ARHITECTURA INTERNETULUI
2.1.A) Coordonarea Internetul -ului ?
Una din intrebarile referitoare la Internet este : cine il conduce ?
Nu exista conducere centralizata a Internetului. Exista mii si mii de retele individuale ale diverselor organizatii, fiecare dintre acestea avand conducere si finantare proprie.
Impreuna, aceste retele si organizatii formeaza "lumea" interconectata a Internetului.
Pentru ca retelele si calculatoarele sa coopereze trebuie sa existe un acord general referitor la protocoalele Internet si standardele pentru protocoale. Aceste protocoale si standarde sunt expuse in RFC-uri (requests for comment) acceptate de catre utilizatorii si organizatorii Internetului.
O mare diversitate de grupuri ajuta la stabilirea standardelor specifice si la educarea persoanelor pentru a utiliza corect Internetul.
De majoritatea problemelor de arhitectura ale Internet-ului se ocupa Internet Activities Board (IAB), sustinut material de Internet Society (grup privat non-profit). De modul cum evolueaza protocoalele TCP/IP (Transmission Control Protocol/Internet Protocol) se ocupa Internet Engineering Task Force (IETF) (www.ietf.org).
Word wide web Consortium (W3C) are ca responsabilitate perfectionarea standardelor pentru evolutia partii celei mai dinamice a Internet-ului World Wide Web (www.w3.org). Supravegherea inregistrarii domeniilor Internet-ului este facuta de administratorii (registrar) care coopereaza intre ei pentru ca domeniile sa fie detinute unic de catre o firma/persoana (www.zd 525b11f net.com si www.quepublishing.com).
Retelele sunt interconectate intr-o mare varietate de forme. Pentru eficientizare, retelele locale se reunesc in consortii, denumite retele regionale. Liniile care leaga retelele pot fi simple (liniile telefonice) sau complexe (fibre optice, legaturi prin microunde, transmisii prin satelit).
TEST GRILA
|
2.1.B) Structura Internet-ului
2.1.B1) Organizatia de retele
Internet-ul este o organizatie deschisa de retele, pe care nici un grup nu o conduce si nu o finanteaza in totalitate.
Exista organizatii private, universitati si agentii guvernamentale care platesc pentru Internet si conduc parti ale acestuia.
2.1.B2) Finantarea Internet-ului
De exemplu, in S.U.A., prin intermediul agentiilor, Guvernul federal plateste pentru unele magistrale de mare viteza.
(De exemplu: magistrala de mare viteza vBMS - very hight-speed Backborne Network Services - ofera o infrastructura de mare viteza pentru comunitatea educationala si de cercetare, asigurand legatura intre centrele de calcul foarte mari;
Guvernul S.U.A. a infiintat Internet 2 pentru uzul universitatilor, o retea superrapida, prin care se pot transfera date cu viteze de 2,4 gigabiti pe secunda).
2.1.B3) Retelele regionale furnizeaza si intretin accesul la Internet intr-un anumit perimetru geografic. Acestea constau din retele si organizatii mai mici, din perimetrul precizat, interconectate intre ele pentru a furniza servicii mai bune.
2.1.B4) Administratorii Internet - companii particulare care raspund de inregistrarea domeniilor Internet pentru firme si persoane fizice. Administratorii Internet sunt supravegheati de catre consilii de conducere formate din persoane fizice si din institutii publice.
2.1.B5) Furnizori de servicii Internet (ISP) pun la dispozitia doritorilor conexiuni la Internet. Furnizorii conduc segmentele proprii ale Internet-ului si pot furniza conexiuni la mare distanta - magistrale (back borne). De asemenea, si companiile telefonice reprezinta o sursa de conexiuni la distanta pentru Internet.
2.1.B6) Societatea Internet este o organizatie privata, non-profit, care face recomandari tehnologice si de arhitecturi referitoare la Internet (functionarea TCP/IP si a altor protocoale ale Internet-ului). Aceasta orienteaza si directiile de dezvoltare ale Internet-ului.
2.2.A) Cum sunt transmise datele prin Internet ?
Procedeul de transmitere a unei informatii prin Internet la destinatia dorita este foarte complex.
La transmiterea informatiei prin Internet Transmission Control Protocol (TCP) - limbajul utilizat pentru comunicarea prin Internet -, aceasta este sparta in pachete. PC-ul propriu transmite aceste pachete retelei locale, respectiv Societatii furnizoare de servicii Internet (ISP). In continuare, pachetele "calatoresc" prin mai multe nivele de retele, calculatoare si linii de comunicatie pana ajung la destinatie. Componente hardware specializate proceseaza aceste pachete si le orienteaza catre destinatia corecta, constituind liantul principal care mentine Internetul. Cele mai importante componente hardware din aceasta categorie sunt: conectorii (hubs), puntile (bridges) - dispozitive de legatura intre retele, portile de acces, repetoare (repeaters) si rutere (routers).
Conectorii leaga mai multe grupuri de calculatoare, permitand calculatoarelor sa comunice intre ele. Puntile leaga retelele locale (Local Area Network) intre ele, realizand selectia datelor pentru reteaua proprie, precum si pentru alte retele. Ruterele sunt necesare cand datele sunt transmise intre doua retele diferite, determinand destinatia fiecarui pachet.
La nivelul cel mai de jos (ca localizare) se afla retelele locale ale firmelor. Retelele de nivel mediu conecteaza retelele locale utilizand linii telefonice rapide si legaturile prin microunde. O retea regionala este o retea de nivel mediu intr-o zona geografica. O retea WAN (Wide Area Network) consta dintr-o organizatie cu mai multe site-uri care au retelele legate impreuna.
Cand un pachet calatoreste de la un PC dintr-o retea locala (LAN) a unei retele de nivel mediu catre un PC plasat intr-o alta parte a retelei de nivel mediu, unul sau mai multe rutere transmite/transmit pachetele la destinatia lor corecta. Daca destinatia este in afara retelei de nivel mediu, pachetele sunt transmise la Network Access Point (NAP), care foloseste pentru transmisie o magistrala de mare viteza (Mb/Gb pe secunda.
TEST GRILA
|
2.2.B1) Se poate apela un calculator mare conectat la Internet printr-un serviciu online sau o companie care furnizeaza servicii Internet (ISP), sau printr-un modem de cablu.
Retele token-ring trec datele in "jetoane" de la un calculator la altul intr-o configuratie inelara sau in stea. In retelele Ethernet datele circula de la un server la un calculator din retea.
2.2.B2) Solicitarile si expedierile de date sunt manevrate de rutere; ele realizeaza majoritatea activitatilor de directionare a traficului pe Internet. Ruterele transmit informatiile de la retea la retea.
2.2.B3) Datele pot fi transferate intre retele in diferite moduri, cu diferite viteze.
Liniile telefonice obisnuite pot transmite date cu o viteza de 56 kbps (kilobiti pe secunda).
Liniile telefonice inchiriate pot transporta date cu viteze mai mari (legatura T1 cu viteza de 1,544 Mbps, legatura T3 cu viteza de 44,754 Mbps).
Liniile telefonice speciale : Integrated Services Digital Network (ISDN).
Conexiunea prin cablu optic conexiunile de inalta viteza Digital Subscriber Line (DSL).
Datele se pot transfera si prin magistrala de viteza inalta. Pentru a intra in aceasta magistrala, datele sunt transmise la un punct de acces in retea Network Access Point (NAP). Una din retelele de inalta viteza este VBNS (transmite datele cu viteza de 156 Mbps).
TEST GRILA
2.3.A) Cum functioneaza protocoalele TCP/IP ?
Activitatea celor mai importante doua protocoale pe Internet - Transmission Control Protocol (TCP) si Internet Protocol (IP) - se refera la :
"spargerea" oricarei informatii sau mesaj in elemente numite pachete;
livrarea acestor pachete la destinatia corecta;
reasamblarea pachetelor in forma lor originala.
Protocolul TCP "sparge" si reasambleaza pachetele, iar protocolul IP raspunde de transmiterea pachetelor la destinatia corecta.
Internet-ul este o retea bazata pe schimbul de pachete (packet switched network). Intr-o asemenea retea nu exista o legatura intre expeditor si destinatar. Protocolul TCP/IP "sparge" informatia transmisa in pachete mici; ea poate fi transmisa pe cai diferite in acelasi timp si in final se realizeaza asamblarea pachetelor la destinatie.
Pentru comparatie, sistemul telefonic este o retea cu conexiune directa intre expeditor si destinatar (circuit switched network), in care, dupa realizarea conexiunii, acea parte a retelei este destinata numai acestei conexiuni.
Pentru ca PC-ul sa se poata conecta la Internet, acesta are nevoie de componente software specifice care inteleg si interpreteaza protocoalele TCP/IP. Aceste componente se numesc socket al TCP/IP. Pentru PC-uri denumirea este win sock in diferite versiuni disponibile. PC-urile pot utiliza anumite parti (facilitati) ale Internet-ului fara sa utilizeze Win sock/Mac TCP. De exemplu, nu poti vedea paginile Web fara Win sock. Modalitatile de conectare ale unui calculator la Internet sunt :
a. printr-o conexiune directa (via LAN);
b. un cablu modem;
c. o linie DSL;
d. conectarea prin modem.
Pentru modalitatile de conectare a, b, c este necesara o placa de retea (inclusiv driver-ul specific)pentru asigurarea interfetei intre retea si placa de retea. Pentru modalitatea de conectare de la punctul d, calculatorul utilizeaza unul din urmatoarele protocoale de retea: Serial Line Internet Protocol (SLIP) sau Point-to-Point Protocol (PPP). Protocoale SLIP si PPP sunt destinate calculatoarelor conectate la Internet printr-o conexiune seriala prin modem. In general, PPP furnizeaza o conexiune mai sigura decat SLIP. Calculatoarele pot apela Internet-ul fara sa utilizeze socket-ul TCP/IP, SLIP sau PPP, dar nu pot utiliza astfel toate facilitatile acestuia. 2.3.B1) Internet-ul este o retea care se bazeaza pe schimbul de pachete (packed swiched network); deci la transmiterea datelor in Internet intre doua PC-uri, acestea sunt "sparte" in mici pachete. Comutatoarele, numite rutere, trimit fiecare pachet individual prin Internet. Dupa ce toate pachetele ajung la destinatie, ele sunt recombinate in forma lor originala. Protocolul IP (Internet Protocol) dirijeaza datele, iar Transmission Control Protocol (TCP) "sparge" datele in pachete si le recombina.
2.3.B2) Datorita unor limitari hardware, dar si de alte naturi, datele transmise prin Internet sunt sparte in pachete cuprinzand cca 1500 de caractere fiecare. Fiecarui pachet ii este atribuit un antet (header) care contine informatii de identificare, utile la reasamblare. De asemenea, TCP calculeaza si adauga fiecarui pachet o cifra de control cu ajutorul careia determina la receptie daca in timpul transmisiei au aparut erori.
2.3.B3) Fiecare pachet este pus intr-un "plic" IP. "Plicurile" contin antetul (adresa expeditorului, adresa destinatarului, durata pastrarii pachetului etc.).
Dupa ce toate pachetele au fost receptionate fara erori de catre calculatorul destinatar, TCP le asambleaza in forma originala. Ruterele examineaza "plicurile" si adresele lor si determina calea cea mai eficienta pentru expedierea fiecarui pachet. Deoarece incarcarea traficului pe Internet se modifica tot timpul, pachetele pot ajunge la destinatie intr-o alta ordine si rearanjarea lor revine tot protocolului TCP.
2.3.B4 ) La destinatie, TCP-ul calculeaza cifra de control pentru fiecare pachet, compara aceasta cifra cu cifra de control asignata pachetului respectiv si - daca cele doua cifre nu coincid, datele probabil fiind deteriorate in timpul transmisiei - solicita ca pachetul original sa fie retransmis.
TEST GRILA
|
TEST GRILA
2.4.A) Structura software a Internet-ului
Internet-ul functioneaza pe baza modelului client/server de livrare a informatiei. Acest model consta in conectarea unui calculator-client care solicita informatii de la un calculator-server (gazda), unde sunt stocate informatiile solicitate. De fapt, clientul solicita serviciile unui calculator mai mare, ca de exemplu :
Ccautarea informatiilor si transmiterea lor la client (interogarea unei baze de date de pe Web);
C livrarea paginilor Web;
C tratarea mesajelor e-mail primite si expediate.
Conectarea la un server se realizeaza in diverse moduri: printr-o retea locala (LAN), printr-o linie telefonica, printr-un modem cu cablu sau modem DSL.
Realizarea unei retele client/server este sustinuta de ideea de a se permite mai multor utilizatori (clienti) sa aiba acces la aceleasi aplicatii sau fisiere care sunt stocate pe un server.
In cazul World Wide Web-ului, clientul este un browser de pe PC-ul solicitant, iar server-ul este un calculator-gazda amplasat pe Internet. Browser-ul transmite server-ului o solicitare pentru o anume pagina Web, iar acesta proceseaza solicitarea si transmite un raspuns browser-ului (o pagina Web cel mai des).
Conexiunea intre client si server este mentinuta pe durata schimbului efectiv de informatii.
Dupa transferarea unei pagini Web de la calculatorul-gazda (server), conexiunea http (Hypertext Transfer Protocol) dintre server si client se intrerupe. Cu toate ca conexiunea http este intrerupta, ISP-ul mentine conexiunea TCP/IP cu Internet-ul.
Modelul client/server permite unui PC sa ruleze software de navigare pentru a executa functii de cautare prin accesarea unor servere-gazda. O parte dintre aceste functii sunt indeplinite de o tehnologie numita Common Gateway Interface (CGI).
In esenta, arhitectura client/server permite ca Web-ul sa fie conceput ca un mediu de stocare fara limite sau ca o baza de date distribuita pe mii de calculatoare-gazda, toate accesibile oricarui PC solicitant.
TEST GRILA
2.4.B) Functionarea arhitecturii client/server
2.4.B1) Folosind TCP/IP, browser-ul emite solicitari http server-ului-gazda. Orice solicitare este dezmembrata in pachete HTTP, care sunt transmise prin infrastructura de comunicatii TCP/IP pe Internet pana la calculatorul-gazda.
Calculatorul-gazda ruleaza software-ul server, care permite separarea solicitarii efective de pachete si executa serviciul cerut. Faptic, aceasta chestiune presupune :
¾ cautarea si transmiterea la PC-ul-client a unei anumite pagini Web;
¾ efectuarea unei interogari a bazei de date si transmiterea la client a rezultatului sub forma unei pagini Web.
2.4.B2) Calculatorul-gazda adaposteste site-ul Web. Software-ul server al Web-ului permite calculatorului-gazda sa gaseasca o pagina solicitata si sa o returneze unui client.
2.4.B3) Bazele de date si alte aplicatii similare de pe calculatorul-gazda sunt accesate si controlate prin CGI. La receptionarea solicitarii, pentru interogarea bazei de date, acesta o inainteaza server-ului special al bazei de date sau al aplicatiei pentru procesare, prin intermediul CGI.
2.5.A) Adresele si domeniile Internet-ului
Componenta vitala care permite Internet-ului sa functioneze este Domain Name System (DNS) - Sistemul de nume de domenii - modul prin care calculatoarele comunica intre ele, realizand transmiterea unui e-mail sau afisarea unei pagini Web.
Daca se doreste accesarea unei anumite locatii (vizitarea unei pagini Web), trebuie scrisa o adresa de tipul: www.house.com.
O locatie specifica de pe Internet este denumita si Uniform Resource Locator - URL.
Sistemul de nume de domenii traduce aceasta adresa intr-o serie de grupe de numere numita adresa IP (Internet Protocol), ca de exemplu 128.23.43.121, marcand astfel locatia unui calculator pe Internet (identic cu un numar postal).
Internet-ul a fost organizat in cateva domenii principale, diferentiindu-se prin secventa de litere cu care se termina adresa. Cateva exemple: com (comercial), org (organizatie), net (furnizori de servicii de Internet si retele). Adresa numerica IP a unui server se schimba de-a lungul anilor, insa adresa de Internet (domeniul, subdomeniu etc.) ramane aceeasi.
Internet-ul nu poate intelege adresele alfanumerice, asa ca serverele de nume transforma aceste adrese in adrese numerice IP, utilizand un sistem de tabele care atribuie fiecarei adrese alfanumerice o adresa IP corespunzatoare.
In functie de cum este setat calculatorul sau dupa cum opereaza furnizorul de Internet, exista adrese statice sau dinamice. O adresa IP statica nu se schimba niciodata. Deoarece numarul acestor adrese este limitat, furnizorii de servicii Internet (ISP) folosesc adrese dinamice; altfel spus, de cate ori se realizeaza conectarea la Internet, adresa oferita va fi diferita. Prin aceasta metoda, ISP-urile nu trebuie sa aiba adrese individuale pentru fiecare abonat.
TEST GRILA
2.5.B) Functionarea adreselor si domeniilor
2.5.B1) Internet protocol (IP) livreaza mesajele pe baza adresei destinatarului,. adresa exprimata sub forma a patru grupe de numere despartite prin puncte. Deoarece este dificil sa se memoreze astfel de adrese complexe, se pot utiliza in locul lor adrese Internet formate din litere si cuvinte.
Calculatoarele care se numesc servere pentru nume, "traduc" adresa alfabetica intr-o adresa numerica, permitand astfel transmiterea e-mail-ului sau a unei solicitari de pagina Web sau de acces intr-o baza de date.
2.5.B2) O adresa Internet este compusa din doua parti separate de semnul "@". Prima parte a adresei, in stanga semnului " " se refera la persoana care detine contul Internet, reprezentand numele/o cale de identificare. A doua parte, in dreapta semnului " " contine numele calculatorului-gazda (eventual un server de e-mail) urmat de adresa Internet la care persoana are un cont.
2.5.B3) La expedierea unui e-mail acesta merge la un server pentru nume, pentru a-i inlocui adresa alfabetica cu adresa numerica IP.
2.5.B4) Domain Name System (DNS) identifica numele celui mai mare domeniu si tipul organizatiei. La stanga celui mai mare domeniu exista informatii despre organizatie, care indica ruter-ului carei retele sa-i fie transmis e-mail-ul.
La stanga adresei Internet se gaseste numele calculatorului-gazda, care indica ruter-ului carui calculator din interiorul domeniului trebuie sa-i fie livrat e-mail-ul.
Calculatorul-gazda, la receptie, citeste numele utilizatorului si livreaza mesajul la cutia postala corecta.
TEST GRILA
2.5.C) Functionarea serverelor DNS (Domain Name System)
2.5.C1) Pentru conectarea unui URL, adresa URL trebuie tradusa in adresa IP corecta. Din acest motiv browser-ul propriu va contacta un server de nume local (intretinut de ISP sau de un serviciu local).
2.5.C2) Din momentul in care browser-ul Web propriu detine adresa IP a site-ului care se doreste contactat, el utilizeaza adresa IP pentru contactare, iar site-ul va transmite informatiile care au fost solicitate. Daca informatiile solicitate nu se afla pe reteaua locala, serverul de nume local contacteaza un server de nume de pe Internet, care comunica server-ului local, care servea de nume primare si secundare au informatii despre URL-ul solicitat. Informatiile sunt preluate fie din serverul primar, fie din serverul secundar (dupa locul in care sunt inmagazinate) si aduse in serverul local. Serverul local transmite informatiile calculatorului (PC) propriu.
2.5.D) Functionarea adreselor IP statice si dinamice
2.5.D1) La contactarea PC-ului propriu la Internet acesta va fi identificat printr-un numar numit IP. Adresele IP sunt de doua feluri: statice si dinamice. PC-ul pastreaza o adresa IP statica la fiecare conectare la Internet, iar adresa dinamica este alocata (ca identificare) la fiecare conectare.
2.5.D2) Pentru a obtine o adresa IP dinamica, PC-ul transmite un mesaj electronic numit pachet DHCPDISCOVER catre reteaua sau ISP-ul la care se face conectarea. Acest pachet contine informatii de identificare despre computer (inclusiv numele acestuia). Pachetul este transmis prin retea catre serverul DHCP, care verifica lista cu adrese IP libere si rezerva una pentru computerul solicitant. Server-ul DHCP transmite un raspuns numit pachet DHCPOFFER, care contine numarul adresei IP rezervata si alte informatii specifice inclusiv adresa IP a server-ului DHCP. PC-ul solicitant primeste pachetul DHCPOFFER, accepta adresa IP rezervata si transmite server-ului un pachet DHCPREQUEST, prin care se comunica server-ului ca ar dori sa foloseasca adresa propusa (inca nu dispune faptic de ea). Daca exista mai multe servere DH CP pe retea, PC-ul solicitant ar putea primi mai multe pachete DHCPOFFER.
In aceasta situatie PC-ul solicitant alege doar un singur pachet DHCPOFFER, indepartandu-le si ignorandu-le pe celelalte. Pachetul DHCPREQUEST este primit de server-ul DHCP, iar ca raspuns el trimite PC-ului solicitant un pachet DHCPPACK. Acest pachet ofera PC-ului solicitant dreptul de "a inchiria" adresa IP cu drepturi depline, deci poate folosi Internet-ul.
2.5.D3) Server-ul DHCP care a oferit adresa impreuna cu toate celelalte servere DHCP "stiu" ca respectiva adresa IP este folosita de catre PC-ul solicitant (deci nu va mai fi disponibila pentru nici un alt computer). In momentul cand se realizeaza deconectarea de la Internet, adresa IP este disponibilizata, iar server-ul DHCP o poate folosi pentru alta solicitare de conectare la Internet.
TEST GRILA
2.6.A) Functionarea ruterelor
Ruterele sunt agentii de circulatie a Internet-ului, realizand ca toate datele transmise sa ajunga la destinatia dorita pe calea cea mai eficienta. La transmiterea si receptionarea de date in Internet, acestea trec prin unul sau mai multe rutere pentru a ajunge la destinatia finala.
Ruterele deschid pachetele de date IP pentru a identifica adresa de destinatie si a calcula cea mai buna ruta, trimitand pachetul spre destinatia finala. Daca pachetul este destinat unei adrese de pe aceeasi retea cu transmitatorul, ruter-ul va transmite pachetul direct destinatarului. Daca pachetul este destinat unei adrese din afara retelei ruter-ului, acesta va transmite pachetul unui alt ruter mai apropiat de destinatie.
La determinarea urmatorului ruter care va receptiona pachetul, factorii : aglomeratia traficului si numarul de salturi (rutere sau porti de acces pe fiecare drum) intra in joc. Pachetul IP contine inscris numarul maxim de salturi pe care le poate face, iar ruter-ul va tine seama de aceasta stire, cautand o cale adecvata.
Ruterele au porturi de receptie (input) si de transmitere (output). La primirea unui pachet de catre un port de receptie, o rutina software - proces de rutare (routing process) este rulata. Acest proces are acces in antetul pachetului IP unde identifica adresa la care este trimis pachetul. In continuare, se compara aceasta adresa cu o baza de date interna - tabel de rutare (routing table).
Tabelul de rutare detine informatii despre porturile la care pachetele trebuie transmise. Ruter-ul transmite pachetul catre un anumit port de iesire, iar acest port de iesire transmite datele din pachet catre urmatorul ruter sau direct la destinatie. Exista doua categorii de tabele de rutare: statice si dinamice. Tabelul static specifica caile fixate pe care pachetul le utilizeaza pentru a ajunge la destinatia finala, iar tabelul dinamic permite ca pachetul sa aiba mai multe cai de a ajunge la destinatie.
Uneori pachetele sunt transmise la portul de intrare a unui ruter mai rapid decat poate acesta sa le proceseze. Cand apare aceasta situatie, pachetele sunt transmise intr-o zona de pastrare in RAM-ul ruter-ului numita coada de intrare (input queue). prelucrarea se face in ordinea venirii pachetelor, primul venit/primul iesit (FIFO).
Exista posibilitatea ca numarul pachetelor receptionate sa depaseasca capacitatea/lungimea cozii; in aceasta situatie respectivele pachete pot fi pierdute. In aceasta situatie, protocolul TCP de la calculatorul de transmisie va retransmite respectivele pachete.
TEST GRILA
2.6.B) Transmiterea datelor la distanta prin rutere
2.6.B1) Ruter-ul are porturi de intrare pentru receptia pachetelor IP si porturi de iesire pentru transmiterea pachetelor catre destinatie. La sosirea unui pachet la un port de intrare, ruter-ul examineaza antetul pachetului in scopul aflarii destinatiei.
Dupa aflarea destinatiei pachetului, consulta tabelul de rutare, de unde afla care este calea pe care pachetul trebuie s-o urmeze spre destinatie.
Pe baza informatiilor din tabelul de rutare, pachetul este transmis la un anumit port de iesire, care transmite pachetul catre un ruter aflat ceva mai aproape de destinatie si tot asa mai departe pana la destinatia finala.
2.6.B2) Daca pachetele vin la portul de intrare mai repede decat le poate procesa ruter-ul, ele sunt plasate intr-o coada de asteptare de intrare. prelucrarea pachetelor din coada de intrare respecta regula FIFO (primul intrat, primul prelucrat).
Coada de intrare are o lungime limitata, iar daca numarul pachetelor receptionate depaseste aceasta lungime, pachetele pot fi pierdute.
In aceasta situatie, protocolul TCP de la transmisie si receptie va genera retransmisia pachetelor pierdute.
2.6.B3) Rutarea statica (static routing) se bazeaza pe un tabel de rutare statica care dispune de anumite cai (fixate) pentru dirijarea pachetelor. Tabelului i se pot adauga noi rute, dar nu poate adapta rutele la modificarile de trafic.
Tabel de rutare statica (exemplu)
268.0.1.* 128.53.121.111
235.11.192.* 645.31.84.0
2.6.B4) Rutarea dinamica (dynamic routing) permite unui pachet sa dispuna de mai multe cai pentru a ajunge la destinatie. Alegerea unei anumite cai depinde de valorile traficului retelei care este variabil. In acest sens, la rutarea dinamica tabelul de rutare se modifica la schimbarea conditiilor si a traficului din retea.
Tabel de rutare dinamica (exemplu)
225.0.0.* 12.63.224.0
209.606.028.* 135.225.15.27
125.9.12.* 124.51.50.96
235.12.125.* 325.121.25.1
2.6.B5) Exista doua tipuri de protocoale de rutare: protocoale de rutare interna (intern routing protocols) si protocoale de rutare externa (extern routing protocols). Protocoalele de rutare interna sunt utilizate in retelele Intranet (interne), iar protocoalele externe sunt utilizate de obicei pentru rutere amplasate in Internet.
TEST GRILA
2.7.A) Tipurile de fisiere Internet
Pe Internet se gasesc in general doua tipuri (categorii) de fisiere :
fisierele ASCII (American Standard Code for Information Interchange);
fisiere binare.
Fisierele ASCII se numesc adesea si "fisiere-text" sau "fisiere-text ASCII", si contin numai date alcatuite din caractere simple.
Fisierele binare contin date codificate special care pot fi rulate sau citite numai cu ajutorul unui software special.
Paginile Web sunt alcatuite din fisiere-text. Cu toate acestea, ele folosesc coduri speciale in Hypertext Markup Language (HTML), care indica browser-ului de Web cum sa afiseze pagina de Web.
Mai exista si alte tipuri de fisiere care contin informatii de formatare si grafice, cum ar fi formatul Adobe Acrobat PDF, multe dintre ele fiind fisiere binare. Sunetul, imaginile, animatia si imaginile video sunt frecvent prezente ca fisiere pe Internet. Fisierele de acest tip sunt adesea foarte mari, necesitand un software special de citire si uneori si un hardware special.
2.7.B) Tipuri de fisiere pe Internet
Fiecare fisier contine in antet-ul sau informatii dedicate. Antetul este reprezentat de un anumit numar de biti de la inceputul fisierului. Software-ul care poate "citi" respectivul fisier examineaza mai intai antet-ul pentru a determina tipul fisierului si apoi proceseaza fisierul in consecinta.
2.7.B1) Fisierele grafice
Extensiile GIF si JPEG sunt cele mai obisnuite formate grafice. Aceste tipuri de fisiere permit schimbul de fisiere grafice intre diferitele tipuri de calculatoare.
Programele grafice citesc de obicei ambele tipuri de fisiere binare precizate si permit procesarea lor rapida. Formatele grafice GIF si JPEG sunt cele mai utilizate in paginile Web. Browser-ele Web sunt capabile sa citeasca si sa afiseze aceste fisiere din paginile Web fara a apela la un software ajutator.
2.7.B2) Tipuri de documente
O multime de documente sunt stocate sub formatele: PS (Post Script) si PDF (Adobe Acrobat). Acestea includ o serie de informatii ca: locul de plasare al imaginii, marimea si tipul fontului, sau informatii de formatare specifice pentru vizualizarea paginii. Pentru aceste tipuri de fisiere (Post Script, Adobe) este nevoie de cititoare speciale, care permit vizualizarea documentului (paginii) in intregime prin Internet, cat si tiparirea sa.
2.7.B3) Fisiere multimedia
Fisierele Windows de sunet se termina cu extensia WAV si se pot rula cu ajutorul unui player de sunet. De asemenea, exista si fisierele cu muzica in format MP3 (cu extensia mp3).
Fisierele obisnuite de animatie sunt fisiere Windows cu extensia AVI, iar fisierele obisnuite video au extensia MPG.
2.7.B4) Fisiere text
Pe Internet se gasesc de asemenea si fisiere-text ASCII care se pot citi cu ajutorul unui editor de texte sau prin intermediul unui procesor de text.
|
