1. Principiul relativitatii restrânse
La data când Einstein a început sa se ocupe de electrodinamica mediilor în miscare, cercetarile în aceasta directie erau foarte avansate. Se p 444h72e rodusese acumularea cantitativa a faptelor si era de asteptat ca, prin intuitia geniala a unui tânar cercetator, sa se declanseze saltul calitativ care sa rezolve problemele într-un mod revolutionar.
Dupa cum am aratat, Lorentz reusise sa se apropie mult de continutul principiului relativitatii, fara sa-l întrevada în mod clar. El descoperise ca fenomenele electromagnetice se petrec la fel în toate sistemele aflate în miscare rectilinie si uniforma fata de eterul considerat imobil. Reusise, de asemenea, sa stabileasca formulele de transformare care lasa neschimbata forma ecuatiilor electromagnetismului la trecerea de la un sistem la altul. Mai stia ca, în aceste formule de transformare, trebuie introdus un nou parametru de timp (timpul local), intuise si contractia relativista a lungimilor, dar limita rezultatele obtinute numai la studiul particular al unei anumite categorii de fenomene. Meritul lui Einstein este de a fi generalizat aceste concluzii pentru toate fenomenele fizice, enuntând "Principiul relativitatii restrânse":
"Nici un fel de experiente (nu numai mecanice) executate în cuprinsul unui sistem de referinta inertial nu pot pune în evidenta miscarea relativa a sistemelor " sau "Legile fenomenelor fizice sunt invariante în raport cu transformarile de coordonate si de timp de la un referential la altul " sau " Exista o echivalenta a tuturor sistemelor inertiale. Aceasta echivalenta este valabila nu numai în dinamica ci în întreaga fizica."
2. Principiul invariantei vitezei maxime de propagare a interactiilor
"Viteza maxima de transmitere a interactiilor este egala cu viteza luminii în vid si este invarianta în raport cu orice sistem de referinta inertial si cu orice directie de masurare."
Acest
principiu consfinteste caracterul de contiguitate (din aproape în
aproape) al transmiterii tuturor interactiilor, înlaturând definitiv
ipoteza propagarii instantanee ( cu 
).
3. Principiul de corespondenta
"Relatiile care exprima
noul enunt al legilor fizicii, relatii derivate din primele doua
principii ale teoriei relativitatii restrânse, trebuie astfel
formulate încât sa cuprinda relatiile clasice (prerelativiste)
drept cazuri particulare limita pentru 
.
Acest principiu, acceptat în toate domeniile de avangarda ale fizicii, cauta sa puna în acord noile teorii cu cele vechi, deja existente si verificate experimental.
|
