Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload




ADSL

Informatica


Este foarte periculos afara acolo, in salbaticul si populatul Internet. Indiferent daca ai o conexiune permanenta prin cablu, ADSL sau folosesti dial-up, te afli intr-un mediu care te poate contamina cu tot felul de lucruri nedorite, prin intermediul download-urilor sau al atasamentelor mesajelor. Creatorii de virusi au devenit din ce in ce mai vicleni si performanti. In acest sens, softul antivirus este primul tau aliat, prima linie de aparare - daca nu folosesti astfel de programe, trebuie sa incepi.
Din fericire, exista o mare varietate de aplicatii. Dintre acestea, PCWorld a evaluat o gama destul de larga dintre cele care ofera cele mai multe optiuni de protectie. Fiecare program isi seteaza implicit anumite facilitati - daca le lasi asa cum le primesti, sau daca folosesti numai cateva intr-o incercare sumara de imbunatatire a performantelor sistemului, este posibil sa ai un calculator neprotejat in anumite segmente cruciale.
Am alcatuit o lista cu setari cheie care te vor ajuta sa protejezi cat mai bine calculatorul. Toate pachetele antivirus sunt diferite; unele dintre ele aranjeaza optiunile intr-un sumar usor de folosit, altele ascund bine atuurile in meniuri si submeniuri, iar altele (pentru a ne complica si mai mult viata) numesc diferit facilitati identice. Exemplele de mai jos sunt din Norton Antivirus 2003 (creat de Symantec) si EZ Antivirus (ETrust). Nu putem arata toti pasii pentru fiecare pachet, dar tipurile de setari si optiuni de care va trebui sa ti cont sunt similare. Dupa ce le-ai identificat si activat, calculatorul tau va fi in stare de alerta maxima.



1. Activeaza protectia permanenta. Aproape toate pachetele software antivirus sunt capabile sa opereze in permanenta, monitorizand toate fisierele care sunt folosite; verifica daca aceasta optiune nu a fost oprita, accidental. Daca programul pe care il folosesti permite stabilirea caror fisiere sa fie analizate, alege-le pe toate. Aditional, activeaza optiuni speciale, precum cea creata de ETrust pentru scanarea mesajelor primite si trimise.

2. Verifica daca toate fisierele sunt scanate. Desi unele tipuri de fisiere este foarte putin posibil sa contina virusi, tehnologia - si abuzul acesteia - merge inainte. Este important ca programul antivirus sa analizeze toate fisierele din calculator, inclusiv arhivele comprimate, precum fisierele .zip. Pentru a scuti timp, unele aplicatii neglijeaza acest tip de fisiere, precum si altele. Pentru o protectie maxima, seteaza softul sa scaneze totul.

3. Activeaza update-ul automat. Pasul critic in mentinerea performantelor softului antivirus il constituie actualizarea fisierului cu semnaturile celor mai importanti virusi. Setarea updatarii automate devine astfel vitala. Cand optiunea este activata, programe precumNorton AntiVirus verifica periodic pe Internet daca au aparut update-uri (de fiecare data cand ai acces internet). In cazul altor aplicatii antivirus, trebuie sa specifici cand vrei ca programul sa verifice update-urile - cel putin o data pe zi este o idee buna. Toate pachetele permit verificarea manuala, lucru pe care il poti face oricand.

4. Activeaza scanarea aleatoare. Virusii noi pot circula atat de rapid, incat sistemul poate fi prins pe picior gresit inainte ca softul antivirus sa-si actualizeze fisierul cu semnaturi sau caracteristicile virusilor. Tocmai de aceea majoritatea programelor includ optiuni pentru scanare aleatoare, care urmareste activitatile asemanatoare cu cele ale virusilor, dar in afara definitiilor formale. Verifica daca aceasta optiune este activata. In general, poarta denumiri diferite, in functie de aplicatie - ETrust ii zice 'heuristic scanning', Norton AntiVirus apeleaza la Bloodhood, iar McAfee VirusScan a botezat-o H.A.W.K.

5. Alege reparare automata. Fii atent la setarile care controleaza actiunile intreprinse de soft atunci cand gaseste un fisier infectat. Pentru majoritatea utilizatorilor, cea mai buna alegere o constituie repararea automata (daca optiunea este oferita de soft). Evident, denumirea purtata de facilitate difera (ETrust, prezentat alaturat, a optat pentru System Cure). Unele pachete antivirus necesita mai mult efort din partea utilizatorului. Trebuie sa ti cont si de faptul ca anumiti virusi nu pot fi reparati automat; in acest caz, softul iti va oferi mai multe variante si sfaturi.

6. Programeaza scanari automate complete. Desi majoritatea pachetelor antivirus permit scanare continua, este indicat sa programezi analize regulate ale intregului sistem, pentru a gasi virusii care este posibil sa fi scapat in interiorul calculatorului tau. Majoritatea pachetelor permit un control destul de bun asupra scanarii, in ceea ce priveste modalitatea si momentul in care aceasta sa se realizeze. Daca sistemul tau este pornit mereu, poti programa o scanare in timpul noptii. Daca nu, foloseste pauzele din timpul zilei, cand sistemul este pornit si tu nu lucrezi foarte mult. Pentru un nivel de securitate superior, scaneaza complet calculatorul o data pe zi - desi o data pe saptamana este suficient, daca nu folosesti sistemul tot timpul. De asemenea, poti opta oricand pentru scanari manuale.

7. Activeaza optiunile speciale. Unele dintre programele antivirus mai noi includ facilitati aditionale, distinctive, precum scanarea mesajelor sau a aplicatiilor instant-messaging (Norton AntiVirus 2003, prezentat in imagine). Desi este posibil sa fie nevoie sa sapi adanc printre optiunile si meniurile aplicatiilor pentru a gasi setarile, este recomandat sa ai activate toate optiunile speciale.

8. Actualizeaza definitiile virusilor. Considerand ca te joci deja cu softul antivirus si te-ai familiarizat cu el, poti actualiza manual definitiile virusilor, chiar daca ai programat un update automat pentru mai tarziu. Incercarea acestei facilitati este o practica buna pentru momentul cand un virus te va ataca si vei avea nevoie de cea mai buna protectie.

9. Creaza discuri de backup. In final, foloseste optiunile softului antivirus pentru a crea discuri de backup pentru situatiile de urgenta. Toate pachetele ofera aceasta optiune, cruciala pentru inlaturarea unor virusi care nu pot fi reparati automat. Discul va permite, de asemenea, repornirea calculatorului daca un virus a penetrat sistemul de securitate.


Document Info


Accesari: 1660
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )