Istoria calculatorului personal
A patra generatie - cea actuala - de calculatoare moderne le include pe cele cu microprocesoare incorporate in circuit. Desigur, partial, aceasta a patra generatie de calculatoare este constituita din calculatoare personale, a caror existenta se datoreaza microprocesoarelor si memoriilor ieftine. Aparitia calculatorului personal in 1973 au fost proiectate primele microcalculatoare bazate pe cipul 8008. Aceste echipamente erau putin mai mult decat niste instrumente demonstrative si nu faceau altceva decat sa aprinda si sa stinga niste luminite. La sfarsitul anului 1973, Intel a introdus microprocesorul 8080, care era de zece ori mai rapid decat cipul 8008 si adresa 64 KB de memorie. Acesta era pasul asteptat de producatorii de calculatoare personale.
In numarul din ianuarie 1975, o companie numita MITS a relatat despre echipamentul Altair intr-un articol al revistei Popular Electronics. Echipamentul Altair, considerat a fi primul calculator personal, continea un microprocesor 8080, o sursa de alimentare, un panou de comanda cu multe beculete si 256 de octeti de memorie (nu kiloocteti). Echipamentul se vindea cu 395 $ si trebuia sa fie asamblat de cumparator. Pe vremea aceea, prin asamblare se intelegea faptul ca trebuia sa iei ciocanul de lipit si sa completezi in adevaratul sens al cuvantului placile de circuit, nu ca acum, cand poti asambla un sistem format din componente prefabricate, folosind exclusiv surubelnita.
Ltair era dotat cu un sistem de magistrala cu arhitectura deschisa (cu conectoare), numit S-100 deoarece avea 100 de pini pe slot. Prin arhitectura deschisa se intelegea faptul ca oricine putea construi placi care sa se poata conecta in acele sloturi si sa interactioneze cu sistemul. De aceea, au aparut diverse extensii si periferice, produse de numeroase firme de mana a doua. Noul procesor a inspirat si alte companii sa scrie programe, printre care sistemul de operare CP/M (Control Program for Microprocessors - Program de comanda pentru microprocesoare) si prima versiune a limbajului de programare BASIC (Beginners All-Purpose Symbolic Instruction Code - Cod simbolic de instructiuni, de uz general, pentru incepatori), creat de Microsoft.
In anul 1975, firma IBM a introdus pe piata ceea ce se poate numi primul sau calculator personal Modelul 5100 avea 16 KB de memorie si incorpora un monitor cu 16 linii/64 de caractere, un interpretor al limbajului BASIC si o unitate de cartus cu banda magnetica DC-300, pentru stocare. Pretul de 9000 $ al sistemului l-a scos de pe piata calculatoarelor personale, dominata de experimentatori (denumiti afectuos si hackeri) care construiau echipamente ieftine (in jur de 500 $) din pasiune. BineInTeles ca sistemul IBM nu a putut intra In competitie din cauza acestei piete ieftine si nu s-a vandut la fel de bine.
Modelul 5100 a fost urmat de 5110 si 5120, dupa care IBM a lansat ceea ce este cunoscut sub numele de IBM Personal Computer (modelul 5150). Cu toate ca seria 5100 a precedat calculatorul IBM PC, sistemele mai vechi si tipul 5150 IBM PC nu au nimic in comun. Calculatorul personal IBM PC era foarte asemanator cu sistemul de calcul de birou IBM System/23 DataMaster, aparut in anul 1980. De fapt, multi dintre inginerii care au proiectat calculatorul personal la IBM lucrasera anterior la DataMaster.
In 1976, o noua companie, Apple Computer, a lansat calculatorul Apple I, care s-a vandut initial la pretul de 666.66 $. Pretul de vanzare era un numar arbitrar, ales de unul dintre fondatorii companiei, Steve Jobs. Acest sistem era format dintr-o placa de circuite principala, fixata In suruburi pe o bucata de placaj. Nu era prevazut cu carcasa si sursa de alimentare. Nu au fost produse decat cateva calculatoare de acest tip si, din cate se aude, ele au fost vandute ulterior unor colectionari la preturi ce depaseau 20.000 $. Calculatorul Apple II, aparut in anul 1977, a ajutat la stabilirea standardului pentru majoritatea calculatoarelor mai importante ce i-au urmat, inclusiv pentru IBM PC.
In anul 1980, lumea microcalculatoarelor era dominata de doua tipuri de sisteme de calcul. Unul dintre acestea, Apple II, avea o multime de utilizatori loiali si o baza de programe gigantica, ce se extindea cu o viteza fantastica. Celalalt tip, reprezentat de sistemele CP/M, nu includea un singur sistem, ci toate sistemele care se dezvoltasera din microcalculatorul MITS Altair initial. Aceste sisteme erau compatibile Intre ele si aveau drept insusire comuna folosirea sistemului de operare CP/M si conectoarele de extensie care respectau standardul S-100. Toate aceste sisteme erau produse de o multime de companii si vandute sub nume diferite. Totusi, pentru majoritatea componentelor, aceste companii foloseau aceleasi programe si aceleasi placi de extensie. Este interesant de mentionat ca nici unul dintre aceste sisteme nu era compatibil PC sau Macintosh - cele doua standarde principale de astazi.
Un nou concurent Intrezarit la orizont a sesizat ca, pentru a se bucura de succes, un calculator personal trebuia sa aiba o arhitectura deschisa, o conceptie modulara si o sustinere consecventa din partea diferitelor companii - altele decat fabricantul sistemului - producatoare atat de compo- nente, cat si de programe. Acest concurent era compania IBM, lucru destul de surprinzator la acea data, deoarece IBM nu se afirmase ca producator de sisteme cu aceste atribute de arhitectura deschisa! In esenta, IBM a Inceput sa se apropie de ceea ce era initial compania Apple, iar Apple a devenit ceea ce se astepta de la IBM. Arhitectura deschisa a calculatorului IBM PC, pe cale sa apara, si arhitectura inchisa a urmatorului Macintosh au dus la rasturnari dramatice in domeniu.
1.1 Calculatorul personal IBM
La sfarsitul anului , IBM a hotarat sa intre pe piata calculatoarelor personale, care practica preturi mici si se extindea rapid. Compania a hotarat ca noul sistem sa fie proiectat de departamentul Entry Systems din Boca Raton, Florida. Departamentul acesta era situat intentionat departe de principalul sediu al firmei, din New York, si de alte anexe ale IBM, tocmai pentru ca el sa poata functiona independent, ca unitate separata. Micul grup era format din doisprezece ingineri si proiectanti aflati sub conducerea lui Don Estridge si a fost insarcinat cu proiectarea primului PC propriu-zis al companiei. (La IBM se considera ca precedentul sistem , realizat In , era un terminal programabil inteligent, nu un calculator propriu-zis, desi era un calculator veritabil.) Aproape toti inginerii noului departament lucrasera anterior la proiectul System/23 DataMaster -un mic sistem de calcul de birou lansat in , predecesorul direct al calculatorului IBM PC.
Proiectul calculatorului personal a fost influentat in mare masura de proiectul DataMaster. Calculatorul DataMaster era un model compact, cu monitorul si tastatura integrate in ansamblu. Din cauza ca aceste caracteristici impuneau unele restrictii, la PC ele au devenit unitati externe - cu toate ca aspectul tastaturii si schema circuitului electric erau copiate de la DataMaster.
Si alte parti ale sistemului IBM PC erau copiate de la DataMaster, cum ar fi magistrala de extensie (sau conectoarele de intrare/iesire), care nu numai ca aveau acelasi numar de pini, 62, dar respectau si ordinea acestora. Aceasta copiere a fost posibila deoarece calculatorul personal folosea acelasi controller de intreruperi si acelasi controller DMA (direct memory access - accesare directa a memoriei) ca si sistemul DataMaster. Placile de extensie proiectate deja pentru DataMaster au putut fi usor reproiectate pentru a functiona si In PC.
DataMaster folosea un microprocesor Intel 8085, cu o adresare de maximum 64 KB si o magistrala interna si externa de 8 biti. In aceste conditii, echipa de proiectare a calculatorului personal a folosit microprocesorul Intel 8088, care oferea o capacitate de adresare a memoriei mai mare (1 MB), avea o magistrala de date interna de 16 biti si una externa de numai 8 biti. Magistrala de date externa de 8 biti si un set de instructiuni similar au permis ca 8088 sa fie usor de conectat la sistemele DataMaster anterioare.
IBM a adus calculatorul de la stadiul de idee la cel de sistem functional intr-un singur an, folosind proiectele existente si cumparand cat mai multe componente de la alti producatori. Departamentului Entry Systems i-a fost acordata autonomia fata de celelalte departamente ale IBM si acesta a putut sa utilizeze resurse din afara companiei, in loc sa respecte procedurile birocratice care cereau sa se foloseasca numai resursele interne IBM. De exemplu, compania a contractat limbajele pentru calculatorul personal si sistemul de operare de la o mica firma numita Microsoft. Decizia aceasta a constituit factorul major pentru afirmarea companiei Microsoft ca forta dominanta in domeniul programelor de PC de la ora actuala.
|
