SISTEMUL DE OPERARE MS-DOS

3.1 Definitie

Multimea tuturor programelor executate de un calculator formeaza software-ul acestuia. O parte din programe sunt livrate de firma producatoare odata cu echipamentul de calcul, formând sistemul de programe de baza, altele sunt scrise de utilizatori si formeaza programele de aplicatie.

Programul de baza asigura o folosire eficienta a calculatorului, grupându-se în doua subsisteme de baza:

sistemul de operare sau de exploatare cu functii generale de gestiune a resurselor de calcul (unitati de intrare si iesire, memorie);

sistemul de programare, cu functii de asistare a programatorilor în utilizarea calculatorului (alcatuirea programului sursa, compilarea, editarea de legaturi).

Sistemul de operare se bazeaza ca tehnica de programare pe utilizarea subprogramelor; conform acestei tehnici un program poate fi realizat din parti mai simple numite subprograme, legaturile dintre ele realizându-se prin instructiuni speciale, numite apeluri de subprograme sau instructiuni de executie a subprogramelor.

Sistemul de operare MS-DOS (MICROSOFT DISK OPERATYNG SYSTEM) în calitatea sa de interfata între hardware-ul calculatorului si utilizator sau programele sale de aplicatie, constituie factorul primordial si garantia transportabilitatii aplicatiilor în exploatarea acestui parc enorm de masini; compatibilitatea este cel mai bine definita de posibilitatea folosirii aceluiasi sistem de operare, MS-DOS, pe ansamblul acestor calculatoare.

Sistemul de operare este un program care intra în functiune la pornirea calculatorului si asigura în principal trei functii programate:

gestiunea operatiilor de intrare-iesire;

gestiunea datelor pe suportul de memorie externa nevolatila (de regula suport magnetic);

controlul încarcarii în memorie, punerii în functiune si încetarii activitatii pentru programele utilizator.

Pentru realizarea celei de-a doua functii, datele si programele se memoreaza pe suportul magnetic sub o forma care sa permita manipularea lor ca o entitate - purtând numele de fisier. Prin comparatie, fisierul si suportul magnetic se gasesc în aceeasi relatie în care se gaseste o carte si biblioteca. Fisierul se identifica prin numele sau, nume compus din doua câmpuri:

- nume, format din 8 caractere alfanumerice, mai putin caracterele:  . > , + = ; ) (

- extensie, formata din maximum 3 caractere alfanumerice (este optionala).

Cele doua câmpuri se scriu împreuna si se separa prin punct. Câmpul nume individualizeaza fisiereul pentru a fi utilizat, iar cel de-al doilea câmp, extensie, este folosit de obicei pentru a face o specificare asupra continutului.

În afara acestei forme de grupare fizica a fisierelor, sistemul de operare MS-DOS mai utilizeaza si o forma logica de grupare, care consta în posibilitatea de reunire a mai multor fisiere într-un grup numit director care respecta aceleasi reguli de stabilire a numelui ca si fisierul. Printre fisierele care compun un director se poate gasi un alt director si în cadrul acestuia alt director (subdirector), ceea ce conduce la o organizare de tip arbore.

Exista un director cu un statut special si anume directorul radacina (root), care reprezinta originea de pornire în constructia arborelui.

Un disc în format MS-DOS este împartit din punct de vedere functional în patru parti:

BOOT - zona în care se gaseste programul de încarcare al sistemului de operare;

FAT (FILE ALLOCATION TABLE) contine informatii cu ajutorul carora se gestioneaza spatiul pe disc;

DIR - directorul radacina;

FILE - zona alocata fisierelor la începutul careia se gasesc fisierele IO.SYS si MSDOS.SYS.

Zona "dir" este organizata sub forma unui tabel care contine pe fiecare linie toate informatiile necesare accesului la un fisier: nume, extensie, data si ora la care a fost creata adresa din FAT unde se gaseste informatia de localizare fizica pe disc. Fiecare astfel de linie poartă 858d31i ; denumirea de intrare-director (director-entry), ea putând fi utilizata nu numai pentru fisierele obisnuite, ci si pentru subdirectoare si pentru eticheta de volum.

Pentru a referi în mod complet un fisier trebuie sa specificam si numele subdirectorului în care se afla.

Deoarece nu exista restrictii în privinta numelui de subdirector este foarte posibil sa avem doua subdirectoare cu acelasi nume, în acest caz trebuie sa specificam calea de acces aratând modul de parcurgere a arborelui de la radacina si pâna la subdirectorul dorit. Aceasta specificare se face prin scrierea numelor de subdirector de pe cale, separate prin caracterul (backslash). Caracterul backslash singular specifica directorul radacina.

Numele concura la formarea completa a numelui de fisiere prin intercalarea lui între numele unitatii si numele fisierului.

[d:] [path] filename.ext

Se observa ca primii doi parametri sunt cuprinsi între paranteze drepte, ceea ce specifica faptul ca ei sunt optionali. Ei pot sa lipseasca în anumite conditii, ceea ce face mult mai usoara scrierea unui nume de fisier. Pentru aceasta trebuie sa introducem doua notiuni noi: disc implicit si director curent. Acesti parametri sunt memorati de sistemul de operare si atunci când referim un fisier omitem unul sau ambii parametrii (disc sau cale de acces), ei sunt supliniti pentru valorile memorate.

Pentru fiecare unitate de disc din sistem exista un director curent. Parametrii mentionati pot fi încarcati în memorie prin directive adresate interpretorului de comenzi astfel:

disc implicit - se specifica numele (litera) discului, urmat de : dupa care se apasa tasta ENTER;

director curent - prin comanda interna CD.

3.2 Lansarea sistemului de operare

La punerea calculatorului sub tensiune, prima instructiune executata este un salt neconditionat, JMP, la începutul segmentului de program numit POST (POWER ON SELF TEST).

Aceasta este prima parte a ROM - BIOS (READ ONLY MEMORY - BASIC INPUT OUTPUT SYSTEM):

- scrie si citeste toata memoria de tip RAM (RANDOM ACCESS MEMORY) pentru a depista eventualele erori;

- testeaza componentele importante ale sistemului: DMA (DIRECT MEMORY ACCESS), discurile, tastatura si instaleaza vectorii de întrerupere caracteristici BIOS-ului;

- efectueaza secventa numita ROM - SCAN pentru a depista segmentele de cod aflate în memorii de tip ROM de pe placile introduse în calculator.

Urmeaza executia secventei BOOT care încearca încarcarea sistemului de operare de pe discul flexibil sau discul fix.

Încarcarea sistemului presupune existenta a trei fisiere: IO.SYS, MSDOS.SYS si COMMAND.COM. Primele doua sunt fisiere invizibile (au atributul hidden - "ascuns"); ele nu pot fi citite, copiate sau executate prin comenzile obisnuite de memorare a fisierelor.

Al treilea fisier reprezinta interpretorul de comenzi care preia comenzile introduse de utilizator de la tastatura, le afiseaza pe ecran, le interpreteaza si le executa.

Odata cu lansarea sistemului de operare MS-DOS, acesta cauta în directorul radacina (root) pe unitatea de disc de unde a fost încarcat un fisier de configurare numit CONFIG.SYS (se poate utiliza comanda DIR pentru a verifica existenta fisierului CONFIG.SYS pe disc). Daca acest fisier este gasit, atunci este citit si comenzile lui sunt interpretate, daca nu exista, sistemul de operare MS-DOS este configurat cu valorile implicite ale comenzilor de configurare.

3.2.1 Configurarea sistemului

CONFIG.SYS poate contine urmatoarele comenzi: BREAK, BUFFERS, COUNTRY, DEVICE, DRIVPARM, FCBS, FILES, INSTALL, LASTDRIVE, REM, SHELL, STACKS. Orice modificare sau adaugare de comenzi devine efectiva la urmatoarea lansare a sistemului de operare.

Comanda BREAK

Sintaxa: BREAK [ON/OFF]

Aceasta comanda are drept scop întreruperea unui program în executie, care se poate realiza prin utilizarea caracterului Ctrl-C (CTRL-BREAK). În mod normal sistemul de operare verifica introducerea acestui caracter numai în timpul operatiilor de intrare/iesire cu echipamentele standard. Prin comanda BREAK se poate verifica introducerea caracterului Ctrl-C la fiecare apel de functie sistem.

Parametrul ON detrmina verificarea introducerii caracterului Ctrl-C la fiecare apel de functie standard.

Parametrul OFF permite aceasta verificare numai la operatiile de intrare/iesire cu echipamentele standard.

Comanda BREAK este o comanda interna care nu este accesibila la lucrul cu retele de calculatoare.

Comanda BUFFERS

Sintaxa: BUFFERS = n [,m] [/x]

Are ca scop fixarea numarului de buffer-e pe disc, numite si zone tampon, pe care sistemul MS-DOS le aloca în memorie în momentul încarcarii lui.

Parametrul n ia valori de la 1 la 99 si reprezinta numarul buffer-elor de disc pe care le aloca sistemul la lansare. Daca se specifica optiunea /x buffer-ele sunt plasate în memoria expandata. Pot fi definite cel mult 10000 de buffer-e cu conditia ca numarul lor sa nu depaseasca numarul maxim de buffer-e care încap în memoria expandata. Aceasta valoare ramâne activa pâna la o noua lansare a sistemului de operare cu o valoare diferita specificata în fisierul de comenzi CONFIG.SYS.

Parametru m care este optional reprezinta numarul maxim de sectoare care pot fi citite sau scrise printr-o singura operatie de intrare-iesire.

Un buffer este o zona de memorie de aproximativ 528 octeti pe care MS-DOS o utilizeaza pentru a pastra informatiile de intrare-iesire în timpul operatiilor de citire-scriere cu un disc flexibil sau cu un disc fix de mare capacitate. Cu cât sistemul are mai multe buffer-e, cu atât mai multe date vor fi tinute în memorie.

Numarul optim de buffer-e se stabileste de utilizator pe baza tipului de aplicatie folosit cel mai frecvent, dimensiunii memoriei RAM a calculatorului si a analizelor de performanta a sistemului utilizând aplicatia particulara cu un numar diferit de buffer-e alocate.

Comanda FILES

Sintaxa: FILES = x

Are drept scop definirea numarului de fisiere pe care MS-DOS le poate accesa.

Parametrul x reprezinta numarul de fisiere la care au acces functiile sistem.

Comanda INSTALL

Sintaxa: INSTALL = [d] [path] filename [parms]

parms este linia de comanda optionala preluata de fisierul filename.

Executa una din urmatoarele comenzi: FASTOPEN, KEYB, NLSFUNC sau SHARE în timpul procesarii fisierului CONFIG.SYS.

filename este unul din fisierele: FASTOPEN.EXE, KEY.EXE, NLSFUNC.EXE sau SHARE.EXE. Nu exista valoare implicita.

Comanda LASTDRIVE

Sintaxa: LASTDRIVE = X

Aceasta comanda fixeaza numarul maxim de discuri logice la care MS-DOS are acces.

X poate fi orice litera de la A la Z. Valoarea lui X reprezinta ultimul disc pe care MS-DOS îl va accepta. Numarul minim este egal cu numarul de discuri instalate pe calculator. Aceasta comanda este utila numai într-o retea. La încarcare MS-DOS presupune ca exista cel putin cinci discuri instalate. Daca dorim sa accesam mai mult de cinci discuri folosim comanda LASTDRIVE.

Comanda REM

Sintaxa: REM [comentariu]

Aceasta comanda presupune încarcarea de comentarii în fisierul CONFIG.SYS.

comentariu este orice sir de caractere.

Comanda SHELL

Sintaxa: SHELL = [d:] [path] filename [parms]

Presupune lansarea în executie a unui anumit procesor de comenzi.

Parametrul filename reprezinta programul de procesare a comenzilor, iar parms reprezinta linia de comanda necesara programului filename.

Procesorul implicit al lui MS-DOS este COMMAND.COM.

Comanda STACKS

Sintaxa: STACKS = n,s

Permite utilizarea dinamica a stivelor de date.

n reprezinta numarul de stive, iar s marimea fiecarei stive.

Valorile permise pentru n = [0,64], iar pentru s = [0,512]. În momentul aparitiei unei întreruperi hardware MS-DOS îi aloca o stiva din cele n specificate în comanda STACKS.

Dupa executia comenzilor din fisierul de configurare CONFIG.SYS este încarcat interpretorul de comenzi. Acesta preia controlul si încearca si executia unui fisier special denumit AUTOEXEC.BAT.

În acest fisier se pot afla orice comenzi care pot fi date în mod normal la aparitia prompter-ului de sistem. Putem folosi acest fisier pentru a pregati sistemul MS-DOS în scopul rularii unui program de aplicatie.

Fisierul AUTOEXEC.BAT ne permite sa lansam programe în executie automat la încarcarea MS-DOS.

3.2.2 Procesorul de comenzi

Dialogul între sistemul de operare si utilizator se face prin intermediul procesorului de comenzi COMMAND.COM. Acesta preia o asa numita linie de comanda pe care mai întâi o depune într-un buffer intern, o analizeaza, executând apoi operatia dorita. Primul cuvânt din linie este considerat a fi comanda, iar urmatoarele se considera a fi parametrii sau optiunile.

Cuvântul care reprezinta comanda trebuie sa fie o comanda interna, tratata direct de catre intrepretorul de comenzi sau numele unui fisier executabil având extensia COM sau EXE.

Când comanda este un fisier executabil atunci el va fi cautat mai întâi în directorul curent si apoi în listele de specificatii de context, ce au fost stabilite prin comenzi anterioare de tip PATH sau APPEND.

Cuvântul sau cuvintele urmatoare pot reprezenta parametrii sau optiuni. În cazul în care ne referim strict la comenzile DOS, indiferent de categorie optiunile sunt precedate de caracterul slash (/) si determina modul de lucru al comenzilor, iar parametrii sunt de regula nume fisier. În cazul parametrilor exista posibilitatea pentru anumite comenzi sa se specifice un grup de fisiere, prin asa numite nume generice.

Exista pentru aceasta un set de metacaractere (wildcards):

se echivaleaza cu orice caracter, dar numai unul pentru fiecare metacaracter;

se echivaleaza cu orice caracter sau sir de caractere.

În cadrul liniei adresate interpretorului de comenzi se mai pot folosi o serie de simboluri care determina redirectarea intrarii sau iesirii standard a unui program (comenzi MS-DOS) astfel încât în loc de tastatura si display (CON) sa facem operatii de intrare/iesire de la/catre fisiere sau alt dispozitiv de intrare/iesire, sau sa transmitem rezultatele executiei unui program catre intrarea altui program:

> redirecteaza iesirea unui program de la COM catre un fisier sau un alt dispozitiv. Daca fisierul destinatie exista, el va pierde continutul original;

>> redirecteaza iesirea unui program de la CON catre un fisier sau un alt dispozitiv. Daca fisierul destinatie exista, atunci noile informatii se adauga dupa continutul original al fisierului;

< redirecteaza intrarea unui program de la un fisier în loc de tastatura.

3.3 Comenzi interne

Comenzile interne sunt acele comenzi care nu sunt deservite de fisiere executabile, ci sunt rezolvate direct de catre interpretorul de comenzi.

Comanda BREAK a fost prezentata la CONFIG.SYS.

Comanda CHCP

Sintaxa: CHCP [nnn]

Activeaza sau modifica pagina de cod (cod page) curenta pentru procesorul de comenzi COMMAND.COM. Parametrul nnn reprezinta pagina de cod pentru initializare. Comanda CHCP accepta ca pagina de cod valida, una din cele doua pagini de cod sistem pregatite. Daca se selecteaza o pagina de cod nepregatita pentru sistem, se afiseaza pe ecran un mesaj de eroare. Daca se da comanda CHCP fara parametru, atunci se afiseaza pagina de cod activa si paginile de cod pregatite pentru sistem. Se poate selecta oricare dintre paginile de cod sistem pregatite prin comanda COUNTRY în fisierul CONFIG.SYS.

Orice program care se ruleaza dupa pozitionarea unei noi pagini de cod va utiliza noua pagina de cod. Programele lansate în executie înainte de a avea o noua pagina de cod, folosesc pagina de cod originala.

Pentru a vedea codul paginii active folosim comanda CHCP, iar pe ecran va apare mesajul ACTIVE COD PAGE: 437.

Valorile lui nnn pot fi:

437 pentru USA

850 Latin I

852 Latin II (slavic)

860 Portugheza

836 Canadiana - Franceza

865 Nordica.

Comanda CHDIR

Sintaxa: CD [d:] [path]

sau: CHDIR [d:] [path]

Permite schimbarea sau afisarea directorului curent de pe discul specificat sau implicit. Fisierele ale caror nume sunt specificate fara indicarea directorului de care apartin sunt cautate automat în directorul curent. Daca nu se specifica nici o unitate de disc se presupune unitatea implicita.

Schimbarea directorului curent al unei unitati de disc se obtine prin specificarea caii directorului ca parametru al comenzii CHDIR.

La executia comenzii CD fara parametru sau numai cu C: se afiseaza calea directorului curent de pe discul implicit sau specificat.

Se pot folosi urmatoarele forme prescurtate pentru directorul radacina sau directorul parinte:

- directorul radacina;

- directorul curent;

- directorul parinte al directorului curent, respectiv directorul ce se afla la nivelul imediat superior pe calea spre radacina.

Exemple:

Presupunem ca avem urmatoarea structura tip arbore în discul C: avem directoarele SITUATII si PROG, iar PROG la rândul lui are subdirectoarele SALARII si BALANTA.

C:

- SITUATII

- PROG

- SALARII

- BALANTA

Daca dam comanda:

CD C:/SITUATII

trecem în directorul SITUATII.

Pentru a trece direct în subdirectorul SALARII folosim comanda:

CD C:/PROG/SALARII

Comanda CLS

Sintaxa: CLS

Aceasta comanda permite stergerea ecranului pentru echipamentul standard de iesire. Daca au fost selectate culorile de fond (background) si scriere (foreground) aceste culori ramân neschimbate. Astfel, dispozitivul standard de iesire (monitorul) este initializat la caractere albe si fond negru.

Comanda COPY

Sintaxa: COPY [/a] [/b] [d:] [path] filename [.ext]

[/a] [/b] [d:] [path] [filename] [.ext] [/a] [/b] [/v]

sau:

COPY [/a] [/b] [d:] [path] filename [.ext]

[/a] [/b] [+[d:] [path] filename [.ext] [/a] [/b] ...]

[d:] [path] filename [.ext] [/a] [/b] [/v]

Comanda COPY permite copierea unuia sau mai multor fisiere de pe un disc specificat si (optional) schimbarea numelui fisierului daca se specifica aceasta prin schimbarea numelui în destinatie. De asemenea se poate realiza si concatenarea de fisiere, daca fisierele sursa au operatorul + între numele lor.

Daca nu se specifica destinatia, copia este creata în directorul curent. Daca se doreste copierea unor fisiere pe acelasi disc si în acelasi director, trebuie ca numele copiei sa fie diferit de numele fisierului original sursa. Aceasta comanda se poate utiliza si pentru transferul datelor între oricare din echipamentele periferice ale sistemului.

Optiunile folosite:

/a - semnifica folosirea fisierelor de tip ASCII;

/b - semnifica folosirea fisierelor binare;

/v - verifica si compara sursa cu destinatia, corectitudinea scrierii acesteia.

Exemple:

COPY C:\USR\SOCIO\TEXT\capitol1.doc\A:

(va crea un nou fisier cu numele capitol 1 pe discul floppy)

COPY C:\USR\SOCIO\TEXT\*.doc\A:

(copiaza toate fisierele cu extensia .doc pe discul A)

COPY C:\USR\SOCIO\TEXT\capitol1.doc+capitol2.doc capitol12.doc /V

(va concatena fisierele capitol1.doc si capitol2.doc în fisierul capitol12.doc si va verifica si va compara sursa cu destinatia).

Comanda DATE

Sintaxa: DATE [mm-dd-yy]

Comanda DATE permite modificarea sau vizualizarea datei curente a sistemului. La toate culculatoarele personale ceasul functioneaza si dupa decuplarea retelei de alimentare datorita unui sistem de baterii.

Data este înregistrata la intrarea în director pentru fiecare fisier care se creeaza sau modifica.

Parametrii reprezinta:

mm (mounth) - presupune folosirea uneia sau doua cifre pentru reprezentarea lunii (de la 1 - 12);

dd (day) - se folosesc una sau doua cifre pentru a reprezenta ziua (de la 1 - 31);

yy (year) - doua cifre (00) sau patru cifre (2000) reprezentând anul.

Delimitatorul valid în interiorul datei este linia "-", slash "/", sau punctul ".". Este posibil sa se schimbe formatul precizat anterior (mm-dd-yy) utilizând comanda COUNTRY în fisierul CONFIG.SYS, sau utilizând pagini de cod diferite.

Comanda DEL (ERASE)

Sintaxa: DEL [d:] [path] filename.ext [/p]

sau: ERASE [d:] [path] filename.ext [/p

Comanda DEL (ERASE) sterge fisierul cu numele specificat. Aceasta comanda accepta specificatii generice pentru numele de fisier. Daca numele specificat este un nume de director nu se va distruge acesta, ci vor fi sterse toate fisierele pe care le contine, mai putin eventualele subdirectoare atasate lui.

Optiunea /p sugereaza confirmarea înaintea stergerii fisierului specificat.

Exemplu:

Pentru a sterge toate fisierele cu orice tip de extensie din directorul "test" folosim comanda:

DEL C: / test /*.*

Comanda DIR

Sintaxa: DIR [d:] [path] [filename] [/p] [/w] [/a [:atributes] ] [/o [:] sortorder] [/s] [/b] [/l]

Comanda DIR listeaza toate intrarile sau numai cele specificate dintr-un director, fie ele fisiere sau subdirectoare. Alaturi de acestea se mai afiseaza eticheta volumului, seria volumului, directorul curent, spatiul liber al volumului.

Utilizata fara parametri sau optiuni, comanda DIR afiseaza eticheta si seria discului, calea de acces catre catalogul curent, apoi pentru fiecare fisier sau subcatalog, numele de baza, extensia, lungimea în octeti, data si ora ultimei modificari. Pentru subcataloage, în locul extensiei, apare indicatia <DIR>. La sfârsitul listei se afiseaza numarul de fisiere, suma lungimilor acestora, ca si spatiul liber de pe disc.

Optiunile au urmatoarele semnificatii:

Exemple

DIR A:\USR\SOCIO\TEXT *.sam

(afiseaza numele fisierelor din catalogul \USR\SOCIO\TEXT cu extensia .sam);

DIR C: / *.txt/w/p

(afiseaza în mod condensat, toate fisierele cu extensia .txt, oprindu-se dupa umplerea unei pagini).

Comanda EXIT

Sintaxa: EXIT

Are ca efect închiderea activitatii procesorului de comenzi COMMAND.COM si revenirea la nivelul anterior, daca exista unul prin apelarea comenzii COMMAND. Daca nu exista un nivel anterior, atunci comanda ramâne fara efect.

Comanda MKDIR (MD)

Sintaxa: MKDIR [d:] path

sau MD [d:] path

Aceasta comanda creaza un nou director, cu ajutorul ei se poate crea o structura de directoare multinivel pe discul specificat. Lungimea maxima a unei cai de la directorul radacina la nivelul dorit nu poate fi mai mare de 63 caractere, inclusiv caracterele slash "/".

Daca nu se specifica unitatea de disc d: se presupune crearea unui director pe unitatea implicita. Parametrul d: specifica unitatea si path precizeaza calea.

Exemplu

MD A: SALVARE

(creaza un nou catalog numit SALVARE, pe discul A, plasat în catalogul radacina).

Comanda PATH

Sintaxa: PATH

sau  PATH [d:] [path] [; [d:] [path] . ]

Prin comanda PATH se pozitioneaza o cale de cautare a comenzilor. Pentru fisierele de date sau segmente de program trebuie utilizata comanda APPEND. Comanda PATH indica sistemului în ce director sau subdirectoare sa caute fisierele executabile, daca acestea nu se gasesc în directorul curent.

Fisierele executabile sunt cele cu extensii de tip .EXE, .COM sau .BAT. Lungimea maxima a unei cai de cautare este de 127 caractere. Cautarea în directoarele specificate se face mai întâi în directorul curent si apoi în celelalte în ordinea în care apar ele în lista. Directorul curent ramâne acelasi.

Introducerea comanzii PATH fara parametri are ca efect afisarea cailor de cautare curente definite pentru sistem.

Exemplu:

Urmatoarea comanda specifica sistemului sa caute trei directoare, pentru a gasi comenzi externe sau programe executabile; va cauta în ordinea specificata de comanda:

C:/USER/TAXES; B:/USER/INVEST; B:/BIN

Comanda RENAME (REN)

Sintaxa: REN AME] [d:] [path] filename [.ext] filename [.ext]

Comanda RENAME schimba numele fisierului specificat de primul parametru în numele specificat de al doilea parametru. Se pot folosi metacaracterele * si

Daca pentru al doilea fisier este specificat un nume deja existent, pe ecran va apare mesajul: DUPLICATE FILENAME OR FILE NOT FOUND.

Exemple:

REN B:/program1.pas program2.pas

(schimba numele fisierului "program1.pas", de pe unitatea B, în "program2.pas")

REN *.txt *.doc

(schimba numele extensiei tuturor fisierelor cu extensia ".txt" de pe unitatea curenta în ".doc").

Comanda RMDIR (RD)

Sintaxa: RMDIR [d:] path

sau RD [d:] path

Comanda RMDIR sterge un director. Directorul trebuie sa fie vid, adica sa nu contina fisiere sau alte subdirectoare atasate. Directoarele substituite, directorul radacina si directorul curent nu pot fi sterse. Daca încercam sa stergem directorul curent va apare mesajul: ATTEMPT TO REMOVE CURRENT DIRECTORY.

Comanda TIME

Sintaxa: TIME = [hh:mm [ss [.xx]]]

Comanda TIME permite introducerea sau modificarea orei curente. Parametrii reprezinta:

hh - ora si este un numar de doua cifre de la 0-23;

mm - minute si poate fi un numar de doua cifre de la 0 la 59;

ss - secunde si este un numar de doua cifre de la 0-59;

xx - sutimi de secunda, putând lua valori de la 0-99.

Comanda VER

Sintaxa: VER

Aceasta comanda afiseaza numarul de versiune a sistemului de operare. Când introducem comanda VER la un calculator care are instalat MS-DOS 5, se va afisa:

MS-DOS VERSION 5.0

Comanda VOL

Sintaxa: VOL [d:]

Comanda VOL afiseaza eticheta si seria (daca exista) volumului din unitatea specificata (d:).

3.3 Comenzi externe

Comenzile externe sunt acele comenzi deservite de programe aflate sub forma de fisiere executabile pe disc. Aceste programe fac parte din sistemele de operare si se depoziteaza de regula pe discul fix într-un director special C:DOS, specificat de obicei în comanda PATH.

Comanda APPEND

Sintaxa: APPEND [/x] [/e]

sau APPEND [d:] [path] [; [d:] [path] . ] [/x:on(off)] [path:on(off)] [/e]

Comanda APPEND permite unui set de comenzi DOS cautarea fisierelor care nu au fost gasite în directorul curent. Spre deosebire de comanda PATH, comanda APPEND permite cautarea atât a fisierelor executabile cu extensia .COM, .EXE sau .BAT, cât si a fisierelor neexecutabile si este independenta de prima. Ea este folosita, de regula, pentru cautarea fisierelor de date atasate unor programe. Avantajul principal consta în marirea vitezei de cautare în diverse directoare, altele decât cel în care se afla programul executabil.

Prima forma este utilizata la încarcarea comenzii în memorie, dupa care ea devine interna. A doua forma este folosita ulterior pentru specificarea directoarelor de cautare.

Parametrii [d:] [path], introdusi dupa comanda specifica numele cailor în care se face cautarea. Aceste nume de cai nu pot fi introduse la prima executie a comenzii APPEND, daca au fost specificate si optiunile /x sau /e. Directoarele specificate prin comanda APPEND sunt utilizate numai la citirea fisierelor, nu si la scrierea lor.

Elementele listei de cautare sunt separate prin ";". Introducând APPEND numai cu punct si virgula se repozitioneaza lista de cai la lista vida. Introducerea comenzii APPEND fara parametri are ca efect afisarea numelor de directoare care au fost specificate de o comanda APPEND anterioara (vizualizarea cailor de cautare curente).

Optiunile:

/e - este folosita pentru a pastra caile de cautare în zona interpretorului de comenzi, similar cu comanda PATH. Valorile înregistrate în zona pot fi vizualizate si/sau schimbate cu comenzile APPEND sau SET. Daca nu este specificata optiunea /e, sirul care determina caile de cautare este pastrat în comanda APPEND si nu în zona interpretorului de comenzi. În cazul acesta el nu poate fi afisat sau schimbat decât daca se foloseste comanda APPEND. Pentru a avea siguranta ca toate lansarile în executie vor fi afectate de schimbarile facute de comanda APPEND, este recomandata utilizarea comenzii fara specificarea optiunii /e;

/x - adauga directorul specificat la calea curenta, (programe executabile) si permite utilizarea de nume generice pentru fisiere. Specificarea de nume generice va fi operationala numai daca directorul curent este vid;

/x:on - aceasta optiune este analoaga cu optiunea /x;

/x:off - anuleaza efectul optiunii /x:on;

/path:off - anuleaza temporar calea specificata anterior pentru cautarea fisierelor care nu sunt de tipul .EXE, .COM si /x calea specificata ramâne activa pentru fisierele executabile;

/path:on - anuleaza efectul actiunii anterioare.

Exemplu:

Pentru a cauta fisierul de date atasat directorului numit "letters" în discul B si directorului numit "reports" în discul A si, de asemenea, determinarea daca fisierele sunt în directorul curent, folosim comanda:

APPEND B:/letters; APPEND A:/reports

Comanda ASSIGN

Sintaxa: ASSIGN [x [ = ] y [ . ]]

Aceasta comanda determina sistemul de operare sa foloseasca o operatie cu discurile A si B, o unitate diferita de cea specifica în interiorul programului apelat.

Introducerea comenzii ASSIGN fara nici un parametru produce stergerea tuturor reorientarilor facute, revenind la starea initiala de asignare a unitatilor de disc. Nu se poate reorienta o unitate folosita de un alt program si nu se poate reorienta o unitate nedefinita.

Exemple:

Daca avem comanda: ASSIGN A = C, aceasta determina sistemul de operare sa dirijeze toate cererile pentru unitatea A catre unitatea C. Daca se introduce apoi comanda DIR A, sistemul de operare va afisa continutul directorului care se gaseste în mod fizic pe unitatea C.

Daca dam comanda: ASSIGN A = C B = C, toate cererile pentru unitatile A si B sunt dirijate catre unitatea C.

Comanda ATTRIB

Sintaxa: ATTRIB [+r; -r [+a; -a] [d:] [path]] filename [.ext] [/s]

Comanda ATTRIB pozitioneaza sau afiseaza atributele readonly si/sau arhive ale fisierelor specificate. Aceste atribute sunt utilizate de diferite comenzi cum ar fi BACKUP, RESTORE sau XCOPY.

Atributele unui fisier pot fi afisate prin simpla introducere a comenzii ATTRIB urmata de specificarea fisierului.

Optiunea +a (arhive) determina pozitionarea pe 1 a bitului de arhivare a fisierului specificat. Utilizarea optiunii "a" determina anularea bitului de arhivare. Daca bitul de arhivare este pozitionat, fisierul este copiat, altfel fisierul nu este copiat.

Optiunea +r (read-only) permite ca fisierul sa fie protejat la scriere. Când este folosita optiunea -r vor fi permise în continuare operatii de scriere asupra fisierului.

Optiunea /s (subdirectory) permite prelucrarea tuturor fisierelor, atât din directorul specificat, cât si din toate subdirectoarele din nivelurile inferioare.

Exemple:

Prin comanda:

ATTRIB +a REPORT.TXT

se protejeaza la scriere fisierul REPORT.TXT.

Daca folosim comanda:

ATTRIB +a D:/ USERS/ MIHAI/ *.PAS/ S

se pozitioneaza bitul de arhivare al tuturor fisierelor sursa PASCAL de pe unitatea D din directorul USERS/MIHAI; toate fisierele pot fi copiate, de exemplu, pe unitatea A, în directorul S/ M prin comanda:

XCOPY D:/ USERS/ MIHAI/ *.PAS A:/ S/ M.

Comanda BACKUP

Sintaxa: BACKUP d: [path] [filename [.ext]] d: [/s] [/m] [/a] [/d:date] [/t:time] [/f:size] [/l [: [d:] [path] filename [.ext]]]

Comanda BACKUP salveaza unul sau mai multe fisiere de pe un disc pe altul. Primul specificator de fisier reprezinta unitatea de disc, calea si numele fisierelor care vor fi salvate, iar al doilea reprezinta unitatea de disc flexibil pe care se vor salva fisierele. Se accepta specificari de nume generice. Codurile de eroare returnate de comanda sunt urmatoarele:

0 - executie normala;

1 - nu au fost gasite fisiere pentru salvare;

2 - unele fisiere nu au fost salvate datorita conflictului de partajare (SHARE);

3 - operatie terminata de utilizator (Ctrl-Break);

4 - operatie terminata din cauza unei erori aparute.

Optiunea /s (subdirectory) determina salvarea tuturor fisierelor din toate subdirectoarele din nivelurile inferioare directorului curent. Alaturi de acestea sunt salvate si fisierele din directorul curent.

Optiunea /m (modified) determina salvarea doar a fisierelor modificate de la ultima utilizare a comenzii BACKUP. Comanda modifica bitul corespunzator atributului arhive în sensul anularii lui.

Optiunea /a (append) determina salvarea fisierelor alaturi de cele existente pe unitatea specificata. În cazul acesta se va introduce ultimul disc de salvare folosit în operatiile anterioare de salvare.

Optiunea /d: date determina salvarea fisierelor care au fost modificate la sau dupa data specificata, iar /t: time determina salvarea celor care au fost modificate la sau dupa ora specificata.

Optiunea /f: size (format) determina formatarea discului flexibil destinatie daca acesta nu a fost deja formatat.

Optiunea /l: file (log) determina crearea unui fisier catalog. Daca nu se specifica un nume de fisier si o cale, implicit se considera fisierul BACKUP.LOG din directorul radacina al unitatii sursa. Daca exista un fisier cu extensia .LOG informatiile sunt adaugate la sfârsitul acestuia. Prima înregistrare a fisierului contine data si ora salvarii, urmatoarele înregistrari contin numarul în secventa al discului pe care a fost salvat si calea completa sinumele fiecarui fisier salvat.

Exemplu:

Prin comanda:

BACKUP C:\ USER\ MIHAI\ *.* A:

se va realiza salvarea tuturor fisierelor din subdirectorul MIHAI, în discul A.

Comanda COMP

Sintaxa: COMP: [data1] [data2] [/d] [/a] [/l] [/n]

Comanda COMP compara doua seturi de fisiere, byte cu byte, spre deosebire de comanda DISKCOMP care compara doua discuri în întregime si comanda FC care compara doua fisiere. Se foloseste, de obicei, dupa o operatie de copiere.

Parametrul data1 reprezinta locatia si numele fisierului sursa - se pot folosi si caracterele "*" si " " -, iar parametrul data2 reprezinta adresa si numele fisierului destinatie.

Daca nu se introduc parametrii, sau lipseste cel de-al doilea, sistemul lanseaza un dialog pentru introducerea numelor de fisiere; daca ambii parametrii contin numai specificarea unitatii sau caii (fara nume), comanda COMP presupune numele de fisier ".", deci trateaza numele de director ca ansamblul fisierelor ce intra în compunerea lui.

Optiunile:

/d - specifica diferentele ce apar în format zecimal (implicit ele sunt date în hexazecimal);

/a afiseaza diferentele în format caracter;

/l - specifica numarul de linii ce se compara si numarul liniei unde apar diferente;

/n=number - compara primele linii ale celor doua fisiere.

Comparatia are loc numai în cazul în care cele doua fisiere au lungimi egale, în caz contrar perechea va fi abandonata. Comparatia mai este abandonata si atunci când se întâlnesc mai mult de zece erori.

În toate compararile, comanda COMP cauta ultimul octet din fisierele care se compara pentru a se asigura ca este un sfârsit de fisier EOF. Daca sfârsitul de fisier nu este gasit se semnaleaza mesajul: EOF mark not found.

Exemplu:

COMP C:\ USERS\ MIHAI\ *.C A:

Comanda COMP determina compararea tuturor fisierelor sursa C din directorul \USERS subdirectorul MIHAI de pe discul C cu fisierele cu acelasi nume si extensie din directorul curent de pe unitatea A.

Comanda COUNTRY

Sintaxa: COUNTRY = xxx [, [yyy]; [d:] filename]

Afiseaza în diverse forme, dependente de tara, ora, data, moneda, conversii, separatori-optici.

Parametrii:

xxx - reprezinta codul tarii;

yyy - reprezinta pagina de cod;

filename - numele fisierului care contine informatii despre tara respectiva.

În lipsa comenzii COUNTRY sunt utilizate în mod implicit codurile din SUA. În lipsa specificarii nivelului de fisier, MS-DOS utilizeaza informatiile din fisierul COUNTRY.SYS.

Comanda COUNTRY indica sistemului de operare setul de caractere pe care dorim sa-l utilizam.

Comanda DISKCOMP

Sintaxa: DISKCOMP [D:] [D:] [/1] [/8]

Compara continutul discului flexibil din prima unitate de disc specificata, sursa, cu continutul discului flexibil din a doua unitate de disc flexibil, destinatia. Comparatia se realizeaza la nivel fizic, pista cu pista si sector cu sector, iar formatul discului este determinat în mod automat. Daca discurile sunt de tipuri diferite, atunci trebuie sa se utilizeze comenzile COMP sau FC.

Optiunea /1 forteaza o comparatie de discuri simpla fata (prima fata), chiar daca discurile si unitatile de disc sunt dubla fata.

Optiunea /8 forteaza o comparatie de discuri considerând pista de 8 sectoare în loc de 9 sau 15. Vor fi preluate primele 8 sectoare indiferent de format.

Comanda DISKCOPY

Sintaxa: DISKCOPY [d:] [d:] [/1] [/v]

Aceasta comanda copiaza continutul unui disc flexibil sursa pe discul flexibil destinatie asigurând - daca este necesar - si formatarea discului destinatie.

Daca discul destinatie nu este formatat cu acelasi numar de fete si de sectoare pe pista ca discul sursa, DISKCOPY va formata discul destinatie înainte de operatia de copiere. Orice continut original al discului destinatie este pierdut. Daca dorim sa pastram pe discul destinatie continutul deja existent, atunci trebuie sa utilizam comenzile COPY sau XCOPY.

Aceasta comanda nu se poate utiliza pentru copierea discurilor fixe si nici în lucrul cu retea de calculatoare.

Optiunea /1 determina copierea primei fete, indiferent de tipul discului sau unitatii, dupa copiere se afiseaza mesajul: COPY ANOTHER (Y/N) pentru copierea si a altor discuri.

Daca se omit ambii parametrii unitate de disc, se executa o operatie de copiere cu o singura unitate (unitatea implicita).

Daca se omite al doilea parametru, discul destinatie este considerat discul implicit.

Daca se omite al doilea parametru si se specifica discul implicit ca prim parametru se executa o copiere cu o singura unitate de disc, unitatea implicita.

Optiunea /v verifica daca au fost preluate corect informatiile.

Comanda FC

Sintaxa: FC [/a] [/c] [/l] [/lbn] [/n] [/t] [/] [wnnnn] [d:] filename.ext

sau FC [/b] [/nnnn] [d:] filename[.ext] [d:] filename2.ext

Comanda FC compara doua fisiere si raporteaza eventualele diferente.

Optiunile:

/a - (abbreviates) afiseaza numai liniile unde încep si se termina zonele diferite;

/b - (binary) compara cele doua fisiere octet cu octet afisând adresa relativa la începutul fisierului si continuturile corespunzatoare în cele doua fisiere;

/c - (case) ignora la comparatie pentru fisierele ASCII daca sunt scrise cu majuscule sau cu minuscule, facându-se automat o conversie la majuscule;

/l - (lines) face comparatie în mod ASCII considerând textul format din linii. Aceasta optiune este implicita pentru fisierele care nu au extensiile .EXE, .COM, .SYS, .OBJ, .LIB sau .BIN;

/lbn - (lines buffer) pozitioneaza lungimea buffer-ului intern la n linii. Valoarea implicita este 100. Fisierele care vor avea un numar mai mare de linii consecutive diferite nu vor putea fi comparate pâna la capat;

/n - (number) afiseaza numerele liniei la o comparatie ASCII;

/t - (tabs) nu expandeaza tab-urile la spatii. Implicit se trateaza tab-urile la 8 coloane;

/w - (white spaces) considera blank-urile si tab-urile continue ca un singur spatiu;

/nnnn - specifica numarul de linii care trebuie sa coincida dupa ce comanda FC a gasit o diferenta între fisiere. Valoarea implicita este 2.

Daca fisierele sunt identice, pe ecran apare mesajul:

FC: no differences encountered.

Exemple:

Presupunând ca dorim sa comparam toate fisierele cu extensia .BAT din directorul curent cu fisierul NEW.BAT, vom tipari urmatoarea comanda:

FC *.BAT NEW.BAT

Daca avem de comparat fisierul NEW.BAT din discul C cu extensia .BAT din discul D tiparim urmatoarea comanda:

FC c: NEW.BAT d: *.BAT

Comanda FDISK

Sintaxa: FDISK

Aceasta comanda configureaza un disc fix care poate fi structurat în mai multe partitii care pot fi utilizate pe mai multe discuri independente. Pentru a alege numarul partitiilor, trebuie sterse actualele partitii si create un numar minim de partitii. Maximul numarului de partitii este de 2 gigabytes. Partitiile pot fi facute numai la nivel de cilindrii.

Comanda FIND

Sintaxa: FIND [/v] [/c] [/n] "string" [[d;] [path] filename[.ext]]

Aceasta comanda cauta un text în fisierul sau fisierele specificate si trimite la echipamentul standard de iesire toate liniile specificate în linia de comanda, care contin sirul de caractere specificat. Când nu se specifica nici un fisier, comanda FIND functioneaza ca un filtru, sirul specificat fiind cautat între datele citite de la echipamentul standard de intrare.

Optiunea /v (vice-versa) determina afisarea tuturor liniilor care nu contin sirul specificat.

Optiunea /c (count) determina afisarea doar a numarului de linii în care se gaseste sirul specificat.

Optiunea /n (number) determina afisarea la începutul fiecarei linii a pozitiei sale relative în fisier. Când /n este împreuna cu /c comanda FIND ignora parametrul /n.

Comanda FORMAT

Sintaxa: FORMAT d: [/v [:label]] [/q] [/u] [/f:size] [/b: /s]

sau  FORMAT d: [/v [:label]] [/q] [/u] [/t:tracks /n: sectors] [/b: /s]

sau  FORMAT d: [/v [:label]] [/q] [/u] [/1] [/4] [/b: /s]

sau  FORMAT d: [/q] [/u] [/1] [/4] [/8] [/b: /s]

Comanda FORMAT initializeaza discul din unitatea specificata sau implicita la un format acceptat de sistemul de operare; analizeaza întregul disc pentru detectarea cluster-elor (unitati de alocare pe disc) defecte pe care le marcheaza în tabela de alocare a fisierelor si programul încarcator al sistemului (boot-ul).

Operatia de formatare distruge toate datele de pe disc si ignora reorientarile de unitati create cu comanda ASSIGN.

Comanda FORMAT realizeaza pentru discurile flexibile si initializarea fizica, crearea pe disc a structurii de sectoare pentru fiecare cilindru. Pentru discurile fixe acest lucru nu mai este valabil si este necesar sa se faca initializarea fizica în prealabil cu ajutorul unor programe specializate, de exemplu HDINIT, dupa care trebuie formate partitiile cu comanda FDISK. Formatarea unui disc este costisitoare în caz de pierdere a informatiilor si de aceea ea este conditionata în prealabil de o serie de întrebari.

Optiunile folosite au urmatoarele roluri:

/1 - discul este formatat pentru utilizare simpla fata;

/4 - se specifica pentru a formata discuri flexibile simpla fata sau dublu fata de mare capacitate de 1,2 Mb (numai pentru unitati de 5,25 inch);

/8 - discul este formatat cu 8 sectoare pe pista;

/t - (tracks) specifica numarul de piste care se vor formata;

/b - (bootable) determina comanda FORMAT sa creeze un spatiu rezervat pentru fisierele sistem IO.SYS si MSDOS.SYS fara plasarea lor pe disc. Aceasta optiune este utilizata pentru a crea un disc pe care se poate genera ulterior orice versiune a sistemului de operare cu ajutorul comenzii SYS.

/s - (system) copiaza fisierele sistemului de operare a caror lista se gaseste în fisierul FORMATS.TBL, de pe discul implicit pe noul disc care se formateaza;

/n: sectors - (number) specifica numarul de sectoare pe pista cu care se va formata;

/v: label - (volum) specifica introducerea unei etichete de volum - maxim 14 caractere;

/f: size - (format) specifica dimensiunea discului flexibil ce urmeaza a fi formatat;

/q - sterge tabela de alocare a fisierelor (FAT) si directorul radacina anterior formatat pe disc, dar nu verifica discul pentru a gasi eventualele erori;

/u - specifica pentru un floppy disc sau hard disc o formatare neconditionata, distrugere neconditionata a formatarilor existente pe disc.

Daca nu folosim optiunea /u, comanda FORMAT executa un format inofensiv, având ca înteles eliberarea tabelei de alocare a fisierelor FAT si a directorului radacina de pe disc, dar nu se sterge nici o data.

Daca avem de formatat un disc nou (care n-a fost niciodata formatat) nu este necesara folosirea acestei optiuni.

Optiunile /n si /t se utilizeaza numai împreuna si nu pot fi utilizate împreuna cu optiunea /f.

Exemple:

Pentru a formata un nou floppy disc putem scrie:

FORMAT A:

Pentru executarea stergerii rapide a informatiilor formatate anterior pe discul A vom scrie:

FORMAT A: /q

Pentru formatarea unui disc de 360 k si copierea întregului sistem de operare vom scrie:

FORMAT A: /f:360/s

Pentru formatarea unui floppy A si asignându-i eticheta DATA vom scrie:

FORMAT A: /v: DATA

Comanda KEYB

Sintaxa: KEYB [nn [, [mmm,] [[d:] [path] filename]]] [/e] [/id:xxx]

Comanda KEYB încarca un program de la tastatura. Daca se tasteaza KEYB fara parametri, sistemul afiseaza codul curent al tastaturii si codul de pagina aferent precum si codul de pagina curenta utilizat de ecran (CON). Se poate comuta oricând de la programul KEYB la formatul implicit de tastatura (USA) prin apasarea simultana a tastelor Ctrl-Alt-F1. Se poate reveni la tipul rezident în memorie prin apasarea simultana a tastelor Ctrl-Alt-F2.

Parametrul nn specifica codul tarii (are doua litere); parametrul mmmm specifica codul paginii care defineste setul de caractere.

Filename este parametrul care defineste numele fisierului de definire a tastaturii. Daca nu este specificat, fisierul utilizat este KEYBOARD.SYS.

Parametrul d: specifica unitatea de disc, iar path calea unde se gaseste fisierul unde se gaseste fisierul ce defineste tastatura.

Optiunea /id:xxx specifica tastatura utilizata.

Optiunea /e specifica tipul claviaturii instalate. Se foloseste aceasta optiune daca dorim utilizarea unei claviaturi tip 80-86.

Exemplu:

Daca dorim sa folosim o claviatura germana si fisierul KEYBOARD.SYS este în directorul DOS al caii C vom scrie:

KEYB gr, C: /DOS /KEYBOARD.SYS

Comanda LABEL

Sintaxa: LABEL [d:] [label]

Aceasta comanda este utilizata pentru a crea, modifica sau sterge eticheta de volum a unui disc. Eticheta de volum este formata din maxim 11 caractere si poate include spatii, dar nu taburi. O eticheta de volum este un nume care poate fi specificat pentru un disc. Sistemul afiseaza eticheta de volum a unui disc la listarea directoarelor discului pentru a arata utilizatorului ce disc foloseste.

Parametrul d: reprezinta unitatea în care se gaseste discul a carui eticheta se doreste a fi modificata sau stearsa.

Parametrul label specifica eticheta de volum.

Exemplu:

Pentru a eticheta un disc care contine informatii despre vânzarile din anul 2000, vom scrie:

LABEL A: SALES 2000

Comanda MEM

Sintaxa: MEM [/program: /debug: /clasify]

Comanda MEM afiseaza cantitatea de memorie utilizata si neutilizata, listeaza zonele de memorie alocata si nealocata precum si programele încarcate în memorie.

Optiunea /program afiseaza programele încarcate în memorie.

Optiunea /debug afiseaza programe, driver-e interne si alte informatii de programare.

Nu se pot specifica ambele optiuni simultan.

Optiunea /clasify afiseaza marimea programelor încarcate în memoria interna, cât si în cea expandata.

Aceasta listeaza marimea fiecarui program în binar si hexazecimal aducând o situatie a memoriei folosite si afiseaza marimea blocurilor de memorie ramase disponibile.

Comanda MIRROR

Sintaxa: MIRROR [d: [...]] [/l] [/t drive [-entiers] [...]]

sau  MIRROR [/u]

sau  MIRROR [/partn]

Este o comanda care presupune crearea pe disc a unui fisier în care se stocheaza informatii despre unul sau mai multe discuri, informatii utilizate de comenzile UNDELETE si UNFORMAT pentru a restaura un disc deteriorat sau a recupera fisierele sterse.

Pentru salvarea informatiilor de pe disc în directorul curent folosim sintaxa MIRROR.

Parametrul d: specifica discul pentru care MIRROR salveaza informatiile.

Optiunea /l (last) pastreaza informatiile ultime de pe disc.

Daca nu se foloseste aceasta optiune, comanda MIRROR face o copie de rezerva a fisierelor de pe disc înainte de înregistrarea informatiilor curente. Vechiul fisier este sters si se va crea un fisier care contine ultimele informatii.

Optiunea /t [entries] creaza un fisier numit PCTRACKR.DEL care va fi folosit de comanda UNDELETE pentru a restaura fisierele sterse.

Driver-ul contine discul pentru care MIRROR va salva informatii despre fisierele sterse, iar parametrul entiers ia valori de la 1 la 199 si reprezinta numarul maxim de intrari în fisierul PCTRACKR.DEL. Valoarea implicita depinde de disc.

Optiunea /u descarca programul de urmarire a stergerilor din memorie dezactivând urmarirea stergerilor.

Optiunea /partn salveaza informatiile dupa cum este partitionat hard discul. Salveaza informatii în fisier pe floppy disc.

Comanda UNFORMAT poate folosi acest ultim fisier partitionat pe disc.

Exemple:

Putem salva o copie a tabelei alocate fisierelor si directorul radacina de pe discul C si instalarea caii de stergere a discului A si C folosind comanda:

MIRROR C: tA / tC

Pentru salvarea unei copii a tabelei de partitii de pe hard disc folosim comanda:

MIRROR /partn

Comanda PRINT

Sintaxa: PRINT [/d:device] [/b:bsize] [/u:value1] [/m:value2] [/s:timeslice]  [/q:qsize] [/t] /d:] [path] [/c] [/p]

Comanda PRINT tipareste fisiere text la imprimanta în timp ce se executa alte comenzi pe calculator.

Optiunile:

/d:device - specifica dispozitivul de tiparire (implicit PRN). Aceasta optiune poate fi specificata numai la prima utilizare a comenzii PRINT si trebuie sa fie prima în lista de parametrii.

/b:bsize - fixeaza marimea buffer-ului intern. Valoarea implicita si minima este 512 octeti, valoarea maxima 1634.

/u:value1 - detrmina intervalul de timp pe care-l va astepta comanda PRINT pâna când imprimanta devine disponibila. Daca imprimanta nu devine disponibila în intervalul considerat, operatia nu se executa.

/m:value2 - intervalul de timp pe care-l are comanda PRINT pentru a tipari un caracter la imprimanta. Valoarea implicita este 2.

/s:timeslice - determina valoarea cuantei de timp folosita de sisteme pentru comanda PRINT. Valoarea implicita este 8.

/q:qsize - specifica numarul de fisiere pe care le poate avea coada de listare. Valoarea implicita este 10.

/t - sterge toate fisierele din coada de listare.

/c - sterge din coada atât fisierul specificat cu optiunea /c, cât si cele care îi succed în lista din linia de comanda pâna la întâlnirea unei optiuni /p sau pâna la epuizarea listei.

Daca se introduce comanda PRINT fara optiuni, se afiseaza numele fisierelor aflate în coada de listare.

Exemple:

Pentru a pozitiona coada de asteptare pentru tiparirea la LPT1 vom introduce comanda:

PRINT /d: LPT1

Pentru a scoate fisierul CAPITOL.TST din coada de asteptare si introducerea în aceasta a fisierului CAP.TST, vom scrie comanda:

PRINT CAPITOL.TST /c CAP.TST /p

Comanda RECOVER

Sintaxa: RECOVER [d:] [path] filename [.ext]

sau  RECOVER d:

Recupereaza toate partile citibile ale unui fisier de pe un disc care are sectoare defecte, prima forma, sau ale tuturor fisierelor de pe disc daca informatia din directorul radacina a fost distrusa, a doua forma.

Comanda REPLACE

Sintaxa: REPLACE [d:] [path1] filename [d:] [path2] [/p] [/r] [/s] [/w] [/u]

Comanda REPLACE actualizeaza fisierele de pe unitatea destinatie cu fisiere cu acelasi nume de pe unitatea sursa si, de asemenea, adauga fisierele de pe unitatea sursa care nu existau pe unitatea destinatie.

/p determina afisarea unui mesaj la fiecare fisier întâlnit în sursa ceea ce permite înlocuirea sau copierea efectiva.

/r determina înlocuirea fisierelor care sunt protejate la scriere.

/s parcurge recursiv subdirectoarele destinatie si sursa.

/u înlocuieste fisierele numai daca cele din destinatie sunt mai vechi decât cele din sursa.

/w se specifica introducerea unei pauze controlate de operator pentru introducerea discurilor.

Exemplu:

Presupunem mai multi directori în calea C care contin diferite versiuni ale fisierului CLIENT care contin numele clientilor si numerele de telefon. Înlocuim toate aceste fisiere cu ultima versiune a fisierului CLIENT.CLT de pe disc în calea A folosind comanda:

REPLACE A: /CLIENT.CLT C: /s

Comanda RESTORE

Sintaxa: RESTORE d: [d:] [path] [filename [.ext]] [/s] [/p] [/b:date] [/a:date] [/m] [/n] [/l:time] [/e:time] [/d]

Comanda RESTORE restaureaza unul sau mai multe fisiere, de regula pe disc fix, pornind de la o arhiva realizata în general pe discuri flexibile cu ajutorul comenzii BACKUP. Aceasta comanda nu restaureaza fisierele sistem.

Primul parametru d: reprezinta unitatea de disc de pe care se face restaurarea.

Al doilea parametru reprezinta unitatea de disc pa care se face restaurarea. Când se afiseaza mesajul pentru introducerea discului sursa se va introduce primul disc flexibil care contine fisierul care se va restaura.

Optiuni:

/s se vor restaura si fisierele din toate subdirectoarele de pe nivelele inferioare directorului curent si atasate acestuia.

/p introduce o parte conversationala înaintea restaurarii unui fisier care a fost modificat de la ultima salvare, sau care este protejat la scriere.

/b:date determina restaurarea tuturor fisierelor modificate înaintea datei specificate.

/a:date determina restaurarea tuturor fisierelor modificate dupa data specificata.

/m determina restaurarea fisierelor sterse sau modificate dupa ultima lor salvare.

/n determina restaurarea numai a fisierelor care nu mai exista pe discul destinatie.

/l:time determina restaurarea numai a fisierelor modificate dupa ora specificata.

/e:time determina restaurarea numai a fisierelor modificate înainte de ora specificata.

Parametrii: /a, /b, /n nu pot fi folositi împreuna.

/d afiseaza o lista a fisierelor BACKUP pe disc.

Exemplu:

Presupunem ca utilizam doua unitati de disc fix - pe una se afla programul sistem si pe alta se afla programul utilizatorilor. În cadrul operatiunilor de întretinere software s-a facut o salvare imediat dupa instalarea partitiei "sistem" si periodic s-a salvat partitia "utilizator" si tot periodic relizam o "curatire" a discului fix. Dupa aceasta administratorul de sistem trebuie sa restaureze contextul de lucru. Pentru cele doua partitii se dau comenzile:

RESTORE A: C: \ /s /m

RESTORE A: D: \ /s /n

Comanda SORT

Sintaxa: [source] SORT [/r] [/+n]

sau  SORT [/r] [/+n] < source

Aceasta comanda este un filtru care citeste datele de la echipamentul standard de intrare, sorteaza datele conform ordinii codurilor ASCII - la nivel de linie de text, apoi scrie datele sortate la echipamentul standard de iesire.

source este un fisier de text sau o comanda.

/r determina efectuarea sortarii în ordine descrescatoare.

/+n este un întreg care determina începerea sortarii din coloana n. Daca nu se specifica nici un parametru, sortarea începe din coloana 1.

Comanda SYS

Sintaxa: SYS d:

Transfera fisierele sistem IO.SYS si MSDOS.SYS de pe unitatea implicita pe unitatea specificata.

d: specifica unitatea pe care vor fi transferate fisierele sistem. Deoarece fisierele sistem trebuie sa aiba o pozitie fixa pe disc este necesar ca discul sa fie vid sau în urma unei operatii FORMAT sa fi fost rezervat spatiul pentru ele.

Exemplu:

Pentru copierea fisierelor sistem de pe discul C pe discul A se scrie comanda:

SYS c: / a:

Comanda TREE

Sintaxa: TREE [d:] [path] [/f] [/a]

Listeaza cu ajutorul setului de caractere semigrafice toate caile gasite pe discul specificat optional si numele fisierelor din fiecare subdirector.

/f afiseaza si numele fisierelor din directoare.

/a indica utilizarea de catre comanda a caracterelor semigrafice disponibile.

Comanda XCOPY

Sintaxa: XCOPY [d:] [path] [filename [.ext]] [d:] [path] [filename [.ext]] [/a] [/d:date] [/e] [/m] [/p] [/s] [/v] [/w]

Comanda XCOPYcopiaza selectiv grupuri de fisiere, care pot include si subdirectoare.

Primul parametru reprezinta sursa si al doilea destinatia.

/a determina copierea numai a fisierelor care au bitul de arhivare pozitionat; valoarea bitului nu se va schimba.

/d:date copiaza toate fisierele create sau modificate la sau dupa data specificata.

/e determina crearea de subdirectoare pe discul destinatie chiar daca la sfârsitul copierii ele vor fi goale. Daca nu se specifica acest parametru, subdirectoarele goale nu sunt create.

/m determina copierea fisierelor care au bitul de arhivare pozitionat; aceasta optiune anuleaza bitul de arhivare al fisierelor sursa.

/p afiseaza un mesaj de validare înaintea copierii fiecarui fisier.

/s copiaza fisierele din directorul sursa si recursiv sunt create si copiate în întregime toate subdirectoarele nevide care se afla pe nivelurile inferioare directorului specificat.

/v determina verificarea scrierii datelor pe discul destinatie.

/w determina afisarea unui mesaj la începutul executiei comenzii pentru a permite schimbarea discului.

Daca nu specificam destinatia, comanda XCOPY copiaza fisierele în directorul curent.

Exemplu:

Copierea tuturor fisierelor si subdirectoarelor de pa discul A pe discul B se realizeaza folosind comanda:

XCOPY A: B: /s /e

Comanda UNDELETE

Sintaxa: UNDELETE [[d:] [path] filename] [/list] [/all] [/dos] [/dt]

Este una din comenzile având drept scop restaurarea fisierelor sterse anterior prin comanda DEL.

Parametrul [d:] [path] filename specifica pozitia si numele fisierului sau a unui set de fisiere care se doreste a fi recuperate.

Aceasta comanda restaureaza toate fisierele sterse din directorul curent.

Optiunea /list listeaza fisierele sterse disponibile pentru a fi regasite, dar nu recupereaza în fapt nici un fisier.

Optiunea /all recupereaza fisierele sterse fara a confirma fiecare fisier în parte.

Comanda UNDELETE foloseste fisierul de urmarire a stergerii, daca este prezent (PCTRACKR.DEL). Astfel, comanda UNDELETE recupereaza fisierele din directorul DOS înlocuind primul caracter din numele fisierului cu caracterul

Optiunea /dos recupereaza numai acele fisiere listate care sunt interesate a fi sterse, asteptând confirmarea fiecarui fisier.

Daca exista un fisier de urmarire a stergerii, nu mai este necesara aceasta optiune.

Optiunea /dt recupereaza numai fisierele care sunt înregistrate în fisierul de urmarire a stergerii folosit de comanda MIRROR, sugerând confirmarea fiecarui fisier.

Daca nu se specifica nici o optiune, comanda UNDELETE foloseste fisierul de urmarire a stergerii PCTRACKR.DEL daca acesta este accesibil.

Daca acest fisier de urmarire a stergerii nu este liber, comanda UNDELETE încearca sa restaureze fisierele prin utilizarea listingului directorului fisierelor sterse.

Restaurarea fisierelor sterse folosind fisierul de urmarire a stergerii este mai sigura decât folosirea listingului directorului fisierelor sterse.

Exemple:

Pentru a recupera toate fisierele sterse din directorul curent cu confirmarea fiecarui fisier folosim comanda:

UNDELETE

Pentru a recupera toate fisierele sterse, cu extensia .BAT, din directorul curent de pe discul C fara confirmarea fiecarui fisier, vom scrie comanda:

UNDELETE C:/ *.BAT /all

Comanda UNFORMAT

Sintaxa: UNFORMAT d: [/j]

sau  UNFORMAT d: [/u] [/l] [/test] [/p]

sau  UNFORMAT [/partn] [/l]

Reface un disc sters prin comanda FORMAT sau restructurat prin comanda RECOVER.

Comanda UNFORMAT reface numai discurile si floppy discurile.

Comanda UNFORMAT poate reface tabela de partitii deteriorate de pe hard disc.

Parametrul d: specifica calea care contine discul caruia dorim sa-i restauram fisierele.

Optiunea /j verifica daca fisierele care au fost create prin comanda MIRROR au fost salvate si aceasta în acord cu informatia sistem de pe disc. Când folosim aceasta optiune, trebuie sa fie singura folosita.

Optiunea /u restaureaza un disc fara folosirea fisierului creat de MIRROR.

Optiunea /l când este folosita împreuna cu optiunea /partn se listeaza numai fisierele si subdirectoarele gasite de UNFORMAT. Daca nu specificam ultima optiune se listeaza numai subdirectoarele si fisierele care sunt fragmentate.

Când folosim ambele optiuni /l si /partn, comanda UNFORMAT afiseaza tabela de partitii din calea curenta. Dimensiunea tabelei de partitii este reprezentata în megabytes si se bazeaza pe marimea standard a sectorului (512 Mbytes).

Optiunea /test arata cum se va putea recrea informatia de pe disc, dar nu o realizeaza efectiv.

Optiunea /p trimite mesajul la o imprimanta conectata LPT1.

Optiunea /partn restaureaza tabela partitiilor deteriorate de pe hard disc.

Daca comanda FORMAT a fost folosita cu optiunea /u, comanda UNFORMAT nu poate restaura discul la conditia lui anterioara.

Programele MIRROR creaza un fisier continând informatii despre tabela alocata fisierelor si directorul radacina de pe disc.

Când acest fisier este disponibil, acesta aduce mai multa siguranta în metodele de restaurare a discului care a fost involuntar formatat sau sters.

Folosind optiunile /l sau /test comanda UNFORMAT nu trebuie sa foloseasca fisierul MIRROR. Daca nu avem un fisier MIRROR sau acesta este foarte vechi, comanda UNFORMAT poate restaura discul folosind informatiile din tabela de alocare a fisierelor de pe disc si directorul radacina.

Exemple:

Pentru a determina daca comanda UNFORMAT poate reface un disc formatat în calea C folosind un fisier MIRROR vom scrie comanda:

UNFORMAT C: /j

Pentru refacerea unui disc formatat în discul A fara fisiere MIRROR se va folosi comanda:

UNFORMAT A: /test