DNS a fost dezvoltat din necesitatea oferirii unui serviciu de mapare de tip nume-adresa pentru calculatoarele din Internet. Înainte ca DNS sa fie introdus în 1987, practica maparii numelor calculatoarelor la adresele IP era facuta în principal prin utilizarea de fisiere partajate, cunoscute sub numele de fisiere Hosts (gazde).
La început, Internetul era destul de mic pentru a utiliza un fisier administrat central, care era publicat si descarcat prin FTP pentru site-urile conectate. Periodic, fiecare site Internet îsi actualiza copia fisierului Host, pentru a reflecta schimbarile intervenite între timp.
Pe masura ce numarul de calculatoare din Internet a crescut, utilizarea unui singur fisiere de tip Hosts a devenit ineficienta. Fisierul a devenit din ce în ce mai mare, ceea ce-l facea mai greu de distribuit si mentinut în toate site-urile într-o forma curenta si actualizata.
DNS a fost dezvoltat pentru a oferi o alternativa la fisierele Host. RFC 1034 si 1035 specifica cele mai multe dintre protocoalele de baza, fiind actualizate de RFC-uri aditionale trimise catre Internet Engineering Task Force (IETF). IETF revizuieste si aproba noi versiuni ale RFC-urilor în mod continuu, astfel încât standardul DNS se dezvolta si se schimba pe masura nevoilor.
DNS este un sistem utilizat pentru numirea calculatoarelor si serviciilor de retea, organizat într-o ierarhie de domenii. Numele DNS sunt utilizate în retele TCP/IP, precum Internetul, pentru localizarea calculatoarelor si serviciilor prin nume usor utilizabile. În momentul în care un utilizator introduce un nume DNS într-o aplicatie, serviciile DNS pot rezolva numele în alte informatii asociate cu acel nume, precum adrese IP.
De exemplu, cei mai multi utilizatori prefera nume precum econ.unitbv.ro pentru a localiza un calculator precum un server de e-mail sau web într-o retea, nume care poate fi învatat si amintit mai usor. Cu toate acestea, calculatoarele comunica în retea prin intermediul adreselor numerice. Utilizarea DNS creeaza o legatura între numele calculatoarelor, utilizate de oameni, si adresele numerice, utilizate de calculatoare.
În figura urmatoare se poate observa utilizarea de baza a DNS, pentru gasirea adresei IP a unui calculator, gasire bazata pe numele acestuia.
Figura : Utilizarea DNS pentru corespondenta nume-domeniu - adresa IP.
În acest exemplu, un calculator client interogheaza un server DNS, cerând adresa IP a unui calculator configurat sa utilizeze econ.unitbv.ro sa si nume de domeniu DNS. Deoarece serverul DNS este capabil sa raspunda întrebarii utilizînd baza de date locala, va raspunde cu datele cerute.
În practica, interogarile DNS pot include si pasi aditionali (contactarea altor servere DNS în cazul în care serverul local nu cunoaste raspunsul, de exemplu) care nu sunt indicati aici.
In aceste documente originare ale DNS, sunt specificate elementele comune tuturor implementarilor de aplicatii referitoare la DNS, inclusiv a:
spatiului de domeniu DNS, care specifica structura ierarhica a domeniilor utilizate pentru organizarea numelor;
înregistrari sursa, care mapeaza numele de domenii DNS la tipuri de resurse de informatii specifice, pentru utilizare în cazul în care numele este înregistrat sau rezolvat în spatiul de nume;
servere DNS, care stocheaza si raspund la interogari referitoare la înregistrari sursa;
clienti DNS, numiti si rezolvatori, care interogheaza serverele pentru a cauta si rezolva nume la tipul de resurse specificat în interogare.
Un spatiu de domenii de nume DNS (figura urmatoare) este bazat pe conceptul de arbore al domeniilor numite. Fiecare nivel din arbore poate reprezenta fie o ramura, fie o frunza din arbore. O ramura este un nivel în care este utilizat unul sau mai multe nume pentru a identifica o colectie de resurse numite. O frunza este un nume unic utilizat o singura data la acel nivel pentru a indica resursa specifica.
Figura : Ierarhia DNS.
Orice nume de domeniu DNS utilizat în arbore este, din punct de vedere tehnic, un domeniu. Cele mai multe discutii referitoare la DNS identifica numele într-unul din cele cinci moduri, bazat pe nivelul si modul în care este utilizat un nume. De exemplu, numele de domeniu DNS înregistrat pentru Universitatea Transilvania din Brasov (unitbv.ro) este un nivel secundar, deoarece acest nume are doua parti (etichete) care indica faptul ca este localizat la doua nivele sub radacina sau vârful arborelui. Cele mai multe nume de domenii DNS au doua sau mai multe etichete, fiecare indicând un nou nivel în arbore. Pentru delimitarea etichetelor se utilizeaza semnul punct (" . ").
Pe lânga domeniile secundare mai sunt utilizati si alti termeni pentru a descrie numele de domenii DNS, dupa cum se poate observa în tabelul urmator:
|
Tip nume |
Descriere |
Exemplu |
|
Domeniul radacina |
Este vârful arborelui si reprezinta un nivel fara nume. Este indicat uneori sub forma a doua ghilimele (" "), care indica o valoare nula. Când este utilizat într-un nume de domeniu DNS, este prefixat printr-un punct (.) pentru a desemna faptul ca numele este localizat la cel mai înalt nivel din ierarhia de domenii. În acest caz, numele de domeniu DNS este considerat a fi întreg si puncteaza catre o locatie exacta în arborele de nume. Numele astfel declarate sunt numite nume de domenii calificate în întregime (Fully Qualified Domain Names - FQDN). |
Un singur punct utilizat la sfârsitul numelui, precum "econ.unitbv.ro." |
|
Domeniu principal |
Un nume din doua, trei sau patru litere utilizat pentru a indica tara /regiunea sau tipul organizatiei care utilizeaza numele. |
".ro", indica numele tarii |
|
Domeniu secundar |
Nume de lungime variabila înregistrate pentru o anumita persoana sau organizatie pentru utilizare pe Internet. Aceste nume sunt întotdeauna bazate pe domenii principale, în functie de tipul organizatiei sau regiunea în care este utilizat numele. |
"unitbv.ro.", domeniu secundar înregistrat pentru Universitatea Transilvania din Brasov de catre registrul DNS Internet. |
|
Subdomeniu |
Nume aditionale create de organizatie, derivate din domeniul secundar. Aceste nume cuprind numele adaugate pentru a creste arborele DNS si pentru a-l diviza în departamente sau locatii geografice. |
"econ.unitbv.ro" este numele de domeniu pentru Facultatea de stiinte Economice |
|
Gazda sau numele resursei |
Nume care reprezinta frunzele din arborele DNS si indica o anumita resursa. În mod normal, prima eticheta din stânga identifica un anumit calculator din retea. |
"econ2.econ.unitbv.ro.", în care prima eticheta ("econ2") este numele gazdei DNS pentru un anumit calculator din retea. |
Tabelul : Componente ale numelui DNS.
În momentul în care un client trebuie sa caute un nume utilizat într-un program, el interogheaza serverele DNS pentru a rezolva acest nume. Fiecare mesaj de interogare trimis de client contine trei informatii, specificând întrebarea la care serverul trebuie sa raspunda:
un nume de domeniu DNS specificat sub forma FQDN;
un tip specificat de interogare care poate specifica fie o înregistrare sursa în functie de tip, fie un anumit tip de interogare;
o clasa specifica pentru numele de domeniul DNS. Pentru Serverele DNS de tip Windows, aceasta parte din interogare ar trebui sa fie întotdeauna clasa Internet (IN).
De exemplu, numele specificat poate fi al unui calculator precum "econ2.econ.unitbv.ro", iar tipul de interogare poate fi de specificat sa caute tipul adresa (A).
Interogarile DNS rezolva interogarile în mai multe feluri. Un client poate uneori sa raspunda la o interogare prin utilizarea informatiilor din cache, obtinute printr-o interogare precedenta. Serverul DNS poate sa-si utilizeze propriul cache pentru interogare sau poate contacta un alt server DNS în beneficiul clientului pentru a rezolva numele cerul de client, trimitând apoi rezultatul catre client. Acest proces este cunoscut sub numele de recursivitate.
Pe lânga acestea, clientul însusi poate sa contacteze servere DNS aditionale pentru a rezolva numele. În acest scop, clientul utilizeaza interogari separate bazate pe raspunsurile precedente ale serverelor. Procesul este cunoscut sub numele de iteratie.
În general, interogarea DNS are loc în doi timpi:
începutul unei interogari are loc pe un calculator client. Interogarea este trecuta mai apoi unui serviciu de rezolvare, serviciul client DNS;
când o interogare nu poate fi rezolvata local, se pot interoga servere DNS pentru a rezolva numele.
Cei mai multi clienti DNS executa o cerere de tip cautare normala (lookup), în care cautarea este facuta pe baza numelui de domeniu DNS care este cunoscut, stocat sub forma de adresa sursa (de tip A). Acest tip de interogare asteapta ca rezultat o adresa IP a resursei trimise în interogare.
|
