Laboratorul lui Culianu
Acest volum este o culegere organizata cronologic de studii, articole, recenzii si proiecte (propuneri de carte înaintate unor edituri anglo-americane). Textele documenteaza etapele creatiei teoretice a lui Ioan Petru Culianu, de la jumatatea anilor 1970 pîna în fatidicul 1991, si încearca sa reconstituie laboratorul si liniile de forta ale unei gîndiri complexe si provocatoare. Au fost retinute deopotriva texte deja aparute în periodice ori volume colective, rostite la radio sau în reuniuni academice, precum si inedite. Titlul culegerii, Jocurile mintii, foloseste una din notiunile preferate ale autorului, care pare sa fi cautat mereu o clavis universalis sau o mathesis universalis, desi s-a fixat asupra unei perspective riguros cognitive doar în a doua - si, din pacate, ultima - perioada a prodigioasei sale activitati, tragic întrerupta înainte de vreme1. Subtitlul enunta schematic cele trei mari directii ale culegerii cu ajutorul unor termeni uzuali - istoria ideilor, teoria culturii, epistemologie -, dar lista putea continua.
1. Clavis universalis, "cheia universala", este numele folosit în secolele XVI-XVII pentru o straveche obsesie umana, centrala în cultura europeana cel putin de Ia Aristotel si Cicero încoace : lumea, opaca la prima vedere, trebuie sa aiba o "cheie" care sa o faca transparenta. Limbile artificiale (de la Descartes, John Wilkins si Leibniz la esperanto etc), gramaticile universale, artele memoriei (mai ales dupa Raimundus Lullus), logicile si alte sisteme de gîndire, inclusiv magico-religioase, au încercat mereu sa ajunga la o metoda sau la o stiinta generala prin care valul aparentelor fenomenale sa poata fi sfîsiat. Tranzitia de la cautarea "cheii universale", preponderenta în artele memoriei (studiate stralucit de Frances Yates, pentru a mentiona doar contributia esentiala, mult folosita si de Ioan Petru Culianu), la mathesis universalis, "limba universala", poate fi citita în mare si ca
SORIN ANTOHI
Culianu însusi, dupa ce descoperise noua epistemologie a anilor 1960-l970, avea mari rezerve fata de versiunile canonice si institu-tionalizate ale tuturor disciplinelor traditionale, începînd cu istoria ideilor2. în asemenea cazuri, cînd opera cuiva e greu (si inutil)
o tranzitie de la premodernitatea mai curînd ezoterica-irationalista la modernitatea mai curînd (adica nu exclusiv) exoterica-rationalista. Cu formula mathesis universalis, " un principiu universal de explicare a oricarui fenomen spiritual, sub raportul mecanismului sau de generare", H.-R. Patapievici a caracterizat apogeul creatiei teoretice a lui Culianu. V. indispensabilul sau 535j95f studiu "Ioan Petru Culianu, o mathesis universalis", în Litere, Arte", Idei, nr. 42 (223), 6 noiembrie 1995. Este si concluzia la care a ajuns Eduard Iricinschi, actualmente doctorand la Princeton în istoria religiilor, în lucrarea sa de masterat în filozofia culturii realizata sub conducerea mea la Facultatea de Filozofie a Universitatii din Bucuresti în 1997, "Strategii de schimbare a unui cadru de cercetare în teoria culturii la Ioan Petru Culianu" (nepublicata); studiile lui Iricinschi consacrate pîna acum lui Culianu promit o serioasa exegeza viitoare, dintr-o perspectiva mai apropiata de dezbaterile din interiorul disciplinei-cheie, tocmai istoria religiilor, pentru care nici un alt autor român care a scris despre regretatul savant nu are o educatie formala. Figurile emblematice ale acestei tranzitii, inclusiv prin ambiguitatile lor (redescoperite si reevaluate în secolul trecut, dupa un exces rationalist, "cartezian" doar cu numele), sînt Descartes si Leibniz. stim din arhiva familiei ca Ioan Petru Culianu voia sa scrie introducerea editiei americane a cartii clasice pe acest subiect, Clavis universalis, semnata de filozoful si istoricul stiintei Paolo Rossi (n. 1923, discipol al lui Eugenio Garin si fost profesor la Universitatea din Florenta). Cartea, de mici dimensiuni, aparuse în italiana în 1960; o a doua editie italiana, substantial revazuta si cu o noua prefata, a aparut în 1983; în traducerea americana a lui Stephen Clucas, lucrarea se intituleaza Logic and the Art of Memory : The Quest for a Universal Language (Chicago, University of Chicago Press, 2000); introducerea e semnata de traducator, poate fiindca Ioan Petru Culianu nu a mai avut timp s-o scrie pe a sa. Giordano Bruno este unul din eroii cartii si, cred, pista pe care a ajuns Culianu s-o citeasca. Revin mai încolo, în text, la etapele gîndirii lui Culianu.
într-un proiect din 1988 al unei carti care urma sa fie încheiata pîna la sfirsitul acelui an si sa totalizeze 350 de pagini sub titlul Eclaircies.
LABORATORUL LUI CULIANU
clasificabila, etichetele disciplinare sînt cu totul orientative. Ele nu ar ajuta nici macar difuziunii ideilor lui Ioan Petru Culianu:
Mythe, verile et systeme (în arhiva familiei s-au pastrat doua pagini, dintre care una e pagina de titlu, tiparite pe o imprimanta cu ace), Culianu scrie (traduc din franceza): "Cochetam de mult timp cu noua epistemologie - stau marturie mai multe articole publicate din 1984 încoace - si apreciez mult lucrarile lui Edgar Morin. Dar Hillary Suzanne Wiesner este cea cu care am întrevazut a patra dimensiune si am întredeschis portile mecanicii cuantice, ale matematicii fractalilor, ale gîndirii sistemice. Fara o vizita la Field Museum of Natural History din Chicago în mai 1986 si fara acele dimineti din martie 1987 la Cambridge, Massachusetts, cînd îl citeam împreuna pe Rudy Rucker, aceasta carte nu ar fi fost scrisa. Se întelege ca raspunderea pentru tot ce urmeaza îmi revine exclusiv." Paragraful urmator adauga: "Primul rezultat: o serie de emisiuni de stiinta pentru BBC (serviciul sud-est european), pentru care tin sa multumesc organizatorilor. Dar mai ales o mare incertitudine privind viitorul istoriei ideilor: va trebui fie s-o rescriem din temelii, fie s-o abandonam lamentabililor bricoleurs ideologici de astazi si dintot-deauna." Am lasat termenul bricoleurs în franceza, fiindca nu avem un echivalent românesc, iar dictionarele nu ne ajuta prea mult. Bricoleur e acela care trece rapid de la un mestesug la altul, drege, cîrpaceste, se descurca într-un fel sau altul. Interesant este ca Ioan Petru Culianu a dat în general un sens pozitiv acestei imagini, similara celei a cutiei cu scule (toolbox) si sugerînd o metodologie supla, "anarhista" (în sensul lui Feyerabend). Criza istoriei ideilor, reala, a fost în opinia mea depasita de aceia care au înteles ca programul lui Arthur O. Lovejoy ramînea valabil atîta timp cît era adoptat în conformitate cu noul nostru Zeitgeist, mai relativist si mai eclectic. V. consideratiile mele asupra chestiunii în cuvîntul înainte al cartii mele Exercitiul distantei. Discursuri, societati, metode, Bucuresti, Nemira, 1997, 1998. Eclaircies urma sa includa versiunile revazute ale urmatoarelor texte: "Au rythme des talons", initial intitulat "Entre proie et predateur", conferinta tinuta la Fundatia Universitara din Groningen (V.S.V.A.) pe 26 martie 1985 (v., infra, comentariul la "Un corpus pentru corp", avatarul sau ulterior); "Reforme pour sorcieres" (devenita în volumul de fata "Vrajitoarea la ananghie"); "Le Docteur Faust, grand sodomite et necromant" (prima conferinta Nathaniel Colver, tinuta pe 30 aprilie 1987 la
SORIN ANTOHI
pentru multi inclasabil, el este citit si citat în cele mai variate cercuri, fara cele mai mici scrupule taxonomice.
De ce acest volum ?
Editia de opere complete Ioan Petru Culianu, initiata de Dan Petrescu la Editura Nemira si continuata de Tereza Culianu-Petrescu la Editura Polirom, este unul din putinele evenimente editoriale românesti post-comuniste din sfera savanta.
Literatura de sertar acumulata în deceniile de cenzura si fara samizdat ne-a rezervat numeroase surprize, de la memoriile lui Mihail Sebastian, ramase inedite înca o jumatate de secol din pricini complexe (desi se gaseau într-un sertar din lumea libera), la scrierile secrete ale lui I.D. Sîrbu si N. Steinhardt, de la corespondenta si jurnalele mai multor autori celebri (nu numai Mircea Vulcanescu si Nicolae Balota, dar chiar Cioran si Mircea Eliade, care publicasera totusi enorm - desi, întelegem acum, foarte selectiv - în acelasi registru) la memoriile de închisoare, eseurile, însemnarile si beletristica unora aproape "anonimi" sau cu o opera edita nesemnificativa si uneori de cu totul alta factura, a caror cariera si, adesea, a caror viata se încheiasera; dintre cei ale caror viata si cariera abia începeau cu adevarat, H.-R. Patapievici a fost desigur singurul care astepta libertatea cu un sertar plin, el a fost "scriitorul de sertar" prin excelenta (ca sa reiau titlul unei
University of Chicago, tradusa în volumul de fata ca "Dr. Faust, mare sodomit si necromant"); "Hors-la-loi", despre Marcion din Sinope, textul celei de-a doua conferinte Nathaniel Colver din 19 mai 1987 (din care s-au pastrat doar notele în vederea prelegerii). Titlul volumului era explicat (nu fara o usoara eroare de engleza) prin faptul ca piesele retinute în sumar erau izbucnirile uneia si aceleiasi fulguratii si procedau cognitiv asemenea structurii în trepte a fulgerului. Autorul multumea celor care-i permisesera sa faca din acele izbucniri "un constant obiect de reflectie" : mai întîi Mircea Eliade, Chris Gamwell si David Tracy, apoi cei care-i deschisesera ultimele trei conferinte - Wendy O'Flaherty, Jerry Brauer, Bernard McGinn, Ann Roberts.
LABORATORUL LUI CULIANU
scurte cronici pe care i-am consacrat-o cîndva). Nici scoaterea peste granita a unor manuscrise sortite sub comunisti sertarului nu a fost masiva, desi reusitele nu au lipsit, de la Marea Neagra a lui Gh.I.Bratianu, trecînd prin Cetatea totala a lui Constantin Dumitrescu si trilogia despre comunismul de stat (numit de el stalinism) a lui Pavel Câmpeanu, la cartea de convorbiri semnata de Dan Petrescu si Liviu Cangeopol, Ce-ar mai fi de spus. Convorbiri libere într-o {ara ocupata.
în privinta scrierilor savante, sertarele erau practic goale. stiinta vrednica de acest nume are nevoie de o infrastructura institutionala, chiar daca cercetatorii îsi rîd în barba de excesele uneori ridicole sau de-a dreptul contraproductive ale birocratizarii si industrializarii cunoasterii. în izolata Românie comunista, care a esuat pîna si în proiectul mutant al modernizarii de tip sovietic (paleoindustrializare fordist-leninista, de-modernizare institutionala, re-arhaizare societala), abia subzista o cercetare oficiala, în genere mediocra, adesea stimabila, rareori exceptionala. Asta se întîmpla cu precadere în disciplinele finantate mai bine de un regim care pariase în jurul anului 1970 pe revolutia tehnico-stiintifica, ultima iluzie în degringolada spre barbaria deceniului 9, cînd cercetatorii au ajuns de pe "ogorul stiintei", unde îi plasase stalinismul, pe ogorul propriu-zis, angajati în transformarea regresiva a condeiului în sapa. Pentru unii, adusi de Partid în cercetare de la coarnele plugului, revenirea de la cultura la agricultura se poate interpreta ca un salutar efect neintentionat al ceausismului. Pentru altii, mai înzestrati, mai instruiti si mai motivati, reclasarea proletarului stiintific - angajatul emblematic al academiei de tip sovietic - ca lumpen-proletar agricol (chiar cu program redus) era înca o umilinta. Nu e de mirare ca emigrarea devenise obsesia multora dintre cercetatorii care simteau ca au ceva de facut pe lumea asta si - asemenea lui Max Weber - întelegeau stiinta ca vocatie. stim ce s-ar fi întîmplat daca granitele ar fi fost deschise: am vazut-o dupa 1989.
Dupa "revolutie", repatrierea simbolica a României exilate a prilejuit (re)întîlnirea neîngradita, desi nu totdeauna senina, cu o întreaga pleiada de savanti "fugiti". Printre ei, Ioan Petru Culianu,
SORIN ANTOHI
"ramas" în 1972 si, din nefericire, silit de mai multe amenintari cu moartea si de alte asemenea incidente sa-si amîne pîna a fost prea tîrziu o proiectata calatorie de regasire a radacinilor. Activ în publicistica de orientare intelectual-politica a exilului nostru, precum si în campania de sprijinire a firavei opozitii interne, înca înainte de prabusirea comunismului de stat, Culianu a fost în primul an si jumatate de dupa 22 decembrie 1989 o voce publica mereu mai radicala împotriva "regimului Iliescu" (formula e a lui H.-R. Patapievici), precum si un lucid si persuasiv deconstructor al multora dintre "idolii tribului" nostru, de la Eminescu la Garda de Fier si de la ortodoxism la "rezistenta prin cultura". Enigmaticul asasinat de pe 21 mai 1991 (care este foarte probabil legat de analiza facuta de Culianu României post-comuniste, în special Securitatii, înaintasilor si continuatorilor sai) a frînt un destin care începea sa se împlineasca si în sfera savanta si educativa, dupa aproape doua decenii de munca îndîrjita, încununata de titluri academice, postul de la University of Chicago si o aproape neverosimila serie de articole, studii si carti de rasunet3.
înca din 1990, s-a enuntat public ideea de a traduce sistematic si la noi opera savanta a lui Culianu - cunoscuta în afara unui cerc foarte restrîns numai prin cîteva traduceri de mai mica întindere -si de a-i reînnoda cariera editoriala literara în limba materna, dupa ce volumul de debut îi fusese topit la plecarea aventuroasa. Lucrul la unele volume a si început, dar totul se facea într-un ritm
3. Nu are rost sa reiau aici toate discutiile în jurul asasinarii lui Ioan Petru Culianu, despre care s-a scris enorm, pe toate tonurile si din toate perspectivele. Sa retinem ca nici pîna în momentul în care scriu aceste rînduri - începutul lui noiembrie 2002 - nu exista un raspuns oficial credibil al autoritatilor americane si române, desi familia întreaba cu insistenta. Nici C.N.S. A.S. nu a pus la dispozitie integral dosarele Securitatii care ar putea limpezi chestiunea. Dan Petrescu s-a exprimat de mai multe ori pe aceasta tema, tot fara rezultate notabile (dincolo de primirea spre consultare, ca membru al familiei, a unor dosare evident incomplete, potrivit strategiei de mentinere a confuziei pe care o impune S.R.I. si o accepta cei mai multi membri ai conducerii C.N.S.A.S.).
LABORATORUL LUI CULIANU
editorial normal, oricum mai lent decît cel al difuziunii operei lui Culianu în Orientul îndepartat sau America Latina. întreaga întreprindere a devenit apoi urgenta, reparatorie si, fapt extrem de trist, postuma.
Publicul românesc a reactionat extraordinar, cumparînd - daca adunam si tirajele reeditarilor - cîteva sute de mii de exemplare din seria scrierilor lui Ioan Petru Culianu si dezvoltînd înca din prima jumatate a anilor 1990 un adevarat cult al autorului. Ca si în cazul altor carti dificile vîndute în tiraje de-a dreptul comerciale, de la Originea operei de arta la Omul recent, ne putem întreba cîti dintre posesorii unui exemplar din, sa zicem, Arborele gnozei, vor putea urmari o demonstratie atît de elevata, originala si erudita, pentru care învatamîntul nostru de stat, prea putin adaptat gîndirii creative, si cultura noastra publica, preponderent literara, nu i-a putut forma suficient. Gurile rele au mers mai departe si au pus succesul postum de librarie al cartilor românesti semnate Ioan Petru Culianu pe seama senzatiei produse de lugubrul asasinat si pe seama unei abile strategii de marketing. Mîniati pîna si pe celebritatea unui mort, chiar cîtiva autori de conditie superioara au ricanat sceptic în fata evidentului si persistentului entuziasm public generat de cartile lui Culianu, mergînd pîna la a imputa familiei si admiratorilor presupuse excese interesate, nesustinute de substanta operei în chestiune. Trebuie sa-mi marturisesc aici regretul ca astfel de opinii meschine, pe cît de singulare pe atît de lipsite de ecou, s-au adaugat - polare, dar consubstantiale - mai multor tentative hagiografice, la fel de pernicioase, nule si neavenite, desi probabil adesea bine intentionate, nu doar oportuniste. Pe de alta parte, nu pot sa nu sesizez ca mai toti cei alarmati de cresterea cultului personalitatii lui Culianu s-au legat de personalitate, nicidecum de cult si de servitorii cultului. Este, evident, mai usor asa. în orice caz, e mult mai usor decît sa citesti si sa întelegi o opera.
O mentiune speciala merita emergenta recenta a unei opozitii aproape depline între Ioan Petru Culianu si Mircea Eliade. Alaturarea lor excesiva a dominat exegeza anilor 1990: noua ipostaziere a unui scenariu paideic aproape mitic parea sa propuna o paralela
SORIN ANTOHI
exilica a relatiei lui Eliade însusi cu Nae Ionescu sau, în lumea tiraniei ceausiste, a relatiei lui Gabriel Liiceanu cu Noica. Prestigiul acestui tip de relatie, potentat de contextul agrest, cunoscuse prin Jurnalul de la Paltinis o expresie clasica, una din putinele mosteniri culturale si chiar spirituale ale unor vremuri de restriste. Pe un atare fond aperceptiv, relatia dintre Culianu si Eliade a fost usor de formatat ca raport discipol/coleg/conti-nuator-magistru/coleg/precursor. Banuiala mea este ca imaginea -banala, în fond: cîti români înzestrati si cu pasiunea scrisului beletristic au mai studiat religiile la acest nivel, cîti dintre ei au colaborat atît de îndelungat si strîns, cîti au predat la University of Chicago ? - s-ar fi impus în posteritate, în pofida realitatii mult mai nuantate, evidentiata constant de cîtiva autori obiectivi, daca nu intervenea ultima faza a criticii îndreptate împotriva indubitabilei si reprobabilei apropieri a lui Eliade de Garda de Fier. în aceasta ultima faza "demascatoare" - ajunsa la apogeu prin cartea Alexandrei Laignel-Lavastine, Cioran, Eliade, Ionesco. L'oubli dufascisme, Paris, P.U.R, 2002, mult dezbatuta si la noi -, în care tot ce se mai discuta în legatura cu Eliade este dosarul sau politic, unii considera ca trebuie evitata orice apropiere dintre Culianu si omul care, nu fara complexitati, tensiuni si contradictii pe care nu le pot explora aici în detaliu, i-a fost totusi model, magistru, precursor si protector. Dar asemenea frictiuni si deosebiri, mergînd de la metodologie si epistemologie la ideologie si politica, sînt cu totul normale în relatiile paideice cu adevarat înnoitoare : paricidul simbolic, care poate foarte bine admite persistenta unei calde relatii umane "seculare", este o etapa obligatorie a initierii si emanciparii novicelui.
Ioan Petru Culianu s-a disociat suficient de Eliade, expressis verbis, atît pe plan savant cît si pe plan politic, deci nu e neaparata nevoie de vreun avocat postum care sa citeasca printre rînduri. Cautarea deosebirilor dintre cei doi trebuie sa mearga la esenta, sa evite senzationalismul si anacronismul, sa foloseasca textele concludente, de la corespondenta la proiecte, poate si urmarind paralelismul si potentarea reciproca a distantarilor - savanta, respectiv politica (si - ca o consecinta inexorabila, dar mai
LABORATORUL LUI CULIANU
tulbure - umana). Pe plan savant, dincolo de izbitoarele si cu totul firestile influente ale începutului, cel putin partial cultivate constient si eventual strategic, Culianu si-a gasit relativ repede fagasul, desi cuviinta (probabil combinata la început cu admiratie sincera si prudente calcule de cariera, apoi cu dificultatea umana si institutionala de a deveni acuzator public) l-a oprit de la o "despartire" retorica de Eliade chiar si atunci cînd îi respingea foarte net ideile ori le omitea spectaculos. Nici macar monografia Mircea Eliade din 1978, oarecum patronata din umbra de "obiectul" ei si redactata în conditii de precara documentare în privinta activitatilor si ideilor politice ale celui care semnase acum celebrele articole pro-legionare, nu este o hagiografie. Prezentarea anilor românesti ai lui Eliade privilegia ideile sale stiintifice novatoare din tinerete, necunoscute publicului international si în fond niciodata depasite în profunzime, desi perpetuu extinse enciclopedic. în final, discipolul a revizuit - chiar rasturnat cu totul - ideile magistrului, în chiar cartea de sinteza scrisa de cel dintîi, dar semnata de amîndoi, Dictionarul religiilor. Articolele redactate mai înainte de Culianu pentru monumentala The Encyclopedia of Religion (saisprezece volume, dintre care unul este indexul primelor cincisprezece, un total de trei mii de voci) coordonata la Collier Macmillan de Eliade, dar aparuta în 1987, dupa moartea venerabilului savant, reprezinta o etapa intermediara, dar elocventa. Evolutie naturala, de la admiratie la anihilare ? Suprema forma de ketman ? Din nou, doua dimensiuni aproape indiscernabile.
La nivelul cercetarii academice pe alte teme, mai mult sau mai putin abordate de Eliade, "despartirea" devenise patenta înca de la finele anilor 1970, înainte de marile carti ale lui Culianu, asa cum se poate vedea si din culegerea de fata. Pe plan politic, "despartirea" lui Culianu de Eliade a fost progresiva si a devenit deplina, pe masura ce primul avea posibilitatea de a cunoaste obscurul trecut al celui de-al doilea ; de la întrebarile directe, tot mai insistente si aparent tot mai mai iritante, sistematizate în 1982-l983 de cele 21 de puncte ale unei proiectate carti de entretiens si întrerupte într-un moment critic de moartea interlocutorului mai vîrstnic, discipolul (folosesc acest cuvînt si fiindca -
SORIN ANTOHI
totusi! - asa era perceput Culianu, ceea ce i-a atras animozitati si obstacole suplimeniare, poate si o posteritate mai putin luminoasa decît ar fi fost fara aceasta dimensiune) a ajuns pîna la initiativa de a publica într-o editie americana textele interbelice incriminate, fara îndoiala pentru a stabili si disemina riguros adevarul4.
4. întrebarile discipolului începusera prin corespondenta, continuasera fata catre fata si se orientau progresiv catre perioada cea mai tulbure a biografiei magistrului. într-o scrisoare din Groningen, datata 9 noiembrie 1978 (deja!), catre bunul sau amic italian Gianpaolo Romanato, Culianu îsi comunica revelatia înca proaspata privindu-l pe Eliade, în termeni fara echivoc^ el arata si ca Eliade, nemultumit de interesul incomodului discipol pentru anii sai interbelici, realizase ca ucenicul sau începea sa fie neascultator. V. textul scrisorii în Sorin Antohi (coord.), Religion, Fiction, and History. Essays in Memory of Ioan Petru Culianu, Bucuresti, Nemira, voi. I, pp. 116-l20. Proiectul unei carti de limpezire publica si privata, care urma sa se intituleze Mircea Eliade et la tortue borgne, Entretiens avec Ioan P. Couliano, Precede de "Mircea%Eliade l'inconnu" par IoanP. Couliano, s-a pastrat: o dactilograma datata din Groningen, 19 ianuarie 1983, care include întrebarile pe pp. I-VII. Versiunea româneasca se gaseste acum în editia româneasca a monografiei Mircea Eliade, îngrijita de Dan Petrescu la Editura Nemira, 1995 (reeditata în 1998). Am abordat relatia dintre cei mai mari doi cercetatori români ai religiosului în eseul "Eliade si Culianu. Vestigiile unei initieri", aparut initial ca postfata a editiei românesti citate a monografiei Mircea Eliade, acum în cartea mea Exercitiul distantei. Din considerabila exegeza a chestiunii recomand frumoasa, ingenioasa si echilibrata carte a lui Matei Calinescu, Despre Ioan P Culianu si Mircea Eliade. Amintiri, lecturi, reflectii (2001), editia a doua, revazuta si adaugita, traducerile din limba engleza de Mona Antohi, Iasi, Polirom, 2002, precum si articolele publicate de Dan Petrescu în National, reunite acum în volumul sau în prelungiri, aflat în pregatire la Polirom. Citez aici, în avanpremiera, cîteva pasaje sintetice, folosind manuscrisul volumului, pus la dispozitie cu amabilitate de autor: "într-un permanent dialog de adîncime cu conceptiile lui Eliade, Culianu fie le-a contrazis, fie le-a omis cînd era de asteptat sa le mentioneze, fie, însfirsit, le-a deviat într-un sens demitologizant [...]" (2.5.2. "Moartea--nemoarte"); "polemica implicita" (ibid.), inclusiv prin omisiune elocventa (observata la noi si de Andrei Oisteanu în prefata sa la Ioan
LABORATORUL LUI CULIANU
Cultul lui Ioan Petru Culianu va continua, cred. Toate elementele circumstantiale sînt reunite : ascendenta ilustra; elevul precoce si multiplu înzestrat; subzistenta precara a unei ilustre familii în comunism; studentul genialoid si charismatic, absorbit de cercetari erudite, dar în acelasi timp radicalizat politic si monden în limite firesti; refugiatul politic, aruncat într-o lume initial suspicioasa si ostila, apoi destul de retinuta, ulcerata de succesul unui
Petru Culianu, Calatorii în lumea de dincolo, Iasi, Polirom, editia a Hl-a, 2002, p. 18), este detaliata de Dan Petrescu în continuare, în foarte învatatul si inteligentul sau text (în stilul sau caracteristic, bazat pe re-lectura intensiva), "Despartirile lui I.P. Culianu de Mircea Eliade", sectiunea 2.6 din viitoarea sa carte. Cîteva exemple: chiar în monografia din 1978, Culianu insereaza ceea ce eu cred a fi un clin d'oeil ce sustine ipoteza ketman-ului, posibilitatea de a transforma "din interior" conceptiile profesorilor, dupa o prealabila aderare la ele; Dictionarul religiilor, în care conceptiile lui Eliade lipsesc cu desavîrsire; tot în monografia amintita, rezervele fata de ideile lui Eliade privind posibilitatea Occidentului de a asimila învatamintele altor civilizatii (Culianu vedea în asta o "ipoteza comica"); difuzarea (aproape) universala a simbolurilor si motivelor religioase; metoda cvasi-fenomenologica, mai curînd implicita (poate era un fel de a sugera ca Eliade nu are o metoda; dar acest punct e ambiguu, iar Culianu a trecut el însusi printr-o etapa "antimetodo-logica" înainte de a adera la stiintele cognitive) ; descalificarea de catre Culianu a tezei "nenorocului istoric" românesc, atît de populara printre români si mult sustinuta de Eliade; atitudinea fata de irational, metafizica si "primatul irationalului" (din nou, pentru mine despartirea e mai ambigua, fiindca si Culianu s-a apropiat de gîndirea asupra irationalului; diferenta mare fata de Eliade consta în faptul ca irationalul lui Eliade este regresiv, "cosmic", în vreme ce irationalul lui Culianu este unul post-rationalist, post-luminist, relativist, mai curînd complementar decît opus rationalismului, hranit de referinte la stiintele "tari", începînd cu Einstein si Heisenberg); trecerea de la morfologia lui Eliade la morfodinamica lui Culianu etc. Culianu se temea ca va fi perceput ca "discipol oficial" al lui Eliade (v. si Matei Calinescu, op. cit., p. 91); pregatind volumele omagiale, am avut ocazia sa constat, prin contacte cu un mare numar de fosti colegi ai sai, ca temerea sa era justificata.
SORIN ANTOHI
outsider, chiar daca exceptiile unor prietenii adevarate nu au lipsit; colectionarul de diplome si posturi academice occidentale; autorul de fictiuni obsedante, oarecum în cheie borgesiana, dar cu o fervoare ezoterica aparent mai intensa; profesorul fascinant si stimulator, care schimba viata unor studenti înzestrati; publicistul iconoclast pe teme românesti, dublat de excelentul popularizator al stiintei; autorul prolific si poliglot, ale carui articole si carti circula în toata lumea, printre savanti si tineri studiosi, printre maniaci New Age si ocultisti, bucurîndu-se de stima unor personalitati stelare si reputat zgîrcite în laude (ca Umberto Eco)5.
5. As propune sa lasam deoparte ceea ce este inevitabil, si anume cultul bazat pe recuperare abuziva, împotriva caruia familia ori admiratorii instruiti nu pot lupta: anexarea lui Culianu de catre diverse persoane si grupuri (de la ezoteristi la neolegionari!); omagiile neavenite si oportuniste (proiecte de monumente megalitice, premii ridicole în contexte ridicole etc.); celebrarea ingenua si cu o frumoasa dimensiune formativa (concursuri scolare,, zile festive etc.); consecintele unor derive individuale, înrudite cu fascinatia pentru idolii de tabloid (am citit pe Internet o convorbire cu spiritul lui Ioan Petru Culianu!). Ramîn, foarte aproape de cult si fagocitîndu-l, desi uneori la un nivel satisfacator: textele pro si contra Culianu, care pot atrage iute atentia, desi nu sînt substantiale si/sau pertinente; publicatiile (individuale sau colective) diletante ; referintele superficiale etc. Pentru a da un singur exemplu: universitarul iesean Nicu Gavriluta, care se ocupa insistent, desi cu rezultate inegale, de opera lui Ioan Petru Culianu (cele mai putin convingatoare sînt textele sale care împing ezoterismul probabil foarte real si extrem de sofisticat al lui Culianu catre un fel de mica "teorie" New Age; eu nu sînt competent sa identific precis si sa interpretez ezoterismul lui Culianu, dar pot vedea ca asemenea abordari nu sînt în chestiune), a coordonat la o mica editura din capitala Moldovei un volum omagial ce contine, alaturi de ceea ce te-ai astepta sa citesti, mai multe contributii jenante, sub (sau poate la?) nivelul lucrarilor proaste de seminar. Daca este fara îndoiala salutar ca Nicu Gavriluta a organizat o conferinta omagiala Culianu, la care a reusit sa antreneze, alaturi de cadre didactice, mai multi tineri studenti si absolventi, e pacat ca volumul bazat pe lucrarile conferintei nu a fost pregatit cu o minima exigenta. Pe plan pedagogic si savant, a publica lucrarea proasta a unui tînar pe o tema la moda
LABORATORUL LUI CULIANU
Mai era oare nevoie de o strategie de marketing pentru a impune un asemenea erou în imaginarul social românesc, aflat acum, mai mult decît oricînd, în criza de orientare si fantasme pozitive (care sa nu reproduca litania stigmatului etnic) ? si, pentru a raspunde celor care au coborît pîna la blasfemie, nu se putea imagina succesul de public al lui Ioan Petru Culianu fara moartea lui atroce ?
Editarea si exegeza operei lui Ioan Petru Culianu continua imperturbabil, în România ca si în atîtea tari, depasind asemenea exterioare si irelevante cîrtiri, recuperari ori tamîieri. Astfel, cu aceasta noua culegere, cititorul român are prilejul rar de a urmari evolutia unei personalitati stralucite si novatoare, setoasa de cuprinderea exhaustiva a lumii, preocupata de a-i gasi si interpreta întelesurile. Mai mult: scrierile neterminate si inedite ne ajuta sa privim într-un fascinant laborator abandonat prematur si, poate, ne îndeamna sa intram în jocurile unei minti inepuizabile.
Pe plan strict personal, pentru a încheia confesiv lista ratiunilor de a fi ale acestei carti, "descoperirea" lui Ioan Petru Culianu, gratie surorii sale, în împrejurari pe care le-am evocat în prefata volumelor omagiale de la Nemira, a reprezentat pentru mine o revelatie intelectuala si o rascruce existentiala. "Descopeream", cu peste doua decenii în urma, un tînar savant român în curs de rapida consacrare la treizeci de ani, cu un orizont de referinte si un evantai de competente nemaiîntîlnit în lumea în care traiam eu (din care, din fericire, nu lipseau spiritele superioare) si rarisim în lumea în care reusise sa ajunga el. Admiram la Ioan Petru Culianu si admir înca, dupa ce am cunoscut îndeaproape mai multi clasici în viata ai stiintei universale si m-am bucurat de cam
nu e un gest responsabil: tînarul nu devine astfel mai învatat, iar personalitatea sa iese mai rau (fie ca îsi da seama de abuz, fie ca nu); tema sufera; coordonatorul rateaza un gest cu bun potential educativ si academic. Semnalez acest fenomen tocmai fiindca sînt convins ca, daca exista o speranta ca Ioan Petru Culianu sa nu devina victima propriului cult, aceasta e speranta ca specialistii, daca nu pot cenzura imaginarul colectiv - si nu pot, ceea ce e bine în ordinea libertatii, dar mai putin bine în ordinea cunoasterii - , pot macar sa se abtina de la contributii ca aceasta culegere criticata de mine aici.
SORIN ANTOHI
toate privilegiile oferite de lumea academica internationala (conditie necesara, dar niciodata suficienta, a performantei), o serie întreaga de calitati, la fel de pretioase ca si acelea care i-au fost mereu relevate de exegetii avizati ai scrierilor superspecializate: amploarea si pertinenta, originalitatea si eruditia bagajului de cunostinte în mai multe domenii, deopotriva cu uimitoarea creativitate si asociativitate ; mobilizarea si mobilitatea referintelor eterogene, chiar socante, dar mereu inspiratoare daca nu de-a dreptul probante (cînd scria pe subiecte românesti, nu era provincial ca mai toti romanistii; cînd scria pe teme academice umaniste, trimitea la matematica, fizica, astronomie, informatica, apoi stiinte cognitive). Limbile, culturile, stiintele, canoanele si paradigmele erau pentru Ioan Petru Culianu tot atîtea compartimente conventionale, dinamice si permeabile. De altfel, referinte constante din scrisul sau atesta acest neastîmpar gnoseologic si epistemologic, potentat de aversiunea sa crescînda fata de metafizica: Karl Mannheim si viziunea despre sociologia cunoasterii, din care savantul român pretuia mult analiza organizarii universitare ca serie de transformari fortuite; Thomas Kuhn si schimbarile de paradigma; Robert K. Merton si teoria efectelor neintentionate; Max Weber si conditionarile socio-politice, economice si religioase ale cunoasterii; Michel Foucault; Hans Peter Duerr, iconoclastul antropolog si editor german; Paul Feyerabend, marele adversar relativist al metodei etc. Ca sa nu mai amintesc de aceia dintre eroii cartilor savante ale lui Culianu care au revolutionat cunoasterea, si poate lumea, de la gnosticii antici la fizicienii contemporani si întemeietorii noilor stiinte de granita ale sfîrsitului de secol XX.
Opera lui Ioan Petru Culianu s-a constituit în jurul unor asemenea atitudini radicale, tinzînd mereu, asa cum am mai avut ocazia sa remarc, de la eruditie la idee. Mi s-a parut ca atelierul în care aceasta opera a fost pregatita si faurita merita cunoscut de cît mai multa lume. Volumele aparute pîna acum sau aflate în pregatire sub semnatura lui Ioan Petru Culianu, în primul rînd culegerile de articole si studii, sînt o buna cale de acces spre ansamblul scrierilor sale. într-un atelier, cînd un magnum opus se face sub ochii tai, iar artizanul lasa impresia ca improvizeaza,
LABORATORUL LUI CULIANU
tatoneaza, experimenteaza, continua sau abandoneaza idei si directii, se revizuieste, îti vine mai usor sa intri si tu, alaturi de el, în "jocurile mintii".
Substanta volumului
Nota asupra editiei sintetizeaza datele genezei si circulatiei fiecaruia dintre cele saptesprezece texte reunite acum pentru prima data. Cititorul poate observa o aparenta dispersie în timp, spatiu si preocupari, precum si o importanta marja de suprapunere cu unele dintre cartile mari ale lui Culianu. Totusi, asa cum sper sa pot arata în continuare, mai importante sînt continuitatile, comple-mentaritatile si evolutiile.
Sa trecem în revista piesele colectiei, zabovind acolo unde se impun explicatii strict necesare.
1. " Freud-Jung- Wittgenstein"
Publicat într-o importanta revista italiana lunara de comentariu cultural si informatie bibliografica, înfiintata în 1934 si scoasa de editura milaneza II Mulino, acest scurt text este destinat unui public cult, dar nu neaparat specializat. Culianu avea numai douazeci si sase de ani, se gasea în Italia de patru, dar începuse deja, în paralel cu studiile universitare, sa publice în periodice prestigioase, inclusiv savante (cum ar fi Aevum, unde a recenzat asiduu - v. aici trimiterea sa la recenzia unei carti a lui Hans Jonas, aparuta în 1975). Publicistica abundenta a lui Culianu, document remarcabil al unui orizont intelectual unic, cuprinde piese eterogene, de la eseuri si recenzii lungi la note bibliografice de cîteva paragrafe. Din acest material s-au strîns deja cîteva carti, dar corpusul trebuie editat integral, sau cel putin bine descris de exegeti, oriunde lumineaza textele de mai mare întindere. Noi am retinut aici o mostra elocventa. Avem de-a face cu ceea ce anglofonii numesc review essay, o combinatie de recenzie si eseu, în care autorul poate face trimiteri si comentarii mai libere.
SORIN ANTOHI
Pentru evolutia gîndirii lui Culianu, "Freud-Jung-Wittgenstein" e important ca instantiere timpurie a cautarilor sale metodologice si teoretice. Numai cartile lui Freud (faimoasa Viitorul unei iluzii, 1927) si Wittgenstein aparusera de curînd în italiana, cartea lui Jung (Religie si psihologie, 1940), tradusa cu mult înainte, e discutata pentru a sustine critica lui Freud si a anunta cumva comentariul pe marginea lucrarii lui Wittgenstein. Freud e devastat de tînarul comentator. E considerat "profetic" (ceea ce, spus pe seama unei lucrari stiintifice, este peiorativ) si "delirant", acuzat de folosirea gresita si arbitrara, diletanta si anacronica a cercetarilor lui Frazer - gresita si arbitrara, fiindca Freud generalizeaza cazuri particulare citate de etnologul britanic si nu întelege evolutio-nismul acestuia; diletanta si anacronica, fiindca Frazer era considerat depasit în cercurile specializate înca din 1913, cînd Freud îl folosise prima data, la fel de stîngaci, în Totem si tabu; acest decalaj temporal sesizat de Culianu e clasic în comunicarea dintre discipline, fiindca de regula specialistii fara orizont interdiscipli-nar, majoritari, au nevoie de un oarecare timp pentru a descoperi si operationaliza achizitiile altor domenii. Interpretarea data de Freud religiei, continua Culianu, atingînd miezul chestiunii, este si ea "deliranta", nu mai mult de o moda culturala, asa cum sustinuse si Eliade. Desigur, printre cititorii revistei în care scria asta, autorul banuia ca moda culturala în cauza era foarte raspîn-dita - era mijlocul anilor 1970, sa nu uitam, iar multi dintre marxistii italieni, ca si marele lor public simpatizant, se îndepartau treptat de marxismul dogmatic si erau atrasi de psihanaliza, la care îi trimitea si freudo-marxismul popularei scoli de la Frankfurt.
Pentru a depasi freudismul, Culianu sugereaza metoda fenomenologica, apoi îl contrapune pe Jung (pretuit, cum stim, de Eliade), salutat tocmai pentru aplicarea declarata a metodei fenomenologice în analiza religiei, a psihicului în genere. Conceptul jungian cardinal, arhetipul - evidentiat prin studiul viselor, dar identificabil si prin analiza fenomenologica a religiilor si altor reprezentari sociale, pare sa-l tenteze pe Culianu, probabil si fiindca aceste "idei originare preconstiente", care "se pot reproduce spontan, chiar si atunci cînd orice posibilitate de transmitere
LABORATORUL LUI CULIANU
directa este exclusa", promiteau depasirea unor fundaturi prestigioase ca difuzionismul si istorismul rudimentar. Arhetipul, care pentru Culianu (însa nu si pentru Eliade) nu avea o dimensiune metafizica, este o buna aproximare a conceptiei de maturitate a lui Culianu, radical cognitiva.
Analiza criticii aduse de Wittgenstein lui Frazer îi prilejuieste lui Culianu o apropiere între cel dintîi si Jung, precum si cîteva afirmatii care se vor regasi de-a lungul întregii sale opere: inanitatea pozitiei eurocentrice a lui Frazer (si a întregii etnologii traditionale, care nu putea reprezenta diferenta decît ca barbarie); continuitatea orientarii magice a omului în raport cu lumea, chiar la omul modern; existenta unei conditii umane universal raspîn-dite, evidentiata de arhetipuri (sau de ceea ce Wittgenstein numeste "capacitati structurante").
La o lectura atenta, acest scurt text ni-l arata pe tînarul Culianu la o rascruce : respinge evolutionismul, dar vorbeste în final de o evolutie a gîndirii psihologice si filozofice; adopta conceptul de arhetip jungian (si eliadian), dar cauta la Wittgenstein un temei mai solid pentru postularea unor invariante ale psihismului uman, pe un teren mai putin marcat de traditia Luminilor. O stim acum: Culianu, înconjurat de o lume universitara înca profund marxista si structuralista, avea nevoie de o teorie care sa reconcilieze fiinta si devenirea, socialul si individualul, diversitatea proteica a lumii si izbitoarele sale constante. Cu alte cuvinte, încerca sa reconcilieze morfologia (în care se împotmolise Eliade) si dinamica. Ceva mai tîrziu, iesirea din impas i-a aparut cu claritate : morfo-dinamica (cf. Dan Petrescu, în prelungiri, ms., 2.6.2. "De la morfologie la morfordinamica"; în volumele omagiale de la Nemira, textul relevant este semnat de Gregory Spinner, fost student al lui Culianu, care da si o buna istorie intelectuala si ideologico-politica a chestiunii).
2. "Renasterea, Reforma si irationalul"
Acest scurt eseu este un "efect secundar" al interesului crescînd manifestat de Culianu la începutul anilor 1980 pentru ideile lui Hans Peter Duerr. Aflat deja la Groningen si deja angajat în
SORIN ANTOHI
marile proiecte ale carierei sale savante, Culianu facuse uriase progrese pe linia achizitiilor erudite (canonul istoriei religiilor, limbi vechi, teologie, filozofie, antropologie culturala, sociologie etc), dar mai cauta înca febril în directia metodologiei si teoriei. L-am vazut în textul anterior: nemultumit pîna la iconoclasm de ideile primite, dar indecis în privinta Ideii sale.
Hans Peter Duerr (n. 1943), foarte originala figura a antropologiei culturale germane (v., pentru unele detalii considerate de Culianu caracteristice, chiar în textul care-i este dedicat în acest volum), era pe acea vreme un rebel si un iconoclast care boicota establishment-ul academic (care-l rasplatea cu aceeasi moneda). Cartile sale, combinatie inextricabila de eruditie, inteligenta si provocare, se vindeau în zeci de mii de exemplare, fiind populare în rîndul marelui public educat si aproape tabu în universitati. Sub influenta lecturilor din Paul K. Feyerabend, Duerr a devenit un partizan fervent al "anarhismului metodologic" propus de genialul filozof al stiintei, gasind (în opinia mea) la acesta un argument suplimentar pentru proiectul sau, atît de tipic pentru contracultura anilor 1960-l970, de a reabilita culturile asa-zis "primitive" pîna la capat, adica pîna la a le prefera propriei culturi (ceea ce antropologii anglofoni numesc going native). Duerr, care a lucrat ca redactor la editurile Suhrkamp si Syndikat înainte de a capata finalmente un post universitar - a predat mai ales la Universitatea din Bremen, etnologie si istoria culturii, retragîndu-se în 1999 si de acolo, la Heidelberg, pentru a se consacra exclusiv scrisului -, a coordonat mai multe volume colective dedicate lui Feyerabend. Dar si lui Mircea Eliade.
Asa s-a produs întîlnirea dintre Duerr si Culianu. Foarte repede, între cei doi s-a înnodat o intensa corespondenta, completata - cum se întîmpla - de schimbul de publicatii si de recenzarea reciproca a cartilor. Corespondenta era extrem de sincera : într-o scrisoare în limba engleza trimisa din Groningen pe 24 iunie 1985, deci dupa cîtiva ani buni de amicitie, savantul român îsi expunea colegul german unei critici acerbe, desi evident empatice, dintre acelea care pot ucide o relatie insuficient consolidata, în acest caz, prietenia a supravietuit. Culianu, care lupta
LABORATORUL LUI CULIANU
din greu pentru consacrarea institutionala si voia sa faca mai mult decît se putea la Universitatea Regala din Groningen (unde postul sau era totusi bazat pe lectoratul de romanistica), era probabil amuzat-fascinat de oarecum boemul Duerr. Cred ca înteleg acest sentiment, fiindca l-am încercat si eu: structural, nu poti fi boem, fiindca diferenta ta poate exista foarte bine fara adoptarea unui statut/stil de viata marginal; financiar, birocratic (uneori chiar legal) si social, nu-ti poti permite slujbe precare (mai ales ca Gastarbeiter, dar si dupa naturalizarea într-o tara straina, daca nu ai alte surse de venit); si totusi, muncind cu sîrg pentru a te afirma pe filiere institutionale si trebuind prin urmare sa accepti servitutile care completeaza privilegiile, nu te poti împiedica sa visezi la viata aparent fara griji a marginalului asumat, care-si permite sa faca numai ceea ce vrea.
Dar, dincolo de colaborarea la proiecte editoriale si de atractia--respingerea inspirata de stilul de viata, afinitatile lui Culianu cu Duerr erau de natura metodologica si teoretica. Le vom examina si noi rapid, comentînd în legatura cu "Renasterea, Reforma si irationalul" numai descoperirea de catre Culianu, gratie lui Duerr, a operei lui Feyerabend. Celelalte confluente Culianu-Duerr vor fi trecute în revista în comentariul eseului "Civilizatia ca produs al salbaticiei. Hans Peter Duerr si teoriile sale culturale", ceva mai încolo.
în exegeza operei lui Culianu exista mai multe propuneri de periodizare. Propunerea care a facut autoritate - am reîntîlnit-o mereu, adesea fara referinta la autorul ei, semn ca a intrat oarecum în domeniul public - apartine lui H.-R. Patapievici, caruia i se datoreaza cîteva contributii indispensabile pentru analiza acestei dificile creatii savante, si a fost expusa într-un splendid eseu din 1994, "Ultimul Culianu"6. Patapievici scrie: "Conjectura mea este ca spre sfîrsitul vietii sale, sa zicem, pentru comoditate,
6. Litere, Arte, Idei, supliment cultural al ziarului Cotidianul, IV, 27 (161), 18 iulie 1994, pp. 4-5 si 7. Textul a reprezentat pîna la aparitia acestei culegeri cea mai buna sursa pentru cunoasterea laboratorului lui Culianu, deoarece se bazeaza pe lectura critica a operei edite si a Nachlass-ului.
SORIN ANTOHI
nel mezzo del camin (1985), Culianu a intrat în posesia unei scheme universale de cunoastere. Descoperirea acestui principiu cognitiv i-a reevaluat într-o maniera radicala toate cunostintele anterioare si l-a aruncat într-o cursa vertiginoasa de transvaluare a întregii istorii culturale, pe care însa nu a apucat decît sa o schiteze. Daca pîna în 1985 (data indicatorie a cezurii) creatia lui Culianu este aceea a unui erudit extrem de talentat, distins de colegii sai printr-o înclinatie filozofica mai pronuntata, dupa cezura creatia sa capata un profil nou, deopotriva straniu si ultimativ. Ceea ce se desprinde din tonul ei este somatia descoperirii unui nou temei al unitatii lumuTTotul la ultimul Culianu devenise urgent si trepidant"7. Pe lînga aceasta conjectura, Patapievici a oferit în eseul sau si demonstratia faptului ca "ultimul Culianu a adoptat tacit presupozitia ca noua topologie matematica si teoria fractalilor permit o abordare fericita atît a morfodinamicii naturii, cît si a obiectelor ideale numite religie, filozofie, stiinta etc."8. în opinia mea, mai exista o etapa în creatia lui Culianu, plasabila aproximativ între 1982 si 1985. Este o etapa de tranzitie de la eruditie la idee, prin intermediul "anarhismului metodologic", între 1982 si 1985, Culianu abandoneaza idealul eruditiei, desi continua sa scrie cu aceasta retorica, aflat fiind el în plina campanie de consacrare institutionala prin doctorate si publicarea în 1984 a cartilor care l-au impus: Experiences de l 'extase (Paris, Payot; ea fusese precedata de o lucrare înrudita în engleza, Psychanodia) si Eros et Magie a la Renaissance. 1484 (Paris, Flammarion). într-un text din 1993, am fixat prin aceste titluri trecerea de la eruditie (cartea mai tehnica despre extaz) la idee (cartea mult mai originala, dincolo de retorica erudita, în care se explica geneza spiritului modern prin cenzura imaginarului social
Patapievici, loc.cit., p. 4.
Ibidem, p. 5. Patapievici si-a dezvoltat toate aceste pozitii în postfata la Gnozele dualiste ale Occidentului (trad. rom. de Tereza Culianu--Petrescu, Bucuresti, Nemira, 1995, reeditata la Iasi, Polirom, 2002), precum si în contributia sa la volumele omagiale coordonate de mine în 2001, un text probabil de nedepasit.
LABORATORUL LUI CULIANU
operata de Reforma)9. Tot acolo, am examinat influenta lui Feyerabend asupra lui Culianu, pe care am relevat-o mai întîi în recenzia cartii de la Flammarion, pe care am reusit s-o public, cu întîrziere dar fara cenzura, în 198710. De data aceasta voi spune numai ce nu am spus deja, pe baza unor lecturi pe care nu le aveam în anii 1980 si la începutul anilor 1990.
Culianu, dupa ce reia succint cîteva din tezele privind istoria stiintei expuse pe larg în Eros si magie, rezuma el însusi pentru noi în acest eseu lectia pe care a învatat-o de la Feyerabend, inutil
V. textul meu "Imaginarul Renasterii si originile spiritului modern. Modelul Ioan Petru Culianu", aparut initial în Litere, Arte, Idei, III, 41 (126), 25 octombrie 1993, apoi ca postfata la Eros si magie în Renastere. 1484, trad. rom. de Dan Petrescu, Bucuresti, Nemira, 1994 (reeditata în acelasi loc în 1999), acum în cartea mea Exercitiul distantei.
în Anuarul Centrului de stiinte Sociale al Universitatii "Al.I.Cuza", Iasi, 1987, pp. 365-368. Inspirat de Culianu, cu care am avut un scurt schimb de scrisori, l-am citit eu însumi pe Feyerabend începînd din 1982, dupa care mi-am propus sa traduc (la limita, fara sa public traducerea) legendara Against Method. O recenzie a acestei carti m-a pus în legatura cu Paul Feyerabend însusi, cu care am întretinut apoi o corespondenta relativ substantiala si ocazional plina de caldura. A fost deopotriva o lectie savanta si o lectie de viata; îi ramîn adînc recunoscator ilustrului meu interlocutor, disparut în 1994 în urma unei tumori cerebrale care-i întunecase deja fascinanta inteligenta. Feyerabend mi-a trimis în avanpremiera manuscrisul mult revazut al editiei a doua, pentru a nu munci degeaba la traducerea primei editii, precum si prefata inedita la editia chineza (desigur, mi-a trimis varianta scrisa de el în engleza), foarte importanta. La instructiunile lui Feyerabend, noua sa editura, Verso (fosta New Left Books din Londra, relansata în anii 1980), începuse sa-mi trimita toate aparitiile, o adevarata mana cereasca pîna în 1989. "Revolutia" româna m-a facut sa amîn sine die terminarea traducerii, apoi am decis cu regret ca nu mai aveam timp pentru acest minunat proiect. Tot gratie lui Culianu am citit mai multe carti ale lui Duerr. Mai vechiul meu eseu, "Hermeneutica si antimetodologie. Mircea Eliade ca epistemolog", publicat initial în Echinox, acum în Exercitiul distantei, a fost scris în acel context personal si intelectual.
SORIN ANTOHI
sa mai adaug ceva. Dar cred ca afirmatia transanta a savantului român, potrivit careia filozoful stiintei nu "pare sa-si dea seama de adevaratele implicatii istorice ale tezelor sale", trebuie luata cu prudenta, ca si aceea potrivit careia "nimeni [cu exceptia lui Culianu] nu a subliniat faptul ca o schimbare în perspectiva stiintifica este, în primul rînd, o schimbare a imaginatiei umane" (Culianu, scriind în engleza, foloseste termenul imagination, desi are cu siguranta în minte mai potrivitul termen, recent creat în engleza dupa model francez, imaginary, "imaginar").
Pozitia lui Feyerabend din prima versiune a cartii sale Against Method: Outline of an Anarchisticjheory ofKnowledge - aparuta în 1975, cum am aratat, dar anuntata de un eseu omonim înca din 1970 - este rezultatul unor îndelungate cautari, începute sub auspicii pozitiviste la Viena la sfirsitul anilor 1940 si avînd un prim rezultat în lucrarea sa de doctorat din 1951, îndrumata de Viktor Kraft (fost membru al Cercului de la Viena), dar continuate printr-o desprindere tot mai radicala de pozitivism si apropiere de fizica cuantica, sub înrîurirea 4ui David Bohm, precum si printr-o prima afirmare a principiului incomensurabilitatii bazat pe o teorie contextuala a sensului, sub înrîurirea lui Wittgenstein. Sub influenta lui Herbert Feigl (îl întîlnise în 1954 prin Athur Pap, caruia Feyerabend îi devenise asistent la Viena, refuzînd oferta similara a lui Popper), Feyerabend afirma deja în 1960 ca toate entitatile sînt ipotetice, nu doar cele teoretice. în fine, tînarul savant rebel se desparte definitiv de Popper (caruia îi devenise student la London School of Economics numai fiindca Wittgenstein, pe care-l vazuse scurt în 1949, murise prematur), aparînd pozitia anti-popperiana a lui Niels Bohr, o pledoarie pentru "pluralismul teoretic", dupa mine o paralela clara a "pluralismului axiologic" din opera filozofica a lui Isaiah Berlin; Feyerabend avea sa-l citeze mai apoi ca inspiratie pe liberalul clasic John Stuart Mill, pretinzînd ca Against Method era pur si simplu o aplicatie a teoriei din On Liberty la metodologia stiintifica, ceea ce întareste ideea unei sinergii transdisciplinare. Dar o recitire a capitolului din Against Method privind observarea Lunii de catre Galileo Galilei si revolutia discursiva din jurul acestei operatii aparent empirice evidentiaza o si mai neta apropiere a lui Feyerabend de
LABORATORUL LUI CULIANU
problematica reprezentarii si imaginarului (atît social, cît si stiintific), centrala în creatia lui Culianu în perioada în care scria eseul pe care îl comentez aici11.
3. "Feminin versus masculin.
Mitul Sophiei si originile feminismului"
Publicat
initial în limba engleza, într-un volum colectiv aparut în 1984
sub coordonarea profesorului Hans G. Kippenberg de la Universitatea din Bremen
(în colaborare cu H.J.W. Drijvers si Y. Kuiper), acest studiu
documenteaza faza finala a tranzitiei spre "ultimul
Culianu". Analiza textuala confirma pozitia de
rascruce si schimbarea în continuitate : studiul reia în ultima parte
pasaje întregi (circa trei pagini) dintr-un text timpuriu care pleca de la
unele sugestii din opera profesorului italian al autorului, Ugo Bianchi; acea
prima lucrare a fost citita la întîlnirea Societatii
Italiene pentru Istoria Religiilor de la Roma, pe 12 iunie 1976, si a
aparut în 1981 în volumul lui Culianu Iter in silvis. Saggi scelti
sulla gnosi e altri studi, Voi. I (
11. O excelenta introducere în viata si opera lui Feyerabend este articolul respectiv din Stanford Encyclopedia of Philosophy, redactat (cu multa empatie, fapt remarcabil pentru posteritatea controversatului Feyerabend) de John Preston, accesibil si ordine la https: // setis.library.usyd.edu.au/stanford/entries/feyerabend. Am folosit si eu acest articol pentru formularea paragrafului de fata. Am utilizat si comunicari personale care mi-au fost facute de Joseph Agassi, coleg si prieten de o viata al lui Feyerabend, si de Yehuda Elkana, foarte familiarizat cu chestiunea. Relatia proasta a lui Popper cu Feyerabend, marcata de virulente atacuri reciproce, nu era singulara : Popper îsi detesta studentii, iar pe cei mai buni i-a acuzat de orori, de la furt calificat la plagiat. Imre Lakatos, cel care trebuia sa scrie cu Feyerabend volumul de convorbiri For and Against Method, dar a murit subit în 1974 fara sa-si redacteze contributia, era si el una din oile negre ale lui Popper.
SORIN ANTOHI
versiunea engleza radical rescrisa a cartii franceze, în care se regasesc multe pasaje din eseul în discutie, ca atare. E un complex joc intertextual, bazat pe obisnuita ars combinatoria care organizeaza opera lui Culianu si te face sa eziti mult înainte de a propune periodizari nete.
Astfel, în vreme ce referintele erudite se mentin practic neschimbate - doar accentul se muta, din ratiuni de captatio benevolentiae de la Bianchi la "grupul de la Groningen" (colegii sub auspiciile carora aparea versiunea engleza) -, cadrul conceptual se transforma din temelii: textul retinut aici, deschis cum am mai spus cu trimiteri favorabile la niste colegi de care în fond se deosebea, se încheie cu o lovitura de teatru. Culianu respinge tocmai teza centrala a "grupului", aratînd ca trickster-ul (masculin sau feminin), desi explicabil dintr-o perspectiva sociologica, în linia inaugurata de Durkheim, dupa care mitul transpune un cod social într-o naratiune exemplara - fenomenele religioase în ansamblu fiind "proiectii" religioase ale unor factori sociali -, trebuie interpretat cu totul altfel, "pe plan epistemologic", pentru a ajunge la "semnificatia si intentia mitului, care sînt, n'en deplaise, metafizice"12. Nici procesul invers nu este legitim: nu se poate obtine informatie sociala dintr-un mit. Culianu, reluînd o idee din titlul acestui eseu, da exemplul unei importante profesoare de istoria religiilor, Elaine Pagels, aflata si acum la Princeton University, care considera ca gnosticismul a fost un fel de paleo-feminism (cf. Arborele gnozei, ed. rom., pp. 136-l37). Daca raspunsul epistemologic al "ultimului Culianu" lipseste înca din aceasta argumentatie, întrebarea se contureaza deja. Cum spune însusi autorul în deschiderea sectiunii de concluzii, abordarea comparativa si fenomenologica nu ne aduce explicatii "satisfacatoare". în Arborele gnozei (ed.rom., p. 137), pozitia autorului, sprijinita pe o referinta la
12. Multumesc profesorului Kippenberg pentru corespondenta noastra si pentru a ne fi pus la dispozitie o fotocopie a textului în discutie. Raporturile dintre Kippenberg si Culianu au fost cordiale, asa cum mi-a marturisit profesorul german. V. si scurta prezentare de catre cel de-al doilea a cartii primului, Religion und Klassenbildung (Aevum, 54, 1980, p. 201).
LABORATORUL LUI CULIANU
Claude Levi-Strauss, avea sa se precizeze: "Ceea ce oglindeste mitul nu este decît jocul însusi al mintii".
4. "Avers si revers în istorie.
Cîteva reflectii cvasi-epistemologice"
în acest text de la jumatatea anilor 1980, redactat în franceza, Culianu face din nou încercarea de a-l racorda pe Mircea Eliade la dezbaterile contemporane din epistemologie, prezentîndu-l ca pe un precursor al noilor teorii si polemizînd astfel cu aceia care începusera sa-l claseze pe deja vîrstnicul clasic în viata printre precursorii depasiti ai studiului religiilor. Demonstratia de fata, destul de riscanta si nu lipsita de o dimensiune pro domo, nu este singulara: începînd cu primele sale scrieri despre Eliade, Culianu si-a citit magistrul si dintr-un unghi metodologic-teoretic, fiind de acord cu el ca stiinta pe care o slujeau amîndoi avea de facut fata, dupa mai bine de un secol de istorism, unei provocari metodologice (pasajele în cauza, ale caror simptomatice cuvinte--cheie sînt die religionsgeschichtliche Schule si methodological challenge, circula liber în corespondenta dintre cei doi, în opera lor, în literatura secundara despre ei)13.
Tonul lui Culianu în acest text este senin si (auto)ironic, asertiv si provocator. Autorul simpatizeaza cu Feyerabend mai mult decît oricînd, parînd sa prefere evolutiei revolutia. Dar la Culianu nu e vorba de o revolutie înteleasa ca inginerie sociala ori metafizico--estetica - leninista, anarhista, trotkista sau dadaista (cum s-a
V. monografia Mircea Eliade ; tot în 1978, articolul "L'anthropologie philosophique", L'Herne, 33, pp. 203-211 (caietul dedicat lui Eliade; o versiune prescurtata a aparut în limba româna în Ethos, 3, 1982, pp. 243-247); în 1982, deja în linia Duerr-Feyerabend, "Mircea Eliade et la pensee moderne sur rirrationnel", Dialogue (Montpellier), 8, pp. 39-52 ; "Mircea Eliade at the Crossroads of Anthropology", aparut initial în Neue Zeitschrift fir systematische Theologie und Religionsphilosophie, pp. 123-l31; si altele. V. acum Ioan Petru Culianu, Studii românesti, Voi. I, Fantasmele nihilismului. Secretul doctorului Eliade, Bucuresti, Nemira, 2000.
SORIN ANTOHI
autodefinit succesiv Feyerabend) -, ci de revolutie ca figura a discontinuitatii spontane, ca mutatia (în sensul neo-darwinist al faimosului exemplu din Eros si magie cu musca aptera, pe care l-as defini ca "fabula epistemologica"), "schimbarea de paradigma" (Thomas Kuhn), ,.taietura epistemologica" (Gaston Bachelard), schimbarea "filtrului hermeneutic" (cu formula lui Culianu însusi). Printr-o alegorie parodica elocventa, Culianu leaga propriile sale cercetari empirice de noile controverse epistemologice si depaseste chiar în plan ideologic-politic comparatia cu revolutia: daca Thomas Kuhn e un fel de Luther, iar "revolutia" sa este un fel de Reforma, Feyerabend e un fel de Ttjomas Miinzer, iar schimbarea radicala propusa de el seamana foarte putin cu revolutia, fiind un fel de rascoala milenarista, intensa si maximalista.
Sugestia unei sociologii critice a universitatii - pentru a releva caracterul contingent al evolutiei disciplinelor savante -, recurenta la Culianu, este formulata aici cu cea mai mare energie, ceea ce pare sa indice relativul disconfort institutional al autorului în etapa Groningen, asa cum am mai aratat. Eliade este asociat mai întîi cu alti "revolutionari" ai stiintei: Daniel Pickering Walker (un specialist al magiei renascentiste mult folosit în Eros si magie), Wendy (Doniger) O'Flaherty (profesoara la University of Chicago, pe atunci favorabila lui Eliade, mult citata de Culianu pentru "metoda cutiei cu scule", toolbox approach, forma pozitiva a "bricolajului" reprobat în alte contexte), Paul Ricoeur (pentru hermeneutica sa, dar cred ca si pentru abordarea sa fenomenologica, poate si pentru simpatia fata de Eliade, pe care o pot atesta si prin propriile mele contacte actuale cu venerabilul savant francez). în continuare, se produc dovezile circumstantiale (simpatia lui Duerr, care vede în Eliade "cel putin un venerabil precursor") si intrinseci, mereu promovate de Culianu începînd cu monografia din 1978, devenite aici un precedent al conceptului de "paradigme incomensurabile", de la Kuhn la Feyerabend si Duerr (si, mai nou si mai problematic, relativistii culturali post-moderni): studiile din anii 1930 despre folclor ca instrument de cunoastere si respectiv despre cosmologia si alchimia babiloniana.
Recitind toate cele analizate mai sus dupa aproape douazeci de ani, sînt ceva mai sceptic în privinta contributiei metodologice a
LABORATORUL LUI CULIANU
lui Eliade (atunci am scris cu febrilitate variatiunea pe aceasta tema mentionata în nota 10, sub totala înrîurire a lui Culianu) si vad mai limpede "exercitiul de admiratie" combinat cu pledoaria pro domo.
5. " Civilizatia ca produs al salbaticiei. Hans Peter Duerr si teoriile sale culturale "
Asa cum am vazut, Hans Peter Duerr a jucat un rol crucial în declansarea fazei mediane a reflectiei metodologico-teoretice a lui Ioan Petru Culianu. Proiectul cel mai ambitios al autorului german ramîne pîna la aceasta data un fel de uriasa summa antievolutionista-antiistorista avîndu-l ca tinta principala pe Norbert Elias, publicata la prestigioasa editura Suhrkamp în cinci volume groase si bogat ilustrate, sub titlul generic Der Myhos vom Zivilisationsprozess : Nacktheit und Scham (1988), Intimitat (1990), Obszonitat und Gewalt (1993), Der erotische Leib (1997) si Die Tatsachen des Lebens (2002). Nu pot prezenta în acest cadru opera capitala a lui Norbert Elias, liber den Prozess der Zivilisaîion, tradusa într-un tîrziu si la noi, aparent fara mare ecou14. Dar trebuie sa spun ca am fost putin convins de gigantica
V. Norbert Elias, Procesul civilizarii, trad. rom. de Monica-Maria Aldea, doua volume, Iasi, Polirom, 2002. Am promis dar nu am reusit sa scriu o introducere la traducerea româneasca, ceea ce ma obliga sa-mi precizez aici pozitia asupra chestiunii, macar în cîteva rînduri. Potrivit lui Elias (editat în Germania tot de Suhrkamp), dezvoltarea societatii occidentale a fost marcata tot mai mult de o întarire si diferentiere a controlului si constrîngerilor, care a dus simultan la diferentiere sociala si integrare, micsorînd spatiul de manevra al actorilor sociali prin promovarea unor conformisme si mode (arbitrare si adesea ridicole), nu prin constrîngere violenta de sus si privatizare a puterii potrivit unei "microfizici" care surprinde colaborarea dintre "calai" si "victime" (cum a sugerat mult mai recent Foucault în Surveiller et punir). Perspectiva lui Elias (1897-l990) si-a cîstigat greu partizani, desi a fost mai întîi formulata succint la începutul anilor 1930, pe cînd autorul era asistentul lui Karl Mannheim la Frankfurt si lucra la un Habilitationsschrift cu
SORIN ANTOHI
întreprindere critica a lui Duerr, începuta la sfîrsitul anilor 1970 (pe cînd, ne amintim din nota 14, steaua lui Elias urca spre apogeu) cu Traumzeit. Uber die Grenze zwischen Wildnis und Zivilisation15.
Alfred Weber (exceptional sociolog si istoric al culturii, cel cu freischwebende Intelligenz, fratele mai mic al mult mai celebrului Max Weber si una din inspiratiile sociologiei cunoasterii în versiunea Karl Mannheim). Elias, evreu, a fost silit sa abandoneze ceea ce se anunta ca o stralucita cariera, a emigrat în Franta în 1933 si a lucrat între 1935-l939 la opera sa susamintita, cu un mic ajutor banesc din partea unei asociatii umanitare. Tfecînd apoi în Anglia, Elias a fost urmarit de nenoroc pîna la internarea pur si simplu grotesca într-un lagar de concentrare pentru "straini periculosi" (a stat acolo cîteva luni, fiindca autoritatile britanice au înteles greu aberatia). Dar influenta gîndirii lui Elias s-a putut exercita prin cariera lui didactica în universitati britanice (ca London School of Economics, unde se afla si Mannheim, între atîtia alti pribegi de geniu, iar Anthony Giddens i-a fost student), apoi prin traducerile în limba engleza (care l-au fascinat pe un sociolog numit Erving Goffman si au generat o întreaga scoala în stiintele sociale americane) si franceza (care l-au influentat direct pe un istoric numit Philippe Aries, sugerîndu-i revolutionarea perspectivei istorice asupra copilului si copilariei; alti istorici de la Annales au fost deopotriva influentati; umorul negru al istoriei a facut ca însusi Fernand Braudel sa-si scrie opera principala, cartea despre Marea Mediterana, ca prizonier de razboi în Germania; la noi, lucrarea "braudeliana" a lui Gh.I. Bratianu, Marea Neagra, a avut un destin similar, în vreme ce autorul ei a murit în urma regimului carceral de exterminare introdus de comunisti). Prin reeditarile masive în Germania, unde aventuroasa lucrare de capatîi a lui Elias, captivanta si cursiva ca un roman, a fost best-seller national în 1993, ideile acestuia s-au impus începînd cu anii 1970, dupa vreo patru decenii de tribulatii. 15. Frankfurt, Syndikat, 1978. Culianu a recenzat-o ("The Marvelous Ointments of Dr. Duerr", History of Religions, Voi. 22, Nr. 1, August 1982, pp. 100-l01) cu simpatie (traduc din engleza): "o carte deopotriva accesibila si de încredere, una dintre cele mai bine documentate lucrari despre vrajitorie aparute în ultimul deceniu" ; dar pozitia lui Culianu e ambigua (traduc din nou): "Duerr apartine în esenta noului val de contracultura". Culianu a mai recenzat cartea
LABORATORUL LUI CULIANU
Cum se vede si din datele recenziilor, cartile lui Hans Peter Duerr au ramas o lectura constanta pentru Ioan Petru Culianu pîna la sfîrsit. A fost desigur si o lectura atenta (a se vedea notatiile critice, care merg la detaliu), jumatate fascinata, jumatate amuzata, pîna la urma incredula si chiar negativa, a carei sinteza e data de exeget în ultima nota a textului în discutie. Spunînd despre Duerr ca apartine "contraculturii", Culianu e ambivalent: "contracultura" e simpatica în inconoclasmul ei, dar nu pune ceva credibil în locul curatat cu fervoare nihilista. în recenzia la Sedna, judecata lui Culianu e si mai aspra: pur si simplu, teza centrala (vînatorii primitivi erau optimisti - referinta din titlul recenziei la paharul pe jumatate plin -, în timp ce agricultorii erau pesimisti, fara pofta de viata - referinta la paharul pe jumatate gol) e neconvingatoare; în recenzia la Nacktheit und Scham, Culianu remarca faptul paradoxal ca alternativa lui Duerr la evolutionismul lui Elias este la fel de lineara si evolutionista, numai ca exact pe dos ; în plus, e sustinuta cu argumente istorice foarte suspecte, inexacte si idiosincractic interpretate. Dar provocarea intelectuala, neastîmparul rebel si inovatia metodologica--teoretica ramîn cruciale inspiratii, se înscriu în "jocurile mintii" fara de care eruditia e litera moarta. Nici Foucault nu a fost prea bine documentat, ne-au aratat specialistii; opera lui nu ramîne mai putin inspiratoare. Nici Rene Girard nu este la fel de
lui Duerr din 1984, Sedna oder Die Liebe zum Leben ("Half Full or Half Empty"), precum si primul volum din ciclul anti-eliasian, Nacktheit und Scham ("Naked is Shameful", History of Religions, Voi. 29, Nr. 4, mai 1990, pp. 420-422); ultimele doua volume aparusera la Suhrkamp. V. si textul din volumul omagial Duerr, Der Glaserne Zaun, mentionat de Culianu în nota 5. V. si prezentarea mea succinta care însoteste traducerea româneasca a articolului pe care-l comentez aici, în Litere, Arte, Idei, nr. 27 (161), 18 iulie 1994, p. 6. Nota 4 a textului lui Culianu citeaza doua pasaje bizare, probabil (auto)ironice, ale lui Duerr: caracterizarea lui Feyerabend drept cel mai de încredere discipol al lui Popper; un fel de disclaimer prin care precizeaza ca lucrarea sa nu are nimic de-a face cu gîndirea amicului sau Feyerabend.
SORIN ANTOHI
convingator în toate demonstratiile sale, fie ca rastoarna freudismul, fie ca promoveaza o anumita interpretare a Revelatiei si a Rastignirii; cartile lui ne-au facut sa vedem întreaga cultura umana, nu doar crestinismul, într-o lumina noua.
6. "Adevarata « revolutie culturala »"
Am retinut în selectia de fata si cîteva scurte eseuri destinate unui public larg. Acesta si urmatorul au fost scrise în 1986 pentru o serie de emisiuni ale redactiei românesti a BBC. Culianu este deja un autor consacrat în mediile savante, primele sale mari carti au fost deja recenzate, de regula foarte favorabil, în marile periodice de specialitate. El se poate prin urmare adresa ascultatorului român educat (si cu simpatii pro-occidentale) de pe o pozitie de autoritate, ceea ce nu poate decît sa-i mareasca impactul. E vorba de articole de stiinta popularizata, dar gasim în ele aceeasi viziune epistemologica îndrazneata, precum si expresia acelui radicalism anticanonic, deopotriva cultural si ideologico-politic, prin care Culianu avea sa devina faimos printre toti cei care s-au interesat vreodata de România.
"Revolutia epistemologica" i se pare autorului mai importanta decît "revolutia culturala" a lui Mao si decît "revolutia informaticii" (în 1986, aceasta era totusi abia la început, daca ne gîndim ce s-a facut de atunci pîna azi). Culianu simpatizeaza vizibil cu noile cosmologii propuse de fizicieni si sustinute cu modele de matematicieni, iar micul sau text trece în revista diverse controverse din stiintele "tari", ca "fisura" nucleara (adica fisiunea), natura quantica (grafia lui difera din nou de uzul românesc) a universului si "principiul antropic", definit succint ca postulat al dependentei absolute a existentei universului de existenta unui observator. Ideea ca "noi însine sîntem aceia care cream universul la fiecare pas" îi place mult, o vom regasi de multe ori în scrisul sau. Chiar daca nu e decît o schita, o improvizatie, acest mic eseu e semnificativ prin extraordinara sa insistenta asupra orizontului epistemologic si metafizic sugerat pîna aici, în care, cu formula lui Berkeley, esse est percipi, iar lumea este un fel de joc de noroc; sau, cu alte cuvinte, un fel de joc al mintii.
LABORATORUL LUI CULIANU
7. " Principiul antropic"
Dar principiul antropic este si el un mit, de fapt. Istoria lui intelectuala, rezumata aici de Culianu, ne învata ca nu avem mijloace pentru a-i verifica stiintific valoarea de adevar, lucru valabil în esenta pentru orice alt mit sau, cum avea sa spuna autorul mai tîrziu, "obiect mental", chiar daca avem în vedere stiinta moderna. Aici intervine surpriza: pentru a-si justifica relativismul, Culianu folosea deja de mai multi ani teoria lui Feyerabend. în acest eseu, care dateaza tot din 1986, demonstratia utilizeaza însa, dupa cîteva trimiteri la Stephen Toulmin (cunoscut la noi gratie splendidei sale carti despre Wittgenstein's Vienna, scrisa împreuna cu Alan Jarnik) si teorema lui Godel, pe care si Eliade o abordase în nuvela sa "Dayan" (cf. Dan Petrescu, în prelungiri, ms., 2.6.1. "Digresiune despre spirit si materie"), argumente sugerate de "stiinta complexitatii", pe urmele lui Jacques Monod. Asadar, depasind "anarhismul metodologic" al lui Feyerabend, Culianu re-parcurge pe cont propriu istoria cîtorva celebre controverse din matematica, pentru a descoperi apoi recenta pe atunci stiinta a complexitatii, precum si marile polemici între specialistii în fizica teoretica (mai ales în corpul solid, energie înalta si particule elementare) si informaticieni pe tema automatelor sau, cu alte vocabulare, a masinilor inteligente, a computerelor, a inteligentei artificiale. Aceste doua teme, complexitatea (referintele la matematica fractalilor propusa de Benoît Mandelbrot se adauga în alte texte din aceasta perioada) si sistemele computationale, îl vor însoti pe Culianu pîna la moarte, singure sau în combinatie cu temele sale traditionale: gnozele dualiste, ascensiunea extatica, arta memoriei, magia, imaginarul social etc.16
16. Cititorul mai specializat poate urmari schimbarea totala a continutului notiunii de "principiu antropic" în marite carti ale lui Culianu; cf. Gnozele dualiste, pp. 135-l39; Arborele gnozei, pp. 165-l69.
SORIN ANTOHI
8. " Vrajitoarea la ananghie"
Avem aici traducerea textului unei conferinte a lui Culianu la University of Chicago pe 5 mai 1986, parte a ritualului academic prin care pozitia sa acolo se consolida, la scurt timp dupa moartea lui Mircea Eliade si sub obladuirea succesoarei oficiale a disparutului, Wendy (Doniger) O'Flaherty. Conferinta e tipica pentru acest tip de comunicare academica-protocolara-informala, dar emite mai multe puncte de vedere cu totul atipice si ni-l arata pe Ioan Petru Culianu asa cum era, dîndu-ne o sansa de a-l "asculta" si "vedea".
Mai întîi, tînarul savant îsi afirma net filiatia, printr-un omagiu lui Eliade, "[cel] mai mare istoric al religiilor din vremea noastra, si poate din toate vremurile". în acel cadru, o asemenea declaratie suna mai mult decît circumstantial - fiind deopotriva fireasca si provocatoare -, ceea ce s-ar putea interpreta în sensul unei adînci admiratii recunoscatoare a discipolului fata de magistrul disparut.
Conferinta abordeaza apoi .frontal miezul subiectului: din nou, "o serie de probleme epistemologice deosebit de spinoase, care privesc disciplina istoriei religiilor în zilele noastre", si a caror miza trece "dincolo de conflictele nu lipsite de oarecare naivitate dintre structuralism si fenomenologie sau dintre ecologie si fenomenologie", totul fara a pronunta cuvîntul "metodologie" ; fiindca, adauga cu o ironie muscatoare vorbitorul, depasind cu franchete provocatoare eticheta, simpla rostire a vocabulei i-ar alunga pe cei mai multi dintre cei de fata acolo. Materialul empiric pe care îl mobilizeaza Culianu pentru a-si retine totusi publicul în sala este studiul vrajitoarelor si vrajitoriei. Iar propunerea sa metodologico-teoretica, dupa ce posibilitatea unei thick description este scurt evocata doar pentru a fi respinsa, consta în adoptarea conceptului de complexitate si a teoriei construite în jurul lui.
într-un public umanist american standard din 1986, referinta pasagera la thick description era inevitabila. Conceptul, tradus foarte aproximativ ca "descriere densa", fusese inventat de Clifford Geertz (n. 1926, profesor din 1970 la castalianul Institute of Advanced Study de la Princeton, cu studii de teren în Indonezia - Java si Bali, în special - si Maroc), care poate fi considerat cel
LABORATORUL LUI CULIANU
mai însemnat antropolog din a doua jumatate a secolului trecut, inclusiv în sensul importantei pentru alte discipline. De pilda, mi-ar fi greu sa-mi imaginez istoriografia occidentala contemporana fara Geertz, de la microistorie la noile generatii de la Annales, de la scoala de la Gottingen de antropologie istorica la istoria culturala etc. Cum Geertz nu este din pacate cunoscut la noi în afara unor cercuri minuscule, faute de combattants (antropologia culturala e înca la începuturile sale în România, iar istoricii nu prea citesc teorie), trebuie sa explic putin ce respinge Culianu, fiindca pentru cei din sala de la University of Chicago gestul avea o semnificatie importanta.
într-un eseu intitulat "Thick Description: Toward an Interpretive Theory of Culture", reluat în probabil cea mai citata carte a domeniului, The Interpretation of Cultures. Selected Essays (New York, Basic Books, 1973 ; reeditare 2000), Clifford Geertz reia o distinctie facuta de marele filozof oxonian Gilbert Ryle în doua eseuri republicate în al doilea volum al faimoaselor sale Collected Papers: thin description/thick description11'. Ryle specula în stil analitic pe marginea celebrei statui a lui Rodin Le Penseur, distin-gînd între "a gîndi" si "a reflecta", apoi concentrîndu-se asupra activitatii posibile a omului reprezentat de marele sculptor francez: "gîndirea gîndurilor". Din fericire, filozofii analitici au si obiceiul (laudat ironic de Geertz) de a fabrica mici naratiuni euristice (sa le spunem, daca ne amintim de "fabula epistemologica" a lui Culianu, "istorioare epistemologice"). Astfel, Ryle ne vorbeste de doi baieti care-si fac cu ochiul; un observator tert care ne povesteste episodul are de ales între a ne oferi o thin description (doi baieti care-si contracta rapid pleoapele unui ochi) si o thick description (în care apare contextul socio-cultural, comunicativ, relational etc. - reformulez termenii lui Ryle). Asadar, distinctia între thin si thick e opozitia clasica a anglo-saxonilor între minim si maxim, pe care o cunoastem din alte contexte (de exemplu, teoria liberalismului). Asadar, o acceptiune mai "subtire" (thin) si una mai "groasa", mai "substantiala", mai "densa" (thick).
17. Referintele din text sînt la paginile editiei din 1973 a cartii lui Clifford Geertz. Traducerile îmi apartin.
SORIN ANTOHI
Pentru Geertz, obiectul etnografiei este tocmai aceasta a doua descriere, thick description: "o ierarhie stratificata de structuri semnificante în termenii carora contractiile fetei, clipitul, grimasele, parodiile, repetitiile parodiilor sînt produse, percepute si interpretate, si fara de care lumea nu ar exista [...] de fapt, orice ar face sau nu ar face cineva cu pleoapele sale" (p. 7). Cu alte cuvinte, etnograful (prin extensie, orice savant din stiintele socio--umane) trebuie sa "sparga" codul cultural, transformînd astfel descrierea în interpretare. Promisiunea si teoria acestei transformari, care din nefericire nu ofera si metoda simpla si infailibila cautata de spiritele mediocre, reprezinta principala contributie a lui Clifford Geertz la conversatia interdisciplinara a ultimului sfert din veacul precedent. Pentru a rezuma împreuna cu antropologul american, savantul trebuie sa adopte o descriere interpretativa, depasind opozitia dintre descriere si interpretare prin thick description ; trebuie sa interpreteze astfel fluxul discursului social; în fine, trebuie sa încerce sa salveze ceea ce "spune" acest discurs din contextele pieritoare si sa-l fixeze în termeni utilizabili (p. 20). Conceptul de cultura folosit de Geertz este, dupa propria lui marturisire, "în esenta semiotic" (p. 5), avînd la origine viziunea weberiana despre om ca animal semnificant, suspendat în retele de semnificatii pe care el însusi le-a construit; asadar, cultura este "acele retele", iar analiza culturii este chiar interpretarea lor, o stiinta prin urmare interpretativa angajata în cautarea sensului, nu una experimentala care cauta legi (v. p. 5).
Avem asadar un program extrem de ambitios, completat de Geertz în acelasi eseu (p. 11) cu o serie de referinte la pe atunci promitatorul domeniu al "antropologiei cognitive" (cunoscut si sub numele de "etnostiinta" si "analiza componentiala"), care proclamase, prin glasul unuia dintre corifeii sai, Ward Goodenaugh, un principiu revolutionar: cultura este localizata în mintile si inimile oamenilor. Culianu, atras sincer de teoria lui Geertz, trece însa dincolo de aceste deschideri posibile, desi controversate si desigur prea marcate de behaviorism pentru gustul sau, pentru a introduce adevarata inovatie, complexitatea, facînd apel la epistemologul francez Edgar Morin. Lui Culianu nu-i era de ajuns sa schimbe din temelii un domeniu, desi conferinta lui avea
LABORATORUL LUI CULIANU
un titlu specific, nu lipsit de o expresivitate ambigua. Culianu voia sa modifice toate domeniile cunoasterii. si, mai mult, voia sa ne spuna cu totul altceva despre însasi cunoasterea umana.
Luîndu-si precautia retorica a distantei de rol (anunta ca adopta o conventie, ceea ce nu-l face un adept neconditionat al "complexitatii") si urmarind vrajitoarele printr-un imens corpus erudit, Culianu îsi expune de fapt cu vehementa conceptia despre stiinta si lume, implicit opinia despre preocuparile ascultatorilor sai: analizînd optiunile posibile ale savantului tipic, el cere renuntarea la "mitul simplitatii", dominant în stiinta (voi reveni la aceasta chestiune extrem de sensibila), critica optiunea întrucîtva mai buna (analiza religiei în toate contextele sale, prin thick description) si propune "admiterea complexitatii drept baza a cercetarii" si renuntarea la adevarul unic si la modelele analogice, detasarea critica de mituri savante (ca acela al progresului, caruia îi asociaza, aici si în alte texte, urmînd o sugestie a lui Kuhn, atît de raspîndita lectura anacronic-regresiva a istoriei), precum si de propriile mitologii cotidiene (examinate printr-un recurs elocvent la exemplul Holocaustului).
în fine, m-a intrigat mereu la acest text episodul vrajitoarelor moderne în carne si oase, întîlnite de Culianu la un colocviu savant, în localitatea franceza Chambery. Figura vrajitoarei, care era de altminteri o reputata specialista în fizica atomica, pare un indiciu, un clin d'oeil. O provocare suplimentara la adresa publicului academic de la University of Chicago, a carui ratiune de a fi era tocmai distinctia neta, "stiintifica", între "obiect" si "subiect", izolate etans unul de celalalt? O marturisire camuflata a unei atitudini personale ? Pentru mine, misterul este deplin. Asa cum l-am citit multa vreme pe Eliade fara sa stiu care-i erau convingerile metafizice si chiar religioase ultime - în anii din urma parca încep sa întrevad cîte ceva dincolo de mistagogie, cel putin partea de mistificare -, l-am citit mereu pe Culianu fara sa-i pot identifica "situarea" ultima, refuzînd în acelasi timp interpretarile vertiginoase ale fanilor si detractorilor. Pentru altii, inclusiv pentru studentii sai care si-au vazut profesorul practicînd divinatia si exaltînd magia, în contexte pedagogice si private, dar mereu cu o impenetrabila (iluzorie ?) detasare, misterul lui Culianu are o
SORIN ANTOHI
cheie simpla : fuziunea dintre subiect si obiect, între realitate si iluzie, între ontologiile evanescente ale unor spatii-timpuri comunicante si interactive, în vîrtejul infinit al jocurilor mintii.
9. "Dr. Faust, mare sodomit si necromant"
Problema cruciala a (re)definirii mitului este din nou abordata de Culianu în acest studiu despre motivul faustic în cultura europeana. Asa cum vom vedea ceva mai încolo, în legatura cu alocutiunea "Exista un mit central al Occidentului ? ", importanta acestui motiv - sau "mit" - depaseste spatiul germanic în care a circulat preponderent, dobîndind semnificatiile unui reper esential în geografia simbolica a întregului nostru continent. Versiunea româneasca reda integral textul revizuit al unei alte conferinte (prima Nathaniel Colver Lecture, cum s-a numit oficial), tinuta de Culianu la aceeasi Divinity School de la University of Chicago în semestrul de primavara 1987. Versiunea franceza aparuta abia în 1990 în Revue de l'Histoire des Religions, cu decalajul specific publicatiilor din stiintele socio-umane, omite, din ratiuni la fel de obisnuite de spatiu, primele trei pagini de manuscris. Adica tocmai enuntul demonstratiei teoretico-metodologice pentru care Culianu aborda subiectul, în prelungirea provocarilor sale epistemologice adresate unui public practic identic cu acela pe care l-am întîlnit deja la conferinta despre vrajitoare18.
18. Reputatul profesor francez Antoine Guillaumont, de l'Institut, coordonatorul revistei, îi scria lui Culianu la 13 mai 1989, felicitîndu-l pentru numirea sa definitiva la Chicago, aratîndu-si "la plus grande estime" pentru Eliade, "votre maître", pe care o împartasea cu "Ies regrettes Puech et Dumezil". Printre alte detalii tehnice (editorul cere colaboratorului o copie mai completa si mai lesne de citit, cu corecturi dactilografiate etc), Guillaumont îi comunica lui Culianu aprecierea sa ("bel article") si a lui Charles Amiel, redactorul de facto, cerîndu-i îngaduinta de a renunta la primele doua pagini, deoarece revista nu insera articole mai lungi de treizeci de pagini. Evident, eruditul de la College de France a renuntat la partea care-i transcendea eruditia.
LABORATORUL LUI CULIANU
Importanta acestui text pentru opera lui Culianu este majora. Dan Petrescu si-a intitulat elocvent sectiunea 2.6.4. din manuscrisul sau în prelungiri în care discuta esenta acestei conferinte : "Deconstructia mitului". într-adevar, asta si face Culianu aici, într-un dialog polemic tacit cu magistrul sau, pe plan epistemologic si ideologic-metafizic, poate chiar politic, asa cum a notat foarte ingenios si pertinent, sustinîndu-si lectura cu referinte convingatoare, acelasi Dan Petrescu. De fapt, nimic din definitia eliadiana a mitului nu supravietuieste acestei deconstructii, fiindca discipolul nu dialogheaza cu magistrul mentinîndu-se în interiorul aceleiasi discipline, istoria religiilor, ci iese din cadrul ei catre o teorie generala a cunoasterii. Notiunea minimala de mit ca naratiune exemplara despre o întîmplare sacra/fondatoare petrecuta în timpul primordial, una dintre contributiile cele mai populare ale lui Eliade la stiinta religiilor si la studiul culturii, nu se regaseste la Culianu. Pentru el, care nu s-ar fi putut ocupa de Faust din unghi mitic, fiindca textele despre Faust nu vorbesc despre origini, avem de-a face cu o multitudine dinamica de "mituri" eterogene si ele însele instabile, al caror continut este indiferent (dincolo de logica traditionala a non-contradictiei), fiindca structura lor e o schema formala vida, etern permutabila. Aici si în alte locuri, Culianu opteaza pentru o perspectiva cognitiva radicala, despar-tindu-se nu numai de Eliade si de disciplina sa pe care acesta o codificase în stadiul sau "cel mai înalt si ultim", dar si de colegii sai de la University of Chicago si din alte locuri, foarte putin amatori de revolutii epistemologice si prea putin convinsi de îndrazneata inovatie.
Rezumînd: reluînd dupa cîtiva ani materialul erudit privitor la Faust, cunoscut de noi din capitolul X al marii sale carti Eros si magie, Culianu ataca o categorie centrala a istoriei religiilor, marcata indelebil de opera lui Eliade si asociata cu aceasta, îsi revizuieste propria interpretare anterioara si adera total la perspectiva cognitiva. Imediat dupa incipit, manifestul cognitiv se profileaza: "mitul" progresului e reprezentat de Culianu printr-o schema generativa cu principiu binar, "ale carei solutii sînt în întregime previzibile". Din nou, figura (aproape fantasma!) regulii simple, "automatul celular".
SORIN ANTOHI
10. "Etichete, imagini, simboluri"
Sîntem deja familiarizati cu publicistica de idei a lui Culianu, i-am urmarit capacitatea de a formula cele mai complicate afirmatii stiintifice într-un limbaj accesibil. Dupa "revolutia" româna din 1989, pe cînd facea deja planuri de a-si revedea familia în cadrul natural al orasului si tarii sale, Ioan Petru Culianu, aflat la apogeul carierei savante, parea hotarît sa-si amplifice, daca asa ceva era imaginabil, si prezenta mediatica. Se exprima tot mai mult pe subiecte românesti, trecînd de la periodicele de exil la cele din patrie, dar continua sa colaboreze cu ziare si reviste din alte culturi, începînd cu cele din prima lui patrie adoptiva, Italia. Totul se lega într-o strategie comunicativa foarte vasta, în care mai multe forme de discurs, în mai multe limbi si în mai multe tipuri de text (de la cartea erudita la cea în primul rînd speculativa si chiar la cea de mare public, de la studii la recenzii si notite bibliografice, de la editoriale ,§i eseuri la interviuri etc.) erau integrate de o forta de munca uimitoare, dublata de o creativitate ideatica fascinanta.
"Etichete, imagini, simboluri" se numara printre articolele pastrate din acea perioada incandescenta, în care totul parea ca se leaga, iar cele mai cutezatoare proiecte pot fi duse la bun sfîrsit. Textul era pregatit pentru revista U Umana Avventura, editata de Jaca Book, dar nu stim daca a aparut19.
19. Cercetarile privind detaliile bibliografiei lui Ioan Petru Culianu (publicata de Tereza Culianu-Petrescu în volumele omagiale de la Nemira în forma cea mai completa de pîna în toamna 2001) trebuie continuate. în Nachlass exista si schite ori ciorne de texte care au putut fi redactate ulterior si publicate. Deja pe 3 decembrie 2001, Giovanni Casadio, fost prieten al lui Culianu si colaborator la volumele de la Nemira, îmi semnala într-o scrisoare doua omisiuni: propriul sau articol, "Ioan Peter Culianu (1950-l991)", aparut în The Manichaean Studies Newsletter, 1993, pp. 4-l5 (o versiune foarte putin diferita în raport cu textul de baza, aparut în Festschriff), precum si studiul lui Culianu al carui manuscris se pastrase în arhiva familiei, "Professor Bianchi, Paradigms, and the Problem of Magic", in G. Sfameni
LABORATORUL LUI CULIANU
Pornind de la un comentariu al triadei eticheta-imagine-simbol,
Culianu îsi marturiseste preferinta pentru semiotica în raport cu
fenomenologia si structuralismul, trece în revista cîteva concepte
faimoase (între care arhetipul lui Jung si homo religiosus, inseparabil
de Eliade, pe care-l pune de mai multe ori într-o lumina foarte
favorabila), pentru a ajunge la ceea ce este fara îndoiala nucleul
eseului: un model cognitiv al mintii, al carui pretext imediat este
o prezentare a noutatilor din sociobiologie (etologie) si, în subtext,
neurologie si psihiatrie (ideea ca anumite înclinatii si însusiri
umane sînt înnascute, hard-wired). Pasajul urmator, pe care-l
citez in extenso pentru caracterul sau sintetic si accesibil, este o
variatiune pe tema mintii-computer, un laitmotiv al "ultimului
Culianu" : "Avem însa toate motivele sa credem ca mintea ar fi
reactionat diferit la topologii, clime si cosmografii diferite, cu
alte cuvinte ca aceasta minte este un mecanism dotat cu o mare
plasticitate si care nu este defel legat de un anume sistem cosmic,
de ritmul unui anume timp si de anumite obiceiuri stabilite o data
pentru totdeauna. Mai mult, trebuie sa concepem mintea umana
ca fiind libera de orice prejudecata topologica, si chiar virtual-
mente capabila sa se orienteze în spatii care ar prezenta diferente
importante în raport cu spatiile noastre."
Gasparro (ed.), Agathe elpis. Studi storico-religiosi in onore di Vgo Bianchi, Roma, L'Erma di Bretschneider, 1994, pp. 103-l20. Acest din urma text era o versiune putin reelaborata a unor parti din altele, retinute de noi în prezenta culegere, Jocurile mintii (v. infra comentariul meu la "Magie si cognitie"), precum si circa zece pagini care comunica în acelasi mod cu altele. Pe 19 octombrie 1990, Culianu îi scria profesorului Luciano Pellicani, directorul revistei socialiste din Roma MondOperaio, cu care schimba carti, extrase si sevicii (recenzii, semnalari etc), recomandîndu-i-l pe noul sau coleg de la Chicago, Martin Riesebrodt (care îi pastreaza o afectuoasa admiratie ; a scris în Festschriff), promitîndu-i corespondentului sau o cronica a cartii sale despre Max Weber în Incognita si trimitîndu-i, pe fondul unor mai ambitioase oferte de colaborare, un mic eseu, "Corpo di carta", inclus în mare parte în textul mai amplu "Un corpus pentru corp", retinut de noi în Jocurile mintii. Iata numai cîteva exemple privind intertextualitatea operei lui Ioan Petru Culianu.
SORIN ANTOHI
Finalul acestui eseu merge si mai departe, figurînd functionarea autotelica si autosuficienta a mintii, o alta imagine a jocurilor mintii, inepuizabile si indestructibile, dincolo de aparenta de solipsism: "Interactiunea dintre minte si lume produce simboluri. Dar si aplecarea mintii asupra ei însesi si asupra propriilor ei posibilitati produce simboluri, iar acestea sînt mai durabile decît celelalte".
Premonitie ? Sfidare ? Amîndoua ? Poate nu vom sti niciodata.
11. "Exista un mit central al Occidentului ? "
în primavara anului 1990, Culianu a facut un turneu italian, plasat sub semnul unei fericite relatii personale cu logodnica sa, Hillary S. Wiesner, al sigurantei aduse de consacrarea academica (postul definitiv la Chicago, succesul cartilor, masurat prin recenzii, citari si traduceri, noua revista Incognito, alte carti sub tipar, mari proiecte, apropierea naturalizarii în SUA etc), al regasirii vechilor prieteni italieni în elementul lor, al începutului unor noi prietenii, în special cu erudita si calda profesoara de estetica si istoria religiilor Grazia Marchiano si cu fascinantul ei sot, regretatul specialist în literatura de limba engleza, mitologie si religii, profesorul si publicistul Elemire Zolla20.
Aceasta comunicare a fost tinuta la o conferinta despre mit din cadrul Salonului Cartii de la Torino, pe 19 mai 1990. Culianu mai avea de trait exact un an si doua zile. Dar, desigur, nu o stia, desi din acel timp accelerat, dens, luminos si pe alocuri extatic ne-au ramas cîteva urme textuale, inclusiv în cheie fictionala, ale unor presimtiri sumbre. Autorul pleaca de la trecerea în revista a cîtorva clisee culturale cu efecte istorice în general pernicioase si
20. în corespondenta noastra legata de
pregatirea volumelor omagiale de la Nemira, apoi transformata într-o
frumoasa prietenie epistolara, Grazia Marchiano si Elemire Zolla
mi-au relatat în detaliu întîlnirea lor cu Ioan Petru Culianu, o
veritabila fulguratie de afinitati elective. Pe lînga
textele lor din Festschrift, v. Marchiano, Sugli orienti del
pensiero. La natura illuminata e la suci estetica, Voi. I,
II), Rubbettino,
Severia Mannelli e
LABORATORUL LUI CULIANU
ajunge, dupa o reafirmare a conceptiei sale despre mit ca "simpla structura narativa", la concluzia ca reprezentarile esentialiste, de la stereotipurile etno-nationale "de bun-simt" la expresiile lor înalt culturale, sînt nocive si, din punct de vedere intelectual, nule.
Doctrina raselor umane si cea a caracterului stabil al grupurilor etnice ("pseudospeciile", cum le-a numit memorabil psihoistoricul Erik Eriksson, pentru a le releva într-un cuvînt biologismul) erau teme mai vechi ale lui Culianu, care le urmarea pîna si la nivelul stereotipurilor din viata cotidiana (bancurile cu straini, la care situatia sa de perpetuu pribeag îl facea probabil mai atent), si le studiase în legatura cu alte ansambluri de reprezentari colective, între care dualismul gnostic21. Dar, dincolo de stereotip, cercetatorul nu gaseste niciodata o esenta, în ciuda faptului ca anumite trasaturi si fapte care inspira constructia imaginara pot fi detectate. Realitatea si imaginarul comunica si interactioneaza în maniere indirecte si imprevizibile, nu se determina reciproc, asa cum am vazut si din respingerea de catre Culianu a legaturii biunivoce dintre mit/religie si istorie.
Un caz special este mitul lui Faust în Germania, unde (ca sa folosesc faimosul termen al lui Hans Robert Jauss) a existat o "identificare asociativa" sistematica si plina de învataminte pentru interpretul lucid. Dar nici faptul ca nemtii însisi (cu notabila exceptie a lui Hitler) s-au considerat "copiii lui Faust" nu justifica transformarea acestei filiatii imaginare în proba a unei teorii esentialiste despre identitatea germana, pe linia etno-ontologiei. Lucrul e cu atît mai valabil la nivelul întregii Europe, fiindca nu exista un mit central al Occidentului, si nici nu poate exista22.
V. discutia sa despre îngerii popoarelor/natiunilor, aparuta în doua versiuni: franceza ("Les anges des peuples et Ies origines du dualisme gnostique", in J. Ries, dir., Gnosticisme et monde hellenistique, Louvain-la-Neuve, Peeters, 1982, pp. 13l-l45) si engleza ("The Angels of Nations and the Origins of Gnostic Dualism », in R. van der Broeck, M.J. Vermaseren, eds., Studies in Gnosticism and Hellenistic Religion, Leiden, Brill, 1981, pp. 78-91).
22. Termenul "etno-ontologie" este extrem de graitor. Cred ca nu exagerez daca vad aici o distantare de Eliade. în mai multe lucrari proprii, am
SORIN ANTOHI
12. "Sistem si istorie"
Acest eseu sintetic si programatic a fost publicat de Ioan Petru Culianu în primul numar al revistei bianuale Incognito, initiata de autor la prestigioasa editura E.J. Brill în 1990. Incognito, care din pacate nu a supravietuit prea mult celui care îi era deopotriva suflet si spirit, urma sa devina principala tribuna metodologica si teoretica a unui grup foarte important de savanti din disciplinele socio-umane23. Textul de fata poate fi considerat, alaturi de alte
studiat si continuu sa studiez ceea-ce eu numesc "ontologii etnice", constructiile sistematice ale unei metafizici etnice (si uneori nationale) articulate pe genealogii imaginare, geografii simbolice si definiri idiosincratice ale spatiului (nu doar ale teritoriului), timpului (nu doar ale istoriei), Fiintei (nu doar ale caracterului), discursului (nu doar ale limbii) etno-nationale. V. studiul meu "România and the Balkans: From Geocultural Bovarism to Ethnic Ontology", accesibil pe situl TrÂnsit-Virtuelles Forum, extensia ordine a revistei vieneze Transit (nr. 21, februarie 2002). Culianu, care studiase mult mitul lui Faust (v. infra "Dr. Faust, mare sodomit si necromant", precum si comentariul meu), îl citeaza ca autoritate în domeniul mitologiei moderne si contemporane din jurul lui Faust pe Andre Dabezies, foarte învatatul profesor francez care a dat poate cea mai buna carte despre receptia moderna a mitului faustic: Visages de Faust au XX-e siecle: litterature, ideologie et mythe, Paris, P.U.F., 1967. Expresia "copiii lui Faust", pe care am adaugat-o eu, trimite la amuzanta si bine scrisa lucrare succinta a lui Bernard Nuss, Les enfants de Faust: Les Allemands entre ciel et enfer, nr. 73, din februarie 1994, al minunatei reviste pariziene Autrement. O frumoasa ironie este si coperta opusculului de 167 pp., cu un tablou foarte potrivit al lui Caspar David Friedrich, în care un fel de Faust romantic, cu joben, sta cu spatele la noi si scruteaza un peisaj montan transfigurat în stilul cunoscut al lui Friedrich, acest artist care este pentru vizualizarea notiunii de sublim ceea ce sînt Magritte si Chirico pentru vizualizarea notiunii de fior metafizic.
23. Pe lînga Culianu, redactorul-sef, redactorii revistei erau Jan Best si Dean Miller; redactor asociat era Hillary S. Wiesner, iar secretar de redactie Nathaniel Deutsch, ajutat pentru treburile mai marunte de secretariat de Gwendolyn Barnes. Consiliul onorific si consiliul
LABORATORUL LUI CULIANU
cîteva texte la fel de radicale din aceeasi perioada cu care comunica si în parte se suprapune, manifestul epistemologic al autorului. si, datorita tragicului sfârsit al lui Ioan Petru Culianu, testamentul sau. înainte de a-l comenta foarte rapid (fiindca substanta lui este cunoscuta din lucrari deja aparute în româneste si a fost bine comentata, în primul rînd de H.-R. Patapievici si Andrei Oisteanu), vreau sa citez in extenso mai multe pasaje din programul revistei Incognito, precum si versiunea sa initiala, pastrata în arhiva familiei sub forma unei dactilograme ce acopera doua treimi de pagina A4.
Iata ce-si propunea Culianu la început (traduc originalul englez al versiunii initiale):
"INCOGNITA nu e o doar o noua revista oarecare.
Ea creste din convingerea noastra ca viitorul stiintelor umaniste va implica multe schimbari, schimbari care vor face domeniile noastre prezente inadecvate, daca nu cumva depasite în cîteva decenii.
Este credinta noastra ca, printre alte dezvoltari, stiintele umaniste vor fi orientate mai cognitiv în viitor. Domeniile cognitive sînt astazi mai curînd neconectate - în ciuda multor încercari unificatoare - si inaccesibile publicului academic obisnuit din domeniile istoriei, literaturii, artelor si religiei.
editorial sînt adevarate Who's Who, dar ele sînt relevante pentru contactele si ambitiile lui Culianu. De aceea, reproduc aici listele, desi ar merita sa le comentez putin. Consiliul onorific: Harold Bloom, Pierre Bourdieu, Carsten Colpe, Eugenio Coseriu, Allen G. Debus, Wendy Doniger, Umberto Eco, Michael Fishbane, Moshe Idei, Jacques Le Goff, Michel Meslin, Edgar Morin, Aryeh L. Motzkin, Abraham Pincas, Edgar C. Polome, Hilary Putnam, Jonathan Z. Smith, Michael Stone, Elemire Zolla. Consiliul editorial: Barbara Babcock, Robert Berchman, Antoine Faivre, Elizabeth Fox-Genovese, Gherardo Gnoli, Joel Grisward, Ithamar Gruenwald, Jane Marie Law, GraziaMarchiano, N.J.A. Merpert, A. Petropoulou, Cicerone Poghirc, Fitz John Porter Poole, Renate Rolle, M.B. Sakellariou, William Sayers, Lawrence E. Sullivan, Hayden White, Forrest L. Vance, F.C. Woudhuizen, David G. Zanotti.
SORIN ANTOHI
în ciuda folosirii modelelor matematice si informatice în domenii ca lingvistica si psihologia cognitiva, cercetatorii au folosit rareori ocaziile care le-au fost oferite de inteligenta artificiala, multi-dimensionalitatea si teoria fractala.
Revista noastra vrea sa arunce o punte peste prapastia existenta acum între stiintele umaniste si stiinta cognitiva. Chiar si conceptia noastra despre istorie ar putea foarte bine sa fie reconsiderata, într-adevar, teoria lui Einstein despre universul modular nu a a fost înca tradusa adecvat în viziunile noastre despre istorie. Daca ar fi fost, am fi liberi sa ne imaginam ca istoria este un sistem infinit de complex manifestat într-un numar infinit de subsisteme care au în comun o calitate: sînt atemporale sau sincrone.
Aceste subsisteme formeaza obiectul nostru de studiu. Le dam nume diferite si le consacram departamente diferite ale universitatii : filozofie, limba, literatura, arte etc. Totusi, ele ar putea fi vazute ca sisteme bazate pe anumite seturi de reguli de baza care le produc neîncetat, adaugind noi variatiuni celor vechi.
INCOGNTTA va încuraja orice abordare care trateaza disciplinele umaniste ca sisteme."
în versiunea tiparita în deschiderea revistei, imediat dupa fisa tehnica, manifestul/testamentul lui Culianu a fost dezvoltat si rescris pe alocuri ceva mai "diplomatic", dar esenta sa revolutionara e nestirbita sub noua retorica. Lasînd cititorului sarcina compararii celor doua texte, îl traduc în continuare pe acesta din urma, omitînd ultimele doua paragrafe, care includ descrierea structurii revistei si alte detalii de "bucatarie" redactionala:
"Incognito este o revista transdisciplinara care intentioneaza sa aduca în studiile umaniste beneficiile «revolutiei cognitive».
Este deopotriva o revista pentru o epoca post-deconstructivista si pentru o epoca dominata de noi perspective asupra cognitiei. Va oferi cercetatorilor un forum pentru a sugera noi abordari si conexiuni în studiile umaniste si a evalua metodologii. Va încuraja rafinarea si aplicarea unor complexe unelte intelectuale în vederea abordarii unor chestiuni vechi si noi.
în studiile cognitive, istoria umana poate capata forma ca un sistem ce se ramifica neîncetat într-un spatiu cu dimensiuni infinite.
LABORATORUL LUI CULIANU
în functie de fiecare perspectiva adoptata, acest sistem infinit poate fi împartit în subsisteme care, la rîndul lor, sînt ramificatii într-un evantai nelimitat de spatiu-timp. Asa este sistemul limbii, sistemul cunoasterii trecutului ecologiei umane, asezarilor, tehnologiilor si credintelor.
Incognito intentioneaza sa creeze punti intelectuale între lingvistica, istorie, filozofie, literatura, arheologie, studiul religiei în civilizatiile trecute si prezente."
Judecind dupa cele trei numere pe care le cunosc, revista pornise într-adevar la îndeplinirea ambitiosului program.
Revenim la "Sistem si istorie". Ca în tot restul acestui text introductiv în laboratorul lui Culianu, consider cunoscute lucrarile consacrate pîna acum gîndirii atît de înzestratului si creativului nostru compatriot, ceea ce îmi simplifica mult propria interpretare si, poate mai important pentru cititor, ma scuteste de repetarea prea frecventa a ideilor altora - care pot fi mai bine cunoscute direct. La fel, presupun ca eventualul meu cititor a parcurs, ori va parcurge, cele doua carti ale lui Culianu aflate în raport de intertextualitate cu "Sistem si istorie" : Arborele gnozei si Calatorii în lumea de dincolo. Textele propriu-zise si exegeza lor comporta înca niste precizari, pe care le voi oferi în paragrafele urmatoare24.
24. "Sistem si istorie" comunica intertextual, pîna la multiple si semnificative suprapuneri, cu "Loyal to History", oferit de Culianu pentru un volum omagial: Christoph Elsas et al., Loyalitatskonflikte in der Religionsgeschichte. Festschrift fur Carsten Colpe, Konigshausen de Neumann, 1990. V. editiile românesti ale ultimei carti a lui Culianu, bazate pe versiunea engleza originala, tiparita cu putin înainte de disparitia autorului si primita de unii de la el, cu întîrzierea normala a serviciilor postale, tmediat dupa fatidicul 21 mai 1991, parca pentru a sustine un anumit simbolism drag celui disparut: Calatorii în lumea de dincolo, traducere de Gabriela si Andrei Oisteanu, prefata si note de Andrei Oisteanu, cuvînt înainte de Lawrence E. Sullivan, Bucuresti, Nemira, 1994, 1996; Iasi, Polirom, 2002. Primul capitol din Calatorii, "Trusa istoricului pentru a patra dimensiune", aparuse initial în Incognito, I, 2, 1990, pp. 113-l29.
SORIN ANTOHI
Culianu îsi reia în "Sistem si istorie" speculatiile nutrite de aderenta sa la mai multe teorii relativ recente din stiintele cognitive, teoria complexitatii, fizica si matematica fractalilor, topologie etc. Fostul elev precoce, "olimpic" la disciplinele stiintifice si pasionat de matematica (toate acestea, puternice traditii de familie, nu trebuie sa uitam), pare sa revina în forta - dupa lungi ani de achizitii erudite în stiintele umaniste - la impulsurile sale adolescentine, investindu-le în giganticul proiect pe care l-am excerptat mai sus si rasfrîngîndu-le asupra noilor stiinte considerate cîndva exacte si rationale, dar care se vadisera la fel de speculative si "irationale" ca magia ori miturile. -
Anii 1970 si 1980 au fost decenii de contestare a paradigmelor stiintifice clasice si de "rutinizare" a rupturilor de orizont epistemologic din prima jumatate a secolului XX, începute însa la finele secolului XIX. Nu întîmplator, Feyerabend îl "reabilita" pe genialul Mach, cunoscut marelui public astazi doar ca unul dintre savantii luati drept tapi ispasitori de Lenin în pamfletul sau "epistemologic", Materialism si empiriocriticism. Cele doua decenii coincid cu perioada formativa decisiva a lui Ioan Petru Culianu. Cum, din fericire, el nu a petrecut decît vreo doi ani din acesti douazeci în izolarea progresiva din România, Culianu a putut lua cunostinta de toate aceste controverse "în timp real" si de la mica distanta. Distanta era mica din doua puncte de vedere : mai întîi, spre deosebire de majoritatea covîrsitoare a cercetatorilor din stiintele umaniste, el nu fugea de toate celelalte stiinte; exista chiar motive sa credem ca le-ar fi putut practica la vîrf; apoi, el nu primea noile epistemologii prin obligatoria grila marxista sau socialist-stiintifica, practicata mai mult sau mai putin din convingere în România, ci le citea normal, în orizontul lor nemijlocit. (Desigur, se poate trai foarte bine, inclusiv într-o buna universitate occidentala, fara asemenea elanuri si vocatii transdisciplinare. si chiar se traieste.)
Plecînd din nou de la cîteva din exemplele sale favorite (imaginea lui Einstein despre univers ca hipersuprafata a unei hipersfere, antecedentele în operele lui Edwin Abbott si respectiv Charles Howard Hinton), Culianu reia si aici mai multe speculatii privind
LABORATORUL LUI CULIANU
lumile n-dimensionale, în care "n" e mai mic sau mai mare decît 3, cîte dimensiuni are lumea noastra, daca nu socotim si timpul, în principiu, considera Culianu în prelungirea acestor exemple privitoare la lumea fizica si extrapolînd catre un fel de ontologie virtuala a cunoasterii pure, orice obiect de studiu - deci si "obiectele ideale" - trebuie abordat din interiorul universului în care îsi desfasoara toate dimensiunile. Pentru obiectele ideale, intangibile si potential infinite, cercetatorul mai trebuie sa cunoasca si regulile simple dupa care ele sînt generate. Fiindca e vorba, crede autorul, de reguli simple, de pilda binare, care - o stim si din alte scrieri ale sale - pot genera structura unor obiecte oricît de complexe (la limita, infinit de complexe), reprezentabila în universul nostru sub forma unui arbore, dar, se poate întelege, extensibila si modificabila calitativ în alte dimensiuni, dupa caz. (Oricum, oamenii ar trebui sa înceapa prin a capata acces la dimensiunea imediat urmatoare, pentru a vedea mai limpede pe ce lume traiesc. Iata unul dintre aspectele cele mai enigmatice ale gîndirii lui Culianu, comentat pîna la delir. Pentru mine, quarta dimensio nu e pur si simplu ezoterica în viziunea lui Culianu - ar fi banal, iar el poate fi suspectat de orice, numai de banalitate nu -, ci este în primul vina figura unei deschideri ontologico-epistemo-logice perfect imaginabile si în interiorul paradigmei exoterice a cunoasterii, pe care autorul o extinsese prin reintegrarea laturii refulate de "rationalisme" mai mult sau mai putin contingente si fortuite, cum ar fi cenzura imaginarului practicata de Reforma.) în opinia lui Culianu, o asemenea viziune ontologica-epistemo-logica, de mare succes în fizica si cosmologie, ar fi trebuit sa se impuna si în studiile istorice. si regretatul savant are desigur dreptate sa afirme ca "metodologiile istorice integreaza si asimileaza cu mare întîrziere notiuni care au devenit curente în celelalte domenii ale cunoasterii". O stiu si din experienta proprie de istoric al ideilor si teoretician al istoriei, iar constatarea e valabila cam în toate departamentele de Istorie din lume. Istoricii au nevoie de medierea unor discipline-tampon, care sa traduca în termeni mai putin revolutionari conceptele si teoriile noi. Teologia, filologia, biologia, hermeneutica, stiinta literaturii, sociologia,
SORIN ANTOHI
mai recent antropologia culturala, ca si alte cîteva domenii, au avut de-a lungul ultimelor doua secole functia de "filtru herme-neutic" pentru istorici (ca sa utilizez un concept extrem de ingenios al lui Culianu). Vorbesc desigur de acei foarte putini istorici care-si dau osteneala sa dobîndeasca o perspectiva metadiscursiva. Referinta lui Ioan Petru Culianu la Karl Popper, pe care l-a citat insistent în diverse contexte, uneori aprobator, alteori nu, este însa gresita: "mizeria istoricismului" nu se refera la istorism (Historismus în germana; historicism în engleza; historisme în franceza; totusi storicismo în italiana, unde eminentul Fulvio Tessitore l-a analizat inegalabil; ^etc), asa cum îl înteleg si eventual practica istoricii, ci la un alt historicism, ambitia stupida si potential criminala de a emite judecati si de a formula strategii pe baza pretentiei de a cunoaste mersul istoriei, aflata la radacina totalitarismelor25.
O asemenea chestiune, relativ otioasa, nu afecteaza însa demonstratia lui Culianu, celelalte reprosuri aduse de el istoricilor fiind îndreptatite. Dar, în opinia mea, foarte mult deasupra preocuparilor istoricilor însisi. în apararea acestora as putea spune totusi ca teoriile constructiviste (despre natiune, identitate în
25. Historismus poate fi desigur reprosat si el istoricilor, si a fost. Dar de pe cu totul alte pozitii, dintre care cea mai faimoasa este desigur critica lui Nietzsche din Vom Nutzen und Nachtheil der Historie fur das Leben (1873), iar cea mai radicala este cea care leaga istorismul de nazism, printr-o critica în general nepertinenta a operei (si activitatii) marelui istoric german Friedrich Meinecke, care a publicat în 1936 cele doua volume ale operei sale principale, Die Enstehung des Historismus. Conceptul a aparut în 1797 la Friedrich Schlegel, fiind mai întîi definit de filozofi. în mare, Historismus denota doua lucruri: o puternica scoala istoriografica germana si o forma de cunoastere istorica. Ernst Troeltsch, în Der Historismus und seine Probleme (1922), a folosit o acceptie a termenului care se afla la baza sensului sau comun de azi: istorizarea fundamentala a gîndirii noastre despre om, cultura si valori. Popper, în cartea sa de opinie politica The Poverty of Historicism, intitulata în germana, pentru a nu produce inutile confuzii cu Historismus, Das Elend des Historizismus, parodiaza desigur mult mai faimosul text al lui Marx despre "mizeria filozofiei".
LABORATORUL LUI CULIANU
genere, societate în ansamblu, valori, actori sociali etc.) se afla în continua expansiune, mai întîi în Occident si în celelalte stiinte socio-umane, apoi treptat în restul lumii si în scrisul istoric. Exista chiar o serioasa traditie "mentalista" în istoriografie (care nu trebuie asociata scolii de laAnnales, fiindca Ies mentalites sînt un concept materialist), care ar putea foarte bine accepta pasul urmator sugerat de Culianu însusi: de la "punctul de vedere al multor istorici si sociologi, conform caruia tot ce se întîmpla în istoria omenirii apare mai întîi în mintea omului" (ceea ce ar corespunde pozitiei constructiviste), s-ar putea trece, prin "men-talism" (în linii mari, o versiune radicala a constructivismului), pentru a ajunge sa se depaseasca traditionalele argumente circulare, pretins "explicative", ale majoritatii. Atunci s-ar ajunge unde tintea Culianu: "sa studiem sistemele de gîndire în propria lor dimensiune", sa întelegem în fine ca "istoria este rezultatul secvential, incredibil de complex, al interactiunii pe scara larga a unor sisteme de gîndire ne-secventiale".
Raportul dintre dimensiunea logica a sistemelor de gîndire si istorie, punctul nodal al textului în discutie, ramîne o întrebare fascinanta, pe care diverse teorii (si speculative, si non-specu-lative) ale istoriei l-au abordat în maniere specifice. Nu pot intra în detalii aici, dar mai multe nume ar merita amintite, începînd poate cu propriul nostru compatriot, A.D. Xenopol, si continuînd în orice caz cu marele Collingwood, dogmaticul Hempel si cu o întreaga legiune de logicieni si filozofi care au încercat sa propuna diverse structuri de coerenta ale istoriei dupa actiunea secularizarii, în urma careia Providenta nu mai putea fi utilizata, iar ideile de teleologie (dupa abolirea credintei în Progres) sau chiar ciclicitate (în maniera anticilor sau în maniere noi) nu mai aveau curs. Totusi, concluzia mai multor decenii de cercetari în domeniul teoriei istoriei, un teritoriu abstract marcat de declinul filozofiei analitice, triumful temporar al narativismului si o tot mai clara întoarcere (dupa asimilarea criticilor) la metaistoria istorista este neta: nu exista legi ale istoriei, nu exista o logica a istoriei. Sa se fi înselat cu totii ?
întrebarea este valabila si pe un plan mult mai general: de ce nu avem în stiintele socio-umane teorii corespondente celor ale
SORIN ANTOHI
stiintelor naturale si matematicii ? Cu alte cuvinte : de ce persista si se adînceste prapastia dintre "cele doua culturi" (CP. Snow), o prapastie care va disparea probabil numai prin disparitia culturii umaniste ? de ce "a treia cultura" (sociologia, potrivit lui Wolf Lepenies ; prin extensie, toate stiintele socio-umane) nu comunica mai bine cu celelalte doua, între care cauta initial sa medieze? La Aristotel, Politica si De Anima consunau cu Fizica, iar Metafizica era pur si simplu juxtapusa, nu opusa Fizicii, asa cum stim din însasi etimologia si istoria termenului. De ce nu avem, mutatis mutandis, un sistem integrat al domeniilor cunoasterii în care fizica aristotelica sau newtoniana sa fie înlocuite cu fizica relativista sau teoria fractalilor ? Oare unitatea în diversitate a "obiectelor mentale" nu se mai poate concepe ? Nu am putea relua cele mai frumoase si mai convingatoare traditii conform carora o infinitate de entitati eterogene, inclusiv cele reciproc excluse în anumite contexte, sînt strîns legate ?
în anii 1970-l980, cele mai bune raspunsuri la aceste întrebari, cu toate limitarile, excesele si erorile lor, erau sugerate de episte-mologi, istorici ai stiintei, fizicieni, cosmologi, matematicieni, informaticieni, specialistii noilor stiinte cognitive (si adeptii abordarilor cognitive din disciplinele clasice), ai tehnologiilor de vîrf si stiintelor de frontiera, de autori de literatura (stiintifico-)fantastica etc. Chiar în cadrul acelor domenii extrem de dinamice, nu toata lumea era la fel de interesanta si creatoare. Ca si în domeniile clasice, conteaza numai "savantii de succes nemultumiti", o expresie curenta în jargonul institutelor de studii avansate. Inevitabil, Culianu se simtea atras de acestia si de ideile lor. Mai mult: era unul dintre ei. Eruditia cumulativa a propriei discipline, endemic subteoretizata în opinia ambitiosului savant, perfect integrat institutional dar incapabil de automultumire, nu mai avea un viitor credibil26.
26. Cautarile anilor 1970-l980 la care ma refeream mai sus pot fi urmarite foarte bine prin simpla parcurgere a notelor si referintelor lui Ioan Petru Culianu. Anii 1990 au fost marcati deopotriva de sistematizarea tuturor acestor cautari, ca si de un oarecare reflux al perspectivei cognitive, urmat de o reconstructie conceptuala aparent
LABORATORUL LUI CULIANU
în orice caz, utopia cognitiva descrisa de Culianu în finalul textului sau atît de frumos ne da sansa visarii la o lume a jocurilor mintii: "si daca istoria gîndirii omenesti este o interactiune de sisteme complexe de gîndire, exista oare vreo speranta ca în timpul acestei activitati, desfasurata de toti muritorii, de milioane
reusita. Pentru un exemplu suprem de constructie teoretica pe linia unei corespondente dintre fizica moderna, stiinta cognitiva si stiintele socio-umane, v. Danah Zohar si Ian Marshall, The Quantum Society. Mind, Physics, and a New Social Vision, New York, William Morrow and Company, Inc., 1994; cartea a fost precedata de best-seller-ul lui Zohar, The Quantum Seif (1990) si urmata de The Quantum Spirit. Zohar, pe atunci la Oxford, studiase cu Erik Erikson la Harvard (unde a facut studii doctorale de filozofie si religie), dupa o licenta în fizica si filozofie la M.I.T. Zohar si Marshall enunta succint problema: sa gasim "legatura directa între modul în care întelegem lumea fizica si gîndirea noastra despre structurile relatiilor sociale si politice" {op. cit., p. 23). Asa cum facusera vechii greci, Hobbes, Adam Smith - ca sa dau exemplele folosite de autori. Datorita unei vechi pasiuni personale pentru fizica, simpatizez cu asemenea încercari, desi am de-a face în lecturile mele curente mai curînd cu foarte primitive si adesea ridicole modele "stiintifice" ale societatii, de la aplicarea modelului miscarii browniene la studiul revolutiilor si la aplicarea modelului "alegerii rationale" la studiul conflictului etnic. Dintre lucrarile aparute pîna la începutul anilor 1990, ale caror perspective îi puteau fi familiare si lui Culianu, mentionez aici una: Pascal Boyer, The Naturalness of Religious Studies. A Cognitive Theory of Religion, Berkeley, University of California Press, 1994. Apogeul perspectivelor cognitive este fixat la nivelul anului 1993 de masivul tom, organizat pe domenii, Readings in Philosophy and Cognitive Science, Cambridge, Mass.-Londra, The MIT Press, 1993, coordonat de Alvin I. Goldman si incluzînd cele mai mari nume posibile. Pentru starea actuala a stiintei cognitive si a influentelor sale în alte domenii, v. monumentala International Encylopedia ofthe Social & Behavioral Sciences, coordonata de Neil J. Smelser si Paul B. Baltes (Amsterdam etc., Elsevier, 2001), adevarat bilant al cunoasterii umane în epoca noastra. Recomand cititorului sa înceapa de la contributia lui Gilles Fauconnier, la care voi reveni în sectiunea de concluzii, infra.
SORIN ANTOHI
de ani, sa ne apropiem mai mult de adevar? Nu mai este nevoie s-o spunem, adevarul exista dincolo de orice sistem. Probabil ca putem pretinde ca întelegem într-o anumita masura felul în care procesele mentale, desfasurîndu-se în timp, duc la anumite institutii si la anumite tehnologii, dar, cu toate acestea, nu putem aprecia «valoarea de adevar» a lor. Cu alte cuvinte, daca unele procese mentale par a fi mai «adevarate» decît altele, noi nu stim de ce."
13. "Un corpus pentru corp"
Textul este o recenzie extinsa a masivei lucrari colective în trei volume coordonata de Michel Feher în colaborare cu Ramona Naddaff si Nadia Tazi, Fragmenîs for a History ofthe Human Body (New York, Zone Series, 1989). Versiunea româneasca se bazeaza pe originalul în limba engleza aparut în Journal of Modern History (martie 1991). Alte patru lucrari de dimensiuni inegale se afla în strîns raport de intertextualitate cu aceasta, mergînd de la însemnate suprapuneri la mari similitudini si folosirea acelorasi materiale, surse si referinte : "Au rythme des talons" (v. nota 2, supra); "Professor Bianchi, Paradigms, and the Problem of Magic" (v. nota 19, supra); "Un corpo di carta" (articol trimis pe 19 octombrie 1990 lui Luciano Pellicani, v. nota 19, supra); "The Body Reexamined" (prelegerea inaugurala la o conferinta de la Corneli University, în aprilie 1991, acum în Jane Marie Law, Religious Reflections on the Human Body, Bloomington--Indianapolis, Indiana University Press, 1995)27.
27. Volumul poarta dedicatia "To the gentle memory of Ioan Petru Culianu, January 5, 1950-May 21, 1991", însotita de o fotografie a savantului. Ioan Petru Culianu este asezat, tine cu mîna dreapta microfonul, are în fata, pe suprafata lucioasa a catedrei, un pahar de hîrtie si textul pe care-l prezinta; zîmbeste si priveste spre un public invizibil, atingînd usor cu mîna stînga textul, ochelarii îi atîrna de un snur; probabil îl vedem în partea finala, de întrebari, comentarii si raspunsuri; parca îl si auzim vorbind. Este unul dintre ultimele sale portrete. Cum spuneam, era în aprilie 1991. Coordonatoarea volumului,
LABORATORUL LUI CULIANU
O recenzie-bilant nu este cadrul în care primeaza originalitatea recenzentului, ci eruditia sa si capacitatea de a evalua eruditia altora, în domenii aflate uneori la oarecare departare de centrul propriei baze empirice. Culianu se achita cu stralucire de aceasta sarcina, dupa opinia specializata a profesoarei de la Corneli. Pentru mine, în sensul proiectului Jocurile mintii, remarcabile sînt si alte doua lucruri: (a) continuarea de catre Culianu, pîna în ultimele sale clipe, a extinderii orizontului sau empiric, a deja uluitoarei sale eruditii; "revolutia epistemologica" nu era asadar în cazul lui nici fuga de ordalia cercetarii "faptelor" si "surselor", nici "(pura) speculatie", asa cum cred cei ce nu pot practica decît un tip rudimentar de pozitivism; (b) folosirea unor tipuri clasice de discurs academic pentru a "transporta" catre un public în genere dezinteresat de abstractiuni elementele de baza ale unei reflectii metodologico-teoretice; astfel, "Un corpus pentru corp" contine o noua critica a viziunii evolutioniste despre sociogeneza civilizatiei occidentale (data de Norbert Elias, rasturnata fara a iesi cu adevarat din paradigma evolutionista de Hans Peter Duerr, asa cum am aratat la locul potrivit); o noua respingere a socio-biologiei si a unor anumite teorii ale secularizarii; si, în fine, o
Jane Marie Law, profesoara la Corneli, colabora cordial cu Ioan Petru Culianu (i-am întîlnit si noi numele în consiliul editorial al revistei Incognito). Iata ce scrie ea în prefata volumului (traducerea mea): "Volumul are ca introducere excelenta discutie a constructiilor corpului omenesc în civilizatia occidentala, pe care a prezentat-o ca prelegere inaugurala la întîlnirea noastra din aprilie 1991 [culminatia unui proiect colectiv cu o durata de doi ani, la care participasera cincisprezece savanti din mai multe discipline, provenind din zece universitati]. Eseul sau din acest volum este bazat pe un manuscris nerevazut prezentat de el la conferinta noastra. Fiindca moartea lui a survenit la o luna dupa aceasta întîlnire din Ithaca [orasul din statul New York unde se gaseste Corneli University], el nu avut ocazia de a-si revizui manuscrisul. De aceea, cu exceptia unor detalii minore de citare, am lasat formularile asa cum le scrisese Profesorul Culianu initial, incluzînd adaosurile sale manuscrise [...] Amplitudinea problemelor ridicate în acest eseu îl fac o introducere naturala pentru acest volum" (pp. IX-X).
SORIN ANTOHI
afirmare energica a propriei sale teorii despre cel mai construit dintre asa-zisele facts of life (sensul titlului lui Hans Petre Duerr, Die Tatsachen des Lebens, rezumatul întregului sau program), corpul omenesc : "el este o prelungire a mintii si, în acelasi timp, un joc al mintii. Mintea transforma corpul într-o metafora complexa". Cu fericita formulare a platonistului de la Cambridge John Smith, pusa de Culianu ca motto al versiunii acestui text din volumul colectiv Religious Reflections on the Human Body, "Sufletul... este plin de Corp" ("The Soul... is full of the Body").
14. "Magie si cognitie"
Cu acest text hipercondensat, al carui comentariu detaliat s-ar întinde pe cîteva zeci de pagini si ar cere probabil un travaliu de echipa, intram pe teritoriul ultimelor proiecte ale lui Ioan Petru Culianu, gîndite, scrise si puse în circulatie cu unica energie în 1990 si pîna pe 21 mai 1991. Versiunea româneasca retinuta de noi este bazata pe originalul englez cel mai închegat, aparut în Incognito (II, 1, 1991). Esenta Articolului, introdusa de un examen critic al literaturii de specialitate, din care rezulta interesul unor cercetari foarte recente, dar si propunerea înteleapta de a retine "ceea ce e valabil" în opera înaintasilor, între care Levi-Strauss si Eliade, este expusa în paragraful final: "Daca unele jocuri cognitive se traduc în tehnologii, majoritatea lor nu o fac. si tocmai în interiorul acestui vast si semnificativ - fie el si ineficient -teritoriu al mintii trebuie cautata magia. Ramîne întrebarea inevitabila daca e posibila o definitie cognitiva a magiei, cu alte cuvinte daca exista un set de proceduri computationale standardizate care circumscriu un singur domeniu cognitiv numit «magie»".
O retorica exploratorie, în care teza este expusa sub forma unei întrebari. Dar Culianu raspunsese deja, iar raspunsul era pozitiv. Astfel, s-a pastrat în arhiva familiei proiectul unei enciclopedii a magiei în patru volume in quarto, pe care savantul voia s-o depuna la Oxford University Press pe 1 iulie 1992, precum si proiectul unei monografii despre istoria magiei, initial promis aceleiasi edituri tot pentru 1 iulie 1992, apoi, pe masura ce proiectul enciclopediei îsi vadea complexitatea logistico-adminis-trativa, amînat pentru sfîrsitul lui 1992.
LABORATORUL LUI CULIANU
Pe baza versiunilor succesive pastrate, voi descrie cele doua proiecte, începînd cu The Oxford Encydopedic History of Magic. Propunerea se întinde pe douasprezece pagini si jumatate scrise la computer si adnotate manuscris de altcineva (foarte probabil, Hillary S. Wiesner, care continua cu observatii manuscrise despre interesul ei pentru volum si diverse chestiuni tehnice, pe înca o jumatate de pagina). Propunerea include, în primele pagini, partea sa de substanta, textul retinut de noi aici, "Magie si cognitie", precum si pasajele initiale din "Professor Bianchi". Nu am considerat ca e cazul sa reproducem întreaga propunere, un adevarat model al genului, dar am vrut sa-i retinem, fie si numai ca o nota extinsa, arhitectura si alte cîteva detalii semnificative28. Din cîte
28. Traduc selectiv de la pp. 8-l3 ale propunerii:
"3. Structura lucrarii. 3.1. Structura teoretica. Date fiind cele trei dimensiuni principale ale magiei - tehnologica, cognitiva si sociologica -, lucrarea va fi rezultatul unei vaste cooperari interdisci-plinare între diverse domenii de cercetare implicate în descrierea, definirea si evaluarea fenomenului magiei. Lucrarea intentioneaza sa fie o lucrare de referinta standard, fara legatura cu vreo scoala sau viziune savanta, ci cu respect si atentie pentru multiplicitatea punctelor de vedere, trecute si prezente; o completa trecere în revista savanta a fenomenului magiei, inspirata de principii moderne comparative, fenomenologice si cognitive. Cercetarea va fi desfasurata de istorici ai diverselor culturi si religii, antropologi, istorici ai stiintei si tehnologiei, istorici ai artei si literaturii [...] dimensiunile teoretice ale lucrarii vor fi urmatoarele: - Istorica: descriere exhaustiva, geografica si cronologica a dovezilor documentare referitoare la magie si influentele sale; istoria cercetarii despre magie; - Istoria stiintei: evaluarea afinitatilor si distinctiilor teoretice si cognitive (nu societale) între magie si stiinta (si tehnologie) si a relatiei istorice dintre aceste domenii; - Comparativa-fenomenologica : descrierea principiilor teoretice si a tehnicilor magiei, cvasi-universale; -Cognitiv-lingvistica: descrierea procedurilor computationale folosite de magie, incluzînd moduri verbale specifice cum ar fi jocurile de cuvinte, expresiile cu dublu sens si repetitiile; - Antropologica: descrierea materialului referitor la magie în societatile fara surse scrise si evaluarea rolului magiei în aceste societati; - Sociologica: definitii societale contrastive ale magiei în raport cu alte institutii
SORIN ANTOHI
am putut afla, pe lînga "Magie si cognitie", mai exista cel putin înca un fragment preliminar al proiectatei si, din nefericire, niciodata realizatei enciclopedii: "On Magic and Judaism", contributia lui Moshe Idei la volumele omagiale coordonate de mine la Nemira. Monografia despre istoria magiei, al carei proiect ni s-a pastrat în doua versiuni succesive (doua, respectiv patru pagini), e ulterioara primului proiect al enciclopediei. Se observa ca Ioan Petru Culianu începe sa ia în calcul mai realist anvergura întreprinderii. Astfel, o conferinta (locul posibil mentionat este Harvard University, unde Lawrence E. Sullivan, colaborator apropiat ramas fidel si astazi, dirija deja un faimos Center for the.Study of World Religions) cu aproximativ cincisprezece participanti (e vorba desigur de coordonatorii avuti în vedere pentru enciclopedie), propusa pentru aprilie sau mai 1992, care sa genereze doua volume colective (un total de 600 pagini). Abia dupa aceea urma sa demareze lucrul propriu-zis
sociale". Din capitolul 4, "Structura editoriala", aflam ca Ioan Petru Culianu, coordonatorul ansamblului, urma sa colaboreze cu cinci coordonatori de sectoare: Lawrence E. Sullivan (magia în societatile fara surse scrise; magie si antropologie), Moshe Idei (magia din Orientul Mijlociu), Allen G. Debus (magie si istoria stiintei), Emiko Ohnuki (magia în Extremul Orient), Harold Bloom (magie, literatura si arte). Cele optsprezece arii (întelese ca fuziuni de factori geografici, istorici si lingvistici; Culianu foloseste termenul blending, la care voi reveni mai jos) urmau sa fie coordonate de cîte un specialist reputat (inclusiv trei dintre cei cinci coordonatori amintiti), Culianu însusi asumîndu-si Renasterea si Reforma. Articolele urmau sa surprinda mai multe aspecte (traduc din sectiunea 3.2., "Structura practica"): "definitia magiei în diverse contexte istorice si societale; istoria magiei în diferite zone geografice; aspectele fenomenologice ale magiei (ca amuletele, talismanele, formulele etc.); procedurile cognitive în magie (cum ar fi aritmologia, gramatologia, asociatiile lingvistice si repetitiile etc.); sectoarele speciale ale magiei si domeniile înrudite (cum ar fi divinatia, alchimia); descrieri individuale de tehnicieni, tehnici, lucrari, autori si notiuni din domeniul magiei; relatia socie-tala si cognitiva a magiei cu religia, stiinta si tehnologia; aspectele medicale ale magiei; influenta magiei asupra artei si literaturii; istoria cercetarii asupra magiei". Mai mult nu se putea!
LABORATORUL LUI CULIANU
la enciclopedie, care trebuia sa antreneze vreo cincizeci de savanti din toata lumea, sa produca un (urias) manuscris publicabil pîna la 1 iulie 1994 si sa ajunga astfel în librarii pîna în septembrie 1995. Aceasta organizare si planificare a muncii e tipica pentru universitarii occidentali, care în plus (lucru mai putin luat în calcul de colegii lor români tipici, obisnuiti cu bani putini, dar siguri) trebuie sa faca rost si de bani pentru finantarea marilor proiecte. Culianu poseda la perfectie toate aceste abilitati de întreprinzator academic. si, bineînteles, întelegea sa utilizeze ocazia (creata tot de el!) pentru a scrie o monografie despre istoria magiei, încununarea a doua decenii de cercetari laborioase, cu atîtea rezultate remarcabile si reputate. Cartea sa, A History of Magic, era gîndita în 350 pagini, organizate în nouasprezece capitole, pe care le voi însirui fara alt comentariu, adaugind doar numarul de pagini prezumat de autor: 1. magia si mintea (30 pp.); 2. magia mesopotamiana (15 pp.); 3. magia în Egiptul Antic (15 pp.); 4. magia în China (20 pp.); 5. magia în India (20 pp.); 6. magia în Asia de Sud-Est si Indonezia (10 pp.); 7. magia în Australia si Oceania (10 pp.); 8. magia în Asia Centrala si de Nord (15 pp.); 9. magia în America de Nord (15 pp.); 10. magia în America de Sud (20 pp.); magia în Grecia Antica (15 pp.); magia în iudaism (30 pp.); magia elenistica (15 pp.); magia în Europa medievala (15 pp.); magia în islam (20 pp.); magia în Europa moderna (10 pp.); magie si stiinta (30 pp.); magia: o paradigma a trecutului (30 pp.).
15. "Religia ca sistem"
Ultima nota a textului "Magie si cognitie" poate servi drept introducere la comentariul meu cu privire la "Religia ca sistem" : «Religia si magia îsi au propriile unelte, înconjurate totodata de o aura cognitiva. Asemeni unui bricoleur neobosit, mintea nu face nici o distinctie între produsele sale. Totusi, în acest caz nu se poate pretinde ca uneltele tehnice modifica mediul uman într-un fel direct - vizibil si tangibil -, în vreme ce uneltele religiei si magiei, desi sînt aplicatii ale unor teorii, nu sînt menite sa Codifice mediul înconjurator în mod direct. Cînd e vorba însa de
SORIN ANTOHI
aplicatii mai sofisticate ale stiintei, cum ar fi de pilda transformarea energiei, aceasta diferenta dispare din nou, caci rezultatul nu e în raport direct cu operatia prima care îl produce (becul aprins are aparent putina legatura cu generatorul activat de un motor cu gaz)."
"Religia ca sistem" a aparut ca prefata la versiunea în limba engleza a Dictionarului religiilor; noua prefata e diferita de cea a editiei franceze; întreaga lucrare de referinta este astfel diferita în limba engleza si trebuie considerata definitiva din punctul de vedere al autorului efectiv, Ioan Petru Culianu. Chiar editura americana, HarperCollins, i-a marcat în felul ei paternitatea, camuflata de el prin mentionarea pioasa a lui Mircea Eliade - sa-i zicem "autorul moral" - si adaugarea tandra a lui Hillary S. Wiesner, colaboratoarea si logodnica sa, desigur activa în stilizarea textului englezesc : titlul primei editii este The Eliade Guide to World Religions, în vreme ce editiile ulterioare se intituleaza HarperCollins Concise Guide to World Religions. în spiritul adevarului, ma grabesc sa adaug ca, desi prezentarile celor treizeci si trei de mari religii ale lumii sînt redactate de Culianu, în sensul viziunii sale mature despre religie ca sistem, materialul erudit se bazeaza în mare masura pe imensa opera enciclopedica a lui Eliade. Spre onoarea sa, Culianu îl crediteaza pe marele sau înaintas cu ideea ca religia este un sistem autonom si cu sublinierea caracterului ei mental. Mai multi autori vorbisera de religie ca sistem (Durkheim, Marcel Mauss, Dumezil, Levi-Strauss), dar numai Eliade îi sublimase diferenta cruciala, autonomia.
Dintre predecesori, Culianu îl mai citeaza pe unul dintre favoritii sai, eruditul de origine belgiana Franz Cumont (1867-l947). As vrea sa explic putin sensul referintei. Cumont poate fi considerat una din încarnarile tipului sublim de diletant (cu toate frumoasele conotatii etimologice): a fost un infatigabil calator si explorator, excentric (a studiat putin, dar numai cu cei mai mari; a predat putin la universitate); era ascetic si întrucîtva mizantrop (nu s-a casatorit, nu i se cunoaste alt viciu decît lectura), un mare cunoscator al culturilor si religiilor lumii; a murit dintr-o pneumonie contractata la optzeci de ani în frigul de la Bibliotheque Nationale din Paris, lucrînd la ultima sa carte, intitulata simbolic Lux
LABORATORUL LUI CULIANU
perpetua29. Curiozitatea nelimitata a lui Cumont, precum si munca sa de teren si biblioteca pe parcursul a sase decenii, au fost într-un fel irosite datorita obsesiei sale, atît de tipica eruditiei evolutioniste si istoriste (în sensul criticat de Culianu), pe care Nietzsche o caracterizase drept antiquarisch : s-a încapatînat toata viata sa demonstreze o teza difuzionista, concentrîndu-se asupra traseului conceptului de metensomatoza imaginat de el în maniera lingvistilor istorici si a comparatistilor de tot felul care credeau în nionogeneza si transmisie spatiala. si nu s-a uitat în alte culturi dupa aceeasi credinta. Iar lista acestora e uriasa, dupa cum ne arata Culianu.
Cumont devine astfel personajul emblematic pentru tipul de stiinta a religiilor si culturilor pe care voia el sa-l depaseasca printr-o abordare cognitiva radicala. Iar The HarperCollins Concise Guide to World Religions, o lucrare destinata celui mai larg public, este tocmai vectorul diseminarii noii teorii ontologico-epistemo-logice: unitatea celor treizeci si trei de religii, ca si a tuturor celorlalte obiecte mentale, prezente, trecute si viitoare, e data de functionarea mintii omenesti, oriunde pe planeta, ca un computer cu reguli simple. Exemplul generarii credintei în metemsomatoza prefateaza concluzia acestui text, care ne ridica la înaltimea unei conjecturi ametitoare, în care viziunea universului-computer se combina cu promisiunile magiei bruniene : "Mai ramîne totusi o întrebare care îsi asteapta raspunsul: care este relevanta religiei ? Un «ghid» al religiilor ar trebui sa încerce sa evalueze importanta subiectului sau pentru umanitate. Daca religia functioneaza într-adevar ca un «program» de computer în interiorul societatii umane, atunci s-ar putea ca societatea sa nu fie capabila sa
29. Portretul lui Cumont îmi apartine, dar e bazat pe captivantul articol al lui Giovanni Casadio, "Franz Cumont, historien des religions et citoyen du monde", in Imago antiquitatis. Religions et iconographie du monde romain, Melanges offerts a Robert Turcan, rassembles par Nicole Blanc et Andre Buisson, Paris, De Boccard, 1999, pp. 16l-l65. Ii sînt recunoscator autorului pentru a-mi fi trimis un extras, nu as fi ajuns niciodata altfel la articol.
SORIN ANTOHI
LABORATORUL LUI CULIANU
raspunda decît la mesajul religiei; astfel, exista speranta ca, prin intermediul unor transformari în sfera religiei, viitorul societatilor sau al grupurilor sa fie reprogramat".
Bineînteles, Culianu avea planuri mai mari cu acest nucleu textual dur, ca si cu "Magie si cognitie". "Religia ca sistem" se regaseste în proiectul unei carti-manifest, la rîndul ei înscrisa într-un proiect si mai vast (si, as adauga, asa mai departe! )30. Pe 5 iulie 1990, Culianu îi scria unui redactor principal de la filiala din San Francisco a trustului editorial Harper & Row, John Loudon, pentru a clarifica niste chestiuni de copyright si drepturi banesti legate de ghidul religiilor, transferat de la Macmillan. Ultimul si cel mai lung dintre cele trei paragrafe ale scrisorii (care mi-a fost pusa la dispozitie tot de Tereza Culianu-Petrescu), abordeaza însa un cu totul alt subiect (traduc dupa originalul în limba engleza): "Scriu acum o versiune total noua a ceea ce ar trebui sa fie astazi un manual pentru studiul istoriei religiilor, pe care îl numesc Istoria mentalitatilor, voi. I: Religia. Perspectiva adoptata este «sistemica», adica se ocupa de structurile care produc si transforma religia. (Cineva ar putea numi asta chiar analiza «structurala» a religiei în general, dar ea este efectuata la un nivel macro care pîna acum a fost inaccesibil cercetarii structuraliste.) Ce ar putea astepta un public larg de la aceasta carte? în ciuda prezentarii tehnice pe care am dat-o mai sus, va fi o foarte accesibila, daca nu simpla expunere a ceea ce toate religiile au în comun, un fel de total reînnoita si, sper, mult îmbunatatita versiune a cartii lui Eliade, Patterns in Comparative Religion, publicata cu patruzeci de ani în urma. Daca sînteti interesat, va rog sa-mi dati de stire prin fax." si urmeaza numarul de fax,
30. Proiectul, "A History of Mind, Voi. 1: Religion", are 25,5 pagini, care combina "Religia ca sistem" cu circa 15 pp. din introducerea la Arborele gnozei, un indiciu ca noua carte urma sa extinda teoria despre gnoza la ansamblul religiei si, probabil, judecind si dupa faptul ca religia ocupa doar primul volum dintr-o proiectata "istorie a mintii", la ansamblul si mai cuprinzator al tuturor celorlalte "jocuri ale mintii". Exista si suprapuneri între "Religia ca sistem" si "Loyal to History", precum si cu Calatorii.
.disponibil zi si noapte". Era vara lui 1990, dar Ioan Petru Culianu promitea deja cartea, de 300-350 pagini, pentru sfîrsitul anului 1991.
16. "Nasterea infinitului. Revolutia nominalista, 1300-l450"
Aceasta succinta propunere de carte, datînd tot din perioada 1990-l991, promitea în prima sa varianta (de o pagina dactilografiata) o lucrare de 300 pagini acoperind o perioada mai lunga, 1250-l450, predabila pîna la 31 decembrie 1991 ; în a doua varianta (doua pagini dactilografiate), intervalul tratat se restrîngea la 1300-l450, manuscrisul se limita la 250 pagini, iar termenul de predare se extindea pîna la 31 decembrie 1992. în ansamblul operei lui Culianu, cartea proiectata ar fi discutat una din "verigile lipsa" dintr-un fel de istorie alternativa a gîndirii europene, la care autorul a lucrat practic în permanenta, oricît de mult ar fi detestat el istorismul, teleologia, continuitatea, istoria ideilor (asa cum o vedea el, înghetata oarecum în paradigma Lovejoy), evolu-tionismul, progresul etc. Figurile discontinuitatii si saltului, devenite populare în stiintele socio-umane dupa succesul lor în fizica post-einsteiniana si cosmologie, corespundeau mai bine unui spirit revolutionar ca Ioan Petru Culianu, angajîndu-se într-o tensiune creatoare cu perpetua sa încercare de a gasi cheia universala, de a dezlega enigma unitatii supreme a unei lumi aparent sparte în miriade de fragmente eterogene.
Daca ipoteza mea e corecta, atunci Nasterea infinitului - în Europa, ar fi trebuit adaugat, fiindca notiunea de infinit folosita astazi în matematica, fizica, astronomie etc. s-a nascut în India -urma sa descrie ceea ce Culianu a numit aici "revolutia ontologica" a nominalistilor (de la Duns Scott si William Occam la Nicolas d'Autrecourt, pe care autorul îl mai studiase si cu alte ocazii, si Nicolaus Cusanus, pe care îl studia înca din perioada studentiei bucurestene), oferind o aplicatie a viziunii sale onto-logico-epistemologice mature, bazata pe perspectiva cognitiva. Pentru un bun cunoscator al platonismului si neoplatonismelor,
SORIN ANTOHI
asa cum era Culianu, ideea ca istoria filozofiei occidentale nu e "o nota de subsol la Platon" (cum spusese ironic A.N. Whitehead) se impunea de la sine: mai întîi, presupozitiile platonismului veneau mai de departe, probabil prin pitagoreism; apoi, ele au fost serios zdruncinate în jurul anului 1300, prin speculatiile teologice ale primilor nominalisti. Studiul de caz propus de Culianu ar fi avut si functia de a demonstra ca modernitatea europeana, înteleasa de el ca ruptura absoluta, fusese pregatita de nominalisti: nu stiinta Renasterii, asadar, a generat ontologia moderna, ci invers.
Istoria stiintei, istoria culturii si istoria ideilor tind sa accepte, de mai multa vreme în sferele lor înalte, iar în ultimele decenii chiar la nivelul manualelor, ca stiinta si teologia evolueaza în strînsa legatura, ca au existat mai multe "Renasteri", "modernitati multiple" etc. Nu în aceasta zona gasim originalitatea propunerii lui Culianu, ci în reconsiderarea marilor presupozitii ontologice ale civilizatiei europene si în reafirmarea unitatii interactive a obiectelor mentale, bazata pe "principiul inteligentei ecosistemice", adica pe contrariul "principiului antropic" care subîntinde, ca o vasta presupozitie tacita, viziunea noastra obisnuita despre lume si viata.
17. "Amintiri din viitor. Masina de calcul a lui Raymundus Lullus ca sistem de memorie magica"
Cu aceasta propunere de carte, a carei traducere integrala în româneste încheie culegerea noastra, Ioan Petru Culianu se angaja (potrivit celor trei versiuni succesive ale propunerii, pastrate în arhiva familiei) sa trateze pîna la sfîrsitul anului 1991 sau 1992, tot pentru un public larg, "aspectele superioare" ale Artei Memoriei, unul dintre cele mai fascinante obiecte de studiu din cîte exista. La 9 ianuarie 1991, data uneia dintre variantele propunerii, Culianu stia foarte bine ca poate scrie carti extrem de complexe si inteligente pentru un public larg : Eros si magie, desi foarte savanta, se vindea foarte bine; ghidul religiilor, tiparit în tiraje de masa, avea acelasi succes (amplificat de atunci încoace); prima versiune
LABORATORUL LUI CULIANU
a cartii despre gnozele dualiste parea si ea un succes de librarie (la fel, anii trecuti de la prima ei aparitie nu au facut decît sa-i sporeasca prestigiul, masurabil si prin succesul traducerilor, pentru care baza a devenit între timp versiunea în limba engleza). Dar, mai ales, noua sa carte, Out of This World, exact în registrul în care urma sa scrie Amintiri din viitor, se afla sub tipar, iar ecourile circulatiei sale preliminare erau extraordinare (dupa bunul obicei american, preprint-ul e distribuit cu mare anticipatie, ca parte a strategiei de promovare).
Uimitorul Raymundus Lullus îl captivase de multi ani pe Ioan Petru Culianu, care îl citise în legatura cu lucrul la marile sale carti, în primul rînd Eros si magie (pentru conexiunea Lullus-Bruno). Culianu admira enorm cartea extrem de inteligentei Frances Yates, Art of Memory (erudita britanica facuse cea dintîi un studiu al relatiei dintre cele doua genii mentionate), în vreme ce, asa cum am mai aratat, se pregatea sa scrie introducerea editiei în limba engleza a celeilate lucrari esentiale pentru subiect, Clavis universalis, de Paolo Rossi. Este posibil ca proiectul cartii Amintiri din viitor si proiectul introducerii la Logic and the Art of Memory sa fi fost gîndite împreuna. în orice caz, Culianu însusi se raporteaza explicit, deopotriva admirativ si critic, la Yates si Rossi. Iar propunerea de carte explica foarte bine ce voia el sa aduca nou: o concentrare asupra "artei" (sau "logicii") combinatorii, ars combinatoria (ceea ce mai facuse doar Rossi); o analiza a conexiunii cu traditia cabalistica (asa cum demonstrase Moshe Idei, care studiase Sefer Yetsira, "Cartea Creatiunii", "stramoasa Cabalei", în care aparea un fel de proto-computer care opera cu roti ce produceau în miscarea lor combinatii infinite de litere, capabile sa reveleze "limba sublima a Creatiunii"); o extensie a analizei artei combinatorii în domeniul reprezentarilor vizuale; în fine, o punere a întregii chestiuni în contextul stiintelor cognitive, pentru a examina "masina de calcul" a lui Lullus ca "sistem de memorie magica" si, mai ales, pentru a discuta din nou despre univers ca mecanism computational.
Se poate spune ca ultimul aspect era si cel mai important pentru Ioan Petru Culianu: tema universului-computer devenise
SORIN ANTOHI
fara îndoiala dominanta gîndirii sale, regasindu-se practic în tot ce scria catre sfîrsitul vietii. Pentru cei care vor sa intre activ în "jocurile mintii" documentate de aceasta culegere, universul--computer este o cale de acces privilegiata. Voi reveni la ea în sectiunea urmatoare.
Concluzii
Jocurile mintii prezinta o parte însemnata a mostenirii savante si spirituale a lui Ioan Petru Culianu, mergînd pîna la ultimele sale proiecte31. Dar aceasta culegere trebuie sistematic pusa în legatura cu ansamblul operei savante a autorului, la care
O cercetare viitoare va avea de identificat si alte proiecte, "exogene". Impunerea lui Culianu ca savant si autor de succes provocase o serie de comenzi foarte importante, la care el avea tendinta de a raspunde eminamente pozitiv. De exemplu, J. Ries, un coleg belgian cu care era în relatii amicale, îi scria pe 13 februarie 1991 pentru a-l invita sa colaboreze la masivul Trattato di antropologia del sacro (proiectat în sapte volume în italiana la Jaca Book, în franceza la Aubier si în spaniola la Edicep). Traduc dupa originalul în limba franceza: "[...] Va felicit pentru Dictionarul religiilor, care este un pretios instrument de lucru. Tratatul nostru, despre care am vorbit la Rimini, avanseaza. Doua volume sînt publicate în italiana. Va exista o versiune franceza, o versiune spaniola, o versiune portugheza. A venit momentul sa abordam volumul în care ne veti face importanta tema a dualismelor ca criza, ruptura si mutatii. Aveti toata libertatea sa tratati acest subiect cum doriti: principiile dualismului, formele dualismului religios, bogomilismul, catharismul. Sînteti un specialist eminent în aceste domenii". Un alt exemplu, în acelasi sens : la editura milaneza Jaca Book, unde Culianu si înaintea lui Eliade erau autorii casei, se proiecta si Enciclopedia delle Religioni, editia tematica europeana îngrijita de D.M. Cosi, L. Saibene si R. Scagno (cunoscutul romanist si eliadizant, vechi amic al lui Culianu), bazata pe editia în limba engleza coordonata de Eliade, iar autorul proiectului era însusi Culianu. Din pacate, primul din cele douasprezece volume planificate nu a aparut decît în 1993, la doi ani dupa disparitia autorului moral al initiativei editoriale.
LABORATORUL LUI CULIANU
introducerea mea, asa cum am insistat, nu a putut face decît trimiteri nesistematice. Pe de alta parte, opera savanta va fi mai bine înteleasa în contextul celorlalte dimensiuni ale creatiei lui Culianu, publicistica pe teme românesti, însemnarile ocazionale, corespondenta si opera literara. Noi nu am facut altceva decît sa pregatim, prin editarea si comentarea unor materiale mai putin sau deloc cunoscute, viitoarea scriere de sinteza despre Ioan Petru Culianu, monografia. în cultura noastra atît de frecvent lovita de ruptura, neglijenta si uitare, continuitatea este deopotriva aclamata ca o valoare în sine si sabotata prin lipsa deprinderii de a recunoaste, pastra si cultiva adevaratele valori. Sa speram ca posteritatea lui Ioan Petru Culianu va fi mai putin cruda decît biografia sa pamînteasca.
O rapida examinare a exegezei în cîteva limbi arata ca scrierile lui Culianu au avut un important si persistent ecou. Nu ma pot angaja aici la o evaluare de ansamblu a receptiei operei regretatului savant: chestiunea reprezinta în sine un obiect de studiu. Merita însa relevate succint directiile receptiei profesionale, dupa ce lasam deoparte celelalte reactii, de interes mai curînd socio--psihologic si, pe alocuri, psihiatric.
Astfel, Culianu este în continuare citat în lucrarile de specialitate si de referinta din mai multe culturi, în urmatoarele domenii: istoria religiilor si problemele ei metodologico-teoretice; gnosticismul ; aparitia stiintei moderne; Renastere si Reforma; magie si stiinta; calatoriile extramundane ; memoria. în cautarile mele bibliografice de-a lungul anilor, am remarcat deopotriva interesul "generalistilor" ca si al "specialistilor". De pilda, Culianu poate figura ca referinta centrala atît într-un studiu de sinteza despre distorsiunea memoriei si anamneza în stiintele socio-umane, cît si într-un articol hiperspecializat destinat micului cerc international care stie practic totul despre Giordano Bruno32. Recenziile cartilor
32. Nici în aceasta privinta nu ofer o bibliografie, ci numai exemple. Studiul la care ma refeream în text este semnat de fostul coleg si colaborator al lui Culianu, profesor la Harvard, Lawrence E. Sullivan: "Memory Distortion and Anamnesis: A View from the Human Sciences", in Daniel L. Schachter, ed., Memory Distortion: How
SORIN ANTOHI
sale în toate tarile în care au fost traduse au fost constant elogioase, relevînd atît eruditia (context în care de regula apare o referinta la Eliade), cît si geniul novator.
Semnul vitalitatii unei opere savante este, pe de alta parte, si aparitia criticilor, controverselor, amendamentelor, respingerilor, completarilor, omisiunilor elocvente. Peste ani, marginalizarea si, cine stie, uitarea ori "redescoperirea" sînt scenarii la fel de plauzibile33. Unii dintre admiratorii români ai lui Culianu, asa
Minds, Brains, and Societies Reconstruct the Past, Cambridge, Mass.-Londra, Harvard UniversityTress, 1995, pp. 387-397. As vrea sa fiu chiar mai explicit: e vorba de un articol sintetic de bilant al contributiilor pe temele date în toate disciplinele socio-umane, inserat într-un bilant al tuturor domeniilor cunoasterii, de la psihiatrie si psihanaliza la neurologie. Culianu e citat în text si figureaza cu doua carti {Eros si magie si CaMtorii) pe lista de circa treizeci de referinte indispensabile, unde îl mai întîlnim pe Eliade cu celebrul sau articol din 1963, "Mythotogies of Memory and Forgetting", precum si nume ca Andre Leroi-Gourhan, Jonathan D. Spence, Frances Yates si Yosef Hayim Yerushalmi. Mai trebuie sa adaug si ca stiintele sociale moderne au privilegiat abordarile psihosociologice ale memoriei, inaugurate de Maurice Halbwachs. Dar chiar si în acest context diferit de cel cognitiv al lui Culianu, lucrarile sale sînt de referinta: v. Lawrence E. Sullivan, "The Disintegration of Primordial Worlds and the Recombinam Nature of Ritual Space", in Vivens homo. Rivista teologica florentina, VIII, 2, iulie-decembrie 1997, pp. 237-248 (Culianu e aici citat ca referinta esentiala, împreuna cu faimosul antropolog si epistemolog Gregory Bateson!). Daca se discuta lucrarile noi despre gnosticism, Culianu e cam întotdeauna mentionat. V. frumoasa recenzie sintetica, nu fara accente critice, semnata de Robert A. Segal în noiembrie 1995, în Christian Century, o analiza a chestiunii pornind de la trei carti despre gnosticism, între care Arborele gnozei si traducerea engleza a istoriei gnosticismului scrise de colegul, colaboratorul si amicul lui Culianu, Giovanni Filoramo. Paul Richard Blum a avut amabilitatea de a ma trimite la diverse publicatii asupra lui Giordano Bruno în care Culianu este o referinta constanta. Nu mai reiau aici lista.
33. Omisiune elocventa si uitare: asa cum tresar atunci cînd, într-o bibliografie sau într-un context în care Eliade e inevitabil (chiar pentru
LABORATORUL LUI CULIANU
cum spuneam pe la începutul acestei introduceri, încearca sa-l prezinte pe idolul lor ca pe un monstru sacru al tuturor domeniilor cunoasterii umane, tocmai prin aceasta tradîndu-i memoria si lectia. Mai realist si, cred, mai aproape de spiritul în care a trait si a creat Culianu, eu am încercat de douazeci de ani încoace sa-i cunosc opera, sa înteleg ce si cît am fost în stare, sa folosesc ce si cum am putut în propriile mele, mult mai modeste, proiecte.
îmi mai ramîne, înainte de a trece la multumirile finale, sa enunt, în asteptarea interventiilor unor experti, doua directii în care s-ar putea prevedea o semnificatie persistenta a cercetarilor lui Ioan Petru Culianu, persistenta exact fiindca priveste chestiuni foarte controversate. H.-R. Patapievici l-a analizat stralucit în textele mentionate si citate de mine pe "ultimul Culianu". Totusi, se pot adauga doua scurte glose, una despre universul-computer si cealalta, strîns legata, despre perspectiva cognitiva.
Imaginea universului-computer are desigur o istorie si o bibliografie prea complexe si prea vaste pentru a fi rezumate34. Prezenta
a fi criticat ori respins), numele sau a fost sters (în special din motive ideologice si politice, printr-o proasta plasare a spiritului justitiar, perfect îndreptatit însa în contextul potrivit), tresar cînd nu gasesc numele lui Culianu acolo unde el mi s-ar parea obligatoriu. în vara lui 2002, la Biblioteca Nazionale Marciana din Piazzetta San Marco, Venetia, a fost organizata fascinanta expozitie "Magia, alchimia, scienza dai '400 al '700: l'influsso di Ermete Trismegisto", completarea unei expozitii din octombrie 1999 pe care nu am vazut-o, "Marsilio Ficino e ii ritorno di Ermete Trismegisto". Catalogul celei dintîi nu avea nici o referinta la Eliade ori Culianu, ceea ce mi-a provocat o strîngere de inima. Carlos Gilly, autorul catalogului si curatorul expozitiei, cita nume care, oricît de putin competent sînt în domeniu, mi se par sub nivelul Eliade-Culianu. Opinia mi-a fost însa confirmata de specialisti. Pe de alta parte, istoria stiintei este plina de asemenea omisiuni si uitari. Din fericire, si de "redescoperiri". 34. Pentru a ramîne la cel mai înalt nivel si a ma referi numai la analogia dintre minte si computer, v. excelentul volum colectiv, citat mereu si azi, Douglas Hofstadter et al., Fluid Concepts and Creative Analogies : Computer Models of the Fundamental Mechanisms of Thought, New York, Basic Books, 1995.
SORIN ANTOHI
cotidiana a computerelor în lumea postmoderna, de la computerul personal la supercomputeml cu puteri si organizare dincolo de imaginatia curenta, nu pare sa le fi atenuat fascinatia aproape mitologica. De la specialistii în etica la autorii de science-fiction, de la artistii plastici la cineasti, de la savanti la oamenii simpli care navigheaza abulic pe Internet, toti au cîte ceva de spus despre computere, iar stravechi fantasme ale imaginarului social, de la automatul perfect la Golemul ucigas si androidul suav, de la noosfera ori inconstientul colectiv la planeta gînditoare, de la demiurgul omniscient la tirania planetara, au fost rescrise cu felurite computere ca eroi si, mai nou, transformate în jocuri pe computer, parca 'pentru a închide bucla: exista deja indivizi cvasi-umani care traiesc mai mult, mai intens si mai "autentic" în spatiul virtual.
Totusi, unii savanti au oferit argumente solide pentru a sustine teza contrara: universul nu este un computer. Imaginea universului--computer cunoscuse un mare avînt datorita ideii ca reguli elementar de simple, repetate de un numaF suficient de ori, în general foarte mare, pot genera structuri foarte complexe. Mitul traditional al simplitatii, împotriva caruia l-am vazut pe Culianu scriind, sustinea în esenta ca tot universul este simplu, reductibil la cîteva ingrediente esentiale (nominalistii îndragiti de el au dus foarte departe principiul, formulînd prin Occam celebrul lor imperativ ontologic--epistemologic, entia non sunt multiplicanda praeter necessitatem). Noua mitologie a simplitatii, comuna universului-computer si universului fractalic (pe care îl consider în aceasta sectiune o referinta implicita), postuleaza simplitatea la nivelul regulilor generative, care astfel pot da nastere, cel putin daca sînt repetate la infinit, la toata complexitatea lumii.
Exemplul clasic pentru a sustine ideea universului-computer este automatul celular, un sistem computational imaginat de John Von Neumann si Stanislas Ulam în anii 1950, perfectionat la M.I.T. de grupul condus de Edward Fredkin de-a lungul cîtorva decenii, consacrat prin faimosul "The Game of Life" inventat în jurul anului 1970 de matematicianul de la Princeton John Horton Conway: un automat celular bi-dimensional în care celulele
LABORATORUL LUI CULIANU
(sa spunem, patratelele unei foi cu liniatura de matematica; analogia cu ceea ce în copilarie se numea "riti-piti" si ne tinea de urît în orele plicticoase e foarte pertinenta) sînt colorate într-un anumit fel (sa zicem, sînt înnegrite sau marcate cu o cruciulita), potrivit unei reguli care ia în calcul culoarea (sau prezenta/absenta cruciulitei) din toate patratelele învecinate (în automatele celulare "primitive", contau numai rîndurile imediat învecinate, eventual numai într-o singura directie). Matematicianul Benoît Mandelbrot, parintele fractalilor, o alta referinta favorita a lui Culianu, a propus o regula algebrica simpla pentru a construi o figura bi-dimensionala conectata care pune în evidenta o incredibila bogatie de detalii complexe atunci cînd este examinata la scari tot mai mici. O complexitate superioara se obtine adaugind dimensiuni si reguli noi, cum ar fi adaugarea memoriei pentru a obtine asa-numitele masini Turing, alta referinta draga lui Culianu. (Masina a fost inventata în 1936 de Alan Turing, legendarul spargator de cifruri folosit de armata britanica în al doilea razboi mondial; Turing pretindea ca poate merge cu un pas mai departe decît Kurt Godel, cel care emisese în 1931 faimoasa teorema de care am mai vorbit, înca unul din reperele Iui Culianu.) si totusi, asa cum arata recent Steven Weinberg, laureat al Premiului Nobel pentru fizica, specialist în fizica particulelor elementare, numai simplitatea e interesanta, iar gasirea unei trasaturi simple a complexitatii înca nu s-a produs. în afara mediului relativ idiosincratic al specialistilor în "teoria complexitatii" (dintre care eu am cunoscut personal pe unii dintre cei ce lucreaza la faimosul Santa Fe Institute, unde si complexitatea imaterialului si omniprezentului World Wide Web e analizata matematic), relatia simplitate-comple-xitate nu mai pare nimanui... simpla35.
V. Steven Weinberg, "îs the Uni verse a Computer?", in The New York Review of Books, XLXI, 16, 24 octombrie 2002, pp. 43-47. Weinberg recenzeaza foarte ironic si sceptic (el e în genere sceptic fata de computere si e dovada vie ca se poate ajunge destul de departe în fizica si fara ele) masiva lucrare a unuia dintre eroii confluentei dintre informatica si matematica (doua domenii aflate în profund dezacord, contrar parerii spectatorilor umanisti, care aproape le
SORIN ANTOHI
"Cotitura cognitiva" este si ea prea complexa pentru a fi expusa aici. Spuneam mai sus, în nota 26, ca "revolutia cognitiva" cunoaste în ultimii ani un nou avînt inter- si transdisciplinar. Stimulata de marile progrese din domeniul informaticii (orice ar crede Weinberg, care nu foloseste computerul decît pentru a gasi mai repede solutia unor probleme laborioase, dar în esenta simple), abordarea cognitiva s-a extins de la lingvistica, matematica, informatica si neurologie în toate celelalte domenii, de la studiul artelor vizuale la cel al imaginarului social si al sonetelor lui Baudelaire din ciclul Les Chats, mitic obiect de studiu al teoreticienilor literari de la tot atît de -mitica analiza data de Roman Jakobson si Claude Levi-Strauss. Aproape tot ce s-a studiat vreodata din alte perspective se reia astazi în lumina acestei noi superstiinte, stiinta cognitiva. în acest sens, se poate spune clar ca Ioan Petru Culianu s-a numarat printre pionierii cei mai înzestrati ai aplicarii perspectivei cognitive la studiul religiilor, ceea ce l-a dus, asa cum stim, la postularea unitatii tuturor "obiectelor ideale", la integrarea tuturor "jocurilor^ mintii". Unitatea fundamentala a operatiilor cognitive omenesti, de la cele mai abstracte modele teoretice (sa zicem, religii, mituri, stiinte) pîna la întelesurile simple si rutiniere ale vietii cotidiene, unitate în care Culianu credea neclintit, a fost extrem de persuasiv argumentata în anii 1990 si 2000 de mai multi autori, din domenii "de baza" foarte diferite, cu un accent tot mai pregnant pe concepte ca mental mapping ("cartare mentala"), conceptual blending ("mixare conceptuala"). Directia mi se pare deosebit de promitatoare pentru o relansare a rezultatelor cercetarilor lui Ioan Petru Culianu. Sa speram ca unii specialisti o vor remarca36.
confunda), Stephen Wolfram, A New Kind of Science (nu mai putin de 1197 pp.!). Wolfram promite în lucrarea sa "o maniera total noua de a privi la functionarea universului nostru", "o serie de descoperiri dramatice care nu mai fusesera facute publice vreodata" etc. La toate astea, Weinberg ramîne sceptic si, cu creionul pe un caiet "clasic", îsi vede de treaba: cauta si expliciteaza enigmele materiei. 36. Un fericit hazard a facut sa fiu Fellow la Center for Advanced Study in the Behavioral Sciences (CASBS) din Stanford în anul academic
LABORATORUL LUI CULIANU
Multumiri
Proiectul acestui volum este vechi. începînd din 1992, am purtat cu mine prin mai multe tari dosarul continînd copiile unor manuscrise din arhiva familiei, puse la dispozitie de sora autorului, Tereza Culianu-Petrescu, care a continuat sa caute în acea arhiva pîna si mentiunile fugare sau fragmentele numai întrucîtva relevante, tinîndu-ma constant la curent cu progresele cautarii. Eu am consultat cataloagele mai multor mari biblioteci din Europa si din Statele Unite, apoi - pe masura ce ele se dezvoltau - am utilizat motoarele de cautare pe Internet, am corespondat cu fostii colegi si colaboratori ai lui Ioan Petru Culianu - în special cu ocazia unui mare efort colectiv precedent, cele doua volume Religion, Fiction, and History. Essays in Memory of Ioan Petru
1999-2000, în care se definitiva lucrul Ia enciclopedia mentionata la nota 26. Coordonatorul principal al enciclopediei, Neil J. Smelser, era directorul CASBS si, alaturi de sotia sa Sharin, gazda plina de suflet a tuturor activitatilor micii noastre comunitati ideale. Asa am avut acces la mai multe versiuni preliminare ale unora dintre capito-lelele enciclopediei si, în cazul în speta, la competenta si amicitia unui coleg, profesorul Gilles Fauconnier (University of California, San Diego), unul dintre cele mai mari nume ale stiintei cognitive. Prin Gilles Fauconnier (altminteri, împreuna cu sotia sa Nina, tovarasi de drumetii si lungi conversatii francofone la care participa si sotia mea) am capatat apoi acces spre literatura recenta din stiintele cognitive si am întîlnit alti specialisti, începînd cu principalul sau colaborator, Mark Turner. în special conceptul de blending, pe care l-am semnalat într-un text al lui Culianu (unde, desi el nu putea cunoaste acceptiunea tehnica data de Fauconnier, Turner si altii, sugera practic acelasi lucru), mi se pare promitator, cu atît mai mult cu cît conceptual blending este definit ca proces cognitiv subconstient care afecteaza modul în care oamenii înteleg sistemele complexe. V., pentru o introducere sintetica foarte recenta, Gilles Fauconnier si Mark Turner, The Way We Think, New York, Basic Books, 2002. Cititorul poate începe si de la situl Internet al lui Gilles Fauconnier, prin Google sau mergînd mai direct la http : //cogsci.ucsd.edu.
SORIN ANTOHI
Culianu, deja pomenite. în timp, am primit informatii utile proiectului de fata de la mai multe persoane, între care Matei Calinescu, Giovanni Casadio, Yehuda Elkana, Eduard Iricinschi, Hans G. Kippenberg, Dan Petrescu.
Materialul acelui foarte putin difuzat Festschrift, pe care sper sa-l fac accesibil integral via Internet în viitorul apropiat, va constitui punctul de plecare al unui nou proiect, un volum omagial în limba româna si cu un tiraj pe masura interesului public, aflat în stadiu avansat de pregatire la Editura Polirom. (Nu am adoptat termenul uzual Denkschrift, fiindca gîndirea întrerupta a lui Culianu -un pensiero interrotto, ca sa reiau- frumoasa formula a Graziei Marchiano - e înca vie; Matei Calinescu a gasit cea mai buna definitie a gestului nostru de grup: "un fel de Festschrift postum".) Versiunea româneasca va include numai contributiile direct sau indirect legate de viata si opera savantului, de multe ori temeinic revazute, nu doar traduse, carora li s-au adaugat unele capitole noi. Pentru o initiere sistematica în viata si opera lui Ioan Petru Culianu, volumele amintite sînt indispensabile. Considerîndu-le cunoscute, asa cum am mai aratat, ceea ce în fond e acum mai mult o chestiune de timp pentru cei interesati, si avînd în vedere ca ofer aici doar comentariul potrivit unei colectii de texte destul de eterogene, nu am dat o coerenta speciala prezentei introduceri, pe care am mentinut-o si la un nivel accesibil, evitînd transformarea ei în monografie. Trimiterile mele ocazionale la ceea ce a scris si la ceea ce s-a scris despre Ioan Petru Culianu au în genere o functie lamuritoare si, în cîteva rînduri, polemica.
De-a lungul anilor în care am lucrat intermitent la acest volum, am strîns numeroase însemnari, unele destul de extinse si tehnice. O parte dintre ele se regasesc în textul de fata, si ele reduse pe cît posibil la strictul necesar, în intentia unui public mai curînd curios decît specializat, dar cu unele clins d 'oeil pentru cititorul mai instruit. înainte de lua, împreuna cu Mona Antohi, deciziile finale privind cotinutul si forma volumului, am discutat îndelung diversele optiuni Nu am considerat necesar sa adaugam aparatul adesea fastidios al unei editii critice propriu-zise, deoarece textele vorbesc mult de la sine, iar urmarirea scrupuloasa a fiecarei
LABORATORUL LUI CULIANU
minime stersaturi sau corecturi nu ar fi adaugat ceva esential continutului intelectual si academic al culegerii. Notele editorilor «i traducatorilor sînt si ele minime.
Mona Antohi, care îngrijeste alaturi de mine aceasta editie, mi-a fost de un mare ajutor în stabilirea textelor, comparînd si colationînd versiunile edite si inedite ale fiecaruia dintre ele. Aceasta întreprindere a fost cu atît mai dificila cu cît Ioan Petru Culianu, asa cum am vazut, asemenea altor autori activi pe mai multe piete academice si în mai multe traditii intelectuale si lingvistice, ne-a lasat un fel de intertext poliglot (uneori, unul si acelasi text este format din fragmente în cîteva limbi), care a continuat sa genereze editii princeps pîna la jumatatea anilor 1990. Din nou, avem de-a face cu ubicue si, cine stie, infinite jocuri ale mintii, pe care nici un text anume nu le poate fixa. Mona Antohi a si citit în avanpremiera aceasta introducere, începînd cu primele schite, facînd utile si pertinente observatii.
Multumesc tuturor celor mentionati mai sus. în plus, sînt recunoscator mai multor institutii care mi-au facilitat documentarea pentru acest volum si scrierea introducerii, redactata în mare parte si încheiata la Kulturwissenschaftliches Institut din Essen, unde mi-am petrecut în toamna lui 2002 trei luni din concediul sabatic generos finantat de Central European University. în fine, multumesc lui Silviu Lupescu, directorul Editurii Polirom, pentru salvarea întregului proiect al editiei de opere complete Ioan Petru Culianu si, în privinta introducerii mele, pentru rabdarea amicala cu care a asteptat-o.
Sorin Antohi
|
