Urmarirea penala (prima faza a procesului penal)
Necesitatea si importanta urmaririi penale
Īn literatura de specialitate numerosi autori au subliniat necesitatea si importanta urmaririi penale ca faza distincta a procesului penal, importanta care rezida atāt din rolul determinant al probelor īn solutionarea echitabila a cauzelor penale, de solutionarea justa si temeinica a cauzelor cāt si de realizarea unei politici penale care sa corespunda nevoilor unui stat de drept.
Īn literatura de specialitate se apreciaza ca īn conditiile vietii sociale moderne infractiunile devin din ce īn ce mai variate, iar modul lor de realizare tine pasul cu dezvoltarea stiintei si tehnicii. Astfel, orice persoana particulara, victima, s-ar gasi dezarmata fata de infractori, fara sprijinul unor organe abilitate de stat, care au dotarea si pregatirea profesionala necesara īn lupta contra infractionalitatii.
Efectuarea urmaririi penale ca faza premergatoare judecatii, are si rolul de a evita trimiterea īn judecata a tuturor persoanelor asupra carora planeaza o banuiala ca ar fi comis a fapta penala, avānd īn vedere ca judecata se desfasoara cu respectarea principi 22522r178w ului publicitatii, lucru care ar fi destul de daunator pentru o persoana nevinovata.
Obiectul urmaririi penale
Potrivit art. 200 Cod de procedura penala, urmarirea penala are ca obiect strāngerea probelor necesare cu privire la existenta infractiunilor, la identificarea faptuitorilor si la stabilirea raspunderii acestora, pentru a se constata daca este sau nu cazul sa dispuna trimiterea īn judecata.
Prin "strāngerea de probe necesare" se īntelege atāt operatia de adunare a probelor, cāt si examinarea si evaluarea lor, pentru a se constata daca sunt suficiente īn vederea luarii hotarārii privind trimiterea sau netrimiterea cauzei īn judecata.
"Existenta infractiunilor" trebuie īnteleasa ca obligatie a organelor judiciare de a avea īn vedere infractiunile, indiferent de faza de desfasurare a activitatii infractionale. Organele de urmarire penala vor aduna probe atunci cānd este vorba de o infractiune consumata, cāt si īn cazul īn care infractiunea a ramas īn faza de tentativa.
Prin expresia "identificarea faptuitorilor"¹ legiuitorul a vrut sa precizeze ca, īn cadrul urmaririi penale, probele adunate trebuie sa ajute la depistarea celor care au savārsit fapta penala (autori, instigatori, complici), īntelegānd prin aceasta atāt stabilirea faptului ca urmarea periculoasa se datoreaza unei activitati umane, cāt si aflarea datelor de identitate a celui care a savārsit fapta penala.
Prin expresia "stabilirea raspunderii faptuitorului" se īntelege ca probele adunate īn cursul urmaririi penale trebuie sa contribuie la lamurirea aspectelor privind fapta penala, si la elucidarea aspectelor privind vinovatia faptuitorului, daca acesta poate sau nu sa fie subiect al raspunderii penale.
Īn literatura de specialitate, se arata ca, pe lānga obligatiile ce decurg din dispozitiile art. 200 C.pr.pen. organele de urmarire penala pot lua masuri de constrāngere cu caracter personal sau real, uneori dispunerea unor masuri fiind obligatorie.
Spre exemplu, īn cazul unor infractiuni flagrante, potrivit legii se aplica procedura speciala de urmarire si judecata, retinerea īnvinuitului este obligatorie, iar daca procurorul constata ca sunt īndeplinite conditiile cerute de lege pentru trimiterea īn judecata, īntocmeste rechizitoriul prin care pune īn miscare actiunea penala si propune instantei arestarea preventiva a inculpatului.
Caracter obligatoriu au si masurile de ocrotire atunci cānd a fost luata masura retinerii sau a arestarii preventive fata de un īnvinuit sau inculpat īn a carui ocrotire se afla persoane din categoria celor mentionate la art. 161 C.pr.pen.
Organele de urmarire penala trebuie sa aiba īn vedere si alte masuri cu caracter real, cum sunt: restrāngerea inviolabilitatii domiciliului īn caz de perchezitie, violarea secretului corespondentei īn cazurile interceptarii acesteia, restrāngerea atributiilor proprietatii prin aplicarea unui sechestru, etc.
Pe lānga obiectul principal al urmaririi penale, aceasta nu exclude preocuparea si desfasurarea unor activitati legate de aspectele civile ale unei cauze, fie prin restituirea situatiei anterioare savārsirii infractiunii, fie prin indisponibilizarea bunurilor mobile sau imobile prin masuri asiguratorii.
Īn practica exista posibilitatea ca īn timpul urmaririi penale sa intervina o tranzactie īntre cel vatamat si īnvinuit sau inculpat, partile determinānd cuantumul pagubei, iar persoana vatamata fiind despagubita declara ca renunta la orice alte pretentii. Astfel, latura civila a cauzei se considera stinsa, iar partea nu mai poate reveni īn fata instantei asupra celor cuvenite, formulānd noi pretentii, īn valorificarea aceleiasi pagube.
Obiectul urmaririi penale cuprinde si activitati privitoare la martori, respectiv identificarea, citarea si ascultarea acestora iar atunci cānd se impune aducerea silita.
Īn vederea realizarii obiectului de urmarire penale, organele de cercetare penala si procurorul īsi concretizeaza activitatea īn acte de urmarire penala, care pot fi acte procesuale sau de dispozitie si acte procedurale prin care sunt aduse la īndeplinire dispozitiile cuprinse īn actele procesuale.
De regula, actele de dispozitie apartin procurorului, spre exemplu: punerea īn miscare a actiunii penale, luarea masurilor de preventie, dispozitia de a efectua perchezitia, trimiterea īn judecata, etc. uneori si organele de cercetare penala pot sa-si manifeste vointa īntr-un act procesual, de exemplu: īnceperea urmaririi penale, luarea masurii retinerii, luarea masurilor asiguratorii.
Actele procedurale, ca acte de urmarire penala, sunt realizate, īn general, de catre organele de cercetare penala, spre exemplu: efectuarea perchezitiilor, cercetarea la fata locului, ridicarea de obiecte si īnscrisuri, etc. actele de urmarire efectuate sunt consemnate īn īnscrisuri procedurale constatatoare, īnscrisuri care trebuie sa aiba, potrivit legii, o anumita forma si un anumit continut.
Dosarale de urmarire penala cuprind o suma de īnscrisuri procedurale constatatoare care reflecta īntreaga activitate desfasurata pentru realizarea obiectului urmaririi penale.
Scopul si sarcinile urmaririi penale
Daca privim procesul penal īn ansamblul sau, se constata ca urmarirea penala este prima veriga a unui lant succesiv si coerent de activitati procesual penale, urmatoarea fiind judecata iar ultima veriga, punerea īn executare a hotarārilor penale definitive.
Potrivit art. 1 C.pr.pen. procesul penal are ca scop constatarea la timp si īn mod complet a faptelor care constituie infractiuni, astfel ca orice persoana care a savārsit o infractiune sa fie pedepsita potrivit vinovatiei sale si nici o persoana nevinovata sa nu fie trasa la raspundere penala.
Procesul penal, deci si urmarirea penala, trebuie sa contribuie la apararea ordinii de drept, la apararea persoanei, a drepturilor si libertatilor acestuia, la prevenirea infractiunilor, precum si la educarea cetatenilor īn spiritul respectarii legilor.
Rezulta din cele mentionate mai sus ca urmarirea penala are ca scop imediat constatarea existentei infractiunilor, identificarea faptuitorilor, stabilirea raspunderii acestora pentru a vedea daca este cazul sau nu sa se dispuna trimiterea īn judecata.
De altfel, īn scop al procesului penal, si pe cale de consecinta al urmaririi penale, se constituie si dispizitia din art. 62 C.pr.pen., īn care se arata ca organul de urmarire penala si instanta de judecata sunt obligate sa lamureasca cauza sub toate aspectele sale.
Privitor la sarcinile urmaririi penale, īn cadrul acestei faze procesuale, se disting doua componente de ordin general, si anume:
stabilirea faptelor si a faptuitorului;
pregatirea cauzei pentru solutionare.
Ambele aspecte sunt de competenta organelor de urmarire penala, care realizeaza sarcinile specifice fiecarei componente prin strāngerea si verificarea probelor, prin folosirea masurilor procesuale, prin acte procesuale de dispozitie si acte procedurale si prin orice alte mijloace si modalitati prevazute de lege.
Īn literatura de specialitate se vorbeste de o alta sarcina de mare raspundere pentru organele de urmarire penala, si anume identificarea victimelor infractiunii si a martorilor. Ca viitori participanti la procesul penal, persoanele vatamate si martorii au un rol deosebit de important īn solutionarea temeinica si legala a cauzei atāt īn latura penala, cāt si īn latura civila.
Limitele urmaririi penale
Ca prima faza a procesului penal, urmarirea penala se situeaza din punct de vedere al contributiei active la solutionarea cauzei, complexul de activitati specifice acestei faze efectuate succesiv , progresiv si coordonat, se deruleaza īntre doua limite si anume: limita initiala si limita finala.
Limita initiala a urmaririi penale coincide cu declansarea procesului penal ca efect al dispozitiei de īncepere a urmaririi penale. Actele prin care se materializeaza īn scris aceasta dispozitie sunt:
procesul-verbal sau denunt anonim, īn cazul sesizarii din oficiu;
rezolutia, īn cazul celorlalte moduri de sesizare prevazute de lege.
Limita finala a urmaririi penale o reprezinta solutia data de procuror, materializata īn:
rechizitoriu;
ordonanta;
rezolutie motivata.
Potrivit art. 262 C.pr.pen., daca īn urma efectuarii urmaririi penale se constata vinovatia īnvinuitului sau inculpatului si cānd din materialul de urmarire rezulta ca fapta exista si ca a fost savārsita de īnvinuit sau inculpat si ca acesta raspunde penal, limita finala a urmaririi penale va fi rechizitoriul de trimitere īn judecata.
Atunci cānd procurorul constata existenta unuia din cazurile prevazute la art. 10 C.pr.pen., limita finala va fi materializata īntr-o ordonanta sau rezolutie motivata prin care se dispune scoaterea de sub urmarire penala pentru cazurile prevazute la art. 10 lit. f-j, cu exceptia lit. i C.pr.pen. si exesta īnvinuit sau inculpat īn cauza, iar daca nu exista īnvinuit īn cauza, se dispune clasarea pentru cazurile prevazute la art. 10 lit. a-j C.pr.pen.
Trasaturile specifice urmaririi penale
La baza procesului penal stau o serie īntreaga de reguli, adica de principii fundamentale specifice care raspund nevoilor de īnfaptuire a justitiei penale.
Urmarirea penala fiind o componenta a procesului penal si totodata o faza distincta a acestuia, are īn continutul sau unele trasaturi caracteristice care o apropie dar o si deosebesc de urmatoarele doua faze respectiv judecata si punerea īn executare a hotarārilor penale.
Īn literatura de specialitate sunt mentionate ca trasaturi caracteristice ale urmaririi penale:
q lipsa de colegialitate a organului de urmarire penala;
q subordonarea ierarhica īn efectuarea actelor de urmarire penala;
q nepublicitatea activitatilor judiciare;
q caracterul necontradictoriu expres al procesului penal īn aceasta faza;
q forma preponderent scrisa a urmaririi penale.
Se apreciaza ca numai ultimele patru trasaturi pot fi considerate specifice fazei de urmarire penala, deoarece lipsa de colegialitate a organului deurmarire penala care
efectueaza aceasta activitate poate fi īntālnita si īn faza de judecata īn unele momente ale desfasurarii lor. Īn ceea ce priveste punerea īn executare a hotarārilor judecatoresti penale lipsa de colegialitate a organelor care actioneaza īn aceasta etapa constituie regula.
Procurorul poate sa dea dispozitii cu privire la efectuarea oricarui act de urmarire penala, iar aceste dispozitii sunt obligatorii pentru organul de cercetare penala. Īn cazul organelor de cercetare penala ale politiei judiciare, organele superioare ale acestora nu pot sa le dea īndrumari sau dispozitii privind cercetarea penala, procurorul fiind singurul competent īn acest sens. Daca organul de cercetare are de facut obiectii, poate sesiza pe prim-procurorul parchetului din care face parte procurorul ce supravegheaza cauza.
Lipsa de publicitate a urmaririi penale. Se stie ca unul dintre principiile care guverneaza desfasurarea sedintei de judecata este publicitatea. Diferenta dintre modul de aplicare a acestui principiu īn cele doua etape procesuale, consta īn aceea ca, īn faza de judecata publicitatea este obligatorie (cu exceptia cazurilor prevazute de lege), pe cānd īn faza de urmarire penala, multe din activitatile specifice au un caracter secret.
Caracterul nepublic al urmaririi penale īsi gaseste ratiunea īn faptul ca unele activitati, cum sunt: strāngerea probelor īn vederea stabilirii vinovatiei faptuitorului, conservarea unor urme care sa ajute la aflarea adevarului, dejucarea unor planuri ale faptuitorilor care īncearca sa denatureze sau sa ascunda probe pentru a se sustrage raspunderii penale, luarea masurilor preventive etc, ar fi mult īngreunate, iar unele chiar imposibil de realizat daca persoanele cu interes direct īn cauza si nu numai acestea, ar cunoaste īn amanunt īntreaga strategie de cercetare a organelor de urmarire penala sau ar lua la cunostinta de īntregul material probator īnainte de terminarea urmaririi penale.
Īn doctrina se arata ca asa-zisul caracter secret al dosarului de urmarire nu este absolut, fiind limitat sub anumite aspecte. Spre exemplu: inculpatul, eventual asistat de un aparator, are dreptul sa cunoasca continutul dosarului cu ocazia prezentarii materialului de urmarire penala (art. 250 C.pr.pen.), expertul poate sa ia cunostinta, cu īncuviintarea organului de urmarire penala, de materialele dosarului necesare expertizei (art. 121 C.pr.pen.).
Nu poate fi considerat secret ceea ce stiu toti martorii, interpretii, persoanele chemate ca martori asistenti, persoanele care asista la cercetari locale sau la perchezitii si toti aparatorii.
Conform art. 172 alin 1 C.pr.pen., īn cursul urmaririi penale aparatorul īnvinuitului sau inculpatului are dreptul sa asiste la efectuarea oricarui act de urmarire penala, iar cu privire la celelalte parti, art. 173 ali.1 se mentioneaza ca, aparatorul partii vatamate, al partii civile si al partii responsabile cu civilimente are dreptul sa asiste la efectuarea oricarui act de urmarire penala si poate formula cereri si depune memorii.
Trebuie precizat ca, īn faza de urmarire penala, nici una din partile īn proces sau alti subiecti procesuali nu pot lua cunostinta de īntreg materialul probator aflat la dosarul cauzei. Aceasta regula este impusa de necesitati obiective ce tin de operativitatea actelor de urmarire penala, de respectarea demnitatii si intimitatii persoanelor ce fac obiectul cercetarii, de protejarea identitatii unor martori, nedivulgarea unor secrete ce vizeaza siguranta nationala si nu īn ultimul rānd de protejarea surselor de informare, a metodelor si tehnicilor folosite pentru strāngerea probelor.
Caracterul necontradictoriu īn faza de urmarire penala. Procesul penal are ca participanti persoane cu interese opuse, desfasurarea lui trebuie sa se faca sub semnul contradictorialitatii. Pentru a exista contradictorialitate īntre subiectii procesuali este nevoie ca acestia sa fie informati permanent īn legatura cu probele existente la dosar, lucru care nu este posibil, deoarece ar fi īncalcate dispozitiile legale cu privire la confidentialitate.
Un alt aspect ar fi acela ca, la efectuarea unor acte procedurale ca de exemplu: perchezitia, constatarea la fata locului, reconstituirea etc., pot sau trebuie sa fie prezente, dar potrivit normelor procedurale īn materie, aceste activitati nu au un caracter contradictoriu. Īn cazul cercetarii la fata locului (art. 129 alin. ultim) organul de urmarire penala poate interzice persoanelor care se afla ori vin locul unde se efectueaza cercetarea, sa comunice īntre ele sau sa comunice cu alte persoane.
Īn faza de urmarire penala exista īn mod obiectiv un anume gen de contradictorialitate. Īn acest sens mentionam cāteva argumente mentionate īn doctrina:
─ urmarire penala face parte integranta din procesul penal, este prima veriga a acestuia, iar pentru a se asigura obiectivitatea activitatilor judiciare specifice acestei faze, contradictorialitatea nu poate fi ignora;
─ principiul rolului activ al organelor judiciare, īn speta organele de urmarire penala, presupune o contradictorialitate cel putin implicita īn efectuarea actelor de urmarire;
─ faptul ca pāna la finalizarea urmaririi penale, probele se aduc la cunostinta partilor, chiar īn mod separat, demonstreaza existenta unei contradictorialitati uneori directe, alteori indirecte, specifica fazei de urmarire penala;
─ pe parcursul cercetarilor, partile au dreptul sa propuna probe, iar organul de urmarire penala trebuie sa le verifice, sa le aprecieze si sa le administreze, situatie care, de regula, da nastere la atitudini si reactii contradictorii īn rāndul subiectilor procesuali, care nu pot fi īntotdeauna publice;
─ īn cazul unor activitati cum sunt: ascultarea inculpatului īn cazul arestarii preventive, prelungirea arestarii preventive sau prezenterea materialului de urmarire penala, exista contradictorialitate expresa si directa.
Putem aprecia ca prin limitarea caracterului contradictoriu al urmaririi penale īn cazul actelor ce trebuie efectuate confidential, adica eliminānd publicitatea ieftina si paguboasa cu privire la unele acte de urmarire penala, se realizeaza īn mai bune conditii cerinta aflarii adevarului īn fiecare cauza penala.
Forma preponderent scrisa a urmaririi penale. Aceasta calitate deriva din faptul ca, īn faza de urmarire penala, partile si ceilalti subiecti procesuali, fiecare īn limita competentelor, īsi pot finaliza actiunile īn scris.
Īn literatura de specialitate, s-a apreciat ca nu se justifica atribuirea acestei trasaturi numai faze de urmarire penala, deoarece consemnarea actelor procesuale si procedurale īn scris este o exigenta comuna tuturor fazelor procesuale, iar mijloacele de proba orale sunt la fel administrate īn faza de urmarire penala.
Ceea ce este specific urmaririi penale, consta īn aceea ca ea nu poate transmite fazei de judecata decāt un material scris, asa dupa cum si prima instanta transmite instantelor de apel si recurs, dosarul cauzei.
Activitatile din faza de urmarire penala care, īn final, sunt concentrate si prezentate īn forma unui act scris au o dinamica si o structura ce nu o īntālnim īn faza de judecata.
Partile īn proces nu pot actiona oral īn fata organelor de urmarire penala prin punerea de īntrebari martorilor, sau prin concluzii orale, cum se īntāmpla īn faza de judecata, ci numai īn scris prin cereri si memorii scrise.
Chiar daca initial unele acte de urmarire penala se efectueaza oral, la sfārsitul activitatilor respective ele trebuie consemnate īn scris īn acte de documentare procedurala, pentru a putea fi conexate la dosarul cauzei.
Exista totusi cazuri cānd urmarirea penala poate īmbraca si forme orale. Astfel, īn cazul confruntarii, cānd exista contradictii īntre declaratiile persoanelor ascultate īn aceeasi cauza, organul de urmarire penala poate īncuviinta ca persoanele confruntate sa-si puna īntrebari reciproc.
Tot sub forma orala se desfasoara si pregatirea unei expertize, cānd partile si expertul sunt chemate pentru a discuta obiectul expertizei si īntrebarile la care urmeaza sa se raspunda.
Actele īncheiate de organele de urmarire penala
Īn cursul urmaririi penale, organele de cercetare penala īntocmesc o serie de acte, si
anume:- procesul-verbal de consemnare a plāngerii prealabile sau a denuntului verbal, procesele-verbale de cercetare la locul faptei si procesul-verbal de prezentare a materialului de urmarire penala. Īn aceste acte se consemneaza o constatare sau se materializeaza un act de urmarire penala¹.
Īn cursul urmaririi penale organul de urmarire penala dispune asupra actelor sau masurilor procesuale. Actele de dispozitie sunt date dupa regula: acolo unde legea prevede se va dispune prin ordonanta si īn celelalte cazuri prin rezolutie. Pentru a se evita luarea unor masuri abuzive, atāt ordonantele cāt si rezolutiile trebuie motivate.
Legea prevede ca ordonanta, pe lānga motivare, trebuie sa cuprinda totdeauna: data si locul īntocmirii, numele, prenumele si calitatea celui care o īntocmeste, cauza la care se refera, obiectul actului sau al masurii procesuale, temeiul legal al acesteia si semnatura celui care a īntocmit-o. īntrucāt domeniul de dispozitie prin ordonante este variat aceasta va cuprinde si mentiunile speciale prevazute de lege pentru asemenea acte sau masuri.
Ordonanta de punere īn miscare a actiunii penale, prevazuta de art.235 C.pr.pen, trebuie sa cuprinda, pe lānga datele generale, si date cu privire la: persoana inculpatului, fapta de care este īnvinuit si īncadrarea juridica a acesteia.
Codul de procedura penala nu fixeaza continutul rezolutiei stabilind ca aceasta trebuie sa fie motivata. Avānd īn vedere ca rezolutia este o forma simplificata a unui act de dispozitie, pe lānga motivare, ramāne la latitudinea organului de urmarire penala sa includa unele date, din continutul ordonantei, pe care le considera necesare pentru a se evita eventualele confuzii cu privire la masura dispusa sau persoana la care se refera.
Exista cazuri cānd organele de cercetare penala nu pot dispune asupra unor masuri, avānd numai initiativa propunerii lor procurorului, astfel ca vor īnainta acestuia "propuneri" motivate. Aceste cazuri sunt prevazute la: punerea īn miscare a actiunii penale si luarea masurii arestarii preventive (art.234 C.pr.pen), īncetarea urmaririi penale (art.243 alin.1 C.pr.pen.)etc.. Propunerile se materializeaza īn referatele organelor de cercetare penala.
Efectuarea unor acte de urmarire īn incinta unor organizatii. Īn cazul īn care este necesar a se efectua acte de urmarire penala īn incinta unei unitati la care se refera art. 145 C.pr.pen., daca sunt efectuate de organul de urmarire penala, acesta va trebui sa aiba consimtamāntul conducerii acelei unitati sau autorizatia procurorului. Īn cazul infractiunilor flagrante (art. 204 C.pr.pen.) nu mai este necesar consimtamāntul sau autorizatia procurorului.
Organele de urmarire penala
Potrivit art. 201 C.pr.pen. urmarirea penala se efectueaza de catre procuror si de catre organele de urmarire penala. Īn notiunea de organe de urmarire penala intra cele doua categorii de organe judiciare respectiv procurorii si organele de cercetare penala.
La rāndul lor organele de cercetare penala se īmpart īn organe de cercetare penala ale politiei judiciare si organe de cercetare penala speciala.
Procurorii fac parte din Ministerul Public si sunt organizati īn parchete care functioneaza pe lānga fiecare instanta de judecata. Īn cadrul Ministerului Public functioneaza si Departamentul National Anticoruptie, ca structura autonoma, cu personalitate juridica.
Organele de cercetare penala ale politiei judiciare fac parte din Ministerul Administratiei si Internelor si sunt organizate īn directii, servicii si lucrari, iar organele de cercetare penala speciale pot apartine si altor institutii centrale cu atributii īn prevenirea si combaterea infractionalitatii.
Dispozitii generale cu privire la urmarirea penala
Urmarirea penala, ca prima faza a procesului penal se supune acelorasi reguli de baza ce guverneaza desfasurarea procesului penal.
Capitolul I din partea speciala a Codului de procedura penala are īn vedere unele dintre aceste reguli si anume principiile legalitatii, operativitatii si rolului activ al organelor judiciare.
Aceste dispozitii imprima urmaririi penale un continut specific, o desfasurare riguroasa si limitata la obiectul si scopul sau, astfel[2]:
Potrivit art. 201 alin. 1 C.pr.pen., urmarirea penala se efectueaza de catre procurori si de catre organele de cercetare penala. Īn conceptia legiuitorului, procurorul este organ de urmarire penala si are ca atributie principala supravegherea activitatii de urmarire. Procurorul are obligatia sa efectueze personal urmarirea penala īn acele cauze unde legea prevede expres acest lucru.
Calitatea de organe de cercetare penala speciale o au ofiterii anume desemnati de catre comandantii unitatilor mentionate la art. 208 C.pr.pen., precum si capitanii porturilor.
Organele de urmarire penala trebuie sa aiba un rol activ pe toata durata urmaririi. Acest aspect rezulta din dispozitiile art. 202 alin. 1 C.pr.pen., īn care se arata ca organul de urmarire penala este obligat sa strānga probele necesare pentru aflarea adevarului si pentru lamurirea cauzei sub toate aspectele, īn vederea solutionarii acesteia. De asemenea, organul de urmarire penala aduna probele atāt īn favoarea cāt si īn defavoarea īnvinuitului sau inculpatului, chiar daca acesta recunoaste fapta.
Conform art. 202 alin. 3 si 4 C.pr.pen, organul de urmarire este obligat sa explice īnvinuitului sau inculpatului, precum si celorlalte parti, drepturila lor procesuale, sa strānga date cu privire la īmprejurarile care au determinat, īnlesnit sau favorizat savārsirea infractiunii, precum si orice alte date de natura sa serveasca la solutionarea cauzei.
Potrivit art. 203 alin.1 C.pr.pen., īn desfasurarea urmaririi penale, organul de urmarire penala dispune asupra actelor sau masurilor procesuale prin ordonanta, acolo unde legea prevede expres aceasta. Īn celelalta cazuri se dispune prin rezolutie motivata.
Īn literatura de specialitate se mentioneaza coplexitatea sporita a ordonantei comparativ cu rezolutia, exemplificāndu-se situatiile īn care acestea sunt folosite. Astfel, organele de cercetare penala dispun prin ordonanta:
īn cazul luarii masurii de preventie sau a masurilor asiguratorii;
īn cazul punerii īn miscare a actiunii penale;
īn cazul scoaterii de sub urmarire penala, al suspendarii penale, etc.
Prin rezolutie motivata ele dispun: īn cazul confirmarii organului de cercetare penala de a nu se dispune īnceperea urmaririi penale (art.228 alin.6 C.pr.pen.)
O situatie de exceptie este prevazuta īn art. 152 alin.4 C.pr.pen., īn care se arata ca daca mandatul de arestare a fost emis de procuror īn lipsa inculpatului, procurorul mentioneaza pe mandat data prezentarii inculpatului si procedeaza de īndata la ascultarea acestuia, dupa care dispune prin rezolutie asupra arestarii inculpatului.
Ordonanta pentru a fi valabila, trebuie sa fie motivata si trebuie sa cuprinda īn mod obligatoriu (art.203 alin.2 C.pr.pen.): data si locul īntocmirii, numele, prenumele si calitatea celui care o īntocmeste, cauza la care se refera, obiectul actului sau masurii procesuale, temeiul legal al acesteia si semnatura celui care a īntocmit-o.
Pe lānga aceste date obligatorii, ordonanta cuprinde, uneori, si mentiuni special prevazute de lege pentru anumite acte sau masuri, spre exemplu: ordonanta de admitere sau respingere a cererii de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cautiune, etc.
Rezolutia se caracterizeaza prin lipsa de formalism, legea nu stipuleaza continutul. Dar nu pot lipsi: data īntocmirii, numele si prenumele persoanei care a īntocmit-o, dispozitia, motivele de fapt si drept si semnatura celui care a īntocmit-o.
Pe lānga aceste doua īnscrisuri procedurale, organele de urmarire penala mai pot dispune si prin proces-verbal, spre exemplu: īn cazul īnceperii urmaririi penale, cānd organul de urmarire penala s-a sesizat din oficiu, sau sunt obligate sa consemneze īn procesele-verbale actele de urmarire, de exemplu: īn cazul perchezitiei, cercetarii la fata locului.
Īn alin.3 al art. 203 C.pr.pen. se prevede ca atunci cānd organul de cercetare penala considera ca este cazul sa fie luate anumite masuri, face propuneri motivate. Aceasta reglementare are īn vedere situatia cānd anumite acte sau masuri sunt de competenta exclusiva a procurorului, spre exemplu: punerea īn miscare a actiunii penale, luarea masurii preventive, etc.
|
