Sa consideram o
felie de material dielectric
caracterizat printr-o polarizare uniforma (suma momentelor electrice din unitatea de
volum este aceeasi peste tot si nu depinde nici de timp). În
interiorul materialului sarcinile electrice pozitive si negative au
aceeasi densitate medie astfel încât se compenseaza reciproc si
sarcina volumica de polarizare este nula. Daca suprafetele
feliei de material dielectric sunt paralele, pe fetele opuse,
perpendiculare pe vectorul
, apar sarcini de polarizare pozitive si respectiv,
negative. Densitatea superficiala de sarcina de polarizare,
se calculeaza
astfel:
unde este sarcina de
polarizare continuta într-un strat subtire de grosimea
la suprafata dielectricului, S este aria acestei
suprafete, N este numarul de sarcini acest strat subtire,
q este sarcina dipolului, n este numarul de sarcini din unitatea de volum,
este volumul stratului
cu sarcina,
este momentul electric
dipolar si
este suma momentelor
din unitatea de volum, adica polarizatia. În concluzie, daca în
interiorul dielectricului polarizatia
este uniforma, la suprafata acesteia apare o sarcina de polarizare a
carei densitate specifica este data de rotatia :
sau, în cazul în care
versorul normalei la suprafata
nu este paralel cu
vectorul
,
În
situatia în care polarizatia depinde de pozitia, în interiorul dielectricului
densitatile sarcinilor pozitive nu mai sunt egale. În acest caz apare
o densitate volumica de sarcina de polarizare:
Pentru calculul
acestei densitati ne imaginam o suprafata închisa
în interiorul dielectricului, vectorul
având valori si
orientari diferite în diferite puncte ale acestei suprafete. Sarcina
care traverseaza (spre exterior) elementul de
suprafata
este data de :
Sarcina totala de polarizare care paraseste volumul V marginit de suprafata închisa va fi :
iar sarcina, egala si de semn contrar, care ramâne în volumul V este :
Aplicând teoreme lui Gauss-Ostragradski integralei pe suprafata închisa S:
,
obtinem :
Atunci
când vectorul de polarizare depinde de timp, în interiorul dielectricului vom avea
sarcini legate în miscare, adica un curent de polarizatie.
Densitatea de curent de polarizatie se va calcula astfel :
unde - este sarcina de polarizare care strabate o
suprafata
perpendiculara pe viteza în timpul t,
- N este numarul de purtatori de sarcina iar q este sarcina unui purtator
oscilant,
- este volumul strabatut de sarcinile q în
timpul t,
- n este numarul de purtatori din unitatea de volum
Daca exprimam -momentul dipolar si
-polarizatia, obtinem :
sau ,
În concluzie dielectricii cu polarizatie uniforma prezinta o densitate superficiala de sarcina de polarizare, în dielectricii cu polarizatie neuniforma exista si o densitate volumica de sarcina de polarizare iar când polarizatia depinde de timp, în dielectrici apar si curenti de polarizare.
Ecuatiile lui Maxwell într-un dielectric devin:
a)
b)
2. Polarizarea dielectricilor
Moleculele
sunt de doua feluri : polare si nepolare. În moleculele polare,
centrul de greutate al sarcinilor pozitive nu coincide cu cel al sarcinilor
negative (de exemplu : molecula de apa ) si exista un moment electric dipolar permanent.
În momentele nepolare
momentul electric
dipolar este nul deoarece sarcinile pozitive si cele negative au
aceeasi ,,centru de greutate,,. În prezenta unui câmp electric
exterior se produce o setare a sarcinilor si în molecula se induce un
moment electric, molecula devenind polara. La nivel macroscopic
comportarea unui dielectric în câmpuri electrice este descrisa cu ajutorul
permitivitatii electrice.
2.1. Polarizatia electrica:
Vom considera un sistem simplu : un gaz alcatuit din molecule nepolare. Când se aplica un câmp electric asupra electronilor si asupra nucleului actioneaza forte de sens contrar care induc în molecula un moment electric dipolar proportional cu câmpul aplicat (pentru câmpuri nu foarte mari ):
unde se numeste polarizabilitatea atomului (moleculei)
si masoara capacitatea acestuia de a se polariza în
prezenta unui câmp electric.
Daca
atomul (moleculei ) se afla într-un câmp electric oscilant , a carui
expresie în forma complexa este centrul de sarcina al electronilor oscileaza în
acord cu ecuatia :
unde este forta de revenire de tip elastic, iar
este forta din partea câmpului exterior. Presupunând o
solutie de forma
si înlocuind-o în ecuatie, obtinem :
unde este frecventa
unghiulara a oscilatorilor proprii, numita si frecventa
optica, la care este absorbita lumina, iar
este
frecventa de oscilatie a
câmpului exterior. În cazul în care câmpul electric este constant
deplasarea este :
.
Momentul electric dipolar va fi : iar vectorul de
polarizare va fi :
sau
unde
este susceptibilitatea electrica. Comparând cele
doua expresii ale polarizatiei obtinem:
adica
permitivitatea electrica relativa a unui gaz alcatuit din
molecule nepolare e proportionala cu densitatea si invers
proportionala cu patratul frecventei optice. Desi
formula obtinuta aproximeaza doar rezultatul unui calcul cuantic
complet, eroarea este destul demult si, calitativ, modelul
functioneaza bine.
2.2. Polarizatia de orientare a moleculelor polare
Consideram
tot un sistem simplu : un gaz alcatuit din moleculele polare . În prezenta unui câmp electric asupra fiecarei
molecule se exercita un cuplu de forte care tind sa o alinieze
paralel cu câmpul, minimizând energia potentiala de interactiune
:
unde este unghiul dintre
vectorii
si
. Acestei tendinte i se opune agitatia
termica. Ciocnirile moleculelor strica alinierea astfel încât
polarizatia nu este foarte mare. Vectorul polarizatiei se
calculeaza aplicând metodele fizicii statice:
unde n este
numarul de molecule din unitatea de volum, iar
este valoarea medie a
componentei momentului elastic dipolar pe directia câmpului. În acord cu
fizica statica clasica, valoarea medie a functiei
este data de :
unde
este probabilitatea ca
un dipol sa fie orientat într-un unghi solid cuprins între
si
. Efectuarea calculului conduce la rezultatul :
unde functia
clasica a lui Langevin si
Dependenta ~
se numeste legea lui Curie.
Egalând obtinem formula
Debye-Langevin:
adica dependenta liniara a
permitivitatii electrice relative de raportul . Când
adica în câmpuri
întinse la temperaturi scazute, polarizatia tinde spre valoarea
maxima
Aplicând un câmp electric de înalta frecventa, datorita inertiei, moleculele dipolare nu mai pot urmari oscilatiile câmpului, în timp ce polarizatia electronica ramâne datorita faptului ca electronii au masa mult mai mica .
2.3. Dielectricii lichizi. Ecuatia Clausius-Mossotti
Într-un dielectric liniar, polarizatia este proportionala cu câmpul macroscopic total :
unde n este numarul de atomi din unitatea de volum. Momentul electric dipolar al unui atom (molecula ) este proportional cu câmpul electric microscopic în locul în care se face atomul (molecula) datorat oricui, mai putin sistemul în discutie.
câmpul electric propriu general de dipol în centrul sau egal cu :
sau unde R este raza
atomului (moleculei). În acest caz câmpul total simtit de catre
atomul sau molecula este dat de :
unde fiind numarul de atomi din unitatea de volum. Vectorul
de polarizare devine:
De aici rezulta permitivitatea electrica relativa:
sau pala sistemului microscopic (atom, molecula):
formula Clausius-Mossotti
(ecuatia Lorentz-Lorentz) care permite determinarea parametrului
microscopic
masurând parametrul microscopic
Relatia este valabila pentru dielectrici nepolari, tinând cont doar de
electrica în lichide. În
cazul gazelor, a caror concentratie n este mica,
termenul se poate neglija
si obtinerea rezultatului obtinut anterior în exemplul gazelor
cu molecule nepolare :
2.4. Feroelectrici. Efectul piezoelectric
Exista dielectrici cu o structura
cristalina care au o polarizatie spontana (o orientare
spontana a momentelor electrice dipolare) în absenta unui câmp
electric extrem. Aceste substante se numesc feroelectrice: sarea
Seignette (), ortofosfatul monopotasic
, titanatul de bariu
etc. Aceste
substante cristaline nu poseda centru de simetrie si
interactia particulelor din celula cristalina conduce la o orientare paralela a momentelor
electrice dipolare. Substanta feroelectrica este alcatuita
zone microscopice numite domenii în care interiorul carora toate momentele
dipolare sunt paralele (regiuni de polarizare spontana), orientarea
vectorilor de polarizare ai diferitelor domenii fiind, în general, aleatorie,
astfel încât momentul electric al întregului cristal este nul. Daca se
aplica un câmp electric exterior, momentele electrice ale domeniilor se
rotesc, tinând sa se alieze la directia câmpului aplicat.
Sarcinile de polarizatie care apar pe suprafete sunt anihilate de
catre sarcinile libere din are. Prin modificarea momentelor electrice
dipolare ale unui astfel de cristal (de exemplu prin incalzire) în cazul piroelectricitatii,
sau prin tensionare mecanica în cazul piezoelectricitatii
se vor produce câmpuri electrice extreme, nefiind timp ca sarcinile
împrastiate din are sa anihileze sarcinile de polarizare.
În
timp ce permitivitatea electrica relativa a dielectricilor este de
ordinul unitatilor (apa face exceptie cu ), permitivitatea feroelectricilor este de ordinul sutelor.
Polarizatia depinde neliniar de intesitatea E a câmpului electric
si prezinta fenomenul de histerezis (Valoarea lui P
atunci când E variaza depinde si de ,,istoria,, dielectricului
, adica de valorile precedente ale lui E). De asemenea exista
o temperatura numita punct luric la care substanta
îsi pierde proprietatile de feroelectric, transformându-se
într-un dielectric norma. Darea Seignette are doua puncte luric (superior
297k si inferior 255k), în exteriorul acestui interval pierzându-si
prioritatile de feroelectric.
3. Proprietatile magnetice ale substantei
3.1. Momentele magnetice ale electronilor si ale atomilor
Ne reamintim ca
electronul poseda în atom un moment cinetic orbital caruia îi corespunde un câmp magnetic descris de
vectorul moment magnetic orbital.
unde este raportul
giromagnetic al momentelor orbitale. Deoarece momentul cinetic este cuantificat
(în marime):
unde l este
numarul cuantic orbital, va fi cuantificat si modulul momentului
magnetic orbital.
unde
este mognatomul
Bohr-Procpiu.
Însumând momentele orbitale ale electronilor din atom obtinem momentul magnetic orbital al atomului :
care este proportional cu suma
momentelor cinetice orbitale ale electronilor din atomi :
g fiind raportul giromagnetic.
Electronul
poseda si un moment cinetic propriu (momentul cinetic de spin sau
spinul electronului): Acesta are
marimea cuantificata
(numarul cuantic de spin). Proiectia lui pe
axa oarecare cuantificata la doua valori :
Corespunzator momentului cinetic de spin, electronul produce un câmp magnetic descris de vectorul moment magnetic de spin :
3.2. Tipuri de substante magnetice
Sunt trei grupe principale de substante în functie de proprietatile lor magnetice : substante diamagnetice, paramagnetice si feromagnetice. Substantele feromagnetice au proprietatile magnetice cele mai puternice. Diamagneticele si paramagneticele au proprietatile magnetice de mii si milioane de ori mai slabe. Daca o substanta este introdusa într-un câmp magnetic extern cu un gradient puternic dupa o anumita directie vom observa urmatoarele comportari: feromagneticele sunt puternic atrase în regiunea cu câmp intens, diagramele sunt slab respinse dinspre aceasta regiune iar paramagneticele sunt usor atrase.
3.2.1. Diamagnetismul
Din punct de vedere clasic se considera ca la introducerea atomilor în câmpul magnetic se genereaza un câmp electric prin fenomenul de inductie electromagnetica. Astfel, daca ne imaginam o traiectorie circulara a unui electron în jurul nucleului, al carei plan este perpendicular pe directia câmpului magnetic exterior, legea lui Faraday pentru fenomenul de inductie electromagnetica:
devine:
de unde :
reprezinta
intensitatea câmpului electric indus, tangent la orbita electronului,
echivalata cu un cuplu de moment :
egal cu viteza de variatie a momentului cinetic :
Integrând în raportul cu timpul, gasind ca la stralucirea câmpului magnetic exterior (de la zero la B) apare un moment cinetic suplimentar :
Acestea genereaza un moment magnetic suplimentar :
de sens opus câmpului magnetic extrem. Aceasta înseamna ca se va produce o
forta de respingere între atom
si câmpul exterior. Alegând de-a lungul axei
si considerând un atom cu simetrie sferica :
si
, rezulta ca
se poate înlocui cu
unde este valoarea medie
patrata a distantei radiale adevarate din centrul atomului.
Mai exact
poate fi oferit de catre mecanica cuantica:
unde
este functia de unda a electronului în atom.
Efectul diamagnetic apare în toti atomii, dar se evidentiaza în
substantele alcatuite din atomi al caror moment magnetic total
este zero (momentele magnetice din interior se anuleaza).
Substantele
diamagnetice se împart în diamagnetice ,, clasice ,, (unele metale : zinc,
aur,, mercur, etc, gazele mobile, unele elemente ca fosforul si zincul
si multi compusi organici ; aceste substante au
susceptibilitatea magnetica independenta de
temperatura), diamagnetice ,, anomale,, ( bismutul , grafitul, galiul,
antimoniul, etc; aceste substante au
, dependente de temperatura), si diamagnetice ,,
supraconductoare ,,.
3.2.2. Paramagnetismul
Paramagnetismul apare în substante ai caror atomi au un moment magnetic permanent. Atunci când se aplica un câmp magnetic exterior, asupra atomilor se exercita cuplurile de forte care tind sa-i alinieze paralel cu câmpul. Aceasta tendinta este contracarata de catre agitatia termica. Astfel, paramagnetismul va fi proportional cu inductia câmpului magnetic B si invers proportional cu temperatura T.
Vom
considera un sistem alcatuit din atomi cu momente magnetice permanente care, în prezenta unui câmp exterior
poseda energia de interactiune
Vectorul de magnetizatie
(magnetizatia ) , analog polarizatia
, se calculeaza însumând proiectiile pe
directia lui
ale tuturor momentelor
magnetice din unitatea de volum :
,
unde n este concentratia
substantei iar este media
statistica a distributiei momentelor magnetice ale atomilor în
echilibru termic în prezenta câmpului magnetic extern . Fizica
statistica se duce probabilitatea relativa ca un atom sa posede
energia potentiala
si implicit sa aiba momentul magnetic sub
unghiul fata de câmp exterior prin factorul Baltzmann :
functia Langevin,
unde este elementul de unghi solid si
Magnetizarea
devine : Daca temperatura
este normala si câmpul aplicat este slab,
si putem
aproxima:
la fel ca în cazul polarizarii de orientare. Susceptibilitatea magnetica este _
legea Curie.
Substante paramagnetice se împart în :
- paramagnetice normale: gaze (), platina, paladiul, saruri de nichel, fier, cobalt (la
temperaturi peste punctul Curic)
- metalele paramagnetice: nu depinde de temperatura, metale alcaline: litiul,
sodiul, potasiul, rubidiul si cesiul.
- antiferomagnetice: cristale ale elementelor din grupe de tranzitie ale sistemului periodic; aliaje si combinatiile lor chimice, deasupra punctului Curic antiferomagnetic.
3. Feromagnetismul
Substantele
feromagnetice nu au nevoie de un câmp extrem pentru a-si mentine
magnetizarea. Vectorul de magnetizarea al acestor substante M
depinde neliniar de inductia magnetica
. Comportarea speciala a feromagnetilor se
explica prin existenta unor
,,domenii de magnetizare spontana,, sau ,,domenii Weiss,, în
alcatuirea lor, de dimensiuni microscopice
,. Dar care contin milioane de atomi ai caror spini
si momente sunt orientati în aceeasi directie.
Explicatia alinierii paralele a tuturor momentelor magnetice atomice
dintr-un domeniu Weiss se bazeaza pe notiunea de ,,forta de
schimb,,. Astfel daca un electron responsabil de momentul magnetic al
atomului de fier are spinul orientat ,,în sus,, el va forta un electron de conductie care trece prin apropiere
sa-si orienteze spinul ,,în jos,, pe baza principiului de excluziune
(Pauli). Trecând pe lânga atomul vecin, electronul de conductie cu
spinul ,,în jos,,. Astfel, desi tendinta naturala
(favorabila energetic) a doi atomi vecini este sa aiba momentele
magnetice antiparalele, în cazul substantei feromagnetice electronul de
conductie intermediaza alinierea paralela a acestor momente
magnetice.
În
mod obisnuit momentele magnetice ale diferitelor domenii Weiss are
orientari abaterea si magnetizarea feromagnetului este nula.
Daca se alica un câmp magnetic, peretii cu câmpul se deplaseaza încorporând
si domeniile vecine. Crescând intensitatea câmpului, domeniile ale
caror momentele sunt paralele cu acesta cresc încorporându-le pe toate
celelalte si se ajunge la saturatie (magnetizatia atinge
valoarea maxima). Îndepartând câmpul exterior aplicat feromagnetul
pastreaza a anumita magnetizare remanenta, devenind un
magnet permanent. Astfel, magnetizatia materialelor feromagnetice depinde
atât de câmpul exterior aplicat cât si de ,,istoria,, magnetizarii
sale (fenomenul de histerezis cu aplicatii în tot ce înseamna
memorii cu miez magnetic). Exista o temperatura (punctul Curie) la
care alinierea momentelor magnetice atomice se distruge si feromagnetul
devine paramagnetic (temperatura Curie este de pentru fierul pur si de
pentru nichelul pur).
În afara de feromagneti exista si alte substante magnetice mai exotice ca, de exemplu :
-substante antiferomagnetice (Cromul, halogenii elementelor din grup fierului, cromului, manganului, etc. ) în care momentele magnetice ale atomilor vecini sunt egale în marime si antiparalele, compensându-se reciproc, astfel încât nu se produc efecte magnetice externe.
- substante ferimagnetice (ferite): aceste substante sunt alcatuite din doua retele cristaline atomii alternativi având momentele magnetice antiparalele dar inegale. Exista o magnetizatie, nu asa de mare ca la feromagnetice, dar suficienta. Feritele sunt izolatoare (cursantii Foucault (turbionari)sunt ) ceea ce la face utile în dispozitivele cu microunde.
|