RE ELE DE CALCULATOARE
Aparitia si proliferarea microcalculatoarelor, pe de o parte, precum si aparitia unor tehnici noi, performante, de transmitere a informatiilor, pe de alta parte au condus la interconectarea calculatoarelor prin intermediul unor mijloace de comunicatie si dezvoltarea retelelor de calculatoare
4.1 Structura retelelor de calculatoare
Pâna la începutul anilor '80 din secolul trecut sistemele de calcul erau organizate în jurul unui calculator central capabil sa rezolve problemele transmise de numerosi utilizatori raspânditi pe arii din ce în ce mai largi. Tendinta de trecere de la acest sistem centralizat, la solutia instalarii de calculatoare la fiecare utilizator si asigurarea unor legaturi de comunicatie eficienta între ele, retelele de calculatoare a devenit parte integranta a societatii moderne. Prin cooperarea între calculatoare se poate realiza transferul unui fisier de la un calculator la altul, se poate accesa o baza de date de la distanta, se pot transmite mesaje, se pot utiliza resursele hard si soft ale unui calculator
O retea de calculatoare este alcatuita dintr-un ansamblu de echipamente informatice si de mijloace de transmisiuni, capabil sa realizeze atât transportul informatiilor cât si prelucrarea acestora în scopul utilizarii în comun a acestor prin integrarea informatica a unui numar mare de utilizatori.
Utilizarea calculatoarelor în retea este sustinuta de o serie de avantaje:
accesul la toate resursele (echipamente, programe si date) a oricarui utilizator indiferent de localizarea sa fizica;
cresterea gradului de fiabilitate a sistemului de calcul, prin preluarea sarcinilor componentelor care "cad" de catre alte componente disponibile în retea;
posibilitatea extinderii retelei prin adaugarea de noi componente hard si soft care sa asigure cresterea performantelor etc.
implementarea diverselor aplicatii cu aceleasi investitii de catre mai multi utilizatori;
crearea unor puternice medii de comunicatie interumane.
O retea de calculatoare este constituita din:
dispozitive între care se produce schimbul de informatii;
elemente de conectare.
Din prima categorie fac parte calculatoarele, clasificate în doua mari categorii:
servere;
statii de lucru.
Serverele sunt calculatoarele, de regula, cele mai puternice, care gestioneaza traficul si resursele retelei. Pe un astfel de calculator sunt încarcate si ruleaza: sistemul de operare de retea (NOS - Netware Operating System), programele de aplicatii si fisierele si bazele de date, pentru toate statiile de lucru din retea. Un server supervizeaza comunicatiile din cadrul retelei si gestioneaza resursele partajabile (imprimante, unitati de disc etc.). Nevoia de a accesa servicii care nu se afla în reteaua locala (e-mail, servicii fax, baze de date publice etc.) au condus la extinderea utilizarii serverelor.
Statiile de lucru (work stations) sunt microcalculatoare conectate la o retea prin intermediul unei placi de retea si care sunt folosite pentru a executa aplicatiile cerute de utilizator. În general, statiile de lucru sunt de doua tipuri:
statii de lucru stiintifice /inteligente care dispun de memorie interna si hard disc de mare capacitate si monitoare de înalta rezolutie. Ele suporta diverse sisteme de operare si pot fi utilizate atât ca statii propriu-zise de lucru cât si ca ordinatoare independente. Aceste sisteme sunt adecvate aplicatiilor cu grad ridicat de complexitate (CAD /CAM /CAE, inteligenta artificiala, multimedia etc.);
statii fara disc care nu poseda hard discuri si carora sistemul de operare împreuna cu softul de aplicatii le este transmis prin retea. Ele sunt mai ieftine decât statiile inteligente, dar lipsa discului le face dependente de server.
Elementele de conectare asigura legatura între componentele unei retele de calculatoare. În aceasta categorie intra adaptoarele de retea si elementele de legatura.
Adaptoarele de retea sunt circuite speciale care permit atasarea unui calculator la o retea de calculatoare. Ele pot fi încorporate în placa principala a calculatorului sau pot fi adaugate separat, sub forma placilor de extensie.
Elementele de legatura asigura conectarea propriu-zisa a elementelor unei retele. În retelele de calculatoare pentru interconectarea dispozitivelor se folosesc: cabluri coaxiale, cabluri torsadate, fibre optice si unde radio.
La ora actuala în locul unui cablu fizic pot fi utilizate legaturi radio. Acestea pot fi folosite pentru interconectarea segmentelor de cablu ale retelelor locale sau pentru conectarea sistemelor individuale la LAN. Este permisa astfel deplasarea sistemelor de calcul si a altor echipamente ale retelei dintr-un loc în altul fara a fi nevoie de modificarea unui cablaj fizic. În schimb, transmisiunile radio sunt afectate de interferente, ceea ce provoaca cresterea numarului de erori.
Pentru situatiile în care se exploateaza mai multe retele locale plasate în zone diferite sunt necesare atât echipamente ce faciliteaza realizarea conexiunii fizice, cât si un soft de interconectare. Componentele fizice utilizate în astfel de cazuri sunt: repetoarele, ruterele, puntile si portile.
Repetoarele. Aceste echipamente permit amplificarea semnalelor prin retransmiterea acestora pe mai multe segmente de cablu care alcatuiesc o structura de tip arbore. În felul acesta se mareste distanta fizica pe care poate actiona o retea locala. Totodata repetorul poate fi utilizat pentru a face legatura între medii de transmisiune diferite (cablu coaxial - fibra optica, cablu coaxial - cablu torsadat). În cadrul modelului OSI acest tip de echipamente functioneaza la nivel fizic, regenerând semnalul receptionat de pe un sistem de cablu si îl retransmite pe alte segmente. Repetoarele nu interpreteaza cadrele pe care le receptioneaza, ci doar le repeta bit cu bit pe celelalte segmente. La retelele inel repetoarele nu sunt folosite, în aceste retele fiecare sistem actionând ca un repetor.
Frecvent sunt utilizate si repetoare multipunct, numite hub-uri (Host Unit Broadcast). Acestea permit administratorului de retea gestionarea segmentelor de retea si reconfigurarea facila a întregii retele. Practic aceste dispozitive au rolul de a uni liniile de comunicatie într-o locatie centrala oferind o conexiune comuna tuturor dispozitivelor din retea.
Puntile (poduri, bridge-uri). Aceste componente sunt echipamente inteligent care interconecteaza retele locale de acelasi tip sau diferite. O punte ce primeste cadre de date le retransmite retelelor interconectate pe baza unor algoritmi de expediere (forwarding) selectati de producator (dirijare explicita, filtrare de adrese etc.).
Spre deosebire de repetor, o punte este capabila sa decodeze cadrul pe care-l primeste pentru a face prelucrarile necesare transmiterii pe reteaua vecina. Pentru transmiterea unui cadru, puntea trebuie sa astepte disponibilitatea retelei. Aceasta înseamna ca mesajele receptionate sunt temporar memorate de catre punte si apoi emise catre sistemul destinatar. Deoarece reface electric semnalele, la aparitia unor coliziuni sau zgomote, puntea nu le propaga mai departe în retea. În plus, puntea permite administratorului de retea divizarea acesteia în segmente logice mai mici, pentru a fi administrata mai usor.
Ruterele (repartizor). Aceste echipamente sunt folosite pentru interconectarea mai multor retele locale. Sunt dispozitive electronice care examineaza fiecare pachet de date pe care le primeste si apoi determina cea mai buna cale de transmitere catre destinatia sa. Ruterele sunt similare puntilor, dar furnizeaza functionalitati suplimentare, precum filtrarea mesajelor si transmiterea lor în diferite locuri în functie de diverse criterii. Un sistem de rutere, întrucât opereaza la nivelul retea (OSI), poate asigura mai multe trasee active între cele doua retele, facând posibila transmiterea mesajelor de la sursa la destinatie, pe cai diferite.
Portile (gateway). Aceste echipamente sunt combinatii de hard si soft care realizeaza o legatura între doua tipuri diferite de retele. Poarta are rolul de a transfera informatiile si de a le converti într-un format compatibil cu protocoalele utilizate de reteaua destinatie. De exemplu, prin porti se pot stabili legaturi între diferite sisteme e-mail, astfel încât utilizatorii sa poata realiza schimburi de mesaje fara probleme de incompatibilitate a echipamentelor folosite.
Retele fara fir - WLAN
La ora actuala se vorbeste tot mai mult de retelele locale fara fir (WLAN Wireless LAN), care tind sa elimine cablurile de legatura, transmiterea de date facându-se prin eter. Constructia unei retele WLAN se bazeaza pe crearea de "celule". O celula este determinata de zona în care comunicarea prin unde radio este posibila.
Topologia de baza a unei retele WLAN consta din doua sau mai multe noduri wireless, sau statii care se recunosc între ele si stabilesc o comunicatie. În cea mai simpla forma statiile comunica direct peer-to-peer în regiunea de acoperire a celulei. Acest tip de retea este creat temporar si se numeste IBSS (Independent Basic Service Set).
Celulele pot fi conectate la un LAN în doua moduri:
prin folosirea unui dispozitiv special numit Access Point (AP);
prin folosirea unui bridge radio pentru conectarea unui LAN îndepartat.
Când se foloseste AP - ul toate comunicatiile trec prin acesta. Deoarece AP - urile nu sunt mobile ele formeaza o parte a infrastructurii cablate a retelei, iar reteaua se numeste BSS (Basic Service Set). Mai multe retele BSS care se întrepatrund, si care sunt conectate între ele printr-un sistem de distributie (SD), formeaza asa numita retea ESS (Extended Service Set).
Cele mai cunoscute retele de acest tip sunt: Apple AirPoint, Cisco Aironet Wireless 340 Series, Compaq WL100, WL 400, Lucent Orinoco Wireless Network, RadioLAN Wireless Mobilink etc.
4.2 Tipuri, arhitecturi si topologii de retele de calculatoare
4.2.1 Tipuri de retele
Exista mai multe tipuri de retele, ele diferentiidu-se prin distantele pe care le acopera, debitul utilizat în transmiterea informatiei, tehnica de comutare folosita etc.
Criteriul ariei geografice pe care o acopera si solutiile tehnice de implementare folosite, împart retelele de calculatoare în trei categorii: retele locale (LAN), retele metropolitane (MAN) si retele mari (WAN).
Retelele locale (LAN - Local Area Network) constituie un mijloc eficient de comunicatie între calculatoare personale (si alte echipamente precum imprimantele, serverele de fisiere etc.), fara a apela la un calculator puternic (mainframe) în calitate de concentrator /comutator. Componentele unei astfel de retele sunt situate la distante relativ mici (de la câtiva metrii pâna la 5 km), amplasate într-o cladire sau un grup de cladiri învecinate.
Retelele metropolitane (MAN -Metropolitan Area Network) sunt retele care acopera ca întindere aria unui mare oras (metropola) fiind folosite, de asemenea, pentru conectarea LAN-urilor. Distantele acoperite pot ajunge pâna la 75 km. În functie de arhitectura retelei, viteza de transmisie poate fi mai mare pe distante mai mici.
Retelele mari (WAN - Wide Area Network) sunt retele care acopera distante foarte mari si asigura utilizarea în comun a resurselor de calcul ale unor sisteme foarte complexe de catre utilizatori plasati într-o astfel de arie.
Retelele locale de calculatoare
Pentru a fi operationala o retea contine o combinatie de componente hard si soft:
sisteme de calcul ce se interconecteaza;
placi de interfata retea (NIC - Network Interface Card) prezente în fiecare sistem de calcul interconectat la retea, cu functii hard necesare pentru comunicatii;
sistemul de cablare care asigura interconectarea placilor NIC (adaptorilor), incluzând unitati de cuplare a acestora la cablu; la unele sisteme cablarea este asigurata prin comunicatii radio, prin microunde sau în infrarosu;
unitati de accesare, concentratoare, hub-uri (HUB - Host Unit Broadcast) care permit conectarea la sistemul de cablare printr-un punct central a mai multor sisteme de calcul;
soft de retea.
Asadar, arhitectura de retea este un concept de organizare hard si soft care apeleaza, asa cum vom vedea în continuare, la structuri ierarhizate stratificate.
Placile NIC îndeplinesc functii de nivel inferior ce permit comunicatia fizica, iar softul de retea asigura functii de nivel înalt, folosite de utilizatori pentru a realiza aplicatiile dorite.
Functii si protocoale de comunicatie în retea
O retea locala îndeplineste urmatoarele cinci functii de baza
partajarea componentelor fizice - rentabilizarea retelei printr-o mai buna utilizare a tuturor componentelor hard; de exemplu, este cert ca nu toate fisierele de tip text pot fi tiparite, simultan, la aceeasi imprimanta, caz în care sistemul trebuie sa asigure gestiunea firelor de asteptare;
partajarea datelor si a fisierelor - posibilitatea mai multor utilizatori de a lucra simultan cu datele comune;
partajarea componentelor logice - realizarea unei veritabile munci în timp real. Este posibila copierea unui software pe diferite statii de lucru ale retelei, programele permitând mai multor utilizatori sa lucreze simultan la aceeasi aplicatie;
mesajerie si alte functii birotice curierul electronic este trimis în "cutia de scrisori" a utilizatorului, pe care îl poate consulta atunci când este liber;
conexiunea catre alte retele - comunicarea cu alte retele este foarte utila pentru a "profita" de resursele externe si pentru a facilita transferurile de date.
Având în vedere cele de mai sus, rezulta ca o retea de calculatoare este alcatuita dintr-un ansamblu de mijloace de transmisiune si de sisteme de calcul pentru a realiza atât functii de transport a informatiei cât si functii de prelucrare a acesteia. Întrucât fiecare sistem de calcul are modul sau specific de stocare a datelor si de interfatare cu exteriorul, o retea care interconecteaza diferite sisteme de calcul poate functiona numai daca exista o conventie (protocol) privind transmiterea si interpretarea informatiilor.
Un protocol de comunicatie se constituie din regulile pe care sistemele de calcul trebuie sa le respecte atunci când comunica între ele. Este dificil de elaborat si implementat un singur protocol care sa includa toate functiile necesare într-o retea de comunicatii între calculatoare. Solutionarea acestor probleme poate fi usurata prin ordonarea lor pe baza principiilor de ierarhizare si descentralizare.
Pentru compatibilitate maxima, minimizând în acelasi timp constrângerile impuse fiecarui sistem, ISO (International Standard Organization) a stabilit un model de referinta al interconectarii sistemelor deschise OSI (Open Systems Interconnection).
În modelul OSI functiile de comunicatie sunt partitionate într-o structura verticala pe niveluri, fiecare nivel realizând un subset de functii de comunicatii cu alte sisteme. Fiecare nivel se bazeaza pe nivelul imediat inferior pentru a realiza o serie de functii primitive si pentru a "ascunde" detaliile acestor functii. Acelasi nivel asigura o serie de servicii nivelului imediat superior. În figura 4.1 sunt prezentate cele sapte niveluri ale modelului OSI: fizic, legatura de date, retea, transport, sesiune, prezentare si aplicatie.
La stabilirea celor sapte niveluri ale modelului de referinta s-au avut în vedere
sa se creeze o frontiera între doua niveluri;
pentru fiecare nivel sa se creeze frontiere numai cu nivelurile imediat inferior si /sau superior;
sa se creeze niveluri separate pentru functii care difera prin specificul prelucrarii sau a tehnologiei utilizate;
sa se grupeze functiuni similare în acelasi nivel;
sa se creeze un nivel acolo unde este nevoie sa se distinga o modalitate de administrare a datelor;
sa fie posibila efectuarea de modificari ale functiilor sau protocolului fara a afecta alte niveluri.
Figura 4.1 Modelul ISO - OSI
4.2.2 Arhitecturi de retele de calculatoare
La ora actuala, pentru dezvoltarea aplicatiilor distribuite, care sunt utilizate în mediile Lan, se exploateaza doua tipuri de arhitecturi: client - server si modelul egal-la-egal (peer-to-peer).
Arhitectura client-server este un sistem în care aplicatiile soft sunt distribuite între entitatile din LAN. Orice sistem de calcul din retea poate fi, fie client - front-end, fie server -back-end. Clientul este un calculator personal complet si independent (nu un simplu terminal) care ofera utilizatorului toata puterea si caracteristicile de care dispune pentru a rula aplicatiile. Componenta server poate fi un calculator personal, un minicalculator sau un mainframe care ofera într-un mediu partajat functii de gestionare a datelor, partajarea informatiilor între clienti, caracteristici avansate de securitate si de administrare a retelei.
Clientii cer informatia de la unul din serverele LAN-ului ce stocheaza aplicatiile software, datele si sistemul de operare de retea. Sistemul de operare de retea permite clientilor sa partajeze atât datele cât si aplicatiile ce sunt stocate pe server si perifericele din LAN.
În cadrul sistemelor distribuite exista trei functii de baza: administrarea datelor, procesarea si remiterea rezultatelor catre utilizator.
În retelele mari, deoarece functiile sunt deosebit de diverse si complexe, serverele devin specializate, adica nu realizeaza alte sarcini în afara celor specifice lor: servere de fisiere si de tiparire, servere de aplicatii, servere de posta electronica, servere de fax, servere de comunicatii si servere directoare.
Principalele avantaje ale retelelor client-server sunt:
partajarea resurselor fizice si logice (echipamente periferice, fisiere si banci de date, aplicatii etc.), ceea ce asigura controlul si reducerea costurilor de exploatare a retelei si integritatea informatiilor;
administrarea facila a retelei, datorita concentrarii resurselor, de obicei, într-un singur server central;
adaptabilitatea la cerintele utilizatorilor.
Modelul egal-la-egal (peer-to-peer) introduce principiile de exploatare distribuita pentru a suporta comunicatiile directe între utilizatori, fara a fi necesara utilizarea unui mainframe pentru operatii de dirijare, asa cum este cazul retelelor ierarhice traditionale
Într-o astfel de arhitectura nu exista servere dedicate si nici o organizare ierarhica, toate calculatoarele având capabilitati si responsabilitati echivalente. Retelele peer-to-peer sunt, în general, mai simple si mai ieftine, dar, de obicei, nu ofera aceleasi performante ca si retelele cu arhitecturi client-server, mai ales când încarcarea este foarte mare.
4.2.3 Topologia retelelor de calculatoare
Topologia reprezinta configuratia realizata prin conectarea mai multor dispozitive într-o retea, sau a mai multor retele locale. Sunt trei tipuri de topologii: magistrala, inel si stea.
Topologia magistrala (bus) este inspirata din modul de circulatie a datelor interne într-un calculator. O retea magistrala este construita pe o singura linie de transmisie la care sunt conectate posturile de lucru. Aceasta arhitectura permite circulatia informatiei în doua sensuri, fiecare post de lucru (nod) intervenind în retea, fie prin interogari catre alte posturi, fie ca resurse partajabile între statiile de lucru (server de disc, de fisiere, imprimante etc.). Acest tip de retea nu autorizeaza decât transmisiile în serie. Fiecare nod urmareste activitatea liniei detectând mesajele si neacceptându-le decât pe cele care îi sunt destinate. Defectarea unui nod nu determina întreruperea activitatii în retea. Pentru a evita coliziunile care apar atunci când doua sau mai multe noduri încearca sa utilizeze linia în acelasi timp, acest tip de retele controleaza traficul cu sisteme de detectare a coliziunilor sau de pasare a jetonului.
Topologia inel (ring) este folosita pentru retelele descentralizate în care mai multe noduri (servere, statii de lucru si alte periferice partajate) sunt amplasate de-a lungul unei bucle închise de cablu. Când un nod primeste un mesaj examineaza adresa de destinatie si accepta mesajul daca îi este adresat. În caz contrar regenereaza semnalul si transmite mesajul nodului urmator din retea. Deoarece defectarea unui singur nod poate întrerupe întreaga retea, au fost concepute scheme care sa asigure continuarea functionarii retelei. Ocolirea nodurilor defecte poarte fi realizata prin folosirea distribuitoarelor MAU (Multistation Access Unit), fiecare calculator fiind legat la MAU si nu la nodurile vecine.
Topologia stea (star) este utilizata în arhitecturile în care toate nodurile sunt conectate la un calculator central, cu rol de server, care gestioneaza întregul trafic din retea. Pentru a accesa orice nod este obligatorie trecerea prin server.
Avantajele unei astfel de topologii sunt: degrevarea nodurilor de problema gestionarii retelei, simplitatea atasarii unui nou nod la retea etc.
Dezavantajele se refera la: fiabilitatea redusa (defectarea serverului determina întreruperea legaturilor în retea), numarul nodurilor ce pot fi conectate este limitat de numarul de porturi suportat de server.
Plecând de la aceste trei topologii de baza, LAN-urile pot avea si alte structuri complexe precum: inel stea, magistrala stea, arbore (tree), plasa (mesh).
Internetul si serviciile sale pentru Administratia Publica
Mediul Internet este cel mai mare sistem informatic din lume, perfect legal si în multe cazuri gratuit. Resursele pe care le ofera sunt imense si ele se schimba aproape zilnic, în pas cu noile tehnologii informationale si de comunicatie. Din punct de vedere arhitectural, mediul Internet este o retea gigantica de retele de calculatoare raspândite la nivel mondial si care înglobeaza produse hard si soft ce gestioneaza o mare colectie informatii si servicii de toate tipurile, disponibile de la orice calculator conectat în retea, în orice loc si în orice moment.
4.3.1 Caracteristici generale
Fizic, Internetul arata ca o imensa "pânza de paianjen" sub forma de "ochiuri" si "noduri" de retele de calculatoare interconectate, întinsa pe întregul glob. Functionarea retelei se realizeaza prin intermediul unor noduri (server-calculator) ce ofera, cu ajutorul unor protocoale, exploatarea eficienta a resurselor mediului Internet. Aceste noduri se numesc furnizori de servicii. Sunt cunoscute trei tipuri de noduri: de nivel înalt, continentale si locale.
La nodurile de nivel înalt (mondial /clasa A) sunt conectate nodurile continentale de la nivelul tarilor. La nodurile continentale (clasa B) sunt conectate nodurile locale ale unor retele. Nodurile locale (clasa C) trebuie sa fie recunoscute de un nod continental. De exemplu, în Europa exista nodul de nivel înalt EARN (European Academic and Research Network), la care, din România, se pot conecta nodurile locale UPB (Universitatea Politehnica Bucuresti), ICI (Institutul de Central de Informatica) etc., iar la acestea se pot conecta nodurile locale din marile orase sau de la organisme precum Parlament, Guvern etc.
Functional, în Internet sunt operationale trei tipuri de calculatoare (servere):
calculator router (de dirijare) care furnizeaza servicii de dirijare a informatiilor între doua noduri care se adreseaza prin emitere-receptie;
calculator gateway (de legatura) care asigura legatura între nivelurile retelei Internet realizând practic conectarea între doua retele distincte;
calculator host (gazda) care este conectat la Internet pe unul din cele patru niveluri (utilizator, local, tara si mondial) de la care se pot cere servicii Internet. În Internet orice calculator care poate functiona ca punct initial si final al transferului de date poarta numele de host (gazda). O gazda are o adresa unica, numita adresa IP (Internet Protocol) si un nume de domeniu unic.
Desi reteaua Internet este descentralizata si partial "anarhica", din 1992 administrarea acestui mediu este realizata de organizatia internationala cu caracter voluntar ISOC (Internet SOCiety). Scopul acestei organizatii este a promova schimbul global de informatii. ISOC are urmatoarele organisme administrative:
IAB (Internet Architecture Board) care urmareste dezvoltarea protocoalelor din retea;
IETF (Inernet Engineering Task Force) care se ocupa de dezvoltarea specificatiilor pentru standarde;
IRTF (Internet Research Task Force) care se ocupa de tehnologia interconectarii si stiinta informatiei.
Evolutia si dezvoltarea mediului Internet
Internetul îsi are originea în reteaua americana ARPA (Advanced Research Project Agency), creata în 1969 de catre Ministerul Apararii al SUA si care a constituit suportul de proba pentru protocoalele TC/IP. Initial aceasta retea era accesibila numai institutelor de cercetare guvernamentale si universitatilor care lucrau la contracte încheiate cu Ministerul Apararii. La începutul anilor '80 din sec. XX reteaua a fost împartita în MILnet (retea militara cu masuri de securitate foarte stricte) si ARPAnet (retea destinata activitatii de cercetare si dezvoltare). Devine astfel posibila conectarea la retea a marilor universitati americane, muzeelor, bibliotecilor, institutiilor guvernamentale etc. Aceasta a condus la cresterea traficului în retea si în consecinta utilizarea greoaie a retelei. Ca urmare NSF (National Science Foundation) si-a creat o retea proprie numita NSFNET care interconecta principalele centre de cercetare din universitatile americane.
Din punct de vedere structural NSFNET a fost organizata ierarhic, la nivel regional si, apoi, la nivel de campus universitar. Astfel, au aparut primele componente ale retelei Internet.
Initial, reteaua Internet a fost rezervata cercetarilor în informatica, organizatiilor guvernamentale si universitatilor. În ultimul timp multe companii particulare difuzeaza contra cost diverse informatii, ceea ce determina deturnarea scopului initial al Internetului de a asigura documentarea si accesul la resursele acestuia în mod gratuit. Pe de alta parte, o serie de companii private asigura dotarea necesara si realizeaza conectarea la reteaua Internet.
În România aceste servicii sunt asigurate, în principal, de Institutul Central de Informatica (ICI) si ROMTELECOM. Costurile implicate de Internet sunt suportate la nivel regional si local. Astfel, guvernul plateste legatura de la ICI spre Internet, fiecare abonat suportând costurile liniei telefonice închiriate /comutate prin care se conecteaza la nodul ICI.
Conectarea la Internet
Pentru conectarea la reteaua Internet sunt necesare elemente de hard si soft, obligatorii fiind: un calculator (prevazut cu un port de modem si pe care poate rula un program de comunicatii), un modem (care converteste semnalul numeric furnizat de calculator în semnal analogic transmisibil pe linia telefonica) si programul de comunicatie (care asigura folosirea modemului pentru apelarea la distanta a unui calculator). În plus, necesara conectarea la un furnizor de servicii Internet.
Un utilizator poate avea acces la serviciile Internet numai daca lucreaza la un calculator conectat la un nod din reteaua Internet. Exista doua modalitati de conectare fizica la un server din sistemul Internet (figura 4.2):
conexiune telefonica PPP (Point to Point Protocal) prin intermediul unui modem. În acest caz firma furnizoare de servicii Internet va da utilizatorului un cont (nume login), o parola si un numar de telefon prin care se realizeaza conectarea;
conexiune Network prin intermediul conectarii de tip retea (cablu coaxial) la un server conectat deja la sistemul Internet.
Adrese Internet
Pentru a identifica un utilizator, o zona a retelei sau un calculator se folosesc adrese Internet care au formatul:
în care: user_id indica identificatorul utilizatorului, iar subdomeniile împreuna cu domeniul reprezinta adresa unei conexiuni dintr-o retea.
Citite de la stânga la dreapta numele de subdomenii si domenii trec de la specific la general. Rezulta ca reteaua Internet este partajata în domenii si subdomenii, sub forma unei structuri arborescente. Pe primul nivel sunt situate domeniile predefinite: COM - comercial, EDU - educatie, MIL - militar, NET - noduri administrative ale Internet, GOV - organizatii guvernamentale, ORG - organizatii non-profit, INT - institutii internationale, RO - România, FR - Franta etc. Pe nivelul doi sunt definite subdomeniile s.a.m.d.
Figura 4 2. Arhitectura conectarii la reteaua Internet
Intern, identificarea nodurilor din Internet se face prin adrese, iar la nivelul utilizatorului prin nume. Corespondenta dintre acestea se realizeaza prin serviciul DNS (Domain Name Service). Gestiunea tuturor adreselor Internet se face într-un nod numit NIC (Network Internation Communication).
Functiile mediului Internet pot fi grupate în urmatoarele categorii:
localizare si cautare (fisiere, adrese etc.);
comunicare /transfer (fisiere, scrisori, pachete etc.);
prelucrare (operatii I/E, calcule etc.);
protectia informatiilor si operatiilor (acces cu parola, drepturi de utilizare).
Mediul Internet reprezinta o retea de comutare de pachete (PSN - Packet Switching Networking). Comunicarea se realizeaza prin colectii de date numite pachete. Regulile utilizate pentru a decide cum si unde sunt transmise pachetele formeaza protocoalele de comunicatii - softul mediului Internet.
Internetul este format dintr-un ansamblu de infrastructuri, servicii, utilizatori si resurse. Serviciile furnizate sunt:
servicii pentru administrare (protocoale TCP/IP);
servicii pentru comunicarea între persoane (E-mail, News si Usnet);
servicii pentru comunicarea dintre calculatoare (Telnet);
servicii pentru difuzarea informatiiei (FTP, Web, Goupher, Mosaic);
servicii pentru cautarea informatiei (Archier, Veronica, Wais)
Transmiterea datelor în Internet se supune unui set de reguli, incluse în protocoalele TCP/IP (Transmission Control Protocol / Internet Protocol), care au urmatoarele caracteristici:
sunt standarde deschise, disponibile gratuit si independente de tipul calculatorului sau sistemului de operare utilizat;
sunt independente fata de tipul retelei, asigurând interconectarea unor retele diferite;
plan de adresare comun;
disponibilitatea serviciilor în întreaga lume.
3.3.2 Servicii Internet
Din punctul de vedere al utilizatorului final, principalele servicii ale Internetului sunt: posta electronica si serviciile /zonele de informare (WWW, FTP, Gopher, reteaua UceNet).
Posta electronica
Posta electronica este unul din cele mai folosite servicii si permite comunicarea, simpla si rapida, între doi utilizatori conectati la Internet. În plus, ea asigura schimbul de mesaje cu utilizatori conectati la retele independente (Compuserve, Applelink etc.). Posta electronica functioneaza dupa principiul serviciului postal clasic, primele specificatii pentru structura mesajelor fiind realizate de ARPANET.
Serviciul de posta electronica are doua parti:
interfata cu utilizatorul care permite citirea, crearea si expedierea mesajelor;
postasul (agentul de transmisie) care asigura transportul corespondentei la destinatar.
Utilizatorii sunt identificati prin adrese de e-mail, unice în lume, care au structura:
nume_utilizator @ nume_host.domeniu
Fiecare utilizator are o cutie postala personala în care primeste scrisorile expediate pe adresa sa. Implicit, la crearea unei scrisori, sistemul completeaza automat câmpurile data si adresa expeditorului.
Facilitati de posta electronica oferite de Outlook Express
Posta electronica, numita si mesagerie electronica ramâne mijlocul cel mai folosit de comunicare interumana prin intermediul Internetului, în principal, datorita simplitatii în utilizare si a costurilor scazute.
Functionarea postei electronice se bazeaza pe existenta unei retele de calculatoare numite servere mail care sunt specializate în transferul de date. Fiecare furnizor de servicii Internet (FSI) are servere de mail interconectate cu alte servere care fac parte din reteaua Internet. Serverele sunt de doua tipuri, cele care trimit mesaje (SMTP) si cele care primesc mesaje (POP). Atunci când se trimite un mesaj electronic, calculatorul expeditorului se conecteaza la serverul SMTP (Simple Mail Transfer Protocol) de la furnizorul de servicii Internet la care este abonat. Serverul SMTP receptioneaza mesajul si îl trimite mai departe prin reteaua Internet pâna la serverul POP (Post Office Protocol) al furnizorului de servicii Internet la care este abonat destinatarul mesajului. Mesajul este stocat într-o "casuta postala" pe acest server pâna când destinatarul mesajului se conecteaza cu calculatorul personal la serverul POP si descarca mesajul. În conditii normale, drumul, de la expeditor la casuta postala a destinatarului, este parcurs de un mesaj electronic în cel mult 1-2 minute.
Pentru cei cu cunostinte medii în exploatarea Internetului cel mai bun program de mail este Outlook Express (OE), care este instalat în acelasi timp cu programul Internet Explorer (IE) de catre sistemul de operare Windows.
OE lucreaza cu un sistem de "casute postale" (boxes) care reprezinta, de fapt, un sistem de dosare si subdosare în care sunt stocate mesajele. Exista doua tipuri de dosare, dosare principale (create automat la activat prima data a OE) si cele pe care le creeaza utilizatorul. Dosarele principale sunt importante pentru functionarea corespunzatoare a programului OE si de aceea nu pot fi sterse sau redenumite. Aceste dosare sunt:
Inbox stocheaza mesajele primite;
Outbox stocheaza mesajele de trimis;
Drafts (ciorne) stocheaza mesajele a caror compunere nu a fost definitivata;
Sent Items stocheaza copii ale mesajelor trimise;
Deleted Items stocheaza mesajele ce urmeaza a fi sterse.
Pentru a administra mai bine mesajele pot fi create alte dosare în interiorul dosarelor principale sau separat de acestea. La un moment dat poate fi deschis doar un dosar, însa trecerea la un alt dosar este extrem de simpla. Titlurile mesajelor continute în dosarul deschis sunt afisate în compartimentul principal al interfetei OE, compartiment care este vizibil tot timpul, indiferent de modificarile pe care le aducem interfetei programului.
Pentru a schimba aspectul interfetei se folosesc optiunile meniului View. De exemplu, optiunea Layout ofera variante de asezare în pagina a compartimentelor (figura 4.3).
|
Bara de titlu Bara de meniuri Bara cu instrumente Bara View Folder Bar Compartimentul Principal Compartimentul de dosare (Folders) Panoul de previzualizare (Preview Pane) Compartimentul Interlocutori (Contacts) Bara de stare (Status Bar) |
Figura 4.3 Fereastra Outlook Express
Compartimentul Principal este cel mai mare, se gaseste în partea din dreapta-sus si contine date grupate pe mai multe coloane (expeditor, titlu, marime, etc.) referitoare la mesajele din dosarul curent. Pot fi alese coloanele care sa fie prezente (printr-un clic dreapta de pe titlul unei coloane si apoi din meniul care apare se alege optiunea Columns). Apare o minifereastra numita Columns în care bifam coloanele care dorim sa fie afisate si apoi apasam butonul OK (figura 4.4). Este recomandata prezenta urmatoarelor coloane, de la stânga la dreapta: Priority , Attachment , Flag , From, Subject, Received, Size. Aranjarea de la stânga la dreapta a coloanelor se face, fie în fereastra "Columns", cu ajutorul butoanelor "Move Up/Down", fie în fereastra principala OE, prin metoda "trage si da drumul" (drag and drop).
Figura 4.4 Fereastra Columns
Panoul de Previzualizare (Preview Pane) se gaseste sub compartimentul principal si afiseaza continutul mesajului pe care este pozitionata bara de selectie fara a deschide mesajul respectiv într-o fereastra distincta.
Compartimentul cu dosare (Folder List) se afla în partea din stânga-sus si contine structura arborescenta a dosarelor cu care lucreaza programul OE. Radacina structurii este numita Outlook Express si, daca este activata, în compartimentul principal este afisata pagina de lansare a programului OE. Sub dosarul radacina se afla, de obicei, doar dosarul Local Folders care contine dosarele principale folosite pentru posta electronica (Inbox, Outbox, Sent Items etc.).
Compartimentul cu interlocutori (Contacts) se gaseste sub compartimentul cu dosare si contine numele de mail ale persoanelor cu care se poate coresponda prin mail. Practic, în aceasta lista sunt afisate toate adresele incluse în agenda creata de utilizator.
Pe lânga aceste compartimente OE foloseste si alte elemente de interfata care vin în sprijinul utilizatorului: bara de dosare, bara Outlook, bara de stare, bara cu instrumente, bara de vizualizare.
Bara cu dosare (Folder Bar) se afla deasupra compartimentului principal si contine numele dosarului în care ne aflam. La un clic de pe acest nume devine vizibil compartimentul cu dosare (Folder List), cu posibilitatea mutarii de la un dosar la altul.
Bara Outlook (Outlook Bar) se afla în partea din stânga a ferestrei OE si este o bara cu butoane care permite accesul extrem de usor la dosarele în care sunt depozitate mesajele.
Bara de Stare (Status Bar) se afla în partea de jos a ferestrei OE si prezinta informatii privind numarul total al mesajelor (inclusiv numarul celor necitite), starea în care se afla OE (online sau offline) si daca sunt sau nu mesaje noi.
Bara cu instrumente (Toolbar) se afla sub bara de meniuri si contine butoane scurtaturi pentru anumite comenzi ale programului (Create Mail, Reply, Reply All, Forward, Print, Delete, Send/Receive, Address Book etc.). Configuratia acestei bare se stabileste de catre utilizator, prin optiunea Customize din meniul rapid.
Bara cu optiuni de vizualizare (Views Bar) se afla sub bara cu instrumente si permite stabilirea mesajelor ce vor fi vizibile. Sunt disponibile trei optiuni: Show all messages (toate mesajele sunt vizibile), Hide read or ignored messages (ascunde mesajele citite sau ignorate) si Hide read messages (ascunde mesajele citite).
Mesajele sunt scrise într-o fereastra speciala deschisa la activarea butonului Create Mail sau a optiunii New din meniul File. Fereastra de compunere a mesajului contine mai multe câmpuri (figura 4.5).
To (Catre) este zona în care se scrie adresa de posta electronica a destinatarului mesajului. Trecerea indicatorului de mouse peste denumirea câmpului îl transforma într-un buton. Activarea butonului deschide o fereastra numita "Select Recipients" (selecteaza destinatarii), care permite alegerea dintr-o lista a destinatarul mesajului. O adresa de mail este de forma [email protected], unde în loc de utilizator trebuie scris numele de utilizator (username) ales de o persoana, atunci când îsi deschide un cont de mail, iar în loc de fsi se scrie numele furnizorului de servicii Internet la care este deschis contul.
Figura 4.5 Fereastra Create Mail
Cc (Carbon copy - Copie la indigo) este zona în care se scrie adresa de mail a persoanelor carora urmeaza sa le fie transmis mesajul, desi nu le este destinat lor, în mod special. Daca mesajul va fi trimis unei singure persoane acest câmp nu se completeaza.
Subject (Subiect) este o zona optionala, care, daca este folosita, precizeaza subiectul sau descrierea succinta a mesajului.
Fereastra de compunere a mesajului dispune de o bara cu instrumente de formatare (Toolbar) folosite pentru a stabili tipul si dimensiunea fonturilor, modul de aliniere, inserarea de marcaje (bullets - buline sau numere), inserarea de linii orizontale în text, linii care evidentiaza împartirea textului în sectiuni. Daca se doreste inserarea unei imagini în corpul mesajului trebuie activat butonul Insert Picture.
Expedierea mesajului scris se realizeaza activând butonul Send din bara de instrumente, sau folosind optiunea Send Message, din meniul File.
Mesajul va fi depozitat în dosarul Outbox, urmând sa fie trimis atunci când are loc conectarea la Internet. OE va refuza sa mute un mesaj în dosarul Outbox daca nu este scrisa adresa destinatarului.
Inserarea de atasamente. Un atasament este un fisier de orice tip (text, imagine, sunet, program) care este trimis împreuna cu un mesaj mail ("este atasat"). Fisierul poate avea orice extensie (.TXT, .DOC, .JPG, .MP3, .EXE, etc.). În acelasi timp atasamentele sunt principalele purtatoare de virusi informatici, de aceea internautii trebuie sa stie sa le deosebeasca pe cele potential periculoase de cele inofensive.
Operatia se realizeaza cu ajutorul butonului Attach din bara de instrumente Standard sau a optiunii File Attachment din meniul Insert. OE permite alegerea fisierului /fisierelor de atasat, prin rasfoirea unitatilor logice disponibile pe sistemul de calcul.
În fereastra mesajului va apare o noua zona numita Attach în care este afisat numele, extensia si dimensiunea fisierului atasat. Pot fi trimise mai multe fisiere ca atasamente la un singur mesaj mail. Este indicat sa se evite mesajele cu atasamente având dimensiuni mai mari de 1-2 MB pentru ca acestea se transmit si se descarca greu, iar uneori casuta postala a destinatarului poate fi mai mica decât marimea atasamentului.
Inserarea semnaturii. Semnatura folosita într-un mesaj mail are în principal aceeasi semnificatie cu semnatura de pe o scrisoare obisnuita. Unii utilizatori folosesc semnatura mai mult ca pe un anunt publicitar, facându-si, de exemplu, reclama la propria pagina web.
Citirea si administrarea unui mesaj. Mesajele noi care au fost descarcate din casuta postala au titlurile scrise cu litere îngrosate, iar plicul din iconita afisata la stânga titlului de mesaj, este închis. Deschiderea unui mesaj se realizeaza, fie printr-un dublu clic pe titlul sau, fie prin optiunea Open din meniul rapid deschis de pe titlul mesajului.
Dupa citire, un mesaj poate fi pastrat, pentru o recitire, în dosarul Inbox, sau poate fi sters (folosind butonul Delete din bara de instrumente, optiunea Delete din meniul Edit, sau tasta Delete de la tastatura).
Salvarea mesajului si a atasamentelor. Pentru a salva un mesaj trebuie ales butonul Save As (salveaza ca) din bara de instrumente, sau optiunea Save as din meniul File. Aceasta operatie (figura 4.5) presupune stabilirea numelui (File name), a tipului (Save as type) si a locatie în care va avea loc salvarea (Save in).
Formatul de salvare trebuie ales din zona "Save as type", care contine optiunile Mail (*.eml), Text Files (*.txt) sau HTML Files (*htm, *.html). Formatul Text este recomandat pentru mesajele care contin text simplu, formatul Mail este recomandat pentru mesajele care contin imagini si /sau au fisiere atasate, iar formatul Html este recomandat pentru mesajele în format Rich Text fara imagini.
Raspunsul la un mesaj. Pentru a raspunde la un mesaj primit se activeaza butonul "Reply" (raspuns) care deschide fereastra de compunere a unui mesaj. Adresa destinatarului este deja completata si de asemenea este completat si subiectul, care este de forma "Re: Titlu mesaj original". Se poate raspunde la un mesaj si prin optiunea "Reply to Sender" (raspunde expeditorului) din meniul "Message". Pentru a raspunde tuturor persoanelor carora le-a fost trimis mesajul, se alege optiunea "Reply to All" (raspunde tuturor).
Figura 4.5 Fereastra Save Message As
Retransmiterea unui mesaj. Atunci când mesajul primit trebuie retransmis si altor persoane se foloseste, din bara de instrumente, butonul Forward (retransmitere) sau optiunea Forward din meniul Message. Daca mesajul de retransmis contine imagini (sau atasamente) trebuie activata optiunea Forward as Attachment din meniul Message.
Aranjarea mesajelor. Mesajele dintr-un dosar pot fi aranjate dupa expeditor, subiect /titlu, marime sau data primirii printr-un clic de pe titlul coloanei. O alta modalitate de ordonare o ofera meniul rapid (de pe titlul unei coloane) din care se alege una dintre optiuni Sort Ascending sau Sort Descending.
Crearea de dosare. Crearea de dosare noi permite mutarea în ele a mesajelor primite, în asa fel încât sa nu aglomereze dosarul Inbox, cu foarte multe mesaje. Se pot crea dosare speciale pentru mesajele primite de la anumiti expeditori sau pentru anumite subiecte (scoala, Administratie financiara, Personal etc.). Pentru a crea un nou dosar se foloseste optiunea Folder din meniul File.
Agenda cu adrese (Address Book) contine adresele de mail si alte date despre cei cu care se tine o corespondenta. Pentru a accesa continutul agendei se foloseste butonul "Addresses" din bara cu instrumente, sau optiunea Address Book din meniul Tools.
Pentru a introduce o noua adresa apasam butonul New si se alege din meniul care apare optiunea New Contact. Va apare o fereastra numita Properties în care putem accesa diferitele ferestre facând clic pe titlul lor.
Pentru stergea unei adrese se foloseste butonul Delete din bara de instrumente a ferestrei agendei.
Adresele din agenda pot fi aranjate în ordine alfabetica ascendenta sau descendenta dupa prima litera a numelor sau a adreselor de mail, sau pot fi aranjate dupa numarul de telefon al persoanelor prezente în agenda.
Crearea unui grup de adrese. Pentru a trimite acelasi mesaj catre mai multe persoane se creeaza un grup de adrese. Pentru aceasta se activeaza butonul New si se selecteaza optiunea New Group. Completând câmpurile din fereastra subordonata.
Integritatea datelor de pe calculatorul personal este importanta pentru toti utilizatorii Internet. În ultimii ani posta electronica a devenit principalul mijloc folosit pentru transmiterea de virusi informatici. Majoritatea virusilor se gasesc în fisiere executabile atasate mesajelor mail. Creatorii programelor OE si Outlook au inclus în ultimele versiuni modalitati eficiente de protejare a calculatoarelor de atacurile cu virusi informatici. În momentul în care se primeste un mesaj cu atasament este recomandata salvarea lui pe hardisc, scanarea cu un antivirus actualizat si abia apoi sa fie deschis.
Cea mai indicata metoda de criptare este scrierea mesajelor într-un editor de text (Notepad sau altul), salvarea sub forma de fisier text si apoi criptarea acestui fisier cu un program gratuit de criptare. Fisierul text criptat va fi atasat la un mesaj mail si trimis destinatarului. De asemenea, unele programe de arhivare (WinRAR) permit arhivarea cu ajutorul unei parole în asa fel încât fisierul respectiv sa nu poata fi dezarhivat daca nu este cunoscuta parola. Destinatarul mesajului trebuie, bineînteles, sa cunoasca parola cu care sunt criptate sau arhivate fisierele, pentru a le putea deschide si citi.
Confirmarea de citire a mesajelor. Atunci când trimitem un mesaj foarte important se poate cere primirea unei confirmari de citire (CDC) a mesajului. Pentru aceasta, din meniul Tools a ferestrei de compunere a mesajului, se alege optiunea Request Read Receipt. În momentul în care destinatarul deschide mesajul apare o caseta în care este invitat sa trimita o confirmare de primire(CDC).
Transferul fisierelor în retea - FTP. File Transfer Protocol (FTP) este serviciul care da posibilitatea utilizatorilor de a transfera fisiere de la un calculator aflat în Internet sau Intranet, care se numeste remote host, pe calculatorul local. Pentru a transfera un fisier de la un server FTP sau remote host, este necesar un program numit client FTP.
FTP (File Transfer Protocol) este un set de reguli, implementat pe arhitectura client-server, ce permite transferul fisierelor între doua noduri ale retelei Internet. Accesul la acest serviciu este gratuit. O astfel de operatie de copiere poarta numele de download.
Pentru acces clientul trebuie sa fie introdus ca utilizator pe serverul de la distanta. Fac exceptie serverele publice, la care utilizatorii au drepturi restrânse (eventual numai de citire).
Programele FTP pot executa:
deschiderea unei conexiuni pe un server la distanta (open);
vizualizarea continutului directoarelor de pe server(dir);
deplasarea în cadrul directoarelor (cd);
controlul transferului de fisiere în functie de modul de reprezentare (ASCII pentru fisiere text, programe sursa, posta electronica, arhiva etc. si binar pentru fisiere din baze de date, procesoare de tabele, programe executabile etc.);
copierea fisierelor de pe serverul la distanta pe un calculator local (get si mget);
copierea unui fisier local pe un server la distanta (put si mput).
Serviciul FTP poate fi activat sub Linux /Unix, Windows sau folosind un browser. Sub Windows se foloseste optiunea Run din meniul Start sau folosind linia de adrese din fereastra Internet Explorer (de exemplu, adresa ftp uaic.ro).
Serviciul World WideWeb (Web /WWW). Web sau WWW reprezinta un serviciu de informare pe Internet, care face posibila navigarea într-o colectie de documente multimedia prin intermediul cuvintelor de legatura. Acronimul deriva din propriile trasaturi:
world wide (în întreaga lume) - posibilitatea cautarii informatiei în întregul Internet;
web (pânza de paianjen) - organizarea informatiei sub forma unui painjenis în care folosind hypertextul se poate naviga cu usurinta.
Astfel, reteaua WWW reprezinta o colectie uriasa de fisiere si gestioneaza pagini Web (documente HTML) ce sunt stocate. Astazi nu se face de fapt o deosebire între Web si Internet succesul noului tandem Internet-www fiind deplin.
Apelarea serviciului Web presupune utilizarea urmatoarelor elemente:
URL (Universal Resource Locators) - identificator uniform al resurselor - care permite, printr-un sir de caractere, identificarea precisa a tipului si locatiei unei resurse Internet. O adresa URL include tipul de resursa accesat (WWW, Gopher, Wais etc.), serverul si calea fisierului accesat.
Sintaxa unei adrese este: <scheme>://host.domain/path/file
Unde scheme poate reprezenta unul din elementele:
file pentru un fisier local (din sistemul utilizatorului);
FTP pentru un fisier de pe un server FTP anonim;
HTTP pentru un fisier de pe un server WWW;
Gopher pentru un fisier de pe un server Gopher;
Wais pentru un fisier de pe un server Wais;
News pentru un grup de stiri UseNet etc.
De exemplu, pentru a accesa informatii generale despre Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor de la Universitatea "Al. I. Cuza" din Iasi se foloseste adresa: https://www.feaa.uaic.ro/despre_feaa/index.htm
- HTTP (HyperText Transfer Protocol) - protocol de transfer hipertext* care asigura comunicarea între serverul si navigatorul Web, pentru a obtine informatii din WWW. Standardul HTTP permite autorilor sa-si înglobeze în documentele Web hiperlegaturi (hyperlink) , care la activare initiaza un proces de transfer al datelor ce asigura accesarea si regasirea documentelor fara interventii suplimentare.
- HTML (HyperText Markup Language) - limbaj de realizare a hipertextelor, care permite crearea documentelor hipertext care vor fi vizualizate cu ajutorul navigatorului Web.
Serverul Web are rolul de a distribui informatia stocata sub forma unor documente, folosind un soft special, iar accesul clientilor la informatia de pe serverul Web se face cu ajutorul unui soft client numit navigator sau browser. Navigatorul si serverul Web coopereaza dupa modelul client-server, browserul emite cereri si receptioneaza datele care vor fi afisate. Dupa receptia datelor, browserul formateaza documentul tinând seama de tag-urile HTML.
Browserele Web pot fi alfanumerice sau grafice. Sunt preferate cele grafice întrucât permit vizualizarea imaginilor inserate si a unei game deosebit de variate de fonturi si machete de documente.
Sub Windows, navigatorul cel mai utilizat este Internet Explorer care asigura: navigarea pe Internet; utilizarea postei electronice în paginile Web; discutii de grup; compunerea paginilor Web; realizarea de conferinte si grupuri de lucru pe Internet; informarea automata din Web.
Cautarea si localizarea informatiilor necesare dintr-o baza de date se poate realizeaza prin intermediul motoarelor de cautare (search engine). Cele mai cunoscute sunt:
- Google cu adresa https://www.google.com
- AltaVista cu adresa https://altavista.digital.com
- Yahoo cu adresa https://www.yahoo.com/
Exista si motoare de productie autohtona care permit organizarea informatiei continute în site-urile românesti într-o serie de portaluri. Cele mai cunoscute astfel de adrese sunt: https://www.acasa.ro; https://www.alias.go.ro; https://romania.dot.ro; https://www.millennium.ro; https://romanians.com/romania; https://search.mic.ro/; https://index.ro etc.
În Web, documentele sunt organizate în pagini. O pagina Web este alcatuita dintr-un fisier html si din fisiere asociate (pentru grafica, scripturi etc.) aflate într-un anumit director din reteaua Internet. De obicei o pagina Web contine legaturi la alte pagini Web.
Un grup de documente html conexe, împreuna cu fisierele, scripturile si bazele de date asociate formeaza asa numitul site Web. Pentru a accesa un site Web utilizatorul are nevoie de un browser Web si de o legatura la Internet. Cele mai multe site-uri Web folosesc o pagina de baza ca punct de pornire cu rolul de a prezenta cuprinsul site-ului.
În general documentele HTML dintr-un site Web acopera unul sau mai multe subiecte /domenii înrudite si sunt interconectate prin hiperlegaturi. Iata câteva exemple de pagini si informatiile pe care le ofera:
www.incorporate.com ofera posibilitatea utilizatorului de a se lansa în afaceri.
www.dbisna.com ofera informatii despre anumite firme precum si sfaturi utile.
www.rscnet.com ofera posibilitatea de a realiza reclama pentru produse si servicii.
www.compaq.com ofera informatii privind produsele Compaq.
www.hp.com ofera informatii referitoare la firma Hewlett Packard.
www.ibm.com ofera informatii referitoare la firma IBM.
www.microsoft.com ofera informatii referitoare la firma Microsoft.
www.witehouse.gov ofera posibilitatea vizitarii Casei Albe, prezentând date despre organizarea administratiei Statelor Unite ale Americii.
Site-urile românesti, prin numar, dar si prin calitatea grafica si informationala pot fi comparate cu cele internationale.
www.consult.ro ofera on-line informatii (prin întrebari si raspunsuri) si consultanta pe patru sectiuni distincte: juridic, economic, psihologic si medical.
www.ici.ro/romania/limbarom/economie ofera informatii privind indicatorii economici, investitiile straine, sistemul financiar-bancar, privatizare, bugetul de stat etc.
www.financiare.ro ofera informatii privind noutatile din lumea financiara româneasca, inclusiv informatii financiar-bancare pentru investitii personale.
www.business.ro contine informatii privind pietele de capital.
https://www.guv.ro permite accesarea informatiilor privind Guvernul României.
https://www.ina.gov.ro ofera informatii Institutul National de Administratie.
https://www.rotravel.com prezinta informatii turistice despre România.
https://www.ziare.com permite accesarea principalelor ziare românesti.
4.4. Intranetul si Extranetul unei organizatii. Caracteristici generale
Pe lânga Internet, comunicatiile interumane pot sa se organizeze si sa se optimizeze si în alte moduri, derivate din Internet. Intra aici, cu precadere Intranet-ul si Extranet-ul
Intranet este o retea proiectata pentru prelucrarea informatiilor în cadrul unei organizatiile sau al unei firme. Printre serviciile pe care le ofera se numara distribuirea documentelor, a softului, accesul la baze de date si instruirea personalului. Intranetul implica de obicei aplicatii asociate cu Internetul (paginile Web, browser Web, site-urile FTP, posta electronica, grupurile de informare si listele postale), dar care sunt accesibile numai celor care activeaza în cadrul firmei sau organizatiei respective.
Extranet este o extensie a unui Intranet din organizatiile care utilizeaza tehnologia www pentru a facilita comunicatiile cu furnizorii si clientii. Extranetul permite furnizorilor si clientilor un acces limitat la Intranetul firmei, astfel încât relatiile comerciale sa fie mai rapide si mai eficiente. Extranet-ul devine legatura dintre Intranet si Internet, adica o zona cu caracter privat (accesul câtorva companii) sau public (accesul liber pentru orice companie).
Intranetul este un instrument care foloseste tehnologiile Internetului si facilitatile de comunicare si redistribuire prin multiple locatii, platforme si baze de date în cadrul unei organizatii.
Prin Intranet se întelege utilizarea tehnologiilor Internet în vederea legarii într-un tot unitar a resurselor informationale ale unei organizatii: de la text la baze de date vechi, la fluxul de munca si gestiunea documentelor (John Desborough).
Pe de alta parte, intranetul nu trebuie privit ca o entitate separata, ci integrat în cadru mai vast al realitatilor lumii actuale, a modelului pe care un organism (de orice natura: comerciala, non-profit etc.) îl urmeaza în vederea propriei sale organizari. În acest context intranetul propune un model, un mod tehnocratic de organizare a comunicatiilor interumane.
Caracteristicile intranetului sunt:
este usor de învatat utilizatorii beneficiind de experienta acumulata prin folosirea retelei Internet;
este independent de localizarea utilizatorului;
are un cost scazut de mentinere si întretinere;
faciliteaza comunicarea întregului personal al organizatiei.
Aparitia www a facilitat accesul la informatie pentru oricine. Intranet faciliteaza accesul la informatii dezvoltându-se în interiorul unei organizatii. Intranetul este cvasi-acoperitor pentru gestiunea informatiilor si lucrul în grup în cadrul unei organizatii.
Intranetul permite: sporirea eficacitatii în interiorul organizatiei, reducerea activitatilor transpuse pe hârtie, reducerea costurilor, cresterea transparentei în interiorul organizatiei, oferirea, pentru orice activitate, a unui instrument ce conduce la competitivitate.
Intranetul este un concept flexibil, care nu are o reteta de implementare prestabilita ce trebuie respectata pas cu pas, arhitectura putând fi modelata dupa nevoile fiecarei organizatii. Din acest punct de vedere, intranetul poate integra oricare din urmatoarele servicii Internet:
e-mail (posta electronica) - servicii de mesagerie interna;
web - metoda de publicare a informatiei în forma electronica;
ftp (File Transfer Protocol) - transfer de fisiere;
irc (Internet Relay Chat) sau alta varianta de serviciu colaborativ - comunicarea sincrona (în direct, online) între doua sau mai multe persoane;
mailing-lists (liste de discutii) - bazate pe serviciul de posta electronica faciliteaza trimiterea simultana a unui mesaj catre un grup de destinatari;
newsgroups (grupuri de stiri) - difuzarea de stiri pe diferite teme de interes etc.
Pentru exploatarea acestor servicii intranetul foloseste anumite tehnologii si standarde.
TCP/IP este un termen strict legat de domeniul retelelor de calculatoare. Intranet a preluat întreaga infrastructura a Internetului, inclusiv protocolul TCP/IP. Fiind însa vorba de reteaua interna a unei organizatii, stabilirea identificatorului (a numarului de IP) nu mai trebuie sa tina cont de o anumita autoritate globala externa, ci doar de politica stabilita de administratorul respectivei retele.
Standarde de posta electronica. Pentru serviciile de mesagerie (posta electronica) se utilizeaza frecvent atât standardele utilizate în Internet (SMTP si IMAP), cât si unele standarde proprietare (cum ar fi solutiile oferite de companii ca Microsoft, Novell, Lotus).
Protocolul FTP (File Transfer Protocol) asigura o transmitere eficienta a pachetelor mari de date (fisiere) de-a lungul Internetului. Solutia este suficient de fiabila si este adesea implementata acolo unde nu exista instalat deja un server de fisiere dedicat acestui scop.
Tendinta ultimilor ani a fost aceea de a renunta la orientarea axata pe fisiere (aplicatii) a informatiei, prin înlocuirea cu o noua abordare: orientarea axata pe documente. Acest fapt este reflectat în lumea Internetului la nivelul protocolului HTTP (HyperText Transfer Protocol), prin intermediul caruia se lucreaza (la nivel logic) cu documente (compuse din mai multe fisiere, diferite ca format), si nu cu fisiere. Pentru descrierea documentelor s-a creat standardul HTML (HyperText Markup Language). HTML este un standard de descriere a unui document (document HTML), prin intermediul utilizarii de tag-uri de descriere. Tandemul HTTP-HTML reprezinta infrastructura serviciului Web, care a dus la crearea noilor instrumente de lucru - navigatoarele de Web.
Asigurarea securitatii datelor stocate si vehiculate în cadrul unei retele de calculatoare, presupune proceduri de manipulare a datelor. A avea o retea de computere cu acces sigur la date presupune o procedura de autentificare a utilizatorilor si /sau de autorizare diferentiata pentru anumite resurse. În plus, trebuie avute în vedere si modalitatile de accesare: daca exista sau nu posibilitatea de acces din exteriorul companiei, via Internet. Acest lucru este de dorit în anumite cazuri, mai ales pentru persoanele care calatoresc mult (departamentul marketing) si au nevoie de informatiile stocate în cadrul intranetului organizatiei lor. În astfel de situatii este necesara autentificarea utilizatorilor si stabilirea unei modalitati de tranzitare sigura a datelor în cadrul retelei publice (Internetul). Partea de autentificare a utilizatorilor este implementata, de obicei, prin instalarea asa numitele firewall-uri (ziduri de foc).
4.4.2 Extranetul organizatiei
Extranet este un concept care face legatura dintre Internet si Intranet, adica reprezinta o zona care are atât un caracter privat (acces restrâns la câteva companii), cât si unul public (mai mult de o companie). Asadar, prin Extranet se întelege utilizarea tehnologiilor Internet în vederea conectarii resurselor informationale ale mai multor organisme între care exista legaturi de colaborare.
Retelele Intranet si Extranet ofera o noua modalitate de colaborare, mult mai eficienta si mai ieftina. Companiile pot folosi Intranet-ul si Extranet-ul pentru a distribui informatiile la costuri scazute si practic fara întârziere. Le pot folosi pentru a perfectiona cooperarea cu propria lor organizatie dar si cu partenerii externi, eliminând distantele geografice. De asemenea, pot folosi aceste tehnologii pentru a interconecta calculatoare si aplicatii într-un fel cu totul nou, ducând la cresterea productivitati prin distribuirea facila a informatiei; transmiterea de date fara utilizarea hârtiei; formarea de echipe virtuale fara limitari de spatiu.
Exemple de teste grila
1.Componentele de baza ale unei retele de calculatoare sunt
a) ] dispozitive între care se produce schimbul de informatii
b) ] elemente de conectare
c) ] memoriile externe
2.Care dintre urmatoarele afirmatii relative la retelele client-server sunt adevarate?
a) ] asigura partajarea resurselor fizice si logice
b) ] administrarea retelei este greoaie
c) ] permite adaptarea ei la cerintele utilizatorilor.
d) ] nu dispune de servere dedicate
e)
3. Functiile mediului Internet pot fi grupate în urmatoarele categorii
a) ] localizare si cautare (fisiere, adrese etc.)
b) ] comunicare /transfer (fisiere, scrisori, pachete etc.)
c) ] prelucrare (operatii I/E, calcule etc.)
d) ] protectia informatiilor si operatiilor (acces cu parola, drepturi de utilizare)
4. Caracteristicile intranetului sunt:
a) ] este usor de învatat utilizatorii beneficiind de experienta acumulata prin folosirea retelei Internet
b) ] este independent de localizarea efectiva a utilizatorului
c) ] are un cost ridicat de mentinere si întretinere
5. Care din urmatoarele afirmatii relative la retelele peer-to-peer sunt adevarate
a) ] introduc principii de exploatare distribuita
b) ] nu exista servere dedicate
c) ] organizarea este ierarhica
d) ] sunt mai simple si mai ieftine
e) ] ofera aceleasi performante ca si retelele cu arhitecturi client-server
|
