Pentru a reduce complexitatea proiectarii retelelor de calculatoare, acestea sunt organizate ca o ierarhie de niveluri, fiecare nivel fiind construit pe baza celui precedent. La nivelul cel mai de jos se afla comunicatia fizică 16316j916q ;, iar la nivelurile superioare comunicatia virtuala. Intre fiecare pereche de niveluri adiacente exista o interfata care defineste ce operatii primitive si servicii ofera un nivel pentru nivelul superior. Ierarhiei de niveluri īi corespunde una de protocoale. Mentionam existenta modelului de referinta pentru interconectare īn sisteme deschise (OSI), propus de Organizatia Internationala de Standarde (ISO), care prevede sapte niveluri: fizic, legatura de date, retea, transport, sesiune, prezentare, aplicatie. Acestea sunt descrise pe larg īn bibliografia anexata sau īn orice alta carte de retele.
Un sistem deschis este un sistem cu o structura standardizata public, capabil sa comunice cu orice alt sistem care se conformeaza aceluiasi sistem arhitectural.
Caracterul de sistem deschis nu impune restrictii privind implementarea, tehnologia sau mijloacele de comunicare, ci se refera la o recunoastere si sustinere mutuala a standardelor aplicabile. Ideea de model de referinta este centrala īn cadrul īntregii activitati de standardizare, deoarece un model descrie un ansamblu abstract de interdependente pe baza caruia pot fi dezvoltate si convenite standarde.
In cazul conceptului de model deschis, fiecare nivel este caracterizat prin servicii oferite dupa principiul modularitatii. Serviciile sunt concepute deci ca unitati modulare, denumite entitati. Entitatile care apartin aceluiasi nivel se numesc entitati omogene. Este evident ca entitatile care realizeaza un anumit serviciu al unui nivel dat, pot sa fie fizic distribuite.
Un nivel īn sistemul ISO/OSI poate fi construit
la rāndul lui din unul sau mai multe subnivele, subnivelul reprezentānd o
grupare functionala distincta īn cadrul nivelului; el poate
sa utilizeze entitati si conexiuni din nivelul sau.
Modelul de referinta ISO/OSI descrie sapte nivele
functionale (Figura 1).
Fig. 1 Ierarhia de protocoale ISO/OSI
Principiile care au fost aplicate īn definirea acestor nivele sunt urmatoarele:
Un nivel (strat) va trebui creat acolo unde este necesar un nivel diferit de abstractizare;
Fiecare strat va trebui sa īndeplineasca o functie definita;
Functia fiecarui strat va trebui sa respecte definirea internationala a protocoalelor de standardizare;
Granitele nivelului vor trebui alese astfel īncāt sa minimizeze scurgerea de informatii prin interfata;
Numarul de nivele va trebui sa fi destul de mare pentru ca functiile distincte sa nu fie īmpreuna īn acelasi nivel si suficient de mic pentru ca arhitectura sa nu devina prea complexa.
Dintre nivelele OSI, pentru utilizator prezinta o deosebita importanta nivelul aplicatie.
Functiile principale ale nivelului aplicatie sunt:
Transferuri de fisiere
Gestiunea fisierelor
Posta electronica
Conectarea de la distanta
Cautarea informatiilor
Serviciile de terminal virtual etc.
Gestiunea fisierelor reprezinta unul din serviciile importante ale unei retele, pentru ca fisierele constituie cea mai comuna cale prin care programele de aplicatii apartinānd aceluiasi proiect folosesc informatii comune. De asemenea, fisiere ale unor aplicatii diferite pot fi pastrate īn noduri speciale, numite servere de fisiere sau depozite de fisiere. Acestea sunt dotate cu capacitati extinse de memorare, pe care le pun la dispozitia celorlalte noduri din retea, la cerere. Transferul de fisiere sī accesul la fisier utilizeaza aceleasi mecanisme de transmitere a datelor īntre noduri diferite ale retelei. Diferentele constau īn unitatile de date afectate, pentru ca transferul se refera la fisiere īntregi, īn timp ce accesul afecteaza īnregistrari ale fisierelor.
Modelul folosit īn gestiunea fisierelor este cel de fisier virtual. Sistemul de fisiere virtuale are o interfata standardizata cu utilizatorii, care cuprinde o structura cunoscuta, comuna īntregii retele si un set standard de operatii. Corespondenta cu fisierele originale ale serverului este realizata de modulele apartinānd nivelului aplicatie, care ascund particularitatile echipamentelor folosite, creānd astfel un sistem omogen de fisiere.
Dupa cum am amintit la īnceput, exista sī conceptul de terminal virtual, care a fost introdus īn nivelul aplicatie pentru a crea o interdependenta a programelor fata de particularitatile diferitelor tipuri de echipamente.
Acest concept reprezinta o structura de date ce reflecta comportarea abstracta a terminalului. Dupa cum se stie, exista trei categorii de terminale fizice:
Terminale orientate pe linii
Terminale orientate pe pagini sau paginate
Terminale orientate pe forme.
Pentru a le cupla pe primele la o retea legata prin protocolul X25 (care admite terminale virtuale) avem nevoie de un adaptor special numit de tip PAD. In realizarea terminalelor virtuale se folosesc doua modele:
Primul model utilizeaza o structura de date unica utilizata atāt de programe cāt si de echipamente, atāt īn intrare cāt si īn iesire;
Al doilea model utilizeaza structuri de date diferite pentru operatiile de intrare si iesire;
Conceptul de posta electronica, ca serviciu al unei retele are doua calitati
Poate livra aceeasi informatie mai multor utilizatori
Poate pastra mesajele daca receptorul nu este disponibil.
In cazul postei electronice exista doua categorii de servicii:
servicii legate de prelucrarea mesajelor
servicii legate de transmiterea lor.
|
