O Centrala Nuclearo-Electrica (CNE) functioneaza asemanator cu o Centrala Termo-Electrica, cu diferenta ca în primul caz sursa de caldura este reprezentata de unul au sau mai multe reactoare nucleare (în prezent, doar de) fisiune.
Toate CNE lucreaza mai bine când puterea debitata este constanta (puterea reactorului putând fi scazuta od 131f54b ata cu scaderea puterii consumate în reteaua electrica - noaptea).
Puterea unui reactor dintr-o CNE poate varia între 40 MWe si peste 1.000 MWe. O CNE tipica are unitati de 600 1.200 MWe. În Finlanda, la Olkiluoto a început constructia celui mai puternic reactor, FIN5, tip PWR de 1.600 MWe.
În anul 2006 existau 4242 de reactoare nucleare de putere licentiate sa opereze în 31 de tari ale lumii, producând aproape 17% din necesarul mondial de energie electrica.
Statele Unite, de exemplu, produc cea mai mare cantitate de energie nucleara, dar care acopera numai 20% din consumul intern de electricitate. Prin comparatie, necesarul de electricitate din Franta era acoperit, în anul 2006, în proportie de 80%, numai din productia Centralelor Nuclearo-Electrice.
Conventia de la Viena privind "Civil Liability for Nuclear Damage" aduce în prim plan problema de interes international a raspunderii civile în cazul unor pagube nucleare. Cu toate acestea, tari detinatoare a majoritatii CNE din lume, incluzând aici Statele Unite, Rusia, China si Japonia, nu sunt parte a nici unei conventii internationale privind raspunderea nucleara.
De exemplu, în Statele Unite, asigurarea pentru incidente nucleare sau radiologice este acoperita numai pentru facilitatile licentiate începând cu anul 2005.
În Marea Britanie, dispozitii privind raspunderea civila exista înca din anul 1965, prin care se prevede platirea de catre operatorul CNE a unor compensatii pentru distrugeri de maximum 150 milioane lire sterline, la care se pot adauga alte despagubiri platite de Guvern, într-un cuantum de pâna la 300 de milioane de lire sterline.
Cu toate acestea ...
Desi constructia de CNE cunoscuse un important declin dupa accidentele de la Three Mile Islande (1979) si Cernobîl (1986), totusi, în urma diminuarii treptate a resurselor de combustibili fosili si cresterii preturilor acestora, pe de o parte, si datorita realizarii unor proiecte mai sigure de reactoare nucleare, respectiv a slabelor emisii de gaze cu efect de sera, pe de alta parte, în momentul de fata asistam la reînvierea interesului pentru acest tip de centrale, unele fiind deja în constructie si altele în curs de planificare.
O optiune energetica de viitor (si subiect ce va fi abordat, cu siguranta, în cadrul aceluiasi tip de discutii "pro" si "contra") vor fi Centralele Electrice bazate pe fuziunea nucleara controlata.
Daca în reactia de fisiune, un nucleu greu se scindeaza, în reactia de fuziune avem de a face cu "unirea" a doua nuclee usoare. Mai exact, atunci când doua nuclee usoare se apropie foarte mult unul de altul, exista posibilitatea ca ele sa fuzioneze, transformându-se într-un nucleu unic, mai greu, si emitându-se o cantitate foarte mare de energie.
Deoarece aceasta reactie implica actiunea fortelor nucleare tari, fuziunea nu poate avea loc decât la temperaturi si densitati de nuclee foarte mari. Reactii nucleare de fuziune au loc în mod natural numai în stele.
În domeniul militar, fuziunea nucleara necontrolata este aplicata deja la armele termonucleare (bomba cu hidrogen).
Desi cercetarile în domeniul fuziunii nucleare controlate se desfasoara înca din 1950, nu se asteapta realizarea de reactoare de comerciale înainte de anul 2050.
|