Functii
In C o functie este echivalenta cu o subrutina sau cu o
functie din FORTRAN sau cu o procedura din PL/1 sau PASCAL, etc. O
functie reprezinta un mod convenabil de a incapsula anumite
calcule intr-o cutie neagra care poate fi apoi folosita fara sa
ne mai pese de ce se afla inauntru. Functiile sint singura modali-
tate de a face fata la complexitatea potentiala a programe-
lor mari. Cu functii scrise asa cum trebuie, este posibil sa
ignoram "cum" este facuta o anumita treaba; ne este suficient sa
stim "ce" anumita treaba este facut 131g615b a. Limbajul C este proiectat
pentru a face folosirea lor usoara, convenabila si eficienta;
veti observa adesea o functie lunga numai de citeva rinduri,
apelata o singura data, numai fiindca ea clarifica anumite porti-
uni de cod.
Pina acum am folosit numai functii ca printf, getchar si putchar,
care au fost scrise de altii pentru noi; este momentul sa
ne scriem si noi propriile noastre functii. Deoarece limbajul C
nu poseda un operator de exponentiere ca ** din FORTRAN sau PL/1,
vom ilustra mecanismul de definire de functii scriind o functie
putere "power(m,n)" care va ridica un intreg la o putere intrea-
ga pozitiva in n. Adica, valoarea lui power(2,5) este 32. Desi-
gur ca aceasta functie nu realizeaza toata treaba lui **
deoarece minuieste numai puteri pozitive ale intregilor mici, dar
cel mai bine,este bine sa aprofundam un lucru la un moment dat.
Iata acum functia "power" si un program principal care o
foloseste, asa ca puteti vedea deodata intreaga structura.
main() /* testeaza functia power */
power(x,n) /* ridica pe x la puterea a n-a ; n > 0 */
int x, n;
Orice functie are o aceeasi forma:
nume (lista de argumente, daca exista)
declaratii de argumente, daca exista
Functiile pot apare in orice ordine si intr-un fisier
sursa sau in doua. Bineinteles, daca sursa apare in doua fi-
siere, veti avea mai multe de spus la compilare si incarcare decit
daca e un singur fisier dar asta este o problema a sistemului de
operare si nu un atribut al limbajului. Pentru moment vom
presupune ca ambele functii se gasesc intr-un acelasi fisier,
asa ca ceea ce ati invatat despre executia programelor C nu se
modifica.Functia "power" este apelata de doua ori in linia
printf("%d %d %d\n", i, power(2,i), power(-3,i));
Fiecare apel trimite doua argumente lui power, care de fiecare
data returneaza un intreg care trebuie formatat si tiparit. Intr-
o expresie power(2,i) este un intreg, la fel ca si 2 si i. (Nu
toate functiile produc o valoare intreaga; vom vedea aceasta in
Capitolul 4). In "power" argumentele trebuie sa fie declarate
corespunzator cu tipul lor cunoscut. Aceasta este facuta de linia
int x,n;
care urmeaza liniei cu numele functiei. Declaratiile de argumente
urmeaza sa se situeze intre lista de argumente si acolada
stinga deschisa {; fiecare declaratie se termina cu punct
si virgula. Numele folosite de power pentru argumentele sale sint
pur locale lui power si nu sint accesibile nici unei alte functii:
alte rutine pot folosi aceleasi nume fara nici un conflict.
Aceasta este adevarat si pentru variabilele i si p: i din
power (nu este legat prin nimic) nu are nici o legatura cu i din
main.
Valoarea pe care power o calculeaza este returnata in main
prin instructiunea "return", care este la fel ca in PL/1 .
Orice expresie poate apare intre paranteze. O functie nu trebuie
sa returneze o valoare; o instructiune "return" fara nici o
expresie cauzeaza transferul controlului, dar nu o valoare
utila, spre apelant, asa cum face "iesirea dupa sfirsit" a unei
functii prin atingerea parantezei drepte terminatoare.
Exercitiul 1.13. Scrieti un program care sa converteasca
intrarea in litere mici, folosind o functie lower(c) care
returneaza pe c, daca c nu este o litera, si valoarea "litera
mica a lui c", daca c este o litera.
