APARATE DE MASURARE ELECTROMAGNETICE

APARATE DE MaSURARE ELECTROMAGNETICE

1. CARACTERIZARE GENERALA

1.1. Principii de functionare. Structura

Functionarea aparatelor de masurare prezentate in acest capitol, denumite si aparate clasice traditionale, se bazeaza pe transformarea unei parti din energia electrica a semnalului de masurat in energie mecanica de rotatie, folosita pentru pozitionarea unui element mobil indicator sau inscriptor fata de un cadran. Cronologic, acestea au fost primele tipuri de aparate folosite pentru masurari de marimi electrice.

Aceste aparate contin un element motor, alcatuit dintr-o parte fixa si una mobila, in interactiune, cu un singur grad de libertate si anume o miscare de rotatie in jurul unei axe sau o miscare de deplasare liniara, obtinuta direct sau prin transformarea miscarii de rotatie in miscare de translatie.

In majoritatea cazurilor, marimea masurata creeaza un moment activ M_a, menit sa roteasca elementul mobil aflat intr-un camp electromagnetic pana cand acest moment este echilibrat de un moment opus, reactiv, produs de obicei de un resort spiral sau de un alt element de reactie. Deviatia sau pozitia elementului mobil in conditii de echilibru constituie masura marimii masurate.

Exista si aparate de masurare la care mecanismul motor genereaza doua momente active antagonice, M_a1 si M_a2, unul dintre ele depinzand de marimea de masurat x iar celalalt de o marime cunoscuta x₁. Pentru o anumita pozitie a a elementului mobil cele doua momente devin egale si aceasta pozitie poate servi ca masura a marimii x pentru o valoare data a lui x₁. Este cazul aparatelor numite logometre.

In afara acestor moduri de echilibrare mai exista si altele. Unul dintre ele, specific aparatelor integratoare (contoare) consta in aceea ca starea de echilibru nu se refera la o pozitie unghiulara statica, ci la un regim de rotire cu o anumita viteza unghiulara a elementului mobil. Aici echilibrarea momentului activ se face printr-un moment reactiv a carui valoare este proportionala cu viteza unghiulara.

Partea fixa a aparatelor electromagnetice contine un element activ – o bobi 333e44d na, un magnet sau electromangnet – care produce un camp magnetic sau electric necesar pentru crearea momentului activ si elemente auxiliare: suporti pentru lagarele ce sustin elementul mobil, cadranul aparatului, corectorul de zero s.a.

Partea mobila a acestor aparate este constituita din elementul activ care interactioneaza cu campul creat in partea fixa pentru a produce momentul activ M_a, si elemente auxiliare ca: elemente de suspensie a elementului mobil, elementul de producere a momentului rezistent, dispozitivul de amortizare, dispozitivul de indicare si/sau inscriere a rezultatului masurarii.

Momentul cuplului activ. Ansamblul elementelor active ale aparatului de masurare produce un moment activ:

,  (1)

unde dw/da este variatia energiei magnetice localizate in campul de interactiune, a – pozitia unghiulara a elementului mobil in echilibru iar x – marimea de masurat.

In unele cazuri, relatia (1) poate fi pusa sub forma:

,  (2)

unde n poate fi 0, 1 sau 2.

Momentul cuplului reactiv. Daca asupra partii mobile ar actiona numai momentul activ atunci pentru orice valoare a marimii de masurat, diferita de zero, aceasta parte ar intra in miscare de rotatie continua. Pentru ca fiecarei valori a marimii de masurat sa-i corespunda o anumita deviatie a, momentul activ trebuie echilibrat cu unul de sens contrar, ale carui valori sa fie dependente de unghiul a, de preferat proportional cu acesta. Un astfel de moment poate fi creat cu ajutorul unor resoarte spirale la care

,  (3)

unde C este constanta resortului care exprima un cuplu rezistent specific, iar a – deviatia elementului mobil.

La aparatele cu partea mobila suspendata de un fir sau de o banda de torsiune, cuplul rezistent este dat tocmai de aceste elemente de suspensie, care asigura o sensibilitate foarte inalta.

La logometre, cuplul rezistent este dat de una dintre bobine si nu mai este nevoie de un resort; in absenta marimii de masurat aceste aparate au o pozitie de repaus indiferenta.

In absenta marimii de masurat, indicatorul aparatului de masurare cu resoarte este adus la pozitia zero de aceste resoarte sau benzi de suspensie. In scopul reglarii exacte a pozitiei de zero, care in timpul exploatarii aparatului de masurat poate avea dereglari, aparatele de masurare sunt prevazute cu un corector de zero. Acesta consta dintr-un surub cu un stift excentric introdus intr-o furca a unei parghii care poate deplasa unghiular capatul fix al resortului spiral (fig. 1).

La aparatele cu benzi sau fire de suspensie se actioneaza in mod similar asupra capatului superior al firului sau benzii pana cand indicatorul este adus in pozitia zero.

Momentul cuplului de inertie. Cand se face o masurare aparatul de masurare urmeaza sa efectueze o variatie a indicatiei de la zero, in absenta marimii de masurat, la valoarea masurata indicata de aparat dupa ce s-a facut echilibrarea cuplului activ cu cel reactiv.

Trecerea de la indicarea unei valori la indicarea altei valori nu se poate face instantaneu din cauza aparitiei fortelor de inertie. Este nevoie de un timp de tranzitie, in care au loc fenomenele tranzitorii de la o valoare a marimii masurate la alta. In tot acest timp de tranzitie, mai ales la inceput, indicatiile aparatului de masurat sunt puternic eronate.

Fortele de inertie genereaza un cuplu de inertie:

,  (4)

unde J este momentul de inertie a partii mobile iar d²a dt² – acceleratia unghiulara.

Este de dorit ca acest cuplu de inertie sa fie cat mai mic pentru a scurta durata proceselor tranzitorii. O solutie pentru rezolvarea acestei probleme consta in reducerea la maximum a masei partii mobile a aparatului de masurare si in inlocuirea acului indicator cu un fascicul de lumina.

Momentul cuplului de amortizare. In timpul proceselor tranzitorii pot avea loc fenomene oscilatorii ale indicatorului aparatului in jurul unei valori. Pentru a micsora amplitudinea si durata acestor oscilatii unele aparate de masurare sunt prevazute cu dispozitive adecvate care produc un cuplu reactiv de amortizare proportional cu viteza de variatie,

,  (5)

unde A este un cuplu de amortizare specific.

Un astfel de cuplu se poate obtine cu ajutorul unor dispozitive pneumatice, hidraulice sau electrice. Generarea pe cale pneumatica se bazeaza pe frecarea elementului mobil cu aerul sau, atunci cand acesta nu este suficient, se recurge la laminarea aerului cu ajutorul unei palete sau piston intr-o camera inchisa.

O amortizare mai accentuata se obtine pe cale hidraulica, scufundand elementul mobil sau o parte a acestuia intr-o baie de lichid.

Producerea amortizarii pe cale electrica se bazeaza pe interactiunea dintre curentii indusi in piese metalice neferomagnetice antrenate de partea mobila intre polii unui magnet permanent si campul magnetic al acestuia.

Momentul cuplului de frecare. Oricat de bine ar fi executate elementele componente ale unui aparat de masurare, acolo unde se produce o miscare relativa prin contactul a doua elemente, apare si o forta de frecare care se opune miscarii. Ea poate fi diminuata prin masuri constructive si prin ungere, dar nu poate fi complet eliminata. La aparate cu suspensie pe fir sau pe banda de torsiune nu exista practic forta de frecare.

Forta de frecare creeaza un cuplu:

,  (6)

unde k este un coeficient de frecare care depinde si de ungere, G – masa partii mobile in miscare iar n – un coeficient cu valori cuprinse intre 1 si 1,5, in functie de G.

Efectul cuplului de frecare este o neunivocitate intre marimea de masurat si deviatia a efectuata de aparat; pozitia de echilibru nu se stabileste la deviatia a, ci la deviatia a Da, unde Da constituie abaterea cauzata de frecari. Semnul acestei abateri este dat de sensul de variatie a marimii de masurat, iar amplitudinea de marimea frecarii.

1.2. Ecuatia generala de miscare

Aplicand legea a II-a a lui Newton, conform careia intr-un sistem in miscare de rotatie suma cuplurilor active este egala cu suma cuplurilor reactive, deducem ca momentul cuplului activ M_a trebuie sa echilibreze momentele cuplurilor reactive: M_r – cuplul rezistent, M_I – cuplul de inertie, M_am – cuplul de amortizare si M_f – cuplul de frecare, adica:

. (7)

Inlocuind termenii acestei relatii cu expresiile stabilite in paragraful precedent obtinem ecuatia (modelul matematic) sub forma:

. (8)

Ea poate fi numita ecuatia fundamentala a functionarii aparatelor de masurare cu echipament mobil si descrie, de fapt, miscarea unghiulara a elementului mobil al aparatului.

Caracterul de generalitate al acestei ecuatii rezulta din faptul ca ea descrie functionarea aparatului de masurat atat in regim dinamic, cat si in regim stationar. In regim stationar, cand miscarea inceteaza, derivatele deplasarii unghiulare se anuleaza iar din ecuatia (8) raman numai urmatorii termeni:

.  (9)

Aceasta ecuatie descrie caracteristica statica a aparatului de masurare; din ea se vede ca din cauza frecarii, intre marimea de masurat si unghiul a nu exista o relatie de biunivocitate.

Daca frecarea este neglijabila, efectul ei poate fi inclus in erorile de masurare ale aparatului. Ecuatia (9) se simplifica si devine:

a = f (a, x) / C (10)

Daca prin masuri constructive se obtine proprietatea ca valorile cuplului activ sa depinda numai de a, nu si de x, ecuatia generala, in care se neglijeaza termenul corespunzator frecarii, devine o ecuatie diferentiala liniara de ordinul II:

,  (11)

iar caracteristica statica pentru acelasi caz este:

a = f ( x) / C. (12)

Din analiza fenomenelor care stau la baza conceptiei aparatelor de masurare, a detaliilor de constructie sau a unor determinari experimentale se pot stabili valorile coeficientilor J, A si C, expresia concreta a functiei f(x) si astfel cele doua ecuatii pot fi usor solutionate.

Solutia ecuatiei (11) este de forma:

a a_p a_t (13)

unde a_p este deviatia in regim permanent iar a_t – deviatia in regim tranzitoriu (liber).

Primul termen, a_p, este solutia particulara a ecuatiei (12), dependenta de evolutia in timp a marimii masurate x, respectiv a cuplului activ M_a, iar a_t este solutia generala a ecuatiei omogene (fara termenul f(x)) cu constante de integrare determinate de conditiile initiale ale miscarii.

Deviatia in timpul si la sfarsitul regimului tranzitoriu este de forma:

,  (14)

de unde se vede ca a_t tinde catre zero cand t tinde catre infinit.

Regimul tranzitoriu este caracteristic tuturor aparatelor de masurare; el apare la orice modificare a marimii masurate, precum si in momentele conectarii si deconectarii aparatului la obiectul masurarii. Dupa terminarea regimului tranzitoriu se stabileste intotdeauna un regim permanent.

Regimul permanent poate fi:

– static, cand cuplul activ este constant si a_p = M_a / C ;

– dinamic, cand cuplul activ are o evolutie periodica permanenta in timp, deci si elementul mobil executa o asemenea evolutie.

Studiul miscarii in regim tranzitoriu prezinta interes nu numai in cazul masurarilor dinamice, dar si in cazul masurarilor statice a marimilor care variaza lent, deoarece permite stabilirea duratei regimului tranzitoriu si a duratei unei masurari.

2. APARATE MAGNETO – ELECTRICE

Functionarea acestor aparate se bazeaza pe interactiunea dintre campul magnetic al unui magnet permanent, care constituie partea fixa, si una sau doua bobine mobile aflate in campul magnetic si care sunt parcurse de curentul de masurat.

2.1. Constructia si functionarea aparatelor

magneto-electrice

Constructia. In figura 1 sunt prezentate elementele esentiale ale unui aparat de masurare magneto-electric. Partea fixa este alcatuita din magnetul permanent 1, prevazut cu piese polare 2, prelucrate astfel incat sa delimiteze un spatiu cilindric in care se afla miezul magnetic cilindric 3. Piesele polare si miezul magnetic se fabrica din fier moale si se prelucreaza astfel incat intre ele sa fie asigurat un intrefier constant de cel mult 2 mm. In acest intrefier, unde se concentreaza in directie radiala liniile de forta ale campului magnetic, se plaseaza bobina mobila Pentru a putea modifica fluxul magnetic in intrefier, magnetul este prevazut cu un sunt 5 – o placuta feromagnetica atasata de piesele polare. Pozitia acestei placute se modifica astfel incat la curentul nominal al aparatului de masurat deviatia acului sa fie maxima.

Elementul activ al partii mobile este bobina 4, formata dintr-un cadru dreptunghiular din aluminiu pe care este infasurata sarma subtire din cupru emailat. Cadrul serveste atat pentru rigidizarea bobinei, cat si la crearea unui cuplu de amortizare a oscilatiilor pe cale electromagnetica.

Fig.1. Aparatul magneto – electric:

a) vedere generala; b) detaliul echipamentului mobil.

Bobina cu cadrul ei este sustinuta pe doua semiaxe de otel 6, terminate la capete cu pivotii 7, care se reazema pe lagare corespunzatoare. Pe semiaxa frontala este montat acul indicator 8, prevazut cu contragreutatile de echilibrare 9, care la rotirea bobinei se deplaseaza in fata scarii gradate 10. Pe aceeasi semiaxa se monteaza doua resoarte spirale 11 care creeaza cuplul rezistent si servesc ca legatura elastica intre partea mobila si cea fixa a aparatului pentru circuitul electric. Cu ajutorul furcii si a surubului cu stift excentric se stabileste acul aparatului in pozitia zero.

Unele aparate au bobina fara cadru, rigiditatea acesteia asigurandu-se prin impregnarea cu lac. In acest caz, cateva spire ale bobinei sunt puse in scurt-circuit pentru a realiza o amortizare a oscilatiilor.

La aparatele magnetoelectrice de mare sensibilitate, suspensia partii mobile nu se face prin pivoti, ci prin benzi sau fire de torsiune, iar in locul acului indicator se foloseste un spot luminos.

Functionarea. Prin conectarea aparatului de masurare intr-un circuit electric, in bobina mobila ia nastere un curent electric. Acesta, in interactiune cu campul magnetic in care se afla bobina, creeaza un cuplu activ care roteste bobina in sensul cresterii energiei magnetice localizate in elementul motor pana cand acest cuplu se echilibreaza cu cuplul reactiv.

Cuplul activ este dat de expresia:

M_a = F∙d = B∙i∙l∙d∙n = F ∙i (15)

unde F este forta de interactiune pe laturile active ale bobinei, d – latimea pe directia radiala a bobinei, l – lungimea bobinei, B – inductia magnetica in intrefier, n – numarul de spire ale bobinei, i – curentul electric din bobina iar F = B∙l∙d∙n este o constanta numita constanta dinamica a aparatului.

Cuplul rezistent dat de cele doua resoarte spirale este:

M_r = C∙a (16)

unde C este constanta de elasticitate a resoartelor iar a – deviatia unghiulara a partii mobile.

Din conditia de echilibru a celor doua cupluri deducem:

.  (17)

Aceasta relatie arata ca, in regim stationar, deviatia a este proportionala cu intensitatea curentului din bobina, prin urmare, scara aparatelor magnetoelectrice este uniforma. Sensibilitatea acestui tip de aparate este constanta si este data de expresia:

.   (18)

Din analiza ultimelor doua relatii se pot face urmatoarele cateva observatii.

Sensul deviatiei depinde de sensul curentului electric i, de aceea aparatele de acest tip au borne marcate cu +, respectiv cu – . Respectarea polaritatii prin conectarea corecta in circuitul de masurare este necesara la aparatele monopolare pentru ca deviatia acului sa se faca in sensul corespunzator scarii gradate si nu invers. La aparatele monopolare, reperul zero se plaseaza in mod obisnuit la extrema stanga a cadranului, iar aparatele bipolare au acest reper la mijlocul cadranului.

Daca un asemenea aparat se conecteaza intr-un circuit de curent alternativ, deviatiile vor fi si ele alternative. Cand frecventa este mare oscilatiile curentului nu vor putea fi sesizate de aparat, din cauza inertiei partii mobile a acestuia. Daca scara aparatului are zero la mijloc acesta poate sesiza oscilatii cu frecvente sub 5 Hz. Prin urmare, aparatele magneto-electrice nu pot fi folosite practic la masurarea parametrilor curentului alternativ ci, cel mult, la masurarea componentei continui a unui curent alternativ suprapus peste aceasta componenta continua.

Sensibilitatea aparatului creste cu numarul de spire, cu dimensiunile bobinei si cu intensitatea campului magnetic si scade cu valoarea constantei C a resortului, de unde reies si concluzii cu privire la obtinerea de performante cat mai bune: materiale, dimensiuni, executie corecta s.a. Pentru magneti se folosesc aliaje de fier cu aluminiu si nichel sau aliaje cu aluminiu, nichel si cobalt, care asigura un camp magnetic mare, stabilitate in timp si la factori externi. Prin proiectare si executie exigenta se pot realiza aparate de masurare de inalta precizie de la clasa de precizie 0,1 sau chiar 0,05 la clasa 1.

Surse de erori. Dintre factorii externi care diminueaza performantele acestui tip de aparate mentionam temperatura mediului ambiant ce modifica inductia in intrefier si mai ales rezistenta electrica a bobinei. Dintre calitatile acestor aparate se remarca: uniformitatea scarii, sensibilitatea mare, consum de energie scazut si precizie ridicata. Dintre neajunsuri remarcam: pretul de cost relativ mare, functionare numai in curent continuu si capacitate de suprasarcina redusa.

2.2. Galvanometre magnetoelectrice

Acestea sunt aparate magnetoelectrice tipice, fiind destinate masurarii directe a curentilor si tensiunilor continui mici si foarte mici. Astfel, daca valoarea maxima a curentului admis de bobina este 30 mA, iar valoarea rezistentei bobinelor si resoartelor spirale este 2 W, rezulta o cadere de tensiune maxima de 60 mV. Prin urmare, un astfel de aparat poate masura curenti pana la 30 mA si tensiuni pana la 60 mV.

Sensibilitatea aparatelor magnetoelectrice poate fi marita daca pentru echilibrarea cuplului activ, in locul resoartelor spirale, se folosesc benzi sau fire de torsiune, eliminandu-se astfel in mare masura si frecarile din lagare. De asemenea, sensibilitatea creste si inertia scade daca in locul acului indicator cu contragreutate se foloseste un dispozitiv cu spot luminos care permite amplificarea deviatiei pe scara gradata fata de deviatia indicata de ac.

Se pot obtine astfel sensibilitati de 10⁷ – 10¹² div/A sau chiar mai mari; aparatele cu asemenea sensibilitati se numesc galvanometre si se folosesc ca aparate de laborator pentru masurat curenti extrem de mici, de ordinul a 10^-6 – 10^-11 A, sau tensiuni intre 10^-4 – 10^-9 V.

In figura 2 se prezinta schema simplificata a unui galvanometru cu indicator optic prin spot luminos.

Fig. 2. Galvanometru magnetoelectric.

Bobina cadru 1, aflata intre polii NS ai unui magnet permanent, este prinsa intre doua benzi de suspensie 2 si 2' tensionate usor de arcurile 3 si 3'. Pe banda 2 se afla o microoglinda 4, care, intocmai ca si un ac indicator, reflecta un fascicol de lumina emis de un mic bec electric 5 pe scala aparatului 6. Lumina emisa de bec este dirijata de oglinda 7 si concentrata cu ajutorul lentilelor 8 catre microoglinda

2.3. Ampermetre magnetoelectrice de curent continuu

Acestea sunt aparate foarte uzuale, care servesc la masurarea curentilor si tensiunilor continui, atat in aplicatii de laborator cat si in industrie.

Prin conceptia lor, ampermetrele magnetoelectrice, au un interval relativ restrans de masurare, interval limitat de valorile reduse ale curentului admisibil in bobina mobila si in resoartele spirale, care nu poate fi mai mare de 0,1 A la aparatele cu suspensie pe pivoti si 0,0001 A la cele cu suspensie pe banda sau fir.

Pentru extinderea intervalului de masurare la valori mai mari se apeleaza la dispozitive adecvate, dintre care cel mai simplu si mai uzual este suntul. Suntul este un simplu rezistor din manganina sau constantan, care se conecteaza in paralel cu bobina mobila a aparatului(fig. 3, a).

Rezistenta suntului, R_s, se alege in functie de rezistenta bobinei, R_b, si de extensia dorita a intervalului de masurare. De regula R_s < R_b si deci I_s > I_b. Prin urmare, curentul prin sunt este proportional cu cel din bobina, dar mai mare. Din figura 3 se observa ca:

.  (19)

Fig.3. Ampermetre magnetoelectrice:

a) cu sunt simplu; b) cu rezistenta aditionala si sunt multiplu.

Notand cu n raportul dintre curentul maxim de masurat, I, si curentul maxim admis de aparat, I_b, deducem ca:

.  (20)

De aici se deduce relatia de dimensionare a rezistentei suntului:

.  (21)

Rezulta ca deviatia aparatului magnetoelectric cu sunt este data de relatia:

,  (22)

de unde reiese ca sensibilitatea S = F /Cn este de n ori mai mica decat sensibilitatea aparatului fara sunt.

Scara aparatelor de acest fel este gradata in valori ale curentului, exprimate in A sau kA.

Ampermetrele magnetoelectrice pentru masurari universale sau de laborator sunt de obicei prevazute cu mai multe sunturi comutabile, care ofera mai multe domenii de masurare.

Rezultatele masurarii cu ampermetre cu sunt sunt influentate de temperatura mediului ambiant, cu efect indeosebi asupra rezistentei bobinei aparatului. Pentru diminuarea acestei influente se recurge la inserierea cu bobina a unui rezistor cu rezistenta constanta R_a, de 1 - 6 ori mai mare decat rezistenta bobinei. In acest fel variatiile de temperatura vor afecta mai putin rezistenta ramurii pe care este conectat aparatul, dar introducerea rezistentei aditionale diminueaza sensibilitatea si domeniul de masurare.

In figura 3,b este prezentata schema unui aparat magnetoelectric cu rezistenta aditionala si sunt, cu patru sectiuni, si care ofera patru domenii de masurare.

Pentru masurarea curentilor relativ mici, de ordinul zecilor de amperi, sunturile se realizeaza sub forma de rezistori bobinati, montati in interiorul carcasei aparatului de masurare. Pentru valori mai mari ale curentilor sunturile se fac din benzi sau bare montate in afara carcasei, iar pentru valori foarte mari ale curentului ele sunt prevazute si cu dispozitive de racire.

Clasa de precizie a sunturilor si rezistorilor aditionali trebuie sa fie mai buna decat clasa de precizie a ansamblului alcatuit din aparat magnetoelectric-sunt-bobina aditionala.

2. Voltmetre magnetoelectrice de tensiune continua

Voltmetrele magnetoelectrice sunt aparate magnetoelectrice conectate in serie cu un rezistor aditional, care preia o mare parte din caderea de tensiune de masurat, extinzand astfel domeniul de masurare al aparatului magnetoelectric.

Rezistenta aditionala, R_a, se alege in functie de tensiunea maxima de masurat u_M si de rezistenta bobinei R_b, astfel incat sa rezulte curentul maxim admis de bobina pentru valoarea maxima a curentului de masurat.

Fig. Voltmetru magnetoelectric:

a) cu o singura rezistenta aditionala; b) cu mai multe rezistente.

Daca ne referim la figura 4,a, rezulta ca:

. (23)

Notand cu n raportul de multiplicare a domeniului de masurare, n = u_M/u_b, deducem relatia dupa care se dimensioneaza rezistenta aditionala:

R_a = (n – 1)R_b.  (24)

In cazul folosirii rezistentei aditionale, deviatia aparatului:

.  (25)

Se vede ca scara aparatului poate fi gradata in unitati corespunzatoare tensiunii u si ca introducerea rezistentei aditionale micsoreaza sensibilitatea aparatului.

Voltmetrele magnetoelectrice universale si cele de laborator au mai multe domenii de masurare prin inserierea mai multor rezistori aditionali cu ajutorul unui comutator, asa cum se arata, pe un exemplu, in figura 4,b.

Deoarece R_a >> R_b, rezulta ca rezistoarele din manganina sau constantan joaca si rolul de compensare a influentei temperaturii asupra masurarii, astfel ca la voltmetrele de acest fel erorile de influenta ale temperaturii sunt neglijabile.

Domeniul de masurare la voltmetrele de acest tip poate fi extins pana la aproximativ 1000 Vcc, el fiind limitat indeosebi din precautiuni de izolare si de evitare a pericolelor pentru utilizator.

2.5. Ampermetre si voltmetre magnetoelectrice cu redresor

Desi sunt concepute pentru a masura curenti si tensiuni continue, aparatele magnetoelectrice pot fi folosite si la masurarea curentilor si tensiunilor alternative, daca sunt dotate cu un redresor dubla alternanta cu diode semiconductoare, intr-un montaj ca cele din figura 5.

Montajele din figura 5,a si b sunt destinate masurarii curentului, iar montajul din figura 5,c este destinat masurarii tensiunii alternative.

Fig. 5. Aparate magnetoelectrice cu redresoare:

a), b) pentru masurat c.a; c) pentru masurat t.a.