COMUNICAREA IN INTERNET

COMUNICAREA ÎN INTERNET

2.1. Scurt istoric al retelei Internet

2.1.1. TCP/IP defineste protocoalele Internet

Protocoalele sunt reguli care definesc modul în care trebuie sa lucreze un program pentru a gestiona fluxul de informatii care circula între utilizatori, aplicatii sau calculatoare.

Cum aminteam mai sus, la începutul anilor '80, ARPA avea nevoie de un protocol mai bun pentru gestionarea pachetelor în cadrul varietatii crescânde de retele, care acum includeau si sateliti.

Protocolul original ARPAnet s-a numit Protocolul de control al retelelor (Network Control Protocol - NCP). Protocolul care l-a înlocuit pe 1 ianuarie 1983 si este în functiune si astazi se numeste Protocolul de Control al Transportului / Protocolul Internet (Transport Control Protocol / Internet Protocol - TCP/IP).

Caracteristica prin care TCP/IP difera de celelalte protocoale de retea este faptul ca a fost proiectat pentru conectarea retelelor, nu pentru conectarea calculatoarelor într-o retea. Modul de proiectare al TCP/IP permite fiecarei retele individuale sa fie gestionata separat, astfel încât organizatii diferite care nu doresc sa îsi ofere reciproc acces complet la retele (de exemplu un departament de cercetari militare si un departament univ. de informatica) sa poata totusi schimba informatii.

Protocoalele Internet din suita TCP/IP sunt organizate în niveluri. Protocoalele din fiecare nivel sunt utilizate de catre urmatorul nivel. Nivelele sunt urmatoarele:

. Nivelul interfata de retea

. Nivelul Internet

. Nivelul de transport

. Nivelul de aplicatie

Aceste nivele nu trebuie confundate cu cele dintr-o stiva OSI. Ele corespund aproape exact cu nivelele OSI, dar, similar tuturor protocoalelor reale, exista variatii în implementarea acestora.

STIVĂ de protocol deriva din modul de a concepe reteaua ca fiind alcatuita din niveluri verticale si protocoale suprapuse.

Cele mai utilizate protocoale TCP/IP

Nivelul interfata de retea

Nivelul interfata de retea gestioneaza functiile dependente de elementele hardware si prezinta o interfata standardizata pentru nivelul Internet al TCP/IP. Într-un calculator pot exista mai multe interfete de retea, fiecare dintre acestea putând transfera traficul de date TCP/IP pe un alt tip de retea fizica.

De exemplu, poate exista un adaptor Ethernet care conecteaza calculatorul la o retea Ethernet si un adaptor token-ring care conecteaza calculatorul la o retea de tip token-ring. În plus, poate exista si o conexiune seriala, prin modem, de la un furnizor de servicii Internet. Fiecare interfata de retea utilizeaza diferite protocoale fizice si de conexiune de date, dar ele sunt identice pentru nivelul Internet al TCP/IP.

Nivelul Internet

Nivelul Internet deplaseaza informatia de la sursa la destinatie, printr-o retea. Calculatoarele sursa si destinatie nu se gasesc în aceeasi retea locala; în realitate calculatoarele sursa si destinatie pot fi calculatoare de pe continente diferite, iar datele ce se transfera trebuie sa treaca printr-o multime de calculatoare si retele intermediare pentru a ajunge la destinatie.

Protocol Internet (IP) este esenta suitei de protocoale TCP/IP. acest protocol asigura un serviciu de transfer de date fara directie precizata pentru datele trimise atât în interiorul unei retele, cât si între acestea. Prin urmare, pentru informatia trimisa nu se garanteaza sosirea la destinatie si nici corespondenta dintre ordinea de trimitere si cea de sosire a pachetelor de date.

Internet Control Message Protocol (ICMP - Protocol Internet de Control al Mesajelor) utilizeaza IP pentru controlul fluxului de date prin retele si raportarea erorilor si starilor de blocare din conexiunile între retele.

Address Resolution Protocol (ARP - Protocol de Conversie a Datelor) este utilizat în retelele locale pentru determinarea adresei componentelor hardware fizice ale calculatorului de destinatie în cazul în care calculatorul sursa poseda adresa Internet a calculatorului de destinatie.

Reverse Addres Resolution Protocol (RARP - Protocol de conversie inversa a adreselor) este un mecanism prin care un calculator care nu poseda înca o adresa Internet, o poate obtine.

Dynamic Host Configuration Protocol (DHCP - Protocol de configurare dinamica a gazdei) este un nou protocol pentru obtinerea unei adrese IP si a altor informatii TCP/IP într-o retea IP. DHCP este mai flexibil decât RARP si automatizeaza multe servicii ce trebuiau realizate manual în cazul RARP.

Nivelul de transport

Nivelul de transport asigura servicii de transfer de date între doua capete pentru nivelul de aplicatii TCP/IP superior al acestuia. TCP/IP ofera doua tipuri de servicii de nivel transport. Serviciul utilizat de catre nivelele superioare depinde de natura comunicatiei de retea necesare serviciilor de nivel superior. Protocoalele de nivel de transport oferite de TCP/IP sunt:

Transmission Control Protocol (TCP - Protocol de control al transmisiei) este un protocol de nivel transport orientat pe conexiune, care asigura sosirea datelor în o 636b12g rdinea corecta. TCP stabileste o conexiune între emitator si receptor si utilizeaza serviciile IP pentru transmiterea si receptia datelor. TCP reface informatia receptionata dezordonat, si va cere ca informatia ce nu a fost receptionata sa fie retransmisa.

User Datagram Protocol (UDP - Protocol de datagrame utilizator) adauga foarte putine la serviciul de transfer IP pe care se bazeaza. Datagramele sunt mici pachete de date de dimensiune fixa transmise printr-o retea. Similar IP, UDP nu garanteaza nici ordinea de sosire a datelor (transmise sub forma de datagrame) si nici faptul ca datele vor ajunge la destinatie. UDP este util în aplicatii atunci când:

. Se transmit mai multe unitati mici de date

. Viteza este mai importanta decât garantarea livrarii

. Aplicatia (si nu protocolul - n.t.) asigura receptia datelor.

Nivelul aplicatie

Nivelul aplicatie într-o implementare tipica TCP/IP contine urmatoarele aplicatii de retea:

Ping este o aplicatie care testeaza existenta conexiunii între doua calculatoare din Internet. Aceasta aplicatie utilizeaza pachete ecou de cerere si raspuns ICMP pentru a masura timpul necesar ca informatia sa ajunga pâna la celalalt calculator si înapoi.

Telnet este o aplicatie care ofera o sesiune interactiva bazata pe caracter cu alt calculator.

Rlogin este asemanator Telnetului prin faptul ca ofera o interfata cu linie de comanda spre un alt calculator.

Rsh permite introducerea comenzilor pe un sistem local, comenzi ce vor fi executate pe sistemul aflat la distanta, iar rezultatele se vor întoarce pe sistemul local.

File Transfer Protocol (FTP - Protocol de transfer fisiere) este o aplicatie care transfera fisiere la si de la calculatoare aflate la distanta, prin TCP/IP. Calculatorul aflat la distanta trebuie sa posede un server FTP.

Trivial File Transfer Protocol (TFTP) este un protocol de transfer fisiere utilizat de obicei pentru transferul de cod de sistem de operare pentru calculatoare client din retele Unix.

Simple Mail Transfer Protocol (SMTP) trimite si receptioneaza posta Internet.

HyperText Transfer Protocol (HTTP) transfera documente World Wide Web de la o gazda Web la un browser Web, ca de exemplu Netscape sau Internet Explorer.

Domain Name Service (DMS) traduce adresele Internet literare (ca de exemplu electriciti.com) în adrese Internet numerice (198.5.212.8) utilizate de un calculator pentru a gasi un calculator receptor.

Simple Network Management Protocol (SMMP) - cel mai utilizat protocol pentru monitorizarea echipamentelor de retea, cum ar fi: hub-uri, rutere, statii de lucru si calculatoare.

Network News Transfer Protocol (NNTP) este mecanismul prin care stirile Usenet sunt transferate prin Internet.

FOLOSIŢI REŢEAUA INTERNET ÎN ACTIVITĂŢILE DUMNEAVOASTRĂ

. Folositi curieri?

Trimiteti fisiere la birou prin e-mail?

. Trimiteti scrisori/vederi?

Economisiti banii de timbre - folositi posta electronica!

. Convorbiri la distante mari?

Folositi Internet Phone si vorbiti gratis!

. Cititi ziare?

Folositi serviciile de stiri din Internet!

. Participati la tranzactiile cu actiuni?

Obtineti on-line valoarea actiunilor!

. Cititi diferite rubrici de afaceri?

Ţineti-va la curent prin grupurile de stiri!

. Cititi reviste de divertisment?

Cititi editiile on-line!

. Va place sa stati de vorba?

Conversati în cadrul compartimentelor de discutii din Internet!

. Va place sa faceti cumparaturi?

Folositi cataloagele on-line!

. Folositi informatii despre produse?

Apelati la informatii on-line!

. Mergeti la cinematograf?

Priviti câteva secvente din film înainte de a cheltui banii!

. Urmariti buletinul meteorologic?

Apelati la rapoarte on-line despre vreme!

. Folositi un dictionar?

Folositi un dictionar on-line!

Ceea ce vedeti mai sus este asemenea vârfului icebergului care se vede la suprafata apei. Mult mai multe lucruri se afla undeva în adâncimile retelei Internet. Este foarte greu sa fie prezentate toate beneficiile pe care le putem obtine daca luam legatura cu alte persoane având aceleasi preocupari.

PROTOCOLUL INTERNET

IP - Internet protocol este elementul care sta la baza modului de functionare a tuturor celorlalte protocoale Internet. IP furnizeaza mecanismul de baza pentru transferul datelor între doua calculatoare situate în retele diferite. De asemenea, IP fragmenteaza pachetele de date daca acestea sunt prea mari, însa aceasta caracteristica este demodata deoarece toate ruterele construite în ultimul deceniu au capacitatea de a transfera pachete IP de dimensiuni mari.

Pachetele de date sunt transmise pur si simplu de la un calculator la altul pâna în momentul în care se ajunge la destinatie. Calculator care trimite un pachet de date si cel care-l receptioneaza sunt denumite "sistem terminal", iar calculatoarele dintre cele doua sisteme terminale - "sistem intermediar".

IP furnizeaza functiile de adresare si fragmentare doar în scopul transferului de pachete de date; el nu presupune si nu implementeaza alte functionalitati.

. IP nu poate garanta ajungerea pachetului la destinatie

. IP nu are posibilitatea de a realiza controlul fluxului de date

. IP nu realizeaza corectia erorilor

. IP nu realizeaza detectia erorilor pentru transferul de pachete de date

. IP nu garanteaza ordinea de sosire a pachetelor si nu realizeaza ordonarea secventiala a acestora.

Pentru a livra date în Internet, IP foloseste ruterul optimizat pentru rutarea pachetelor de date. Toate calculatoarele conectate la o retea IP sunt identificate în mod unic printr-o adresa unica pentru a identifica doar calculatorul caruia i-a fost atribuita.

Adresele IP sunt similare adreselor postale, unde nu exista doua adrese care sa contina aceleasi elemente.

2.2. World Wide Web traieste în Internet

Primele programe Internet aveau o interfata bazata pe linii de comanda. Acest lucru a fost schimbat de catre WWW, care ofera o prezentare grafica a Internetului, fara a mai impune cunoasterea unor comenzi complicate. Web-ul este usor de utilizat; de asemenea se pot crea usor pagini Web si, la fel de usor acestea pot fi conectate cu alte pagini Web.

Daca e-mail a fost unul dintre primele servicii cu care Internetul s-a facut remarcat, W.W.W. este cel mai nou serviciu de informatii ce a aparut pe Internet. În prezent cele mai multe stiri de senzatii si noutati despre Internet sunt concentrate pe W.W.W. Acest serviciu a fost creat si dezvoltat la CERN în ideea de a permite oricarui utilizator sa aiba acces si sa afiseze cu usurinta documentele memorate în diverse locatii din Retea. Desi serviciul exista de aproximativ 10 ani, el reprezinta acea parte a Retelei care a cunoscut cea mai rapida dezvoltare si popularitate din istoria Internet-ului.

Serviciul se bazeaza pe o tehnologie numita "hypertext" si este una dintre cele mai flexibile unelte de cautare în Internet. Astfel, pentru citirea documentelor WWW au fost concepute mai multe aplicatii client (browsere sau navigatoare) - Lynx, Mosaic, Internet Explorer, Netscape Navigator etc. - aplicatii aflate într-o continua perfectionare. De altfel, W.W.W. prezinta una din zonele Internetului cu cea mai exploziva crestere, care promite sa revolutioneze raspândirea informatiei prin retelele de calculatoare.

Web-ul foloseste o metoda cunoscuta sub numele de hypertext pentru mascarea comenzilor si a adreselor folosite la navigarea prin Internet. În locul acestor comenzi si adrese, ceea ce se va vedea în navigatorul Web - program folosit pentru navigarea prin Internet - vor fi folosite cuvintele cheie. Prin simpla selectare a unui astfel de cuvânt, programul de cautare "va vorbi limba Internet", va negocia tranzactia cu calculatorul de la capatul celalalt si va aduce pe ecran imaginea, textul, programul sau activitatea dorita.

(CERN = Centre European de Recherche Nucleaire)

2.2.1. Notiunea World Wide Web

WWW reprezinta unul din cele mai noi servicii din Internet care a fost creat si dezvoltat la CERN (fizicianul TIM BERNERS-LEE si ROBERT CAILLIAU) în 1989, în ideea de a permite oricarui utilizator sa poata avea acces si sa afiseze cu usurinta documente memorate în diverse locatii din retea.

Asadar, Web-ul s-a dezvoltat de la un sistem simplu de hypertext la hypermedia, care contine texte, imagini, sunete, versiuni demonstrative ale diferitelor programe si este singura parte din Internet, în afara de e-mail, accesibila pentru majoritatea utilizatorilor. Datorita existentei caracteristicii de "hypermedia", utilizatorii au posibilitatea de "navigare" prin Internet de la un document la altul, sau de la un nod la altul, prin simpla actionare a butonului de mouse.

Privita în ansamblu, expresia World Wide Web a fost interpretata sub mai multe forme: fie sub forma de "tesatura planetara", fie sub forma unei "retele de cuprindere mondiala", fie sub forma unei "tesaturi raspândita de-a lungul si de-a latul lumii", altfel spus, este un mod de distribuire a oricarui tip de informatie prin cele mai diverse tipuri de calculatoare.

2.2.2. Modul de functionare al Web-ului

Desi World Wide Web utilizeaza Internetul, Web-ul se bazeaza pe un concept totalmente diferit. Acest concept este hipertextul, fiind mentionat ca atare în denumirile standardelor si protocoalelor utilizate de WWW: Hyper Text Markup Language si Hyper Text Transfer Protocol (HTML - Limbaj de marcare hipertext si HTTP - Protocol de transfer hipertext).

Documentele hypertext sunt documentele cu care se lucreaza atunci când se utilizeaza aplicatia Web. Hypertextul se afla la documentele digitale care permit utilizatorului sa se miste dintr-un loc în altul, fara a fi obligat sa parcurga informatia trecând prin fiecare pagina si capitol cum se întâmpla în cazul citirii unei carti.

Protocoalele WWW (HTML si HTTP) permit oricarui site Internet sa furnizeze (sau sa gazduiasca) pagini Web. Orice pagina Web se poate referii la oricare alta pagina Web, chiar fara a avea cunostinta de cealalta pagina.

2.2.3. ADRESE URL

Orice resursa din Internet, inclusiv paginile Web si fisierele FTP, au un nume unic de referinta ce poate fi utilizat pentru accesarea respectivului document. Pentru acest nume de referinta se foloseste termenul de Uniform Resource Locator (URL - Localizator uniform de resurse).

URL-ul este constituit dintr-un numar de elemente:

. Serviciul care furnizeaza resursa, urmat de doua puncte (:) (majoritatea browserelor opteaza implicit pentru https: daca nu se precizeaza serviciul).

. Adresa serverului care contine resursa, precedata de doua semne per (slash) (//).

. Calea spre document, în sistemul de fisiere al serverului. Fiecare director este precedat de un singur semn per (/), indiferent de sistemul de operare rulat de server.

. Numele resursei precedata de un semn per (/).

De exemplu, urmatorul URL cere pagina html prestabilita (default) din directorul virtual NT din serviciul http al serverului internetropolis.com:

https://www.internetropolis.com/virtual NT default.html.

Tabelul urmator prezinta o lista de protocoale pe care Web-ul le poate folosi pentru a regasi informatii sau documente:

2.2.4. HTTP - HTML

. HTTP

Una din ratiunile de existenta ale Web-ului este de a avea documente usor de gasit, indiferent de locul fizic unde se gasesc ele. Din momentul în care s-a decis folosirea hypertextului ca format standard pentru documentele www a fost pus la punct un protocol numit HTTP (Hyper Text Transport Protocol), care permite regasirea rapida a documentelor hypertext. Acesta este un protocol simplu de comunicatii care se foloseste în avantajul conform caruia documentele pe care le regaseste contin informatia asupra legaturilor viitoare la care utilizatorul va face probabil referire, spre deosebire de FTP sau Gopher unde informatia despre legaturile posibile viitoare trebuie sa fie transmisa prin intermediul protocolului.

. HTML

Acest protocol este folosit atunci când se scrie un document ce va fi afisat printr-un server www, protocolul fiind alcatuit dintr-un set de comenzi ce descrie modul în care este structurat un document. Prin acest limbaj de "marcare" utilizatorul are posibilitatea sa defineasca parti din document, însa nu si formatarea acestuia, astfel încât browser-ului folosit de catre utilizator, atunci când se doreste citirea documentului, sa îl poata formata pentru a se potrivi cel mai bine caracteristicilor de afisare a monitorului pe care se face expunerea.

Comenzile protocolului HTML se insereaza în jurul blocurilor de text dintr-un document www pentru a descrie felul textului: diferite niveluri de antet, paragraf simplu, note de subsol (footer) sau antet de pagina (header), etc.

Clientul browser primeste documentul de la serverul www, interpreteaza comenzile HTML si formateaza fiecare structura din document în modul cel mai favorabil pentru monitorul respectiv.

. World Wide Web-ul permite afisarea informatiei atât sub forma grafica cât si ca text, iar inovatiile în tehnologia Web permit nu numai transmisii continue de sunet si imagine (video), ci si transferul fisierelor dinamice bazate pe cod executabil.

2.4. Legaturi hypertext

2.5. LEGĂTURA între documente

În afara de comenzile folosite pentru descrierea documentului, limbajul HTML contine si comenzi de inserare a legaturilor în document, catre alte documente sau catre figuri, animatie, grafice, sunete.

O hyperlegatura are doua capete:

Primul face legatura la articolul solicitat (o figura, un fisier de sunet, alt document), articol care pentru www poate fi local sau situat la distanta.

Al doilea capat se numeste ancora, si poate fi reprezentat de unul sau mai multe cuvinte, o figura, sau orice arie din zona în care se afiseaza în fata cititorului.

Ancora este activata de cititor printr-un clic al mouse-ului (în cadrul browsere-lor grafice) sau prin selectia ei cu ajutorul tastelor cu sageti, urmate de tasta "ENTER" pentru browser-ele de tip text.

Sintaxa acestei legaturi este urmatoarea:

"A HREF" "doc legat" text evidentiat "/A", unde:

doc legat - este fisierul la care se face adresarea prin clicarea textului evidentiat, inclusiv adresa documentului respectiv în Internet.

textul evidentiat - acele cuvinte care apar într-un format diferit în documentul hypertext.

2.3.4. Operarea client-server

O parte a modului elegant de lucru al Internet-ului este reprezentat de faptul ca puterea mare de procesare si stocare a programelor mamut si a informatiilor dense se afla "în afara" si nu pe calculator (pe hard disc).

World Wide Web, e-mail, grupurile de discutii Use-Net sunt exemple de resurse Internet disponibile. Functiile retelei sunt invocate de utilizatori prin intermediul programelor de aplicatii situate în sistemele terminale. În general, mai multe programe distribuite în sisteme diferite trebuie sa coopereze pentru a furniza un serviciu dintre cele disponibile în Internet (posta electronica, transferul de fisiere, serviciul de stiri, etc.). Un "tipar" de cooperare foarte utilizat este modelul client-server. Acesta descrie o relatie asimetrica între furnizorul unui serviciu, denumit si server si solicitantului serviciului, denumit client.

Aceasta relatie are la baza comunicarea sub forma unei perechi cerere-raspuns. Majoritatea sistemelor conecteaza calculatoarele individuale la un calculator separat, cunoscut sub numele de file server sau simplu server. Serverele sunt depozite centralizate de informatii sau manipulatori specializati de orice fel de trafic, care ofera servicii accesibile prin retea. Astfel, un server accepta cererile sosite prin retea, executa un serviciu, dupa care transmite rezultatul catre solicitant.

Pe de alta parte, un program devine client în momentul când transmite o cerere catre un server Internet, solicitându-i acestuia sa execute o anumita actiune si sa trimita înapoi o anumita informatie. Serverul accepta cererea si transmite un raspuns potrivit programului client. Tot ce trebuie sa faca clientul este sa se conecteze la serverul corect pentru a putea avea astfel la îndemâna informatiile necesare, fara a mai fi nevoie de supraîncarcarea calculatorului personal. În acest mod, clientul permite utilizatorului sa exploreze documente locale sau situate în alte noduri din Internet. De aceea programul client este cunoscut si ca "program de explorare" sau, ca explorator, respectiv browser. Browser-ul are acces la informatiile aflate atât pe serverele www, wais, gopher, archie, cât si pe altele. Acest acces mixt este posibil deoarece exploratorul cunoaste atât protocolul de transfer al hypertextului - HTTP (HyperText Transfer Protocol), cât si protocoalele FTP (File Transfer Protocol), NNTP (Network News Transfer Protocol) si alte protocoale din suita TCP/IP.

Pentru fiecare tip de server este utilizat un anumit tip de client care foloseste acelasi limbaj ca si server-ul. Spre exemplu este necesar un program client FTP pentru a putea interactiona cu un server FTP, cum tot la fel este nevoie de un program client de e-mail pentru a putea întrebuinta un server e-mail.

Astfel HTTP este protocolul utilizat pentru transferul documentelor hypertext între client - server. El are o functionalitate deosebita de simpla ca urmare a selectarii de catre utilizator a unui cuvânt marcat, clientul determina adresa documentului legat, stabileste o conexiune cu un server www (conexiune care are la baza un serviciu de transport sigur, de obicei TCP/IP) si îi transmite o cerere în care specifica adresa documentului. Server-ul transmite continutul solicitat, dupa care închide conexiunea.

ALTE SERVICII INTERNET

2.3. Întelegerea protocoalelor de transfer de fisiere

Desi posta electronica este probabil cea mai utilizata aplicatie în Internet, protocolul de transfer al fisierelor (File Transfer Protocol) transporta cele mai multe date. Dupa cum se stie programele FTP transporta fisierele de la un calculator host la altul. Pe multe sisteme de calcul, trebuie efectuata o conectare în sistem înainte de a putea accesa fisierele memorate pe discurile sale. Pentru a facilita accesul utilizatorilor la fisiere, multe sisteme permit utilizatorilor sa efectueze operatia de login folosind numele "anonymus". În cazul FTP anonim, un utilizator se poate conecta la un server FTP si poate transfera fisiere fara a avea un cont pe server. Cu alte cuvinte, FTP anonim permite utilizatorilor sa preia în mod liber fisiere de date care includ orice tip de informatii existente în Internet. Astfel de operatii FTP anonim fac din FTP unul dintre cele mai populare programe din Internet.

FTP controleaza cele mai multe operatii în Internet. FTP necesita doua conexiuni TCP pentru a efectua operatiile de transfer de fisiere - prima conexiune pentru transferul comenzilor si a raspunsurilor într-un mod asemanator cu cel în care lucreaza SMTP, iar a doua conexiune TCP pentru operatii de transfer de date.

Serviciul de transfer de fisiere permite copierea de fisiere dintre un nod distant si nodul local, inspectarea continutului cataloagelor la noduri distante, stergerea unor fisiere. Programul FTP transfera doua categorii de fisiere. Unele contin texte, altele contin informatii într-un format binar (de exemplu: programe executabile cu codificari binare de imagini, sunete, documente).

Transferul de fisiere se poate face indiferent de locul de dispunere a celor doua calculatoare, de modul de conectare al acestora sau de SO cu care lucreaza. Conditia principala este ca amândoua sa cunoasca protocolul FTP si sa aiba acces la Internet.

Pentru a efectua un transfer de fisiere trebuie specificat mai întâi de unde se doreste sa se realizeze conectarea. Dupa acceptarea sistemului de la distanta a numelui de conectare si parolei, utilizatorul poate începe transferul de fisiere; astfel ftp poate sa transfere fisiere în ambele directii poate sa ia (folosind comanda "put") un fisier de pe calculatorul local (cel care a initiat transferul) si sa-l plaseze pe calculatorul de la distanta, sau poate importa (cu comanda "get") fisiere gazduite de masina de la distanta.

Sintaxa este urmatoarea:

ftp "get fisier - sursa fisier destinatie

ftp "put fisier - sursa fisier-destinatie

Acest fisier sursa este numele fisierului existent (care urmeaza a fi copiat), iar fisier destinatie este numele copiei nou create. Daca acest nume care este optional, este omis, copia va avea acelasi nume ca si sursa.

2.3.1. IDENTIFICAREA protocoalelor de transfer al fisierelor

Desi FTP este cel mai cunoscut si cel mai utilizat protocol pentru transferul fisierelor în Internet, trebuie sa se stie ca exista si alte astfel de protocoale:

TRIVIAL FILE TRANSFER PROTOCOL

TFTP omite intentionat majoritatea facilitatilor FTP, concentrându-se în schimb pe efectuarea a doua operatii de transfer de fisiere: scrierea si citirea unui fisier. Pentru a efectua aceste operatii, TFTP foloseste User Datagram Protocol (UDP). Spre deosebire de FTP, TFTP nu afiseaza lista fisierelor din directoare si nici nu autentifica utilizatorii. TFTP foloseste un sistem de confirmari pentru a asigura livrarea datelor între serverul TFTP si clientul TFTP. O operatie TFTP începe cu o datagrama UDP care cere un transfer de fisier. Daca serverul accepta cererea, el transmite fisierul cerut în blocuri de lungime fixa, de 512 octeti. Serverul asteapta ca clientul sa confirme fiecare bloc de date înainte de a-l trimite pe urmatorul.

Pentru a încheia transferul, serverul TFTP trimite o datagrama UDP cu mai putin de 512 octeti. Cu alte cuvinte, ultima datagrama UDP va contine ultimii câtiva octeti de date din fisier cu scopul de a semnala sfârsitul transferului.

SIMPLE FILE TRANSFER PROTOCOL

Dupa cum am mentionat, FTP foloseste doua conexiuni TCP pentru a efectua operatiile de transfer de fisiere. Pe de alta parte, TFTP foloseste datagrame UDP pentru a transfera fisiere. Simple File Transfer Protocol (SFTP), reprezinta o încercare de a ajunge la o cale de mijloc între FTP si TFTP. SFTP suporta validarea utilizatorilor (controlul accesului), transferurile de fisiere, listarea continutului directoarelor, schimbarea directorului de lucru, redenumirea fisierelor si stergerea acestora. La fel ca FTP, SFTP foloseste TCP, dar o singura conexiune TCP. Simple File Transfer Protocol nu a ajuns niciodata la popularitate de care se bucura celalalt dintre protocoalele "simple", Simple Mail Transfer Protocol. În timp ce SMTP este cel mai utilizat protocol în sistemele e-mail din Internet, FTP este cel mai utilizat în sistemele Internet dedicate transferurilor de fisiere.

FTP

Conexiunea de control folosita de FTP urmeaza modelul client/server tipic. Serverul FTP efectueaza o deschidere pasiva a unui port cunoscut (portul de protocol 21) si asteapta conexiunile clientilor. Clientul FTP, contacteaza serverul FTP la portul de protocol cunoscut, iar programele negociaza o conexiune tipica. Conexiunea de control ramâne activa pe toata durata tranzactiei FTP. Clientul si serverul schimba siruri de comanda si coduri de raspuns în format HUT ASCII prin conexiunea de control. FTP creeaza pentru fiecare operatie de transfer de fisiere o conexiune de date separata (si la un moment de timp diferit).

FIG. O configuratie tipica pentru operatiile FTP.

În miezul operatiilor se afla interpretoarele de protocol (protocol interpreters -PI) si procesele de transfer de date (data transfer processes - DTP). Dupa cum se poate vedea, clientul si serverul au fiecare propriul interpretor de protocol si propriul proces de transfer de date. Interpretoarele de protocol traduc comenzile FTP si comunica prin intermediul conexiunii de control, pe care PI - client o stabileste la începutul sesiunii FTP. Interfata utilizator protejeaza utilizatorul de lucrul direct cu comenzile si raspunsurile FTP.

În general se cunosc doua tipuri de programe FTP - în mod linie de comanda sau full screen (pe întreg ecranul). Dintre programele client bazate pe FTP, clientul FTP care lucreaza în mod linie de comanda este cel mai popular. Se pot întâlni programe client FTP de tip linie de comanda pentru majoritatea sistemelor de operare UNIX. Majoritatea ofertantilor de servicii Internet care utilizeaza UNIX ofera acces la o linie de comanda. Pe majoritatea hosturilor Internet, pentru a porni un client FTP se scrie doar "ftp" la promptul de linie de comanda. Pentru a indica faptul ca s-a pornit o sesiune FTP, calculatorul host va modifica în general promptul de linie de comanda pentru a include literele "ftp":

ftp>

Pentru a transfera fisiere de pe un host Internet, trebuie sa se stabileasca mai întâi o conexiune cu hostul. Pentru a spune programului client FTP sa stabileasca o conexiune TCP pentru operatii FTP, se scrie numele unei comenzi, urmat de numele hostului Internet cu care se doreste sa se stabileasca legatura:

ftp> open nic.ddn.mil<ENTER>

De la promptul FTP al propriului host Internet, se scrie comanda open prezentata si se apasa ENTER. Clientul FTP, la rândul sau, va încerca sa stabileasca o conexiune la hostul DOD Network Information Center nic.ddn.mil. Ca raspuns la o cerere de conexiune FTP, majoritatea serverelor FTP trimit un mesaj care spune:

Connected to nic.ddn.mil

220 - *****Welcome to the DOD Network Information Center*****

*****Login with username "anonymous" and password "quest"

Dupa cum se poate vedea, serverul, ca raspuns la cererea de conectare, transmite un mesaj care spune utilizatorului sa efectueze operatia de login folosind numele utilizator (username) anonymous si parola (password) quest. Serverul afiseaza de asemenea un prompt pentru numele de login. Conform instructiunilor, se scrie anonymous la promptul pentru numele utilizator si se apasa ENTER. Ca raspuns, serverul va transmite probabil un alt mesaj, similar cu:

331 Guest login OK, send "quest" as password.

Password:

Cu alte cuvinte, ca raspuns la numele de utilizator introdus, serverul transmite un alt mesaj care reaminteste ca trebuie sa se foloseasca drept parola cuvântul "quest" si se apasa ENTER. Daca operatia de login reuseste, serverul va transmite un alt mesaj:

230 Guest login OK, acces restrictions apply

ftp>

Dupa receptionarea mesajului "login OK", programul client prezinta din nou promptul FTP. Acest model al unei comenzi de la client urmate de un raspuns al serverului reprezinta fluxul general al comunicatiilor client-server pentru toate sesiunile FTP. Dupa login, se poate spune clientului sa transmita mesaje care determina serverul sa schimbe directorul de lucru, sa transmita o lista a fisierelor dintr-un director, sa transfere fisiere. De exemplu, pentru a cere serverului sa schimbe directorul de lucru în "rfc" (unde se afla toate documentele RFC - Request for Comment) se scrie comanda "cd":

ftp>cd rfc <ENTER>

Serverul va schimba directorul de lucru în "rfc". Pentru a cere clientului FTP sa preia ultimul index FYI (For Your Information - Pentru informarea dumneavoastra) se da comanda "get":

ftp> get fyi - index.txt <ENTER>

200. PORT command successful.

150 Opening ASCII mode connection for fyi-index.txt

226 Transfer complete

Clientul FTP si serverul vor negocia transferul fisierului si vor folosi mesajele de raspuns prezentate pentru a tine utilizatorul la curent cu desfasurarea operatiei. Dupa ce transferul fisierului se încheie, se poate închide conexiunea TCP prin comanda "close" (serverul raspunde de obicei cu un mesaj "Goodbye" si apoi se încheie sesiunea FTP cu comanda "quit".

ftp>close <ENTER>

221 Goodbye

ftp>quit <ENTER>

În general, implementarile FTP suporta numai formatul nonprint, structuri fisier si mod de transmisie stream (flux).

Cu alte cuvinte, singura alegere pe care o face utilizatorul este daca foloseste tipul de fisier ASCII sau imagine pentru operatia de transfer de fisiere.

DEFINIREA COMENZILOR FTP

Protocolul de Transfer al Fisierelor include peste 30 de comenzi pe care un program FTP le poate folosi pentru a gestiona operatiile de transfer de fisiere. Comenzile FTP se împart în trei categorii: comenzi pentru controlul accesului, comenzi pentru parametrii transferului si comenzi pentru serviciu.

Comenzile pentru controlul accesului transmit informatia care identifica utilizatorul pentru server sau indica serverului ce locatii (directoare) doreste sa acceseze programul client.

Comenzile pentru parametrii transferului permit clientului sa defineasca optiunile FTP: tipurile fisierelor, formatele fisierelor, structurile fisierelor si modurile de transmisiune.

FTP (File Transfer Protocol) este o modalitate standard de a transfera fisiere binare în Internet. Nu are importanta daca se foloseste un browser Web, Gopher sau un program client FTP - toate utilizeaza acelasi protocol FTP nu necesita codarea fisierelor înainte de a fi încarcate, asa cum se întâmpla în cazul fisierelor de e-mail sau de la grupurile de discutii.

Sumarul principalelor comenzi FTP

Transferul de fisiere FTP prin e-mail

În terminologia Internet, calc.⁺ care contin fisiere accesibile prin ftp₊ se numesc FTP sites sau centre FTP. Serviciile FTP pot fi folosite si prin e-mail. În acest caz, centrul FTP dorit este adresat nu direct, în mod conversational, ci printr-un calculator intermediar - server ftpmail. Acesta înregistreaza cererea transmisa de utilizator printr-o scrisoare, face accesul necesar la centrul FTP, apoi preia si transmite ca raspuns fisierul sau + solicitate. Raspunsul poate sosi peste câteva minute, dar si dupa câteva ore, în functie de gradul de încarcare a serverelor. Folosirea ftp prin e-mail este convenabila nu numai celor care dispun doar de posta electronica, ci si celor care vor sa economiseasca timp.

Comenzile de serviciu FTP definesc operatia de transfer de fisiere pe care utilizatorul doreste sa o execute.

POsTA ELECTRONICĂ

POsTA ELECTRONICĂ. INTRODUCERE

Posta electronica (electronic mail sau e-mail), în majoritatea retelelor, este aplicatia cel mai des utilizata. Conceptele legate de posta electronica în Internet ofera un exemplu excelent pentru modelul de implementare a unui serviciu Internet simplu, dar eficient care permite transmiterea unor date binare, cum ar fi imagini, fisiere audio si fisiere video.

Majoritatea utilizatorilor retelei au început prin a folosi posta electronica. Dupa ce au transmis câteva mesaje ezitante (de obicei urmate de un apel telefonic pentru a vedea daca mesajul a ajuns), cei mai multi utilizatori de e-mail s-au familiarizat repede cu sistemul. În timp, încrederea utilizatorilor a crescut folosind posta electronica în mod frecvent pentru a-si satisface propriile nevoi întrucât e-mail înseamna mai mult decât scrisori si însemnari transmise mai rapid - putem încheia afaceri cu partenerii de afaceri aflati la distanta, putem participa la o conversatie electronica despre diverse subiecte, afaceri la bursa, etc.

Adresa e-mail este elementul indispensabil pentru transmiterea si receptia de mesaje, constituind coordonata de acces a fiecarui utilizator în Internet. Adresa e-mail este, de regula, formata din numele sau un cod al utilizatorului si numele sau adresa serverului respectiv, separate prin semnul @ (denumit "at comercial"). În mod similar constructiei adresei postale, adresa e-mail începe cu numele de utilizator, continuînd cu numele calculatorului-gazda, urmat de numele retelei locale, nationale, etc.

Posta electronica devine cu atât mai utila cu cât timpul de transmitere masina-om este mai redus, iar când mesajele sunt distribuite si citite rapid, totul se transforma într-o conversatie personala convenabila si fluenta.

COMUNICAŢIA PRIN POsTA ELECTRONICĂ

Posta electronica este pe cale sa devina ceva obisnuit în comunicatia din birou sau între birouri. Pentru comunicatii de rutina, e-mail este mai usor de folosit decât expedierea documentelor scrise, i cu câteva ordine de marime mai rapida decât serviciile postale obisnuite.

Conceptul care sta la baza postei electronice este foarte simplu. Aveti un mesaj pe care vreti sa-l transmiteti prin retea între un emitator si unul sau mai multi receptori.

(calc)  calc

Emitator  ^E-mail Receptor

Conceptul pe care se bazeaza

posta electronica

Emitator ^E-mail Receptor (calc.)

(calc.)

(calc.)

Receptori

Pentru a fi transmis cu succes, acest mesaj trebuie sa contina informatii despre emitator si receptor (similar cu cele doua adrese de pe plic de posta obisnuita). Nu este neaparat nevoie sa folositi Internet pentru a beneficia de posta electronica. Multe organizatii folosesc posta electronica pe sistemele si retelele lor locale. În aceste cazuri posta electronica este limitata la persoane pe care în general le vedeti zilnic si ale caror calculatoare sunt deja legate la reteaua dumneavoastra; nu puteti trimite sau receptiona posta electronica decât de la aceste persoane.

ADRESELE E-MAIL

Ca si în posta normala, în e-mail trebuie sa stii adresa cuiva înainte de a-i trimite un mesaj. Fiecare utilizator Net are o adresa unica. Când deschizi un cont la un furnizor de servicii primesti propria adresa.

O adresa de e-mail are doua sectiuni principale: numele utilizatorului si numele domeniului. Username-ul este de obicei numele sau porecla celui care utilizeaza e-mail-ul. (Un serviciu on-line numit CompuServe foloseste un nr. în loc de nume).

Numele utilizatorului este urmat de simbolul @, care înseamna "la" ("at"). Numele domeniului da informatii despre calculator si localizarea sa.

Iata o adresa de e-mail imaginara

philippa @ usborne. co. uk

Username "At" Nume domeniu codul Ţara

. Iata câteva motive pentru care ar trebui sa folositi e-mail

Exista situatii în care serviciul e-mail este foarte necesar. Iata câteva:

. Corespondenta obisnuita. Principala utilitate a postei electronice este, bineînteles, aceea de a schimba mesaje sau fisiere cu alte persoane. Posta electronica este folosita de mult timp în birouri. O multime de oameni folosesc serviciul e-mail pentru a trimite mesaje cunoscutilor si rudelor.

. Oamenii de afaceri. Nu este nimic mai enervant decât sa nu poti lua legatura cu cei de la birou, atunci când sunteti într-o calatorie de afaceri. În loc de telefon, acestia pot trimite un mesaj e-mail.

. Servere de informatii. Exista unele adrese de e-mail speciale - adrese automate. Trimiteti la o adresa un mesaj e-mail prin care solicitati un document sau o informatie si veti primi automat informatia ceruta. De exemplu puteti cauta un cuvânt într-un dictionar, puteti afla ce s-a întâmplat într-o anumita zi sau consulta prognoza. Toate acestea printr-un simplu e-mail.

. Liste de adrese. Posta electronica poate fi folosita si pentru altceva decât schimbul de mesaje. Puteti sa va înscrieti la o lista de adrese. Unele liste de adrese sunt asemenea unui ziar: dupa ce v-ati facut abonament, obtineti periodic o copie actualizata de la editor. Alte adrese sunt asemeni unor panouri de afisare: oamenii cu interese similare trimit un mesaj catre lista de adrese si toti cei care s-au înscris îl primesc.

Cum functioneaza e-mail-ul?

Când se trimite un mesaj e-mail de la un calculator acesta ajunge la un alt calculator numit mail-server. De aici trece printr-un lant de mail-server-e pâna când ajunge la destinatie. Deci, posta electronica în Internet functioneaza la fel ca un oficiu postal. Programul de e-mail "împacheteaza" mesajul într-un "antet de posta" (mail-header, corespondentul plicului) si îl trimite în retea folosind SMTP. Apoi, mesajul este transmis de la o retea la alta (oficiile postale) folosind "porti de scrisori" (mail gateways - un fel de traducatori pentru schimbul mesajelor). Dupa ce mesajul ajunge la reteaua corecta, este introdus în cutia postala a destinatarului de un "agent postal" (mail agent - factorul postal). Destinatarul extrage mesajul din retea folosind POP3.

Deci, un client e-mail foloseste doua protocoale diferite pentru comunicarea cu un server de posta: unul pentru expedierea mesajelor SMTP (Simple Mail Transfer Protocol) si unul pentru primirea lor POP3 (Post Office Protocol versiunea 3)

Completarea antetului

Înainte de a trimite un e-mail, trebuie completata sectiunea de antet. E ca si scrierea adresei pe un plic pentru a fi sigur ca scrisoarea ajunge la destinatie.

În cutia: Mail To: se scrie adresa celui caruia se trimite mesajul. Daca se doreste trimitea unei copii a mesajului se adauga adresa în cutia CC:

Se scrie un rând relevant despre subiect în cutia Subiect: Multi utilizatori primesc o multime de e-mail-uri, inclusiv e-mail-uri vechi, care sunt în mare parte publicitare. De aceea în rândul subiect se specifica, continutul mesajului pentru persoana care va receptiona e-mail-ul. Acest lucru da credibilitate mesajului si astfel va fi citit.

Semnatura

Multe programe e-mail permit crearea unei "semnaturi" personale care apare automat la capatul mesajelor.

Semnatura poate fi creata numai din litere si semne de pe tastatura. Unii le folosesc pentru a desena poze sau altii scriu un citat amuzant. Se poate include si adresa postala normala sau numarul de telefon. Ideal este ca semnatura sa nu depaseasca patru rânduri.

O carte de adrese

Multe programe de e-mail permit crearea unei carti de adrese cu numele si adresele de e-mail ale oamenilor carora le trimitem mesaje regulat. Putem scrie adrese de e-mail în cartea de adrese personale sau putem adauga adresele de la e-mail-urile primite.

Pentru a trimite un mesaj unui prieten, trebuie de obicei executat dublu clic pe numele lui din cartea de adrese. Se va deschide o fereastra de compunere a mesajului cu adresa respectiva pe ea.

Cum se citeste un e-mail

Pentru a colectiona un mesaj trebuie sa fie on-line. Deschidem fereastra e-mail si selectam butonul sau punctul de meniu care cauta mesajele noi. Cele mai multe programe au o icoana sau un mesaj care spune când sosesc mesaje noi. Orice mesaj va fi automat copiat. Multe programe e-mail plaseaza scrisorile noi într-un catalog sau o cutie de intrari (in-box). Când deschidem catalogul, mesajele vor aparea într-o lista în care apar expeditorii, subiectele si datele. Pentru a citi un mesaj, se executa dublu clic pe numele sau.

Compunerea unui mesaj

În general, trebuie data comanda pentru scrierea unui mesaj. Cea mai mare parte a sistemelor de programe de posta electronica încorporeaza un editor care va permite compunerea mesajelor. Comanda efectiva pentru invocarea editorului, ca si comenzile editorului, vor diferi de la un sistem la altul.

Dupa ce se specifica programului ca se doreste compunerea unui mesaj, trebuie sa se raspunda la câteva lucruri: raspunsurile vor fi utilizate de calculator pentru a crea headerul mesajului. Întâi trebuie precizata adresa receptorului. Apoi se va cere indicarea subiectului mesajului.

În fine, se ofera posibilitatea de a scrie textul mesajului. Se introduce si se editeaza textul. La sfârsit se da o alta comanda care sa arate ca s-a încheiat si ca mesajul ar trebui transmis. Din nou, comanda difera de sistemul utilizat.

* Observatie

Nu va bazati niciodata pe ideea ca mesajele de posta electronica ar fi confidentiale, pentru ca nu sunt. Ele pot fi citite de oricine si nu va puteti împotrivi acestei stari de lucruri. Deci, aveti grija sa nu introduceti în mesaje lucruri care v-ar deranja daca le-ar citi cine nu trebuie.

La compunerea mesajului, unele programe de posta electronica ofera anumite comenzi ajutatoare. Tabelul de mai jos enumera câteva dintre caracteristicile principale ale programelor de posta electronica, utile în compunerea mesajelor.

Caracteristicile programelor de posta electronica, uzuale si utile în compunerea mesajelor.

Raspunsul la un e-mail

Multe programe trimit usor un raspuns. Se deschide mesajul care trebuie trimis si se selecteaza butonul sau punctul de meniu de raspuns. În Netscape Mail, acesta e Re: Mail. Va aparea o fereastra de compunere a mesajului cu adresa expeditorului în casuta Mail To: si cutia Subject: completata. Corpul mesajului va contine o copie a e-mail-ului original.

Sa câstigam timp folosind liste postale de distributie

Se constata ca, folosind posta electronica, se trimite adesea acelasi mesaj catre mai multe persoane. Pentru a simplifica procesul de expediere a aceluiasi mesaj catre utilizatorii înruditi (de exemplu în cadrul unei firme), majoritatea programelor de posta electronica permit definirea unei liste de distributie.

În cel mai simplu sens, o lista de distributie este un fisier care contine una sau mai multe adrese de posta electronica. De exemplu, se poate crea un fisier numit "vânzari" care contine adresele de posta electronica ale tuturor membrilor din departamentul comercial al unei firme. Mai târziu, când se doreste trimiterea unui acelasi mesaj catre toti, se adreseaza mesajul catre lista vânzari si mesajul va fi trimis fiecarui utilizator definit în lista. În functie de programele de e-mail, pasii de urmat pentru a defini si utiliza o lista de distributie pot fi diferiti.

Expedierea si primirea fisierelor prin e-mail

Un fisier atasat este un fisier introdus în mesaj. Atunci când destinatarul primeste mesajul, atasarea apare ca o pictograma pe care destinatarul poate sa o copieze pe calculatorul sau sau chiar sa o deschida când citeste mesajul. Se poate trimite orice tip de fisier care se afla pe hard discul calculatorului.

Iata tipurile de fisiere care se trimit frecvent ca fisiere atasate.

. Documente. Este mai usor de trimis o copie a documentului scris cu un program de prelucrare a textelor sau cu cel de calcul tabelar în loc de a-l copia pe discheta sau de a-l tipari la imprimanta si trimite prin posta.

. Programe

. Multimedia. Se pot trimite copii ale imaginilor, a fisierelor de sunet sau video. Înainte de a le trimite ar fi bine ca acestea sa fie arhivate - sunt fisiere mari, pentru care transmiterea si încarcarea consuma mult timp daca nu sunt comprimate.

. Scurtaturi. Puteti sa împartasiti prietenilor lucrurile favorite din Internet si Microsoft Network (MSN). Introduceti o scurtatura catre pagina Web favorita sau catre un forum MSN în mesajul e-mail.

? Totusi pentru dimensiunea fisierului atasat exista o limita, dar este mai degraba un ordin practic. Daca încercati sa trimiteti un fisier mai mare de 1M, s-ar putea sa aveti probleme. De ce? Întrucât, cu cât este mai lung un fisier, cu atât va creste probabilitatea de a aparea o eroare. Daca nu trimiteti fisierul din nou, destinatarul va primi un fisier incorect.

Diferite programe creeaza tipuri de fisiere diferite

Diferite tipuri de fisiere sunt create de programe diferite. De exemplu, un fisier având extensia .BMP este creat de Paint (program din Windows '95). Un fisier .DOC este creat de Microsoft Word. Din fericire, în Windows 95 extensia fisierului este mai putin importanta decât era în alte sisteme de operare. Tot ce trebuie stiut este ce program a fost folosit pentru a crea fisierul respectiv.

* Daca trimiteti cuiva un fisier, asigurati-va daca destinatarul are un program cu care sa-l poata deschide si vedea. De multe ori destinatarul nu are exact acelasi program, deoarece un fisier poate fi deschis de mai multe programe. Daca nu are programul respectiv, poate folosi QUICK VIEW pentru a vedea continutul fisierului transmis. Destinatarul trebuie sa execute clic pe butonul din dreapta al mose-ului pe un fisier si sa selecteze QUICK VIEW.

Tipuri de fisiere

Exista multe tipuri de fisiere create de o imensa varietate de programe. Pentru a va ajuta sa identificati un fisier, iata o descriere a celor mai cunoscute tipuri de fisiere.

Securitate si acces liber la e-mail

Daca trimitem o scrisoare prin Internet continând informatii confidentiale trebuie folosit un program tip PGP (Pretty Good Privacy). El foloseste o metoda de codificare pe baza unei chei publice. Acest sistem de criptare utilizeaza, de fapt, doua chei, o cheie publica pentru a cripta mesajele, si una privata, pentru decriptare. PGP este disponibil ca program "freeware" la Institutul MIT, pe Internet, cu FTP la adresa:

ftp://net-dist.mit.edu/pub/PGP/.

SPAM

Spam -> versiune a Internet a mesajelor de reclama pe care le primiti în fiecare zi în cutia postala. Subiectul mesajelor spam, si anume acea parte pe care o vedeti în cutia postala electronica, este de obicei incitant: ceva de genul "Câstigati 50000 de dolari pe an". Daca în cutia dumneavoastra postala apar mesaje nesolicitate, care fac reclama unor bunuri sau servicii, acestea sunt mesaje spam. De obicei, vi se cere sa sunati la un numar de telefon pentru a profita de aceasta ocazie mult prea buna pentru a fi adevarata.

Cei care trimit astfel de mesaje, (numiti de obicei spammers) obtin adresa dumneavoastra de e-mail din diferite surse. Cel mai probabil este faptul ca adresa dumneavoastra a fost luata dintr-un mesaj pe care l-ati trimis, probabil ca sa primiti informatii sau sa solicitati o brosura gratuita. O alta metoda folosita de cei pentru a obtine adrese de e-mail este utilizarea unor Web-bots, paianjeni electronici care bântuie pe Internet cautând adrese de e-mail sau pagini personale de Web. Multi dintre ei fac schimburi de liste, în acest fel, adresa dumneavoastra fiind transmisa si la altii.

Pentru a trimite mesajele spam, se folosesc programe sofisticate care pot trimite pâna la 250000 de mesaje odata. Majoritatea folosesc o adresa de raspuns falsa, astfel încât sa fie dificil de localizat de unde a plecat de fapt mesajul. Nu va pierdeti timpul scriind un raspuns nervos la un mesaj spam; este foarte probabil ca acesta sa se întoarca la dumneavoastra din cauza adresei incorecte.

În principiu, mesajele spam nu fac nici un rau. În schimb ele s-ar putea sa va coste daca hotarâti sa le raspundeti. Un mesaj spam recent, continea un numar de telefon local care era redirectat automat catre un telefon international, cei care raspundeau la acel numar având neplacuta surpriza de a plati sume imense de bani pentru o convorbire inocenta.

O scurta comparatie între Outlook Express si Netscape Messenger

Atât Internet Explorer cât si Netscape Communicator ofera programe complete pentru e-mail. Outlook Express si Netscape Messenger va permit sa trimiteti si sa primiti mesaje de e-mail si ambele ofera posibilitatea de personalizare a postei.

Outlook Express

Outlook Express va ofera aproape tot ce ati putea cere de la un program client-server de e-mail pentru Internet. Pe lânga capacitatea de a trimite si primi mesaje, vi se mai ofera posibilitatea de a administra conturi de e-mail multiple, facilitati de securitate s.a.

Netscape Messenger este un program-client complet de e-mail, care realizeaza tot ce v-ati putea dori în materie de posta electronica.

La mesajele pe care le trimiteti sau le primiti cu Outlook Express sau cu Messenger pot fi atasate fisiere. Orice fisier care se afla pe un calculator poate fi atasat la un mesaj e-mail pentru a trimite si primi imagini grafice si chiar fisiere audio sau video.

Daca doriti sa atasati un fisier unui mesaj de trimis cu Outlook Express, efectuati un clic pe meniul Insert de pe bara de instrumente New Message si selectati File Attachement. Dupa ce apare caseta de dialog Insert Attachement, efectuati un clic pe butonul Browse si deplasati-va pâna la dosarul în care se afla fisierul respectiv. Efectuati clic pe aceasta caseta si apoi pe Attach.

În Messenger, dupa ce ati scris mesajul, efectuati clic pe meniul File si selectati Attach, apoi selectati din submeniul File aparut. Odata aparuta caseta de dialog Enter File to Attach, introduceti locatia fisierului în caseta de editare File name si apoi efectuati clic pe Open.

Probleme ce pot aparea cu fisierele atasate

Daca destinatarul nu are pe calculatorul sau programul cu care dumneavoastra ati creat fisierul atasat, acesta nu va putea fi deschis, iar daca are un program similar, este posibil ca efectuarea unei conversii sa duca la erori serioase.

Alte probleme pot aparea daca programul de e-mail al destinatarului are un decodificator automat pentru convertirea fisierelor atasate la mesajele primite. Daca destinatarul foloseste un asemenea program si conversia nu se face cum trebuie, acesta va descoperi în interiorul documentului caractere ciudate si imposibil de citit.

Daca doriti sa trimiteti un fisier atasat unui mesaj catre o companie sau un fisier de afaceri, va trebui sa aflati dinainte daca vi se permite atasarea fisierelor. Unele companii nu permit aceste atasari, deoarece considera ca ele reprezinta un risc nedorit pentru securitate. Alte companii permit atasarea fisierelor, dar limiteaza dimensiunea lor. Daca fisierul atasat este un document important, cum ar fi o prezentare a unei afaceri, testati daca destinatarul îl poate primi, înainte de a-l trimite.

Sumarul principalelor comenzi mail

Ceea ce trebuie subliniat este ca pentru a trimite cuiva o scrisoare electronica este nevoie, fireste de un program de transmitere e-mail, care poate fi Mail, Elm sau Piru, daca lucram în Unix, sau Internet Mail, Netscape Mail, Eudora Pro sau Pegasus, daca lucram în Windows 95.

Eticheta si "emotiile" în retea

Netiquette

Internetul nu înseamna doar calculatoare si comenzi. Toate calculatoarele si comenzile ar fi, de altfel un nonsens fara utilizatori. Comenzile sunt simple, dar OAMENII sunt cei care fac internetul sa fie ceea ce este. O problema este, însa, ca fiecare comunitate are propriile reguli de viata. În continuare va fi prezentata, "eticheta în retea" (numita adesea Netiquette), prezentând un ghid pentru toti cei care folosesc internetul. Autorul acestui ghid este Bob Crispen, un pastor american.

Exista lucruri care se fac, si lucruri pe care nu le poti face atunci când comunici prin Internet:

EMOTICOM

Când oamenii corespondeaza (sau comunica în vreun fel) prin Internet, emotiile, mimica, tonul nu pot fi receptate, ca într-o conversatie directa. Expertii sustin ca, în general, conversatiile noastre se realizeaza prin limbajul trupului în proportie de 60%, deci când destinatarii ne citesc mesajele, ei nu pot avea limbajul trupului nostru si, cu siguranta, nu ne pot auzii tonul vocii. În concluzie, transmitem mai putin de 40% din mesaj. Pentru a rezolva problema modului de comunicare directa a emotiei, utilizatorii postei electronice au dezvoltat pictograme, numite în engleza "emoticon" (sau, în traducere aproximativa "zâmbarici") care reprezinta expresii sau emotii umane. Pentru a le întelege trebuie privite cu capul întors cu 90 de grade spre stânga.

În general, sunt acceptate si folosite urmatoarele simboluri.

. COMUNICAREA ÎN INTERNET

Descoperirile tehnologice care au intervenit de-a lungul timpului au produs modificari fundamentale în modul în care comunicam si ne raportam la cei din jur. Inventia tiparului de catre Gütenberg în secolul al XV-lea a facut posibila reproducerea de texte cu larga adresabilitate, reprezentând, în acelasi timp, un val de cunoastere ce a constituit, mai târziu, baza unor reformari la nivelul societatii de atunci.

În secolul XX, televiziunea si radioul au adus în casele oamenilor sunet, lumina si culoare. Generatiile de mijloace media care au aparut în timp au determinat o oarecare omogenizare a diferitelor segmente de populatie, proces care poate fi considerat definitoriu în conturarea "societatii de masa" specifica acestui secol.

În ultimii 30 de ani începe sa ia amploare un nou suport de comunicare: reteaua interactiva, care faciliteaza transmiterea si receptionarea de catre individ a unui mare volum de informatie. Spre deosebire de mijloacele clasice de informare, care presupun un flux preponderent unidirectional, aceasta noua tehnologie propune un flux în doua sensuri si, implicit, cresterea importantei utilizatorului în procesul comunicarii. Procesarea digitala, posibilitatea multiplicarii, manipularii si transferului de informatie au devenit mai usor de realizat ca niciodata. Acest mare potential de care beneficiaza noua tehnologie este apt sa determine modificari fundamentale în modul în care comunicam, muncim, cumparam, ne distram etc.

Internet-ul poate fi definit ca o retea a retelelor informationale, întrucât el reuneste câteva mii de retele provenite din zeci de tarii de pe tot globul. Originea sa se afla cu 30 de ani în urma ca o retea a Departamentului American de Aparare numita ARPANet, limitata doar la uz guvernamental. Acest proiect a fost dezvoltat cu scopul de a experimenta un sistem de retele fiabile, care sa stabileasca legatura între apararea americana si antreprenorii din domeniul cercetarii militare. Printre acestia se aflau si multe universitati, cu proiecte finantate de armata. ARPANet a fost o mare reusita a acelui moment si a stârnit interesul tuturor universitatilor americane. Dezvoltarea sa considerabila a început sa creeze, însa, dificultati în sistemul de gestiune a informatiilor. În acest context a aparut necesitatea ca reteaua sa se divida în doua: MILNet pentru site-uri militare si un nou ARPANet pentru cele nemilitare.

În forma sa actuala, Internetul s-a constituit în anul 1974, când în lume existau deja mai multe retele, dar fara a comunica între ele. Principala problema a fost gasirea unui limbaj comun. De fapt, aceasta preocupare s-a manifestat înca din 1972, fiind obiectivul unei conferinte internationale ce a avut loc la Washington. Pe acest fond al preocuparilor pentru limbaj, a luat nastere protocolul TCP/IP, apt sa asigure (sa compatibilizeze) comunicarea între toate retelele existente. Protocolul TCP/IP a condus la o dezvoltare rapida a Internetului, mai ales în Statele Unite, în cadrul centrelor universitare si de cercetare stiintifica, gratie retelei NFSNet, finantata de National Scientific Fondation, o agentie guvernamentala americana. În 1980 s-a decis ca protocolul TCP/IP sa nu mai fie un secret militar si sa devina o informatie publica. Este anul în care accesul la retea devine public si gratuit.

În perioada 1980-1983 reteaua Internet s-a utilizat în special în lumea cercetarii, fiind considerata o tehnica futurista si elitista de difuzare a datelor. În 1986 s-a produs o "mutare" extrem de importanta, chiar decisiva pentru ceea ce avea sa urmeze: National Scientific Fondation si NASA au decis interconectarea tuturor universitatilor americane. Acum, Internet începe sa se lanseze vertiginos si în Europa.

Pentru europeni, problema cea mai importanta era de a gasi o noua tehnologie, un nou standard care sa permita simplificarea conexiunilor. Solutia cea mai simpla si mai comoda ar fi adoptare protocolalelor americane, dar s-a preferat cautarea unor alte variante la nivel european. Ceea ce s-a gasit - norma X.400 - nu a dat rezultatele scontate, permitând numai schimburi de e-mail si fiind incompatibila cu retelele existente.

Dupa 1988 barierele în calea patrunderii Internet în Europa au fost eliminate complet. În 1990 au aparut operatorii privati care au propus servicii de conectare la reteaua Internet¹.

Acum, la un sfert de secol de la aparitia sa în lumea mijloacelor de comunicare, Internetul se afla într-o spectaculoasa expansiune, motivatiile fiind multiple: usurinta utilizarii, accesul facil si ieftin la informatii, existenta calculatoarelor tot mai performante si mai putin scumpe, dar cea mai importanta motivatie pare sa ramâna volumul extrem de mare de informatii si extraordinara diversitate a acestora². Internetul ofera multe utilizari potentiale, în functie de obiectivele si capacitatea utilizatorului. Astfel, el poate fi considerat ca:

o sursa de informatii

un instrument de comunicare interactiva

un canal de distributie pentru produse si servicii

Legat de filosofia accesului la Internet, este important de subliniat ca orice utilizator nu este numai "consumator", ci si un potential "producator de informatii". Internetul este la ora actuala singura superretea informationala operationala în cadrul careia zeci de milioane de utilizatori schimba informatii, programe, produse, date si comunica la nivel planetar. Internetul nu este condus de nici o organizatie, si nu este proprietatea nici unei organizatii. El se dezvolta atunci când oamenii construiesc retele si îsi leaga retelele lor de altele. Astfel s-a creat un sistem global de comunicatii.[1]

Utilizarea sa a devenit tot mai populara în ultimii cinci ani, în special în tarile industrializate, unde costul accesarii si implementarii unui site de Internet sunt relativ scazute. Estimarea numarului de utilizatori este aproape imposibila, datorita dinamismului retelei; numeroasele statistici existente sunt probabil valabile timp de câteva secunde.

Internatul reprezinta 20% din stirile urmarite de utilizatorii regulati si folosirea televiziunii, radioului si revistelor a scazut drastic pentru acestia. Astfel, Internetul devine, pe zi ce trece, un adevarat mijloc de comunicare în masa.

. WWW în pragul erei informationale

Unul dintre serviciile cele mai utilizate ale Internetului este serviciul World Wide Web - www, sau simplu Web. Desi a aparut în 1989, popularizarea si interesul de masa fata de WWW au început sa se faca simtite abia în anii 1993-1994, când revistele de specialitate si chiar ziarele centrale americane au început sa discute din ce în ce mai mult despre instrumentele de navigare pe Internet (browsere). Aceste browsere sunt oferite în general de Netscape Navigator sau de Internet Explorer.

Acum exista mai mult de 1800 de servicii de navigare pe Web, cele mai multe dintre ele strict specializate pe mai multe domenii. Ele sunt un echivalent electronic al unui catalog sau al unei carti de telefon, cautând si localizând site-uri în functie de un cuvânt cheie sau un subiect ales. Cele mai folosite sunt:

Alta Vista - Producator: Digital. A fost lansat în decembrie 1995, fiind un program de cautare foarte cunoscut la nivel mondial. Da posibilitatea cautarii pe Internet prin intermediul unei chei de cautare atât în format simplu cât si cu ajutorul unor câmpuri predefinite. Cuvintele cheie trebuie sa apara printre primele în document, trebuie sa fie în proximitate, iar documentul trebuie sa cuprinda maximum de cuvinte cerute în cautare. Digital listeaza cuvintele cheie pentru fiecare dintre site-urile rezultate în urma cautarii.

Ecila - Este unul dintre cele mai "vechi" programe de cautare francofone. Numele de domeniu cautat trebuie sa se termine în "fr" sau se va atasa un descriptiv suplimentar în franceza cu adresa de URL si adresa de e-mail.

Echo - Este lansat si devenit operational în 1996. s-a impus ca program de referinta în universul francofon. Poate sa acceseze în vederea cautarii aproape 900000 de pagini Web (pe referinte) si peste 75000 adrese e-mail. Referentierea se realizeaza prin sesizarea URL din site si adresa de e-mail a webmasterului.

Excite - Producator: Excite. Acest program a fost lansat în 1995 si s-a dezvoltat cu repeziciune pe seama publicitatii. Poate lucra pe baza de texte descriptive compuse din fraze complete. Newstracker este o lista cu peste 300 de surse de noutati.

HotBot - Producator: Hotwired. A fost lansat în anul 1996. programul are un "look" fosforescent si este foarte performant si usor de utilizat. Referentiaza peste 50 milioane pagini si baze de date. Foloseste predilect: cuvinte cheie, pagini titrate, metataguri.

Infoseek - Producator: Infoseek Corporation. Este un motor de cautare gigant, care a devenit operational în 1995, în prezent fiind foarte cunoscut. Aduce informatii multiple, având mai multe functii decât o simpla cautare prin cuvinte si fraze. Putem afla, de exemplu, date despre orice companie de pe teritoriul Statelor Unite prin catalogul electronic Big Yellow, iar prin "World News" ne tine la curent cu ultimele stiri din întreaga lume. Infoseek realizeaza cautari pentru adrese de e-mail, cotatii bursiere, harti ale strazilor. În plus, contine 15 canale cu legaturi catre orice subiect: de la turism la producatorii de bere sau la programe software gratuite.

LookSmart - Producator: Reader's Digest. Creat de doi australieni cu suportul financiar al Reader's Digest, LookSmart este un serviciu simplu si usor de folosit pentru utilizatorii de Internet începatori.

Lycos - Producator: Carnegie Mellon University. Este unul dintre cele mai cunoscute motoare de cautare si, în acelasi timp, unul din cele mai "vechi", fiind lansat în 1994. se poate spune despre el ca este imens dar, din fericire, este si rapid. Lycos este un sistem de cautare care acceseaza baze de date continând zeci de milioane de adrese. Foloseste cuvinte cheie si uneori penalizeaza abuzul de astfel de cuvinte, fara a spune nimic despre limita maxima utilizabila de cel care face accesul.

Northern Light - Producator: Northern Light Technology. Unul din cele mai recente aparitii în spatiul motoarelor de cautare, foloseste o singura capacitate: sortarea dupa categorii. Poate cauta pe Web o colectie speciala de articole din ziare si reviste. De asemenea, în partea dreapta a paginii apare o coloana în care Northern Light organizeaza rezultatele în fisierele adaptate, care sa usureze cautarea.

Search.Com - Producator: CNET. CNET este cunoscut mai ales ca producator de tehnologie a informatiei, motorul sau de cautare fiind mai putin cunoscut. Cautarea cu acest motor poate fi personalizata sau se pot "rasfoi" liste de subiecte. Sunt prezentate de asemenea noile site-uri, directoare si baze de date aparute.

Webcrawler - Producator A.O.L. Cauta orice pe Web atât folosind chei de cautare, cât si prin intermediul unor categorii, ca de exemplu "jocuri" sau "educatie". O cautare cu ajutorul unei chei poate genera rezultate grupate în pagini de câte 10, 25 sau 100 de site-uri per pagina. Rezultatele cautarii pot aparea optional însotite de scurte descrieri ale site-urilor gasite. Interesant este faptul ca realizeaza cautarea printr-o serie de calcule care au la baza raportul procentual dintre numarul de cuvinte cheie pe pagina si numarul total al cuvintelor din document. Principalul avantaj consta în faptul ca prezinta o mare rapiditate prin accesarea de site-uri într-un interval de maximum doua zile de la cererea de referentiere. Are anumite limite, în sensul ca se orienteaza catre site-urile considerate "populare", judecate dupa numarul de accesari.

Yahoo! - Producator Yahoo!. A fost primul director Internet pe Web. Cautarea se realizeaza dupa un anumit subiect sau un cuvânt cheie, fiind foarte bine organizat.

World Wide Web este o retea globala de documente interconectate. Utilizatorii Web "navigheaza" în retea trecând, practic, de la un document la altul.

Cu ajutorul paginilor de Web, o persoana sau o companie se poate prezenta în fata lumii. Ele arata astazi precum ziarele, fiind deosebit de complexe ca posibilitati de afisare a continutului. Dar, spre deosebire de televiziune si radio, sau de ziarele si revistele din hârtie, Webul ca suport media se afla sub controlul indivizilor. Acesti producatori individuali de informatie creeaza continuturi care pot fi folosite de multi alti oameni. Prin posta electronica, acesti creatori si producatori pot fi într-un contact strâns unii cu altii. Rezultatul este o piata informationala dinamica si interactiva pe Web.

Fluxul de informatie de pe Web este o provocare pentru toti cei care au abilitatea de a crea pagini Web, pentru a le face mai atragatoare si mai utile. Pe lânga marea putere de inovatie, Webul ase caracterizeaza si prin faptul ca creste cu o viteza nemaiîntâlnita, "biologica", dublându-se ca marime cam la fiecare 53 de zile. Acum existând atât de multe informatii ca unui om nu i-ar ajunge o viata întreaga ca sa le vada pe toate. Se apreciaza ca numarul site-urilor de Web a crescut de la cca. 12 mii în 1990 la peste 5 milioane în 1997, pentru ca în prezent sa existe peste 2 miliarde3.

Concomitent cu dezvoltarea cantitativ numerica, are loc si una calitativa. Astfel, în 1994 se lanseaza primele bannere publicitare4, iar comunicarea devine pe parcurs mai organizata si mai profesionalizata. Site-urile, care pâna nu demult erau doar "un ansamblu de date compilate" , devin adevarate vitrine si magazine virtuale.

. Locatoare de resurse URL-uri: ftp:// în Netscape Navigator

FTP (File Transfer Protocol) - Protocolul de transfer al fisierelor este atât o aplicatie cât si un protocol de comunicatii. Deci, acesta este instrumentul fundamental pentru transferul fisierelor în Internet. Exista mii de astfel de servere si majoritatea permit accesul public. Informatiile ce pot fi transferate prin FTP sunt foarte diverse. Software-ul este foarte numeros în formele shareware si freeware. Pe lânga software FTP este o cale foarte buna de a avea acces la informatii generale în forma documentatiei sau chiar a textului complet al unor carti si publicatii. Serverele sunt numite anonymous FTP deoarece nu sunt necesare nume de utilizatori si parole pentru accesul la ele.

URL-ul FTP:// accepta doua forme ale sintaxei

. ftp://nume-server

. ftp://nume-server/director/nume fisier

unde nume server este numele unui server FTP la care doriti sa va conectati, iar director si nume fisier desemneaza calea de acces catre un anumit fisier pe care dorim sa-l transferam. O functie utila a programului Netscape este aceea ca puteti parcurge sistemul de fisiere de pe calculatorul aflat la distanta ca sa cautati fisierele dorite. Netscape va crea o reprezentare grafica a sistemului de fisiere (ex. hard disk sau chiar CD-ROM) pe care îl exploram, în care toate directoarele si fisierele vor fi hiperlegaturi care pot fi activate pentru examinare. Diferenta între cele doua sintaxe ftp:// depinde de faptul daca stim sau nu numele exact al fisierului pe care dorim sa-l transferam (adica numele calculatorului gazda), calea (directorul) si numele de fisier. Daca se specifica o cale de acces (în locul unui director), Netscape va afisa transferul fisierului respectiv. Daca se specifica un nume de director, Netscape va afisa fisierele din acel director, astfel încât puteti alege fisierul dorit pentru transfer (presupunând ca acesta exista) sau sa va mutati în alta zona a sistemului de fisiere, folosind hiperlegaturile.

Numai fisierele individuale pot fi transferate folosind URL-ul ftp:// (nu sunt permise caractere cu substitutie, ca în programele traditionale FTP) si nu se pot înca transfera informatii spre server, fiind permis numai transferul "de primire" (download). Cu toate acestea, Netscape întelege diferenta între fisierele binare, (programe executabile, imagini, fisiere comprimate etc.) si textul obisnuit (de exemplu documente ASCII), astfel încât nu este nevoie sa se specifice ce tip de fisier urmeaza a fi transferat. Procesul de conectare (logging in) în serverul FTP este si el automatizat. Netscape transmite serverului numele anonymous si, ca parola, adresa de e-mail. Chiar daca nu s-a configurat acest lucru prin intermediul meniului OPTIONS/PREFERENCES/MAIL AND NETWORK Netscape va obtine probabil acces. (orice sir de caractere la întâmplare permite, de obicei, accesul pe astfel de servere FTP, atâta timp cât este mentionat undeva, de exemplu anonymous

Netscape adnoteaza fiecare fisier cu o mica pictograma. Aceste adnotari pot fi dezactivate cu ajutorul optiunii SHOW FTP File Information din meniul OPTIONS. În acest caz vor fi afisate numai hiperlegaturile, ceea ce va duce la o usoara crestere a operatiilor.

Spre deosebire de programele client FTP obisnuite, Netscape nu tine deschis permanent canalul de comunicatie cu serverul FTP. Astfel, procesul de reconectare este invocat de fiecare data când este schimbat directorul etc. cu un server aglomerat (cum este de ex. serverul de la Netscape ftp.netscape.com), acest lucru ar putea duce la ratarea conectarii. În astfel de cazuri va trebui sa se repete pur si simplu conectarea. Acest lucru se poate face executând un clic pe rubrica URL si apoi apasând tasta RETURN pentru a trimite acelasi URL ftp://. Sau se poate folosi butonul RELOAD.

. Transferul unui fisier cu Netscape Navigator

În functie de tipul fisierului transferat, Netscape se poate comporta diferit. Fisierele ASCII- de tip HTML vor fi încarcate în mod implicit în fereastra programului la transfer. Odata executat un clic pe hiperlegatura catre un fisier (spre deosebire de directoare), netscape analizeaza daca exista o aplicatie ajutatoare pentru tipul respectiv de fisier, în functie de extensia acestuia (de ex. .zip pentru arhivele PKZIP sau .txt pentru fisierele text simplu), întrucât exista o aplicatie ajutatoare care sa le încarce prin intermediul meniului OPTIONS/ PREFERENCES/ HELPER APPLICATIONS.

La executarea unui clic pe un fisier care nu are nici o aplicatie ajutatoare, Netscape avertizeaza ca nu este configurat un astfel de program si ofera urmatoarele posibilitati: (i) de a salva fisierul pe disc, (ii) de a configura o aplicatie pentru tipul respectiv de fisier, sau (iii) de a renunta la transfer. În marea majoritate a cazurilor, se va transfera fisierul direct pe disc si va fi prelucrat ulterior, desi unele fisiere pot fi prelucrate imediat dupa transfer. De ex. un fisier comprimat ar putea fi decomprimat sau o imagine sau un fisier audio ar putea fi încarcate direct într-un program de redare corespunzator, care va scuti utilizatorul de sarcina de a face aceste lucruri în afara programului Netscape, dupa terminarea transferului. Trebuie urmarita bara de stare a programului Netscape, aflata în bara de jos a ferestrei. În momentul aparitiei cuvintelor Document Done înseamna ca fisierul a fost transferat cu succes. În timpul transferului va fi afisat progresul acestuia, atât numeric, cât si cu ajutorul indicatorului din coltul dreapta-jos.

* Atunci când se transfera un fisier cu ajutorul URL-ului ftp:// nu trebuie actionate butoanele pentru schimbarea ecranelor BACK si FORWARD etc. daca totusi se întâmpla acest lucru (ce semnifica de fapt schimbarea URL-ului), Netscape 1.1 întreaba daca se doreste renuntarea la transfer. Daca se introduce un nou URL, se foloseste meniul FILE/NEW WINDOW pentru deschiderea unei noi ferestre de lucru în care se poate introduce URL-ul dorit. Transferul FTP va continua în siguranta în cealalta fereastra. Versiunile mai vechi ale Netscape întrerup transferul fara sa mai ceara confirmarea.

SHIFT - clic pentru salvarea fisierelor

Daca se doreste evitarea oricarei legaturi cu aplicatiile ajutatoare pentru transferul unui fisier, se va executa shift-clic pe hiperlegatura fisierului dorit. Netscape va cere un nume sub care sa salveze fisierul (desi va fi oferit si un nume prestabilit) si acesta va fi salvat direct pe disc. Se poate specifica si directorul în care va fi salvat fisierul. Implicit fisierele sunt salvate în acelasi director cu programul Netscape. Urmarind bara de stare se va vedea situatia transferului. Acesta va începe cu mesajul Saving disc:/nume fisier (unde disc si nume fisier reprezinta directorul si numele de fisier alese), urmate de un mesaj RECEIVED n BYTES actualizat permanent, în timpul transferului, unde "n" reprezinta, în octeti, cantitatea de date transferata. Daca se va urmari si indicatorul din partea dreapta-jos acesta va da o sugestie cantitativa asupra transferului.

Exemple pentru ftp://

ftp://ftp.microsoft.com

cere programului Netscape sa contacteze serverul FTP de la adresa ftp.microsoft.com si sa prezinte sistemul sau de fisiere. Implicit, Netscape va încarca directorul radacina.

ftp://ftp.microsoft.com/

Bara finala (/) este folosita tocmai pentru a specifica directorul radacina, care este, oricum, implicit si de aceea poate fi omis.

. URL-uri pentru e-mail

Unicul URL pentru adresa electronica (e-mail) în Netscape este mailto:, care deschide o fereastra ce va permite compunerea unui mesaj si apoi transmiterea lui catre un server e-mail (SMTP), asa cum este configurat în fisierul netscape.ini prin intermediul meniului OPTIONS/ PREFERENCES /MAIL AND Network. Netscape 1.1 nu poate specifica un mail server alternativ prin intermediul URL-ului mailto.

Este posibila si specificarea numelui destinatarului în URL-ul mailto: de exemplu:

mailto:fred somewhere.com

caz în care Netscape introduce numele si adresa destinatarului (fred somewhere.com) în rubrica destinata acestui lucru, o scurtatura care permite evitarea repetarii introducerii adresei.

Odata introdus acest URL, Netscape deschide o fereastra din care se poate transmite un mesaj text simplu, se poate atasa un fisier conform standardului MIME (un fisier binar, cum este de exemplu o imagine). La actionarea butonului SEND (expediaza) se va sti ca mesajul a fost într-adevar transmis atunci când fereastra de compunere a mesajului dispare. Daca mail serverul nu este functional, în mod normal Netscape nu afiseaza nici o eroare. În schimb, fereastra de redactare a mesajului va fi închisa brusc! Daca mail serverul este numit incorect va aparea o eroare de nume(DNS). Urmarirea barei de stare din partea de jos a ecranului, pentru aparitia mesajului Conecting host este sfatul cel mai bun prin care se asigura ca mesajul a fost transmis prin intermediul serverului specificat.

ftp://ftp.netscape.com/windows/ne16e11n.exe

Cere programului Netscape sa transfere fisierul ne16e11n.exe care se afla în directorul Windows de pe serverul FTP al corporatiei Netscape de la adresa ftp.netscape.com. Daca fisierul ar fi fost un director, programul Netscape ar fi afisat continutul acestuia. De aceea multe URL-uri includ si caracterul final / pentru a evita orice confuzie între fisiere (sau fisiere ordinare) si fisierele director - desi Netscape poate indica singur diferenta.

Se poate folosi URL-ul file:// în acelasi mod cu ftp://, pentru a transfera fisiere de pe servere FTP. URL-ul file:// este folosit, în principal, pentru fisiere locale.

ftp://ftp.somehost.org/doc/misc/miscl.txt

Transfera fisierul miscl.txt pe calculatorul dumneavoastra. Fisierul va fi încarcat de Netscape implicit (acelasi lucru se întâmpla cu fisierele HTML si alte fisiere ASCII. Pentru salvarea acestor fisiere se foloseste meniul FILE / SAVE AS.

"Netscape Navigator"

Jason J. Mager Ed. Teora 1996.

SELECTAREA UNUI FURNIZOR DE SERVICII INTERNET

Daca dorim sa folosim calculatorul nostru cu modem pentru a avea acces la Web, va trebui sa alegem un furnizor de servicii Internet pentru a realiza conectarea. Conectarea la Internet stabileste pentru calculatorul nostru un mijloc de comunicare cu alte calculatoare conectate la Internet. Utilizând modemul calculatorului nostru, ne putem conecta la modemul serverului furnizorului de servicii Internet. Dupa conectarea la calculatorul furnizorului, programul browser ne va permite accesul la Web.

De obicei, furnizorul de servicii Internet solicita o taxa lunara pentru furnizarea accesului la Internet. Furnizorul nostru de servicii Internet ne poate cere si o taxa initiala de instalare si poate limita timpul de conectare lunar. Este deci important sa alegem un furnizor de servicii Internet care ne acopera necesitatile si se încadreaza în bugetul nostru.

În afara folosirii unui furnizor de servicii Internet, exista înca doua cai de conectare la Internet prin intermediul modemului: "un serviciu on-line" sau un "cont shell". Utilizarea serviciilor on-line pentru accesul la Web prezinta unele dezavantaje pe care le voi prezenta în sectiunea intitulata "Diferente între serviciile on-line si cele ale furnizorilor de servicii Internet".

Daca utilizam modemul nostru pentru conectarea la Internet si programarea Web-ului, selectam un furnizor de servicii si un serviciu on-line. Utilizarea "unui cont shell" este un alt mod ieftin de conectare la Internet; totusi, un cont shell impune limitari serioase în privinta programarii Web.

CE REPREZINTĂ UN CONT SHELL?

Accesul la un "cont shell" ne permite sa utilizam resurse furnizate de un alt calculator pentru conectarea calculatorului nostru la Internet. În mod normal, un cont shell ne cere sa introducem instructiuni în mod "linie de comanda" pentru a executa o operatie.

Cu un "cont shell", programul pe care îl executam nu se afla pe calculatorul nostru. Utilizam un calculator care este atasat la Internet, dar calculatorul nostru nu este legat. Cu alte cuvinte, acesta este un simplu dispozitiv de "intrare/iesire" (un terminal). Daca utilizam un cont shell pentru accesul la Web, suntem limitati la software-ul rezident pe calculatorul gazda la care este conectat calculatorul nostru.

Un cont shell nu permite flexibilitatea software necesara pentru dezvoltarea de programe Web. Deci, daca scriem un program Web, nu îl putem utiliza în mod direct folosind un cont shell.

Navigarea în Web cu Netscape Navigator

Caracteristici generale

Unul dintre cele mai folosite instrumente de ajutor prin intermediul caruia se realizeaza navigarea pe Internet este Netscape Navigator - o interfata grafica ce permite utilizatorilor sa vizioneze filme, imagini fotografice sau text, însotite de sunet, în mod hiperlegatura.

Netscape Navigator a fost creat de un grup de cercetatori în informatica de la Netscape Communication Corporation ca o perfectionare a primului browser - NCSA Mosaic - aparut pe Internet în 1993. în prezent, este disponibila versiunea Netscape Navigator 4.0 beta, cu câteva facilitati în plus. Principiile de baza ale produsului ramân însa nemodificate. Astfel, Netscape Navigator este un browser www, un instrument cu ajutorul caruia se pot obtine informatii din Internet. Programul contine o interfata grafica prietenoasa, cu facilitati de cautare a hypertextelor (imagini, text sunet) printr-un clic de mouse pe indicatoare ce fac legatura cu documente conexe aflate oriunde în lume. De asemenea, permite defilarea informatiilor disponibile pe Reteaua Mondiala (Web) în acelasi mod cum sunt defilate rafturile unei biblioteci de resurse, facilitând navigarea de la un capat la altul al întregului material disponibil sau oprirea pe un nivel de interes si continuarea catarii în adâncime.

Netscape este destinat utilizatorilor care sunt conectati deja la Internet, dar în prezent produsul ofera si facilitati directe de conectare la retea - "easy-to-connect-to-the-Internet". Contine documente HTML, înlantuind în mod armonios texte, imagini si sunete. Navigarea în Internet cu ajutorul acestui instrument este deosebit de usoara, fie în adâncime, prin alegerea cuvintelor cheie ce contin legaturi, fie în lungime, prin parcurgerea întregului hypertext.

Software-ul Netscape face exploatarea pe Internet foarte productiva si eficienta, oferind acces usor la informatii, posibilitatea listarii unor pagini favorite, vizualizarea istoricului si a sursei documentului cerut. De asemenea, pune la dispozitia utilizatorului pagini cu facilitati multimedia (HTTP), grafice externe sub diferite formate (GIF sau JPEG), transfer de informatie cu facilitati de securitate (tehnologie RSA), interactiuni cu grupuri de stiri (NNTP), livrare de mesaje (SMTP), software pentru domeniul public si aplicatii shareware pentru accesul la Internet.

În ceea ce priveste modul de comunicare si colaborare, Netscape foloseste un mecanism de adresare standard, si anume, schema URL (Uniform Resource Locator) pentru a gasi si a reface documente oriunde în Internet. Un URL cuprinde trei informatii: un cod pentru a identifica protocolul de transfer de fisiere ce a fi vizualizat, o adresa pentru a identifica calculatorul pe care sunt stocate fisierele si un descriptor de cale pentru amplasarea punctului (locatiei) pe acel calculator. O astfel de adresa este continuta într-un document HTML si genereaza o hyperlegatura luminoasa. În momentul când documentul este vizualizat si se selecteaza o hyperlegatura, Netscape foloseste adresa respectiva în documentul sursa pentru a reface imediat documentul indicat.

Ca si în cazul altor browsere din Internet (Cello, NCSA Mosaic, Internet Explorer, Java, etc.), Netscape Navigator este construit având la baza modelul client-server. Netscape este un client www care ruleaza pe calculatorul local si comunica cu alte tipuri de servere de pe Reteaua Mondiala. Transferul de mesaje între client si server se realizeaza cu ajutorul protocolului HTTP, un protocol rapid, special proiectat pentru mediul interactiv, hypermedia din Web. Protocolul HTTP indica maniera de implementare a informatiilor continute pe retea. Alte tipuri de protocoale care realizeaza transferul de informatii între utilizatorii pe Web sunt: FTP, WAIS, Gopher.

Netscape Navigator dispune de un original help on-line - Netscape Handbook, care cuprinde pe lânga elemente de baza necesare începerii exploatarii Internetului si concepte elementare referitoare la Internet, descrierea functionarii produsului, descrierea instrumentelor pentru folosirea e-mail-ului, si a grupurilor de stiri, o prezentare succinta a tuturor pictogramelor ce apar pe ecran, dar si o exploatare mai adânca a acestora. Informatii referitoare la protocoalele folosite, configuratiile de baza, securitatea transmiterii si nu în ultimul rând un index pentru accesul la informatii din toate domeniile de interes.

Programul a reusit sa revolutioneze formatul prezentarii pe Web, oferind atât un suport pentru Java Applets, Java Script, cât si imagini 3D. Java Applets introduce animatie, în timp ce Java Script, pe lânga integrarea secventelor de film în documentele de pe Web, în combinatie cu grafica 3D dau un rezultat surprinzator, mai ales pentru aplicatiile de inginerie si realitate virtuala.

Netscape Navigator are implementat un limbaj de programare numit JavaScript (întâlnit de altfel si la Internet Explorer). Acesta este bazat pe limbajul Java, fara a-i atinge însa performantele. Limbajul Java este similar cu C++, dar din motive de securitate nu folosesc deloc pointeri. Un applet (diminutivul de la application) scris în Java se compileaza si codul rezultat poate fi executat pe orice platforma (Windows 95, Apple, etc.). Applet-ul este introdus în documentele de pe Web care folosesc specificatiile HTML. Netscape poate sa citeasca documentul si sa separe textul de applet.

Transferul informatiilor între utilizatori presupune facilitati sporite de securitate, si în acest sens, Netscape Navigator încorporeaza o tehnologie RSA ce are la baza protocolul SSL - Secure Sockets Layer. Protectia informatiilor cu ajutorul acestui protocol se realizeaza astfel:

se autentifica serverul;

se cripteaza informatiile ce vor fi transmise;

se verifica integritatea datelor la destinatie.

Protocolul SSL poate fi implementat împreuna cu TCP/IP, precum si cu alte protocoale, cum ar fi: HTTP, FTP, Telnet, Gopher, NNTP, dar poate lucra si independent de ele. Cu SSL implementat, atât pe client, cât si pe server, comunicatiile prin Internet sunt realizate sub forma criptata, asigurându-se astfel protectia lor.

Netscape permite de asemenea afisarea mai multor documente HTML în aceeasi fereastra, fiecare dintre acestea putând fi parcurse separat, fiind încadrate într-o subfereastra, respectiv un cadru ce contine celule. Fiecare cadru poate fi redirectionat si denumit, dându-se astfel posibilitatea apelarii lui si în alte documente. De fapt, Netscape implementeaza o categorie speciala de cadre care se deruleaza automat, schimbându-si continutul în mod dinamic.

Ferestrele prezinta etichete (nume) si pot fi folosite ca legaturi în alte documente sau chiar în documentul original. Când este aleasa o legatura, documentul cerut va fi afisat în fereastra numita, daca este deschisa, daca nu, Netscape va deschide si va denumi alta fereastra. Exista si o eticheta noua, numita BASE, care permite alegerea unui nume de fereastra implicit pentru fiecare legatura din document care nu dispune de o eticheta definita explicit. În acest mod utilizatorul poate vedea mai multe documente simultan, poate integra baze de date într-o fereastra si poate primi rezultatele în alta.

Lansarea programului aduce în prim plan un homepage asemanatoare unei harti cu imagini (image map), senzitiv pentru utilizator, fiecare imagine realizând legatura cu diferite locatii, în functie de decizia serverului cu care clientul comunica. În plus, Netscape ofera suport pentru imagini comprimate cu standardul JPEG, imagini de calitate superioara, încarcate rapid, în mod progresiv, la optiunea utilizatorului. Imaginile GIF pot fi si ele prelucrate, chiar daca nu sunt conforme cu standardul, cu ajutorul specificatiei GIF 89a.

Ca o ultima noutate, pachetul Netscape prezinta un produs NCC Audio Player (Netscape Audio Player Application), realizat de Netscape Corporation pentru executia si prelucrarea fisierelor audio.

Cautarea informatiilor în afara spatiului Web

Cautarea în spatiu Gopher

Gopher permite baleierea informatiilor distribuite în Internet. Pentru a facilita aceasta operatie, informatia este organizata într-o ierarhie în care nodurile intermediare reprezinta directoare sau indexuri, în timp ce ramificatiile sunt reprezentate de documente. În plus, pentru a naviga prin aceasta structura de informatii utilizatorul are la dispozitie un sistem ierarhizat de meniuri.

Dezvoltat la Universitatea Minessota ca un serviciu descentralizat bazat pe mai multe servere, fiecare furnizând o anumita categorie de informatii (administrative, didactice, etc.), sistemul Gopher organizeaza si prezinta informatiile si fisierele din Internet ca pe o serie de meniuri. Meniurile Gopher seamana cu tabla de materii a unei carti, cu optiuni care permit conectarea la diverse resurse Internet. În procesul de cautare se vor folosi meniurile, iar pentru vizualizarea documentelor sau transferul fisierelor binare, de asemenea se vor alege optiuni din meniuri. Cu alte cuvinte, folosirea acestui sistem este foarte usoara.

În plus, a fost realizata aplicatia care ghideaza utilizatorii în folosirea serviciului, fara a mai fi necesar un antrenament special si fara ca utilizatorii sa fie obligati sa cunoasca locul unde este plasata informatia, în cazul în care exista mai multe servere care o fac accesibila sau modalitatea de acces la informatia respectiva. Prin serviciul Gopher toate aceste aspecte devin transparente pentru utilizator. El are astfel acces la arhivele FTP, carti de telefon, cataloage de biblioteca sau alte baze de date cunoscând locul unde se afla informatia, modul de acces si server-ul care o furnizeaza.

Componentele sistemului sunt clientii si serverele care coopereaza conform protocolului gopher. Astfel, un utilizator foloseste serviciile Gopher prin intermediul clientilor. La activarea unui client, acesta intra în contact cu un server radacina. Datorita legaturilor pe care server-ul radacina le are cu celelalte servere, utilizatorul poate naviga si cauta prin întreaga ierarhie Gopher corespunzatoare radacinii prin care s-a realizat contactul. De fapt, calea cea mai usoara de a naviga prin Internet, înaintea de aparitia Web-ului, a fost Gopher. Ţinând cont de faptul ca programul Gopher prezinta o lista de obiecte meniu, selectarea unui obiect acceseaza fie un document, fie alt meniu. Un obiect Gopher este specificat de utilizator printr-un nume. Pe baza acestui nume, clientul alcatuieste informatia completa necesara identificarii obiectului Gopher: numele server-ului, numarul portului si identificatorul complet al obiectului în sistemul de fisiere din server.

Cu toate ca programele Gopher client speciale pot fi folosite pentru vizualizarea meniurilor Gopher, si navigatorii Web sunt capabili sa afiseze informatii Gopher. Totusi locatiile Gopher nu sunt indexate, cel putin nu atât de exact, cu ajutorul instrumentelor de cautare în Gopher, decât o cautare în spatiul Gopher - totalitatea serverelor Gopher care furnizeaza meniuri si documente Gopher.

Desi sistemul Gopher este un succes deoarece se întinde în toata lumea si poate duce catre mii si mii de documente si fisiere, el prezinta si puncte mai slabe: nu se cunoaste cu exactitate daca informatia sau fisierul dorit se afla pe unul, doua sau trei servere. În acest caz, pentru a efectua o cautare completa este necesara conectarea la toate serverele Gopher.

Calea cea mai usoara însa folosita pentru a realiza o cautare în spatiul Gopher o reprezinta îndreptarea navigatorului catre adresa:

gopher: // veronica.psi.net: 2347/ 7-t1%20%20

În cadrul acestei pagini de cautare Gopher, ca si în cazul altora, în caseta de editare Enter Search Keywords se introduce unul sau mai multe cuvinte cheie dupa care se va efectua cautarea. Dupa ce operatia se valideaza cu tasta Enter, programul va cauta în baza de date si va crea un meniu Gopher ad-hoc cu obiecte ce corespund cuvintelor cautate. Activarea unui obiect listat poate oferi, la rândul lui, fie un alt meniu Gopher, fie un document.

La prima vedere, s-ar putea crede ca Veronica este un instrument perfect de cautare în spatiu Gopher. Desi programul cauta în toata lumea pentru a gasi cataloage si fisiere care corespund criteriilor de cautare specificate, ceea ce nu poate face este examinarea continutului fisierelor.

Cu toate acestea, obiectele Gopher pot fi cautate si dupa continut. Operatia este realizata de servere de cautare care pastreaza indexuri ale subseturilor de documente memorate într-un server Gopher. Ca urmare a unei cereri de cautare adresata de un client, serverele de cautare livreaza informatia completa de identificare a obiectelor ce satisfac conditiile din cerere.

În timp ce Veronica, Archie, Gopher cauta meniuri, cataloage si fisiere, WAIS (Wide Area Information Servers - Servere de informatie de arie larga) cauta informatiile în interiorul documentelor. Cu alte cuvinte, WAIS este un serviciu de regasire a informatiei textuale (articole) pe baza continutului, respectiv un serviciu de cautare dupa continut. Functionarea acestuia se bazeaza pe o arhitectura ce are la baza modelul client-server. Comunicarea între cele doua componente se realizeaza conform unui protocol WAIS specific.

Utilizatorii care administreaza servere WAIS indexeaza fisiere individuale pe baza cuvintelor cheie din interiorul acestora. Documentele indexate sunt grupate pe domenii, respectiv baze de date. Serverele bazelor de date pastreaza indexuri (inversate) complete ale continutului documentelor memorate, pe care pot realiza cautari textuale în raport cu anumite cuvinte cheie specificate în întrebari. Raspunsul la o astfel de întrebare este o lista a descriptorilor documentelor ce contin cuvintele din întrebare. Utilizatorii pot inspecta apoi aceste documente. Similar este organizat si server-ul directorului de servicii. Raspunsurile întoarse de el se refera la bazele de date si nu la documente.

Spre exemplu, o colectie de documente legate de un anumit domeniu (astrologie) poate fi pastrata pe un server. Prin accesarea unui server WAIS se va obtine o lista a bazelor de date disponibile. Prin alegerea uneia dintre ele si introducerea comenzilor de cautare se va obtine o lista cu documentele care corespund cerintelor specificate. Exista posibilitatea de a accesa WAIS prin intermediul unui server Gopher. Lista serverelor Gopher care ofera acces la WAIS poate fi obtinuta folosind programul Veronica si cautând cuvântul "WAIS". Aceasta cautare va avea drept rezultat o selectie de date WAIS gata de explorat.

Cautarea în UseNet

UseNet si newsgroup-urile corespunzatoare sunt aviziere de discutii publice în Internet. Deoarece articolele postate în Internet expira dupa câteva saptamâni sau luni, în functie de server, nu exista posibilitatea de a cauta tot ceea ce a fost postat la un moment dat si într-un anumit loc, în schimb, este posibila cercetarea tuturor postarilor realizate într-o perioada destul de recenta. Un articol contine un antet care specifica de unde provine stirea, când a fost expediata, etc. În rest, articolul contine informatii atât în forma textuala, cât si în forma binara.

stirile schimbate prin UseNet sunt clasificate dupa subiect pe grupuri de stiri (newsgroup). Acestea sunt forumuri mondiale în care persoanele cu diverse pasiuni schimba informatii, discuta pe diverse teme si îsi pun întrebari reciproc. Grupurile de stiri sunt distribuite în retele de calculatoare cunoscute sub numele colectiv de UseNet, prescurtare de la Users Network - Reteaua utilizatorilor, un sistem de distributie în Internet a stirilor scrise într-un format standard. Un grup de stiri este de fapt o colectie de mesaje care se concentreaza pe un anumit subiect, în mod asemanator cu revistele de specialitate. Mesajele pe care utilizatorii le scriu si le transmit grupurilor de stiri sunt cunoscute sub numele de articole.

Grupurile de discutii sunt organizate într-o ierarhie de categorii si subcategorii. Spre exemplu, în cazul grupului de discutii alt.tv.simpsons, categoria principala este alt, iar subcategoria este tv. Urmatoarea subcategorie este simpsons. Aceste categorii ajuta la stabilirea exacta a grupului de discutii cautat.

A cauta printre categorii pentru a gasi un anumit grup de discutii nu este probabil modalitatea cea mai eficienta de a gasi ceva. De aceea, instrumentul de cautare cel mai bun pentru UseNet este DejaNews. Acesta este un instrument Web care cauta prin toate grupurile de discutii, trecute sau prezente, termenii specificati. Prin urmare, ca si în cazul altor instrumente de cautare, cu DejaNews exista posibilitatea de alegere a diferite optiuni complicate sau de tiparire a unui cuvânt cheie (în caseta Search For). Operatia va fi validata prin activarea butonului Search. DejaNews va returna o lista de articole continând cuvintele cheie specificate cu legaturi catre textul articolelor si catre autorul fiecarui articol. Numele autorului este ultimul element din fiecare rând. Activarea acestuia permite vizualizarea altor grupuri de discutii. De asemenea, activarea unui subiect de articol permite vizualizarea continutului acestuia, în timp ce activarea liniei subiectului unui articol permite afisarea firului complet care contine articolul respectiv.