Varsta de la care o persoana poate fi subiect activ al infractiunii conform Codului Penal Roman

Varsta de la care o persoana poate fi subiect activ al infractiunii conform Codului Penal Roman.

Problema varstei subiectilor de drept penal are o importanta deosebita in tratarea raspunderii penale a minorilor. Prin subiect al infractiunii se intelege persoana care intruneste conditiile legale in care poate fi trasa la raspundere penala pentru savarsirea infractiunii si aplicarea unei sanctiuni penale.

'Dreptul penal roman, proclamand umanismul ca fiind unul dintre principiile sale fundamentale, atribuie, pe baza acestui principiu, un continut nou si de o deosebita importanta varstei persoanelor in reglementarea diferitelor institutii de drept penal'.

Procesul de aparitie a unor reglementari privind regimul de reeducare a minorilor poate fi urmarit din cele mai vechi timpuri. Intrucat elementul varsta s-a avut in vedere cu multa atentie in complexul reglementarilor ori de cate ori aceasta a fost necesar, legea noastra penala da satisfactie deplina principiului umanismului.

Parcurgand istoria, regimul sanctionator al minorului infractor pe teritoriul romanesc, se constata ca primele legiuiri romanesti care fac referire la minori au fost 'Cartea Romaneasca de invatatura' a lui Vasile Lupu de la 1646, i 444g64e n Moldova, editate la Manastirea Trisfetitelor din Iasi si 'Indreptarea legii' a lui Matei Basarab de la 1652, in Muntenia, editate la Tirgoviste. Minoritatea este tratata printre cauzele care apara de pedeapsa sau micsoreaza pedeapsa; de exemplu, pravila lui Matei Basarab prevedea: 'coconii de tot si de cu totul se iarta, orice greseala ar gresi, cocon insemnand pana la al saptelea an de varsta'; de la 7 ani si pana la pubertate (14 ani baieti si 12 ani fetele) minorilor li se aplicau pedepse mai usoare. In aceste leguiri intalnim si o a treia categorie de varsta, respectiv 14-20 de ani baieti si 12-25 de ani fetele, care beneficiaza de o ameliorare in regimul lor de sanctionare.

Legiuirea lui Caragea, care intra in vigoare in Tara Romaneasca in anul 1818, cuprindea in cartile V si VI, rezervate dreptului penal, reglementari mai complexe ale regimului minorilor delincventi si mult mai nuantate. Legiuirea lui Caragea a pregatit terenul unei modificari in ceea ce priveste reconsiderarea faptului conform caruia minoritatea era pana la varsta de 20 de ani.'(legislatia penala europeana in vigoare la acea data: ex. Codul penal austriac -1803, Codul penal portughez - 1806, Codul penal danez -1908 ), raportat la prevederile din legislatiile altor tari.

Aceasta legiuire prevedea ca, pana la 7 ani, minorul nu raspundea penal. Intre 7-14 ani, se osandeste dupa imprejurari, ori la bataie sau la inchisoare in vreo manastire, nici mai mult de 5 ani, nici mai putin de unu'. Pentru fiii de boieri, se inlocuia bataia cu incredintarea lor parintilor sau epitropilor (asemanator tutelei) ceea ce oglindea inegalitatea minorilor in fata legii. De la 14-20 ani, pentru infractiunile pedepsite cu moartea sau cu ocna, minorii erau trimisi la inchisoarea Snagov sau Margineni pe o perioada ce nu putea depasi 10 ani, dar nici mai mica de 2 ani. Daca infractiunea era pedepsita cu bataia cu biciul sau cu toiegele, minorului i se dadea a treia parte din loviturile cu nuiele.

Sub raportul etapelor de varsta, minoritatea pastreaza aceeasi structura pe care am intalnit-o si in celelalte leguiri, cu o particularitate si anume ca nevarstnicii de la 20-25 ani puteau cere demnitarului, in conditiile stabilite de lege, iertarea varstei.

Prima opera legislativa care marcheaza un pas important in legislatia penala romaneasca deschizand drumul codurilor penale moderne este Condica Criminalistica a lui Ion Sandu Sturza, din 1826, inspirata dupa codul penal austriac din 1803, tradus in romaneste si tiparit la Cernauti si care s-a aplicat in Moldova pana la Unirea Principatelor. Acesta arata ca limita de varsta de la care incepe raspunderea penala a acestora este de 8 ani, iar intre 8-15 ani, minorii puteau fi pedepsiti cu inchisoarea, numai cu conditia sa fie lucrat cu pricepere, iar in caz contrar, erau incredintati parintilor pentru ingrijire si supraveghere (si foarte important) si sub raspunderea lor civila.

Consacrarea de catre codurile penale moderne a principiului individualizarii pedepsei, a principiului neresponsabilitatii sau responsabilitatii atenuate a minorului delincvent, crearea unei jurisdictii speciale pentru aceasta categorie de delincventi, separarea minorilor de majori in inchisori si stabilirea pentru cei dintai a unui regim diferit, ca si introducerea in aceste coduri a unor masuri de siguranta sau educative, sunt tot atatea inovatii care au influentat direct sau indirect eforturile de creare si fundamentare a sistemului juridic special de sanctionare a minorilor delincventi la noi in tara.

Primul cod penal roman, intrat in vigoare la 1 mai 1865, inspirat din codul penal francez de la 1810, din codul penal prusian de la 1851 si partial din cel german, sub domnia lui Al.I.Cuza, a inlocuit Codul penal de la 1826 din Moldova (Codul Sturza) si pe cel de la 1852 din Muntenia (Codul Barbu Stirbei). Acesta reglementeaza tratamentul penal al minorilor, in titlul VI si distinge trei perioade in viata minorului din punctul de vedere al legii penale, facand din minoritate cand o cauza de incapacitate penala, cand o cauza legala de atenuare a pedepselor. Pana la varsta de 8 ani, conform art.61, minorul nu raspunde penal, deoarece beneficiaza de o cauza absoluta de incapacitate penala. Intre 8-15 ani, raspunderea fiind subordonata priceperii, minoritatea este fie o cauza de incapacitate penala cand minorul a lucrat fara pricepere, fie o cauza de atenuare a pedepsei cand acesta a lucrat cu pricepere (art.62).

La 31 martie 1919, si-a inceput activitatea, la Gherla, primul institut de educatie corectiva de la noi, infiintat in anul 1886 si care era organizat pentru minorii de ambele sexe, fiecare avand insa o cladire separata, fiind internati la inceputul activitatii lui, minorii neinfractori intre 7 si 20 de ani, cat si minorii care, dupa executarea pedepsei cu inchisoarea erau supusi educatiei corective, pana la majorat (21 de ani).

Preluand multe dintre ideile progresiste ale vremii si inspirat din realitatile romanesti, codul penal din 1936, cod ce incheie procesul de unificare a dreptului penal in tara noastra dupa unificarea politica din 1918, a adoptat un sistem sanctionator pentru minorii cu dispozitii care reproduc multe dintre institutiile experimentate de cursul timpului.

Majoratul penal a fost fixat la 19 ani, distingandu-se doua etape de varsta ale minorilor: pana la 14 ani - denumita perioada copilariei, cand minorul nu raspunde penal, intre 14 si 19 ani - perioada adolescentei, in care minorul nu este responsabil pentru infractiunea savarsita, afara de cazul cand se dovedeste savarsirea sub imperiul discernamantului

Atat pentru prima categorie de minori, cat si pentru adolescentii care au lucrat fara discernamant, sunt prevazute masuri cu caracter preventiv - educativ, tutelare si de protectie.

Cu privire la adolescentii pentru care instanta constata ca in momentul savarsirii infractiunii au lucrat cu discernamant, se prevad urmatoarele masuri de siguranta

1. libertatea supravegheata

2. educatia corectiva

iar ca pedepse:

1. mustrarea

2. inchisoarea corectionala sau detentiunea simpla

Noua lege coboara limitele de varsta referitoare la minori, a majoratului penal, de la 19 ani, la 18 ani, cat si cea a incapacitatii penale de la 14 la 12 ani. Intre aceste limite (12-18) se situeaza o etapa intermediara in care minorul raspundea penal numai daca a lucrat cu discernamant; minorul de la 15 la 18 ani, desi raspundea penal, beneficia de un tratament atenuant in ce priveste aplicarea pedepsei.

Dupa 23 august 1944, codul penal de la 1936, republicat in 1948, a facut obiectul unei substantiale modificari: Decretul nr.351 din 20 august 1949, prin care s-a abrogat Capitolul V din Titlul VI, Cartea a III-a din codul penal, intitulat 'Vagabondajul si cersetoria'.

La 1 ianuarie 1969 a intrat in vigoare un nou cod penal, al treilea in legislatia penala moderna romaneasca. Codul renunta la clasificarea in crime si delicte, existente in codul penal anterior si adopta conceptul generic de infractiune pentru orice ilicit penal.

Minoritatea nu mai este considerata ca o circumstanta personala, ci ca o stare tranzitorie. Sunt prevazute trei categorii de varsta, cu dispozitii specifice pentru fiecare dintre ele. Din prima categorie fac parte minorii sub 14 ani care, fiind considerati a nu avea capacitatea psiho-fizica necesara intelegerii consecintelor faptelor lor, nu raspund penal. A doua categorie priveste minorii intre 14 si 16 ani, a caror raspundere este conditionata de existenta discernamantului, iar a treia categorie include pe minorii intre 16 si 18 ani, considerati a avea discernamant, deci capacitate penala. Caracterul absolut se limiteaza insa numai la efectele prezumtiei legale pe baza careia minorul care a implinit 16 ani este socotit ca avand raspundere penala.

Codurile urmatoare au suferit diferite modificari si importante completari. In prezent, cadrul legal al sistemului de reeducare a mionorului infractor este format din masuri educative (mustrarea, libertatea supravegheata, internarea intr-un centru de reeducare si internarea intr-un institut medical-educativ) si din pedepse (amenda si inchisoarea). Principiul dupa care se alege categoria si felul sanctiunii aplicabile minorului infractor este acela al prioritatii masurii educative fata de pedeapsa.