Victimele delicventei

VICTIMELE DELICVENTEI

Pana in anii 60, sociologia delincventei se interesa aproape in exclusivitate de delincventi si mai ales de descrierea si explicarea motivatiei sau a predispozitiei pentru delincventa. Victimele delincventelor erau neglijate aproape in intregime. Dar este indispensabil sa le studiem, din cel putin trei motive:

1.Nu putem cunoaste delincventul daca nu cunoastem natura actelor pe care le comite. Pentru a cunoaste natura acestor acte – caracteristicile si frecventa infractiunilor, profilul victimelor – cea mai buna metoda este interogarea victimelor. Cresterea numarului sondajelor in ceea ce priveste victimizarea, incepand din anii 70, a permis evidentierea a noi fapte, care ar presupune noi teorii explicative, cum ar fi teoria „stilurilor de viata” care va fi prezentata in cele ce urmeaza.

2.Victima poate juca un rol involuntar in victimizarea sa. Exemplul tipic este cel al persoanei care isi lasa masina parcata pe marginea trotuarului cu usa deschisa si cu cheia in contact. . . si care contribuie astfel la furtul masini sale. In acest caz, este imposibil sa analizam actul de delincventa independent de actiunile victimei: actul de delincventa este o interactiune dinamica intre delincvent si victima sa (delicventa asa-zisa „fara victima” cum ar fi consumul de droguri, jocurile ilegale,imigratia ilegala, este bineinteles exclusa aici: nu va fi vorba despre aceasta in acest curs).

3.A intelege ce este delincventa presupune cunoasterea ansamblului de efecte pe care aceasta le produce. Ori repercusiunea imediata si cea mai directa este imediat existenta victimelor. Nu putem deci cunoaste si intelege cu adevarat delincventa decat daca evaluam impactul pe care aceasta il poate avea asupra victimelor sale din toate punctele de vedere: financiar, emotional si eventual medical.

Dincolo de victimizare, fenomenul delincventei poate avea repercusiuni indirecte sub forma unui „sentiment de insecuritate” care intereseaza din ce in ce mai mult cercetatorii si autoritatile publice.

1. Riscurile vatamarii

Evaluarea riscurilor pe tipuri de infractiuni

Riscurile cu care se confrunta populatia pot fi evaluate in doua moduri:

1.Printr-un procent de incidenta, care raporteaza numarul victimizarilor la numarul total al indivizilor (sau al gospodariilor) care sunt potentiale victime; un procent de incidenta de 5%, de exemplu,inseamna ca la 100 de persoane interogate, 5 acte de victimizare au fost relevate pentru perioada de timp la care se refera sondajul.

2.Un procent de prevalenta care estimeaza proportia indivizilor (sau a gospodariilor) care au fost cel putin o data victime, un procent de prevalenta de 3% insemna ca din 100 de persoane interogate, 3 au declarat ca au fost victime cel putin o data in perioada in referinta (chiar daca o persoana declara ca a fost de mai multe ori victima tipului de infractiune considerat, nu este contabilizata decat o singura data.

Tinand cont de posibilitate ca o persoana sau gospodarie sa fie in mod repetat victima, este evident ca procentul de incidenta va fi intotdeauna mai ridicat decat procentul de prevalenta.

Riscul global al victimizarilor pe tip de infractiune a fost estimat recent in Franta, ca urmare a anchetei INSEE-INESI din 1999. Aceasta ancheta, care are in vedere doi ani (1999 si 1998) propune o evaluarea a procentul de incidenta si a procentului de prevalenta pentru infractiunile clasice. O parte din rezultate sunt prezentate in tabelul 9. Dupa tipul de infractiune, procentajele sunt calculate relativ la numarul de gospodarii sau relativ la numarul de indivizi.

Tabelul 9: Riscul vatamarii estimat in Franta pentru perioada 1997-1998

* Procent calculat pentru gospodariile echipate

In Statele Unite, un sondaj privind victimizarea, numit „National Crime Victimation Survey” (NCVS) este realizat in fiecare an,incepand de acum 30 de ani.

Finantat de Ministerul American de Justitie (US Department of Justice), acest sondaj permite o estimare a incidentei delincventei in Statele Unite

Astfel, pentru a putea face o comparatie cu rezultatele obtinute in Franta, vom lua ca an de referinta pentru SUA anul 1998. In 1998, sunt estimate mai mult de treizeci de milioane de victimizari, dintre care 27% infractiuni contra persoanei si 73% infractiuni contra proprietatii. Procentele de victimizare anuale sunt procente de incidenta, calculate pentru 1000 de persoane peste 12 ani.(sau pentru 1000 de gospodarii). Pentru infractiunile contra persoanei, procentul este de 3,9 la mie, iar pentru infractiunile contra proprietatii, 217,4 la mie. Rezultate mai detaliate sunt prezentate in tabelul 10.

Tabelul 10: Procentul de incidenta (inclusiv tentativele) in Statele Unite in 1998

Infractiuni contra persoanei

(unitate de calcul: individul de peste 12 ani)

Viol: 0,9 la mie

Agresiune sexuala: 0,6 la mie

Furt cu violenta sau amenintare: 4 la mie

Atac agrvat: 7,5 la mie

Atac simplu: 23,5 la mie

Furt dun buzunare: 1,3 la mie

Infractiuni contra proprietatii

(unitate de calcul: gospodaria)

Spargeri de locuinte: 38,5 la mie

Furt de autovehicule: 10,8 la mie

Furt: 168,1 la mie

Sursa: Bureau au Justice Statistics, „Sourcebook of Criminal Justice Statistics”, 1999, p 178

Avantajul statisticilor americane privind victimizarea este, pe de o parte, ca ele sunt mai detaliate decat statisticile franceze si, pe de alta parte, ca ele permit vizualizarea tendintelor (din moment ce sondajul este anulat). Ele confirma astfel scaderea recenta a delincventei indicata de evidentele politiei. Astfel, din 1993 pana in 1998, procentul de victimizare pentru infractiuni contra persoanei a scazut cu 27%, si procentul pentru infractiuni contra proprietatii a scazut cu 32%.

Se poate intampla ca statisticile politiei si sondajele de victimizare sa faca sa apara evolutii divergente. In Statele Unite, in perioada de la jumatatea anilor’70 pana la sfarsitul anilor’80, evidentele politiei arata o tendinta de crestere a numarului violurilor, furturilor cu violenta sau amenintare,atacurilor agravate, spargerilor si furturilor de autovehicule. Or, dupa sondajul de victimizare (National Crime Victimisation Survey) aceste infractiuni aveau tendinta de a stagna sau chiar de a se diminua usor. Aceste rezultate contradictorii se pot (schimba) datora unei schimbari a comportamentului in ceea ce priveste depunerea de plangeri: daca de exemplu numarul violurilor scade,dar victimele violurilor depun plangere mai des, atunci este posibil ca politia sa inregistreze o crestere a acestei forme de criminalitate, dar, in realitate, aceasta sa nu se diminueze. Dar nu putem exclude faptul ca ar putea fi consecinta faptului ca aceste doua metode de evaluare – delincventa inregistrata si sondajele privind victimalizarea – masoara fenomene diferite.

Aceste procente de victimizare diferite sunt interesante ele insele, deoarece dau o idee asupra probabilitatii a diferitelor tipuri de infractiuni. Dar, pentru o mai buna reprezentare a ceea ce acestea inseamna, este important sa fie comparate cu procentele celorlalte tipuri de riscuri pe care le intalnim pe parcursul vietii, cum ar fi riscul de a fi ranit, de a se imbolnavi, de a avea un accident sau altele (vezi tabelul 11).

Putem remarca, de exemplu, ca moartea accidentala este de cinci ori mai frecventa in Statele Unite, decat omuciderea. Ranirile accidentale sunt si ele mult mai frecvente, de 24 de ori mai mult decat ranirile in urma unei agresiuni.

Tabelul 11: Comparatie intre riscurile de victimizare delincventa si alte riscuri de victimizare in Statele Unite

Tip de risc – Procent de incidenta annual (pentru 1000 de adulti

Raniri accidentale (de orice fel) - 242

Raniri accidentale casnice – 79

Furt – 72

Raniri accidentale la serviciu – 58

Victimizare violenta - 31

Atac (agravat sau simplu) – 24

Raniri intr-un accident de masina - 17

Moarte (toate cauzele laolalta) – 11

Ranire prin agresiune – 10

Moarte de cancer – 2

Viol (numai femei) – 2

Moarte accidentala - 0,5

Moarte intr-un accidenta rutier – 0,2

Sinucidere – 0,2

Omucidere – 0,1

Moarte intr-un incendiu – 0,03

2. Sentimentul de nesiguranta

Sentimentul de nesiguranta face parte din fenomenul de victimizare indirecta, fenomen ce constituie un factor important pentru delincventa. Poate fi definit ca o neliniste cristalizata pe un obiect (crima in sens larg) si pe autorii desemnati. Sentimentul de nesiguranta se refera, deci, la sentimente traite de indivizi in viata lor cotidiana: neliniste si trairi personale, fie ca sunt manifestate acasa sau pe strada. Aceste nelinisti sunt alimentate de sisteme de valori si reprezentari relative ale fenomenului de delincventa: reprezentari de grup (idei pe care oamenii si le fac cu privire la natura delincventei si a variatiilor globale, idei pe care si le fac asupra autorilor acestor acte) si reprezentari locale (ansamblul de necivilizati) constatate in viata cotidiana, incidente precum nepolitetea, vandalismul, injuriile, busculadele, care produc neliniste.

Evaluarea sentimentului de nesiguranta. Sentimentul de nesiguranta se contureaza bine cu ajutorul evaluarilor rezultate din sondajele de opinie sau din sondajele de victimizare.

In anchetele franceze, intrebarile puse erau de genul: „Dumneavoastra personal v-ati simtit in nesiguranta acasa?” sau „Ezitati sa iesiti singur afara noaptea?”

In SUA intrebarile cu privire la nesiguranta sunt puse prin intermediul sondajelor de victimizare. Sunt intrebati, de exemplu: „Va simtiti in siguranta sau v-ati simti in siguranta daca v-ati afla noaptea, singur in cartierul dumneavoastra?” (cu 4 raspunsuri posibile: in deplina siguranta, in siguranta, in nesiguranta, intr-o siguranta totala). Toate aceste intrebari sunt, desigur puse intr-un context ce se refera la o nesiguranta legata de riscul victimizarii delincvente.

O serie de anchete au fost realizate de CREDOC si permit evaluarea intensitatii si evolutiei sentimentului de nesiguranta in Franta.

In sondajele din 1995-1996, la intrebarea: „In viata cotidiana va simtiti in siguranta?”, mai mult de 8 persoane din 10 raspundeau: „Da, in deplina siguranta” sau „Destul de in siguranta” (procentajul s-a marit lejer intre 1990 si 1995-1996, de la 81% la 84%). Aceste rezultate, mai degraba linistitoare, trebuiau in acelasi timp nuantate: riscul agresivitatii pe strada nelinisteste, de fapt, jumatate din persoanele interogate, atat pentru ele cat si pentru persoanele apropiate lor (50% spuneau ca erau foarte nelinistiti sau destul de nelinistiti cu privire la acest subiect).

Acest sondaj evidentiaza corelatiile dintre caracteristicile sociodemografice si sentimentul de nesiguranta resimtit: 40% dintre barbati spun ca se simt in deplina siguranta in viata cotidiana, in timp ce doar 30% dintre femei pot afirma acest lucru.

Varsta celor intervievati nu reprezinta un argument puternic cu privire la sentimentul de nesiguranta; in sondajul CREDOC din 1995-1996 nu se poate face nici o diferentiere evidenta a sentimentului de nesiguranta pe categorii de varsta. Numarul populatia este corelat pozitiv cu sentimentul de nesiguranta: cu cat se intensifica cresterea populatiei, cu atat devine mai important procentajul persoanelor care spun ca se simt putin in siguranta sau deloc in viata cotidiana: daca la 2000 de locuitori procentul este de 9%, la 100.000 de locuitori acesta va urca pana la 21%. Pentru ca victimele fenomenului de neliniste sunt intr-o continua crestere cand gradul de populare este mare, putem concluziona cu aproximatie ca sentimentul de nesiguranta este mult mai intens in locurile in care riscul global de victimizare este mai mare.

O alta regula poate fi pusa in evidenta: faptul de a fi fost victima tinde sa sporeasca sentimentul de nesiguranta. In sondajul CREDOC deja citat, s-a dovedit ca din 36% din persoanele care au afirmat ca se simt in nesiguranta, 29% au fost victime. Aceasta afirmatie este mult mai controversata decat celelalte, deoarece cateva anchete americane au dovedit ca nu exista o legatura statistica semnificativa intre faptul de fi victima si sentimentul de nesiguranta.

In concluzie, s-au evidentiat patru mari reguli:

1.Sentimentul de nesiguranta este mult mai puternic la femei decat la barbati;

2.Persoanele in varsta au sentimentul de nesiguranta mai puternic decat tinerii;

3.Sentimentul de nesiguranta este mai intens in locurile unde delincventa este mai puternica decat in cele care este mai slaba.

4.Faptul de a fi victima unui act de delincventa intareste sentimentul de nesiguranta.

3. Sentimentul de nesiguranta si riscul victimizarii

Cum se explica variatiile sentimentului de nesiguranta dupa caracteristicile sociodemografice ale individului?

Prima ipoteza la care putem apela este combinarea sentimentului de nesiguranta cu rezultatele victimizarii: cu cat riscul victimizarii este mai important, cu atat sentimentul de nesiguranta devine mai intens.

Pe de alta parte, grupurile sociale ce au cel mai puternic sentiment de nesiguranta ar trebui sa fie acelea care au riscul de victimizare cel mai ridicat. Ori aceasta afirmatie este complet deformata deoarece sunt in realitate grupuri in care riscul de victimizare este mai slab (persoanele in varsta si femeile) si care au cel mai puternic sentiment de nesiguranta.

Aceasta constatare care a aparut la inceput destul de uimitoare, a fost foarte bine pusa in evidenta de James Garafalo, in articolul sau de debut despre „frica crimei”.

Analizand rezultatele unui sondaj de victimizare efectuat in 1975 in 8 orase americane, s-a observat existenta unei disjunctii intre teama si risc, adica intre sentimentul de nesiguranta si riscul obiectiv de victimizare. Nu persoanele care au gradul de victimizare foarte mare sunt cele care traiesc cel mai puternic sentiment de nesiguranta.

Tinerii intre 16 si 19 ani reprezinta categoria de varsta care are gradul de victimizare cel mai puternic (125 la mie) si cel mai slab sentiment de nesiguranta (37%)

Cel mai puternic sentiment de nesiguranta este trait de persoanele de peste 65 de ani (63% dintre ele afirma ca nu se simt in siguranta deloc sau mai degraba in nesiguranta, desi au cel mai slab grad de victimizare (34 la mie).

O disjunctie similara se observa si in functie de gen.

Barbatii au un grad de victimizare aproape dublu decat cel al femeilor (90 la mie fata de 54 la mie), desi sentimentul lor de nesiguranta este de aproape trei ori mai slab (26% fata de 60%).

Ca o revansa pentru variatiile „apartenentei etnice” (Alb/Negru) si „venitul familial”, gradul de victimizare personal si sentimentul de nesiguranta variaza foarte mult in acelasi sens: sunt mai multe victime in randul negrilor decat in randul albilor, iar sentimentul de nesiguranta este mai puternic la negri. Pe de alta parte, cu cat venitul familial creste, cu atat gradul de victimizare se diminueaza si sentimentul de nesiguranta de asemenea.

Atunci cand sexul si varsta sunt controlate (separand barbatii si femeile pe de o parte, apoi separandu-i pe cei de 35 ani, de cei peste 35 ani), se observa o crestere a sentimentului chiar la persoanele care au fost victime. Aceasta crestere este clara la persoanele care n-au fost niciodata victime, in comparatie cu cei care au fost victime o data ( in 12 luni dupa sondaj), dar a fost foarte slaba la persoanele care au fost victime o data cu cele care au fost victime de doua ori.

In concluzie, doar riscul de victimizare singur nu permite explicarea sentimentului de nesiguranta, dar exista si o relatie invers proportionala care trebuie luata in considerare.

4. Comparatii internationale

Comparatiile internationale sunt dificile de efectuat pe baza inregistrarilor politienesti ale delincventilor: categoriile de infractiuni nu sunt exact aceleasi, procedurile de inregistrare si de numarare pot de asemenea varia de la o tara la alta, deciziile de depunere a plangerii si deci cifrele negre pot fi diferite.

Toate aceste dezacorduri fac ca o comparatie a statisticilor politienesti de delincventa intre mai multe tari sa nu dea rezultate similare, de aici aparand si serioase dificultati de interpretare. Un mijloc eficace de a depasi aceste obstacole este recurgerea la un sondaj de victimizare standard cuprinzand acelasi chestionar tradus in diferite limbi, folosind aceeasi metoda de selectie a esantioanelor si aplicand aceeasi procedura de interviu.

Aceasta metoda este utilizata in „Sondaj international cu privire la victimele crimei” care compara periodic delincventa in diferite tari industrializate.

Pana in prezent, au fost realizate succesiv trei randuri de anchete: in 1989, 1992 si 1996 (persoanele erau interogate in legatura cu victimele lor din anul precedent,adica 1988, 1991 si 1995). Sondajul este efectuat in fiecare tara prin telefon pe un esantion reprezentativ al populatiei. Aceasta vizeaza in principal estimarea victimizarii pentru tipurile majore de infractiune: furturi de automobile, furturi de rulota, spargeri, „crime de contact” si alte crime.

Rezultatele acestei anchete sunt foarte bogate. Le vom semnala pe cele mai semnificative.

Astfel, daca luam in considerare toate tipurile de infractiune analizate, pot fi distinse trei tipuri de tari.

1.             Intr-un prim grup, delincventa este puternica: Tarile-de-Jos, Marea Anglia si Tara Galilor.

2.             In grupul al doilea, delincventa este „medie”: Statele Unite, Canada, Scotia, Franta, Suedia, Elvetia (in ordine descrescatoare a delincventei).

3.             In sfarsit in al treilea grup de tari, delincventa este „slaba”:Austria, Finlanda, Irlanda de Nord.

In ceea ce priveste statisticile de victimizare, (procentul de incidenta si procentul de prevalenta), situatia este urmatoarea:

a. Procente de victimizare estimate in ancheta internationala din 1996.

In primul grup de tari, procentul de incidenta, este de 60%, in al doilea grup de 45%, si in al treilea de 30%.

Franta se situeaza in grupul mediu, si este interesant de remarcat ca, in conformitate cu aceasta ancheta, delincventa nu pare sa fie aici mai slaba decat in Statele Unite. Dar trebuie sa remarcam ca „crimele de contact care sunt cele mai grave si cele mai traumatizante apar ca net mai numeroase in Statele Unite cu un procent de prevalenta de o data si jumatate superior celui din Franta” (2,2%).

Conform tipului de infractiune avut in vedere, sondajul face sa apara diferente mari intre procentele de victimizare ale diferitelor tari.

Cele mai importante diferente se inregistreaza in randul furturilor de automobile. Procentajul victimelor nu este decat de 0,1% in Elvetia, in conditiile in care atinge 1,8% in Franta, 3% in Anglia si Tara Galilor: englezii si galezii ar fi deci in medie de 30 de ori mau multe victime ale furturilor de masini decat elvetieni. In materie de furt de rulota, Franta se situeaza destul de net deasupra mediei cu 8,3% de proprietari victime (media pe 11 tari este de 6,1%).

In ceea ce priveste spargerile (inclusiv tentativele), Franta se situeaza in medie – 4% din victime, minimul fiind atins in Finlanda (1,2% dintre victime) si maximul in Anglia si Tara Galilor (6,1 ). Franta este usor deasupra mediei pentru ansamblul „crimelor de contact”, furturi cu amenintare sau violenta, agresiuni sexuale; procentajul victimelor este in Franta de 2,2% pentru o media de 2,5%, cu un minim in Irlanda de Nord (1,5%) si un maxim in Anglia si in Tara galilor (3,6%), urmate de aproximativ 3,5% in SUA.

Printre cele cinci tari care au participat la cele trei anchete succesive (1988, 1991 si 1995) doar in Statele Unite se observa o diminuare a procentului de victimizare pe toata perioada

In Finlanda si in Canada se observa o crestere intre 1988 si 1991 apoi o scadere intre 1991 si 1995.

In ultimele doua tari (Anglia si Tara Galilor, Tarile de Jos) se observa o crestere pe toata perioada dar procentajul de crestere este mult mai slab intre 1991 si 1995 decat era intre 1988 si 1991.

Franta nu a participat decat la ancheta din 1988 si la cea din 1995. Pe ansamblul acestei perioade, procentajul de infractiuni observat prin sondaj a crescut in jur de 30%. Aceasta crestere este deci puternica. Este interesant de remarcat ca pe aceasta perioada, chiar procentajul de infractiuni inregistrate de politia n-a crescut decat cu aproximativ 15%. Aceasta divergenta intre cresterea procentului de infractiuni si aceea a procentului de inregistrare de catre politie ar putea insemna ca, compartimentele de depunere de plangere s-au modificat in Franta in aceasta perioada: oamenii ar avea tendinta sa depuna plangere mai rar si cifra neagra a delincventei ar fi crescut intre 1988 si 1995. Aceste indicatii trebuie totusi privite cu precautie caci, independent de dificultatile metodologice proprii sondajelor de victimizare, esantionul utilizat este de talie destul de slaba (chiar daca este reprezentativ).

5. Profilul sociodemografic al victimelor

Procentele globale de victimizare disimuleaza puternice diferente de risc dupa grupele sociale definite de gen, varsta, venit, habitat, statutul marital sau etnic.

In alti termeni, victimizarea este repartizata uniform pe ansamblul populatiei. Diferentieri similare apar in mod net in timpul anchetelor. Sa luam ca exemplu ancheta din Franta, INSEE-INEST si sondajul anual de victimizare in Statele Unite.

1.Gen. In ancheta franceza, femeile sunt supuse unui risc mai ridicat decat barbatii de a fi victimele unui furt de buzunare (2,4% contra 1,8%), in schimb barbatii suspusi unui risc mai ridicat de agresiune fizica (4% contra 2,6% pentru femei). In Statele Unite, procentul de victimizare estimat pentru barbati este mare in ceea ce priveste furturile violente si agresiunile sexuale, in schimb procentul de victimizare al femeilor este de zece ori mai ridicat decat cel al barbatilor (4 la mie la femei contra 0,4 la mie la barbati).

2.Varsta. In Franta riscul de agresiune fizica se diminueaza constant o data cu varsta: el atinge aproape 9% pentru indivizii intre 14 si 24 ani trece peste 4% pentru persoanele intre 30 de ani si scade in final la mai putin de 1% pentru persoanele peste65 de ani.

3.Venit. In Franta, familiile care au venit anual ridicat (mai mare de 36.000 E) risca de doua ori mai mult un furt din resedinta lor principala decat familiile care au un venit anual scazut: 5 % contra 2,7% diferenta este mica pentru riscul de furt sau tentativa de furt din vehicule: 3,7% contra 3,3%.

Se vede de asemenea o diferenta importanta pentru riscul de agresiune fizica: el atinge 4% pentru muncitori, in timp ce pentru cadrele superioare nu este decat de 2,5%. In Statele Unite: pentru crime contra persoanelor, procentul de victimizare a familiilor cu venit scazut este in medie mai ridicat decat pentru familiile cu venit ridicat. Daca luam in considerare cele doua extreme ale statisticilor prezentate, observam ca procentul de victimizare al familiilor care castiga mai putin de 7.500 dolari pe an este mai mult decat dublu procentului familiilor care castiga mai mult de 75.000 dolari contra persoanelor, dar pentru si pentru spargeri. In schimb pentru cele doua categorii de venituri, procentul furturilor cu violenta este similar.

4.Marimea localitatii. Conform anchetei franceze, procentele de prevalenta cresc aproape fara exceptie cand treceau de la o comuna rurala la Paris, trecand prin diferite categorii intermediare.

5.Statutul marital. In Statele Unite, persoanele care nu au fost niciodata casatorite sunt cele care suporta procentul de victimizare cel mai ridicat, urmate de indivizi separati sau divortati, apoi de persoanele vaduve. Nu exista diferenta globala de victimizare, intre barbati si femei cand ei sau ele sunt vaduvi, separati sau divortati: in schimb, barbatii care nu au fost niciodata casatoriti sau care sunt casatoriti au procente mai ridicate de victimizare decat femeile au acelasi statut.

6.Apartenenta etnica. In Statele Unite, diferentele de victimizare intre negrii si albi sunt deosebit de importante. Nu exista insa diferenta intre ei pentru violuri si agresiuni sexuale. Din totalul crimelor contra persoanelor, barbatii negri au un procent de victimizare de 70 la mie, femeile negre au un procent de 58 la mie.

Victimizarile pentru furt cu violenta sau amenintare sunt mult mai frecvente la barbatii albi ( 7 la mie)si la femeile negre (9 la mie) decat la femeile albe (3 la mie).

Barbatii de origine hispanica au un procent de victimizare global (pentru crime contra persoanelor) similar cu procentul barbatilor, dar o frecventa de furturi cu violenta si atacuri grave mai ridicata. In ceea ce priveste crimele contra proprietatii, familiile negre au procente de spargeri net mai ridicate decat familiile albe. (86 la mie contra 57 la mie) si la fel pentru furturile de vehicule: in schimb, procentul de furturi sunt similare pentru cele doua etnii.

Se vede bine de aici cum riscurile de victimizare se pot acumula sau dimpotriva se exclud reciproc. Daca este adevarat ca persoanele necasatorite au un procent de victimizare mai ridicat decat persoanele divortate sau vaduve, o parte din acest efect este datorat variabilei de varsta: la adolescenti sau la tinerii adulti, proportia persoanelor care nu sunt casatorite este mai puternica si in schimb la persoanele mature sau la persoanele in varsta este mai ridicata. Totusi, cele cinci mari elemente ale victimizarii care sunt sexul, varsta, venitul familie, apartenenta etnica si urbanizarea, sunt „robuste” din punct de vedere statistic.

Rezultatele tuturor acestor anchete sunt, deci, convergente si permit stabilirea unui profil tip al victimei: este vorba despre un om tanar, celibatar cu venituri minime. Apare un fenomen care ar putea parea aprioric: profilul tip al victimei este in acelasi timp profilul tip al delincventului. Acest lucru este adevarat, in special in ceea ce priveste agresiunile violente sub forma de furturi sau atacuri.

1.     Teoria stilurilor de viata – O explicatie referitoare la numarul victimelor

Teoria stilurilor de viata cauta sa evidentieze puternicele discrepante dintre procentele victimizarii diferitelor grupuri sociale puse in evidenta prin sondajele referitoare la numarul victimelor. Aceasta teorie isi propune sa reuneasca riscul statistic al numarului de victime la stilul de viata, adica la uzantele vietii cotidiene. Ea se axeaza pe o idee simpla si eficace: probabilitatea unui individ de a fi victima este determinata de ceea ce face acesta in cursul vietii cotidiene, de persoanele pe care le frecventeaza si cu care se intalneste, de locurile unde se duce, de momentele zilei in care se afla in afara domiciliului sau si asa mai departe.

Stilul de viata implica doua tipuri de activitati: activitatile „profesionale”, in sens larg (munca, scoala, menajul sau cresterea copiilor) si activitatile de relaxare, tinandu-se cont de deplasarile care trebuie efectuate intre domiciliu si locurile unde se desfasoara aceste activitati.

Aceste ocupatii determina la randul lor doua elemente cheie referitoare la numarul victimelor:

1.Asociatiile, adica numarul de persoane frecventate si caracteristicile lor (varsta, sex, resedinta etc.)

2.Expunerea la delincventi motivati

Asociatiile si expunerea pot fi diferite in functie de indivizi.

Astfel, de exemplu, oricine petrece mult timp impreuna cu membrii familiei sale, la domiciliu sau in timpul liber se afla intr-o anumita masura protejat impotriva agresiunilor provenite de la necunoscuti, intrucat aceste agresiuni vizeaza in general indivizii izolati.

Timpul petrecut singur in diferite locuri sau in mijloace de transport in comun ridica riscul victimizarii si il mareste si mai mult seara sau noaptea, nu doar pentru agresiuni, dar si pentru spargeri, daca locuinta este lasata frecvent neocupata.

Stilurile de viata sunt net diferentiate in functie de varsta, sex, profit, locuinta si dimensiunile temporale si spatiale ale activitatii. Ele permit realizarea anumitor observatii statistice furnizate de sondajele referitoare la numarul victimelor.

1.Adolescentii si tinerii adulti sunt cu precadere suprareprezentati in randul victimelor agresiunii si furturilor. In cazul lor, asocierea si expunerea la potentialii delicventi se vor intensifica una pe cealalta pentru a mari riscurile. De fapt, acesti tineri au tendinta sa frecventeze mult timp alti tineri de aceeasi varsta, fie in cadrul scolar sau in timpul lor liber. Ei vor sa petreaca mai putin timp cu familia lor si mai mult timp in compania prietenilor sau a cunostintelor apropiate de varsta. Este clar ca in aceasta transa de varsta, marja de delincventa este mai ridicata. Ei deci, in cazul tipic, se vor gasi in contact mai mult sau mai putin cu o proportie deloc neglijabila de potentiali delincventi. In acest mod apare asocierea.

Mai mult, acesti tineri vor petrece din ce in ce mai mult timp in afara domiciliului lor, in locuri publice sau private, pe timp de zi sau de seara si se vor intalni cu alti tineri necunscuti de varsta lor. Riscul victimizari este mai ridicat in randul persoanelor care se gasesc frecvent in afara locuintelor lor si in locuri publice (pentru a se plimba sau deplasa) mai ales in timpul noptii.

O ancheta locala cu privire la rata victimelor ca cea a Suzanei Smith a aratat importanta activitatilor in timpul liber: persoanele care ies seara sau in week-end, care merg la cinema, teatru sau cluburi, care isi intalnesc prietenii in cafenele, tind sa fie mai frecvent victime ca ceilalti. Aici, adolescentii sau tineri adulti, comporta, bineinteles, un risc mai ridicat de a fi agresati decat parintii sau persoanele in varsta (chiar daca acest risc poate intr-o anumita masura sa fie compensat de faptul ca se deplaseaza in grup si nu singuri). In acest mod apare expunerea. Scolarizarea obligatorie intensifica riscurile legate de „asociere”, iar prelungirea studiilor face ca acest risc sa se deruleze pe o perioada de timp mai indelungata.

Teoria stilurilor de viata permite cercetarea similitudinilor care au fost observate intre tipurile de victime si agresori in randul populatiei

Profilul tip al victimei este asemanator celui al delincventului in cazul „crimelor contra persoanelor”: Un individ, adolescent sau tanar adult, celibatar, locuind la oras, fara slujba sau avand venituri mici. de ce? Se poate , pe de o parte, ca aceste victime tip sa fie de asemenea, delincventi. pe de alta parte, ele sunt in general asociate cu indivizi avand aceleasi caracteristici: ele se vor afla deci, in compania indivizilor a caror participare la delincventa este cea mai ridicata. Dupa cum vom vedea, ei vor face ca prin stilul lor de viata sa fie mai mult expusi la agresiuni decat alte parti ale populatiei. Se intelege deci, ca riscul lor de victimizare ar fi maxim. In acest de populatie, rata victimelor si agresiunea pot sa se intensifice natural: victimele pot sa justifice unele din agresiunile lor prin faptul ca in prealabil ele insele au fost victime („Daca este permis sa mi se faca, prin urmare eu pot sa-mi permit sa o fac altora”).

2.Persoanele in varsta sunt, din contra, mai putin reprezentate in randul victimelor delincventei. Astfel, persoanele in varsta frecventeaza alte persoane de varsta lor sau mature, printre care proportia delincventilor este mult mai scazuta. Acest tip de asociere diminueaza riscul. Si, prin urmare, putem gandi a priori ca persoanele in varsta evita sa se expuna intalnirilor neplacute pentru ca isi cunosc fragilitatea si stiu ca agresiunea ar putea avea pentru ele consecinte medicale grave. Se poate deduce ca daca persoanele mature adoptau un stil de viata similar oamenilor tineri, marja lor de victimizare ar fi fost net mai ridicata ( si pentru a fi chiar mai mult ridicata decat a tinerilor, se vede ca ei constituie tinte mai vulnerabile decat acestia din urma).

Cel mai mic procent de numar de victime in randul persoanelor in varsta se poate explica printr-o slaba expunere la risc? Aceasta ipoteza a fost contestata de un studiu bazat pe datele sondajului britanic referitor la numarul victimelor „British Crime Survey”. Infractiunile care intereseaza sunt cele comise in afara domiciliului victimei (si in afara locului de munca) de persoane necunoscute de catre victima (sau cunoscute doar din vedere). si care implica un contact intre agresor si victima (cu sau fara violenta fizica). Aceste infractiuni se refera in principal la atacuri, furturi asupra domeniului public si violuri (tentative). Pentru toate aceste infractiuni comise pe timp de noapte marja de victime in randul persoanelor in varsta (peste 60 de ani) este de 25 de ori mai mica comparativ cu a tinerilor (intre 16 si 30 de ani): procentajele sunt de 0,3% si respectiv 7,4%.Diferenta este prin urmare considerabila, dar ne putem gandi ca ea se explica prin simplul fapt ca varstnicii ies seara mult mai putin ca tinerii.

Sondajul permite testarea acestei ipoteze de expunere diferentiata, intrucat el intreba persoanele interogate de cate ori pe saptamana au obiceiul sa iasa seara (niciodata, odata sau de doua ori, mai mult de trei ori). Rezultat: chiar daca frecventa iesirilor „este controlata” el continua sa arate o diferenta considerabila a numarului de victime intre „tineri” (16-30 ani) si „batrani” (<60 ani). De exemplu, in randul oamenilor care ies de trei ori sau mai mult pe saptamana, seara , tinerii au un procent de victimizare de 8,5%, iar batranii de 0,4% (aproximativ de 21 de ori mai putin). Acest efect subzista chiar daca se tine seama de periculozitatea deplasarilor (pe   jos sau in mijloacele de transport in comun) si de locurile frecventate (pub-uri, baruri de noapte sau discoteci).

Cum putem explica deci, scazutul procent al victimelor in randul persoanelor in varsta raportat la cel al tinerilor?

Autorii propun doua piste: dupa cum am vazut, varstnicii se „asociaza” mai putin decat tinerii cu agresorii; ei au, altfel spus, un risc mai scazut de a fi in contact cu agresorii pentru ca frecventeaza mai ales persoane mature, in timp ce agresorii sunt in special tineri. Prin urmare, persoanele in varsta constituie tinte mai putin „atragatoare” decat tinerii: pe de o parte, persoanele in varsta transporta mai rar obiecte care pot interesa pe agresori (ca, de exemplu, haine de piele sau alte haine si obiecte de marca) si, pe de alta parte, atacul asupra unei persoanei varstnice este mult mai condamnat din punct de vedere moral (chiar daca este mai usor si mai putin riscant pentru agresor).

In aceeasi ordine de idei, se intelege ca persoanele in varsta comporta un risc global scazut de spargeri: acest risc este cel mai ridicat pentru persoanele care nu stau mult timp acasa si isi lasa locuinta neocupata in timpul zilei de munca, in timpul liber sau in general, tendinta sa paraseasca putin timp casa probabilitatea de spargere se va diminua.

3.Femeile se gasesc mai putin in randul victimelor agresiunii decat barbatii. Ne putem axa aici pe un rationament similar cu cel precedent. Daca putem presupune ca femeile, in special adolescentele si tinerele sunt „asociate” mai des decat barbatii, cu alte femei, atunci aceste frecventari diminueaza riscul de victimizare pentru ca proportia de delincventi este mul mai slaba in cazul femeilor decat in cel al barbatilor („asocierea” poate foarte bine sa joace un rol invers – cresterea riscului - in cazul violentei conjugale sau domestice). Referitor la expunere putem crede ca femeile modifica in general, intr-o anumita masura stilul lor de viata pentru a se proteja impotriva riscului de victimizare. In consecinta, nu numai ele constituie tinte mai vulnerabile, dar ele sunt supuse riscului de a vedea fiecare agresiune fizica dublata de una sexuala.

Teoria stilurilor de viata permite, astfel, sa explicam de ce persoane care sunt a priori cele mai vulnerabile (femeile si batranii) sunt, de asemenea, cele care au cel mai scazut procentaj al victimelor din punct de vedere al agresiunilor.

4.Familia joaca un rol in procentajul victimizarii membrilor sai.

Intr-un articol clasic, Cohen si Contor pun accentul pe un aspect al stilului de viata care li s-a parut esential pentru a explica diferenta numarului de victime si anume talia menajului (numarul persoanelor care locuiesc in camin/casa). Talia menajului apare ca o masura de „protectie” in sensul ca persoanele, cu cat sunt mai multe in locuinta, cu atat este mai mare probabilitatea ca aceasta locuinta sa fie ocupata, si deci, probabilitatea unei spargeri este scazuta. Altfel spus, membrii familiilor numeroase chiar daca se deplaseaza in exterior au o probabilitate ridicata de a fi insotiti si deci, o slaba posibilitate de a fi agresati. Se conchide ca numarul victimelor in familiile numeroase ar trebui sa fie mai scazut decat in cadrul familiilor putin numeroase sau in cazul celibatarilor. Susan Smith observa in ancheta sa locala ca familiile mai numeroase suporta un risc mai accentuat de victimizare.

Acest rezultat poate fi interpretat in cadrul teoriei stilului de viata. Smith sugereaza ca pentru familiile numeroase intrarile si iesirile din casa sunt frecvente atat pentru membrii familiei cat si pentru un numar important de amici si cunostinte, ceea ce inseamna, pe de o parte ca va diminua securitatea locuintei si pe de alta, mareste numarul relatiilor potential riscante.

5.Din punct de vedere al veniturilor, Cohen si Cantor au gasit, studiind spargerile, ca riscul de a fi agresat se diminueaza pe masura ce venitul creste pana la un anumit prag, dupa care acest risc incepe sa creasca din nou, pe masura ce venitul atinge categoria cea mai ridicata. Ei explica acest fenomen prin combinarea a doi factori: locuintele cu venituri mici pot fi situate in apropierea potentialilor spargatori, dar casele cu venituri ridicate pot constitui tinte captivante pentru potentialii spargatori, chiar daca nu locuiesc in apropiere. In primul caz, „expunerea” este accentuata de apropierea de potentialii spargatori si in al doilea de o prada ademenitoare.

6.Probabilitatea unei persoane care a fost deja victima de a fi din nou victima este superioara probabilitatii medii unei persoane de a fi victima.

In alti termeni, probabilitatea unei victimizari repetate (pentru o persoana care a fost deja victima) este superioara probabilitatii de victimizare medie. Aceasta se aplica tipurilor de victimizare foarte diverse, precum spargerile si agresiunile. Exista, de asemenea, anumite forme de victimizare pentru care repetarea este regula, de retinut violentele intrafamiliale, fizice sau sexuale. Dar aceste victimizari intrafamiliale nu fac parte din ceea ce numim, in sens propriu al expresiei, victimizare repetata.

Opera lui Hinchelang si a colegilor sai a furnizat o estimare a victimizarii, pornind de la datele referitoare la 26 de rase americane. Ei au constatat totodata ca victimizarea repetata era un fenomen rar. Dupa estimarile lor, doar 0,7% din populatie sufera o victimizare personala repetata (perioada de referinta fiind de un an). Victimizarile repetate din cadrul locuintelor erau in proportie mai mare, respectiv de 4%. Dar observatia cea mai interesanta era ca diferitele riscuri de victimizare apareau ca si cum ar fi fost legate: chiar daca indivizii fusesera victime ale unui tip de infractiune, cota lor de victimizare pentru alte infractiuni era net superioara celei globale. De exemplu, victimele unui furt violent sau cu amenintare erau in proportie de 22% pe an si pentru totalitatea populatiei. Dar printre indivizii ce afirmau ca au fost victime ale unor atacuri grave, procentajul victimizarii pentru furt cu violenta sau amenintare se ridica la 95%.

Insa analizand varsta, starea civila si sexul, probabilitatea de a fi victima unei crime contra persoanelor era de 2 ori mai mare pentru indivizii dintr-o locuinta (fiind el insusi victima) decat pentru alti indivizi. Aceasta intensifica ideea ca poate exista pentru anumite persoane ce au un anumit stil de viata sau locuiesc intr-un anumit loc, o „predispozitie” la victimizare.

Richard Sparks a propus cinci motive susceptibile pentru explicarea acestui fenomen:

incapacitatea victimei de a se apara,

provocarea venita din partea victimei,

furnizarea de catre victima a ocaziilor de delincventa,

atragerea victimei ca o tinta a delincventei,

nepedepsirea hotului sau agresorului, deoarece victima este ea insasi in afara legii.

Aceste consideratii sunt importante din punct de vedere preventiv: ele indica faptul ca persoanele care au fost deja victime ar trebui sa constituie un grup privilegiat in politicile de prevenire.

Principala critica adusa teoriei stilurilor de viata este aceea ca, prin intermediul ei, se incearca explicarea tuturor tipurilor de agresiune dupa bunul plac al cercetatorilor.

Aceasta critica nu este in totalitate lipsita de fundament. Este adevarat ca aceasta teorie este una care prezinta un caracter aproape total inductiv: in functie de faptele care au fost puse in evidenta in cadrul anchetelor, aceasta teorie permite imaginarea facila a unei explicatii posibile.

Totusi, aceste explicatii nu sunt nici arbitrare, nici tautologice, caci pot face obiectul unor texte empiric in sondajele de victimizare.

Rationalitatea sentimentului de insecuritate. Daca grupurile care sunt cel mai putin expuse riscului au cel mai puternic sentiment de insecuritate, atunci acest sentiment nu se reduce oare la o teama irationala?

Primul raspuns dat la ceasta intrebare este dat de cercetatori.

James Garofalo explica „disjunctia”intre teama si risc la femei prin intermediul procesului de socializare a lor, proces ce se presupune ca le-a facut mai supuse si mai tematoare decat barbatii (mai ales in ceea ce priveste teama de viol).

La persoanele in varsta, o serie de factori se cumuleaza pentru a provoca vulnerabilitatea si deci teama: izolarea in sanul familiei, politica de retragere, sanatatea subreda.

Cum se intampla adesea in stiintele sociale, primul tip de explicatie mobilizat de cercetatori pentru a tine seama de credinte sau de sentimente care par a priori curioase, este o explicatie prin irationalitate.

De aceea, a doua oara, sociologii (metoda „comprehensiva” in sensul dat de Weber) se pun in locul indivizilor ale caror credinte le studiaza. Ei isi dau seama de cele mai multe ori ca, in ciuda a ceea ce s-ar fi putut crede la inceput, credintele pot fi considerate ca rationale, tinand cont de situatia in care se afla actorii respectivi.

Explicatia propusa de Garofalo pentru sentimentul de insecuritate al femeilor este tipica explicatiilor prin forte irationale, din moment ce el ne explica faptul ca, femeile sunt conditionate de educatie in ceea ce priveste temerile lor si ca aceasta conditionare se manifesta in raspunsurile pe care ele le dau la intrebarile despre insecuritate.

Cativa ani mai tarziu, intr-un alt articol, acelasi autor propune explicatii mult mai convingatoare, renuntand sa mai faca apel la aceste forte irationale. Astfel, Garofalo estimeaza acum ca femeile si persoanele mai in varsta sunt mai vulnerabile la agresiunile fizice, mai putin capabile sa opuna rezistenta daca sunt atacate si mai expuse consecintelor traumatizante si emotionale care urmeaza atacurilor. Consecintele fizice ale unei agresiuni pot fi foarte grave pentru persoanele in varsta. In ceea ce priveste femeile, ele risca o agresiune sexuala la fiecare intalnire cu un criminal. Cum ele sunt constiente de ceea ce risca in cazul unei agresiuni, este de inteles ca femeile si persoanele in varsta se tem mai mult decat ceilalti de riscurile unei victimizari. Si daca frecventa victimizarilor in randul lor este mai scazuta decat in alte grupuri sociale, este doar pentru ca ele se protejeaza mai mult decat ceilalti: isi modifica stilul de viata astfel incat sa evite situatiile periculoase.

Daca vulnerabilitatea si victimizarea sunt invers proportionale din punct de vedere statistic, este doar pentru ca persoanele cele mai vulnerabile sunt si cele care isi iau si cele mai multe masuri de protectie. Astfel femeile si persoanele in varsta au procente scazute de victimizare, nu atat in ciuda, cat mai ales multumita intensitatii sentimentului lor de insecuritate.

Sentimentul de insecuritate si stilul de viata Sentimentul de insecuritate este deja el insusi dezagreabil. Dar el antreneaza si consecinte - constrangeri suplimentare – asupra alegerilor individului. Cu cat mai intens indivizii incearca acest sentiment, cu atat mai mult ei afirma ca si-au modificat sau restrans activitatile din cauza ca se temeau de infractiuni. Acest fenomen a fost pus in evidenta in anii’70 de Garofalo: in ancheta pe care a realizat-o, trei patrimi dintre persoanele care au raspuns se simteau „foarte nesigure” afirmand ca si-au limitat activitatile din anii precedenti din cauza delincventei ( ceea ce au facut doar o cincime dintre cei care au raspuns ca se simt in „deplina siguranta”).

Sentimentul de nesiguranta poate da nastere la doua reactii extreme

pe de o parte la retragerea in sine, in spatele usilor inchise;

pe de alta parte, la activism in ceea ce priveste securitatea (mobilizarea vecinilor, supravegherea vecinatatilor etc.).

Intre cei doi poli, toate nuantele reactiilor sunt posibile, iar un exemplu in acest sens este indiferenta.

Cercetatorii nu au reusit sa determine o relatie mecanica intre credintele despre infractiune si victimizare si reactia individului.

Reactiile asa-zis „comunitare” (organizate pe cartiere) sunt destul de raspandite in America de Nord. Acestea iau ca exemplu o forma institutionalizata, aceea a „supravegherii vecinatatilor” (neighborhood watch). Cartierele unde delincventa este mai puternica si care au deci cea mai mare nevoie de strategii de prevenire, sunt si acelea unde comunitatea este cel mai greu de mobilizat si organizat. Deci, in aceste cartiere destul de instarite, unde nivelul delincventei este relativ scazut, strategiile au cele mai multe sanse de a fi adoptate si urmate.

Efectul acestor strategii asupra fricii de delincventa este acela de a pot diminua sentimentul de nesiguranta, convingand membrii comunitatii ca fac „ceva” pentru propria lor securitate. In acelasi timp, insa, aceste strategii pot sa si intensifice aceste sentiment, facand oamenii sa devina mai constienti de pericolele sau de riscul de victimizare la care poate nu au fost atenti in mod spontan.

2.     Impactul delincventei. Costul monetar al delincventei

Impactul delincventei se manifesta multidimensional, mergand de la pierderi monetare la lovituri psihice si trecand prin traumatisme emotionale si traumatisme psihologice.

Acest impact nu se limiteaza la victimele directe ale unui furt sau ale unei agresiuni. El afecteaza nu numai apropiatii victimelor (care sufera in special consecintele crimelor cele mai grave, cum ar fi violurile) dar si ansamblul societati care trebuie sa finanteze cheltuielile protectiei publice si private impotriva delincventei.

Delincventa „pradalnica” nu este un joc cu sume nule, ci cu sume negative. Delincventa ia forma unui transfer fortat de bogatie de la victima spre delincvent. La acest aspect pur monetar, se adauga, bineinteles, aspecte emotionale. Costul crimei nu se limiteaza, deci, la pierderea directa suportata de catre victime.

Pentru a evalua costul delicventei in totalitatea sa, trebuie tinut cont de urmatoarele:

1.Pierderi monetare directe suportate de victimele unui furt (valoarea monetara a bunurilor furate), adica ceea ce i-a fost furat sau partea materiala a victimei care intra in posesia delincventului. Daca delincventul este prins, bunurile furate pot fi recuperate.

2. Pierderi monetare induse: sunt pierderi indirecte legate de pagube materiale sau fizice (ingrijiri materiale sau reparatii). Nu se refera ca in cazul precedent la un transfer de bunuri de la victima la delincvent, dar am putea fi tentati sa numim aceste pierderi un transfer de la victime la personalul medical sau la persoanele chemate sa repare stricaciunile provocate de catre delicvent.

3.Alte pierderi – pierderi de productie in legatura cu incarcerarile. Trebuie sa tinem cont de diminuarea numarului de incarcerari, caci delincventii, un numar mare dintre ei, ar putea ocupa un loc de munca si ar putea contribui la productia anuala.

Cum remarca Ireman Richard, daca un delincvent care are deja o sotie si copii este arestat si incarcerat, obligatoriu acesta nu-si va mai putea sustine financiar familia. Aceasta va trebui sa apeleze la ajutorul social (acest lucru insemnand un cost suplimentar pentru contribuabili).

4.Cheltuieli de productie publice si private impotriva delincventei. Se finanteaza diferite mijloace de protectie de la cele mai simple la cele mai complexe – usi, masini blindate, statii radio.

Prejudiciul monetar este suportat de populatie chiar daca aceasta nu a fost implicata: acesti bani nu se mai pot numi transfer de la victima la agresor ci este un pret pentru membrii societatii. Acesti bani alocati Ministerelor de Interne si de Justitie ar putea fi folositi pentru alte nevoi.

Economistul american Richard Freeman a propus o evaluare globala a costului monetar al crimei in SUA.

El utilizeaza pentru aceste rezultate, sondaje de victimizare (indruma victimele sa-si evalueze pierderile monetare). Costul mediu unui furt in SUA in anul 2002 era de 834 USD. Costul mediu al unei crime a fost estimat la 532 USD, ceea ce reprezinta un cost mediu anual de 17.6 miliarde USD (tinand cont de numarul de crime raportat la politie) sau altfel spus0.3% din produsul intern brut.

Trebuie sa adaugam faptul ca Freman utilizeaza o estimare inalta a cifrei negre.

Oricum, costul crimei nu se opreste aici. Sa tinem cont ca trebuie sa adaugam si pierderile pentru ingrijirea (cand se imbolnavesc) prizonierilor.

Totul se ridica la aproximativ 2% din PIB

In SUA sistemul judiciar – politia, tribunalele si inchisorile au costat circa 1.3% din PIB in 1990.

Resursele private consacrate protectiei contra delincventei (alarme, garzi) se ridicau la 0.6% din PIB.

In total, masurile publice si private de protectie ajung la 2% din PIB. Aceasta cifra nu este decat un ordin de grandoare si nu pretinde constituirea unei valori precise a acestor cheltuieli.

Adaugand costul crimei si costul masurii de protectie, Freeman ajunge la un total de 4% din PIB.

Daca aplicam aceasta statistica in Franta, observam ca pretul monetar total al delincventei s-ar ridica la 40 miliarde euro pe an. Aceasta suma este evident considerabila, dar trebuie sa recunoastem ca ea este fara indoiala supraestimata si constituie limita inalta in care se situeaza costul total al crimei.