Echipamente de intrare-iesire

Rolul modulelor de intrare si de iesire ale unui calculator a fost clarificat īn capitolele anterioare. Vom prezenta īn continuare principalele tipuri de dispozitive care sunt folosite pentru implementarea functiilor de intrare/iesire, cu observatia ca ne vom referi, ca si pāna acum, mai ales la echipamentele specifice PC - urilor, deoarece consideram ca prezinta mai mult interes pentru cititor. Īnainte de a face trecerea propriu-zisa īn revista a lor, sa mentionam ca īn limbajul curent dispozitivele de intrare/iesire se mai numesc si echipamente periferice. Acestea pot lucra sub controlul unitatii centrale a calculatorului si numai atunci cānd aceasta este activa - adica on-line - sau independent de UC si la momente diferite de timp fata de ea - adica off-line. Tastatura, mouse-ul, imprimanta, display-ul fac parte din prima catagorie, pe cānd perifericele auxiliare (ca de exemplu - casele electronice de marcat sau dispozitivele de īnregistrare pe microfilm) apartin celei de-a doua categorii.

Perifericele pot īndeplini numai functii de intrare (tastatura, scannerele de imagine), numai de iesire (imprimantele, displayul, plotterul) sau sunt capabile sa functioneze īn ambele ipostaze (teleimprimatorul).

Īn sfārsit, echipamentele de iesire care sunt capabile sa furnizeze rezultate pe un mediu portabil-cum ar fi hārtia sau microfilmul foto - se numesc hard copy, pe cānd cele care furnizeaza date pe un suport neremanent (temporar) se numesc soft copy (de exemplu, display-urile).

3.5.1. Echipamente de intrare

Cel mai cunoscut si utilizat echipament de intrare este tastatura alfanumerica sau keyboard-ul, cum mai este denumita (figura 3.8). Cu ajutorul tastaturii se pot introduce de catre operatorul uman atāt date de tip alfanumeric (litere si cifre) cāt si comenzi adresate unitatii centrale. Emisia catre calculator a unui cod binar are loc fie la apasarea unei singure taste, fie prin actionarea unei combinatii de taste. Caracterul alfanumeric respectiv este afisat pe ecranul monitorului, īntr-o zona care este indicata prin pozitia unui cursor clipitor (de obicei o linie alba afisata

intermitent).

Figura 3.8. Tastatura alfanumerica

Anumite taste sau combinatii de taste nu genereaza codurile afisabile, ele fiind interpretate ca diverse comenzi. Conform standardului ASCII (despre care am vorbit) se pot genera maxim 256 caractere (coduri de cāte 8 biti). Vom observa ca pentru a putea emite asa numitele caractere diacritice (caractere specifice unei anumite limbi, cum ar fi a, Ă, ī, Ī, s, s, t, Ţ, ā īn romāna) este necesara modificarea codurilor transmise de la tastatura. Recodificarea se face cu programe utilitare speciale.

Tastatura este o constructie detasabila de calculator. Actionarea tastelor se face prin contact mecanic sau - mai modern - prin senzori (capacitivi, indu 252f58c ctivi, optici). Dispunerea diferitelor caractere pe suprafata tastaturii, precum si numarul de taste sunt marimi standardizate. Standardul actual pentru tastaturi extinse impune 101 taste (104 pentru varianta Windows), grupate īn trei categorii:

n    alfanumerice, corespunzatoare literelor alfabetului latin (mari si mici), cifrelor zecimale, semnelor de punctuatie (!, ?, :, ;, etc.), operatorilor aritmetici (+, -, : etc.), caracterelor speciale ( @,#, &,$ etc.), precum si unor taste de control. Dispunerea literelor este de asemenea standardizata. Standardul cel mai raspāndit este QWERTY, nume ce este dat de primele 6 litere din rāndul superior. Una alt standard folosit este AZERTY.

n    functionale, alcatuite din grupul marcat cu F1 - F12, plus Escape. Ele nu genereaza cod afisabil, fiind utilizate īn diferite medii de programare pentru a genera anumite comenzi utilizate frecvent de aceste programe;

n      de comanda si de configurare, care grupeaza tastele sageti (utilizate īn deplasarea cursorului sus-jos-stānga-dreapta), de setare a modului de lucru (Caps Lock, Num Lock), de alternare (Shift, Ctrl, Alt etc.). Fara a-l plictisi pe cititor, vom mentiona totusi cāteva din aceste taste, a caror semnificatie este adesea ignorata:

Enter - sfārsit de comanda curenta cu trecere la rānd nou;

Backspace (BS sau ) - "guma", sterge caracterul din stānga cursorului;

Delete (Del) - sterge caracterul din pozitia curenta a cursorului;

Escape (Esc) - renunta la meniul curent sau comanda curenta;

Tab - salt la urmatoarea coloana de tabelare;

Insert - comutator pentru schimbarea modului de lucru la editare de text (inserare/īnlocuire);

Home, End - salt cursor la īnceput sau sfārsit (de linie, pagina, document);

Scroll Lock (Pause)-opreste defilarea textului pe ecran.

Tastaturii i se acorda atentie din punct de vedere functional - ergonomic si al fiabilitatii. Problema ergonomiei este complexa, pentru ca anumite studii atesta oboseala avansata a māinilor celor care lucreata multe ore pe zi si mentioneaza ca aceasta poate duce chiar la deformarea scheletului māinii. De aceea pe piata pot fi īntālnite si tastaturi asa-zis ergonomice, care sunt mai scumpe, dar permit lucrul cu māimile īn pozitie naturala. Īn plus, un utilizator care foloseste prima data acest echipament va fi contrariat de faptul ca anumite taste sunt dublate (sunt amplasate si īn dreapta si īn stānga). Aceasta aparenta "risipa" are o explicatie simpla: folosirea lor va fi la fel de usoara si pentru operatorii stāngaci (circa 30% din americani scriu cu māna stānga, "fenomenul" fiind īn extensie si īn Europa).

Tastatura este unul din perifericele critice din punct de vedere al fiabilitatii, atāt datorita caracteristicilor constructive (contacte mecanice, structura detasabila) cāt mai ales datorita "agresiunilor" la care este supusa de catre utilizatori (bruscarea tastelor care se īncapatāneaza sa nu emita o comanda formulata eronat sau. varsarea peste ele a continutului cestii de cafea, de exemplu īn timpul derularii unui joc captivant).

Din aceste motive, tendinta pentru viitor este de īnlocuire cāt mai mult posibil a acestui echipament cu altele mai simple si mai fiabile: mouse, tuch-screen, light pen s.a). Astfel, creionul optic (light pen) este dotat cu un vārf sensibil, care permite calculatorului sa-i identifice pozitia la atingerea ecranului monitorului. Atingānd pe ecran anumite zone marcate prin program, sunt activate diferite comenzi din listele de meniu. O varianta mai simpla este ecranul tactil sensibil (tuch screen). Comenzile sunt activate prin simple atingeri cu degetul a unor taste sau butoane afisate pe ecran. Unele PC-uri Macintosh afiseaza pe ecran chiar īntreaga tastatura, care astfel este fizic eliminata din configuratia sistemului.

Digitizoarele sunt periferice de intrare care convertesc o valoare analogica masurata (pozitie, distanta, viteza) īntr-una digitala (numerica), lucrānd pe principiul traductoarelor de deplasare. Ele permit transmiterea unor date de intrare de alt tip decāt cele alfanumerice sau suplinesc unele functii ale tastaturii. Cele mai familiare digitizoare sunt: mouse-ul, joystick-ul, trackball-ul, tableta digitizoare.

Mouse-ul este un dispozitiv descoperit de Rank Xerox si destinat selectiei rapide a comenzilor dintr-un meniu. El s-a impus cu mare viteza īn configuratiile de PC-uri odata cu aparitia interfetelor grafice, care faciliteza acest mod de lucru.

Mouse-ul este de fapt un traductor de deplasare, format dintr-o bila de cauciuc sau material plastic, care antreneaza īn miscare doua axe perpendiculare, care vor defini pozitia pe ecran a unui indicator grafic numit cursor. Miscarea axelor este transmisa prin intermediul unor traductori optici. Deplasarea bilei se face pe o suprafata din material texturat, antistatic, numita pad-mouse. Mouse-ul poate fi actionat prin intermediul a doua sau trei butoane. Comenzile se emit catre calculator prin apasari scurte pe unul dintre acestea. O simpla apasare se numeste clic, iar doua apasari consecutive, cu o scurta pauza īntre ele, dublu clic. O a treia operatie posibila este tragerea, care consta īn deplasarea indicatorului pe ecran īn timp ce unul dintre butoane este apasat.

Asemenea mouse-ului, laptop-urile si notebook-urile folosesc trackball-ul. Acesta este o bila care este rotita direct cu māna. Īn variantele mai moderne, trackball-ul este īnlocuit cu tuch pad-ul, care este o suprafata dreptunghiulara pe care se misca degetul. Pozitia acestuia este transformata de senzori īn deolasari ale cursorului pe ecran. Ambele dispozitive sunt incorporate īn tastatura laptop-urilor, ceea ce mareste compactitatea acestora.

Joystick-ul este un periferic de succes mai ales īn domeniul jocurilor pe calculator. Actionarea unei mici pārghii montata īntr-o articulatie sferica determina deplasarea cursorului pe ecran īntr-o directie si cu o viteza controlata (spre deosebire de mouse, care deplaseaza cursorul cu viteza constanta). Promotorii jocurilor pe calculator dezvolta joystick-uri din ce in ce mai complexe, care imita lumea reala ( de exemplu, simulatoare de conducere auto sau de zbor). Unele variantele reprezinta de fapt o "manusa" cu senzori, care transmite direct miscarea complexa a māinii catre calculator.

Tableta digitizoare este o planseta pe care se poate deplasa un cursor īn cruce. Planseta este fin divizata printr-o matrice cu mii de linii si coloane. Fiecarei intersectii linie - coloana i se asociaza īn memorie o stare binara (0 sau 1). Deplasarea cursorului pe tableta permite modificarea acestor stari memorate. Īn acest fel se pot digitiza si memora anumite reprezentari grafice, cum ar fi de exemplu harti, schite atmosferice meteorologice, schemele de circuite electronice.

Se fac eforturi pentru realizarea digitizoarelor care pot analiza si memora obiecte tridimensionale. De asemenea, se īncearca retinerea imaginilor pe principiul camerei de luat vederi - bazat pe diferentele de intensitate luminoasa ale diferitelor componente ale subiectului. Principalii beneficiari ai acestor dispozitive nu sunt īnsa calculatoarele, ci robotii "inteligenti", care recunosc si se pot orienta autonom īn mediul īnconjurator, utilizānd echipamentele de vedere artificiala.

Scannerele de imagine reprezinta o alta categorie de periferice de intrare. Ele sunt utilizate pentru digitizarea imaginilor, adica achizitia si stocarea acestora īn memorie īntr-o forma binara. Principiul de lucru este cel al hartii de biti (bit map). Dupa ce imaginea este īmpartita īntr-un numar mare de puncte (este rasterizata), fiecare punct (denumit pixel) este apoi analizat individual si i se asociaza īn memorie un cod binar, corespunzator culorii si pozitiei sale. Cu ajutorul acestor informatii, imaginea poate fi ulterior reconstituita. Se pot scana desene, schite, harti, pagini de text, fotografii, dar si informatii de pe suporturi transparente (filme foto, radiografii etc.).

Scanarea se bazeaza pe reflexia de catre documentul scanat a unui fascicul emis de o sursa luminoasa. Raza reflectata este captata, printr-un sistem de oglinzi, de un numar de senzori speciali, numiti CCD (Charge Coupled Device) si grupati īn celule. Acestia pot deosebi un mare numar de trepte de luminozitate (pāna la 2048). Fluxul luminos este transformat apoi īn sarcini electrice proportionale cu intensitatea acestuia, iar acestea sunt convertite īn valori digitale.

Elementul de calitate al scanarii este numarul de puncte analizate, numit rezolutia optica a echipamentului si masurata īn dpi (dots-per-inch, puncte pe inch). Spre exemplu, la o rezolutie de 600 dpi, distanta īntre pixeli va fi de 0.042 mm. Prin metode software complexe, rezolutia optica poate fi corectata si imaginea va fi completata. Corectia consta īn introducerea unor pixeli suplimentari, obtinuti prin interpolare īntre punctele scanate efectiv.

Vom vedea mai tārziu ca si dispozitivele de iesire - imprimantele, plotterul sau monitorul - sunt caracterizate īn redarea informatiilor grafice printr-o astfel de rezolutie. Pentru a nu fi alterata calitatea imaginilor prelucrate, īn configuratia unui calculator personal se impune ca aceste periferice sa aiba rezolutii comparabile. Spre exemplu, este neproductiv sa folosim un dispozitiv de iesire cu o rezolutie de 100 dpi pentru a reproduce imagini scanate la 300 dpi. Calitatea finala va fi data īntotdeauna de catre echipamentul cu cea mai mica rezolutie.

Dupa modul de lucru, exista trei categorii de scannere:

scannerul de māna (handy scanner) citeste imaginea prin deplasarea sa deasupra acesteia. Calitatea scanarii nu este deosebita, īnsa dispozitivul este ieftin si usor de folosit;

scannerul stationar (flatbed) scaneaza documente īn format A4 sau B4. Acestea se aseaza pe o platforma transparenta fixa, deasupra careia se deplaseaza dispozitivul de citire, antrenat de un motor pas cu pas. Precizia si calitatea scanarii sunt mult mai bune.

scannerele cu transportul documentului functioneaza ca si imprimantele, deplasānd documentul prin fata dispozitivelor de citire. Unexemplu tipic este fax-ul (anumite tipuri). Calitatea scanarii este modesta.

Dupa capacitatea de a scana nuante de gri sau culori, scannerele se clasifica īn monocrome sau color. Ele sunt caracterizate de un parametru numit adāncimea de culoare. Acesta defineste numarul maxim de biti pe care poate fi reprezentata informatia de culoare. Astfel, un scanner monocrom care distinge numai alb si negru va avea adāncimea de culoare 1, iar altul care distinge 16 nuante de gri va avea adāncimea de 4 biti (2⁴ 16). Scannerele color au adāncimi mai mari, uzual de 24 de biti.

Scannerele pot lucra cu una sau trei treceri ale dispozitivelor de citire deasupra obiectelor. Īn al doilea caz, la fiecare trecere se citesc, prin intermediul unor filtre sau folosind surse de lumina diferite, informatiile de culoare pentru una din cele trei culori fundamentale: rosu, verde, albastru. Deoarece apar probleme de sincronizare pentru cele trei treceri, scannerele moderne citesc dintr-o singura trecere, utilizānd trei rānduri de CCD -uri.

Pentru prelucrarea imaginilor obtinute prin scanare se utilizeaza pachete de programe specializate, livrate de obicei odata cu echipamentul. Acestea īncearca sa aplice solutii pentru reducerea spatiului de memorie ocupat de imaginile scanate. Dupa cum usor ne putem da seama, metoda bit map este mare consumatoare de memorie. De exemplu, o imagine bruta de 600 x 600 dpi, scanata prin trei treceri, va ocupa circa 1 MB de memorie. La rezolutii interpolate de 4800 sau 9600, spatiul ocupat va fi substantial mai mare. Pentru a face economie de memorie, se utilizeaza algoritmi matematici de compresie a datelor, despre care vom oferi detalii īn capitolul dedicat aplicatiilor multimedia.

Scanerele de imagine pot deveni "inteligente" daca sunt asociate cu un soft specializat pentru recunoasterea optica a caracterelor dintr-un text, denumit OCR (Optical Character Recognition). Un astfel de program poate recunoaste caracterele alfanumerice fie īntr-un text tiparit, fie īn manuscrise. O aplicatie interesanta a OCR - urilor este īnlocuirea muncii de rutina a dactilografelor, prin preluarea direct īn memoria calculatorului a textului scris de māna, dupa ce acesta īn prealabil a fost scanat. Urmeaza apoi fie tiparirea imediata a acestuia la imprimanta, fie o prelucare cu un procesor de texte. Automatizarea totala a operatiilor de dactilografiere este foarte apropiata, ramānānd numai sa fie īnlaturate inconvenientele legate de procentul foarte mare de erori de recunoastere pe care OCR-urile actuale le comit. Acesta atinge la manuscrise valori de circa 20%, pe cānd cea mai slaba dactilografa nu greseste mai mult de 3% din caracterele textului introdus. Sa retinem īnsa ca aceste erori nu sunt datorate īn totalitate performantelor tehnice ale scanerului, ci si marii diversitati a caracteristicilor scrisului de māna al oamenilor (anumite persoane nu reusesc ele īnsele sa-si mai descifreze propriile notite, exemplul retetelor medicale fiind poate cel mai convingator).

Un alt domeniu pe care perifericele de scanare īl penetraza cu succes este cel al fotografiei digitale. Aceasta tehnologie nu foloseste film, iar prelucrarea imaginii nu se face prin procedee chimice, la īntuneric. Prelucrarea digitala a instantaneului foto are avantajul vitezei si preciziei si este preferata atunci cānd exigenta īn fidelitatea reproducerii imaginii nu este foarte mare. Cel mai potrivit exemplu īl reprezinta poate cunoscutii "roboti fotografici", care de fapt sunt calculatoare specializate īn prelucrarea imaginilor scanate. Īn cāteva minute se pot obtine fotografii color la un nivel acceptabil de calitate, astfel īncāt ele pot fi aplicate pe anumite documente personale (tip pasaport, permis de conducere etc).

Calculatoarele sunt frecvent utilizate si īn preluarea prin scanare a ilustratiilor pentru toate categoriile de publicatii, procedeele tipografice clasice fiind abandonate, pentru ca sunt lungi, complicate si scumpe. Singurul domeniu pe care īnca fotografia digitala nu īl acapareaza este cel artistic, acolo unde performanta tehnica a calculatorului nu mai poate concura cu rafinamentul ansamblului format din ochiul artistului, pelicula filmului foto si obiectivul aparatului. Pentru a sustine aceasta afirmatie este suficient un detaliu tehnic: rezolutia unui cadru de pe un film negativ de 35 mm este de circa 15 milioane pixeli. Nici un scaner din lume nu va prelua cu fidelitate acest volum urias de informatie, rezolutia acestora fiind de sute de ori mai mica.

Aparatul de fotografiat digital are aspectul celui clasic. Obiectivul sau, care realizeaza toate corectiile optice si cromatice (ca si la aparatele clasice), proiecteaza imaginea pe o suprafata formata din CCD-uri. Acestea convertesc semnalele luminoase receptionate īn coduri binare, pe care le stocheaza īntr-o memorie. Ulterior, aceasta memorie poate fi descarcata pe hard diskul calculatorului, iar fotografiile pot fi redate la imprimanta. La aceste aparate, reglarea unor parametri, precum expunerea sau diafragma, se face automat, ca si focalizarea (printr-un mecanism de autofocus).

O serie de aplicatii pe calculator necesita prelucrarea unor volume mari de date, preluate deseori de pe anumite documente primare. Dupa preluare, datele sunt preparate īntr-un anumit format, compatibil cu programele care le proceseaza, verificate si īn final stocate pe un suport de memorare. Acest complex de operatii se numeste culegere (sau achizitie) de date si antreneaza un numar foarte mare de personal, putānd genera si consumuri de timp remarcabile. Eliminarea sau cel putin atenuarea contradictiei īntre viteza de prelucrare a unitatii centrale si timpii necesari pregatirii informatiilor primare a dus la aparitia unor echipamente pentru automatizarea culegerii de date. O prima caracteristica a acestora este faptul ca lucreaza īn general off-line, adica independent de unitatea centrala a calculatorului. Pentru ca datele astfel achizitionate sunt stocate pe suporti de memorare īnaintea prelucrarii, echipamentele se mai numesc concentratoare de date.

Automatizarea culegerii de date se obtine cu precadere prin doua metode: recunoasterea optica a caracterelor (OCR) si recunoasterea caracterelor īnscrise magnetic (MICR - Magnetic Inch Character Recognition).

Prima metoda (a nu se confunda cu pachetele soft OCR, amintite la scanere) se refera la dispozitivele care, prin procedee de scanare optica, pot recunoaste caractere, coduri sau marcaje speciale, īntr-un mod analog cu citirea lor de catre operatorul uman. Comparativ cu scanerele clasice, aceste echipamente sunt strict specializate īn recunoasterea numai anumitor tipuri de documente sau īnscrisuri.

Dispozitivele OCR sunt īmpartite īn trei categorii:

n    pentru recunoasterea marcajelor optice (optical marks);

n    pentru recunoasterea caracterelor optice;

n    pentru recunoasterea codurilor optice;

Marcajele optice sunt recunoscute pe suprafata unui formular preimprimat, pe care operatorul īl completeaza īn prealabil. Un exemplu īl constituie un chestionar pe care sunt imprimate numerele īntrebarilor si variantele de raspuns. Cel care īl completeaza marcheaza (cu un punct, o linie, un X) variantele corecte. Ulterior, chestionarul este scanat si echipamentul furnizeaza automat punctajul obtinut, detectānd optic pozitiile marcajelor si comparāndu-le cu un etalon memorat.

Caracterele optice reprezinta un set grafic cu anumite proprietati legate de marimea si forma elementelor sale. Daca elementele setului sunt caractere alfanumerice, el se numeste font. Echipamentul pentru recunoasterea caracterelor optice recunoaste numai inscriptii care folosesc caractere dintr-un anumit font.

Codurile optice se mai numesc coduri de bare. Cel mai raspāndit sistem este codul universal de produse (UPC - Universal Product Code) care este folosit īn toata lumea pentru marcarea pe ambalajul marfurilor a unor numere de identificare ale producatorului si produsului respectiv (figura 3.8).

Un detector optic citeste codul de bare si īl transmite catre casa de marcat, care executa celelalte operatii: identifica din memorie pretul produsului, calculeaza si afiseaza totalul de plata, elibereaza bonul de casa. Īn afara calculului si a afisarii totalului de plata, casa de marcat poate efectua si alte operatii, cum ar fi actualizarea īn memorie a stocurilor de produse din magazin. Introdus īn 1973, acest sistem este utilizat astazi īn 80% din magazinele lumii.

Figura 3.8. Marcaje optice

Sistemele de recunoastere MICR sunt utilizate exclusiv īn operatiunile bancare, pentru prelucrarea unor volume mari de cecuri (sau alte instrumente de plata). Īn SUA se utilizeaza pentru codificare un font de 14 caractere numit E-13B, cu ajutorul caruia se īnscriu pe cecuri atāt anumite date de identificare ale bancii si clientului, cāt si confirmari ale operatiunii executate (figura 3.9.)

Figura 3.9. Codifcarea E-13B

Dispozitivele de intrare prin voce sunt periferice care convertesc vocea umana in informatie digitala. Dificultatile tehnice ale unei astfel de realizari sunt destul de mari: īn primul rānd, fiecare om are o amprenta specifica a vocii, data de o caracteristica de frecventa unica. Apoi, de la o persoana la alta apar īn rostirea cuvintelor diferente de intonatie, intensitate acustica si accent. Daca adaugam si posibilele zgomote de fond ce se pot suprapune peste comenzile vocale date calculatorului, putem sa ne dam seama de ce astfel de dispozitive nu sunt utilizate pe scara larga pentru introducerea datelor.

Dispozitivele de intrare prin voce care totusi au fost construite nu recunosc decīt anumite cuvinte (īn jur de 1000) sau unele combinatii lingvistice simple. Īn plus, acestea trebuiesc rostite numai de anumiti operatori, cei carora perifericul le-a "īnvatat" īn prealabil vocile. Īn prezent, exista aplicatii care folosesc introducerea datelor direct prin voce. Un exemplu īl constituie triajele postale, īn care operatorul citeste īn fata unui microfon adresa destinatarului, iar calculatorul indica numarul casetei unde trebuie depusa scrisoarea.

3.5.2. Echipamente de iesire

Dupa cum deja am aratat, rolul functional al acestor echipamente este sa converteasca informatiile din forma interna de reprezentare īn calculator īntr-un format extern accesibil omului - alfanumeric, grafic, imagine sau sunet.

Monitorul cu ecran este dispozitivul de iesire cel mai familiar utilizatorului de PC-uri (figura 3.10.). El poate fi definit ca acel echipament de iesire care permite vizualizarea datelor pe un ecran. Daca ecranul are atasata o tastatura pentru introducerea de date, ansamblul se numeste terminal display si reprezinta structura tipica a unei statii de comunicatie cu calculatorul. Astfel de terminalele au fost specifice minicalculatoarelor sau sistemelor mainframe. La PC-uri, tastatura si monitorul sunt separate constructiv, astfel īncīt functiile lor de intrare sau iesire sunt clar diferentiate. De aceea, vom folosi īn aceasta lucrare pentru monitor si denumirea de display numai prin abuz de limbaj.

Monitoarele sunt dispozitive soft-copy (informatiile afisate sunt evident neremanente, temporare). Īmpreuna cu placa grafica, monitorul alcatuieste sistemul video al calculatorului.

Figura 3.10. Monitoare cu ecran

Constructiv, monitorul clasic este un tub catodic (CRT, Cathode Ray Tube), similar cu cele utilizate de receptoarele TV (figura 3.11.).

Figura 3.11. Principiul de functionare al tubului catodic

Principiul sau de functionare este bine cunoscut: un "tun electronic" emite fascicole de electroni de mare viteza care lovesc ecranul tubului, pe care este depusa o substanta luminiscenta pe baza de compusi ai fosforului - luminoforul. Energia preluta de la electroni de catre atomii luminoforului se disipa sub forma de radiatie luminoasa. Un dispozitiv magnetic de deflexie permite baleierea periodica a īntregii suprafete a ecranului de catre fascicolul de electroni.

Pentru ca imaginea sa fie stabila si sa se evite fenomenul de "pālpāire" a acesteia, luminiscenta fiecarui punct de pe ecran - numit pixel - trebuie īntretinuta printr-un aflux periodic de energie, dat de electronii īn miscare. Numarul de baleieri ale ecranului efectuate īnr-o secunda de tunul electronic se numeste rata (frecventa) de reīnprospatare. Ea are astazi valori uzuale de 70 Hz, adica 70 de treceri/secunda. Intensitatea stralucirii unui pixel este data de valoarea tensiunii aplicate tunului electronic.

Imaginile de pe ecran pot fi alb-negru (mai corect īn nuante de gri) sau color. Tuburile color sunt mai sofisticate constructiv. Fiecare pixel vizibil de pe stratul luminofor este format de fapt din cāte trei puncte, asezate foarte apropiat īn triunghi. Acestea lumineaza īn cele trei culori fundamentale (rosu, verde,albastru) si sunt "aprinse" de trei tunuri electronice, comandate separat. Excitarea diferita a particulelor de fosfor corespunzatoare celor trei culori fundamentale determina culoarea vizibila. Numarul de culori ce pot fi obtinut depinde de modul de control al intensitatii celor trei fluxuri de electroni.

S-au purtat si se poarta īn continuare discutii īn cotradictoriu privind periculozitatea radiatiilor electromagnetice emise īn mediul īnconjurator de tuburile catodice. Fara a ne face partizanii nici uneia din parti, vom mentiona numai ca acesta radiatie este infima fata de fondul natural pe care īl suporta omul, iar monitoarele moderne sunt construite (conform unor norme internationale care limiteaza aceasta emisie) īn variante cu emisie redusa (din clasa LR, low radiation). O atentie mai mare trebuie acordata īnsa efectul de obosire al ochilor dupa o expunere prea īndelungata īn fata monitorului de calculator. Pentru atenuarea acestei stari, se recomanda evitarea exceselor (4-6 ore de lucru pe zi sunt suficiente), pastrarea unei distante corespunzatoare fata de ecran (de exemplu, circa 70 cm pentru monitoarele de 14" si progresiv mai mult pentru cele cu ecran mai mare), iluminarea corespunzatoare a camerelor, efectuarea unor pauze dupa cīteva zeci de minute de lucru si folosirea unor ecrane de protectie de culoare verde, care filtreaza componentele agresive ale radiatiei luminoase.

Monitoarele se clasifica īn general dupa posibilitatea de afisare a informatiei, dupa caracteristicile semnalelor de comanda si dupa tipul constructiv al ecranului.

Īn ceea ce priveste posibilitatea de afisare, monitoarele pot fi monocrome sau color. Primele se mai numesc si alb - negru, cu toate ca unele dintre ele, pentru evitarea acestui contrast obositor pentru ochi, afiseaza īn galben - negru, verde - maro sau verde - negru. Aceste monitoare sunt iefine si se utilizeaza mai ales īn aplicatii profesionale, acolo unde operatorul lucreaza zilnic ore īntregi īn fata calculatorului (culegerea de date, operatorii de banca, vānzatorii de bilete de transport, brokerii etc.).

Monitoarele color sunt īn majoritate de tip RGB (Red - Green - Blue) si astazi sunt cel mai frecvent utilizate. Īn functie de varianta constructiva, caracteristicile placii video si si marimea memoriei video, numarul de culori afisabile variaza īntre 8 si 16 milioane. Pentru aplicatiile de procesare a textelor sau de afaceri, afisarea necesita putine culori. Īn schimb, aplicatiile grafice - care s-au dezvoltat extraordinar īn ultimii ani - cer monitoare performante, cu afisaj color de calitate.

Odata cu avāntul tehnicilor multimedia, se īncearca constructia unor monitoare pe care imaginea sa fie perceputa tridimensional. Īn afara simularii software ale imaginilor obiectelor īn relief, se folosesc si tehnici stereoscopice (doua ecrane furnizeaza simultan componente ale imaginii care sunt recompuse pe retina ochiului cu ajutorul unor ochelari speciali, dīnd impresia de spatiu tridimensional). Privind spre viitor, nu este exclusa īncercarea de utilizare a tehnicilor laser holografice pentru a putea reproduce cīt mai fidel realitati virtuale tridimensionale cu ajutorul PC-ului.

Dupa criteriul caracteristicilor semnalelor de comanda, monitoarele sunt analogice sau digitale. Parametrii monitoarelor analogice sunt mai putini (luminozitate, contrast, pozitie imagine pe ecran) si permit reglaje continui. Monitoarele digitale ofera facilitati suplimentare de corectie si reglare a imaginii (eliminarea deformatiilor geometrice ale imaginii sau modificarea dimensiunilor acesteia). Comenzile monitoarelor digitale actioneaza īn trepte.

Īn functie de tipul constructiv al ecranului, monitoarele pot fi cu tub catodic sau cu ecran plat. Principiul de functionare al primului tip a fost prezentat anterior. Ecranul plat este obtinut din materiale speciale, cunoscute sub numele de cristale lichide (LCD - Liquid Crystal Display). Datorita proprietatii lor de a-si orienta īn spatiu cristalele sub influenta unui cāmp electric, aceste ecrane nu mai necesita tun electronic pentru afisarea imaginii, au gabarite mai mici, consum energetic redus, luminozitate mai buna, sunt usoare, nu emit radiatii daunatoare si imaginea nu este perturbata de cāmpuri electromagnetice. De aceea, cu toate ca sunt īnca scumpe, iar calitatea imaginii lor nu o egaleaza inca pe cea a monitoarelor clasice (au contrast si rezolutie mai slabe), utilizarea monitoarelor cu cristale lichide este din ce īn ce mai raspāndita.

Se pare ca pentru viitor, anumite inconveniente ale monitoarelor actuale vor fi īnlaturate de tehnologiile ecranelor plate (flat-panel). Astfel, monitoare cu gaz-plasma si cele electroluminiscente, cu toate ca sunt mai scumpe, ofera performante ridicate, mai ales īn marirea potentialului de reproducere a imaginilor color.

Principalele caracteristici ale monitoarelor sunt determinate de cāteva marimi: rezolutia, definitia, diagonala ecranului, modul de lucru.

Rezolutia defineste finetea de afisare si se reprezinta prin produsul īntre numarul de pixeli de pe o linie si cel de pe o coloana a ecranului (de exemplu, 768 x 1024). Rezolutia trebuie sa aiba valori cīt mai mari si creste odata cu cresterea diagonalei ecranului.

Definitia este distanta dintre doi pixeli de pe ecran. Calitatea unui monitor impune definitii cāt mai mici. Valorile actuale uzuale sunt 0,28 mm (la monitoare de 14") sau 0.31mm (la monitoare de 17 -21"

Diagonala ecranului este o caracteristica geometrica. Remarcam ca diagonala geometrica a ecranului este mai mare decāt diagonala vizibila a imaginii. Valorile diagonalei pentru monitoarele uzuale sunt 14, 15 sau 17" (31, 38 sau 43 centimetri). Pentru aplicatii speciale (proiectare, tehnoredactare, grafica), diagonala poate fi mai mare.

Modul de lucru defineste mecanismul de baleiaj al ecranului de catre fascicolul de electroni. Daca ecranul este parcurs īntr-o singura trecere, linie cu linie, de sus īn jos, monitorul lucreaza īn modul neīntretesut (NI - non-interlaced). Daca ecranul este baleiat īn doua treceri, la prima fiind reīnprospatate liniile impare, iar la a doua, cele pare, monitorul lucreaza īn modul īntretesut (I - interlaced). Timpul total de baleiaj este acelasi īn ambele cazuri, dar calitatea cea mai buna se obtine pentru primul mod de lucru (neīntretesut).

Monitoarele moderne sunt dotate cu mecanisme de reducere a consumului de energie, avānd posibilitatea de a trece īntr-o stare de asteptare (stand-by) sau chiar de a se decupla complet de sub tensiune, atunci cānd semnalul video de afisare lipseste (imaginea de pe ecran nu se modifica pe o durata de timp modificabila de catre utilizator). Dincolo de economia de energie, se protejeaza īn acest mod si stratul luminofor, pentru ca afisarea aceleiasi imagini pe durata lunga poate duce la deteriorarea prin ardere a anumitor zone ale acestuia. Acest mecanism de protectie - destul de costisitor - de numeste DPMS (Display Power Management System). Pentru monitoarele care nu au aceasta facilitate, rolul economizorului este preluat de programele screen-saver, care salveaza imaginea utila de pe ecran si afiseaza īn locul ei o alta, aleasa pe criterii estetice de catre utilizator. La apasarea oricarei taste sau la miscarea mouse-lui, ecranul salvat va fi restaurat.

Monitoarele de calitate ofera posibilitatea de a fi setate prin meniuri care se afiseaza pe ecran (On-Screen Menu), iar valorile alese sunt memorate si ramān valabile si dupa deconectarea tensiunii de alimentare. Ele sunt de asemenea prevazute cu mecanisme de tip Plug and Play, printr-un sistem numit DDC (Display Data Chanel). Acesta permite transmiterea parametrilor de functionare ai monitorului catre sistemul de calcul, procedurile de instalare si configurare ale acestuia realizāndu-se automat.

Din punct de vedere functional, monitoarele pot lucra īn mod alfanumeric (pentru redarea textului - litere, cifre, caractere speciale) sau grafic (desene, imagini). Īn modul alfanumeric, elementul de adresare de pe ecran este caracterul. Conform standardului ANSI, pentru fiecare caracter se rezerva in memorie doi octeti, primul indicānd tipul acestuia, iar al doilea, atributul sau (inversat, subliniat, clipitor). Rezulta ca pentru un ecran cu 25 de linii, fiecare a cāte 80 de caractere, este necesara o memorie de 4KB (80 x 25 x 2 octeti). O alta modalitate de lucru īn mod alfanumeric este afisarea pe ecran prin matrici de puncte, de dimensiuni 5 x 7 (35 pixeli) sau 7 x 12 (84 pixeli). Īn aceste cazuri, un ecran complet poate contine 25 rīnduri a 65 de caractere, sau 50 rānduri a 132 caractere.

Modul grafic permite controlul ecranului la nivel de pixel. Cele mai cunoscute standarde pentru acest mod sunt: Hercules (monitoare alb-negru, cu rezolutie de 120 x 348 pixeli), CGA (monitoare īn doua sau patru culori cu rezolutii de 640 x 200 sau 300 x 200 pixeli), EGA (monitoare color īn 16 culori, cu rezolutia 640 x 480 pixeli) sau VGA (monitoare color īn 16 culori cu rezolutia 640 x 480 sau 256 culori, cu rezolutia 320 x 200). Standardul actual pentru monitoare color este SVGA de 800 x 600 pixeli, fiecare putānd fi reprezentat cu cāte 4, 8, 16 sau 32 de biti (16 culori, 256 culori, High Color, True Color).

Principalul criteriu de alegere al unui monitor este gama de aplicatii pentru care va fi utilizat. Pe piata sunt oferite īn general trei clase comerciale de monitoare:

pentru aplicatii SOHO (Small Office Home Office), recomandate pentru afaceri mici si aplicatii domestice - contabilitate, gestiune si secretariat, īnvatamānt, tehnoredactare;

pentru aplicatii business, recomandate pentru firmele care utilizeaza tehnica de calcul īn scop productiv;

pentru aplicatii profesionale, recomandate pentru anumite aplicatii speciale (proiectare asistata, desktop publishing, productii multimedia s.a.).

Imprimantele reprezinta cea de a doua categorie de echipamente de iesire frecvent utilizate. Ele īncearca sa elimine unele inconvenientele ale monitoarelor, legate de cantitatea redusa a informatiei afisate la un moment dat pe ecran sau lipsa de portabilitate a acesteia. Imprimantele sunt dispozitive hard-copy, deoarece permit fixarea informatiilor pe un suport ce poate fi pastrat un timp īndelungat.

Aceste periferice se clasifica dupa doua criterii: tehnologia de imprimare si domeniul de utilizare. Dupa tehnologia de imprimare, imprimantele sunt cu impact si fara impact.

Imprimantele cu impact utilizeaza principiul clasic al masinii de scris: un ciocanel din metal pe care este gravat caracterul de tiparit loveste o banda tusata (sau ribbon) asezata deasupra hārtiei, astfel īncāt imaginea caracterului se imprima pe aceasta (figura 3.11.). Īn functie de mecanismul de scriere, imprimantele cu impact pot fi cu caractere gravate, numite si cu font solid (cu cap rotativ, cu lant sau banda de caractere, cu tambur) sau matrice de ace.

Figura 3.11. Imprimanta cu impact

Īntre imprimantele cu caractere gravate, de o mare popularitate s-a bucurat īn trecut cea cu cap rotativ, numita cu cap petale de margareta (fig. 3.12). Era un periferic lent (30 pāna la 80 de caractere pe secunda) al carui nume provine de la faptul ca fiecare caracter era gravat pe una din petalele unui disc rotitor, asemanator cu o floare de margareta. Cānd petala cu caracterul dorit ajungea īn dreptul statiei de tiparire, era lovita din spate cu un ciocanel, caracterul atingānd ribonul asezat peste hārtie. O versiune constructiva cu viteza mai mare era imprimanta cu lant de imprimare. Lantul era de fapt o banda metalica avānd gravate pe ea caracterele, care era deplasata rapid prin fata a 132 de ciocanele cu ajutorul unui dispozitiv de antrenare si ghidare (figura 3.11). Īntre banda si ciocanele se gasea ribonul si hārtia.

Dezavantajele acestor imprimante utilizate īn trecut erau majore. Ele dispuneau de un singur font de caractere, a caror marime si forma erau memodificabile, nu puteau reda desene si erau putin fiabile, datorita pieselor mecanice īn miscare.

Figura 3.12. Imprimanta cu cap petale de margareta

Imprimantele cu matrice de ace (sau matriceale) sunt singurele imprimante cu impact pastrate īn uz si īn zilele noastre. Ele sunt dotate cu un mecanism de imprimare dotat cu ace (9, 18 sau 24, īn functie de calitate) care pot fi selectate corespunzator profilului caracterului dorit, prin intermediul unor electromagneti. Aceste ace lovesc ribbonul si pe hārtie se imprima puncte (figura 3.13). Īn memoria imprimantei este stocat un generator de caractere, astfel ca se pot utiliza pentru tiparire fonturi diferite si se pot realiza desene prin puncte, cu o calitatea a graficii destul de slaba īnsa. Carul de tiparire imprima la ambele sale curse (de la dreapta spre stānga si invers) iar prin treceri succesive pe acelasi rānd, pot fi obtinute efecte de supraimprimare utile pentru anumite tipuri de documente.

Fontul de imprimare disponibil este de obicei unic, schimbarea lui putānd fi facuta prin īnlocuirea unui cartus atasat inprimantei, dotat cu o memorie ROM. Īnaltimea, numarul de caractere pe linie si de linii pe pagina sunt ajustabile prin configurare sau soft. Hārtia utilizata pentru tiparire poate fi cea normala (īn format A4 sau A3, cu mecanism de antrenare prin frictiune) sau speciala (avīnd pe marginile laterale orificii de antrenare printr-un mecanism tractor cu role dintate).

Viteza de lucru variaza īntre 150 - 300 cps (caractere pe secunda) la modelele uzuale si peste 750 cps la cele rapide. Modelele mai noi de imprimante matriceale pot lucra si īn mod grafic, prin controlul software al fiecarui pin utilizānd tehnici bit-map, sau color, prin procedeul numit dithering (culorile sunt mixate prin treceri succesive pe hārtie si folosirea unui un ribon color).

Figura 3.13. Cap de tiparire matriceal

Imprimantele cu ace permit obtinerea celor mai mici costuri de tiparire si sunt indispensabile pentru aplicatiile care impun elaborarea unor documente īn mai multe exemplare (facturare, activitati contabile). O atentie deosebita trebuie acordata ribboanelor (panglici sau cartuse tusate), care trebuie sa posede calitati mecanice, fizice si chimice deosebite. De aceea, retusarea acestora este nerecomandabila, iar neutilizarea unor ribboane originale poate duce la defectarea capului de scriere, al carui pret poate ajunge la 30 - 50 % din pretul imprimantei.

Imprimantele fara impact se caracterizeaza prin absenta contactului īntre hārtie si mecanismul de imprimare. Cele mai cunoscute sunt: imprimanta cu jet de cerneala, imprimanta laser si imprimantele termice.

Imprimantele cu jet de cerneala fixeaza pe un suport (care poate fi altul decāt hārtia, adica folie de plastic, folie transparenta si chiar pānza) mici puncte de cerneala, care sunt proiectare de catre capul de scriere prin efect piezoelectric. Cantitatea de cerneala dintr-o picatura este de circa 9 picolitri (adica 10^-12 litri). Supapele de propulsare ale capului de scriere sunt dispuse īntr-o matrice 3 x 9.

Modelele color au doua capete de scriere: unul cu cerneala neagra si altul cu trei rezervoare ce contin cele trei culori fundamentale (cian, magenta si galben). Aceste cerneluri au proprietati chimice si fizice deosebite. Viteza de imprimare se masoara in pagini pe minut (ppm) si ajunge astazi la 6 ppm pentru imprimari alb-negru si 3 ppm pentru cele color. Calitatea imaginilor imprimate se masoara īn dpi (dot per inch, adica puncte pe inch). La modele de calitate, aceste valori ating 600 dpi, īn ambele moduri de lucru.

Imprimantele cu jet sunt cele mai performante imprimante color. Ele pot realiza chiar efecte fotografice, prin folosirea metodei fotocolor. Aceasta consta īn atenuarea contrastelor cu ajutorul unui cartus color cu nuante speciale. Tehnologia permite, spre exemplu, imprimarea fotografiilor obtinute cu aparate digitale, utilizānd de obicei si o hārtie speciala, numita glossy.

Una din problemele imprimantelor cu jet este consumul de cerneala. La modelele mai vechi exista posibilitatea reumplerii cartuselor. Datorita faptului ca utilizatorii nu foloseau la reumplere cerneala de calitate, apareau adeseori anomalii īn functionarea imprimantei. Pentru evitarea acestor situatii, producatorii au lansat pe piata cartuse "inteligente", care contorizeaza numarul de picaturi consumate, iar la golirea cartusului nu mai permit functionarea imprimantei, daca acesta a fost reumplut. Utilizatorul este astfel obligat sa cumpere numai cartuse originale. Īn ultima vreme s-a adoptat si solutia ca pentru capetele color sa se utilizeze trei rezervoare distincte pentru culorile fundamentale, astfel īncāt acestea sa poata fi schimbate individual, la golire.

Exista o gama aparte de imprimante profesionale cu jet, care lucreaza pe formate mari (A0 si chiar mai mult) sau pe suluri de hārtie si sunt dedicate unor aplicatii de proiectare sau de realizare a unor postere. Pretul lor este foarte mare.

Imprimanta laser este liderul de necontestabil al acestei clase de echipamente, avānd si cel mai mare succes pe piata. Primele modele au fost contruite la mijlocul anilor '70, īnsa versiunile ieftine au aparut dupa 1985. Aceste imprimante permit obtinerea īn egala masura de text si imagini de īnalta calitate.

Principiul de functionare este xerografia, inventie patentata de firma Rank Xerox la constructia primului copiator, care permite imprimarea odata a unei pagini īntregi. Acest principiu este ilustrat īn figura figura 3.14: un fascicol laser baleiaza printr-un sistem de oglinzi un tambur special care se īncarca electrostatic. Īn miscare de rotatie, acesta atrage pe suprafata sa, īn zonele electrizate, particule dintr-un praf fin si uniform granulat de grafit, numit tonner. Zonele respective au forma caracterelor sau imaginii ce trebuie imprimata. Īn continuare, tonerul de pe tambur este transferat pe hārtie printr-un procedeu de presare la cald.

Pentru obtinerea imaginilor color, rezervorul cu tonner contine trei compartimente cu granule colorate īn cele trei culori fundamentale, iar logica de imprimare este ceva mai complexa. Prin aceasta metoda, fiecare pagina tiparita este alcatuita din circa 9 milioane de puncte precise.

Figura 3.14. Principiul de functionare al imprimantei laser

Imprimantele laser sunt construite cu microprocesor si memorii RAM si ROM proprii. Īn ROM sunt stocate fonturile de imprimare si programele de formatare a paginii. Īn RAM se pot īncarca noi fonturi furnizate de catre calculator. Fonturile pot fi de tip bit-map (fiecare caracter descris printr-o matrice de puncte) sau de contur (outline - fiecare caracter este descris prin ecuatiile matematice ale curbelor conturului sau). Ultimul tip are avantajul insensibilitatii la scalari, īn opozitie cu fonturile bit-map, care altereaza caracterele atuci cānd acestea sunt marite (prin fenomenul "dinte de ferastrau", pe care īl vom comenta mai tārziu).

Marimile caracteristice imprimantelor laser sunt rezolutia, viteza de imprimare si capacitatea memoriei proprii. Pentru asigurarea calitatii la tiparirile grafice, pe cele doua coordonate ale hārtiei rezolutia este identica si poate atinge 600 dpi. Vitezele de imprimare sunt īntr-o permanenta crestere si ajung uzual la 24 - 32 ppm, putānd atinge īnsa si 100 ppm. Marimea memoriei proprii influenteaza esential viteza de tiparire. Pentru modelele actuale, capacitatea acesteia variaza īntre 4 si 8 MB.

Ca si la imprimantele cu jet, nici cartusele imprimantelor laser nu trebuie reumplute cu tonner "vrac", deoarece acesta poate avea alte proprietati decat cel original. Fata de imprimantele cu jet, cele laser au avantajul unei fiabilitati si viteze mai mari, la un cost pe pagina mai mic. Ele sunt recomandate atāt īn mediile profesionale, cāt si ca print server, īn retelele de calculatoare.

Imprimanta termica este realizata īn doua variante constructive. Imprimanta electrotermica se bazeaza pe fixarea vaporilor de cerneala pe o hārtie speciala termosensibila, īncalzirea efectuāndu-se prin intermediul unor tije din material rezistiv. Dezavantajul īl reprezinta utilizarea hārtiei speciale si imposibilitatea imprimarii color.

Imprimanta cu transfer termic reprezinta o noua tehnologie, care permite fixarea pe hārtie a vaporilor de cerneala obtinuti prin īncalzirea unui ribbon impregnat cu o ceara speciala. Procedeul permite obtinerea unor imagini color de calitate remercabila, inclusiv pe formate mari, tip poster.

Figura 3.15. Performante comparative ale imprimantelor

Un tablou comparativ al performantelor diferitelor tipuri de imprimante este prezentat īn figura 3.15.

Oferta de piata propune īn ultimul timp un echipament integrat, numit provizoriu copiator personal - care īnglobeaza o imprimanta, un copiator, un fax si un scanner de imagine, exploatāndu-se ideea ca toate aceste echipamente lucreaza dupa principii asemanatoare.

Pentru PC -uri se aleg de obicei imprimante cu laser sau cu jet de cerneala, mai rar matriciale sau cu transfer termic. Imprimantele pentru calculatoarele mari sunt de trei categorii:

line-printers

page-printers

tele printers (teleimprimatoare).

Line-printerul este o imprimanta de mare viteza destinata tiparirii de text, utilizīnd tehnologii de imprimare cu impact si fonturi solide. Performantele atinse sunt de la 300 la 3000 linii pe minut (lpm).

Page-printerul (sau copy-printerul) este, dupa cum īi spune si numele, o imprimanta care tipareste la un moment dat o pagina īntreaga. Ea utilizeaza tehnologii fara impact si este utilizata numai pentru aplicatii speciale (tehnoredactare computerizata, grafica de īnalta rezolutie, tiparirea pe ambele fete ale hīrtiei). Deoarece o astfel de imprimanta este foarte scumpa, achizitia ei nu se justifica decīt atunci cīnd se tiparesc cīteva milioane de linii pe luna.

Teleimprimatoarele sunt echipamente de imprimare de mica viteza, dotate si cu o tastatura pentru introducerea de comenzi. Cu ajutorul ei, operatorul solicita tiparirea datelor de care are nevoie. Acestea pot fi transmise si de la un calculator aflat la distanta.

Plotterele sunt dispozitive de de iesire utilizate pentru obtinerea de desene cu ajutorul calculatorului, īn activitati de CAD/CAM. Spre deosebire de imprimanta, desenul poate fi realizat cu revenirea pe hārtie a capului de tiparire si se pot utiliza formate mari (A0, A1 s.a.). Domeniile de utilizare sunt: realizarea desenelor tehnice, a hartilor, a schitelor de cadastru, a proiectelor de arhitectura.

Plotterele sunt realizate īn doua versiuni constructive: fixe (cu cap de desenare) si mobile (electrostatice). Prima versiune este mai veche si reprezinta metoda clasica: vārful de desenare este deplasat pe suprafata hārtiei similar cu deplasarea creionului din mīna operatorului uman. Miscarea sa pe axele x si y este asigurata de motoare pas cu pas. Masa de desen este orizontala, iar hārtia se fixeaza pe ea electrostatic. Īn timpul lucrului culoarea de realizare a desenului poate fi schimbata.

Plotterele electrostatice sunt din ce īn ce mai raspandite. Ele lucreaza cu tonner, īn mod similar cu un copiator sau imprimanta laser. Calitatea tiparirii este foarte buna daca o apreciem din punct de vedere artistic, īnsa precizia este mai scazuta decīt la primul tip. Hīrtia este derulata vertical pe un tambur, pe cānd capul de desen se deplaseaza orizontal.

Exista si unele dispozitive de iesire mai putin cunoscute. Macar pentru un anumit exotism, sa amintim cāteva.

Īnregistratoarele pe microfilm, cunoscute si sub numele de COM (Computer Output Microfilm), sunt utilizate pentru īnregistrarea pe microfilm (sau pe cartele microfise) a datelor de iesire ale calculatorului. Rezultatul este o considerabila economie de hīrtie si de spatiu pentru depozitare. Spre exemplu, īntr-o microfisa de 4 x 6 inch se poate stoca echivalentul a 270 de pagini tiparite. Dispozitivele COM sunt folosite atunci cīnd este nevoie de arhivarea unor fisiere ample de date, rezultate din activitatea unor mari institutii (cum ar fi oficiile de statistica, agentiile de informatii, bibliotecile publice). Īnregistrarea pe microfilm se poate face on-line sau off-line. Īn ultimul caz, transferul se face de pe benzile magnetice pe care au fost stocate anterior informatiile. Datele microfilmate nu mai pot fi actulizate, īnsa pot fi consultate cu ajutorul unui dispozitv de citire - de fapt un minicalculator care "stie" sa localizeze cadrele solicitate si care le afiseaza pe un ecran.

Echipamentele de iesire vocale (voice-output devices) īncearca sa realizeze un vis mai vechi al constructorilor de calculatoare: dialogul direct, īn limbaj natural, cu acesta. Deci, ele convertesc semnalele interne binare īn mesaje "vorbite". Acestea sunt construite cu ajutorul unui fisier de cuvinte preānregistrate si a unui sintetizator de voce. Astfel de dispozitive sunt utilizate pe marile aeroporturi, pentru anunturi, īn supermagazine pentru a furniza informatiile depre un produs, īn banci pentru a comunica soldurile unor conturi, īn oficiile postale pe rol de carte de telefon. Ca si echipamentele de intrare prin voce, performantele acestor periferice sunt īnca modeste, ele fiind mai degraba niste constructii avangardiste.

Īnregistratorele pe film sunt videorecordere speciale, capabile sa preia direct pe pelicula imagini generate de calculator. Ele sunt utilizate īn arta, domeniul medical sau activitati de proiectare asistata. Īn ultimul timp, aria de aplicabilitate s-a extins si īn domeniul comercial sau al afacerilor, pentru realizarea perzentarilor publicitare, spre exemplu. Aceste echipamente revolutioneaza chiar cinematografia - spre exemplu, prin posibilitatea inserarii direct īn filme a unor secvente "sintetice", produse pe calculator.