Introducere
Ce este BIOS Basic Input-Output System?
Este un set esential de rutine, scris in limbaj de asamblare, stocat intr-un cip EEPROM de pe placa de baza, care se comporta ca un intermediar intre componentele hardware si sistemul de operare. Fara BIOS un computer este nefunctional, sistemul de operare neavand cum sa comunice cu componentele hardware.
Fiecare marca/model de placa de baza contine un BIOS diferit, unii producatori optand pentru introducerea unor optiuni cu ajutorul carora se poate optimiza la maxim BIOS-ul, rezultand o crestere de performanta demna de luat in seama. In schimb, alti producatori ofera un BIOS saracacios, cu optiuni putine, care functioneaza la parametri cu valori fixe, ce nu pot fi schimbate. In acest caz se gasesc marii integratori de sisteme (IBM, DELL, HP/Compaq, Gateway), unele modele entry-level ale unor producatori independenti de placi de baza (Abit, ASUS, Gigabyte, EPoX) si majoritatea modelelor unor producatori din linia a doua (ECS, Biostar, Chaintech).
De cele mai multe ori, indiferent de modelul placii de baza si al BIOS-ului, denumirea functiilor comune, uzuale, este aproximativ aceeasi, ceea ce face mai usoara cunoasterea functiilor principale ale unei placi de baza. Pe placile mai scumpe, in special cele destinate overclocking-ului, se gasesc BIOS-uri mult mai elaborate, ce ofera o multitudine de optiuni, cu scopul de a forta sistemul sa lucreze peste parametri proiectati. Evident, o astfel de placa a fost testata in prealabil de producator, pentru evitarea situatiilor jenante, cum ar fi arderea componentelor de pe ea in cazul unui overclocking.
Optiunile setate necorespunzator pot incetini sistemul cu pana la 40%, la fel cum optimizarile realizate cu ajutorul setarilor de finete pot aduce sporuri de performanta considerabile. Din nefericire, multe din denumiril 131c27b e functiilor prezente intr-un BIOS continua sa fie criptice, creand confuzii chiar si in randul specialistilor.
Modificarea valorilor parametrilor de functionare din BIOS poate duce la functionari defectuoase sau chiar la nefunctionarea computerului. Pentru remedierea problemei si aducerea parametrilor la valorile standard (sau default), exista posibilitatea resetarii BIOS-ului, care se poate face in mai multe moduri: incarcarea valorilor standard din meniu, schimbarea pozitiei unui jumper pe placa sau scoaterea bateriei si introducerea ei la loc dupa un timp.
In acest moment exista trei mari producatori de BIOS-uri, Phoenix Technologies, AWARD Software si AMI (American MegaTrends), fiecare oferind, pe langa optiunile standard, un set de optiuni aditionale, in functie de capabilitatile chipset-ului placii si de dotarile oferite de acesta.
Toate BIOS-urile ofera posibilitatea modificarii unor
parametri de functionare inca de la pornirea computerului, prin afisarea unui
mesaj in acest sens, de cele mai multe ori acesta fiind:
Este recomandabil ca, dupa fiecare modificare efectuata in BIOS, sa se restarteze computerul si sa se verifice stabilitatea acestuia. Daca totul este bine, se intra din nou in BIOS si se efectueaza urmatoarea modificare. Se pot face si modificari multiple de prima data, in cazul in care se cunosc foarte bine valorile respective, stiind sigur ca respectivele modificari nu atrag dupa ele instabilitatea sistemului. Dar, in cazul unor setari multiple la un eventual overclocking, e posibil ca sistemul sa nu mai porneasca, fiind destul de dificil de identificat sursa problemei. De aceea e recomandat ca, in cazul overclocking-ului, sa se efectueze cate o modificare, urmata de verificarea stabilitatii.
Dupa aceasta mica introducere, sa incepem descifrarea functiilor dintr-un BIOS. Am ales pentru asta o placa destul de des intalnita in sistemele actuale, chiar daca este mai veche, placa pe care am avut-o si eu la un moment dat si de care am fost foarte multumit, respectiv ASUS A7N8X-E Deluxe, socket A, chipset nForce 2 Ultra 400 MCP-T, 3xDDR400, 2xIDE ATA 100, 2xSATA150, IEEE1394 (sau FireWire), 6xUSB, nVidia LAN, Gigabit LAN. Voi folosi denumirile care apar in fiecare meniu, pentru o mai usoara recunoastere a acestora.
Main Options
Meniul cu optiunile principale se gaseste sub tab-ul
Prima optiune este setarea datei si orei, sub care se gasesc datele despre hard-disk-urile si unitatile optice instalate in sistem. De fiecare data cand sistemul porneste, va cauta (cu functia Auto Detect) noi device-uri atasate si va determina de ce tip sunt acestea. Aceasta rutina dureaza cateva secunde, dar, prin definirea exacta a tipurilor de device-uri atasate, sistemul nu va mai cauta la urmatoarea pornire alte device-uri, stiind deja ce se gaseste in sistem.
Pentru asta, se selecteaza drive-ul respectiv, dupa care se apasa tasta [Enter]. In urmatorul ecran se pot seta manual caracteristicile drive-ului respectiv (daca se cunosc) sau se poate alege functia Auto detect, care va determina tipul drive-ului atasat. Dupa cateva secunde va apare un meniu in care sunt afisate tipul drive-ului si, daca este vorba de un hard disk, numarul de cilindri, capete, sectoare si modul de adresare, in cele mai multe cazuri LBA (Large Block Address).
Se repeta aceasta procedura pentru toate drive-urile atasate iar, in cazul in care nu avem alte drive-uri atasate pe celelalte canale IDE, se selecteaza optiunea None. In acest fel sistemul nu va mai initializa functia Auto Detect la fiecare pornire, rezultand o secventa de pornire (boot) mai scurta.
Un exemplu ar fi asa: un hard disk setat ca Master pe Primary IDE Master si o unitate optica (CD-ROM, CD-RW, DVD-RW) setata ca Master pe Secondary IDE Master. In acest caz, pe Primary IDE Slave si Secondary IDE Slave se selecteaza optiunea None.
Advanced Features
Se selecteaza tab-ul Advanced din meniul principal. Vor fi vizibile mai multe sub-meniuri, precedate de o sageata spre dreapta ( ), ceea ce inseamna ca la selectarea lor si apasarea tastei [Enter] vor apare alte optiuni legate de sub-meniul respectiv. Primul meniu va apare sub denumirea de Advanced BIOS Features
Aici se pot specifica diferiti parametri la start, cum ar fi verificarea memoriei sau a unitatii floppy care, daca se stie sigur ca sunt bune, nu e necesar sa fie verificate de fiecare data la pornire. Mai jos se vad setarile recomandate pentru acestea:
Mai departe se gasesc diferite setari care se refera la optiunile de pornire si de verificarea unor componente, precum si activarea memoriei cache a procesorului.
Boot Virus Detection: Enabled. Aceasta optiune poate fi localizata in sectiunea Standard sau Main la unele BIOS-uri. Aceasta functie este utila atunci cand se porneste sistemul de pe o discheta sau un CD, care pot avea sectorul de boot infectat cu un virus.
CPU Level 1 Cache: Enabled. Activeaza nivelul 1 de cache din procesor, de regula avand valoarea intre 64 si 128 kB.
b]CPU Level 2 Cache: Enabled.[/b] Activeaza nivelul 2 de cache din procesor, aceasta valoare osciland, in functie de procesor, de la 128kB la 1024kB. La procesoarele Athlon XP aceasta valoare este intre 256kB si 512kB. Nivelul 2 de cache se regaseste si in procesoarele Intel, deci aceasta optiune va fi prezenta si in BIOS-urile de pe placile pentru procesoare produse de Intel.
Quick Power On Self Test: Enabled Se mai gaseste in unele BIOS-uri si sub denumirea prescurtata POST, referindu-se la aceeasi functie. Aceasta functie executa o scurta verificare a componentelor hardware, temperaturilor si, uneori, a ventilatoarelor din sistem, in special a celui de pe cooler-ul procesorului si a celor care sunt alimentate din conectorii de pe placa de baza.
First (Second, Third) Boot Device: aici se poate seta ordinea de boot (de regula de pe un hard disk - HDD0) si se poate dezactiva optiunea de pornire de pe celelalte device-uri atasate, pentru ca sistemul sa nu mai piarda timp si sa caute sectorul de boot pe fiecare.
Boot Other Device: Disabled. Se poate activa doar in cazul in care se doreste pornirea sistemului de pe alt device, care nu este listat in acest meniu, cum ar fi de pe retea, un flash disk sau de pe o placa SCSI pe PCI.
Boot Up Floppy Seek: Disabled. Este absolut inutila fiind o pierdere de timp si generatoare de zgomot.
Boot Up NumLock Status: ramane la alegerea fiecaruia, nefacand altceva decat sa activeze led-ul NumLock de pe tastatura, pentru a arata ca tastatura functioneaza. E putin deplasat, deoarece tastatura este una dintre primele componente testate la pornire, in cazul in care aceasta nu functioneaza BIOS-ul afisand un mesaj de eroare, cel mai intalnit fiind acesta (stupid de-a dreptul): Keyboard not found. Press F1 to continue .
Gate A20 Option: Fast Singurul motiv pentru care ar putea fi folosita aceasta optiune ar fi in cazul folosirii intensive a sistemului de operare DOS, ceea ce pe sistemele moderne nu prea mai are farmec.
Typematic Rate Setting: Disabled Aceasta optiune determina cat de mult asteapta tastatura cand se apasa mai lung o tasta pana cand incepe repetarea afisarii acelei taste si cat de repede se repeta aceasta. Poate fi utila in anumite jocuri unde apasarea unei taste un timp mai lung produce un anumit efect.
APIC Mode: Enabled Aceasta functie, Advanced Programmable Interrupt Controller, este responsabila de suportul multi-procesor, cele mai multe din IRQ-uri si alocarea mai rapida a acestora.
OS/2 Onboard Memory > 64M: Disabled Aceasta optiune se aplica doar atunci cand se utilizeaza un alt sistem de operare, cum ar fi OS/2 de la IBM sau un emulator software, gen VMWare sau VirtualPC.
Full Screen Logo Show: este alegerea fiecaruia. Daca se alege afisarea logo-ului, va fi afisata o imagine (bitmap la rezolutie VGA in 256 culori) cu denumirea producatorului placii de baza si, eventual, modelul acesteia. In acest caz nu va mai fi vizibil ecranul de POST. Eu prefer sa vad ecranul POST cu parametri de functionare la inceputul secventei de boot, pentru ca poate fi util in determinarea unor disfunctionalitati ale sistemului: un ventilator care nu mai functioneaza, o temperatura prea mare, o setare incorecta a memoriilor sau a procesorului si altele.
POST Complete Report: afiseaza la terminarea verificarii componentelor un tabel cu starea fiecareia.
Speech POST Report: este o functie relativ nou introdusa, care se foloseste de un speaker (un mic difuzor de pe carcasa sau chiar de pe placa de baza in unele cazuri) pentru a spune starea sistemului. Calitatea sunetului emis este de cele mai multe ori foarte slaba, neinteligibila uneori. Dar, unii oameni prefera sa auda decat sa vada. Ramane la alegerea fiecaruia activarea sau dezactivarea acestei optiuni.
Daca tot suntem la capitolul Advanced, sa vedem ce alte setari se ascund sub denumirile care sunt afisate cu o culoare mai inchisa (dimmed) si care, in mod normal, nu sunt accesibile.
Advanced Chipset Features
Din acest meniu se pot face setarile referitoare la parametrii de functionare ai procesorului, memoriei, chipset-ului si ai altor componente de pe placa de baza. Tot de aici se pot face si setarile pentru overclocking, adica modificarea valorilor parametrilor respectivi, in scopul cresterii performantei generale a sistemului. Majoritatea acestor setari sunt pe Auto in mod normal, dar pot fi modificate si manual, in functie de componentele din sistem (in special procesorul si memoria).
CPU External Frequency (MHz): de cele mai multe ori aceasta este setata de BIOS, dupa citirea microcodului procesorului si compararea acestuia cu cele din baza de date proprie, in acest fel BIOS-ul stiind cu ce tip de procesor are de-a face, setand automat tensiunea de alimentare, FSB (Front Side Bus) si multiplicatorul. Un exemplu ar fi acesta: Athlon XP 2500+ 1833 MHz multiplicator 11 1.65V, valori care sunt setate automat de BIOS, deoarece microcodul procesorului corespunde cu cel din baza de date. In cazul in care BIOS-ul nu recunoaste procesorul (nu are in baza de date proprie microcodul acestuia) este necesar un update de BIOS (care va face obiectul altui articol) prin care se updateaza baza de date referitoare la microcodurile procesoarelor mai noi, tipurile noi de memorii si alte componente accesate direct de BIOS. In acest caz, BIOS-ul va seta valorile minime prezente in baza de date proprie. Astfel, uneori, procesorul poate fi "vazut" ca AMD Athlon 1100MHz FSB 100.
CPU Multiplier Setting: Auto reprezinta valoarea multiplicatorului intern al procesorului care, inmultit cu valoarea FSB, rezulta frecventa reala de functionare a acestuia. In cazul nostru, Athlon XP 2500+, aceasta valoare este 11 (11×166.66=1833MHz).
System Performance: Optimal Aici sunt prezente mai multe
optiuni, in afara de Optimal:
CPU Interface: Optimal Aceasta optiune ascunde practic (in cazul nostru, pe placile ASUS) timpul de accesare a memoriei. In mod normal, aceasta este accesata la fiecare doua cicluri de tact, 2T Command, dar se poate seta si valoarea 1T Command, avand ca efect accesarea memoriei la fiecare ciclu de tact, rezultand o crestere a performantei intregului sistem. In unele BIOS-uri, aceasta setare se regaseste in sub-meniul cu optiunile pentru memorie, uneori chiar cu denumirea 1T/2T Command: Enabled/Disabled.
Memory Frequency: By SPD Este setarea default pe toate placile de baza. SPD Serial Presence Detect este un cip aflat pe DIMM-ul de memorie in care sunt stocate date despre tipul de memorie, cantitatea si timming-urile la care aceasta functioneaza. BIOS-ul acceseaza acest cip si citeste valorile minime prezente in el, setand memoria la parametri optimi de functionare. Evident, acesti parametri pot fi modificati, cel mai des intalnit caz fiind cel de ridicare a frecventei memoriilor pentru sincronizarea cu FSB-ul procesorului sau ridicarea FSB procesor pentru a fi sincron cu memoriile. In cazul nostru, procesorul lucrand la FSB166, memoriile, daca sunt PC3200 vor lucra 200MHz By SPD. In cazul in care se ridica valoarea FSB la 200 si frecventa memoriilor trebuie sa fie la aceeasi valoare, 200MHz (PC3200), pentru a se pastra sincronizarea cu procesorul. In caz contrar, adica pastrarea valorii 166MHz la procesor, se va produce un bottleneck (gatuire) pe magistrala procesor-memorie, procesorul fiind, in acest caz, mai lent. Acest mod de lucru se numeste asincron si este util doar atunci cand in sistem e prezent un procesor care nu poate rula la 200MHz, ci doar la 166MHz, sau memoria nu poate rula la FSB 200, ci doar la 166, procesorul ruland la 200MHz, caz in care bottleneck-ul va apare din cauza memoriei. In concluzie, setarea optima este cea sincron cu FSB, adica 166:166 sau 200:200, in unele BIOS-uri fiind intalnita sub forma 1:1, 1:2, 2:1, 4:3, 5:4 etc.
Memory Timmings: Optimal Reprezinta setarile memoriei referitoare la timpul care trece intre o scriere - citire - stergere si se calculeaza pe cicluri de tact. Cele mai intalnite setari care pot fi modificate (in modul Expert) sunt:
Row active delay: specifica cat timp o linie de adresa este activa. Acesta reprezinta numarul minim de cicluri pe tact dintre o comanda de activare si o comanda de incarcare in acelasi modul. Valorile disponibile uzual sunt intre 1 si 15. Pentru cresterea performantei memoriei, aceasta valoare trebuie micsorata, valoarea minima la care se poate ajunge momentan fiind 5.
RAS to CAS delay: reprezinta timpul scurs intre o operatiune de scriere si una de citire in acelasi modul. Procesorul trimite un semnal catre memorie specificand randul pe care vrea sa il acceseze. Dupa un timp, specificat in cicluri pe tact, procesorul trimite alt semnal specificand coloana pe care vrea sa o acceseze, dupa care datele cerute sunt mutate in zona de iesire a memoriei de unde vor fi transferate in urmatorul ciclu de tact. Valorile disponibile sunt intre 1 si 7. La fel ca la parametrul anterior, pentru cresterea performantei, aceasta valoare trebuie micsorata pana la o valoare la care memoria sa ramana stabila, cea mai mica valoare posibila fiind 2.
Row precharge delay: reprezinta numarul de cicluri de tact idle care trec dupa initierea unei comenzi de incarcare intr-un modul. Valorile disponibile sunt intre 1 si 7. La fel ca mai sus, pentru cresterea performantei, aceasta valoare trebuie micsorata, valoarea minima obtinuta pana acum fiind 2.
CAS latency time: este unul din cei mai importanti parametri ai memoriei, reprezentand raportul dintre timpul de acces pe o coloana si timpul cat dureaza un ciclu de tact. Valorile disponibile sunt 2, 2.5 si 3, in unele cazuri (la memoriile DDR2) existand si valoarea 4, sau chiar 5. La fel ca mai sus, pentru cresterea performantei, aceasta valoare trebuie micsorata, valoarea minima obtinuta pana acum fiind 2. Au aparut si memorii care suporta CAS Latency 1.5, dar aceasta valoare nu poate fi obtinuta decat pe placi cu chipset care suporta aceasta valoare sau in cazul procesoarelor Athlon64 care au controller-ul de memorie integrat in pastila.
AGP Spread Spectrum: Disabled Aceasta optiune este folosita pentru a ajuta un sistem sa treaca de testele EMI (European Electromagnetic Interference). Aceste interferente cresc odata cu cresterea valorii FSB. Daca se alege o valoare prea mare, aceasta poate duce la instabilitati ale sistemului, cea mai afectata fiind placa de retea, in cazul unui overclock.
CPU Vcore Setting: Auto Aici se poate seta valoarea tensiunii aplicate pe procesor, fiind utila in cazul overclocking-ului, pentru pastrarea stabilitatii sistemului.
Graphics/AGP Aperture Size: 64M Aceasta optiune controleaza cantitatea de memorie din sistem care poate fi folosita de placa video, prin intermediul GART Graphics Address Relocation Table. Aceasta valoare depinde de cantitatea de memorie disponibila pe placa video, valorile recomandate fiind de 64MB sau 128MB sau chiar 256MB daca sistemul dispune de cel putin 1GB RAM. Aceasta va permite placii video sa ruleze la parametri optimi chiar si in cazul in care o aplicatie necesita o cantitate mai mare de memorie pentru stocarea texturilor.
AGP Frequency: Auto Frecventa normala de lucru a slotului AGP este de 66MHz. In unele cazuri, pe placile care nu dispun de functia AGP/PCI Lock, odata cu cresterea frecventei FSB, creste si frecventa AGP peste valorile normale, uneori sistemul refuzand sa porneasca. Este bine ca in cazul unui overclock aceasta valoare sa fie setata manual la valoarea 66MHz. In cazul placilor dotate cu slot PCIe, aceasta frecventa este de 100MHz.
System BIOS Cacheable: Disabled Aceasta optiune nu aduce imbunatatiri ale performantei, dupa cum s-ar putea crede. In fapt, BIOS-ul este copiat intr-o zona din memoria RAM. Daca o aplicatie incearca sa scrie date in acea zona, va urma un crash al sistemului. Este utila atunci cand se foloseste sistemul de operare DOS.
Video RAM Cacheable: Enabled poate aduce imbunatatiri ale performantei subsistemului video, pe placi video moderne. In unele BIOS-uri se poate intalni sub denumirea Write combine buffer.
DDR Refference Voltage: 2,6V Aici se poate seta valoarea tensiunii aplicate pe memorie, utila in cazul unui overclock. Valoarea difera de la placa la placa, unele placi oferind chiar si 4V pentru alimentarea memoriei. Valorile uzuale sunt cuprinse intre 2.6V si 2.8V, in functie de tipul si marca memoriei. Unele memorii au nevoie de minim 2.8V pentru a functiona optim, cele mai cunoscute din acest punct de vedere fiind memoriile TwinMOS cu cip-uri Twister. Memoriile DDR2 se alimenteaza la doar 1.6-1.8V (exista unele modele care se alimenteaza insa la peste 2V), dar si in acest caz se poate creste tensiunea in cazul unui overclock.
AGP VDDQ Voltage: 1.5V Reprezinta tensiunea de alimentare a slotului AGP, implicit a placii video.
AGP 8x Support: Enabled In unele BIOS-uri poate fi intalnit sub denumirea AGP Mode: 8x si reprezinta latimea de banda efectiva a transferului prin slotul AGP. In momentul de fata, aceasta viteza este de 2.1GB/s (66MHz x 32bit = 2112MB/s). Pe sloturile PCIe se schimba situatia, datorita faptului ca transmiterea datelor se face in mod serial (si nu paralel ca in cazul AGP) pe un numar de canale dedicate, 16 la numar. Latimea de banda oferita de un asemenea slot ajunge la 4GB/s, dar avand in vedere comunicarea bidirectionala, se ajunge la circa 8GB/s de date transferate in ambele sensuri simultan.
AGP Fast Write Capability: Enabled Aceasta optiune permite placii video sa treaca peste memoria principala cand efectueaza tranzactii de scriere dinspre chipset spre AGP, imbunatatind performanta, uneori chiar cu peste 10%. Unele jocuri pot avea probleme cu aceasta setare. Recomandarea ar fi sa se verifice stabilitatea sistemului cu ambele stari (Enabled/Disabled) activate pe rand.
Integrated Peripherals
Aceasta sectiune contine setari pentru componentele care sunt incluse pe placa de baza, adica on-board. Acestea sunt, de regula, urmatoarele: porturile seriale si paralele, cip audio, placa de retea, porturi USB, FireWire. Este recomandat ca porturile si componentele care nu sunt folosite sa fie dezactivate, pentru a nu mai consuma inutil resursele sistemului.
Primary VGA BIOS Este utila numai in cazul in care se folosesc doua placi video, una pe AGP si a doua pe PCI. De cele mai multe ori, setarea standard este PCI Card, ceea ce impune schimbarea acesteia cu AGP Card, in cazul in care exista o singura placa video in sistem, pe slotul AGP.
USB Controllers: Enabled Majoritatea placilor noi suporta USB (Universal Serial Bus) versiunea 2.0. Aici se poate alege tipul de compatibilitate dorit, recomandat fiind cel USB 1.1/2.0.
USB Legacy Support: Enabled Este bine sa fie activa aceasta optiune, in eventualitatea atasarii unei tastaturi pe USB care, altfel, nu ar putea fi folosita in mediul DOS sau in meniul de boot (daca se apasa in prealabil tasta [F5] sau [F8]). Daca se dezactiveaza aceasta optiune avand tastatura USB, aceasta devine absolut inutila. In mod ironic, in acest caz, nici macar nu se mai poate intra in BIOS pentru a activa optiunea. Uneori pot apare probleme la pornirea sistemului din mod Standby sau Hibernate ori computerul nu mai executa secventa de shutdown.
USB Mouse Support: Enabled La fel ca mai sus, daca este atasat un mouse pe USB, aceasta optiune trebuie activata.
OnBoard AC97 Audio Controller: Enabled Foarte multe placi de baza actuale folosesc acest codec pentru implementarea sunetului onboard. Este suficient pentru un utilizator fara mari pretentii. In cazul in care se adauga o placa de sunet dedicata, pe PCI, aceasta optiune trebuie dezactivata.
OnBoard LAN: Enabled/Auto Aceasta optiune se refera la placa de retea integrata (in cazul nostru, nVidia). Unele placi dispun de doua placi de retea, una normala 10/100 si una Gigabit 10/100/1000. In acest caz optiunea va apare de doua ori, a doua sub numele producatorului cip-ului respectiv (3COM, Marvell etc.).
OnBoard IEEE1394 (FireWire) Device: Disabled Aceasta este o alta modalitate de conectare a unui device extern, asemanator cu USB, diferenta fiind facuta de viteza de transfer, care pe FireWire ajunge la 400Mbps, adica circa 50MB/s.
Floppy Disk Access Controller: Enabled Unele sisteme asamblate de integratori nu mai dispun de batrana unitate floppy, asa ca activarea acestei optiuni este absolut inutila. Daca mai aveti inca un floppy atasat la sistem, aceasta optiune trebuie activata, in caz contrar unitatea floppy nu va putea fi accesata.
OnBoard Serial Port 1/2: Aceasta optiune este la alegerea utilizatorului. Daca se folosesc echipamente care utilizeaza acest port, trebuie activat. In momentul de fata mai toate echipamentele externe folosesc mai convenabilul port USB pentru conectare. Daca totusi aveti un echipament care necesita acest mod de conectare, alocati pentru portul 1 valoarea 3F8/IRQ4, iar pentru portul 2 2F8/IRQ3.
UART 2 Use As: UART (Universal Asynchronous Receiver/Transmitter) este un cip specializat in receptionarea si transmiterea datelor in mod serial. Fiecare port va putea fi folosit pe rand. Unele placi ofera un port IR (InfraRed) in locul unui port serial (de regula Serial Port 2). Pentru a putea folosi acest port IR, aici trebuie setat modul de functionare, respectiv IR Mode.
OnBoard Parallel Port: De regula, acest port se foloseste pentru conectarea imprimantelor mai vechi. Daca nu se foloseste, e bine sa fie dezactivat. Daca se foloseste, se recomanda alocarea valorii 378/IRQ7.
Parallel Port Mode: Daca se foloseste o singura imprimanta pe acest port, setarea optima este EPP (Enhanced Parallel Port). Daca se folosesc mai multe device-uri (zip-drive extern, scanner etc.) pe acest port, setarea optima este ECP (Enhanced Capabilities Port). Unele BIOS-uri ofera si modul EPP+ECP, evident, setarea optima in cazul folosirii mai multor device-uri pe acest port.
OnBoard Game Port: Daca exista un joystick conectat la acest port (prezent si pe unele placi de sunet, caz in care este activat de driverele placii respective), trebuie activat. In caz contrar, e bine sa fie dezactivat, pentru a nu consuma inutil din resursele sistemului. Setarea standard este 201.
OnBoard MIDI I/O: E util atunci cand la sistem se conecteaza instrumente muzicale, acesta fiind scopul acestui port (Musical Instrument Digital Interface). Daca nu e folosit, e bine sa fie dezactivat.
Power Management
In aceasta sectiune sunt prezente setari referitoare la modul de pornire si de oprire a sistemului. Daca setarile nu sunt configurate corect, vor apare probleme ori la pornire ori la oprire, iar sistemul nu va executa secventa de shutdown corect sau chiar deloc. Din moment ce in versiunile mai noi de Windows este prezent un modul de power management, probabil ca veti dori dezactivarea acestei functii. In caz contrar, e posibil sa apara conflicte intre cele doua module, unul din BIOS, al doilea din Windows, rezultand o functionare defectuoasa a ambelor.
ACPI Suspend to RAM: Advanced Configuration and Power Interface permite sistemului sa economiseasca energie atunci cand se afla in Standby, cu conditia ca toate componentele atasate la sistem sa fie compatibile cu standardul ACPI. In unele BIOS-uri se gaseste sub denumiri diferite, cum ar fi S3/STR sau S1/POS.
Video Off Method: Poate fi folosit doar daca placa video suporta DPMS (Display Power Management System). Se poate folosi optiunea Blank, care doar opreste afisarea imaginii pe ecran, pentru monitoarele care nu au power management propriu. Optiunea V/H Sync Blank inchide si cadrul, prin oprirea scanarii verticale si orizontale. Setarea recomandata pentru monitoare mai noi este DPMS.
HDD Down In Suspend: Aceasta optiune se refera la situatia in care hard disk-ul este oprit automat atunci cand sistemul intra in mod Standby sau Hibernate. Uneori, hard disk-ul ramane alimentat (majoritatea functiilor de power management sunt executate de sistemul de operare si uneori mai da rateuri) chiar si dupa ce sistemul a intrat in Standby. In acest caz este bine ca aceasta functie sa fie activata.
Power (PWR) Button <4 sec: Toate sistemele ATX se vor opri automat daca butonul de power este mentinut apasat mai mult de 4 secunde. Aceasta optiune indica sistemului ce sa execute daca butonul de power este mentinut apasat mai putin de 4 secunde. Se poate alege intre Shutdown sau Standby (Suspend).
Power Up On PCI Device: Aceasta setare este utila pentru pornirea sistemului din retea, pentru utilizare la distanta. In unele BIOS-uri se intalneste sub denumirea de Wake on LAN. In completarea acestei functii se mai poate intalni si Wake Up On Modem/Ring. Setarea recomandata este Disabled.
Automatic Power Up: Aceasta optiune poate fi folosita pe post de ceas desteptator, prin specificarea modului in care sistemul va porni singur, cu mentiunea Each day. Se foloseste numai impreuna cu optiunea urmatoare. Setarea default este Disabled.
Time (hh:mm:ss) of Alarm: Aici se poate seta ora la care sistemul va porni singur. Pentru asta trebuie ca si optiunea anterioara sa fie activata.
AC Power Loss Mode: Aceasta optiune este utila atunci cand sursa de curent se intrerupe si nu suntem langa computer. Astfel, daca este aleasa valoarea Enabled, la revenirea curentului, sistemul va reporni singur. Setarea default (si recomandata) este Disabled.
Power On by PS/2 Mouse/Keyboard: Aceasta optiune permite pornirea sistemului prin simpla miscare a mouse-ului sau apasarea unei taste. Unele placi de baza activeaza aceasta functie prin schimbarea pozitiei unui jumper din apropierea porturilor PS/2.
PnP/PCI Configuration
Aceasta sectiune exista in principal pentru asigurarea compatibilitatii cu componente mai vechi. Majoritatea setarilor de aici nu vor trebui modificate, decat cel mult pe valoarea Disabled.
Reset Configuration Data: Disabled Aici sunt memorate informatii despre device-urile non-PnP (non-Plug and Play) si totodata si configuratia sistemului de la ultima pornire. Uzual, este folosit pentru diagnosticarea unei componente hardware care nu functioneaza corect. Daca se alege valoarea Enabled, atunci cand se iese din BIOS, toate datele prezente aici sunt sterse si rescrise la urmatoarea pornire cu noile date, iar setarea va fi pusa automat pe Disabled.
Resources Controlled by: Aceasta optiune indica sistemului sa aloce automat setul de intreruperi IRQ sau manual. Aceste setari e necesar a fi facute manual doar daca in sistem sunt prezente componente mai vechi, incompatibile cu standardul PnP (Plug and Play). Valoarea recomandata este Auto (ESCD - Extented System Configuration Data).
IRQ Resources: Aici se pot configura manual intreruperile IRQ, numai daca la optiunea anterioara s-a ales modul Manual.
PCI/VGA Palette Snoop: Aceasta optiune este folosita, de regula, de placile de captura pe PCI care nu au propria paleta de culori si trebuie sa o imprumute pe cea a placii video. Daca nu exista o asemenea placa in sistem, aceasta optiune e bine sa fie dezactivata.
Security Options
In aceasta sectiune se pot seta parole de acces, pe nivele (de regula doua, administrator si user) pentru interzicerea accesului persoanelor neautorizate. Cu o parola de user nu se poate face altceva decat pornirea sistemului si setarea orei/datei, orice alte modificari fiind interzise.
Security Option: System Aici se poate seta nivelul de securitate, pentru tot sistemul sau doar pentru setarile din BIOS. A doua optiune disponibila este Setup.
Set Supervisor Password: Dupa cum ii spune si numele, aici se poate seta o parola de administrator, care va fi ceruta la fiecare pornire a sistemului, daca la optiunea anterioara s-a ales valoarea System.
Set User Password: Aici se poate seta o parola, alta decat cea de administrator, pentru a putea porni sistemul cu drepturi minime de utilizare, fara dreptul de a efectua modificari in BIOS.
Hardware Monitor
In aceasta sectiune sunt prezentate tensiunile, temperaturile, starea ventilatoarelor si turatiile acestora. In unele BIOS-uri sunt prezente si cateva setari de siguranta, cum ar fi avertizarea utilizatorului sau chiar oprirea computerului daca temperatura procesorului trece de o anumita limita, care poate fi setata la valori incepand de la 60*C pana la 90*C.
Daca BIOS-ul permite, este chiar indicat sa se foloseasca aceste optiuni, pentru evitarea deteriorarii componentelor, in special a procesorului.
Cele mai intalnite denumiri sunt Warning Temperature si Shutdown Temperature. Pentru prima setarea optima e 60*C iar pentru a doua 70*C.
Concluzii
Speram ca v-au fost de ajutor aceste informatii in configurarea corecta a unui BIOS.
Deoarece in BIOS-urile mai noi pot apare functii si optiuni care poate nu au fost prezentate aici, informatii detaliate despre acestea se pot gasi la adresele www.wimsbios.com si www.rojakpot.com
|
