Echipamente de intrare-iesire

Rolul modulelor de intrare si de iesire ale unui calculator a fost clarificat în capitolele anterioare. Vom prezenta în continuare principalele tipuri de dispozitive care sunt folosite pentru implementarea functiilor de intrare/iesire, cu observatia ca ne vom referi, ca si pâna acum, mai ales la echipamentele specifice PC - urilor, deoarece consideram ca prezinta mai mult interes pentru cititor. Înainte de a face trecerea propriu-zisa în revista a lor, sa mentionam ca în limbajul curent dispozitivele de intrare/iesire se mai numesc si echipamente periferice. Acestea pot lucra sub controlul unitatii centrale a calculatorului si numai atunci când aceasta este activa - adica on-line - sau independent de UC si la momente diferite de timp fata de ea - adica off-line. Tastatura, mouse-ul, imprimanta, display-ul fac parte din prima catagorie, pe când perifericele auxiliare (ca de exemplu - casele electronice de marcat sau dispozitivele de înregistrare pe microfilm) apartin celei de-a doua categorii.

Perifericele pot îndeplini numai functii de intrare (tastatura, scannerele de imagine), numai de iesire (imprimantele, displayul, plotterul) sau sunt capabile sa functioneze în ambele ipostaze (teleimprimatorul).

În sfârsit, echipamentele de iesire care sunt capabile sa furnizeze rezultate pe un mediu portabil-cum ar fi hârtia sau microfilmul foto - se numesc hard copy, pe când cele care furnizeaza date pe un suport neremanent (temporar) se numesc soft copy (de exemplu, display-urile).

3.5.1. Echipamente de intrare

Cel mai cunoscut si utilizat echipament de intrare este tastatura alfanumerica sau keyboard-ul, cum mai este denumita (figura 3.8). Cu ajutorul tastaturii se pot introduce de catre operatorul uman atât date de tip alfanumeric (litere si cifre) cât si comenzi adresate unitatii centrale. Emisia catre calculator a unui cod binar are loc fie la apasarea unei singure taste, fie prin actionarea unei combinatii de taste. Caracterul alfanumeric respectiv este afisat pe ecranul monitorului, într-o zona care este indicata prin pozitia unui cursor clipitor (de obicei o linie alba afisata

intermitent).

Figura 3.8. Tastatura alfanumerica

Anumite taste sau combinatii de taste nu genereaza codurile afisabile, ele fiind interpretate ca diverse comenzi. Conform standardului ASCII (despre care am vorbit) se pot genera maxim 256 caractere (coduri de câte 8 biti). Vom observa ca pentru a putea emite asa numitele caractere diacritice (caractere specifice unei anumite limbi, cum ar fi a, Ă, î, Î, s, s, t, Ţ, â în româna) este necesara modificarea codurilor transmise de la tastatura. Recodificarea se face cu programe utilitare speciale.

Tastatura este o constructie detasabila de calculator. Actionarea tastelor se face prin contact mecanic sau - mai modern - prin senzori (capacitivi, indu 252f58c ctivi, optici). Dispunerea diferitelor caractere pe suprafata tastaturii, precum si numarul de taste sunt marimi standardizate. Standardul actual pentru tastaturi extinse impune 101 taste (104 pentru varianta Windows), grupate în trei categorii:

n    alfanumerice, corespunzatoare literelor alfabetului latin (mari si mici), cifrelor zecimale, semnelor de punctuatie (!, ?, :, ;, etc.), operatorilor aritmetici (+, -, : etc.), caracterelor speciale ( @,#, &,$ etc.), precum si unor taste de control. Dispunerea literelor este de asemenea standardizata. Standardul cel mai raspândit este QWERTY, nume ce este dat de primele 6 litere din rândul superior. Una alt standard folosit este AZERTY.

n    functionale, alcatuite din grupul marcat cu F1 - F12, plus Escape. Ele nu genereaza cod afisabil, fiind utilizate în diferite medii de programare pentru a genera anumite comenzi utilizate frecvent de aceste programe;

n      de comanda si de configurare, care grupeaza tastele sageti (utilizate în deplasarea cursorului sus-jos-stânga-dreapta), de setare a modului de lucru (Caps Lock, Num Lock), de alternare (Shift, Ctrl, Alt etc.). Fara a-l plictisi pe cititor, vom mentiona totusi câteva din aceste taste, a caror semnificatie este adesea ignorata:

Enter - sfârsit de comanda curenta cu trecere la rând nou;

Backspace (BS sau ) - "guma", sterge caracterul din stânga cursorului;

Delete (Del) - sterge caracterul din pozitia curenta a cursorului;

Escape (Esc) - renunta la meniul curent sau comanda curenta;

Tab - salt la urmatoarea coloana de tabelare;

Insert - comutator pentru schimbarea modului de lucru la editare de text (inserare/înlocuire);

Home, End - salt cursor la început sau sfârsit (de linie, pagina, document);

Scroll Lock (Pause)-opreste defilarea textului pe ecran.

Tastaturii i se acorda atentie din punct de vedere functional - ergonomic si al fiabilitatii. Problema ergonomiei este complexa, pentru ca anumite studii atesta oboseala avansata a mâinilor celor care lucreata multe ore pe zi si mentioneaza ca aceasta poate duce chiar la deformarea scheletului mâinii. De aceea pe piata pot fi întâlnite si tastaturi asa-zis ergonomice, care sunt mai scumpe, dar permit lucrul cu mâimile în pozitie naturala. În plus, un utilizator care foloseste prima data acest echipament va fi contrariat de faptul ca anumite taste sunt dublate (sunt amplasate si în dreapta si în stânga). Aceasta aparenta "risipa" are o explicatie simpla: folosirea lor va fi la fel de usoara si pentru operatorii stângaci (circa 30% din americani scriu cu mâna stânga, "fenomenul" fiind în extensie si în Europa).

Tastatura este unul din perifericele critice din punct de vedere al fiabilitatii, atât datorita caracteristicilor constructive (contacte mecanice, structura detasabila) cât mai ales datorita "agresiunilor" la care este supusa de catre utilizatori (bruscarea tastelor care se încapatâneaza sa nu emita o comanda formulata eronat sau. varsarea peste ele a continutului cestii de cafea, de exemplu în timpul derularii unui joc captivant).

Din aceste motive, tendinta pentru viitor este de înlocuire cât mai mult posibil a acestui echipament cu altele mai simple si mai fiabile: mouse, tuch-screen, light pen s.a). Astfel, creionul optic (light pen) este dotat cu un vârf sensibil, care permite calculatorului sa-i identifice pozitia la atingerea ecranului monitorului. Atingând pe ecran anumite zone marcate prin program, sunt activate diferite comenzi din listele de meniu. O varianta mai simpla este ecranul tactil sensibil (tuch screen). Comenzile sunt activate prin simple atingeri cu degetul a unor taste sau butoane afisate pe ecran. Unele PC-uri Macintosh afiseaza pe ecran chiar întreaga tastatura, care astfel este fizic eliminata din configuratia sistemului.

Digitizoarele sunt periferice de intrare care convertesc o valoare analogica masurata (pozitie, distanta, viteza) într-una digitala (numerica), lucrând pe principiul traductoarelor de deplasare. Ele permit transmiterea unor date de intrare de alt tip decât cele alfanumerice sau suplinesc unele functii ale tastaturii. Cele mai familiare digitizoare sunt: mouse-ul, joystick-ul, trackball-ul, tableta digitizoare.

Mouse-ul este un dispozitiv descoperit de Rank Xerox si destinat selectiei rapide a comenzilor dintr-un meniu. El s-a impus cu mare viteza în configuratiile de PC-uri odata cu aparitia interfetelor grafice, care faciliteza acest mod de lucru.

Mouse-ul este de fapt un traductor de deplasare, format dintr-o bila de cauciuc sau material plastic, care antreneaza în miscare doua axe perpendiculare, care vor defini pozitia pe ecran a unui indicator grafic numit cursor. Miscarea axelor este transmisa prin intermediul unor traductori optici. Deplasarea bilei se face pe o suprafata din material texturat, antistatic, numita pad-mouse. Mouse-ul poate fi actionat prin intermediul a doua sau trei butoane. Comenzile se emit catre calculator prin apasari scurte pe unul dintre acestea. O simpla apasare se numeste clic, iar doua apasari consecutive, cu o scurta pauza între ele, dublu clic. O a treia operatie posibila este tragerea, care consta în deplasarea indicatorului pe ecran în timp ce unul dintre butoane este apasat.

Asemenea mouse-ului, laptop-urile si notebook-urile folosesc trackball-ul. Acesta este o bila care este rotita direct cu mâna. În variantele mai moderne, trackball-ul este înlocuit cu tuch pad-ul, care este o suprafata dreptunghiulara pe care se misca degetul. Pozitia acestuia este transformata de senzori în deolasari ale cursorului pe ecran. Ambele dispozitive sunt incorporate în tastatura laptop-urilor, ceea ce mareste compactitatea acestora.

Joystick-ul este un periferic de succes mai ales în domeniul jocurilor pe calculator. Actionarea unei mici pârghii montata într-o articulatie sferica determina deplasarea cursorului pe ecran într-o directie si cu o viteza controlata (spre deosebire de mouse, care deplaseaza cursorul cu viteza constanta). Promotorii jocurilor pe calculator dezvolta joystick-uri din ce in ce mai complexe, care imita lumea reala ( de exemplu, simulatoare de conducere auto sau de zbor). Unele variantele reprezinta de fapt o "manusa" cu senzori, care transmite direct miscarea complexa a mâinii catre calculator.

Tableta digitizoare este o planseta pe care se poate deplasa un cursor în cruce. Planseta este fin divizata printr-o matrice cu mii de linii si coloane. Fiecarei intersectii linie - coloana i se asociaza în memorie o stare binara (0 sau 1). Deplasarea cursorului pe tableta permite modificarea acestor stari memorate. În acest fel se pot digitiza si memora anumite reprezentari grafice, cum ar fi de exemplu harti, schite atmosferice meteorologice, schemele de circuite electronice.

Se fac eforturi pentru realizarea digitizoarelor care pot analiza si memora obiecte tridimensionale. De asemenea, se încearca retinerea imaginilor pe principiul camerei de luat vederi - bazat pe diferentele de intensitate luminoasa ale diferitelor componente ale subiectului. Principalii beneficiari ai acestor dispozitive nu sunt însa calculatoarele, ci robotii "inteligenti", care recunosc si se pot orienta autonom în mediul înconjurator, utilizând echipamentele de vedere artificiala.

Scannerele de imagine reprezinta o alta categorie de periferice de intrare. Ele sunt utilizate pentru digitizarea imaginilor, adica achizitia si stocarea acestora în memorie într-o forma binara. Principiul de lucru este cel al hartii de biti (bit map). Dupa ce imaginea este împartita într-un numar mare de puncte (este rasterizata), fiecare punct (denumit pixel) este apoi analizat individual si i se asociaza în memorie un cod binar, corespunzator culorii si pozitiei sale. Cu ajutorul acestor informatii, imaginea poate fi ulterior reconstituita. Se pot scana desene, schite, harti, pagini de text, fotografii, dar si informatii de pe suporturi transparente (filme foto, radiografii etc.).

Scanarea se bazeaza pe reflexia de catre documentul scanat a unui fascicul emis de o sursa luminoasa. Raza reflectata este captata, printr-un sistem de oglinzi, de un numar de senzori speciali, numiti CCD (Charge Coupled Device) si grupati în celule. Acestia pot deosebi un mare numar de trepte de luminozitate (pâna la 2048). Fluxul luminos este transformat apoi în sarcini electrice proportionale cu intensitatea acestuia, iar acestea sunt convertite în valori digitale.

Elementul de calitate al scanarii este numarul de puncte analizate, numit rezolutia optica a echipamentului si masurata în dpi (dots-per-inch, puncte pe inch). Spre exemplu, la o rezolutie de 600 dpi, distanta între pixeli va fi de 0.042 mm. Prin metode software complexe, rezolutia optica poate fi corectata si imaginea va fi completata. Corectia consta în introducerea unor pixeli suplimentari, obtinuti prin interpolare între punctele scanate efectiv.

Vom vedea mai târziu ca si dispozitivele de iesire - imprimantele, plotterul sau monitorul - sunt caracterizate în redarea informatiilor grafice printr-o astfel de rezolutie. Pentru a nu fi alterata calitatea imaginilor prelucrate, în configuratia unui calculator personal se impune ca aceste periferice sa aiba rezolutii comparabile. Spre exemplu, este neproductiv sa folosim un dispozitiv de iesire cu o rezolutie de 100 dpi pentru a reproduce imagini scanate la 300 dpi. Calitatea finala va fi data întotdeauna de catre echipamentul cu cea mai mica rezolutie.

Dupa modul de lucru, exista trei categorii de scannere:

scannerul de mâna (handy scanner) citeste imaginea prin deplasarea sa deasupra acesteia. Calitatea scanarii nu este deosebita, însa dispozitivul este ieftin si usor de folosit;

scannerul stationar (flatbed) scaneaza documente în format A4 sau B4. Acestea se aseaza pe o platforma transparenta fixa, deasupra careia se deplaseaza dispozitivul de citire, antrenat de un motor pas cu pas. Precizia si calitatea scanarii sunt mult mai bune.

scannerele cu transportul documentului functioneaza ca si imprimantele, deplasând documentul prin fata dispozitivelor de citire. Unexemplu tipic este fax-ul (anumite tipuri). Calitatea scanarii este modesta.

Dupa capacitatea de a scana nuante de gri sau culori, scannerele se clasifica în monocrome sau color. Ele sunt caracterizate de un parametru numit adâncimea de culoare. Acesta defineste numarul maxim de biti pe care poate fi reprezentata informatia de culoare. Astfel, un scanner monocrom care distinge numai alb si negru va avea adâncimea de culoare 1, iar altul care distinge 16 nuante de gri va avea adâncimea de 4 biti (2⁴ 16). Scannerele color au adâncimi mai mari, uzual de 24 de biti.

Scannerele pot lucra cu una sau trei treceri ale dispozitivelor de citire deasupra obiectelor. În al doilea caz, la fiecare trecere se citesc, prin intermediul unor filtre sau folosind surse de lumina diferite, informatiile de culoare pentru una din cele trei culori fundamentale: rosu, verde, albastru. Deoarece apar probleme de sincronizare pentru cele trei treceri, scannerele moderne citesc dintr-o singura trecere, utilizând trei rânduri de CCD -uri.

Pentru prelucrarea imaginilor obtinute prin scanare se utilizeaza pachete de programe specializate, livrate de obicei odata cu echipamentul. Acestea încearca sa aplice solutii pentru reducerea spatiului de memorie ocupat de imaginile scanate. Dupa cum usor ne putem da seama, metoda bit map este mare consumatoare de memorie. De exemplu, o imagine bruta de 600 x 600 dpi, scanata prin trei treceri, va ocupa circa 1 MB de memorie. La rezolutii interpolate de 4800 sau 9600, spatiul ocupat va fi substantial mai mare. Pentru a face economie de memorie, se utilizeaza algoritmi matematici de compresie a datelor, despre care vom oferi detalii în capitolul dedicat aplicatiilor multimedia.

Scanerele de imagine pot deveni "inteligente" daca sunt asociate cu un soft specializat pentru recunoasterea optica a caracterelor dintr-un text, denumit OCR (Optical Character Recognition). Un astfel de program poate recunoaste caracterele alfanumerice fie într-un text tiparit, fie în manuscrise. O aplicatie interesanta a OCR - urilor este înlocuirea muncii de rutina a dactilografelor, prin preluarea direct în memoria calculatorului a textului scris de mâna, dupa ce acesta în prealabil a fost scanat. Urmeaza apoi fie tiparirea imediata a acestuia la imprimanta, fie o prelucare cu un procesor de texte. Automatizarea totala a operatiilor de dactilografiere este foarte apropiata, ramânând numai sa fie înlaturate inconvenientele legate de procentul foarte mare de erori de recunoastere pe care OCR-urile actuale le comit. Acesta atinge la manuscrise valori de circa 20%, pe când cea mai slaba dactilografa nu greseste mai mult de 3% din caracterele textului introdus. Sa retinem însa ca aceste erori nu sunt datorate în totalitate performantelor tehnice ale scanerului, ci si marii diversitati a caracteristicilor scrisului de mâna al oamenilor (anumite persoane nu reusesc ele însele sa-si mai descifreze propriile notite, exemplul retetelor medicale fiind poate cel mai convingator).

Un alt domeniu pe care perifericele de scanare îl penetraza cu succes este cel al fotografiei digitale. Aceasta tehnologie nu foloseste film, iar prelucrarea imaginii nu se face prin procedee chimice, la întuneric. Prelucrarea digitala a instantaneului foto are avantajul vitezei si preciziei si este preferata atunci când exigenta în fidelitatea reproducerii imaginii nu este foarte mare. Cel mai potrivit exemplu îl reprezinta poate cunoscutii "roboti fotografici", care de fapt sunt calculatoare specializate în prelucrarea imaginilor scanate. În câteva minute se pot obtine fotografii color la un nivel acceptabil de calitate, astfel încât ele pot fi aplicate pe anumite documente personale (tip pasaport, permis de conducere etc).

Calculatoarele sunt frecvent utilizate si în preluarea prin scanare a ilustratiilor pentru toate categoriile de publicatii, procedeele tipografice clasice fiind abandonate, pentru ca sunt lungi, complicate si scumpe. Singurul domeniu pe care înca fotografia digitala nu îl acapareaza este cel artistic, acolo unde performanta tehnica a calculatorului nu mai poate concura cu rafinamentul ansamblului format din ochiul artistului, pelicula filmului foto si obiectivul aparatului. Pentru a sustine aceasta afirmatie este suficient un detaliu tehnic: rezolutia unui cadru de pe un film negativ de 35 mm este de circa 15 milioane pixeli. Nici un scaner din lume nu va prelua cu fidelitate acest volum urias de informatie, rezolutia acestora fiind de sute de ori mai mica.

Aparatul de fotografiat digital are aspectul celui clasic. Obiectivul sau, care realizeaza toate corectiile optice si cromatice (ca si la aparatele clasice), proiecteaza imaginea pe o suprafata formata din CCD-uri. Acestea convertesc semnalele luminoase receptionate în coduri binare, pe care le stocheaza într-o memorie. Ulterior, aceasta memorie poate fi descarcata pe hard diskul calculatorului, iar fotografiile pot fi redate la imprimanta. La aceste aparate, reglarea unor parametri, precum expunerea sau diafragma, se face automat, ca si focalizarea (printr-un mecanism de autofocus).

O serie de aplicatii pe calculator necesita prelucrarea unor volume mari de date, preluate deseori de pe anumite documente primare. Dupa preluare, datele sunt preparate într-un anumit format, compatibil cu programele care le proceseaza, verificate si în final stocate pe un suport de memorare. Acest complex de operatii se numeste culegere (sau achizitie) de date si antreneaza un numar foarte mare de personal, putând genera si consumuri de timp remarcabile. Eliminarea sau cel putin atenuarea contradictiei între viteza de prelucrare a unitatii centrale si timpii necesari pregatirii informatiilor primare a dus la aparitia unor echipamente pentru automatizarea culegerii de date. O prima caracteristica a acestora este faptul ca lucreaza în general off-line, adica independent de unitatea centrala a calculatorului. Pentru ca datele astfel achizitionate sunt stocate pe suporti de memorare înaintea prelucrarii, echipamentele se mai numesc concentratoare de date.

Automatizarea culegerii de date se obtine cu precadere prin doua metode: recunoasterea optica a caracterelor (OCR) si recunoasterea caracterelor înscrise magnetic (MICR - Magnetic Inch Character Recognition).

Prima metoda (a nu se confunda cu pachetele soft OCR, amintite la scanere) se refera la dispozitivele care, prin procedee de scanare optica, pot recunoaste caractere, coduri sau marcaje speciale, într-un mod analog cu citirea lor de catre operatorul uman. Comparativ cu scanerele clasice, aceste echipamente sunt strict specializate în recunoasterea numai anumitor tipuri de documente sau înscrisuri.

Dispozitivele OCR sunt împartite în trei categorii:

n    pentru recunoasterea marcajelor optice (optical marks);

n    pentru recunoasterea caracterelor optice;

n    pentru recunoasterea codurilor optice;

Marcajele optice sunt recunoscute pe suprafata unui formular preimprimat, pe care operatorul îl completeaza în prealabil. Un exemplu îl constituie un chestionar pe care sunt imprimate numerele întrebarilor si variantele de raspuns. Cel care îl completeaza marcheaza (cu un punct, o linie, un X) variantele corecte. Ulterior, chestionarul este scanat si echipamentul furnizeaza automat punctajul obtinut, detectând optic pozitiile marcajelor si comparându-le cu un etalon memorat.

Caracterele optice reprezinta un set grafic cu anumite proprietati legate de marimea si forma elementelor sale. Daca elementele setului sunt caractere alfanumerice, el se numeste font. Echipamentul pentru recunoasterea caracterelor optice recunoaste numai inscriptii care folosesc caractere dintr-un anumit font.

Codurile optice se mai numesc coduri de bare. Cel mai raspândit sistem este codul universal de produse (UPC - Universal Product Code) care este folosit în toata lumea pentru marcarea pe ambalajul marfurilor a unor numere de identificare ale producatorului si produsului respectiv (figura 3.8).

Un detector optic citeste codul de bare si îl transmite catre casa de marcat, care executa celelalte operatii: identifica din memorie pretul produsului, calculeaza si afiseaza totalul de plata, elibereaza bonul de casa. În afara calculului si a afisarii totalului de plata, casa de marcat poate efectua si alte operatii, cum ar fi actualizarea în memorie a stocurilor de produse din magazin. Introdus în 1973, acest sistem este utilizat astazi în 80% din magazinele lumii.

Figura 3.8. Marcaje optice

Sistemele de recunoastere MICR sunt utilizate exclusiv în operatiunile bancare, pentru prelucrarea unor volume mari de cecuri (sau alte instrumente de plata). În SUA se utilizeaza pentru codificare un font de 14 caractere numit E-13B, cu ajutorul caruia se înscriu pe cecuri atât anumite date de identificare ale bancii si clientului, cât si confirmari ale operatiunii executate (figura 3.9.)

Figura 3.9. Codifcarea E-13B

Dispozitivele de intrare prin voce sunt periferice care convertesc vocea umana in informatie digitala. Dificultatile tehnice ale unei astfel de realizari sunt destul de mari: în primul rând, fiecare om are o amprenta specifica a vocii, data de o caracteristica de frecventa unica. Apoi, de la o persoana la alta apar în rostirea cuvintelor diferente de intonatie, intensitate acustica si accent. Daca adaugam si posibilele zgomote de fond ce se pot suprapune peste comenzile vocale date calculatorului, putem sa ne dam seama de ce astfel de dispozitive nu sunt utilizate pe scara larga pentru introducerea datelor.

Dispozitivele de intrare prin voce care totusi au fost construite nu recunosc decît anumite cuvinte (în jur de 1000) sau unele combinatii lingvistice simple. În plus, acestea trebuiesc rostite numai de anumiti operatori, cei carora perifericul le-a "învatat" în prealabil vocile. În prezent, exista aplicatii care folosesc introducerea datelor direct prin voce. Un exemplu îl constituie triajele postale, în care operatorul citeste în fata unui microfon adresa destinatarului, iar calculatorul indica numarul casetei unde trebuie depusa scrisoarea.

3.5.2. Echipamente de iesire

Dupa cum deja am aratat, rolul functional al acestor echipamente este sa converteasca informatiile din forma interna de reprezentare în calculator într-un format extern accesibil omului - alfanumeric, grafic, imagine sau sunet.

Monitorul cu ecran este dispozitivul de iesire cel mai familiar utilizatorului de PC-uri (figura 3.10.). El poate fi definit ca acel echipament de iesire care permite vizualizarea datelor pe un ecran. Daca ecranul are atasata o tastatura pentru introducerea de date, ansamblul se numeste terminal display si reprezinta structura tipica a unei statii de comunicatie cu calculatorul. Astfel de terminalele au fost specifice minicalculatoarelor sau sistemelor mainframe. La PC-uri, tastatura si monitorul sunt separate constructiv, astfel încît functiile lor de intrare sau iesire sunt clar diferentiate. De aceea, vom folosi în aceasta lucrare pentru monitor si denumirea de display numai prin abuz de limbaj.

Monitoarele sunt dispozitive soft-copy (informatiile afisate sunt evident neremanente, temporare). Împreuna cu placa grafica, monitorul alcatuieste sistemul video al calculatorului.

Figura 3.10. Monitoare cu ecran

Constructiv, monitorul clasic este un tub catodic (CRT, Cathode Ray Tube), similar cu cele utilizate de receptoarele TV (figura 3.11.).

Figura 3.11. Principiul de functionare al tubului catodic

Principiul sau de functionare este bine cunoscut: un "tun electronic" emite fascicole de electroni de mare viteza care lovesc ecranul tubului, pe care este depusa o substanta luminiscenta pe baza de compusi ai fosforului - luminoforul. Energia preluta de la electroni de catre atomii luminoforului se disipa sub forma de radiatie luminoasa. Un dispozitiv magnetic de deflexie permite baleierea periodica a întregii suprafete a ecranului de catre fascicolul de electroni.

Pentru ca imaginea sa fie stabila si sa se evite fenomenul de "pâlpâire" a acesteia, luminiscenta fiecarui punct de pe ecran - numit pixel - trebuie întretinuta printr-un aflux periodic de energie, dat de electronii în miscare. Numarul de baleieri ale ecranului efectuate înr-o secunda de tunul electronic se numeste rata (frecventa) de reînprospatare. Ea are astazi valori uzuale de 70 Hz, adica 70 de treceri/secunda. Intensitatea stralucirii unui pixel este data de valoarea tensiunii aplicate tunului electronic.

Imaginile de pe ecran pot fi alb-negru (mai corect în nuante de gri) sau color. Tuburile color sunt mai sofisticate constructiv. Fiecare pixel vizibil de pe stratul luminofor este format de fapt din câte trei puncte, asezate foarte apropiat în triunghi. Acestea lumineaza în cele trei culori fundamentale (rosu, verde,albastru) si sunt "aprinse" de trei tunuri electronice, comandate separat. Excitarea diferita a particulelor de fosfor corespunzatoare celor trei culori fundamentale determina culoarea vizibila. Numarul de culori ce pot fi obtinut depinde de modul de control al intensitatii celor trei fluxuri de electroni.

S-au purtat si se poarta în continuare discutii în cotradictoriu privind periculozitatea radiatiilor electromagnetice emise în mediul înconjurator de tuburile catodice. Fara a ne face partizanii nici uneia din parti, vom mentiona numai ca acesta radiatie este infima fata de fondul natural pe care îl suporta omul, iar monitoarele moderne sunt construite (conform unor norme internationale care limiteaza aceasta emisie) în variante cu emisie redusa (din clasa LR, low radiation). O atentie mai mare trebuie acordata însa efectul de obosire al ochilor dupa o expunere prea îndelungata în fata monitorului de calculator. Pentru atenuarea acestei stari, se recomanda evitarea exceselor (4-6 ore de lucru pe zi sunt suficiente), pastrarea unei distante corespunzatoare fata de ecran (de exemplu, circa 70 cm pentru monitoarele de 14" si progresiv mai mult pentru cele cu ecran mai mare), iluminarea corespunzatoare a camerelor, efectuarea unor pauze dupa cîteva zeci de minute de lucru si folosirea unor ecrane de protectie de culoare verde, care filtreaza componentele agresive ale radiatiei luminoase.

Monitoarele se clasifica în general dupa posibilitatea de afisare a informatiei, dupa caracteristicile semnalelor de comanda si dupa tipul constructiv al ecranului.

În ceea ce priveste posibilitatea de afisare, monitoarele pot fi monocrome sau color. Primele se mai numesc si alb - negru, cu toate ca unele dintre ele, pentru evitarea acestui contrast obositor pentru ochi, afiseaza în galben - negru, verde - maro sau verde - negru. Aceste monitoare sunt iefine si se utilizeaza mai ales în aplicatii profesionale, acolo unde operatorul lucreaza zilnic ore întregi în fata calculatorului (culegerea de date, operatorii de banca, vânzatorii de bilete de transport, brokerii etc.).

Monitoarele color sunt în majoritate de tip RGB (Red - Green - Blue) si astazi sunt cel mai frecvent utilizate. În functie de varianta constructiva, caracteristicile placii video si si marimea memoriei video, numarul de culori afisabile variaza între 8 si 16 milioane. Pentru aplicatiile de procesare a textelor sau de afaceri, afisarea necesita putine culori. În schimb, aplicatiile grafice - care s-au dezvoltat extraordinar în ultimii ani - cer monitoare performante, cu afisaj color de calitate.

Odata cu avântul tehnicilor multimedia, se încearca constructia unor monitoare pe care imaginea sa fie perceputa tridimensional. În afara simularii software ale imaginilor obiectelor în relief, se folosesc si tehnici stereoscopice (doua ecrane furnizeaza simultan componente ale imaginii care sunt recompuse pe retina ochiului cu ajutorul unor ochelari speciali, dînd impresia de spatiu tridimensional). Privind spre viitor, nu este exclusa încercarea de utilizare a tehnicilor laser holografice pentru a putea reproduce cît mai fidel realitati virtuale tridimensionale cu ajutorul PC-ului.

Dupa criteriul caracteristicilor semnalelor de comanda, monitoarele sunt analogice sau digitale. Parametrii monitoarelor analogice sunt mai putini (luminozitate, contrast, pozitie imagine pe ecran) si permit reglaje continui. Monitoarele digitale ofera facilitati suplimentare de corectie si reglare a imaginii (eliminarea deformatiilor geometrice ale imaginii sau modificarea dimensiunilor acesteia). Comenzile monitoarelor digitale actioneaza în trepte.

În functie de tipul constructiv al ecranului, monitoarele pot fi cu tub catodic sau cu ecran plat. Principiul de functionare al primului tip a fost prezentat anterior. Ecranul plat este obtinut din materiale speciale, cunoscute sub numele de cristale lichide (LCD - Liquid Crystal Display). Datorita proprietatii lor de a-si orienta în spatiu cristalele sub influenta unui câmp electric, aceste ecrane nu mai necesita tun electronic pentru afisarea imaginii, au gabarite mai mici, consum energetic redus, luminozitate mai buna, sunt usoare, nu emit radiatii daunatoare si imaginea nu este perturbata de câmpuri electromagnetice. De aceea, cu toate ca sunt înca scumpe, iar calitatea imaginii lor nu o egaleaza inca pe cea a monitoarelor clasice (au contrast si rezolutie mai slabe), utilizarea monitoarelor cu cristale lichide este din ce în ce mai raspândita.

Se pare ca pentru viitor, anumite inconveniente ale monitoarelor actuale vor fi înlaturate de tehnologiile ecranelor plate (flat-panel). Astfel, monitoare cu gaz-plasma si cele electroluminiscente, cu toate ca sunt mai scumpe, ofera performante ridicate, mai ales în marirea potentialului de reproducere a imaginilor color.

Principalele caracteristici ale monitoarelor sunt determinate de câteva marimi: rezolutia, definitia, diagonala ecranului, modul de lucru.

Rezolutia defineste finetea de afisare si se reprezinta prin produsul între numarul de pixeli de pe o linie si cel de pe o coloana a ecranului (de exemplu, 768 x 1024). Rezolutia trebuie sa aiba valori cît mai mari si creste odata cu cresterea diagonalei ecranului.

Definitia este distanta dintre doi pixeli de pe ecran. Calitatea unui monitor impune definitii cât mai mici. Valorile actuale uzuale sunt 0,28 mm (la monitoare de 14") sau 0.31mm (la monitoare de 17 -21"

Diagonala ecranului este o caracteristica geometrica. Remarcam ca diagonala geometrica a ecranului este mai mare decât diagonala vizibila a imaginii. Valorile diagonalei pentru monitoarele uzuale sunt 14, 15 sau 17" (31, 38 sau 43 centimetri). Pentru aplicatii speciale (proiectare, tehnoredactare, grafica), diagonala poate fi mai mare.

Modul de lucru defineste mecanismul de baleiaj al ecranului de catre fascicolul de electroni. Daca ecranul este parcurs într-o singura trecere, linie cu linie, de sus în jos, monitorul lucreaza în modul neîntretesut (NI - non-interlaced). Daca ecranul este baleiat în doua treceri, la prima fiind reînprospatate liniile impare, iar la a doua, cele pare, monitorul lucreaza în modul întretesut (I - interlaced). Timpul total de baleiaj este acelasi în ambele cazuri, dar calitatea cea mai buna se obtine pentru primul mod de lucru (neîntretesut).

Monitoarele moderne sunt dotate cu mecanisme de reducere a consumului de energie, având posibilitatea de a trece într-o stare de asteptare (stand-by) sau chiar de a se decupla complet de sub tensiune, atunci când semnalul video de afisare lipseste (imaginea de pe ecran nu se modifica pe o durata de timp modificabila de catre utilizator). Dincolo de economia de energie, se protejeaza în acest mod si stratul luminofor, pentru ca afisarea aceleiasi imagini pe durata lunga poate duce la deteriorarea prin ardere a anumitor zone ale acestuia. Acest mecanism de protectie - destul de costisitor - de numeste DPMS (Display Power Management System). Pentru monitoarele care nu au aceasta facilitate, rolul economizorului este preluat de programele screen-saver, care salveaza imaginea utila de pe ecran si afiseaza în locul ei o alta, aleasa pe criterii estetice de catre utilizator. La apasarea oricarei taste sau la miscarea mouse-lui, ecranul salvat va fi restaurat.

Monitoarele de calitate ofera posibilitatea de a fi setate prin meniuri care se afiseaza pe ecran (On-Screen Menu), iar valorile alese sunt memorate si ramân valabile si dupa deconectarea tensiunii de alimentare. Ele sunt de asemenea prevazute cu mecanisme de tip Plug and Play, printr-un sistem numit DDC (Display Data Chanel). Acesta permite transmiterea parametrilor de functionare ai monitorului catre sistemul de calcul, procedurile de instalare si configurare ale acestuia realizându-se automat.

Din punct de vedere functional, monitoarele pot lucra în mod alfanumeric (pentru redarea textului - litere, cifre, caractere speciale) sau grafic (desene, imagini). În modul alfanumeric, elementul de adresare de pe ecran este caracterul. Conform standardului ANSI, pentru fiecare caracter se rezerva in memorie doi octeti, primul indicând tipul acestuia, iar al doilea, atributul sau (inversat, subliniat, clipitor). Rezulta ca pentru un ecran cu 25 de linii, fiecare a câte 80 de caractere, este necesara o memorie de 4KB (80 x 25 x 2 octeti). O alta modalitate de lucru în mod alfanumeric este afisarea pe ecran prin matrici de puncte, de dimensiuni 5 x 7 (35 pixeli) sau 7 x 12 (84 pixeli). În aceste cazuri, un ecran complet poate contine 25 rînduri a 65 de caractere, sau 50 rânduri a 132 caractere.

Modul grafic permite controlul ecranului la nivel de pixel. Cele mai cunoscute standarde pentru acest mod sunt: Hercules (monitoare alb-negru, cu rezolutie de 120 x 348 pixeli), CGA (monitoare în doua sau patru culori cu rezolutii de 640 x 200 sau 300 x 200 pixeli), EGA (monitoare color în 16 culori, cu rezolutia 640 x 480 pixeli) sau VGA (monitoare color în 16 culori cu rezolutia 640 x 480 sau 256 culori, cu rezolutia 320 x 200). Standardul actual pentru monitoare color este SVGA de 800 x 600 pixeli, fiecare putând fi reprezentat cu câte 4, 8, 16 sau 32 de biti (16 culori, 256 culori, High Color, True Color).

Principalul criteriu de alegere al unui monitor este gama de aplicatii pentru care va fi utilizat. Pe piata sunt oferite în general trei clase comerciale de monitoare:

pentru aplicatii SOHO (Small Office Home Office), recomandate pentru afaceri mici si aplicatii domestice - contabilitate, gestiune si secretariat, învatamânt, tehnoredactare;

pentru aplicatii business, recomandate pentru firmele care utilizeaza tehnica de calcul în scop productiv;

pentru aplicatii profesionale, recomandate pentru anumite aplicatii speciale (proiectare asistata, desktop publishing, productii multimedia s.a.).

Imprimantele reprezinta cea de a doua categorie de echipamente de iesire frecvent utilizate. Ele încearca sa elimine unele inconvenientele ale monitoarelor, legate de cantitatea redusa a informatiei afisate la un moment dat pe ecran sau lipsa de portabilitate a acesteia. Imprimantele sunt dispozitive hard-copy, deoarece permit fixarea informatiilor pe un suport ce poate fi pastrat un timp îndelungat.

Aceste periferice se clasifica dupa doua criterii: tehnologia de imprimare si domeniul de utilizare. Dupa tehnologia de imprimare, imprimantele sunt cu impact si fara impact.

Imprimantele cu impact utilizeaza principiul clasic al masinii de scris: un ciocanel din metal pe care este gravat caracterul de tiparit loveste o banda tusata (sau ribbon) asezata deasupra hârtiei, astfel încât imaginea caracterului se imprima pe aceasta (figura 3.11.). În functie de mecanismul de scriere, imprimantele cu impact pot fi cu caractere gravate, numite si cu font solid (cu cap rotativ, cu lant sau banda de caractere, cu tambur) sau matrice de ace.

Figura 3.11. Imprimanta cu impact

Între imprimantele cu caractere gravate, de o mare popularitate s-a bucurat în trecut cea cu cap rotativ, numita cu cap petale de margareta (fig. 3.12). Era un periferic lent (30 pâna la 80 de caractere pe secunda) al carui nume provine de la faptul ca fiecare caracter era gravat pe una din petalele unui disc rotitor, asemanator cu o floare de margareta. Când petala cu caracterul dorit ajungea în dreptul statiei de tiparire, era lovita din spate cu un ciocanel, caracterul atingând ribonul asezat peste hârtie. O versiune constructiva cu viteza mai mare era imprimanta cu lant de imprimare. Lantul era de fapt o banda metalica având gravate pe ea caracterele, care era deplasata rapid prin fata a 132 de ciocanele cu ajutorul unui dispozitiv de antrenare si ghidare (figura 3.11). Între banda si ciocanele se gasea ribonul si hârtia.

Dezavantajele acestor imprimante utilizate în trecut erau majore. Ele dispuneau de un singur font de caractere, a caror marime si forma erau memodificabile, nu puteau reda desene si erau putin fiabile, datorita pieselor mecanice în miscare.

Figura 3.12. Imprimanta cu cap petale de margareta

Imprimantele cu matrice de ace (sau matriceale) sunt singurele imprimante cu impact pastrate în uz si în zilele noastre. Ele sunt dotate cu un mecanism de imprimare dotat cu ace (9, 18 sau 24, în functie de calitate) care pot fi selectate corespunzator profilului caracterului dorit, prin intermediul unor electromagneti. Aceste ace lovesc ribbonul si pe hârtie se imprima puncte (figura 3.13). În memoria imprimantei este stocat un generator de caractere, astfel ca se pot utiliza pentru tiparire fonturi diferite si se pot realiza desene prin puncte, cu o calitatea a graficii destul de slaba însa. Carul de tiparire imprima la ambele sale curse (de la dreapta spre stânga si invers) iar prin treceri succesive pe acelasi rând, pot fi obtinute efecte de supraimprimare utile pentru anumite tipuri de documente.

Fontul de imprimare disponibil este de obicei unic, schimbarea lui putând fi facuta prin înlocuirea unui cartus atasat inprimantei, dotat cu o memorie ROM. Înaltimea, numarul de caractere pe linie si de linii pe pagina sunt ajustabile prin configurare sau soft. Hârtia utilizata pentru tiparire poate fi cea normala (în format A4 sau A3, cu mecanism de antrenare prin frictiune) sau speciala (avînd pe marginile laterale orificii de antrenare printr-un mecanism tractor cu role dintate).

Viteza de lucru variaza între 150 - 300 cps (caractere pe secunda) la modelele uzuale si peste 750 cps la cele rapide. Modelele mai noi de imprimante matriceale pot lucra si în mod grafic, prin controlul software al fiecarui pin utilizând tehnici bit-map, sau color, prin procedeul numit dithering (culorile sunt mixate prin treceri succesive pe hârtie si folosirea unui un ribon color).

Figura 3.13. Cap de tiparire matriceal

Imprimantele cu ace permit obtinerea celor mai mici costuri de tiparire si sunt indispensabile pentru aplicatiile care impun elaborarea unor documente în mai multe exemplare (facturare, activitati contabile). O atentie deosebita trebuie acordata ribboanelor (panglici sau cartuse tusate), care trebuie sa posede calitati mecanice, fizice si chimice deosebite. De aceea, retusarea acestora este nerecomandabila, iar neutilizarea unor ribboane originale poate duce la defectarea capului de scriere, al carui pret poate ajunge la 30 - 50 % din pretul imprimantei.

Imprimantele fara impact se caracterizeaza prin absenta contactului între hârtie si mecanismul de imprimare. Cele mai cunoscute sunt: imprimanta cu jet de cerneala, imprimanta laser si imprimantele termice.

Imprimantele cu jet de cerneala fixeaza pe un suport (care poate fi altul decât hârtia, adica folie de plastic, folie transparenta si chiar pânza) mici puncte de cerneala, care sunt proiectare de catre capul de scriere prin efect piezoelectric. Cantitatea de cerneala dintr-o picatura este de circa 9 picolitri (adica 10^-12 litri). Supapele de propulsare ale capului de scriere sunt dispuse într-o matrice 3 x 9.

Modelele color au doua capete de scriere: unul cu cerneala neagra si altul cu trei rezervoare ce contin cele trei culori fundamentale (cian, magenta si galben). Aceste cerneluri au proprietati chimice si fizice deosebite. Viteza de imprimare se masoara in pagini pe minut (ppm) si ajunge astazi la 6 ppm pentru imprimari alb-negru si 3 ppm pentru cele color. Calitatea imaginilor imprimate se masoara în dpi (dot per inch, adica puncte pe inch). La modele de calitate, aceste valori ating 600 dpi, în ambele moduri de lucru.

Imprimantele cu jet sunt cele mai performante imprimante color. Ele pot realiza chiar efecte fotografice, prin folosirea metodei fotocolor. Aceasta consta în atenuarea contrastelor cu ajutorul unui cartus color cu nuante speciale. Tehnologia permite, spre exemplu, imprimarea fotografiilor obtinute cu aparate digitale, utilizând de obicei si o hârtie speciala, numita glossy.

Una din problemele imprimantelor cu jet este consumul de cerneala. La modelele mai vechi exista posibilitatea reumplerii cartuselor. Datorita faptului ca utilizatorii nu foloseau la reumplere cerneala de calitate, apareau adeseori anomalii în functionarea imprimantei. Pentru evitarea acestor situatii, producatorii au lansat pe piata cartuse "inteligente", care contorizeaza numarul de picaturi consumate, iar la golirea cartusului nu mai permit functionarea imprimantei, daca acesta a fost reumplut. Utilizatorul este astfel obligat sa cumpere numai cartuse originale. În ultima vreme s-a adoptat si solutia ca pentru capetele color sa se utilizeze trei rezervoare distincte pentru culorile fundamentale, astfel încât acestea sa poata fi schimbate individual, la golire.

Exista o gama aparte de imprimante profesionale cu jet, care lucreaza pe formate mari (A0 si chiar mai mult) sau pe suluri de hârtie si sunt dedicate unor aplicatii de proiectare sau de realizare a unor postere. Pretul lor este foarte mare.

Imprimanta laser este liderul de necontestabil al acestei clase de echipamente, având si cel mai mare succes pe piata. Primele modele au fost contruite la mijlocul anilor '70, însa versiunile ieftine au aparut dupa 1985. Aceste imprimante permit obtinerea în egala masura de text si imagini de înalta calitate.

Principiul de functionare este xerografia, inventie patentata de firma Rank Xerox la constructia primului copiator, care permite imprimarea odata a unei pagini întregi. Acest principiu este ilustrat în figura figura 3.14: un fascicol laser baleiaza printr-un sistem de oglinzi un tambur special care se încarca electrostatic. În miscare de rotatie, acesta atrage pe suprafata sa, în zonele electrizate, particule dintr-un praf fin si uniform granulat de grafit, numit tonner. Zonele respective au forma caracterelor sau imaginii ce trebuie imprimata. În continuare, tonerul de pe tambur este transferat pe hârtie printr-un procedeu de presare la cald.

Pentru obtinerea imaginilor color, rezervorul cu tonner contine trei compartimente cu granule colorate în cele trei culori fundamentale, iar logica de imprimare este ceva mai complexa. Prin aceasta metoda, fiecare pagina tiparita este alcatuita din circa 9 milioane de puncte precise.

Figura 3.14. Principiul de functionare al imprimantei laser

Imprimantele laser sunt construite cu microprocesor si memorii RAM si ROM proprii. În ROM sunt stocate fonturile de imprimare si programele de formatare a paginii. În RAM se pot încarca noi fonturi furnizate de catre calculator. Fonturile pot fi de tip bit-map (fiecare caracter descris printr-o matrice de puncte) sau de contur (outline - fiecare caracter este descris prin ecuatiile matematice ale curbelor conturului sau). Ultimul tip are avantajul insensibilitatii la scalari, în opozitie cu fonturile bit-map, care altereaza caracterele atuci când acestea sunt marite (prin fenomenul "dinte de ferastrau", pe care îl vom comenta mai târziu).

Marimile caracteristice imprimantelor laser sunt rezolutia, viteza de imprimare si capacitatea memoriei proprii. Pentru asigurarea calitatii la tiparirile grafice, pe cele doua coordonate ale hârtiei rezolutia este identica si poate atinge 600 dpi. Vitezele de imprimare sunt într-o permanenta crestere si ajung uzual la 24 - 32 ppm, putând atinge însa si 100 ppm. Marimea memoriei proprii influenteaza esential viteza de tiparire. Pentru modelele actuale, capacitatea acesteia variaza între 4 si 8 MB.

Ca si la imprimantele cu jet, nici cartusele imprimantelor laser nu trebuie reumplute cu tonner "vrac", deoarece acesta poate avea alte proprietati decat cel original. Fata de imprimantele cu jet, cele laser au avantajul unei fiabilitati si viteze mai mari, la un cost pe pagina mai mic. Ele sunt recomandate atât în mediile profesionale, cât si ca print server, în retelele de calculatoare.

Imprimanta termica este realizata în doua variante constructive. Imprimanta electrotermica se bazeaza pe fixarea vaporilor de cerneala pe o hârtie speciala termosensibila, încalzirea efectuându-se prin intermediul unor tije din material rezistiv. Dezavantajul îl reprezinta utilizarea hârtiei speciale si imposibilitatea imprimarii color.

Imprimanta cu transfer termic reprezinta o noua tehnologie, care permite fixarea pe hârtie a vaporilor de cerneala obtinuti prin încalzirea unui ribbon impregnat cu o ceara speciala. Procedeul permite obtinerea unor imagini color de calitate remercabila, inclusiv pe formate mari, tip poster.

Figura 3.15. Performante comparative ale imprimantelor

Un tablou comparativ al performantelor diferitelor tipuri de imprimante este prezentat în figura 3.15.

Oferta de piata propune în ultimul timp un echipament integrat, numit provizoriu copiator personal - care înglobeaza o imprimanta, un copiator, un fax si un scanner de imagine, exploatându-se ideea ca toate aceste echipamente lucreaza dupa principii asemanatoare.

Pentru PC -uri se aleg de obicei imprimante cu laser sau cu jet de cerneala, mai rar matriciale sau cu transfer termic. Imprimantele pentru calculatoarele mari sunt de trei categorii:

line-printers

page-printers

tele printers (teleimprimatoare).

Line-printerul este o imprimanta de mare viteza destinata tiparirii de text, utilizînd tehnologii de imprimare cu impact si fonturi solide. Performantele atinse sunt de la 300 la 3000 linii pe minut (lpm).

Page-printerul (sau copy-printerul) este, dupa cum îi spune si numele, o imprimanta care tipareste la un moment dat o pagina întreaga. Ea utilizeaza tehnologii fara impact si este utilizata numai pentru aplicatii speciale (tehnoredactare computerizata, grafica de înalta rezolutie, tiparirea pe ambele fete ale hîrtiei). Deoarece o astfel de imprimanta este foarte scumpa, achizitia ei nu se justifica decît atunci cînd se tiparesc cîteva milioane de linii pe luna.

Teleimprimatoarele sunt echipamente de imprimare de mica viteza, dotate si cu o tastatura pentru introducerea de comenzi. Cu ajutorul ei, operatorul solicita tiparirea datelor de care are nevoie. Acestea pot fi transmise si de la un calculator aflat la distanta.

Plotterele sunt dispozitive de de iesire utilizate pentru obtinerea de desene cu ajutorul calculatorului, în activitati de CAD/CAM. Spre deosebire de imprimanta, desenul poate fi realizat cu revenirea pe hârtie a capului de tiparire si se pot utiliza formate mari (A0, A1 s.a.). Domeniile de utilizare sunt: realizarea desenelor tehnice, a hartilor, a schitelor de cadastru, a proiectelor de arhitectura.

Plotterele sunt realizate în doua versiuni constructive: fixe (cu cap de desenare) si mobile (electrostatice). Prima versiune este mai veche si reprezinta metoda clasica: vârful de desenare este deplasat pe suprafata hârtiei similar cu deplasarea creionului din mîna operatorului uman. Miscarea sa pe axele x si y este asigurata de motoare pas cu pas. Masa de desen este orizontala, iar hârtia se fixeaza pe ea electrostatic. În timpul lucrului culoarea de realizare a desenului poate fi schimbata.

Plotterele electrostatice sunt din ce în ce mai raspandite. Ele lucreaza cu tonner, în mod similar cu un copiator sau imprimanta laser. Calitatea tiparirii este foarte buna daca o apreciem din punct de vedere artistic, însa precizia este mai scazuta decît la primul tip. Hîrtia este derulata vertical pe un tambur, pe când capul de desen se deplaseaza orizontal.

Exista si unele dispozitive de iesire mai putin cunoscute. Macar pentru un anumit exotism, sa amintim câteva.

Înregistratoarele pe microfilm, cunoscute si sub numele de COM (Computer Output Microfilm), sunt utilizate pentru înregistrarea pe microfilm (sau pe cartele microfise) a datelor de iesire ale calculatorului. Rezultatul este o considerabila economie de hîrtie si de spatiu pentru depozitare. Spre exemplu, într-o microfisa de 4 x 6 inch se poate stoca echivalentul a 270 de pagini tiparite. Dispozitivele COM sunt folosite atunci cînd este nevoie de arhivarea unor fisiere ample de date, rezultate din activitatea unor mari institutii (cum ar fi oficiile de statistica, agentiile de informatii, bibliotecile publice). Înregistrarea pe microfilm se poate face on-line sau off-line. În ultimul caz, transferul se face de pe benzile magnetice pe care au fost stocate anterior informatiile. Datele microfilmate nu mai pot fi actulizate, însa pot fi consultate cu ajutorul unui dispozitv de citire - de fapt un minicalculator care "stie" sa localizeze cadrele solicitate si care le afiseaza pe un ecran.

Echipamentele de iesire vocale (voice-output devices) încearca sa realizeze un vis mai vechi al constructorilor de calculatoare: dialogul direct, în limbaj natural, cu acesta. Deci, ele convertesc semnalele interne binare în mesaje "vorbite". Acestea sunt construite cu ajutorul unui fisier de cuvinte preânregistrate si a unui sintetizator de voce. Astfel de dispozitive sunt utilizate pe marile aeroporturi, pentru anunturi, în supermagazine pentru a furniza informatiile depre un produs, în banci pentru a comunica soldurile unor conturi, în oficiile postale pe rol de carte de telefon. Ca si echipamentele de intrare prin voce, performantele acestor periferice sunt înca modeste, ele fiind mai degraba niste constructii avangardiste.

Înregistratorele pe film sunt videorecordere speciale, capabile sa preia direct pe pelicula imagini generate de calculator. Ele sunt utilizate în arta, domeniul medical sau activitati de proiectare asistata. În ultimul timp, aria de aplicabilitate s-a extins si în domeniul comercial sau al afacerilor, pentru realizarea perzentarilor publicitare, spre exemplu. Aceste echipamente revolutioneaza chiar cinematografia - spre exemplu, prin posibilitatea inserarii direct în filme a unor secvente "sintetice", produse pe calculator.