Transformare în contrariu
Definitie
Mecanism în care pulsiunea conflictuala este nu numai refulata, ci si înlocuita printr-o pulsiune contrara.
Trei sinonime au fost utilizate - primul apartinând lui Freud, celelalte doua Annei Freud - pentru a desemna acest mecanism de aparare:
rasturnarea în contrariu (1915a/1968);
transformarea în contrariu (1936/1993);
modificarea în contrariu (1936/1993).
Dintre aceste traduceri, am ales primul termen, propus de Freud, si care este cel mai des folosit*.
Discutarea definitiei
Textul "Pulsiuni si destine ale pulsiunilor" (1915a/1968), în care Freud prezinta transformarea în contrariu, se sprijina doar pe câteva exemple. Sunt mentionate perechile sadism-masochism si voyeurism-exhibitionism, care ilustreaza trecerea de la activitate la pasivitate (a produce suferinta -a sufer 939h75j i si a privi - a fi privit), precum si transformarea iubirii în ura.
Aceste exemple nu sunt limitative. Laplanche si Pontalis (1967) precizeaza ca obiectul pulsiunii se poate si el modifica, trecând de la propria persoana la celalalt, iar trecerea de la activitate la pasivitate se poate face si în sens invers. De altfel, Freud a dat mai multe exemple ale acestei ultime modalitati în alte texte decât cel scris în 1915.
În limba franceza se prefera expresia renversement dans le contraire ("rasturnare în contrariu"), tradusa în româneste prin "transformare în contrariu", care, în limbajul românesc de specialitate, este formularea consacrata pentru acest concept (n.t.).
DOUĂZECI sI NOUĂ DE MECANISME DE APĂRARE 298
Istoric
Dupa o scurta prezentare a mecanismului "transformare în contrariu" (1915a/1968), Freud admite din nou, într-un pasaj al Noilor conferinte de introducere în psihanaliza (1933/ 1984), posibilitatea modificarii scopului si mai ales a obiectului unei pulsiuni. Exemple ale unor transformari în contrariu a pulsiunii revin, de fapt, cu regularitate în scrierile sale.
A. Freud se intereseaza mult de acest mecanism, mai ales în legatura cu fantasma Ia copil. DSM-IV (1994/ 1996) nu-l mentioneaza, dar ofera o definitie foarte cuprinzatoare formatiunii reactionale, care înglobeaza si transformarea în contrariu.
Exemp1e
Desi primul exemplu citat este ceva mai vechi (angoasa cailor ferate, frecventa în secolul trecut, nu mai este la moda), el poate explica teama de transporturi în general. Freud (1905/1987) da acestui fapt o interpretare originala. Pentru copii, leganarea din primii ani de viata este o amintire plina de farmec. Ei retraiesc senzatii similare gratie clatinarilor din timpul calatoriilor si asociaza inconstient placerea sexuala cu deplasarile în tren. Totusi, multi adolescenti si adulti (Freud nu are în vedere cazul copiilor, care se simt de multe ori rau în cursul deplasarilor cu mijloacele de transport), nedorind sa-si refuleze aceasta placere, o transforma în contrariul ei si reactioneaza la leganare si balans printr-o stare de greata, ceea ce le provoaca senzatii de epuizare si angoasa pe durata calatoriei.
Se stie ca Freud însusi suferea de fobia calatoriilor (Jones, 1955/1979), interpretarea evocata mai sus fiind probabil o autoanaliza.
Transformarea pasivitatii în activitate este ilustrata de Freud în mai multe rânduri, mai cu seama în legatura cu jocul copilului.
În celebrul joc "Fort - Da" (1920/1981), nepotelul lui Freud se distreaza aruncând si tragând înapoi un mosorel. Una dintre interpretarile lui Freud este ca baietelul reproduce astfel simbolic absenta mamei sale, pe care el este obligat sa o accepte în mod pasiv. În jocul sau însa, copilul transforma aceasta absenta într-o situatie activa.
Un alt exemplu dat de Freud (1931/1985) are la baza aceeasi intentie: o fetita repeta asupra papusii sale, jucând un rol activ, ceea ce ea suporta pasiv din partea mamei, care o spala, o îmbraca si o sileste sa umble curata.
Într-o proba proiectiva, testul "Satul", psihologul îi sugereaza subiectului-constructor ca satul sau va fi atacat. El îi propune deci o situatie de pasivitate
TRANSFORMARE IN CONTRARIU
(sa fie atacat). Aceasta sugestie este uneori refuzata categoric, nici un mecanism de aparare neputând fi pus în actiune pentru a ajuta persoana sa-si domine anxietatea. Apoi ea poate conduce la raspunsuri foarte dramatice. Se întâmpla însa (rar!) ca anxietatea provocata sa fie transformata în contrariul ei.
Astfel, Perrine, 6 ani, care manifesta o excelenta afirmare de sine, transforma brusc situatia data în contrariul sau. Ea îsi imagineaza ca un rege, gasind ca satul ei e mai frumos decât al lui, vrea sa-l atace ca sa se instaleze acolo. Fetita îsi imagineaza ca, în timpul bataliei, ea reuseste sa-l fure pe fiul regelui, sa-l ascunda si, în final, sa se marite cu el! La întrebarea privind locurile sale de promenada preferate din sat, ea raspunde: "M-as duce prin preajma bisericii, aproape de rege. si i-as spune: Sunt casatorita cu fiul tau!". Un sfârsit triumfal este deci imaginat Ia acest atac, adesea foarte anxiogen pentru alti subiecti, dar care este modificat aici în beneficiul copilului.
K. Abraham (1916/1977) ne propune un caz de transformare a pulsiunii de ostilitate în iubire:
O fetita de 4 ani remarca, pe când lua într-o zi prânzul cu tatal ei, în absenta mamei: "Ce bine ca mama nu-i azi acasa! - De ce? - Ca nu poate sa ne întrerupa când vorbim". Câteva saptamâni mai târziu, dorintele sale de a-si îndeparta mama devin mai precise: "Mama, tu când o sa mori? - Dar daca eu mor, tu nu o sa mai ai mama! - Da, dar tatic tot o sa mai am! ". În alta zi, ea îsi manifesta dorinta de a-si vedea tatal gol. Dar ostilitatea fata de mama este înlocuita, dupa câtva timp, de manifestari de afectiune. De fiecare data când mama si fiica trec prin fata magazinelor, fetita îi cere mamei sa aleaga, dintre obiectele din vitrina, pe acelea pe care le doreste si o asigura ca i le va oferi când va fi mare.
Interpretarea data de K. Abraham (1916/1977) este urmatoarea: "Prin conduita sa, fetita exprima urmatorul gând: «Când o sa fiu mare voi avea bani caci voi fi sotia tatei, în timp ce tu vei fi copilul nostru, iar eu voi face cumparaturi pentru tine»".
Dupa aceste exemple în care sunt implicati copii, iata un caz de transformare în contrariu la un adolescent:
Françoise Dolto (1984) primeste la consultatie un adolescent, Marc, adus de parintii sai pentru ca fusese exmatriculat de la liceu dupa ce si-a falsificat carnetul de note. Dolto descopera cu stupefactie ca modificarea notelor s-a facut în sensul scaderii lor. Dupa o discutie cu el, una dintre explicatiile acestei conduite surprinzatoare este urmatoarea: Marc avusese un frate mai mare, care decedase într-un accident cu trei ani înainte. Rivalitatea care s-a instalat în timpul copilariei celor doi frati, amândoi supradotati, fusese nu numai refulata, ci transformata în contrariul sau. De atunci, Marc si-a interzis orice reusita printr-un mecanism de autopedepsire (dar si din alte motive, legate de relatiile cu parintii, aspecte pe care ar fi inutil sa le detaliem aici).
DOUĂZECI sI NOUĂ DE MECANISME DE APĂRARE 300
Relatiile cu alte mecanisme de aparare
Transformarea în contrariu este o contrainvestire, care intervine si în alte mecanisme de aparare. Mai întâi de toate, am putea spune ca întoarcerea catre propria persoana este un mod particular de transformare în contrariu, întrucât transformarea vizeaza obiectul pulsiunilor agresive, care se deplaseaza dinspre celalalt asupra propriei persoane.
si formatiunea reactionala întretine strânse legaturi cu transformarea în contrariu. Atunci când transformarea în contrariu conduce la o modificare globala a personalitatii, devenind obisnuita, putem vorbi despre formatiune reactionala. Aceasta din urma nu este niciodata punctuala, ci reprezinta o transformare în contrariu care antreneaza o modificare a caracterului. Freud (1926/1995) explica diferenta dintre cele doua descriind, la o femeie isterica, urmarile unei transformari a pulsiunii de ura fata de copiii sai. Prin reactie, ea îi va trata cu o tandrete excesiva, fara "a deveni totusi, în ansamblu, mai iubitoare decât celelalte femei si nici macar mai tandra cu alti copii". Aceasta transformare nu a devenit înca "o dispozitie generala a eului" cum ar fi, de pilda, altruismul.
Identificarea cu agresorul este si ea o transformare a pulsiunii în contrariul sau: simtindu-te agresat, agresezi la rândul tau. A. Freud (în Sandler, 1985/1989) da exemplul unui copil care, dupa ce a fost la un cabinet stomatologic, se joaca de-a dentistul: "Se poate spune ca el se identifica cu agresorul, de data aceasta el fiind dentistul. Am putea spune însa, la fel de bine, ca avem de-a face cu o rasturnare a rolurilor sau cu o transformare a pasivitatii în activitate". Dupa cum explica Sandler, distinctia între cele trei mecanisme este într-adevar extrem de subtila.
La copil, apararea prin refugiul în reverie se hraneste din transformarea imaginara în contrariu. Atunci când un copil se simte pe drept cuvânt inferior adultilor, el îsi spune povesti, îsi imagineaza ca este cel mai puternic, cel mai bogat, cel mai frumos. Sentimentele de inferioritate sunt transformate pe timpul reveriei în sentimente de superioritate. Un personaj temut poate deveni, în imaginarul copilului, un animal protector. Astfel, un baietel de 7 ani face din tatal sau, de care se teme, un leu inofensiv (A. Freud, 1936/1993).
Ascetismul adolescentului este si el un caz particular de transformare în contrariu, deoarece este vorba de contracararea violentei pulsiunilor sexuale prin renuntarea la toate placerile corporale, chiar si la cele mai obisnuite, si, uneori, prin înlocuirea acestora prin spectaculoase mortificari ale simturilor.
TRANSFORMARE ÎN CONTRARIU
În sfârsit, proiectia paranoica, în care "ceea ce trebuie sa fie resimtit în interior ca fiind iubire este perceput în exterior ca fiind ura" (Freud, 1911/ 1979), este un dublu al transformarii în contrariu. Iubirea este transformata în ura si însusi obiectul pulsiunii se schimba, întrucât el trece, în mintea paranoicului, de la persoana iubita, apoi detestata, la subiectul însusi.
Semnificatia pentru patologie
Dupa cum am putut vedea mai sus, spre deosebire de formatiunea reactionala care, în forma ei patologica, este legata de nevroza obsesionala, transformarea in contrariu se poate asocia, în anumite cazuri, cu isteria. Freud face doar o scurta aluzie la acest fapt, în inhibitie, simptom si angoasa. stim ca în cadrul refugiului în reverie se utilizeaza în mare masura aceasta transformare. Daca satisfactia legata de reverie se instaleaza la adult, ea îsi pierde caracterul anodin pe care îl detinea în copilarie, întrucât risca sa modifice relatiile cu realitatea, favorizând dezinteresul pentru lumea exterioara (A. Freud, 1936/1993).
|
