APOCALIPSUL MODERN
Consider ca avem de a face cu un apocalips turnat într-o varianta moderna. Aceasta idee mi-e întarita de diverse argumente pe care le v 20120y249u oi sublinia în cele ce urmeaza.
Luând de exemplu personajul pe care l-am putea caracteriza drept straniu, contele de Saint-Germain e cel care aduce la cunostinta stirea descoperirii vechilor doctrine ezoterice, stire evident plasata la limitele credibilitatii. Contele însusi pare un mesager din celalat univers :
,,Dar suntem câtiva care, din 1939, stim ca existati. Faptul ca ati aparut deodata, si independent de traditiile pe care le cunoastem, ne îndeamna sa credem, pe de o parte, ca aveti o misiune speciala, iar pe de alta parte, ca dispuneti de mijloace de cunoastere mult superioare celor care sunt la dispozitia noastra.''
Chiar al doilea razboi mondial pare contelui o confruntare dintre doua societati secrete care dirijeaza pe ascuns destinele omenirii-a Templierilor si a Cavalerilor Teutoni.
Semnele care vestesc schimbarea ar fi continute în vechile teorii: autorul subliniaza aici posibilitatea ca ,,cei vechi/ disparutii'' sa fi avut cunostinte pe care oamenii de stiinta actuali nu le-ar fi putut egala, deoarece stiinta celor ,, vechi'' se apropia foarte mult de magie.
Cazul Veronica Buehler este un fel de atentionare asupra faptului ca ar mai exista si alte lumi înafara de cea cunoscuta. Avem de a face cu o mutatie a granitelor realului, fapt ce se regaseste sub forma personajului Rupini. Aceasta intruziune a suprarealului în real ne ofera un prim argument în dainuirea memoriei si nu a trupului.
Articolul despre Dominic este interzis de cei aflati la putere deoarece în conceptia acestora irealul nu are ce cauta în profan iar oamenii nu sunt pregatiti.
Al doilea razboi mondial, Hiroshima, Armstrong, bombele cu hidrogen sunt puternice motive care ar sustine ideea unei revelatii apocaliptice. Apocalipsul nuclear este în fond, semnul care duce la nasterea unei noi generatii, a ,,omului postatomic'' a celui care rezista oricarui tip de mediu, fie el radioactiv sau toxic.
Un alt element cheie ar putea fi descifrarea originala a Cântului XI din Purgatoriul. Acest cânt sub forma de rugaciune se îndreapta la un moment dat spre :
,,Dar, Tata drag, acest din urma glas
nu-i pentru noi, caci de-asta nu ne doare,
ci pentru-acei ce-n urma-ne-au ramas.''
Observam deci viziunea lui Dominic, evident sugerata de acest cânt, o viziune asupra oamenilor din generatia lui : acestia au pierdut simtul anistoric odata cu pierderea nemuririi .
Întoarcerea lui Dominic în ,,spatiul matricial'' are ca efect retragerea irealului iar aceasta revarsare brusca a timpului are ca rezultat tocmai moartea personajului.
,,Ce facem cu timpul?''
Prin urmare Timpul e aliatul apocalipsei; la nivel individual Dominic), timpul actioneaza si pro întinerirea, memoria de elefant) dar si contra regresiunea fizica si mentala).
Revenind la începuturile povestirii pentru a face o încheiere lucrarii de fata, nu putem omite rolul mitic revitalizant al focului în cazul de fata fulgerul ) dar care primeste conotatii apocaliptice datorita experimentelor initiate de doctorul Rudolf sub ,,îndrumarea'' Gestapoului.
Dorinta de sinucidere a personajului trebuie privita ca o introducere în acest apocalips, deoarece din punctul de vedere al temei tratate am putea spune ca aceasta s-a realizat , iar sufletul memoria ) e cea care acces la cunostintele si revelatile supraomenesti, altfel spus o continuare a profanului în sacru pâna la constientizarea decesului.
|