Istoria Internet-ului
Ideea construirii unui sistem de transmitere a datelor/informatiilor īntr-un timp scurt, cu ajutorul calculatorului, i-a preocupat pe cercetatorii militari americani īnca din timpul razboiului rece. Pornindu-se de la ideea transferarii rapide a datelor pe īntreg teritoriul Statelor Unite īn cazul unui razboi, un grup de oameni de stiin&# 23123n139x 355;a din cadrul Departamentului Apararii al Statelor Unite (Advanced Research Project Agency - ARPA) au interprins o serie de investigatii īn domeniul retelelor de calculatoare "cu comutare de pachete" (fragmentarea unui fisier si trimiterea acestuia pe traseul din retea care este liber īn momentul expedierii). Reteaua trebuia sa fie conceputa astfel īncāt daca ar avea loc un razboi nuclear si o mare parte a retelei ar fi distrusa, ea totusi sa functioneze la fel de bine ca si cānd ar fi fost intacta. Cercetarile la proiectul de realizare a retelei de calculatoare cu "comutare de pachete" au demarat īn luna ianuarie a anului 1969, acest an fiind considerat si anul "nasterii" Internet-ului.
Datorita faptului ca īn retea urmau sa fie interconectate cāteva mii de calculatoare de pe īntreg teritoriul Statelor Unite, solutia care necesita cel mai scazut cost era aceea ca ele sa fie interconectate cu ajutorul retelelor telefonice existente.
Pornindu-se de la situatia existenta pe teren s-a trecut la proiectarea unei retele WAN , īn care calculatoarele erau legate punct cu punct , folosindu-se reteaua nationala de telefonie, iar transmiterea datelor se facea prin comutare de pachete.
Dupa fragmentarea fisierului, pachetele rezultate sunt trimise īn retea spre destinatie (calculatorul F īn cazul nostru). Expeditia fisierelor īn retea se face cu ajutorul unui soft (program) care poate determina care traseu din retea este liber īn momentul expedierii fiecarui pachet. (Ex: ACEF, ABEF, ADF etc.). Odata ajunse toate pachetele la calculatorul F, acestea vor fi reansamblate, reconstituindu-se astfel fisierul initial.
Avantajul acestui tip de retea este acela ca viteza creste odata cu transmiterea fragmentara, dar aproape simultana, a pachetelor prin cele mai putin aglomerate linii de conexiune, iar daca, din greseala, s-ar pierde un pachet pe parcursul transferului, calculatorul de destinatie (F) nu va cere de la calculatorul care a transmis datele (A) īntregul fisier, ci numai pachetul lipsa. Un alt avantaj este acela ca īn cazul īn care o parte a retelei nu este operationala, softul utilizat īn transferul de date va redirectiona pachetele din fisierul principal pe un alt traseu operational.
Fig. 3. Schema de legare a Fig. 4. Schema unei retele de
calculatoarelor "punct cu punct" calculatoare cu comutare de
pachete
Acesta a fost principiul prin care a fost construita prima retea de patru calculatoare (!) cunoscuta sub denumirea de ARPANet (reteaua ARPA).
Prin acest sistem de comunicare, guvernul SUA s-a asigurat ca datele necesare īn caz de razboi vor ajunge la destinatie chiar daca o parte din sistemul de comunicatii ar fi fost distrus, datorita faptului ca pachetele si-ar fi gasit noi si noi linii de legatura spre punctul de destinatie.
Cercetatorii din cadrul Departamentului Apararii al Statelor Unite au descoperit totodata ca acest sistem este foarte util pentru transmiterea mesajelor si informatiilor stiintifice īntre centrele teritoriale ale departamentului si astfel s-a trecut la o interconectare a tot mai multe calculatoare de pe arii geografice tot mai largi. Prin faptul ca odata cu extinderea retelei a fost necesara interconectarea unor calculatoare fundamental diferite, s-a ajuns la necesitatea ca ARPA, īn anii 70, sa elaboreze o serie de reguli, numite protocoale, pentru a se face posibila aceasta interconectare.
Reteaua ARPA fiind folosita mai mult de oamenii de stiinta, care o considerau ca un excelent mijloc de comunicare, s-a observat la un moment dat ca era prea putin folosita īn scopuri militare. Chiar daca din punct de vedere militar reteaua era folosita mai putin, se punea totusi problema confidentialitatii datelor, respectiv a limitarii accesului la retea. Toate acestea au facut ca īn anul 1983 reteaua ARPA sa se divizeze īn doua retele independente, retelele ARPANet pentru cercetatorii civili si MILNet utilizata exclusiv pentru uzul armatei. Schimbul de date īntre cele doua retele era posibil, iar conexiunea dintre acestea a primit denumirea de Internet (Internetwork system).
La īnceputul anilor 80, pe baza experientei acumulate, au īnceput sa se construiasca noi retele cum ar fi BITNet (Because It`s Time Network) pentru cercetarea academica si CSNet (Computer Science Network) pentru cercetarea din domeniul informaticii. Totodata, īn Europa, s-a construit reteaua militara MINet, dar si multe alte retele ale unor universitati sau corporatii.
Toate aceste retele au fost concepute initial ca retele independente, dar uzul curent a aratat ca interconectarea lor ar fi benefica, folosindu-se īn acest sens Internetworks systems.
Primele conectari intercontinentale dintre retele sau realizat cu ajutorul satelitilor de comunicatii SATNET si WIDEBAND si astfel, treptat, Internetul a devenit o "retea de retele" la scara planetara.
Datorita faptului ca la acest sistem se conectau din ce īn ce mai multi clienti s-a ajuns īn situatia ca guvernele sa nu mai poata sustine financiar cheltuielile necesare traficului. Aceasta a condus la trecerea cheltuielilor de operare si de finantare a retelei Internet īn sectorul privat si la aparitia distribuitorilor de servicii Internet (ISP-Internet Service Provider). Acestia sunt companii care sustin financiar cheltuielile conexiunilor care sunt permanent conectate la Internet si care īnchiriaza "timp de acces" celor ce doresc utilizarea retelei. Astfel conectarea la Internet devine posibila din punct de vedere financiar pentru orice persoana, utilizatorul platind doar costurile impulsurilor telefonice necesare accesarii retelei si o taxa pentru timpul de conectare ales, timp oferit de catre firma respectiva.
|
