorul indica fara echivoc actiunea sau inac­tiunea cu incriminare distincta, pe care o include în continutul acelei infrac­tiuni. Or, în cazul art. 178 alin. (3) C. pen. legiuitorul, nere­ferindu-se la savâr­sirea faptei pe un drum public, nu arata ca a inclus în continutul infractiunii de ucidere din culpa si infractiunea prevazuta în art. 37 din Decretul nr. 328/1966. Întrucât uciderea din culpa prevazuta de art. 178 alin. (3) C. pen. poate fi savârsita si pe un alt drum decât cele publice, firesc este ca atunci când se savârseste pe un drum public, si deci se realizeaza si continutul infractiunii prevazute de art. 37 din Decretul nr. 328/1966 sa se aplice regulile referitoare la concursul de infractiuni. În afara de aceasta, nu este de conceput ca o infractiune din culpa sa includa în continutul sau ca element sau cir­cum­stanta agravanta o activitate incriminata distinct ca infractiune intentionata. În sfârsit, acceptarea punctului de vedere ca uciderea din culpa prevazuta în art. 178 alin. (3) C. pen. este o infractiune complexa conduce si la situatii inacceptabile în cazul aplicarii dispozitiilor referitoare la recidiva, precum si în cazul aplicarii unor acte de clementa.

Ultima modalitate normativa agravata priveste plurali­tatea de victime, si anume ca prin fapta agentului sunt ucise doua sau mai multe persoane.

Din modul în care este redactat textul („daca prin fapta savârsita s-a cauzat moartea a doua sau mai multe persoane, la maximul pedepselor prevazute în ali­neatele precedente se poate adauga un spor pâna la 3 ani”) rezulta ca legiuitorul a pastrat, în cazul dat, unitatea de infractiune. Ca urmare, daca prin fapta savârsita inculpatul a cauzat, din culpa, moartea a doua persoane, exista o singura infractiune de ucidere din culpa, în forma agravata prevazuta de art. 178 alin. (5) C. pen., iar nu doua infractiuni de ucidere din culpa, în concurs. Agravanta prevazuta în textul men­tionat, constând în cauzarea mortii a doua sau mai multor persoane, caracterizeaza o infractiune unica, o unitate infractionala legala, compusa din fapte care, altfel, ar fi ramas infractiuni distincte[48].

C. Sanctiuni. În forma simpla, tipica, infractiunea de ucidere din culpa se pe dep­seste cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

Formele agravate ale uciderii din culpa sunt pedepsite diferentiat. Astfel, forma prevazuta de alin. (2) al art. 178 C. pen. se pedepseste cu închisoare de la 2 la 7 ani, iar urmatoarele doua forme, cu închisoare de la 5 la 15 ani. În sfârsit, în cazul ultimei forme agravate, la maximul pedepselor prevazute în alineatele precedente, se poate adauga un spor de pâna la 3 ani.