CONSTRUIRE PC : NOTIUNI INTRODUCTIVE DESPRE COMPONENTE ; ALEGEREA SI CUMPARAREA PIESELOR

ASAMBLARE CALCULATOR

CONSTRUIRE PC : NOTIUNI INTRODUCTIVE DESPRE COMPONENTE ; ALEGEREA SI CUMPARAREA PIESELOR

Versiune a acestei pagini scrisa cu text de culoare gri pe fundal de culoare bleumarin

PARTEA 1

PARTEA 2

PARTEA 3

PARTEA 4

1. INTRODUCERE

2. ALEGEREA sI CUMPĂRAREA PIESELOR

3. PROCESORUL

4. RĂCITORUL

5. PLACA VIDEO

6. PLACA DE BAZĂ

7. HARDISCUL

8. MEMORIA RAM

9. UNITĂŢILE OPTICE

10. MONITORUL

11. UNITATEA DE DISCHETĂ

12. TASTATURA , MAUSUL , JOYSTICUL

13. CARCASA sI SURSA DE ALIMENTARE

14. PLACA DE SUNET , BOXELE , MICROFONUL

15. MODEMUL SI PLACA DE REŢEA

16. IMPRIMANTA

INTRODUCERE

Cumpararea unui calculator reprezinta o decizie importanta care trebuie luata in functie de bugetul de care dispunem si de modul in care dorim sa folosim calculatorul. Un calculator folosit in principal pentru procesare de text (scris, formatare) si pentru explorarea internetului nu trebuie sa fie puternic, insa un calculator folosit si pentru jocuri sau editare audio-video trebuie sa fie fie indeajuns de puternic incit sa poata face fata cu succes acestor sarcini. Cei care isi cumpara pentru prima data un calculator sint sfatuiti sa-si cumpere unul deja asamblat care are si sistemul de operare preinstalat.

Ofertele de calculatoare deja asamblate sint insa de multe ori "dezechilibrate" (de ex. procesor puternic si placa video slaba, etc.) de aceea este recomandat sa le spunem celor care ni-l vind la ce il folosim in principal. Acestia pot sa-i ajusteze configuratia (in anumite limite) in raport cu cerintele noastre, in asa fel incit sa nu avem surpriza sa cumparam un calculator prea slab (pentru care vom fi nevoiti sa investim alti bani in scopul ameliorarii lui) sau din contra unul prea puternic (caz in care am cheltuit bani pentru niste caracteristici pe care nu le folosim).

Cei care au deja un calculator si au cunostinte despre piesele din acesta (instalare, configurarea draiverelor) pot sa isi asambleze singuri un nou calculator fara un efort prea mare. Avantajul principal al asamblarii unui calculator din componente cumparate separat este ca avem toate piesele in garantie si putem in acelasi timp sa deschidem calculatorul pentru a face imbunatatiri sau pentru a-l intretine (curatare de praf, lubrifierea ventilatoarelor, etc.) fara a pierde garantia. Daca am luat un calculator deja asamblat, garantia se pierde de obicei daca deschidem calculatorul si de aceea sintem nevoiti sa-l transportam la serviciul de reparatii al magazinului de unde l-am cumparat ori de cite ori avem probleme cu el sau dorim sa-i aducem imbunatatiri. Un alt avantaj major este faptul ca putem alege piesele care au cel mai bun raport calitate-pret, nefiind obligati sa le cumparam pe toate de la acelasi furnizor. Faptul ca nu depindem de componentele avute in stoc de o anumita firma care vinde calculatoare asamblate deja, ne permite sa alegem piesele si in functie de companiile producatoare. De exemplu, daca am avut experiente pozitive cu placile de baza produse de compania X si cu placile video produse de compania Y putem sa ne procuram in continuare piese produse de aceste companii pentru noul calculator pe care dorim sa-l asamblam.

Daca reusim sa asamblam un calculator care functioneaza exact asa cum ne dorim vom avea satisfactia lucrului bine facut si in mod sigur vom cistiga si respectul prietenilor nostri interesati si ei de calculatoare. Pe de alta parte daca performantele calculatorului asamblat sint departe de ce speram sau chiar acesta nu porneste, vom fi nevoiti sa apelam la serviciile unor specialisti, lucru care ne va costa in plus.

Decizia de a asambla singuri un calculator trebuie luata numai daca sintem siguri ca vom duce lucrul la bun sfirsit. Responsabilitatea pentru asamblarea cu succes a unui calculator ii revine in intregime aceluia (sau aceleia) care isi asuma un astfel de proiect. Cel mai important lucru (dupa cunostintele de baza despre componentele unui calculator si functionarea acestuia) care ne poate garanta succesul intr-o astfel de initiativa este increderea in fortele proprii.

ALEGEREA sI CUMPĂRAREA PIESELOR

Alegerea si cumpararea pieselor sint cele mai importante etape atunci cind ne decidem sa ne asamblam singuri un calculator.

Alegerea pieselor trebuie sa se faca in functie de bugetul de care dispunem si de modul principal de folosire a calculatorului. Exista piese la care putem face economie cumparind sortimente mai ieftine si piese la care nu este indicat sa facem economie daca dorim sa avem un calculator puternic. Inainte de a cumpara piesele este bine sa citim in revistele cu tematica TI (tehnologia informatiei) testele la care au fost supuse componentele dintr-o anumita categorie si in functie de acestea sa le alegem pe acelea care au cel mai bun raport calitate-pret (piese cu performanta buna la un pret rezonabil). Toate revistele de calculatoare efectueaza periodic teste ale pieselor ce compun calculatoarele (placi de baza, procesoare, placi video, etc.) unde sint prezentate de asemenea si caracteristicile tehnice si dotarile pieselor respective. In plus daca avem deja un calculator conectat la internet (sau mergem intr-o cafenea internet) putem consulta paginile siturilor specializate in hardware. Citeva dintre siturile care prezinta regulat teste comparative detaliate ale pieselor de calculator sint : Xbit Labs, Digit Life, Tom's Hardware, Anandtech, ExtremeTech, etc. O lista exhaustiva a siturilor specializate in avanprezentari ("previews"), recenzii ("reviews") si baterii de teste ("benchmarks") ale componentelor pentru PC poate fi gasita in pagina Legaturi Calculatoare .

Dupa ce ne-am hotarit asupra pieselor dorite trebuie sa alcatuim o lista a acestora pe care sa o scriem pe hirtie. Este bine sa avem pentru fiecare componenta cel putin doua optiuni, in asa fel incit daca piesa respectiva nu este nicaieri in stoc sa cumparam alta cu performante similare. Apoi trebuie sa vedem care din furnizorii de componente are in stoc piesele dorite de noi si care este pretul lor. Putem afla acest lucru fie vizitind sediile furnizorilor (magazinele), fie telefonind la aceste sedii, fie contactindu-i pe furnizori prin posta electronica. Vizitarea siturilor web sau consultarea ofertelor existente in magazine este mai mult orientativa, pentru ca ofertele nu prezinta de cele mai multe ori situatia pieselor avute in stoc intr-un anumit moment. Intotdeauna trebuie sa intrebam (la fata locului sau prin telefon) care este situatia pieselor care ne intereseaza (existente in stoc, stoc epuizat dar reaprovizionarea este iminenta, etc.). Comparam pretul pieselor la diversi furnizori si alegem pentru aceeasi piesa furnizorul care practica cel mai mic pret, pentru ca desi diferentele de pret sint de obicei foarte mici intre variatele oferte, atunci cind cumparam mai multe piese orice mica economie se aduna si la sfirsit totalul economisit nu este de neglijat.

In final alcatuim lista definitiva de componente pe care trebuie sa le cumparam, o scriem pe hirtie si facem inca o data calculul total al pretului lor. Putem cumpara piesele fie mergind la sediile furnizorilor, fie comandindu-le pentru a fi livrate la domiciliu (prin transport auto sau prin posta). Cumparea pieselor de la sediile furnizorilor trebuie sa se faca mereu cu lista de piese alcatuita de noi in mina, numele, producatorul si pretul pieselor trebuind sa fie indicate in scris atunci cind le comandam in asa fel incit sa nu apara confuzii. Transportul auto la domiciliu al componentelor cumparate este disponibil doar la anumiti furnizori, dintre care unii il ofera in mod gratuit la cumparaturi peste un anumit pret, iar altii il ofera contra unor sume de obicei modice. In ambele cazuri trebuie sa locuim in aceeasi localitate cu furnizorul. Livrarea prin posta este recomandata daca nu gasim o piesa decit la un furnizor care se afla in alt oras, ea avind riscurile sale legate de integritatea pieselor transportate in acest mod.

Este recomandata cumpararea pieselor de la magazine specializate in comercializarea de calculatoare, pentru ca in acest fel beneficiem de garantie stabilita prin contract scris. Exista si posibilitatea sa cumparam piese noi (care costa ceva mai putin decit in magazine) de la furnizori particulari care pot fi contactati daca citim ofertele de la mica publicitate. Daca apelam la acestia din urma va trebui sa ne asumam riscul ca ei sa nu respecte garantia pe care au spus ca o ofera. Pe de alta parte daca un furnizor particular este o cunostinta de-a noastra sau locuieste in acelasi bloc sau in apropiere putem sa apelam la el pentru ca in mod aproape sigur ne va oferi suport tehnic si ne va respecta garantia daca vom avea nevoie.

PROCESORUL

Este piesa cea mai importanta a unui calculator (cea care face "calculele") si de aceea nu trebuie facuta nici o economie atunci cind o cumparam. Un procesor este alcatuit dintr-o multitudine de microcircuite integrate. Acestea sint alcatuite la rindul lor din tranzistori, rezistori (rezistente), capacitori (condensatori) si diode. Toate aceste componente servesc la alcatuirea unor circuite care formeaza porti logice (logic gates) care stau la baza principiului de functionare a microprocesorului.

Procesorul se mai numeste si CPU (Central Processing Unit). Puterea unui procesor este data in general de frecventa de functionare ("viteza cu care face calculele") masurata in MegaHertzi (MHz) sau GigaHertzi (GHz). Frecventa de functionare este denumita de obicei "frecventa de ceas" ("clock frequency") sau "frecventa de tact". Un rol foarte important il au si arhitectura sa (evidentiata in configurarea nucleului procesorului) si cantitatea de memorie existenta pe pastila procesorului (memorie "cache" de nivel 1, 2 sau 3, scrisa prescurtat de obicei L1, L2, L3). Memoria cache ("cache" = depozit) de pe pastila procesorului este o memorie rapida folosita exclusiv de procesor, care in acest fel isi scade dependenta fata de memoria sistemului (memoria RAM) si devine mai rapid in executarea instructiunilor sale. Memoria cache serveste la stocarea datelor accesate frecvent de procesor si are o importanta deosebita in aplicatiile (jocurile pe calculator, etc.) care utilizeaza frecvent aceleasi seturi de date. Frecventa de functionare ("viteza") a unui procesor este data de produsul dintre frecventa ("viteza") magistralei principale de date ("Front Side Bus - FSB") si factorul de multiplicare a acesteia ("multiplier"). De exemplu un procesor cu frecventa de functionare ("clock frequency") de 1467 MHz are o frecventa a magistralei principale de date de 133 MHz si un factor de multiplicare de 11.

Exista mai multi fabricanti de procesoare dar cei mai importanti sint INTEL si AMD. Aceste companii au o oferta impartita in trei categorii :

1) Procesoare foarte puternice. Sint destinate impatimitilor de jocuri de ultima generatie sau celor care au nevoie de cit mai multa performanta pentru aplicatiile (animatii 3D si editare audio-video profesionala, etc.) pe care le folosesc si nu se uita la suma de bani pe care trebuie sa o cheltuiasca. Din aceasta categorie fac parte procesoarele Athlon 64 FX produse de AMD si procesoarele Pentium 4 Extreme Edition produse de Intel.

2) Procesoare puternice. Sint destinate utilizatorilor care folosesc calculatorul atit pentru jocuri de ultima generatie cit si pentru aplicatii comune (prelucrare de text, internet, editare audio-video, etc.). Din aceasta categorie fac parte procesoarele Athlon 64 si Athlon XP produse de AMD si procesoarele Pentium 4 produse de Intel.

3) Procesoare cu performante medii. Sint destinate utilizatorilor care folosesc calculatorul in special pentru aplicatii mai putin intensive (aplicatii de birotica, internet, vizionare de filme, ascultare de muzica, etc.). Aceste procesoare pot fi folosite si pentru jocurile de ultima generatie insa doar daca sint facute anumite modificari in setarile jocurilor (scaderea rezolutiei si a detaliilor grafice) care sa permita rularea lor la un nivel acceptabil. Din aceasta categorie fac parte procesoarele Duron produse de AMD si procesoarele Celeron produse de Intel.

3) Procesoare cu performante obisnuite (scazute). Sint destinate utilizatorilor care folosesc calculatorul exclusiv pentru aplicatii putin intensive (aplicatii de birotica, internet, vizionare de filme, ascultare de muzica, etc.). Din aceasta categorie fac parte procesoarele VIA C3 produse de VIA si procesoarele Crusoe produse de Transmeta. Aceste procesoare au avantajul ca nu consuma multa energie electrica si ca degaja foarte putina caldura, ceea ce le face sa poata fi folosite in special in calculatoarele portabile mai putin performante destinate celor care doresc sa plateasca un pret scazut pentru aceste dispozitive.

1. INTEL

Procesoarele fabricate de compania INTEL sint de doua tipuri si anume Pentium si Celeron, care la rindul lor exista in mai multe variante in functie de generatie (Pentium 4, Pentium 3, Celeron 2, etc.) si de frecventa de ceas (2 GHz; 2,4 Ghz; 3 Ghz; etc.). Intre aceste doua tipuri exista asemanari si diferente care se reflecta in performanta lor globala. Procesoarele Pentium sint destinate acelora care doresc cit mai multa performanta de la calculator si ca urmare sint dispusi sa plateasca un pret pe masura pentru acest lucru. Procesoarele Celeron sint destinate acelora care doresc sa cumpere procesoare produse de compania Intel, dar sint de acord sa sacrifice un anumit grad de performanta in favoarea unui pret mai scazut. Aceasta politica de marketing a companiei Intel face ca procesoarele Celeron sa fie fabricate si pozitionate pe piata in asa fel incit sa nu intre in concurenta cu procesoarele Pentium. Ca urmare ele au viteze mai mici decit cele mai noi procesoare Pentium, au o frecventa de functionare a magistralei de date mai mica si de asemenea mai putina memorie cache pe pastila procesorului. De exemplu la un moment dat cel mai puternic procesor Celeron (cu nucleu Northwood) avea o frecventa de ceas de 2,8 GHz, o frecventa de functionare a magistralei de date (a procesorului, interna) de 400 MHz si o memorie cache L2 de 128 KB. Prin comparatie, la acelasi moment cele mai puternice procesoare Pentium 4 obisnuite (nu Extreme Edition) aveau o frecventa de ceas de 3,4 Ghz, o frecventa de functionare a magistralei de date (a procesorului, interna) de 800 Mhz si o memorie cache L2 de 512 KB (P4 cu nucleu Northwood) sau 1024 KB (P4 cu nucleu Prescott).

Procesoarele Pentium sint cele mai puternice procesoare produse de Intel si sint indicate pentru cei care doresc sa foloseasca calculatorul si pentru jocuri de ultima generatie sau pentru prelucrare audio-video. Procesoarele Pentium fabricate in prezent sint dintr-a patra generatie (Pentium 4) dar se gasesc in vinzare (in special la mina a doua) si procesoare din generatia a treia (Pentium 3, denumire scrisa de obicei Pentium III). Procesoarele din generatia a patra (cu exceptia seriei P4 Extreme Edition) au fost fabricate folosindu-se succesiv (in ordine cronologica) patru tipuri de nuclee si anume Wilamette (pina la 2 GHz inclusiv), Northwood (de la 2GHz pina la 3,4 Ghz) si Prescott (de la 2,8 Ghz in sus). Intre cele trei tipuri de nuclee exista multe asemanari insa exista si destule diferente, legate de procesul de fabricatie sau de arhitectura interna. Nucleul Prescott are un numar dublu de tranzistori fata de nucleul Northwood si are 16 KB de memorie cache L1 si 1024 MB de memorie cache L2. Nucleul Northwood are doar 8 KB de memorie cache L1 si 512 KB de memorie cache L2. In plus procesoarele bazate pe nucleul Prescott au o arhitectura imbunatatita si sint dotate cu un set nou de instructiuni, numit SSE3, care nu exista la procesoarele bazate pe nuclee mai vechi si care va fi pus in valoare de creatorii de softuri. Pe de alta parte nucleul Prescott are un consum de electricitate mai crescut si degaja mai multa caldura in timpul functionarii intensive decit nucleul Northwood, ceea ce reprezinta un dezavantaj.

Procesoarele Pentium 4 Extreme Edition (XE) sint cele mai performante procesoare din generatia Pentium 4, insa pretul lor este prohibitiv. Aceste procesoare sint bazate pe nucleul Gallatin, iar una dintre caracteristicile nucleului care contribuie din plin la sporul de performanta este prezenta unui nivel nou de memorie cache (L3), cu o marime de 2 MB. Procesoarele Pentium 4 Extreme Edition nu au nevoie de placi de baza speciale, ele putind fi montate pe placile de baza obisnuite pentru Pentium 4 si anume "socket 478".

O parte din procesoarele Pentium 4 cu frecventa de tact de peste 2,4 GHz poseda facilitatea de "Hyper-Threading" (HT), ceea ce inseamna ca un procesor este "vazut" de SO ca fiind de fapt compus din doua procesoare "logice" (virtuale) care functioneaza la frecventa de ceas nominala a procesorului real. Unele aplicatii sint optimizate pentru modul multifir ("multithread") sau pentru sistemele multiprocesor si ca urmare ele vor rula mai rapid pe un sistem dotat cu un procesor Pentium 4, chiar daca acest sistem doar "emuleaza" un sistem biprocesor, fara a fi si in realitate unul. De asemenea tehnologia HT aduce un avantaj in situatia lucrului simultan cu mai multe aplicatii sau in cazul in care unele aplicatii ruleaza automat in fundal. Performanta unui sistem dotat cu un procesor care utilizeaza tehnologia "Hyper-Threading" nu este insa la fel de mare ca a unui sistem dotat cu doua procesoare reale (identice cu cel folosit in sistemul monoprocesor), din cauza faptului ca procesoarele "logice" trebuie totusi sa imparta resursele procesorului real. Cresterea de performanta este de obicei de ordinul 10-30 %, dar exista insa si situatii in care tehnologia HT trebuie dezactivata pentru ca ea incetineste activitatea procesorului in anumite aplicatii. Pentru a putea folosi tehnologia HT este nevoie de o placa de baza compatibila si de un SO (Windows XP sau unele distributii de Linux) optimizat pentru aceasta tehnologie. Activarea sau dezactivarea tehnologiei HT se face din BIOS-ul placii de baza.

In trecut procesoarele Celeron foloseau acelasi nucleu ca si procesoarele Pentium mai vechi cu o generatie, dar cele mai noi procesoarele Celeron au nucleu de procesor Pentium 4 (varianta Wilamette sau Northwood). Procesoarele Celeron cu frecventa de tact sub 2 Ghz sint indicate pentru calculatoare folosite pentru aplicatii mai putin solicitante. Aceasta nu inseamna ca ele nu pot fi folosite pentru jocuri sau editare audio-video, ci doar ca performanta lor in aceste cazuri este mult scazuta fata de procesoarele Pentium de ultima generatie, in principal datorita cantitatii mici de memorie cache. Procesoarele Celeron cu viteze de 2 GHz sau mai mult pot fi folosite insa si pentru aplicatii solicitante, desi cantitatea redusa de memorie cache isi pune in continuare amprenta asupra performantelor procesorului.

2. AMD

Procesoarele fabricate de compania AMD sint de doua tipuri si anume Athlon si Duron. Intre aceste doua tipuri exista asemanari si diferente care se reflecta in performanta lor globala. Diferenta intre procesoarele de tip Athlon si Duron este in mare masura aceeasi care exista intre procesoarele Pentium si Celeron si este legata de frecventa de ceas ("viteza") procesorului, de frecventa magistralei de date, de cantitatea de memorie cache de pe pastila procesorului si de tipul nucleului folosit.

Cea mai populara (mai bine vinduta) serie de procesoare fabricata de AMD se numeste Athlon XP. Procesoarele Athlon XP au fost fabricate folosindu-se succesiv (in ordine cronologica) patru tipuri de nuclee si anume Palomino (1500+ pina la 2100+), Thoroughbred (1600+ pina la 2700+), Barton (2500+ pina la 3200+) si Thorton (2000+, 2200+, 2400+). Nucleul Thoroughbred a avut doua revizii (versiuni) si anume Thoroughbred A si Thoroughbred B, acesta din urma prezentind un avans tehnologic considerabil fata de nucleele anterioare, inclusiv versiunea A. Diferentele dintre nuclee sint date in principal de optimizarea arhitecturii lor in vederea imbunatatirii performantei globale a procesorului, cu citeva exceptii in care diferentele dintre generatiile de nuclee sint minore si tin doar de cantitatea de memorie cache de pe pastila procesorului. Ca o regula aproape generala cu cit nucleul este mai nou cu atit procesorul este mai bun, adica mai rapid si mai stabil. Diferenta intre nucleul Barton si cel Thoroughbred B este insa minima d.p.d.v al arhitecturii, deosebirea principala intre ele fiind data de adaugarea a 256 KB de memorie cache L2 pe nucleul Barton in asa fel incit acesta are 512 KB memorie cache L2 in timp ce nucleul Thoroughbred B (ca si nucleele Palomino si Thoroughbred A) are doar 256 KB. Nucleul Thorton este un nucleu Barton care are doar 256 KB de memorie cache L2 si a fost produs doar din considerente ce tin de procesul de fabricatie, pentru ca era mai ieftin sa se foloseasca aceeasi linie de fabricatie ca pentru nucleele Barton decit sa se pastreze linia de fabricatie a nucleelor Thoroughbred B.

Marea majoritate a procesoarelor (Pentium 4, Celeron, Athlon XP, Duron) destinate statiilor de lucru ("work stations" - "desktops") au nuclee cu arhitectura pe 32 de biti. Compania AMD fabrica insa si doua linii de procesoare care au o arhitectura pe 64 de biti si anume procesoarele Athlon 64 FX (53 si 51) si Athlon 64. Aceste procesoare sint optimizate pentru a rula aplicatii pe 64 de biti, insa ele pot rula extrem de bine si aplicatii pe 32 de biti sau chiar pe 16 biti. In aplicatiile pe 32 de biti (de ex. jocuri, programe de birotica, editare audio-video, etc.) performanta procesoarelor cu arhitectura pe 64 de biti este chiar considerabil mai buna decit a procesoarelor pe 32 de biti. Puterea reala a procesoarelor pe 64 de biti va putea fi insa "descatusata" doar odata cu aparitia sistemelor de operare si a aplicatiilor pe 64 de biti.

Procesoarele AMD pe 64 de biti au arhitectura nucleului asemanatoare cu cea a procesoarelor Athlon XP, la care s-au adaugat insa mai multe inovatii in scopul cresterii performantei. Cea mai notabila inovatie este includerea in nucleu a controlerului de memorie, care era pina atunci plasat in cipsetul placii de baza. In acest fel lucrul cu memoria DDRAM este accelerat si in plus performanta procesorului nu mai depinde de calitatea controlerului folosit de producatorul placii de baza. Procesoarele Athlon 64 FX (nucleu "Sledgehammer") poseda un controler de memorie bicanal ("dual channel") si o interfata de lucru cu memoria cache L2 pe 128 biti. Procesoarele Athlon 64 (nucleu "Clawhammer") poseda un controler de memorie monocanal ("single channel") si o interfata de lucru cu memoria cache L2 pe 64 biti, ceea ce le face mai putin performante decit procesoarele Athlon 64 FX. Ambele tipuri de procesoare au o cantitate de memorie cache L2 de 1024 KB (cu exceptia Athlon 64 3000+ care are 512 KB). In plus ele folosesc si instructiunile SSE 2, care nu sint prezente la procesoarele Athlon XP. Procesoarele AMD Athlon pe 64 de biti au nevoie de placi de baza speciale si anume "socket 940" pentru Athlon 64 FX si "socket 754" pentru Athlon 64. Procesoarele Athlon 64 FX au nevoie de o memorie RAM speciala ("Registered DDRAM"), in timp ce procesoarele Athlon 64 pot functiona cu module DDRAM obisnuite. Desi procesoarele pe 64 de biti functioneaza

Procesoarele Duron mai recente au fost construite succesiv cu doua tipuri de nuclee si anume Morgan (intre 1 GHz si 1,3 GHz) si Applebred (1,4 GHz; 1,6 GHz si 1,8 GHz). Nucleul Applebred este imbunatatit considerabil fata de nucleele anterioare si permite functionarea procesorului la o frecventa a magistralei de date (FSB) de 266 MHz. Procesoarele Duron au o cantitate de memorie cache L2 de doar 64 KB, fata de 256 sau 512 KB pentru procesoarele Athlon XP, ceea ce se rasfringe asupra performantelor in aplicatiile (jocuri, programe de birotica, etc.) dependente de cantitatea de memorie cache disponibila.

AMD sustine ca foloseste o arhitectura pentru nucleele procesoarelor sale care este mai buna decit cea folosita de INTEL. Acest lucru ar permite ca procesoarele Athlon XP sa aiba la o anumita frecventa de functionare o performanta egala sau mai buna decit procesoarele Pentium 4 care functioneaza la o frecventa mai mare decit aceasta. De exemplu AMD sustine (in mod indirect) ca un procesor Athlon XP care functioneaza la frecventa de 1667 MHz are aceeasi performanta ca un procesor Pentium 4 care functioneaza la frecventa de 2000 MHz. Acest lucru nu este fara o baza reala, pentru ca de exemplu procesoarele produse de AMD executa mai multe instructiuni pe ciclu decit procesoarele produse de Intel.

Compania AMD isi numeste procesoarele Athlon XP in functie de performanta lor ("performance rating" - PR) si nu de frecventa de tact reala, in asa fel incit un procesor Athlon XP 2000+ are de fapt frecventa de ceas de 1667 MHz. Introducerea nucleului Barton a complicat intrucitva lucrurile pentru ca de exemplu un procesor Athlon XP 2800+ cu nucleu Thoroughbred B functioneaza la frecventa de 2250 MHz (166x13,5) iar un procesor Athlon XP 2800+ cu nucleu Barton functioneaza la frecventa de 2083 MHz (166x12,5), AMD sustinind ca memoria cache L2 mai mare a nucelului Barton il face capabil sa aiba aceeasi performanta cu nucleul Thoroughbred B chiar daca functioneaza la o frecventa mai mica. Cele mai performante procesoare Athlon XP (3000+ si 3200+) sint insa construite numai folosind nuclee Barton. Aparitia procesoarelor pe 64 de biti a complicat si mai mult lucrurile in ceea ce priveste denumirile folosite de compania AMD pentru produsele sale. Astfel metoda PR a fost pastrata pentru procesoarele Athlon 64 (2800+, 3200+, 3400+), insa pentru procesoarele Athlon 64 FX s-a optat pentru denumiri care nu au legatura cu frecventa de functionare (FX-51 functioneaza la 2,2 GHz iar FX-53 la 2,4 GHz) sau cu performanta comparativa cu procesoarele Pentium 4. Procesoarele Duron sint denumite in functie de frecventa de ceas exprimata in MHz (Duron 1600, Duron 1800).

Acuratetea folosirii unei denumiri care nu se bazeaza pe frecventa de ceas a procesorului in cauza, ci pe frecventa unui procesor concurent care are performante asemanatoare, este pusa in chestiune de unii specialisti. Din testele efectuate de mai multe situri specializate in hardware rezulta ca denumirea folosita de AMD pentru procesoarele sale este adecvata in special in legatura cu aplicatiile de birou si cu jocurile pe calculator. In cazul prelucrarii audio-video (codare MPEG4, codare MP3) denumirea isi pierde din precizie, supraestimind intr-o anumita masura performantele procesorului AMD.

Verdictul in privinta procesoarelor AMD a fost dat de cumparatorii cu mijloace financiare mai reduse care le apreciaza atit pentru performanta, cit mai ales pentru raportul pret-performanta care este foarte bun. Este recomandata cumpararea unui procesor Athlon XP daca folosim calculatorul pentru aplicatii care necesita putere mare de calcul (jocuri, prelucrare audio-video) sau un procesor Duron daca il folosim pentru aplicatii de intensitate medie (aplicatii de birou, internet). La fel ca in cazul procesoarelor Celeron, procesoarele Duron pot fi folosite si pentru jocuri sau editare audio-video, insa performantele lor sint mult mai scazute decit ale procesoarelor Athlon XP.

Identificarea nucleului unui procesor Athlon XP se face pe baza codului inscriptionat pe acesta ("Ordering Part Number" - OPN) sau folosind softuri speciale cum sint CPUiDMax sau CPU-Z (vezi adresele de unde pot fi descarcate in pagina Legaturi Programe). Sa presupunem ca avem un cod inscriptionat pe placuta procesorului de genul "AXDA 1700 DUT3C". Pentru a- 22322p158w l "descifra" trebuie sa urmam indicatiile de pe situl AMD. Grupul de litere "AXDA" ne semnaleaza ca avem de-a face cu un procesor Athlon XP cu nucleu Barton sau Thoroughbred, numarul "1700" ne dezvaluie ca procesorul are o performanta ("performance rating") de 1700+ ceea ce lamureste in plus faptul ca este vorba de un nucleu Thoroughbred, litera "D" semnifica faptul ca procesorul este "impachetat" folosind tehnologia OPGA, litera "U" arata ca tensiunea de functionare este de 1,6 V, litera "T" indica temperatura maxima suportata de nucleu si anume 90 de grade Celsius, cifra "3" semnaleaza ca procesorul are 256 KB de memorie cache L2, iar litera "C" ne indica frecventa magistralei principale de date (FSB) a placii de baza in care poate fi montat procesorul si anume 266 MHz.

3. VIA

Aceasta companie, producatoare in principal de componente pentru placi de baza, ofera un procesor numit VIA C3 care este foarte ieftin. Daca intentionam sa folosim un calculator in principal pentru procesarea de text sau explorarea internetului putem lua in considerare cumpararea unui asemenea procesor, care poate fi folosit eventual si pentru jocuri pe calculator mai vechi sau pentru aplicatii audio-video mai putin intensive. Procesoarele produse de VIA se vind de obicei impreuna cu o placa de baza, la un pret foarte convenabil.

CUMPĂRAREA UNUI PROCESOR

Este recomandata cumpararea unui procesor cit mai puternic. O lista cu specificatiile tehnice (frecventa de functionare pentru procesoarele Athlon XP, factorii de multiplicare, tensiunea de alimentare, etc.) ale procesoarelor se gaseste in pagina Processor Chart sau in pagina Processor Specs.

In cazul in care folosim calculatorul pentru o plaja larga de aplicatii (birotica, editare audio-video, jocuri, programare, proiectare, etc.) si avem un buget restrins, trebuie sa favorizam procesorul "in dauna" placii video, atunci cind luam decizia finala referitoare la piesele pe care le cumparam. Cu alte cuvinte trebuie sa luam un procesor cit mai puternic, pentru ca performanta acestuia se va reflecta pozitiv in absolut toate aplicatiile, pe cind performanta placii video este de obicei limitata la jocuri si la aplicatiile de grafica 3D.

Utilizatorii care pun un pret deosebit pe performanta calculatorului lor pot avea in vedere cumpararea unui procesor Athlon 64 FX sau a unui procesor Pentium 4 Extreme Edition, daca bineinteles bugetul le permite cumpararea unor astfel de procesoare foarte performante dar si foarte scumpe.

Utilizatorii care au un buget mai putin generos (totusi considerabil) trebuie sa aiba in vedere cumpararea unui procesor Athlon 64 sau a unui procesor Pentium 4 cu nucleu din generatia Northwood sau Prescott si cu frecventa de ceas de peste 2000 MHz (2 GHz).

Utilizatorii care au un buget restrins pot cumpara un procesor Athlon XP (2000+ sau mai bun) cu nucleu Thoroughbred B, Thorton sau Barton sau un procesor Celeron cu frecventa de ceas de 2Ghz (sau mai mult). In functie de buget pot fi cumparate procesoare Pentium 4 cu viteze mai mici de 2 GHz, Athlon XP cu viteze mai mici de 1667 MHz sau Celeron cu viteze mai mici de 2 GHz, dar acest lucru nu este recomandat daca dorim sa avem un calculator pe care sa-l folosim pentru aplicatii intensive si in urmatorii 2 ani de la cumparare.

In sfirsit, utilizatorii care folosesc calculatorul pentru aplicatii care nu necesita multa putere de calcul au cel mai bun raport performanta-pret daca aleg un procesor Duron, Celeron (sub 2 GHz) sau eventual VIA C3.

O prezentare comparativa si o clasificare in functie de performanta a unui numar de 14 procesoare puternice (Athlon 64 FX-51, Athlon 64, Athlon XP Barton, Pentium 4 Northwood si Prescott, Pentium 4 XE) poate fi gasita pe situl Xbit Labs . Acelasi sit are o sectiune dedicata procesoarelor, unde sint recenzate ("reviewed") procesoare AMD Athlon 64 FX-53, Athlon 64 3000+, 3200+, 3400+, Athlon XP si procesoare Pentium 4 si Celeron la diverse frecvente. Pe situl Tom's Hardware exista un articol care compara performantele unui numar de 65 de procesoare (produse de INTEL si AMD) cu frecvente intre 100 MHz si 3066 MHz. Tot pe acest sit se gaseste si un ghid al cumparatorului de procesoare in care sint prezentate si testate procesoare Athlon XP, Athlon 64, Athlon 64 FX si Pentium 4.

RĂCITORUL

Procesoarele moderne se incalzesc foarte mult atunci cind functioneaza, iar temperatura lor trebuie mentinuta sub o anumita limita pentru a asigura o functionare optima. Pentru aceasta peste procesor se fixeaza un racitor ("cooler") compus dintr-un radiator pe care se afla fixat un ventilator.

Radiatorul este format dintr-un postament care se continua cu o structura lamelara si este construit de obicei din aluminiu dar poate avea si parti din cupru, care este un mai bun conductor de caldura. Postamentul vine in contact cu suprafata procesorului, de la care preia caldura degajata de acesta si o disipeaza cu ajutorul structurii lamelare in mediul inconjurator. Acest tip de racire se numeste racire pasiva.

Ventilatorul asigura transferul aerului incalzit care se afla in apropierea suprafetei radiatorului, permitind astfel schimbul mai eficient de caldura intre radiator si mediul inconjurator. Acest tip de racire se numeste racire activa. Ventilatorul este de obicei acoperit cu un mic grilaj metalic al carui rol este de a impiedica contactul dintre palele ventilatorului si cablurile care traverseaza spatiul interior al carcasei calculatorului.

CUMPĂRAREA UNUI RĂCITOR

Exista multe tipuri de racitoare insa este recomandata cumpararea unuia care sa fie eficient si in acelasi timp care sa nu aiba un ventilator foarte zgomotos. Un astfel de racitor costa de obicei intre 10 si 15 EUR dar exista bineinteles si variante mai bune dar in acelasi timp mai scumpe. La cumpararea racitorului trebuie sa tinem cont de faptul ca racitoarele pentru procesoare Pentium sau Celeron sint diferite (din punct de vedere al dispozitivului de montare) de cele pentru procesoare AthlonXP sau Duron si de asemenea diferite de cele pentru procesoarele Athlon 64. Este recomandata cumpararea unui racitor care are o pastila de cupru in locul in care radiatorul vine in contact cu procesorul.

PLACA VIDEO

Placa Video (PV) este responsabila cu afisarea imaginilor pe ecranul monitorului. Ea este a doua componenta, dupa procesor, care determina performanta unui calculator si de aceea si in cazul ei este recomandat sa nu facem economie atunci cind dorim sa o cumparam.

PV contine un procesor specializat numit GPU (Graphics Processing Unit) sau VPU (Visual Processing Unit) care face o parte din calculele necesare pentru afisarea imaginilor, cealalta parte a acestor calcule fiind facuta de procesorul calculatorului (CPU). Fiecare PV are si o cantitate de memorie RAM inclusa pe ea care este folosita de GPU, de exemplu pentru a stoca texturile obiectelor (elemente de peisaj, personaje, etc.) intilnite in jocuri.

Placa video afiseaza pe ecranul monitorului imagini de doua tipuri si anume in doua dimensiuni (2D) si in trei dimensiuni (3D), cu mentiunea ca imaginile 3D sint evident tot in doua dimensiuni (fiind afisate pe ecran, care este o suprafata plata), insa in cazul lor este creata senzatia (iluzia) perspectivei, adica a unui spatiu in trei dimensiuni aflat dincolo de ecranul monitorului. Imaginile 2D sint folosite in special pentru elementele de interfata (ferestrele, barele, butoanele, etc) ale softurilor, iar imaginile 3D sint folosite in special pentru jocurile 3D (practic aproape toate jocurile publicate incepind cu anul 2000, indiferent de tipul lor).

Puterea unei placi video, care se reflecta bineinteles in pret, consta in capacitatea ei de a oferi animatii cit mai fluide (cursive, fara sacadari) in jocurile 3D. Placa video creeaza de fapt imagini statice (cadre, similare cu niste diapozitive), insa inlantuirea acestora la o viteza mare (peste 30-40 de cadre pe secunda) produce ochiului senzatia ca elementele prezente in imagini (personaje, vehicule, etc.) se afla in miscare, la fel cum inlantuirea rapida a cadrelor de pe rola unui film produce senzatia de miscare. Acest proces de creare a imaginilor 3D devine evident atunci cind incercam sa rulam un joc 3D pe o PV mai slaba si rezultatul este ca actiunea jocului se desfasoara sacadat, semanind uneori cu o sesiune de vizualizare a unor diapozitive ("slideshow").

Crearea unei imagini 3D este o operatiune complexa, care se desfasoara in doua etape mari ("geometrica" si "grafica") la care participa atit procesorul central (CPU) cit si procesorul grafic (GPU - VPU). In etapa "geometrica" sint calculate coordonatele in spatiu ale tuturor elementelor care compun o imagine (scena) si de asemenea sint calculate valorile necesare aplicarii efectelor grafice care fac ca imaginea sa para cit mai realista (umbre, culori, texturi, toate in raport cu unghiul de vedere al scenei). In etapa "grafica" se trece la modificarea propriu-zisa a scenei in conformitate cu calculele facute in etapa "geometrica", adica se adauga texturile, culorile si umbrele obiectelor prezente in scena si se obtine imaginea finala, procedeu numit "randare" ("rendering"). Etapa "geometrica" era realizata de obicei de CPU, insa in PV moderne ea este realizata (exclusiv sau cu ajutorul CPU) de catre GPU prin unitatea de "transformare si iluminare" ("transform & lightning" - T&L) prezenta pe cipul grafic. Etapa "grafica" este realizata de catre PV care prelucreaza pixelii care compun imaginea si le adauga texturi pe care apoi le optimizeaza in asa fel incit efectul sa fie cit mai realist. Scena finala rezultata ("cadrul") depinde deci foarte mult de capacitatea PV de a-si executa operatiile cit mai bine (fara defecte de texturare, artefacte cromatice, etc.) si intr-un timp cit mai scurt.

Randarea imaginii finale este realizata de PV cu ajutorul unor "conducte de randare" ("rendering pipelines" sau "pixel pipelines") in cadrul carora se desfasoara operatiile de prelucare a pixelilor. Fiecare conducta de randare foloseste un anumit numar de "unitati de mapare a texturilor" ("texture mapping units") a caror functie este de a aplica texturi pe suprafetele obiectelor prezente in imagine, suprafete alcatuite din pixeli. Aplicarea texturilor seamana foarte bine cu aplicarea unui tapet pe un perete sau cu acoperirea unui obiect cu o stofa (de ex. asezarea unei fete de masa) cu mentiunea ca pe un obiect dintr-o imagine 3D se aplica de obicei mai multe texturi pentru a obtine efecte realiste, de exemplu pentru a simula o suprafata cu protuberante sau una zgiriata.

Performanta unei placi video este data de insumarea mai multor factori printre care cei mai importanti sint frecventa de ceas a procesorului grafic, frecventa de ceas a memoriei RAM (si cantitatea ei) de pe PV, numarul de conducte de randare si numarul de unitati de texturare continute de fiecare conducta. Un alt factor important este tipul magistralei de memorie ("memory bus"), prin care sint transferate date intre cipul grafic si memoria RAM de pe placa video. Cele mai performante placi au o magistrala de memorie pe 256 biti, placile cu performante medii si obisnuite au o magistrala de memorie pe 128 biti, iar placile cu performante scazute (nerecomandate pentru jocuri) au o magistrala de memorie pe 64 biti.

Placa Video se fixeaza pe placa de baza intr-un orificiu alungit numit slot. Acesta poate fi de tip AGP (cel mai frecvent), PCI Express (standardul cel mai performant, care a inceput sa fie folosit de abia incepind cu anul 2004) sau PCI (foarte putine PV il folosesc in prezent). Modul de transfer a datelor video prin portul AGP este de 1X, 2X, 4X sau 8X dar asta nu inseamna ca un mod de transfer de 8X este de doua ori mai bun decit de cel 4X, ele avind performante apropiate, evident cu un plus de performanta pentru 8X.

Placile Video sint construite de multe companii specializate in producerea de piese pentru calculator insa in fapt cea mai mare parte dintre aceste PV au un procesor grafic (GPU-VPU) fabricat fie de NVIDIA, fie de ATI.

1. NVIDIA

Compania NVIDIA fabrica un GPU cu denumirea "GeForce" care, la fel ca in cazul procesoarelor centrale (CPU), are mai multe generatii si anume GeForce, GeForce 2, GeForce 3, GeForce 4 si cea mai noua generatie, GeForce FX. Procesoarele grafice de pe placile NVIDIA au nuclee ("cores") numite "NV n" unde "n" este un numar. Aceste GPU sint diferentiate deci in functie de nucleul lor (NV 30, NV 35, NV 38, etc.). Denumirea nucleelor nu este o indicatie a performantei lor pentru ca de exemplu procesorul cu nucleu NV 34 (GeForce FX 5200) este mai slab decit procesorul cu nucleul NV 31 (GeForce FX 5600) si mult mai slab decit procesorul cu nucleu NV 35 (GeForce FX 5900).

Placile GeForce cu performante de virf din generatiile 3 si 4 sint denumite de catre NVIDIA GeForce Titanium (Ti). De asemenea NVIDIA a produs si o linie de GPU (care se mai gasesc inca in vinzare) numite MX care pe linga placile Titanium sint ca niste procesoare Celeron fata de procesoarele Pentium. O PV cu GPU GeForce 4MX are in fapt un GPU din generatia 2 (GeForce 2) cu unele imbunatatiri.

In cazul placilor din generatia FX compania NVIDIA a ales sa nu mai diferentieze precis placile cu performante obisnuite de cele cu performante ridicate. Pentru fiecare placa exista insa mai multe modele care se deosebesc prin frecventa procesorului grafic, frecventa memoriei RAM de pe PV, numarul de conducte de randare si tipul magistralei de memorie. De exemplu in cazul placii bazate pe nucleul NV 34, avem in principal placile (furnizate de diversi producatori) numite GeForce FX 5600 (frecventa GPU = 325 MHz si frecventa memoriei = 550 MHz) si placile GeForce FX 5600 Ultra (frecventa GPU = 400 MHz si frecventa memoriei = 800 MHz), ultimele fiind in mod evident mai performante. Pentru ca si utilizatorii cu mijloace financiare mai reduse sa poata sa-si cumpere o PV cu nucleu NV 34 au fost scoase pe piata si placile GeForce 5600 XT (frecventa GPU = 235 MHz si frecventa memoriei = 400 MHz), in varianta cu magistrala de memorie pe 128 de biti sau pe 64 de biti, dar performanta acestor placi este mult mai scazuta decit a placilor GeForce 5600 sau Ge Force FX 5600 Ultra.

Ca o regula generala, pentru o anumita placa video GeForce FX produsa de NVIDIA sint scoase trei modele, unul cu performante de virf (nume cu sufix Ultra), unul cu performante medii (nume fara sufix) si unul cu performante obisnuite-slabe (nume cu sufix XT). Produsul cu performante medii este scos pe piata primul, urmat de cel cu performante de virf si in final de cel cu performante obisnuite / scazute. Performanta PV asa cum este reflectata de nume este comparata in cadrul aceleiasi clase (intre placile 5900 de ex.), nu intre diversele clase de PV (deci nu intre placile 5900 si cele 5600). Placile GeForce FX 5600 Ultra sint mai bune (si mai scumpe) decit placile GeForce FX 5600, insa in nici un caz ele nu au performantele placilor GeForce FX 5900, ca sa nu mai vorbim de placile GeForce FX 5950 Ultra.

Placile NVIDIA produse pentru a fi folosite cu placile de baza care utilizeaza standardul PCI Express in locul celui AGP sint numite GeForce PCX si au cipuri grafice cu nuclee asemanatoare cu cele de pe placile GeForce FX. Astfel au fost produse modelele Ge Force PCX 5950, 5750, 5300 si 4300, enumerate aici in ordinea descrescatoare a performantei.

2. ATI

Compania ATI fabrica un VPU (similar cu un GPU) cu denumirea Radeon care are mai multe generatii. Procesoarele grafice de pe placile Radeon au nuclee ("cores") numite "Rn" (la placile cu performante medii sau inalte) sau "RVn" (la placile cu performante obisnuite) unde "n" este un numar. Aceste VPU sint diferentiate deci in functie de nucleul lor (R250, R300, RV280, RV300 etc.) si cu cit numarul de dupa R este mai mare cu atit procesorul este dintr-o generatie mai noua. Denumirea RV inseamna "Radeon Value" si desemneaza nucleul unui VPU inclus in placile video care au un pret mai mic (si evident o performanta mai scazuta).

ATI nu diferentiaza precis placile in functie de performanta lor. Pentru fiecare placa exista insa doua variante (sau uneori trei variante) care se deosebesc prin viteza procesorului grafic si a memoriei de pe PV. De exemplu avem placile (furnizate de diversi producatori) numite ATI Radeon 9600 (frecventa VPU = 325 MHz si frecventa memoriei = 400 MHz) si placile ATI Radeon 9600 Pro (frecventa VPU = 400 MHz si frecventa memoriei = 600 MHz). Compania ATI a mai scos pe piata modelele ATI Radeon 9600 XT (frecventa VPU = 500 MHz si frecventa memoriei = 600 MHz) si ATI Radeon 9600 SE (frecventa VPU = 325 MHz si frecventa memoriei = 400 MHz), acesta din urma avind magistrala memoriei pe 64 biti, spre deosebire de toate celelalte modele 9600 care au magistrala memoriei pe 128 biti.

Ca o regula generala, pentru o anumita placa video Radeon produsa de ATI sint scoase patru modele, doua cu performante de virf (nume cu sufix XT si Pro), unul cu performante medii (nume fara sufix) si unul cu performante obisnuite-slabe (nume cu sufix SE). Produsul cu performante medii este scos pe piata primul, urmat de cele cu performante de virf si in final de cel cu performante obisnuite-scazute. Performanta PV asa cum este reflectata de nume este comparata in cadrul aceleiasi clase (intre placile 9600 de ex.), nu intre diversele clase de PV (deci nu intre placile 9600 si cele 9800). Placile ATI Radeon 9600 XT sint mai bune (si mai scumpe) decit placile ATI Radeon 9600, insa in nici un caz ele nu au performantele placilor ATI Radeon 9800, ca sa nu mai vorbim de placile ATI Radeon 9800 XT.

Identificarea de catre un potential cumparator a liniilor de produse cu performante obisnuite, medii sau de virf trebuie sa se faca dupa pret, pentru ca denumirea PV nu include un element de diferentiere precis. Astfel, o placa cu VPU Radeon 9800 este mult mai buna si mult mai scumpa decit una cu VPU Radeon 9200, desi dupa denumire ele ar trebui sa aiba performante relativ apropiate. Pe de alta parte o placa cu VPU Radeon 9600 XT este mai performanta decit o placa cu VPU Radeon 9800 SE si in acest fel confuzia in mintea unui potential cumparator este totala... Compania ATI vine insa in ajutorul potentialului cumparator punind la dispozitie pe situl sau o pagina dinamica in care pot fi comparate mai multe placi video produse de ATI din punct de vedere al caracteristicilor lor tehnice.

3. ALŢI PRODUCĂTORI

In afara de NVIDIA si ATI mai exista si alti producatori de procesoare grafice care au insa o pondere mai mica pe piata. Unul dintre ei este MATROX ale carui placi au reputatia ca au cea mai buna imagine, insa al caror pret este prea mare pentru performantele lor in jocuri. INTEL produce de multa vreme un GPU cu performante acceptabile care este inclus pe unele placi de baza si se adreseaza celor care nu isi folosesc calculatoarele pentru jocurile mai noi, ci doar pentru munca de birou sau pentru explorarea internetului. In fine, pe piata placilor video performante si-au anuntat prezenta companiile S3 (detinuta de VIA) si XGI (detinuta de SIS) prin produse care urmeaza sa fie puse in vinzare in cursul anului 2004 .

CUMPĂRAREA UNEI PLACI VIDEO

Atunci cind dorim sa cumparam o PV trebuie sa ne interesam ce procesor (GPU-VPU) are, ce cantitate de memorie are si cu ce varianta DirectX este compatibila. O lista cu specificatiile tehnice (viteza procesorului grafic, numarul de conducte de randare, numarul de unitati de texturare, etc.) ale placilor video se gaseste in pagina 3D Chipsets Specs.

Mai jos este prezentat un tabel simplificat (nu sint luate in calcul modelele Ultra, Pro, XT, SE, etc.) continind o grupare dupa performanta a placilor de ultima generatie produse de NVIDIA (placile FX folosesc standardul AGP, iar placile PCX folosesc standardul PCI Express) si ATI.

Performanta

De Vîrf

Medie

Obisnuita

GeForce FX

5950 / 5900

5700 / 5600

5500 / 5200

GeForce PCX

5950

5750

5300

Radeon

9800 / 9700

9600 / 9500

9200

Companiile NVIDIA si ATI lanseaza de obicei anual cite o noua generatie de PV, care sint diferentiate dupa performante in mai multe linii de produse : PV cu performante obisnuite, PV cu performante medii si PV cu performante de virf. Incepind cu anul 2003 noile politici de marketing ale acestor doua firme au facut ca sa fie greu de diferentiat carei linii ii apartine o anumita PV daca ne ghidam doar dupa denumirea ei, mai ales ca au fost introduse si modele cu magistrala memoriei pe 64 de biti, care au performante cu mult sub cele ale placilor cu aceeasi denumire care au magistrala pe 128 de biti. Lucrurile sint complicate si mai mult de faptul ca intr-un anumit moment exista pe piata placi care apartin unor generatii diferite. De exemplu pot exista de vinzare (noi sau la mina a doua) placi video GeForce cu cipuri grafice din generatia 2 (GeForce 4MX), generatia 3 (GeForce 3 Ti 500), generatia 4 (GeForce 4 Ti 4600) si generatia FX (GeForce FX 5950).

Pentru a compara doua placi video (eventual din generatii diferite) trebuie sa calculam performanta lor "bruta" (numarul de pixeli care pot fi prelucrati intr-o secunda) prin inmultirea frecventei de tact a procesorului grafic cu numarul de conducte de randare. De exemplu o placa GeForce FX 5950 Ultra functioneaza la frecventa de 475 MHz (475 mil. Hz) si are 4 conducte de randare, in timp ce o placa GeForce FX 5200 Ultra functioneaza la frecventa de 325 MHz (325 mil. Hz) si are doar 2 conducte de randare. Placa GeForce FX 5950 Ultra va putea prelucra 1,9 mld. pixeli pe secunda (475 mil. x 4), in timp ce placa GeForce FX 5200 Ultra poate prelucra "doar" 650 mil. pixeli pe secunda. In consecinta pretul placii GeForce FX 5950 Ultra va fi de cel putin trei ori mai mare decit al placii GeForce FX 5200 Ultra pentru ca si performanta "bruta" este de trei ori mai mare, la care se adauga calitatea mai buna a imaginii in aplicatiile 3D.

O buna metoda de a evalua performanta unei PV fara a o testa sau fara a face calcule cu privire la performata ei bruta este sa ne ghidam dupa pretul ei. O PV mai scumpa este intotdeauna mai buna decit una mai ieftina, chiar daca cea ieftina face parte dintr-o generatie mai noua. De exemplu o PV GeForce FX 5200 este mult mai putin performanta decit o PV GeForce Ti 4600 si acest lucru este reflectat cel mai bine de pret. Diferenta de pret dintre doua PV reflecta adecvat diferenta de performanta, mai ales in cazul placilor din aceeasi generatie.

Placile Video cu performante obisnuite au preturi (inclusiv TVA) intre 100-175 USD, cele cu performante medii au preturi intre 175-275 USD, iar cele cu performante de virf au preturi de peste 275 USD. Placile Video cu pretul (inclusiv TVA) sub 100 USD sint PV cu performante slabe in jocurile cele mai noi, insa pot fi folosite si ele pentru jocuri daca avem un procesor (CPU) puternic si daca folosim rezolutii mici (800x600) si un nivel de detaliu scazut in jocuri. Este recomandat totusi sa luam cel putin o PV cu performante medii, daca dorim sa fim siguri ca vom putea juca si jocurile care vor apare in urmatorii 2 ani de la cumparare.

Pretul unei PV este cel mai mare la lansarea ei si el scade in timp insa niciodata nu va scade sub un anumit nivel. De exemplu nu vom gasi niciodata o PV cu performante de virf vinduta in magazin la pretul unei PV cu performante obisnuite, nici macar la doi ani de la lansare. Companiile prefera sa scoata din productie o PV decit sa ii scada pretul prea mult. Este insa posibil ca sa gasim de vinzare o PV cu performante medii la pret de PV cu performante obisnuite daca de la lansarea ei au trecut 18 luni sau mai mult.

O Placa Video care sa poata fi folosita pentru jocurile de ultima generatie dar si pentru prelucrarea video si grafica (randare, animatii, etc.) de nivel semi-profesionist poate costa intre 100 USD si 500 USD cu tot cu TVA. Este recomandata cumpararea unei PV care sa aiba un GPU cu frecventa de ceas ("clock frequency") de cel putin 250 MHz, o cantitate de memorie RAM de cel putin 128 MB, o magistrala de memorie pe 128 sau 256 biti si o rata de transfer prin portul AGP de cel putin 4X. De asemenea ea trebuie sa fie cel putin compatibila cu instructiunile DirectX 8.1, dar este de preferat ca ea sa fie compatibila DirectX 9.

Daca folosim calculatorul pentru o plaja mare de aplicatii (editare audio-video, birotica, jocuri, etc.) dar nu dispunem de resurse financiare foarte mari este mai degraba recomandat sa cumparam un calculator cu un procesor puternic si o PV cu performante medii decit sa avem un procesor cu performante medii si o PV puternica. Daca insa folosim calculatorul in special pentru jocuri de ultima generatie si vrem sa le vedem cu detalii grafice maxime este absolut necesar sa avem o placa video cit mai puternica, chiar daca asta inseamna ca nu ne vor mai ramine bani decit pentru a cumpara un procesor cu performante medii. Performanta in jocurile moderne depinde in mai mare masura de puterea placii grafice decit de cea a procesorului central, totusi trebuie evitata situatiile de asociere a unei placi video puternice cu un procesor foarte slab sau a unei placi video slabe cu un procesor puternic. Jocurile moderne necesita intotdeauna componente cu performante cel putin medii. Daca nu folosim calculatorul pentru jocuri de ultima generatie si nici pentru prelucrarea complexa de imagini putem insa sa cumparam o placa de baza cu PV integrata.

Prelucrarea video si grafica (randare, animatii, etc.) de nivel profesionist necesita cumpararea unor PV specializate (3D Labs Wildcat, Nvidia Quadro, ATI FireGL, etc.) care sint mai scumpe decit PV obisnuite pentru ca sint optimizate pentru programele profesioniste de grafica 3D (3D Studio Max, Maya, Softimage, etc.).

Cei care doresc sa cumpere o placa multifunctionala se pot orienta catre placile de tip "All-In-Wonder" (joc de cuvinte pornind de la "all-in-one") produse de ATI, care pot fi folosite atit pentru aplicatiile de birou sau jocuri cit si pentru prelucrare video sau vizionarea programelor TV pe monitorul calculatorului. Exista bineinteles si placi multifunctionale bazate pe cipuri NVIDIA.

O prezentare comparativa si o clasificare in functie de performanta a 80 de placi video apartinind mai multor generatii si mai multor producatori de cipuri grafice (in principal NVIDIA si ATI, dar si altii) poate fi gasita pe situl Digit Life (atentie, pagina contine foarte multe poze si are o dimensiune de 2 MB, deci se descarca destul de greu pe o conexiune dial-up). Un articol asemanator, care compara performanta unui numar de 45 de modele de placi video se gaseste pe situl Tom's Hardware Guide. In sfirsit, pe situl Extreme Tech a fost publicat un articol care compara performantele a 15 placi video de ultima generatie produse de NVIDIA si ATI.

PLACA DE BAZĂ

Placa de baza ("mainboard - motherboard") este piesa la care se conecteaza toate celelalte componente ale calculatorului, atit din interior (procesor, placa video, hardisc, etc.) cit si din exterior (tastatura, maus, etc.). Ea este alcatuita dintr-o placa pe care sint gravate circuitele care permit comunicarea intre componentele calculatorului. Pe placa se gasesc dispozitivele care permit montarea componentelor (soclu pentru procesor, slot AGP pentru PV, sloturi PCI pentru modem, placa de retea, etc.), dispozitivele de conectare a unor componente (porturi seriale, paralele, USB, conectori ATA, etc.) dar si componentele care sint integrate in placa de baza (de ex. placa de sunet).

Componenta principala a unei PB este un ansamblu de microcircuite (numit cipset) a carui functie este de realizare si optimizare a transferului de date intre diferitele componente ale calculatorului (CPU, memoria RAM, PV, hardisc, etc.). Ca urmare PB are un rol important atit in ceea ce priveste performanta generala a unui calculator cit si in stabilitatea cu care functioneaza acesta.

Cipsetul PB este alcatuit de obicei din doua cipuri, numite NorthBridge (responsabil cu transferul de date de la si catre procesor, PV si modulele de memorie) si respectiv SouthBridge (responsabil cu transferul de date de la si catre hardisc, CD-ROM, placa de sunet, unitate de discheta, piesele aflate in sloturile PCI, componentele conectate la porturile serial, paralel, USB si PS/2). Cele doua cipuri sint separate fizic dar comunica intre ele printr-o magistrala speciala de mare viteza, care are diverse denumiri in cazul placilor pentru procesoare Athlon (V-Link pentru cipseturi VIA, MuTIOL sau HyperStreaming pentru cipseturi SIS, HyperTransport pentru cipseturi NVIDIA si ALi). Exista insa si cipseturi (de ex. nForce 3) formate dintr-un singur cip, care integreaza functionalitatea perechii de cipuri NorthBridge si SouthBridge. In cazul PB pentru procesoare Athlon pe 64 de biti, transferul de date intre procesorul central (care contine controlerul de memorie) si cipsetul placii de baza se face printr-o magistrala de mare viteza numita "HyperTransport".

Daca facem o analogie cu corpul uman putem sa spunem ca procesorul unui calculator este capul care contine creierul iar placa de baza (PB) este corpul care contine inima dar si vasele de singe si nervii.

CUMPĂRAREA UNEI PLĂCI DE BAZĂ

Placile de baza sint produse de o multitudine de companii, unele mai cunoscute (Asus, Epox, Gigabyte, etc.) altele mai putin cunoscute. Performanta unei PB este data in mare masura de cipsetul ei, dar un rol important il are si arhitectura sa (asamblarea diverselor sale componente si optimizarea functionarii acestora) care este specifica fiecarui producator.

Placile de baza se aleg in primul rind in functie de procesorul pe care dorim sa-l folosim (AMD sau INTEL) si de viteza acestuia. Alegerea unei placi de baza compatibila cu procesorul pe care-l avem este esentiala pentru ca altfel calculatorul nu va porni. Placile de baza se diferentiaza dupa soclul ("socket") procesorului, care este denumit in mod obisnuit dupa numarul existent de contacte pentru pinii procesorului. Astfel avem PB cu socket 478 pentru procesoarele Pentium 4 si Celeron, cu socket 462 (numit de obicei socket A) pentru procesoarele Athlon XP si Duron, cu socket 754 pentru procesoarele Athlon 64 si cu socket 740 pentru procesoarele Athlon 64 FX.

A doua etapa in luarea deciziei cu privire la cumpararea unei PB este legata de cipsetul acesteia. Numarul de producatori de cipseturi este restrins (INTEL, VIA, NVIDIA, SIS, ALi) iar dintre ei INTEL produce cipseturi doar pentru platformele care gazduiesc procesoare Pentium si Celeron, iar NVIDIA doar pentru platformele care gazduiesc procesoare Athlon si Duron. Alegerea intre un cipset sau altul trebuie facuta luindu-se in calcul performanta si stabilitatea lor dar si raportul calitate-pret. Siturile specializate in recenzii hardware publica in mod regulat analize comparative (bazate pe baterii de teste) ale performantei placilor de baza existente la un moment dat pe piata.

In ceea ce priveste cipsetul PB este recomandat sa-l alegem in functie de modul principal in care folosim calculatorul (pentru aplicatii obisnuite sau pentru aplicatii care sint extrem de solicitante - jocuri), dar trebuie bineinteles sa luam in consideratie si raportul pret/performanta. Pentru procesoarele INTEL alegem o PB cu cipset produs de INTEL, VIA, SIS sau ALi. Pentru procesoarele AMD alegem o PB cu cipset produs de NVIDIA, VIA, SIS sau ALi. In fine, pentru acelasi cipset exista de obicei mai multe generatii sau mai multe versiuni ale aceleiasi generatii. Astfel, pentru PB care vor gazdui procesoare Athlon XP exista cipseturi de tipul VIA KT400, KT600 si KT880, care sint cipseturi din generatii diferite, cel de ultima generatie fiind cel mai performant. Tot pentru PB pentru procesoare Athlon XP exista cipseturile nForce2 produse de NVIDIA care se gasesc in versiunile nForce2 400 sau nForce2 Ultra 400, ultimul fiind o varianta imbunatatita (suport pentru FSB de 200 MHz si pentru memorii DDR400, controler de memorie bicanal) a primului. Placile de baza pentru procesoare Athlon 64 si Athlon 64 FX folosesc in principal cipseturile VIA K8T800 sau NVIDIA nForce 3 150.

La fel ca orice componente de calculator si placile de baza au preturi care variaza foarte mult, lucru determinat in principal de dotarile incluse de catre producatori. Toate placile de baza produse recent au citeva dotari esentiale cum sint sloturile PCI (in care se fixeaza de exemplu placa de sunet, modemul, placa de captura video, etc.), slotul AGP (in care se fixeaza placa video), sloturile pentru memoria RAM, porturi PS/2 (pentru tastatura si maus), porturi USB (pentru dispozitive care se conecteaza prin USB cum sint minicamerele video), gameport (pentru joystic sau gamepad), portul paralel (pentru imprimanta). Multe din PB au si alte dotari in afara celor esentiale, de exemplu in ultimii ani aproape toate placile de baza au inclusa si o placa de sunet, iar unele au inclusa o placa grafica, o placa de retea, porturi IEEE 1394 ("FireWire"), etc.. Dotarile suplimentare costa in plus si este la latitudinea noastra daca le acceptam sau cautam o PB fara ele. Pe de alte parte daca avem un dispozitiv extern (de ex. o camera video digitala) pe care dorim sa-l conectam la calculator, trebuie sa ne asiguram ca PB are in dotare porturile necesare (USB, FireWire) si in plus daca ele sint intr-un numar corespunzator si sint usor accesibile. In cazul in care avem un hardisc Serial ATA (SATA) sau intentionam sa cumparam unul in viitor trebuie sa ne asiguram ca PB este compatibila cu acest standard (are controler SATA si este dotata cu conectorii corespunzatori).

Numarul mare de producatori de PB a dus la aparitia unei concurente acerbe in domeniu si ca urmare fiecare producator incearca sa aduca un plus de dotari sau de imbunatatiri tehnice. Unii producatori au pus la punct o metoda de control a vitezei ventilatorului procesorului in asa fel incit ea sa fie in concordanta cu temperatura acestuia din urma, rezultatul fiind scaderea zgomotului generat de ventilator. O parte din producatorii de PB pentru procesoare Athlon 64 construiesc placi compatibile cu tehnologia "Cool 'n' Quiet" ("Rece si Silentios") pusa la punct de AMD, prin care frecventa de ceas si voltajul procesorului sint modificate dinamic in functie de gradul de folosire a procesorului. Placile de baza care suporta tehnologia "Cool 'n' Quiet" permit deci o reducere a nivelului de zgomot si a consumului de energie electrica, fara a afecta nivelul de performanta. Alti producatori instaleaza doua cipuri BIOS (tehnologie numita "dual BIOS", "mirror BIOS", etc.) in asa fel incit daca biosul stocat pe cipul principal devine corupt (ca urmare a unui virus sau a unei tentative esuate de actualizare - "update") el va putea fi restaurat automat cu ajutorul cipului secundar.

Alaturi de o PB este inclus de obicei si un CD pe care alaturi de draivere se afla mai multe softuri dintre care cel mai importante sint un program de tip antivirus si un program de monitorizare a temperaturii procesorului si a vitezei de rotatie a palelor ventilatorului procesorului.

O prezentare comparativa si o clasificare in functie de performanta a cipseturilor pentru PB "socket A" , cipseturi produse de NVIDIA, VIA si SIS, poate fi gasita pe situl Xbit Labs. Tot pe acelasi sit se gaseste si un articol care testeaza comparativ 13 placi de baza de tip "socket 754" (cu cipseturi VIA K8T800 si NVIDIA nForce 3 150), placi pe care se monteaza procesoare Athlon 64. Pe situl Tom's Hardware exista un articol care analizeaza comparativ patru cipseturi pentru PB "socket 754", cipseturi produse de NVIDIA, VIA, SIS si ALi.

Utilizatorii care prefera platformele Intel pot citi pe situl Tom's Hardware un articol comparativ al performantei cipseturilor folosite in PB pentru Pentium 4 , cipseturi produse de INTEL, VIA si SIS. Tot pe acelasi sit se gaseste si o analiza comparativa a unui numar de 14 PB pentru Pentium 4, in care sint luate in consideratie atit dotarile cit si performantele.

HARDISCUL

Hardiscul ("hard disk" - disc dur - HD) este componenta pe care sint stocate datele cu care lucreaza calculatorul, incepind cu sistemul de operare si terminind cu fisierele instalate de programe sau create de noi. El reprezinta deci memoria durabila ("nevolatila") a calculatorului, pentru ca datele sint pastrate si dupa intreruperea alimentarii cu curent electric.

HD este format de obicei din mai multe discuri de aluminiu (numite platane) suprapuse pe acelasi ax si acoperite cu oxid de fier. La mica distanta de suprafata discurilor se misca niste brate metalice ale caror capete magnetizeaza portiuni din discuri, in acest fel fiind "scrise" si "citite" datele. HD este una din putinele piese dintr-un calculator care are si o componenta mecanica (un motor care invirte discurile si misca bratele metalice) dar asta nu inseamna ca nu este de obicei o piesa foarte fiabila, capabila sa functioneze multi ani fara a cauza pierderea datelor stocate.

Un HD este caracterizat de capacitatea de stocare de date masurata in Giga Bytes (GB) si de viteza de rotatie a platanelor (5.400, 7.200 sau 10.000 de rotatii pe minut). Cu cit platanele se rotesc mai repede cu atit citirea si scrierea datelor este mai rapida, deci si calculatorul este mai rapid. Capacitatea unui HD prezentata de companiile producatoare (cea pe care o vedem in ofertele de vinzare) este diferita de capacitatea raportata de sistemul de operare, pentru ca toti producatorii considera ca 1 MB = 1.000.000 bytes, cind de fapt echivalenta corecta este 1 MB = 1.048.576 bytes. Sistemul de operare raporteaza deci in mod corect o capacitate ceva mai mica a HD, indiferent de numele producatorului acestuia.

Hardiscul se conecteaza la restul sistemului cu ajutorul unui cablu care se fixeaza cu un capat intr-o priza (conector) de pe HD si cu celalalt capat intr-o priza (conector) de pe placa de baza. Pentru marea majoritate a hardiscurilor aflate in sistemele actuale transferul de date intre HD si sistem se realizeaza in conformitate cu un standard numit "Parallel ATA" (Advanced Technology Attachment), scris de obicei doar ATA. Exista mai multe versiuni ale acestui standard create de-a lungul timpului, numite ATA-33, ATA-66, ATA-100 si ATA-133, fiecare versiune reprezentind o imbunatatire (uneori considerabila) a versiunii precedente.

Hardiscurile cele mai moderne folosesc standardul "Serial ATA" (scris prescurtat SATA) in locul standardului ATA. Standardul SATA este compatibil cu standardul ATA, lucru care permite folosirea in acelasi calculator atit a hardiscurilor SATA cit si a celor ATA. Pentru a putea folosi un hardisc SATA trebuie sa avem o PB care sa detina un controler SATA integrat in cipsetul (SouthBridge) placii de baza sau aflat pe un cip separat.

Standardul SATA aduce unele imbunatatiri fata de standardul ATA, dintre care merita mentionate posibilitatea unei cresteri importante a ratei de transfer a datelor intre HD si sistem, ca si o pastrare mai buna a integritatii datelor pe timpul transferului lor. Din punctul de vedere al instalarii HD apare posibilitatea de "instalare la cald" ("hot plugging"), ceea ce inseamna ca un HD poate fi instalat si apoi utilizat fara a opri sistemul, lucru extrem de convenabil atunci cind lucram cu HD externe, folosite de exemplu pentru a transfera cantitati mari de date intre doua calculatoare. Un alt avantaj adus de SATA este conectarea HD la PB prin intermediul unui cablu cilindric de diametru redus si cu o lungime de pina la 1 m, cablu care permite o mai buna circulatie a aerului in carcasa comparativ cu cablul de tip panglica folosit anterior. In sfirsit, odata cu aparitia standardului SATA a disparut necesitatea configurarii hardiscurilor ca "stapin" (master) sau "sclav" (slave), pentru ca in conformitate cu noul standard fiecare HD este configurat automat exclusiv ca "stapin", ceea ce ii permite sa functioneze la parametrii maximi.

Hardiscurile folosite in servere folosesc de obicei standardul SCSI ("Small Computer System Inteface"), care permite atasarea la sistem a opt dispozitive (hardiscuri, unitati optice de stocare, scanere, etc.), spre deosebire de standardul ATA care permite atasarea a doar patru dispozitive (hardiscuri si unitati optice de stocare). Standardul SCSI permite o rata de transfer de date considerabil mai mare decit cea oferita de standardul "Parallel ATA" (cu care de altfel nu este compatibil) si de aceea HD care folosesc acest standard sint utilizate in servere chiar daca pretul lor este mult mai ridicat comparativ cu al HD obisnuite. Standardul SAS ("Serial Attached SCSI") va inlocui standardul SCSI si va avea printre alte avantaje si pe acela ca va fi compatibil cu standardul SATA.

CUMPĂRAREA UNUI HARDISC

Hardiscurile sint fabricate de un numar restrins de companii si anume : SEAGATE, MAXTOR, HITACHI, SAMSUNG, WESTERN DIGITAL si FUJITSU. Performantele HD sint oarecum asemanatoare indiferent de producator, dar ceea ce le diferentiaza este fiabilitatea si perioada pe timpul careia este acordata garantia (unii producatori ofera 1 an garantie, iar altii 3 ani). HD sint unele din cele mai fiabile componente ale unui calculator dar cu timpul, la fel ca orice alta componenta, se pot defecta intr-o mai mare (HD devine complet inutilizabil) sau mai mica masura (doar unele portiuni din HD devin inutilizabile - "bad sectors" - "sectoare defecte").

Alegerea unui HD al unuia sau altuia dintre producatori este o chestiune de preferinta personala, determinata de cele mai multe ori de experiente placute sau neplacute avute cu hardiscul pe care il posedam deja. Este totusi bine sa consultam si revistele sau siturile web specializate in testarea componentelor hardware inainte de a lua o hotarire definitiva. O alta sursa de informare sint forumurile de discutii, unde forumistii isi impartasesc frecvent experientele avute cu HD diversilor producatori.

Este recomandata cumpararea unui HD cu o capacitate de minimum 40 GB si cu o viteza de rotatie a platanelor de 7.200 rpm. Hardiscurile cu viteza de 5.400 rpm sint un pic mai ieftine decit cele cu viteza de 7.200 rpm (la capacitati egale) dar si performanta lor este mai scazuta. Hardiscurile cu viteza de 10.000 rpm sint mult mai scumpe decit cele cu 7.200 rpm (la capacitati egale) dar sint ceva mai performante.

O prezentare comparativa si o clasificare in functie de performanta a 20 de hardiscuri cu capacitatea de 80 GB produse de Seagate, Maxtor, Hitachi, Samsung si Western Digital poate fi gasita pe situl Xbit Labs.

MEMORIA RAM

Memoria RAM ("Random Access Memory" - memorie cu acces aleator) este memoria rapida folosita de componentele calculatorului pentru stocarea temporara de date. Datele sint scrise, sterse si iarasi scrise rezultind un ciclu de scriere-stergere determinat de necesitatile programelor care ruleaza intr-un anumit moment. Memoria RAM reprezinta memoria volatila a calculatorului pentru ca datele stocate de ea sint pierdute in momentul intreruperii alimentarii cu curent electric. Acest lucru nu este un dezavantaj pentru ca functia memoriei RAM este aceea de a stoca datele care sint necesare functionarii calculatorului intr-un anumit moment si nu aceea de a stoca date pe perioade lungi de timp.

Memoria RAM se prezinta ca o placuta mica ("modul") pe care se afla mai multe cipuri de memorie, placuta care se fixeaza intr-un locas special (slot de memorie). Cu cit avem mai multa memorie RAM, cu atit calculatorul nostru este mai rapid. Pe placa de baza se gasesc de obicei trei sloturi pentru memoria RAM, in fiecare putind sa instalam o placuta. Acestea au capacitati diferite incepind cu 128 MB si terminind cu 1 GB. Cele mai folosite sint modulele ("placutele") cu capacitatea de 128 MB, 256 MB si 512 MB.

Memoria RAM folosita in prezent cel mai mult este cea de tip DDR SDRAM ("double data rate SDRAM"), care poate fi instalata atit pe PB pentru procesoare INTEL cit si pe PB pentru procesoare AMD. Ea este de mai multe tipuri in functie de viteza de transfer a datelor intre magistrala principala si cipurile de memorie. Astfel, exista de exemplu module de memorie PC 1600 (contin cipuri DDR200), PC 2100 (DDR266), PC 2700 (DDR333) si PC 3200 (DDR400), unde numarul de dupa DDR indica frecventa la care functioneaza cipurile de memorie, iar numarul care intra in componenta numelui modulelor indica latimea de banda ("bandwidth") in MHz. O placa de baza suporta de obicei toate tipurile de memorie DDR dar este recomandat sa cumparam memorie cit mai rapida, pentru ca sistemul sa functioneze la performanta maxima. Alte prescurtari folosite pentru desemnarea modulelor de memorie de tip "double data rate SDRAM" sint DDRAM sau DDR.

Un alt tip de memorie prezenta in calculatoarele moderne este cea de tip RDRAM (memorie Rambus) care este mai rapida decit cea DDR insa este si de aproape doua ori mai scumpa. Acest tip de memorie poate fi instalat doar pe PB pentru procesoarele INTEL construite special pentru a functiona cu acest tip de memorie.

CUMPĂRAREA DE MEMORIE RAM

Este recomandata cumpararea a cel putin 256 MB de memorie DDR SDRAM pentru a beneficia de o rulare rapida a programelor intensive (de ex. cele de prelucrare audio-video sau grafica) si a jocurilor de ultima generatie. Cu cit cumparam mai multa memorie RAM cu atit calculatorul va fi mai performant. In cazul in care folosim calculatorul in mod frecvent pentru rularea unor jocuri nou aparute este recomandat sa cumparam cel putin 512 MB de memorie RAM.

UNITĂŢILE OPTICE

Unitatile optice sint niste dispozitive care folosesc medii de stocare optice pentru citirea si scrierea datelor. Stocarea optica este metoda prin care datele sint inscriptionate pe un mediu special cu ajutorul unei raze laser. Citirea datelor de pe un mediu optic se realizeaza tot cu ajutorul unei raze laser.

In functie de caracteristicile lor tehnice si de capacitatea de stocare mediile optice se impart in doua categorii si anume CD ("Compact Disc") si DVD ("Digital Versatile Disc"). Atit CD-urile cit si DVD-urile se prezinta ca niste discuri din plastic (cu diametrul de 12 cm) pe a caror suprafata datele sint inscriptionate sub forma de adincituri (gropite - "pits") microsopice de-a lungul unei piste care se desfasoara in spirala. Mediile optice se impart in doua categorii dupa modul de inscriptionare a datelor si anume: medii produse prin matritare (inscriptionare prin presarea unei matrite) si medii produse prin ardere (inscriptionare cu raza laser). Matritarea este o metoda industriala ce necesita echipamente speciale si ca urmare este folosita in cazul producerii unor cantitati mari de discuri (de ex. pentru discurile originale cu jocuri, muzica, etc.). Arderea este o metoda accesibila oricui si este folosita in special pentru producerea de discuri in cantitati limitate (in general pentru utilizare personala).

Mediile de tip CD au aparut primele dar capacitatea de stocare a acestora (650 MB, 700 MB sau 800 MB) a fost foarte rapid socotita insuficienta si ca urmare au fost dezvoltate mediile DVD. Acestea sint de fapt tot niste CD-uri insa cu o densitate mai mare de stocare a datelor, realizata prin cresterea lungimii spiralei ce contine adinciturile si prin dimensiuni mai mici ale acestora. O alta deosebire intre CD-uri si DVD-uri este data de numarul de fete si de straturi pe care sint inscriptonate datele. Compact discurile (CD) au o singura fata ("side") inscriptionata cu date iar aceasta are un singur strat ("layer") in care se afla stocate datele, deci nu este nevoie sa scoatem CD-ul si sa il intoarcem pe partea cealalta, asa cum facem cu un disc vinil pentru pick-up. DVD-urile pot avea insa una sau doua fete, iar fiecare fata poate avea unul sau doua straturi si in consecinta avem patru variante de DVD-uri (monofata-monostrat, monofata-bistrat, bifata-monostrat, bifata-bistrat) a caror capacitate de stocare este in ordine de 4,7 GB; 8,5 GB; 9,4 GB si 17 GB. Cele mai folosite sint DVD-urile monofata-monostrat ("single-sided, single-layer") pentru ca au un pret convenabil si o capacitate suficienta de stocare pentru utilizatorii particulari (casnici).

Unitatile optice se impart dupa functionalitatea lor in unitati de citire (Read Only Memory - ROM, care pot doar sa citeasca datele de pe un mediu optic) si unitati de citire/scriere (Read/Write - RW, care pot atit sa citeasca cit si sa scrie date pe un mediu optic). O alta impartire a unitatilor optice se realizeaza dupa mediile optice pe care le pot folosi, DVD si/sau CD.

Unitatea CD-ROM

Unitatea CD-ROM este o componenta esentiala a oricarui calculator pentru ca ea permite instalarea programelor (incepind cu sistemul de operare) pe care le folosim. De asemenea, multe jocuri necesita pentru rulare prezenta unui CD, de pe care sa se incarce anumite date in timpul desfasurarii actiunii.

Unitatea CD-ROM citeste CD-urile cu date sau CD-urile audio cu ajutorul unei raze laser, insa nu poate scrie date pe CD-uri. Unitatile CD-ROM sint caracterizate de viteza maxima de rotatie a CD-urilor (care este proportionala cu viteza de citire a datelor), care este in general de 52X (de 52 de ori mai mare decit viteza primei unitati CD-ROM fabricate). Exista si unitati cu viteza mai mare dar se pare ca acestea sint prea zgomotoase in timpul functionarii la viteza maxima, de aceea ele nu sint foarte raspindite.

Unitatea CD-ROM este componenta cea mai putin fiabila a unui calculator, probabil din cauza componentelor mecanice (motorul care invirteste CD-ul sau cel care misca sertarul in care se pune CD-ul ) si a materialelor de constructie relativ fragile. O folosire intensiva a unei unitati CD-ROM face ca performanta acesteia sa scada in timp, uneori unitatea trebuind inlocuita dupa un an sau doi. O unitate CD-ROM costa cel mult 20 EUR (inclusiv TVA).

Unitatea DVD-ROM

Unitatea DVD-ROM poate citi datele inscriptionate atit pe DVD-uri cit si pe CD-uri, dar nu poate scrie pe aceste medii. Putem alege sa cumparam o astfel de unitate daca vizionam frecvent filme de pe DVD-uri sau in perspectiva situatiei in care tot mai multi producatori de jocuri vor alege sa distribuie jocurile pe un singur DVD in loc de mai multe CD-uri.

Unitatile sint caracterizate de viteza maxima de rotatie a DVD-urilor si a CD-urilor (care este proportionala cu viteza de citire a datelor), scrisa de obicei sub forma 16X/48X, ceea ce inseamna ca DVD-urile sint citite cu viteza 16X, iar CD-urile cu viteza 48X. O unitate DVD-ROM costa in jur de 35 EUR (inclusiv TVA).

Unitatea CD-RW

Daca dorim sa ne cream propriile CD-uri, de exemplu pentru a face copii de siguranta cu datele de pe calculatorul nostru, va trebui sa cumparam o unitate CD-RW. Aceasta are capacitatea de a "scrie" pe CD-uri cu ajutorul unei raze laser (se spune ca CD-urile sint "arse"), alaturi bineinteles de capacitatea de a citi CD-uri. Exista doua tipuri de CD-uri pe care putem scrie si anume CD-uri pe care putem scrie doar o singura data (CD-uri inscriptibile - CD Recordable - CD-R) si CD-uri pe care putem scrie de mai multe ori (CD-uri reinscriptibile - CD Rewritable - CD-RW). Scrierea unui CD dureaza de obicei citeva minute. Unitatile CD-RW se deosebesc dupa viteza de scriere/rescriere a CD-urilor. O unitate 52X / 32X / 52X scrie CD-uri inscriptibile cu viteza 52X, scrie CD-uri reinscriptibile cu viteza 32X si citeste CD-uri cu viteza 52X.

Cea mai ieftina unitate CD-RW costa de obicei de doua ori mai mult decit o unitate CD-ROM (in jur de 40 EUR cu tot cu TVA) dar este o investitie foarte buna pentru ca ne permite sa stocam in siguranta pe CD-uri datele importante de pe calculatorul nostru. De asemenea ea ne permite sa transportam cantitati mari de date (un CD are 650, 700 sau 800 MB) intre doua calculatoare (de ex. cel de acasa si cel de la servici).

Unitatea combo CD-RW / DVD-ROM

Unitatea combo isi deriva numele de la faptul ca ea combina functionalitatea unei unitati CD-RW si a uneia DVD-ROM, deci ea poate sa citeasca atit DVD-uri cit si CD-uri si de asemenea poate sa scrie CD-uri. Numele unei astfel de unitati include vitezele de citire si de scriere, fiind de obicei de forma 52X/32X/52X/16X, ceea ce inseamna ca ea scrie CD-uri inscriptibile (CD-R) cu viteza 52X, scrie CD-uri reinscriptibile (CD-RW) cu viteza 32X, citeste CD-uri cu viteza 52X si citeste DVD-uri cu viteza 16X.

Unitatea DVD±RW

Unitatea DVD±RW este cea mai complexa unitate optica in sensul ca ea are capacitatea de a citi si de a scrie DVD-uri si CD-uri. Cumpararea unei astfel de unitati este indicata daca avem nevoie sa stocam cantitati importante de date si nu dorim sa folosim CD-uri inscriptibile pentru ca ar trebui sa folosim un numar mare dintre acestea (un DVD are o capacitate de stocare mult mai mare decit un CD).

Exista doua tipuri de DVD-uri pe care putem scrie si anume DVD-uri pe care putem scrie doar o singura data (DVD-uri inscriptibile - DVD Recordable - DVD±R) si DVD-uri pe care putem scrie de mai multe ori (DVD-uri reinscriptibile - DVD Rewritable - DVD±RW). Spre deosebire de situatia mediilor CD inscriptibile (CD-R si CD-RW) unde avem de-a face cu un standard de inscriptionare la care au aderat toti producatorii, in cazul mediilor DVD inscriptibile avem de-a face cu trei standarde, denumite DVD-RW, DVD+RW si DVD-RAM, dintre care primele doua sint cel mai folosite. Din aceasta cauza mediile DVD inscriptibile au denumiri in functie de standardul conform caruia au fost produse si anume mediile inscriptibile o singura data ("recordable") sint numite DVD-R sau DVD+R, iar mediile inscriptibile de mai multe ori ("rewritable") sint numite DVD-RW sau DVD+RW.

Producatorii de unitati DVD±RW au fost obligati sa conceapa unitati care sa poata folosi intr-o mai mica sau mai mare masura ambele standarde mai raspindite (DVD-RW si DVD+RW), in asa fel incit cumparatorul sa poata folosi unitatea si in situatia in care unul dintre standarde ar deveni dominant iar celalalt ar disparea treptat din aceasta cauza. Aceasta stare de lucruri mai putin obisnuita in care doua standarde "lupta pentru suprematie" nu este ceva neobisnuit pentru piata produselor electronice, o disputa asemanatoare avind loc intre standardele VHS si Betamax pentru casetele video care s-a soldat cu victoria primului dintre ele.

Desi pe termen lung cumparatorii (consumatorii) vor avea de cistigat pentru ca probabil va prevala standardul care permite producerea de medii cu cel mai bun raport calitate-pret, pe termen scurt cumparatorii au de pierdut pentru ca ei trebuie sa plateasca facilitatea unei unitati DVD±RW de a fi compatibila cu ambele medii. In plus cumparatorii de unitati DVD±RW trebuie sa citeasca foarte atent specificatiile tehnice ale unitatilor pentru a plati un pret care sa fie in conformitate atit cu performantele (reflectate in special de vitezele de citire si scriere) unitatii cit si cu tipurile de medii DVD care pot fi folosite. O unitate DVD±RW poate avea de exemplu urmatoarele specificatii tehnice :

Viteza de inscriptionare (scriere) / reinscriptionare (rescriere) / citire DVD-RW : 4X / 2X / 12X

Viteza de inscriptionare (scriere) / reinscriptionare (rescriere) / citire DVD+RW : 8X / 4X / 12X

Viteza de inscriptionare (scriere) / reinscriptionare (rescriere) / citire CD-RW : 40X / 24X / 40X

Unitatile DVD±RW au preturi in jur de 150 EUR, inclusiv TVA.

CUMPĂRAREA UNEI UNITĂŢI OPTICE :

Unitatile CD-ROM si DVD-ROM sint din ce in ce mai mult inlocuite cu unitatile care permit atit citirea cit si scrierea pe mediile optice, tendinta favorizata de preturile in scadere atit pentru unitatile optice cit si pentru mediile de stocare. Fiecare utilizator trebuie sa decida in functie de nevoile sale specifice (stocarea de date descarcate de pe internet, crearea de copii de siguranta, crearea de filme, de muzica, etc.) care este tipul de unitate optica de inscriptionare (CD-RW sau DVD±RW) ale carei caracteristici i se potrivesc cel mai bine. In situatia in care folosim unitatea optica foarte mult pentru citirea de CD-uri (DVD-uri) cu jocuri, filme sau muzica este indicat sa cumparam alaturi de o unitate CD-RW (DVD±RW) si o unitate CD-ROM (DVD-ROM) special pentru acest tip de utilizare, pentru a nu risca sa defectam o unitate mai scumpa (CD-RW, combo sau DVD±RW) in cazul in care unul din CD-urile cu jocuri sau unul din DVD-urile cu filme se blocheaza sau se sparge in unitate, eventualitate rara, dar care trebuie luata in calcul.

MONITORUL

Monitorul este componenta care ne afecteza cel mai mult sanatatea atunci cind folosim un calculator. Ochii sint un organ fragil si de aceea ei trebuie protejati. Din aceasta cauza este recomandat sa nu facem economie atunci cind ne decidem sa cumparam un monitor. In pagina Sanatatea Ochilor sint prezentate citeva aspecte legate de obosirea ochilor determinata de utilizarea calculatorului si citeva metode de prevenire a imbolnavirii acestora.

Monitoarele se deosebesc dupa tipul de afisare a imaginilor in monitoare cu tub catodic si monitoare cu afisare prin cristale lichide. Dimensiunea diagonalei ecranului este masurata in inci (15 inci, 17 inci, 19 inci, etc.).

Monitoarele cu tub catodic (Cathode Ray Tube - CRT) au drept componenta principala un tub de sticla (vidat de aer) de forma piramidala, unde baza piramidei este reprezentata de ecranul monitorului. In virful "piramidei" (la interior) se afla un dispozitiv numit tun de electroni care emite permanent un fascicul de electroni. Acest fascicul este dirijat si focalizat de un dispozitiv special si el ajunge in final intr-o portiune a suprafatei interne a bazei "piramidei" interactionind cu un strat de fosfor care va emite lumina. Cu ajutorul acestei lumini (care poate avea diferite intensitati) se formeaza imaginea pe care o vedem noi pe ecran. Fasciculul de electroni trebuie sa se miste in permanenta pe suprafata de fosfor pentru ca ecranul sa isi pastreze luminozitatea. Din aceasta cauza se spune ca fasciculul de electroni baleiaza ("matura") ecranul si in consecinta imaginea de pe ecran se "reimprospateaza" periodic.

Monitoarele cu afisaj prin cristale lichide (Liquid Crystal Display - LCD) folosesc interactiunea dintre curentul electric si moleculele de cristale lichide pentru a produce imaginea. Aceste monitoare au insa dezavantajul ca uneori reimprospatarea imaginii are o latenta sesizabila si de aceea nu sint recomandate de obicei pentru jocurile pe calculator. Monitoarele LCD au citeva avantaje fata de cele CRT si anume : calitatea imaginii este mult mai buna decit cea furnizata de monitoarele CRT, sint extrem de subtiri (plate) fiind ideale pentru birourile companiilor si au un consum de energie extrem de redus (ca urmare nici nu degaja caldura). Ele au insa si dezavantaje cum este faptul ca imaginea nu mai este vizibila daca ne deplasam in lateral cu un anumit unghi fata de centru ecranului.De asemenea monitoarele LCD sint mai fragile decit monitoarele CRT. Marele lor dezavantaj este insa pretul, ele fiind de obicei de cel putin doua ori mai scumpe decit monitoarele CRT.

Rata de reimprospatare a imaginii pe verticala suportata de un monitor CRT este unul din cele mai importante criterii de selectie a acestuia si se masoara in Hz (cicluri de reimprospatare pe secunda). O rata mica face ca imaginea sa pilpie (pentru ca are tendinta sa-si piarda luminozitatea) si ca urmare ochii vor obosi foarte usor. O rata de reimprospatare optima trebuie sa fie de peste 75 Hz, dar este recomandata o rata egala sau mai mare de 85 Hz daca dorim sa ne pastram ochii sanatosi.

Un alt criteriu important in alegerea unui monitor este rezolutia pe care o suporta. Rezolutia ne arata care este gradul de detaliere a imaginii afisate de un monitor. Cu cit rezolutia suportata este mai mare cu atit imaginea este de calitate mai buna. Rezolutia masoara numarul de pixeli (elemente constitutive ale imaginii) afisati pe orizontala si verticala. O rezolutie de 1024 x 768 reprezinta un numar de 1024 de pixeli afisati pe orizontala ecranului si un numar de 768 de pixeli afisati pe verticala. Exista rezolutii mai mici, de exemplu 800 x 600 (recomandata pentru monitoarele de 15") dar si mai mari, de exemplu 1280 x 960. Rezolutia optima pentru un monitor este legata de dimensiunea diagonalei ecranului acestuia. Monitoarele de 15" (inci) suporta o rezolutie de 1024 x 768 insa elementele imaginii afisate in aceasta situatie sint atit de mici incit o astfel de rezolutie nu poate fi practic folosita, deci vom folosi rezolutia de 800 x 600. Pentru monitoarele de 17" rezolutia optima este de 1024 x 768. Rezolutia este legata si de rata de reimprospatare, astfel ca pentru fiecare rezolutie exista mai multe rate de reimprospatare suportate de monitorul CRT. De exemplu un monitor CRT de 17" trebuie sa suporte la rezolutia de 1024 x 768 rate de reimprospatare de 60 Hz, 70 Hz, 72 Hz, 75 Hz, 85 Hz.

Suprafata ecranului unui monitor CRT este bombata, configuratie datorata constructiei tubului catodic. In ultimii ani aceasta bombare a fost mult diminuata in asa fel incit unele dintre monitoarele mai noi se definesc ca avind un ecran plat ("flat"). Acest tip de monitoare are o imagine mai buna decit monitoarele la care bombarea ecranului este mai evidenta.

Un alt aspect important care trebuie luat in calcul la achizitionarea unui monitor este respectarea de catre producator a unor norme internationale de reducere a radiatiilor si a consumului de energie. Monitoarele mai bune sint cele la care se specifica respectarea normei TCO 99 si prezenta caracteristicii "Low Radiation" (radiatie scazuta).

CUMPĂRAREA UNUI MONITOR

Este recomandata cumpararea unui monitor CRT cu diagonala ecranului de 17 inci, cu ecran plat si care sa suporte o rezolutie de 1024 x 768 la o rata de reimprospatare verticala de 85 Hz. In plus el trebuie sa sa respecte norma TCO 99 si sa fie eventual de tipul "Low Radiation". Este de preferat sa cumparam un monitor fabricat de o companie cunoscuta si apreciata pentru calitatea produselor sale.

Daca folosim calculatorul in special pentru aplicatii de birou (procesare de text, etc.) si internet putem cumpara un monitor LCD. Acesta este mai sanatos pentru ochi si datorita faptului ca nu consuma multa energie electrica isi va amortiza costul in timp.

UNITATEA DE DISCHETĂ

Unitatea de discheta ("floppy drive") si-a pierdut din importanta in ultimii ani o data cu aparitia unitatilor CD-RW si mai nou a minihardiscurilor ("pocki-drive"). Ea ramine inca esentiala pentru orice calculator pentru ca unitatea este usor de utilizat iar dischetele sint ieftine.

Discheta ("floppy disk") are o capacitate de stocare redusa (1,44 MB) dar reprezinta un mijloc bun de transfer de date intre calculatoare daca este vorba de fisiere de dimensiuni mici (de ex. fisiere de tip text).

Un argument important in favoarea dotarii calculatorului cu o unitate de discheta este faptul ca o discheta de start ("startup disk") pe care am instalat anumite fisiere ale sistemului de operare poate fi folosita pentru pornirea calculatorului in cazul in care intimpinam probleme la pornirea acestuia folosind sistemul de operare instalat pe hardisc. De asemenea multe programe de tip antivirus folosesc dischete ("rescue disks") pentru a restaura sistemul de operare dupa infectia cu un virus.

TASTATURA , MAUSUL , JOYSTICUL

Tastaura si mausul sint componente esentiale cu ajutorul carora comunicam cu calculatorul si ii dam instructiuni. Ele se conecteaza prin intermediul porturilor PS/2 sau mai nou USB.La aceste doua componente putem sa facem economie in sensul ca putem sa cumparam piese mai ieftine fara ca acest lucru sa afecteze performanta calculatorului sau sanatatea noastra. Tastatura trebuie incercata inainte de cumparare pentru a vedea daca ne convine gradul de presiune care trebuie aplicat tastelor si in acelasi timp sa observam daca exista elemente care nu ne convin in configuratia tastaturii (de ex. butoane prea mici sau inscriptionate cu litere inclinate).

In ultimii ani au fost aduse imbunatatiri tastaturii si mausului. Cumpararea unui maus cu rotita de derulare ("scroll") reprezinta o decizie buna care nu ne obliga sa cheltuim foarte multi bani insa aduce un plus de functionalitate. Cumpararea unui maus cu dispozitiv optic in loc de bila, a unei tastaturi cu butoane suplimentare pentru aplicatii multimedia si internet sau cumpararea unui maus si a unei tastaturi cu conexiune prin radio ("wireless") reprezinta si ele decizii bune, insa care in acelasi timp ne obliga sa scoatem ceva mai multi bani din buzunar.

Joysticul ("joystick") este un dispozitiv folosit in jocuri (in special in simulatoarele de zbor). Este recomandata cumpararea unui joystic digital cu throttle (maneta de gaze), twist handle (miner rotativ), POV Hat (buton de schimbare rapida a unghiului de vizualizare) si cu cel putin 4 butoane programabile. Joysticul trebuie incercat inainte de cumparare si se recomanda alegerea unui joystic rezistent si ceva mai greu (pentru stabilitate). Nu se recomanda cumpararea unui joystic analog ieftin pentru ca de obicei acesta este greu de configurat cu precizie si are tendinta sa se strice usor, fiind foarte fragil.

CARCASA sI SURSA DE ALIMENTARE

Carcasa reprezinta "casa" calculatorului, cea care adaposteste toate componentele acestuia.Ea are o forma paralelipipedica si de obicei este din metal, la care se adauga unele elemente din plastic. Carcasa este formata dintr-o structura de sustinere (pe care se fixeaza componentele calculatorului) acoperita de unul sau mai multe panouri metalice.

Carcasele cele mai folosite sint de tip turn ("tower") si anume varianta miditurn ("miditower") care are o inaltime medie ce asigura o ventilatie buna a componentelor calculatorului, fara a ocupa mult spatiu.

Carcasa contine sursa de alimentare care asigura alimentarea cu curent electric a componentelor calculatorului. Fiecare componenta are nevoie de curent de un anumit voltaj iar sursa transforma curentul de 220 V de la priza in curent cu voltajul dorit de piesele calculatorului. Sursa de alimentare se conecteaza cu placa de baza, hardiscul, unitatea de discheta si unitatea CD-ROM prin cabluri speciale. Puterea unei surse de alimentare se masoara in Wati (W). Sursele de alimentare se gasesc in doua formate (AT si ATX) si au diverse puteri : 250 W, 300 W, 350 W, etc.

Carcasa este o componenta la care putem realiza o mica economie pentru ca nu este necesar sa cumparam o carcasa produsa de o companie specializata (de ex. Chieftec). Carcasele produse de acestea din urma au urmatoarele avantaje : au unele dispozitive in plus (de ex. ventilatoare incluse in peretii carcasei), sint mai aratoase, au o ergonomie (la interior) superioara si includ surse de alimentare mai fiabile. Marele lor dezavantaj este insa faptul ca ele costa de doua ori mai mult decit carcasele obisnuite (asa-numitele "no-name").

Pretul pe care sintem dispusi sa il platim in final pentru carcasa ramine la latitudinea fiecaruia. Unii prefera sa cumpere o carcasa mai scumpa pentru ca se tem ca altfel calculatorul nu va functiona la parametrii maximi deoarece in viziunea lor (sau ca urmare a experientei lor) nu este racit corespunzator sau sursa de alimentare nu isi indeplineste functia in mod optim. Altii (printre care ma numar si eu) prefera sa cumpere o carcasa obisnuita si sa o intretina corespunzator, iar cu economia facuta astfel sa cumpere un procesor mai performant.

Intretinerea sursei de alimentare este esentiala pentru buna functionare a acesteia. Dupa o anumita perioada de la cumparare (in general 6-12 luni) sursa trebuie demontata si curatata de praf la interior. Curatarea trebuie sa se faca ulterior in mod periodic (la 3 luni) pentru ca in caz contrar praful depus la interiorul sursei si pe palelele ventilatorului acesteia va impiedica racirea corespunzatoare a ei si riscam sa se defecteze. Curatarea sursei se poate face la domiciliu (evident, dupa deconectarea de la priza a calculatorului) de cei care sint familiarizati cu procedeul. Pentru ceilalti este recomandat ca aceasta operatie sa fie facuta de specialistii de la un service de depanare a calculatoarelor.

CUMPĂRAREA UNEI CARCASE

Este recomandata cumpararea unei carcase miditurn ("miditower") care sa contina o sursa de alimentare in format ATX avind o putere de cel putin 350 W. Cei care au de gind sa adauge multe componente la calculator (de ex. mai multe hardiscuri, mai multe componente conectate prin USB, etc.) trebuie sa isi cumpere o sursa cu o putere mai mare pentru a fi siguri ca sursa va face fata. Acest lucru nu inseamna ca daca ne cumparam o sursa de 450 W ea va consuma 450 W in fiecare ora de functionare a calculatorului. O astfel de sursa nu consuma decit necesarul de curent pentru piesele instalate aflate in functiune. Daca piesele instalate nu consuma decit 375 W pe ora, acesta va fi si consumul de electricitate pe care il vom plati.

PLACA DE SUNET, BOXELE, MICROFONUL

PLACA DE SUNET

Placa de sunet (PS) este una din componentele care ne permit sa transformam calculatorul intr-un sistem multimedia conceput pentru a satisface nevoia de divertisment sau pentru a pune in valoare capacitatile creatoare in domeniul muzical ale utilizatorului.

Placa de sunet este fie de sine-statatoare (separata - "standalone"), fie cel mai frecvent este inclusa (integrata) in placa de baza. Placile de sunet separate sint de obicei "interne", adica se monteaza intr-un slot PCI de pe placa de baza, insa exista si placi "externe" care se conecteaza la portul USB.

Componenta principala a unei placi de sunet separate este procesorul audio (numit DSP - "digital signal processor") si cu cit acesta este mai puternic cu atit placa va fi mai performanta. In cazul PS integrate procesorul central (CPU) al calculatorului indeplineste de obicei si functia de DSP si de aceea performanta generala a sistemului scade intr-o mai mica sau mai mare masura atunci cind procesorul central este suprasolicitat, de exemplu in cazul jocurilor.

Placile de sunet integrate presupun de obicei generarea sunetului prin conlucrarea intre procesorul central, controlerul audio din cipsetul SouthBridge de pe PB si codecul (codor/decodor - "coder/decoder") aflat sub forma unui mic cip pe PB. Codecul este conceput pe baza standardului AC'97 pus la punct de compania Intel si este produs de mai multe companii. Cel mai utilizat codec este cel produs de Realtek si se gaseste in mai multe versiuni si anume ALC650, ALC655 si ALC658, ultima varianta fiind cea mai buna. Alti producatori sint VIA (codecul VT1616) si Analog Devices (codecul AD1985). Placile de sunet integrate urmeaza insa tendinta generala a componentelor de calculator in sensul cresterii performantei si de aceea tot mai multe solutii integrate aparute recent includ un procesor audio dedicat (NVIDIA APU / Soundstorm sau VIA Envy24PT) care preia o parte din munca procesorului central si in plus ofera o calitate mai buna a sunetului.

Placile de sunet separate sint clasificate in functie de calitatea sunetului generat si de comportamentul in jocuri in : placi cu performanta de virf (profesionale), placi cu performanta medie (semiprofesionale) si placi cu performanta obisnuita. Placile semiprofesionale sint construite in jurul unor procesoare audio cum sint EMU10K2, Cirrus Logic CS6424 sau VIA Envy24HT, primul procesor fiind prezent in placile produse de compania Creative, iar ultimele doua procesoare gasindu-se in ofertele a diversi producatori de PS. Placile cu performanta obisnuita sint de obicei construite in jurul procesoarelor audio produse de compania C-Media (de ex. CMI 8738), insa aceste placi se bazeaza in principal pe procesorul central pentru generarea sunetului si mai putin pe DSP-ul integrat, deci cumpararea lor se impune doar daca nu avem o PS inclusa pe placa de baza sau aceasta s-a defectat.

Placile de sunet integrate sint clasificate in functie de calitatea sunetului generat si de comportamentul in jocuri in : placi cu performanta medie (semiprofesionale) si placi cu performanta obisnuita. Placile integrate cu performante mai bune sint bineinteles cele care dispun de un procesor audio dedicat, insa chiar si solutiile care nu includ un astfel de procesor sint satisfacatoare, data fiind puterea procesoarelor centrale care este suficienta in marea majoritate a situatiilor, ea nefiind folosita la maxim decit in anumite cazuri (de ex. jocuri foarte solicitante pentru CPU).

Daca folosim calculatorul pentru aplicatii multimedia obisnuite (ascultarea de muzica in format MP3 si vizionare de filme) si pentru jocuri, nu este nevoie sa mai cumparam o placa de sunet separata, cea inclusa face fata cu succes unor astfel de sarcini in conditiile in care avem un CPU puternic (cu frecventa de ceas de peste 1 GHz). Putem chiar sa folosim la nivel de amator programele de creare de muzica si de editare audio (mixare).

Cei care sint mai pretentiosi in privinta calitatii sunetului sau doresc sa se ocupe de prelucrare audio la nivel semi-profesionist sau profesionist au la dispozitie o gama larga de placi de sunet al caror pret variaza de la citeva zeci la citeva sute de EUR. Cei mai cunoscuti producatori de astfel de placi sint Creative, M-Audio, Philips, Terratec, Hercules si Yamaha.

BOXELE

Boxele sint o componenta esentiala a unui calculator folosit pentru aplicatii multimedia, dar in cazul lor putem face o mica economie. Tinind cont de faptul ca stam foarte aproape de ele nu este nevoie ca boxele sa aiba o putere foarte mare. Un set de doua boxe cu puterea de 3 W (2 x1,5 Wati RMS) este suficient pentru ascultarea de muzica sau pentru jocuri, chiar si la aceasta putere mica nefiind nevoiti sa dam volumul la maxim. Foarte multi producatori de boxe exprima puterea acestora in Wati PMPO, aceasta nefiind decit o stratagema folosita in scopuri de marketing. Este bine ca boxele sa aiba si un reglaj pentru basi si de asemenea o mufa pentru conectarea castilor.

Cei care sint mai pretentiosi (si au resurse financiare) isi pot cumpara boxe de putere mare si eventual sisteme care cuprind ansambluri compuse din patru sau cinci boxe (numite "sateliti") si un dispozitiv special de redare a basilor ("subwoofer"). Aceste ansambluri alcatuiesc asa-numitele sisteme 5.1 (5 sateliti + 1 subwoofer) sau 7.1 (7 sateliti + 1 subwoofer). Satelitii se aranjeaza in jurul calculatorului in asa fel incit utilizatorul sa experimenteze senzatia de "imersiune" in atmosfera sonora generata de o piesa muzicala sau de un joc. In acest caz trebuie bineinteles sa fie cumparata si o placa de sunet separata (cu performante cel putin de nivel mediu - semiprofesional) pentru a se asculta cu adevarat un sunet de calitate.

MICROFONUL

Microfonul este o componenta care va fi folosita din ce in ce mai mult in conditiile in care va lua amploare taifasul in mod multimedia prin internet (MediaTaifas = audio-video chat, videochat), folosit ca un substitut ieftin (putin costisitor) pentru convorbirile telefonice locale, dar mai ales interurbane sau internationale. Microfonul este insa foarte util si pentru softurile (de ex. MS Office XP sau 2003) care folosesc tehnologia de recunoastere vocala ("voice recognition") pentru dictarea de documente sau pentru lansarea de comenzi (deschidere de fisiere, editare, salvare, etc.) prin voce.

Este recomandata cumpararea unui ansamblu ("headset") format din casti si microfon, in care microfonul se afla in virful unui brat mobil montat pe casca stinga. In cazul in care sesiunile de utilizare a castilor sint lungi (zeci de minute sau ore) trebuie sa cumparam casti care sa fie dotate cu o protectie (un colac din burete acoperit cu piele sau plastic) pentru urechi, in asa fel incit sa nu avem dureri cauzate de presiunea castilor pe pavilioanele urechilor. Tinind cont de faptul ca ansamblul casti-microfon va fi manipulat de multe ori este de asemenea recomandat sa fie luata in calcul la cumparare si soliditatea constructiei lui. In acest sens este bine ca piesele de legatura dintre "potcoava" (elementul care se sprijina pe cap) si casti sa fie solide, mai ales ca aceste elemente sint solicitate ori de cite sint aranjate castile in cazul folosirii in mod succesiv de catre mai multe persoane. Firele care intra in casti nu trebuie sa fie expuse la vedere (neprotejate), evitindu-se astfel agatarea lor accidentala, iar firul care se conecteaza la mufa placii de sunet trebuie sa fie suficient de lung pentru a permite o pozitie confortabila a utilizatorului in fata calculatorului.

MODEMUL sI PLACA DE REŢEA

Modemul este componenta care ne permite sa folosim internetul prin intermediul liniei telefonice. Modemul (MOdulator - DEModulator) moduleaza fluxurile de date digitale in asa fel incit acestea sa poata circula prin linia telefonica (care transporta datele in mod analog) si demoduleaza fluxurile de date primite prin linia telefonica transformindu-le din format analog in format digital. Viteza modemurilor vindute in prezent este de 56 kb/s (kilobiti pe secunda - kbps).

Modemurile sint de doua feluri si anume hardware si software. Modemurile hardware au un cip special care se ocupa cu transferul de date si cu corectia erorilor. Modemurile software (softmodem) folosesc procesorul calculatorului pentru operatiile descrise mai sus. Modemurile hardware sint considerate mai bune dar sint ceva mai scumpe.

Modemurile se impart in interne si externe dupa locatia lor (in calculator sau in afara lui). Modemurile interne se fixeaza intr-un slot PCI. Modemurile externe se conecteaza la portul USB, sint mai bune insa sint in general de doua ori mai scumpe decit cele interne.

CUMPĂRAREA UNUI MODEM

Este recomandata cumpararea unui modem hardware intern. Daca se doreste o mica economie se poate cumpara un modem software intern. Un modem nu este scump, insa "datorita" lui si internetului este posibil sa ajungem sa cheltuim sume mari pentru nota telefonica, sume pe care le-am putea folosi de exemplu pentru a ne imbunatati calculatorul.

Placa de retea este componenta care ne permite sa ne conectam calculatorul intr-o retea locala ("local area network" - LAN) cu alte calculatoare in asa fel incit sa impartim resursele acestora intre ele. De asemenea este posibil ca in acest fel sa participam la jocuri in mod multijucator ("multiplayer") fara a ne conecta la internet. Placa de retea este absolut necesara daca dorim sa avem acces la internet prin cablu TV (coaxial).

IMPRIMANTA

Imprimanta este componenta care ne permite sa transferam date (texte, scheme, desene sau poze) de pe calculator pe hirtie. De exemplu, o imprimanta ne permite sa transferam pe hirtie diverse texte descarcate de pe internet (articole, carti, etc.) si in acest fel le putem citi fara a ne obosi ochii.

CUMPĂRAREA UNEI IMPRIMANTE

Cele mai ieftine imprimante nu costa mai mult de 60 EUR (inclusiv TVA) insa adevaratul cost al unei imprimante este acela al cernelei pe care o foloseste aceasta. Un cartus de cerneala original costa intre 25 si 40 EUR si cu ajutorul lui se pot tipari cam 200-300 de pagini de text (iar pozele consuma mai multa cerneala decit textul). Exista si posibilitatea sa cumparam un cartus de cerneala original si apoi sa-l reincarcam cu cerneala de mai multe ori (cu ajutorul unor truse de reincarcare care contin un rezervor de cerneala si o seringa speciala) dar chiar si asa costul de tiparire a paginilor este destul de mare.

O imprimanta este in general un accesoriu util si merita sa cumparam una daca folosirea ei justifica sumele de bani cheltuite periodic pentru cumpararea cernelii.

PARTEA 1

PARTEA 2

PARTEA 3

PARTEA 4

[ PAGINA GAZDĂ ] [ ARTICOLE ] [ CONECTAREA LA INTERNET ] [ LEGĂTURI ] [ MANUALE ] [ CAMPANIE DE PROTEST PENTRU SCĂDEREA TARIFELOR ROMTELECOM ]

Copyright © 2000-2004 MUNTEALB. Toate drepturile rezervate. All rights reserved. Tous droits réservés.

Toate materialele de pe acest sit sînt originale si sînt scrise de MunteAlb.

Situl se gaseste la adresele https://www.geocities.com/muntealb/ si https://www.muntealb.home.ro . Continutul este identic în ambele locatii.

Sit vazut optim cu optiunea "Large Fonts" selectata în Display Properties sau marimea literelor ("Text Size") setata la valoarea "Larger" în explorator.

Culoarea textului si a fundalului paginilor sitului poate fi modificata in asa fel incit sa respecte aranjamentul coloristic din Windows Explorer, care este de obicei text negru pe fundal alb. In Internet Explorer se face clic pe meniul "Tools", apoi pe optiunea "Internet Options". In fereastra care apare se face clic pe butonul "Accessibility" si se bifeaza casuta "Ignore colors specified on Web pages", dupa care se apasa pe butonul "OK". Se procedeaza similar daca este folosit un alt program de explorare a internetului. Pentru a se reveni ulterior la culorile originale se inlatura bifarea.

undefined

undefined

More...

ADVERTISEMENT

[Close]

ADVERTISEMENT

[Close]

Click Here

PARTEA A 2 A

ASAMBLARE CALCULATOR

CONSTRUIRE PC : MONTAREA COMPONENTELOR ; CONECTAREA PERIFERICELOR

Versiune a acestei pagini scrisa cu text de culoare gri pe fundal de culoare bleumarin

PARTEA 1

PARTEA 2

PARTEA 3

PARTEA 4

1. PREGĂTIREA CARCASEI sI A PLĂCII DE BAZĂ

2. MONTAREA PROCESORULUI

3. MONTAREA RĂCITORULUI (RADIATOR + VENTILATOR)

4. MONTAREA PLĂCII DE BAZA ÎN CARCASĂ

5. CONECTAREA LA PLACA DE BAZĂ A BUTOANELOR DE PE PANOUL FRONTAL

6. MONTAREA MODULELOR DE MEMORIE

7. MONTAREA HARDISCULUI , A UNITĂŢII CD-ROM sI A UNITĂŢII DE DISCHETĂ

8. MONTAREA PLĂCII VIDEO , A MODEMULUI sI A PLĂCII DE REŢEA

9. ÎNCHIDEREA CARCASEI CALCULATORULUI

10. CONECTAREA MONITORULUI sI A DISPOZITIVELOR PERIFERICE

PREGĂTIREA CARCASEI sI A PLĂCII DE BAZA

Carcasa este formata dintr-o structura metalica de sustinere (pe care se fixeaza componentele calculatorului) care este acoperita cu doua panouri laterale, un panou superior si un panou frontal ("fata" calculatorului). Toate panourile sint detasabile, fiind fixate de obicei cu suruburi metalice sau cu elemente de plastic. Panourile laterale si cel superior sint de obicei din metal iar panoul frontal din plastic. La anumite carcase panourile laterale si panoul superior formeaza un tot unitar deci se manevreaza impreuna.

Incepem prin a dezasambla panourile laterale. Acestea sint fixate cu mai multe suruburi de partea din spate a structurii metalice de sustinere. Dupa desurubare tragem pe rind panourile inspre inapoi si ele culiseaza pina in momentul in care parasesc sina pe care se afla si astfel pot fi scoase. Nu este nevoie sa scoatem panourile superior si frontal dar o putem face daca socotim ca este necesar.

La interiorul carcasei se gaseste o pungulita cu suruburi care se poate afla in spatele panoului frontal, fiind lipita cu banda adeziva. Trebuie sa fim atenti atunci cind o dezlipim, in asa fel incit sa nu rupem niste fire care se afla in aceeasi zona. Scoatem punga cu suruburi si o punem de-o parte.

Desfacem cutia placii de baza si scoatem punga cu PB, cablul IDE (pentru conectarea hardiscului si a unitatii CD-ROM), cablul pentru unitatea de discheta si manualul placii. Scoatem cu grija placa de baza din punga si o inspectam avind alaturi manualul. Unele firme producatoare includ doua cabluri IDE insa acest lucru este mai degraba o exceptie, regula fiind cite un singur cablu din fiecare tip. Este recomandat sa cumparam noi un al doilea cablu IDE daca nu este inclus, pentru a putea conecta unitatea CD-ROM cu un cablu separat nu cu cel folosit pentru conectarea hardiscului la PB. Fiecare PB are aceleasi elemente constitutive principale (cipseturi, sloturi, etc.) dar fiecare producator are felul sau de a le asambla pe placa, de aceea este recomandat sa ne familiarizam cu configuratia PB ajutindu-ne de manual. Manualul PB este foarte important si de aceea trebuie pastrat cu grija in asa fel incit sa nu fie pierdut sau aruncat. Daca am pierdut totusi manualul putem merge pe situl producatorului PB si descarca de acolo o copie in format PDF a manualului. Componentele incluse in cutia PB mentionate aici sint cele incluse in mod obisnuit (si cele absolut necesare) insa producatorii de PB pot include module si/sau cabluri suplimentare destinate unei functionalitati sporite (de ex. pentru integrarea calculatorului intr-o retea fara fir - "wireless").

Pregatirea carcasei ne permite si descarcarea electricitatii statice acumulata in corpul nostru. Aceasta poate afecta componentele pe care le manipulam si le poate deregla sau strica. Electricitatea statica poate fi descarcata daca atingem cu miinile o parte din carcasa care nu este vopsita, de exemplu structura metalica de sustinere a componentelor calculatorului. O modalitate folosita de profesionisti este folosirea unei bratari anti-statice. Aceasta este o bratara pe care o purtam la mina atunci cind umblam in calculator si pe care o conectam printr-un fir metalic la carcasa acestuia.

Este recomandat sa asamblam calculatorul pe o masa si nu pe podea pentru a fi siguri ca nu vom calca pe piesele pe care urmeaza sa le instalam.

MONTAREA PROCESORULUI

Procesorul se prezinta ca o placuta pe care la partea superioara se gaseste corpul procesorului iar la partea inferioara se gasesc contactele metalice (numite pini - "ace") care vor face dupa montare legatura cu placa de baza. Procesorul trebuie fixat intr-un lacas numit "socket" (soclu) care este construit din material plastic si are o multitudine de mici gauri pe suprafata sa in care trebuie sa intre pinii procesorului. Soclul este construit din doua parti, una superioara si una inferioara. Gaurile de pe partea superioara sint usor decalate fata de cele de pe partea inferiora in asa fel incit nu vom putea sa montam procesorul decit dupa ce aducem gaurile pe aceeasi linie.

Soclul procesorului are pe una din partile laterale un brat metalic. Rolul acestuia este sa permita fixarea procesorului in soclu si apoi sa "zavorasca" contactele (pinii) acestuia. Pentru a monta procesorul trebuie sa ridicam bratul metalic. Pentru aceasta prindem capul bratului metalic cu degetele si il tragem usor inspre exterior si apoi il ducem in sus pina cind bratul se afla in pozitie verticala. Observam ca partea superioara a soclului procesorului a culisat in timpul ridicarii bratului metalic in asa fel incit acum este permisa fixarea procesorului.

Luam procesorul in mina si il apasam cu grija in soclu in asa fel incit coltul marcat special (este mai bont sau este insemnat cu o mica sageata) al placutei procesorului sa se pozitioneze exact in dreptul balamalei bratului metalic. Procesorul nu poate fi fixat in soclu decit in pozitia corecta, daca l-am pozitionat incorect pinii sai nu vor intra complet in gauri. In general fixarea procesorului este foarte usoara, pinii intrind usor in gaurile soclului si nefiind nevoie sa exercitam o presiune mare. Procesorul este complet stabilizat in soclu dupa ce coborim bratul metalic al soclului pina la orizontala si il fixam in pozitia sa initiala (pentru aceasta tragem bratul un pic inspre exterior). Cind coborim bratul este recomandat sa exercitam o foarte mica presiune asupra placutei procesorului in asa fel incit acesta sa nu iasa din soclu. Daca dorim, putem sa scoatem procesorul si sa-l fixam din nou, nu se intimpla nimic rau daca facem acest lucru.

MONTAREA RĂCITORULUI (RADIATOR + VENTILATOR)

Montarea corecta a racitorului ("cooler") este esentiala pentru buna functionare a procesorului. Ea este o procedura delicata pentru ca exista posibilitatea sa avariem procesorul daca nu procedam corect. Din aceasta cauza este bine sa montam racitorul peste procesorul fixat in soclu doar dupa ce stapinim bine tehnica de montare. Este recomandata familiarizarea cu tehnica de montare a racitorului fara ca procesorul sa se afle fixat in soclu. Cu alte cuvinte, montam si demontam racitorul de mai multe ori peste soclul gol pina stapinim bine tehnica.

Tehnica descrisa in cele ce urmeaza este valabila in principal pentru racitorul TTC-D5T produs de compania Titan (pentru procesoarele Athlon si Duron) dar ea poate fi adaptata usor si pentru racitoarele care prezinta eventual mici variatii constructive fata de racitorul Titan.

Racitorul este format dintr-un radiator pe care este fixat prin suruburi un ventilator. Baza radiatorului trebuie sa vina in contact cu suprafata procesorului pentru a prelua caldura degajata de acesta. Radiatorul se fixeaza cu ajutorul unei cleme de soclul procesorului. Clema in cauza trece prin mijlocul structurii lamelare a radiatorului si are forma unei lame metalice ale carei capete sint indoite in jos. Soclul procesorului are niste excrescente (ca niste "dinti" sau ca niste "cîrlige") de plastic pe doua din laturile sale. Ambele capete ale clemei au cîte trei orificii (gauri) in care trebuie sa intre "dintii" ("cîrligele") soclului. Unul din capete este insa articulat, adica el se poate misca in raport cu corpul clemei (lama metalica). Acest capat are si un dispozitiv (un fel de mic mîner) care ne permite sa il pozitionam cu ajutorul degetelor atunci cind dorim sa îi introducem (sau sa ii scoatem) orificiile în dintii soclului.

Baza radiatorului este in asa fel construita incit ne permite pozitionarea corecta peste soclul procesorului, ea fiind alcatuita din doua suprafete care se gasesc in planuri diferite. Suprafata cea mai intinsa se va suprapune peste partea din soclu in care se gaseste fixat procesorul. Suprafata mai mica se va suprapune peste partea din soclu care contine articulatia pirghiei de fixare a procesorului, parte care este mai ridicata fata de restul suprafetei soclului.

Avind soclul gol incercam sa stapinim tehnica de fixare a racitorului. In prima etapa punem radiatorul peste soclu in pozitia corecta si manevram clema in asa fel incit orificiiile capului nearticulat al clemei sa se fixeze de dintii soclului de pe partea respectiva. Apoi manevram din nou clema miscind-o usor si apasind in jos si in lateral pe "mînerul" capatului ei articulat pina cind orificiile acestuia se fixeaza de dintii (cîrligele) din cealalta parte a soclului. Trebuie sa avem grija sa nu fortam prea tare si de asemenea sa fim atenti ca sa nu scape capul clemei fixat in prima etapa. Nu este o procedura foarte dificila insa va trebui sa exersam pina cind vom fi capabili sa o executam fara gres.

Dupa ce am devenit siguri ca stapinim tehnica de montare a racitorului fixam procesorul in soclu si apoi punem o picatura de pasta termoconductoare pe suprafata procesorului. Pasta se gaseste intr-o mica seringa furnizata impreuna cu racitorul. Imprastiem cu delicatete picatura de pasta intr-un strat omogen pe toata suprafata procesorului cu ajutorul degetului aratator invelit intr-o bucata de plastic (punga, mînusa) si inlaturam pasta care a depasit marginile procesorului.

Apoi montam racitorul peste procesor. Montarea presupune o tehnica similara cu cea folosita la montarea racitorului peste soclul gol insa este un pic mai dificila pentru ca in acest caz pentru a fixa clema trebuie sa aplicam ceva mai multa forta si in acelasi timp sa fim mai atenti. Aceasta montare trebuie deci facuta cu mare grija, in asa fel incit sa nu apasam prea tare racitorul peste procesor atunci cind incercam sa fixam capetele clemei racitorului de dintii (cîrligele) soclului. Pentru a evita deteriorarea procesorului in timpul acestei manevre, pe placuta procesorului se afla niste rondele din cauciuc care amortizeaza presiunea pe care o exercitam. Secretul este deci aplicarea unei forte bine dozate.

Punem radiatorul peste procesor si il tinem pe loc cu mina stinga iar cu mina dreapta fixam capatul nearticulat al clemei in dintii soclului. Apoi pozitionam din nou foarte delicat radiatorul peste procesor in asa fel incit sa putem manevra corespunzator capatul articulat al clemei. Cu mina stinga tinem racitorul (fara a-l apasa) pentru a nu se misca si apoi cu degetul mare si aratatorul miinii drepte manevram minerul capatului articulat al clemei. Va trebui sa apasam in jos pe acest miner si in momentul in care orificiile capatului clemei au ajuns la nivelul dintilor (cîrligelor) soclului sa il "tragem" incet inspre exteriorul soclului. Din cauza faptului ca acest capat al clemei este articulat, in momentul in care manevram mînerul spre exterior capatul care contine orificiile se va deplasa spre interior in asa fel incit dintii (cîrligele) soclului vor intra in orificii. In momentul in care acest lucru s-a intimplat nu mai aplicam presiune pe mîner si clema va fixa racitorul peste procesor prin intermediul celor doua capete ale sale care vor tine in tensiune corpul clemei (lamela metalica).

Daca dorim sa fim siguri ca nu avariem procesorul atunci cind montam racitorul va trebui sa cumparam o piesa numita "shim" care este in fapt un mic cadru asezat peste placuta procesorului ale carui laturi au exact inaltimea procesorului propriu-zis (paralelipipedul metalic aflat in centrul placutei procesorului). Atunci cind montam racitorul acesta nu va putea sa apese pe procesor deteriorindu-l pentru ca va fi impiedicat de laturile cadrului. Dezavantajul acestei metode este dat de faptul ca inaltimea cadrului trebuie sa fie exact aceeasi cu a procesorului si nu mai mare altfel procesorul nu se va afla in contact cu baza racitorului si nu ii va putea transfera acestuia caldura.

Ventilatorul este fixat prin suruburi de partea superioara a radiatorului. Pentru a functiona el trebuie alimentat cu curent electric si aceasta se realizeaza prin intermediul unui mic cordon terminat cu un cap de plastic. Acest cap trebuie fixat intr-o priza cu trei pini aflata pe placa de baza in apropierea soclului procesorului. Daca ne uitam pe schema din manual putem vedea unde se gaseste aceasta priza, linga care se afla scris CPU FAN (ventilatorul procesorului). Chiar si fara manual ea este usor de gasit. Priza are un ghidaj care ne ajuta sa fixam corect capul cordonului de alimentare.

MONTAREA PLĂCII DE BAZĂ ÎN CARCASĂ

Dupa ce am montat procesorul si racitorul putem fixa placa de baza in carcasa cu ajutorul unor suruburi. Fixarea se face pe o portiune laterala a carcasei care contine o suprafata metalica in care se observa mai multe gauri pentru instalarea suruburilor. PB nu se fixeaza de obicei direct pe suprafata metalica a carcasei. Intre ea si aceasta din urma se instaleaza mai intii niste despartitoare care pot fi din plastic sau din metal. Despartitoarele din metal sint niste suruburi care au capul gaurit si filetat. Suruburile care fixeaza placa de baza se insurubeaza in capul despartitoarelor.

Orientam PB in asa fel incit conectoarele pentru periferice (porturile seriale, portul paralel, etc.) sa fie indreptate catre partea din spate a carcasei. Punem placa de baza peste suprafata metalica laterala. Este foarte posibil ca in acest moment sa fim obligati sa facem loc la partea din spate a carcasei pentru unele conectoare de pe placa de baza (porturile seriale, portul paralel, portul pentru joystic). Acestea trebuie sa iasa prin partea din spate a carcasei si de obicei orificiile prin care ies sint acoperite cu placute metalice subtiri pe care va trebui sa le rupem. Cind sintem siguri ca am gasit pozitia optima pentru PB observam care sint gaurile de pe aceasta care se suprapun cu gaurile de pe suprafata metalica. Tinem minte locatia lor si fixam mai intii despartitoarele metalice prin insurubare pe suprafata metalica. Punem PB peste despartitoare si fixam PB cu suruburi care se fixeaza in capul despartitoarelor.

Prin intermediul placii de baza se realizeaza alimentarea cu energie electrica a placilor instalate in sloturile PCI si slotul AGP. Alimentarea cu electricitate a PB se realizeaza cu ajutorul unui cablu care iese din sursa de alimentare. La capatul acestui cablu se afla un conector pe care trebuie sa il fixam prin apasare (dupa ce l-am orientat corect) in priza ATX de pe PB. Aceasta este de obicei de culoare alba si are doua siruri de gauri asezate paralel. Din sursa ies mai multe cabluri iar fiecare are la capatul sau un conector care se potriveste cu un singur fel de priza. Priza ATX de pe PB este unica si de aceea conectorul care intra in ea este usor de reperat. Placile de baza pentru procesoare Pentium 4 au in afara de priza ATX (priza principala) si o priza suplimentara de alimentare. Aceasta este alcatuita din aceleasi elemente ca si priza ATX insa este mai mica si are o forma patrata. Conectorul pentru ea este de asemenea unic iar cablul la capatul caruia se afla este usor de reperat in multitudinea de cabluri care ies din sursa de alimentare.

In cele ce urmeaza se ia in consideratie o placa de baza de tip "jumperless" (fara comutatoare) asa cum sint majoritatea PB moderne. In cazul acestor placi toate reglajele (in masura in care sint necesare) se fac din BIOS. Comutatorul ("Jumper") este o bucata de plastic avind o lamela metalica la interior care se aseaza de obicei peste doi pini. Atunci cind asezam comutatorul peste pini lamela metalica intra in contact cu pinii si astfel va inchide un circuit care va avea ca efect trecerea unui curent electric prin acestia. Consecinta ultima este schimbarea configuratiei de functionare a dispozitivului respectiv (PB , CD-ROM, hardisc, etc).

CONECTAREA LA PLACA DE BAZĂ A BUTOANELOR DE PE PANOUL FRONTAL

Pe panoul frontal al carcasei se afla butoanele de pornire si resetare a calculatorului, alaturi de ledul care ne indica starea de activitate a hardiscului. Aceste dispozitive (alaturi de altele) se conecteaza la PB prin niste fire subtiri la capatul carora se afla niste conectoare din plastic de culoare neagra care au doua sau mai multe gauri. Pe placa de baza se afla unul sau doua dispozitive de conectare cu pini ("ace") care trebuie sa intre in gaurile conectorilor aflati la capatul firelor.

Aceste dispozitive (prize) de pe PB se remarca usor pentru ca sint niste "linii" din plastic lungi si subtiri din care ies niste "ace". Fiecare dispozitiv contine mai multe prize de conectare asezate una linga alta pe lungime iar in dreptul fiecareia este scrisa pe PB functia ei. De exemplu priza linga care scrie HD-LED este pentru dioda care ne arata starea de activitate a hardiscului. Priza linga care scrie PW-ON este cea in care trebuie fixat conectorul firului care vine de la butonul de pornire-oprire a calculatorului. Priza linga care scrie SPK este cea in care trebuie fixat conectorul firului care vine de la difuzorul carcasei, cel care ne semnaleaza eventualele probleme care apar la pornirea calculatorului. Priza linga care scrie RST este cea in care trebuie fixat conectorul firului care vine de la butonul de resetare a calculatorului.

Realizarea conectarii diferitelor dispozitive amintite este foarte usoara daca avem manualul PB la indemina. In acest manual observam ca in dreptul unor pini ai prizei de pe placa de baza se afla scrisa cifra 1. Daca ne uitam apoi la conectorii aflati la capatul firelor observam ca la fiecare dintre acestia in dreptul uneia dintre gauri se afla desenata o sageata. Pinul care este marcat prin cifra 1 trebuie sa intre in gaura marcata cu sageata. Alti conectori au scrisa pe ei o polaritate (plus sau minus). Ne uitam in manual si vedem pinul prizei in care trebuie fixat conectorul pe care este semnul (+). Conectorul cu polaritate negativa il fixam in pinul de linga cel cu polaritate pozitiva.

Fiecare conector are scris pe el care este functia sa. Daca pe conector este scris HDD inseamna ca este conectorul care permite aprinderea diodei de tip LED care ne indica starea de activitate a hardiscului. Ducem acest conector (orientat corect) peste pinii din portiunea corespunzatoare a prizei de pe PB si apasam usor pina cind pinii au intrat in intregime in gaurile conectorului. Procedam similar si cu ceilalti conectori.

Aceasta etapa nu este deloc grea insa necesita atentie pentru ca de exemplu daca fixam gresit conectorul PW-ON putem avea surpriza ca dupa ce asamblam calculatorul acesta sa nu porneasca.

MONTAREA MODULELOR DE MEMORIE

Este recomandata montarea modulelor (placutelor) de memorie dupa ce am instalat PB in carcasa. Daca ne obisnuim sa procedam in acest fel atunci ne va fi foarte usor sa instalam noi module (cind ne hotarim sa crestem cantitatea de memorie a sistemului) fara a demonta PB din carcasa. Modulele pot fi fixate si inainte de a instala PB in carcasa, in acest caz instalarea fiind un pic mai usoara.

Modulele de memorie DDR SDRAM (numite prescurtat si DDR sau DDRAM) se prezinta ca niste placute subtiri inalte de 2-3 cm care au la partea inferioara o serie de conectori auriti. La partea din mijloc a laturii cu conectori a modulelor DDR DRAM se afla o scobitura. Sloturile in care se monteaza modulele de memorie se caracterizeaza prin faptul ca la partile laterale au doua dispozitive din plastic ("cleme") care permit fixarea foarte sigura a modulelor de memorie in sloturi. Aceste cleme se pot misca in sus si in jos.

Apucam cu degetele cele doua cleme ale unui slot de memorie si le miscam inspre exterior in asa fel incit sa ajunga la aproximativ 45 de grade fata de suprafata PB. Apoi luam cu ambele miini un modul de memorie si il orientam perpendicular pe PB, cu conectorii in jos si cu scobitura suprapusa peste portiunea corespunzatoare a slotului. Apasam usor dar ferm cu cele doua degete mari pe partile laterale ale modulului pina cind partea cu conectori a intrat in slot. In acest moment cele doua cleme laterale ale slotului revin la un unghi de 90 de grade fata de PB si intra in niste scobituri de pe partile laterale ale modulului de memorie. Montarea memoriei este o operatiune delicata, dar nu dificila.

MONTAREA HARDISCULUI , A UNITĂŢII CD-ROM sI A UNITĂŢII DE DISCHETĂ

In spatele panoului frontal al carcasei se gasesc locasurile de fixare pentru hardisc, unitatea de discheta si CD-ROM. Aceste locasuri sint suprapuse pe verticala si sint de doua tipuri : unele mai late (pentru CD-ROM) numite locasuri ("bays") de 5,25 inci si altele mai inguste (pentru hardisc si unitate de discheta) numite locasuri de 3,5 inci. De obicei locasurile au niste ghidaje care ne ajuta sa introducem corect componentele calculatorului si care in acelasi timp sustin aceste componente pentru ca ele sa nu cada pina cind le fixam cu suruburi.

Hardiscul si unitatea CD-ROM se incalzesc destul de mult atunci cind au activitate intensa (de ex. in timpul jocurilor). Este deci indicat ca intre componentele instalate in locasuri sa fie destul spatiu necesar pentru o aerisire corecta. Panoul frontal are niste placute de plastic care acopera fata locasurilor de 5,25". Va trebui sa scoatem placuta care acopera fata locasului in care instalam unitatea CD-ROM si eventual placuta care acopera fata locasului in care vom instala unitatea de discheta. Placutele au niste aripioare care le fixeaza la panoul frontal. Daca apasam usor inspre interior pe ambele aripioare de fixare putem scoate foarte usor placutele.

UNITATEA DE DISCHETA

Unitatea de discheta trebuie amplasata in zona in care ii este destinata. Exista carcase care au in panoul frontal o fanta in fata locasului in care trebuie amplasata unitatea de discheta, fanta folosita pentru a introduce si scoate dischetele din unitate. In acest fel nu se va vedea fata unitatii de discheta dar aceasta va putea fi folosita ca de obicei. Alte carcase au un locas acoperit cu o placuta de plastic care trebuie scoasa pentru a instala unitatea de discheta.

HARDISCUL

Hardiscul trebuie amplasat sub unitatea de discheta la o distanta cit mai mare insa de preferinta nu pe ultimul locas de 3,5" (cel care este cel mai apropiat de sol).

Este recomandat sa amplasam unitatea CD-ROM cit mai sus (dar nu pe ultimul locas) in asa fel incit sa aiba o aerisire buna in partea sa superioara, care se incalzeste cel mai tare. Unitatea CD-ROM trebuie introdusa in locas dinspre exteriorul spre interiorul carcasei.

Hardiscul se conecteaza la placa de baza prin intermediul unui cablu IDE. Acesta are trei conectori, cite unul la fiecare capat al cablului si unul la mijloc. Conectoarele aflate la capetele cablului se folosesc pentru fixarea la placa de baza sau la un hardisc aflat in postura de stapin ("master"). La anumite cabluri conectorul care se fixeaza pe placa de baza are un mecanism de fixare special in asa fel incit cablul sa nu se desprinda accidental. Conectorul din mijloc este folosit pentru un hardisc sau o unitate CD-ROM aflate in postura de sclav ("slave"). Conectoarele IDE trebuie orientate corect altfel nu vor intra in prizele IDE de pe componente sau de pe PB.

Cablul IDE este de obicei plat si are una din margini colorata (in rosu sau negru). Conectam mai intii cablul la hardisc. Acesta are la partea din spate o priza IDE (de forma alungita si cu multi pini) care se afla linga priza pentru cordonul de alimentare. Marginea marcata cu culoare a cablului IDE trebuie sa se afle inspre priza de alimentare cu curent electric. De altfel impingerea conectorului IDE al cablului in priza de pe hardisc nu este posibila decit in aceasta situatie, din cauza unor ghidaje care impiedica patrunderea conectorului in priza daca nu este pozitionat corect. Urmeaza conectarea cablului IDE la PB. Cele doua dispozitive de conectare (prizele) IDE de pe placa de baza sint denumite IDE 1 si IDE 2 in manualul PB. Hardiscul se va conecta intotdeauna la priza IDE 1. In acelasi manual se observa ca prizele au unul din capete marcat cu cifra 1. Marginea marcata cu culoare a cablului IDE trebuie sa se afle de aceeasi parte cu capatul prizei IDE marcat cu cifra 1. De altfel impingerea conectorului IDE al cablului in priza de pe PB nu este posibila decit in aceasta situatie, din cauza unor ghidaje care impiedica patrunderea conectorului in priza daca nu este pozitionat corect. Trebuie sa impingem conectorul incet dar ferm, in asa fel incit sa intre complet in priza si eventual il fixam daca dispune si de un dispozitiv de fixare. Daca avem doua hardiscuri unul dintre ele (cel care are viteza mai mica sau cel care este folosit doar pentru stocare) trebuie conectat in postura de sclav dar inainte de conectare trebuie sa modificam

Daca avem doua hardiscuri de viteze diferite va trebui sa conectam la priza IDE 1 ambele hardiscuri, dar intotdeauna hardiscul cel mai rapid trebuie sa se afle in postura de stapin principal ("primary master"). Hardiscul mai lent (sau care este folosit doar pentru stocarea de date) trebuie montat in postura de sclav dar numai dupa ce am mutat corespunzator comutatorul ("jumper") de pe partea din spate a hardiscului in asa fel incit sa fie selectata configuratia sclav ("slave"). Mutarea comutatorului se face cu o mica penseta cu care se trage comutatorul de pe pinii pe care era asezat si apoi se pune pe alti pini dupa cum este indicat in mica schema care se afla intotdeauna imprimata pe partea de sus a hardiscului.

UNITATEA CD-ROM

Atunci cind instalam unitatea CD-ROM avem doua posibilitati. Unitatea CD-ROM poate functiona in regim de sclav ("slave") al hardiscului insa poate functiona si in regim de stapin secundar ("secondary master"). Atunci cind scoatem din cutie unitatea ea este configurata sa lucreze in regim de sclav. Acest lucru este datorat faptului ca PB vine de obicei insotita de un singur cablu IDE si ca urmare cu ajutorul lui trebuie sa conectam atit hardiscul cit si unitatea CD-ROM iar evident hardiscul trebuie sa se afle in postura de stapin ("master"). Configurarea ca sclav sau stapin se face foarte usor scotind si mutind un comutator ("jumper") in pozitia corespunzatoare pe partea din spate a unitatii CD-ROM.

Este recomandat sa conectam intotdeauna unitatea CD-ROM in postura de stapin secundar ("secondary master") si anume la priza IDE 2 de pe PB. Pentru aceasta vom fi nevoiti de cele mai multe ori sa cumparam un cablu IDE suplimentar dar cum acesta nu este scump investitia merita banii si ne scuteste de eventualele problemele (erori de citire a datelor de pe hardisc sau scaderea performantei hardiscului) care ar putea apare daca am conecta prin acelasi cablu atit hardiscul cit si unitatea CD-ROM. De asemenea daca avem doua unitati de stocare optice (de exemplu o unitatea CD-RW si o unitate CD-ROM) este recomandat sa le conectam pe amindoua cu acelasi cablu IDE la priza IDE 2, una din unitati fiind in postura de stapin secundar si cealalta in postura de sclav secundar.

Daca avem un singur hardisc si nu dorim sa cumparam un cablu IDE suplimentar atunci unitatea CD-ROM (aflata exclusiv in postura de sclav) va putea fi conectata la PB prin intermediul cablului IDE la care este conectat si hardiscul. Pentru aceasta conectam intii cablul IDE la hardisc cu ajutorul unui conector de la capatul cablului si apoi cu ajutorul conectorului de la mijlocul cablului il conectam si la unitatea CD-ROM. Marginea colorata a cablului IDE trebuie sa se afle inspre priza de alimentare cu curent electric a unitatii CD-ROM. Va fi probabil nevoie sa rasucim cablul pentru a realiza conectarea la unitatea CD-ROM (care trebuie sa fie fixata intr-un locas aproape de locasul in care e fixat hardiscul). In final conectam cablul IDE la priza IDE 1 sau IDE 2 de pe PB.

Unitatea CD-ROM mai trebuie conectata la PB si cu un cablu audio furnizat impreuna cu unitatea. Acesta este format din doua fire si se conecteza la priza numita "Analog Audio" pe unitatea CD-ROM si la priza CD 1 de pe placa de baza.

Conectarea unitatii de discheta ("floppy disk drive" - FDD) se face cu ajutorul cablului sau special. Cablul FDD are o caracteristica unica si anume ca este despicat catre unul din capete iar un fascicul de fire este rasucit inainte de a intra in conectorul de la capatul cablului. Partea cu fasciculul rasucit se conecteaza la unitatea de discheta iar cealalta parte la priza FDD a placii de baza. Orientarea cablului se face la fel ca mai sus. Marginea colorata trebuie sa fie inspre conectorul sursei de alimentare a unitatii de discheta iar la partea opusa trebuie sa fie aliniata cu capatul prizei de pe PB care este marcat cu cifra 1 in manualul PB.

Dupa ce am conectat cablurile IDE si FDD trebuie sa asiguram alimentarea cu curent electric a componentelor. Din sursa de alimentare ies mai multe cabluri la ale caror capete se afla conectorii care trebuie sa intre in prizele de alimentare prezente pe componentele instalate. Trebuie sa vedem care dintre conectori se potrivesc cu prizele de alimentare prezente pe hardisc, unitatea CD-ROM, respectiv unitatea de discheta. Dupa ce îi gasim îi introducem in prizele componentelor apasind pina in momentul in care vedem ca au intrat complet. Conectorii de la capatul cablurilor de alimentare folosite pentru hardiscuri si unitati CD sint identici. Pe de alta parte fiecare cablu are doi conectori, ceea ce ne permite sa alimentam prin acelasi cablu doua hardiscuri asezate unul linga altul. Acelasi aranjament este valabil si daca avem o unitate CD-ROM si o unitate CD-RW asezate una linga alta.

MONTAREA PLĂCII VIDEO , A MODEMULUI sI A PLĂCII DE REŢEA

PLACA VIDEO

Placa video se monteaza in slotul AGP. Acesta este mai mic decit sloturile de memorie sau cele PCI si de obicei are culoarea maro. Tinem placa video cu ambele miini avind marginea cu conectorii auriti in jos iar marginea metalica inspre partea din spate a carcasei. Vedem care este locul de pe partea din spate a carcasei care va fi ocupat de marginea metalica a PV si indepartam placuta de tabla care se afla in zona respectiva. Impingem incet dar ferm PV in slot pina cind vedem ca partea cu conectori a intrat complet in acesta. Este posibil sa fie nevoie sa "zgîltîim" un pic PV pentru a intra complet in slot.

Unele placi video foarte puternice (de ex. PV cu cipset GeForce FX 5900) au nevoie, pentru a putea functiona la parametrii maximi, de o alimentare suplimentara cu curent electric in afara celei furnizate prin intermediul placii de baza. Va trebui deci sa conectam unul din cablurile care ies din sursa de alimentare la priza corespunzatoare existenta pe placa video.

Este recomandat sa blocam placa in slot ridicind si apoi apasind spre interiorul PV (nu in sus) mica clema ("AGP retainer") care se afla linga slotul AGP si care functioneaza intrucitva asemanator cu clemele de la placile de memorie. Daca PV iese din slot calculatorul devine practic inutilizabil monitorul nefiind capabil sa afiseze imagini. Clema de blocare a fost "inventata" pentru ca multi utilizatori s-au trezit brusc ca nu mai pot utiliza calculatorul si ca sint nevoiti sa mearga cu el la un service unde li se comunica faptul ca "reparatia" a constat doar in apasarea PV in asa fel incit sa reintre complet in slot. Acest lucru se intimpla mai ales atunci cind se transporta calculatorul si se reconecteaza monitorul odata ajunsi la noua locatie. Fie datorita transportului, fie mai ales datorita faptului ca la reconectarea monitorului se aplica o forta excesiva, impingind prea tare conectorul in priza PV, rezultatul era acelasi, iesirea partiala a PV din slotul sau.

Partea metalica a PV este indoita la 90 de grade in partea sa superioara rezultind o lamela orizontala care se suprapune peste o portiune a structurii metalice a carcasei. Pe aceasta lamela se gaseste o scobitura in care trebuie sa introducem un surub pentru a fixa PV la structura metalica a carcasei.

MODEMUL

Modemul se monteaza intr-un slot PCI. Este recomandat sa il fixam cit mai departe de placa video in asa fel incit sa ii permitem ventilatorului de pe PV sa isi indeplineasca functia de racire a placii. O pozitie buna este penultimul slot PCI (numarind sloturile incepind de la cel mai aproape de procesor). Tinem modemul cu ambele miini avind marginea cu conectorii auriti in jos iar marginea metalica inspre partea din spate a carcasei. Vedem care este locul de pe partea din spate a carcasei care va fi ocupat de marginea metalica a modemului si indepartam placuta de tabla care se afla in zona respectiva. Impingem incet dar ferm modemul in slot pina cind vedem ca partea cu conectori a intrat complet in acesta. Este posibil sa fie nevoie sa "zgîltîim" un pic modemul pentru a intra complet in slot. Fixam apoi modemul la structura metalica a carcasei cu un surub inserat in scobitura de pe lamela orizontala.

Dupa ce inchidem carcasa calculatorului luam cablul care a venit impreuna cu modemul si bagam un capat al sau in priza linga care scrie "Line" (linie telefonica) de pe marginea metalica a modemului iar celalalt capat in priza liniei telefonice (dupa ce scoatem cablul care lega telefonul de priza aceasta). Cablul telefonului (pe care l-am scos initial din priza telefonica) il bagam apoi in priza linga care scrie "Phone" (telefon) de pe marginea metalica a modemului.

PLACA DE RETEA

Placa de retea (PR) se monteaza intr-un slot PCI. O pozitie buna este ultimul slot PCI. Montarea se face la fel ca si montarea modemului. Placa de retea are un cablu mic care trebuie conectat la placa de baza si anume la priza WOL ("wake on LAN"). Vedem in manualul PB unde se afla aceasta priza si impingem usor conectorul de la capatul cablului in pinii prizei.

ÎNCHIDEREA CARCASEI CALCULATORULUI

Montam cele doua panouri laterale ale carcasei si le fixam cu suruburi. Putem sa nu fixam cu surub panoul din stinga (daca privim partea frontala a carcasei) pentru a putea sa-l deschidem mai usor in cazul in care apar probleme la pornirea calculatorului.

Conectam cablul de alimentare a carcasei la priza de pe carcasa care se afla linga ventilatorul sursei de alimentare. Cablul trebuie apoi conectat la priza de curent de pe perete. Este recomandat ca stecherul acestui cablu sa intre direct in perete si nu prin intermediul unui triplu stecher. De asemenea este recomandat sa nu se conecteze cablul de alimentare la priza de perete decit dupa ce am terminat de conectat dispozitivele periferice si monitorul (vezi mai jos).

La unele carcase exista la partea din spate un comutator cu doua pozitii (0 si l) a carui functie este sa permita sau sa intrerupa alimentarea cu curent electric de la priza din perete. Daca partea comutatorului pe care scrie l se afla la nivelul suprafetei carcasei atunci alimentarea cu curent este permisa. Daca apasam pe partea pe care scrie 0 pina cind aceasta ajunge la nivelul suprafetei carcasei atunci alimentarea cu curent este intrerupta. Acest comutator ne permite pe de o parte intreruperea rapida a alimentarii cu curent in caz de accident (de ex. atunci cind o piesa a calculatorului a luat foc) si pe de alta parte ne permite evitarea pornirii din intimplare a calculatorului (de ex. daca avem copii mici care apasa din curiozitate pe butonul de pornire).

CONECTAREA MONITORULUI sI A DISPOZITIVELOR PERIFERICE

MONITORUL

Monitorul are la partea din spate doua cabluri. Unul dintre acestea este cablul de conectare la placa video. Acesta are la capatul sau un conector cu pini care trebuie sa intre in priza corespunzatoare de pe PV. Conectorul trebuie orientat corect altfel nu va intra in priza.Impingem usor conectorul pina cind vedem ca pinii au intrat complet in gaurile prizei. Fixam apoi conectorul de PV folosind cele doua suruburi ale sale. Al doilea cablu al monitorului este cablul de alimentare cu curent electric si el intra de obicei direct in priza de curent alternativ (220 V) de pe perete, avind deci la capatul sau un stecher obisnuit. Exista si situatii in care acest al doilea cablu nu se conecteaza la priza din perete ci la o priza aflata pe partea din spate a carcasei calculatorului, in aceasta situatie cablul avind la capatul sau un conector special.

TASTATURA SI MAUSUL

Tastatura si mausul se conecteaza de obicei la niste prize de tip PS/2 aflate pe PB. Aceste prize trebuie sa fie vizibile prin doua orificii ale carcasei. Daca nu sint vizibile inseamna ca orificiile sint inca acoperite cu tabla. Luam o surubelnita si dam la o parte tabla respectiva, care trebuie sa se detaseze usor. Desi cele doua conectoare (al tastaturii si al mausului) sint identice, fiecare trebuie impins in mufa speciala de pe PB. De obicei pe carcasa linga cele doua orificii PS/2 se afla imprimate doua mici desene care arata unde trebuie introdus conectorul mausului si unde cel al tastaturii. Daca avem un maus sau o tastatura USB acestea trebuie conectate la prizele USB (indiferent care) de pe PB. Prizele PS/2 sint rotunde iar prizele USB sint dreptunghiulare. Conectorul PS/2 are niste pini subtiri care trebuie orientati corect altfel nu vor intra in priza PS/2 de pe PB.

BOXELE

Boxele se conecteaza impingind mufa de tip jack in priza corespunzatoare de pe PB. Exista trei prize audio asemanatoare (pentru mufe jack) pe placa de baza. De obicei prima dintre ele (cea mai de sus sau cea mai din stinga) este folosita pentru conectarea boxelor. Boxele au un cablu de alimentare care se termina fie cu un stecher obisnuit fie cu un stecher care include un transformator. In ambele situatii trebuie facuta conectarea cu o priza de curent alternativ (220 V).

MICROFONUL

Microfonul se conecteaza impingind mufa de tip jack in priza de pe PB. De obicei ultima dintre prizele audio (cea mai de jos sau cea mai din dreapta) este folosita pentru conectarea microfonului.

JOYSTICUL

Joysticul se conecteaza fie la priza de tip "gameport" de pe PB, fie la una din prizele USB. Exista o singura priza de tip "gameport" pe PB.

IMPRIMANTA

Imprimanta se conecteaza fie la una din prizele USB, fie la portul paralel (care si el se gaseste intr-un singur exemplar pe PB).

PARTEA 1

PARTEA 2

PARTEA 3

PARTEA 4

[ PAGINA GAZDĂ ] [ ARTICOLE ] [ CONECTAREA LA INTERNET ] [ LEGĂTURI ] [ MANUALE ] [ CAMPANIE DE PROTEST PENTRU SCĂDEREA TARIFELOR ROMTELECOM ]

Copyright © 2000-2004 MUNTEALB. Toate drepturile rezervate. All rights reserved. Tous droits réservés.

Toate materialele de pe acest sit sînt originale si sînt scrise de MunteAlb.

Situl se gaseste la adresele https://www.geocities.com/muntealb/ si https://www.muntealb.home.ro . Continutul este identic în ambele locatii.

Sit vazut optim cu optiunea "Large Fonts" selectata în Display Properties sau marimea literelor ("Text Size") setata la valoarea "Larger" în explorator.

Culoarea textului si a fundalului paginilor sitului poate fi modificata in asa fel incit sa respecte aranjamentul coloristic din Windows Explorer, care este de obicei text negru pe fundal alb. In Internet Explorer se face clic pe meniul "Tools", apoi pe optiunea "Internet Options". In fereastra care apare se face clic pe butonul "Accessibility" si se bifeaza casuta "Ignore colors specified on Web pages", dupa care se apasa pe butonul "OK". Se procedeaza similar daca este folosit un alt program de explorare a internetului. Pentru a se reveni ulterior la culorile originale se inlatura bifarea.

Find It at Yahoo! Shopping

More...

Find It at Yahoo! Shopping

Millions of products.

Top retail brands.

Express checkout.

Everything You Shop for...All in One Place.

Visit Yahoo! Shopping

[Close]

undefined

[Close]

undefined

PARTEA A 3 A

ASAMBLARE CALCULATOR

CONSTRUIRE PC : CONFIGURAREA BIOSULUI ; PARTITIONAREA HARDISCULUI ; FORMATAREA PARTITIILOR

Versiune a acestei pagini scrisa cu text de culoare gri pe fundal de culoare bleumarin

PARTEA 1

PARTEA 2

PARTEA 3

PARTEA 4

1. PORNIREA CALCULATORULUI

2. CONFIGURAREA BIOSULUI

3. PARTIŢIONAREA HARDISCULUI

4. FORMATAREA PARTIŢIILOR

PORNIREA CALCULATORULUI

Dupa ce am conectat la priza de curent alternativ atit calculatorul cit si monitorul apasam pe butonul de pornire a calculatorului si apoi pe butonul de pornire a monitorului. Ambele butoane au de obicei inscriptionat linga ele un comutator stilizat (un cerc strapuns de o linie). In situatia in care calculatorul porneste vom sesiza ca se aprinde o luminita rosie pe panoul frontal al calculatorului (care arata activitate din partea hardiscului), vom auzi ca porneste ventilatorul sursei de alimentare si bineinteles vom vedea ca apare o imagine pe ecran.

Dupa pornire calculatorul initiaza secventa de autotestare ("Power-On Self Test" - POST) in care verifica daca principalele componente instalate (memorie, hardisc, etc.) functioneaza corect. Daca nu sint sesizate defectiuni atunci calculatorul va initia secventa de butare ("boot") si va incerca incarcarea sistemului de operare. Din cauza faptului ca nu am instalat inca sistemul de operare si nici nu avem o discheta de pornire bagata in unitatea de discheta va apare un mesaj de eroare pe ecran care ne indica faptul ca butarea este imposibila. Apasam in acelasi timp tastele Ctrl, Alt si Delete (Ctrl+Alt+Del) si calculatorul reporneste. De aceasta data va trebui sa tinem apasata tasta Del pina cind vedem ca apare un ecran albastru intitulat BIOS Setup Utility (program de configurare a biosului). Explicarea utilizarii acestuia se va face mai jos.

Daca observam ca nu se intimpla nimic atunci este posibil sa fi uitat de comutatorul de pe spatele carcasei, cel care intrerupe sau permite alimentarea cu curent. Apasam pe el in asa fel incit partea pe care scrie " l " sa fie la acelasi nivel cu suprafata carcasei.

Daca insa auzim zgomote care ne indica pornirea calculatorului (si vedem ledul rosu de pe panoul frontal aprinzindu-se) dar nu avem imagine pe ecran inseamna ca am montat gresit o piesa. Aceasta este fie placa video fie memoria RAM. Va trebui in acest caz sa inchidem calculatorul, sa-l scoatem din priza si apoi sa ne asiguram ca am montat corect piesele respective. Daca tot am deschis calculatorul este bine sa ne asiguram ca am montat corect toate piesele si ca le-am conectat la sursa de alimentare pe cele care necesita acest lucru.

CONFIGURAREA BIOSULUI

BIOS este prescurtarea de la Basic Input Output System si desemneaza un program (soft) special care este scris pe un cip de memorie ROM ("read only memory") instalat pe placa de baza. Biosul este responsabil cu functionarea optima a calculatorului in timpul pornirii. Dupa incarcarea sistemului de operare, acesta (S.O.) preia de la bios sarcina de control asupra functionarii calculatorului. Biosul ramine in fundal si conlucreaza cu sistemul de operare tot timpul cit calculatorul este deschis.

In programele mai noi de configurare a biosurilor sint specificati parametrii de functionare a componentelor hardware cum sint tensiunea de alimentare, frecventa magistralei principale de date (FSB), multiplicatorul procesorului, etc. Intelegerea datelor prezentate in programul de configurare este esentiala daca dorim sa facem modificari ale acestora. In general nu este nevoie sa facem modificari pentru ca biosul recunoaste componentele instalate (de ex. procesorul) si face automat reglajele pentru functionarea optima a acestora (de ex. seteaza valoarea multiplicatorului procesorului).

In mod normal biosul este configurat optim de catre fabricantul placii de baza asa ca nu este indicat sa facem modificari decit daca avem probleme cu calculatorul care nu pot fi rezolvate altfel, cum sint de exemplu conflictele intre componentele hardware. Putem sa ne uitam insa fara grija la datele din bios fara sa facem modificari, nu se va intimpla nimic rau. Biosul este impartit in mai multe sectiuni dispuse pe doua coloane. Trecem de la o sectiune la alta cu ajutorul tastelor cu sageti. Dupa ce am selectat o sectiune apasam tasta Enter si vom vedea datele care se afla in ea. Pentru a ne intoarce la ecranul principal apasam tasta Esc.

In momentul de fata exista doi mari producatori de biosuri si anume Award (sau Phoenix-Award) si AMI. In cele ce urmeaza se va arata cum se fac modificarile in bios folosind ca exemplu biosul Phoenix-Award. Lucrurile stau asemanator si pentru biosurile produse de AMI, dar este posibil ca denumirea sectiunilor programului de configurare a biosului sa nu fie aceeasi ca in cazul biosului Phoenix-Award.

Exista situatii cind este nevoie sa facem modificari minore in bios. De exemplu daca avem un maus USB atunci cind va trebui sa instalam sistemul de operare (SO) vom observa ca nu putem sa-l folosim in timpul instalarii. Mausul va putea fi folosit insa foarte bine dupa instalarea SO, iar la instalarea SO ne putem descurca foarte bine numai cu tastatura. Pentru a exemplifica modul in care se fac modificarile in bios vom incerca sa determinam biosul sa recunoasca mausul USB. Apasam pe tasta cu sageata in jos pina ajungem la sectiunea "Integrated peripherals". Apasam tasta Enter si va apare un ecran nou. Apasam din nou pe tasta cu sageata in jos pina selectam un rind pe care scrie "USB Mouse Support [Disabled] ". Apasam pe tasta Page Up (sau Page Down) si vom vedea ca in loc de [Disabled] apare scris [Enabled]. Vom proceda asemanator daca pe linga maus avem si tastatura care se conecteaza prin USB. Vom modifica valoarea [Disabled] care e scrisa linga USB Keyboard Support. Apasam tasta Esc si ne intoarcem la ecranul principal al biosului.

Sa presupunem de asemenea ca nu dorim sa folosim placa de sunet inclusa pe PB pentru ca ne-am cumparat o placa de sunet separata. Va trebui sa selectam din ecranul principal sectiunea "Integrated Peripherals" si sa apasam tasta Enter. Folosim tasta cu sageata in jos si selectam rindul pe care scrie " VIA OnChip PCI Device [Press Enter] ". Avem de-a face cu o subsectiune si pentru a vedea datele care ne intereseaza va trebui sa apasam din nou tasta Enter. In ecranul care apare observam ca pe primul rind este scris " VIA AC97 Audio [Auto] ". Daca avem acest rind selectat apasam tasta Page Up si observam ca in loc de [Auto] este scris [Disabled]. In acest fel i-am indicat biosului sa nu utilizeze placa audio integrata (este de fapt vorba de codecul AC 97). Apasam tasta Esc de doua ori pentru a ne intoarce la ecranul bios principal.

Daca am facut modificari in bios si ne aflam pe ecranul principal folosim tastele sageti pentru a ajunge la rindul pe care scrie "Save and Exit Setup" (salveaza modificarile si paraseste programul de configurare a biosului). Va apare o minifereastra rosie unde scrie "Save to CMOS and exit setup (Y/N) ? " linga care se afla scrisa o litera Y care clipeste. Apasam tasta Enter si modificarile vor fi salvate iar calculatorul va reporni. Daca dorim sa nu salvam modificarile facute folosim tastele sageti pentru a ajunge la rindul pe care scrie "Exit without saving" (paraseste programul de configurare a biosului fara a salva modificarile). Va apare o minifereastra rosie unde scrie "Exit without saving (Y/N) ? " linga care se afla scrisa o litera N care clipeste. Apasam intii tasta Y si apoi tasta Enter iar modificarile nu vor fi luate in consideratie atunci cind calculatorul va reporni. Aceste operatiuni sint mai usoare daca folosim tastele Fn. De exemplu putem apasa tasta F10 iar programul de configurare va primi comanda "Save and Exit Setup".

Manualul PB detaliaza de obicei datele prezentate in programul de configurare a biosului dar in multe cazuri explicatiile sint sumare. Daca dorim sa aflam mai multe despre informatiile prezentate in bios putem sa consultam un ghid al biosului disponibil pe internet.

Modificarile in bios ai unor parametri cum sint tensiunea de alimentare a componentelor, frecventa magistralei sistemului (FSB) sau valoarea multiplicatorului procesorului nu trebuie facute decit in cunostinta de cauza altfel este posibil sa defectam calculatorul. Este recomandat sa nu fie facute astfel de modificari.

PARTIŢIONAREA HARDISCULUI

Partitionarea hardiscului ne permite sa profitam la maximum de capacitea de stocare crescuta a hardiscurilor noi si in acelasi timp ne permite sa ne stocam datele importante in siguranta. Partitionarea inseamna "impartirea" hardiscului in mai multe segmente (partitii) in asa fel incit sistemul de operare are impresia ca fiecare partitie este un hardisc separat. Bineinteles ca partitionarea nu are loc la nivel fizic, hardiscul isi pastreaza integritatea.

Partitionarea hardiscului are multe avantaje printre care si pe acela ca ne permite sa avem pe acelasi hardisc mai multe sisteme de operare (care nu ar putea convietui pe un hardisc nepartitionat). Pe de alta parte daca ne facem o partitie speciala pentru stocarea datelor importante, aceasta nu este afectata daca apar probleme grave in functionarea sistemului de operare care ne obliga sa il reinstalam (de cele mai multe ori cu stergerea definitiva a tuturor datelor care se gasesc pe aceeasi partitie cu SO).

Partitiile sint de trei feluri : Partitia primara ("primary"), partitia extinsa ("extended") si discurile logice ("logical drives"). Acestea din urma sint incluse in partitia extinsa. Pot exista o singura partitie primara si o singura partitie extinsa insa numarul de discuri logice nu este limitat, putem crea oricite dorim.

Partitionarea se face foarte usor in modul DOS cu ajutorul utilitarului FDISK. Acesta este inclus pe discheta de pornire ("startup disk") produsa cu ajutorul sistemelor de operare Windows Me sau Windows 98 (95). In cazul Windows XP partitionarea se face la instalarea SO sau direct din mediul Windows dupa instalarea SO.

Obtinerea unei dischete de pornire in Windows ME se face in felul urmator : Facem clic pe butonul "Start" de pe suprafata de lucru ("desktop"). Facem apoi clic pe "Settings" si ulterior pe optiunea "Control Panel" (panou de control) care apare intr-un meniu care se deschide la dreapta. In panoul de control facem dublu clic pe iconita "Add/Remove Programs" (adauga/inlatura programe). Va apare o multifereastra in care facem clic pe "Startup Disk" pentru a face sa apara fereastra respectiva. Introducem o discheta goala in unitatea de discheta si apoi facem clic pe butonul "Create Disk". Procedeul dureaza citeva minute. Scoatem discheta si o protejam la scriere dupa care o introducem inapoi in unitatea de discheta. Daca nu avem un calculator cu SO Windows instalat disponibil la scoala sau la servici putem fabrica o discheta de pornire la o cafenea internet.

1. PARTIŢIONAREA UNUI HARDISC NOU

Sa presupunem ca avem un hardisc nou (nefolosit) de 30 GB pe care dorim sa-l partitionam. Trebuie sa ne hotarim asupra modului de partitionare inainte de a incepe procesul propriu-zis. Putem de exemplu sa cream o partitie de 5 GB (5.000 MB) pentru a instala Windows ME si programele aferente, o partitie de 10 GB (10.000 MB) pe care sa stocam muzica si filme, o partitie de 8 GB (8.000 MB) pentru a depozita fisiere importante si in sfirsit o partitie de 7 GB (7.000 MB) pentru a instala Windows XP si programele aferente.

Putem de asemenea sa nu instalam decit un sistem de operare si ca urmare sa facem doar doua partitii, una cu sistemul de operare si programele aferente si alta cu fisiere importante. Putem sa avem numai o singura partitie daca dorim acest lucru. Numarul de partitii si numarul de sisteme de operare instalate depind de preferintele personale si/sau de modalitatea de lucru cu calculatorul. In mod evident, cel mai simplu este sa nu avem decit o singura partitie insa este recomandat sa avem cel putin doua, una pentru SO si alta pentru depozitarea unor date importante.

Avind discheta de pornire in unitatea de discheta pornim calculatorul. Tinem apasata tasta Delete pentru a ajunge la ecranul principal al biosului. Apasam pe tasta cu sageata in jos pina ajungem la sectiunea "Advanced BIOS Features" care este de obicei a doua incepind de sus. Apasam tasta Enter. In ecranul care apare selectam rubrica "First Boot Device" si verificam daca linga ea este scris [Floppy]. Daca este scris altceva apasam pe tasta "Page Up" (sau "Page Down") pina apare scris "Floppy". De asemenea ne asiguram ca la rubrica "Secondary Boot Device" este scris [HDD-0]. Daca nu este scris procedam ca mai sus. Apasam apoi tasta Esc si ne reintoarcem la ecranul principal al biosului. Selectam optiunea "Save&Exit Setup" si apasam tasta Enter. Calculatorul va porni butind (incarcind fisierele de pornire) de pe discheta.

Va apare un ecran negru cu titlul "Microsoft Windows Millenium Startup Menu" pe care ne sint prezentate patru optiuni. Alegem optiunea "Start computer without CD-ROM support" apasind tasta "2" si apoi tasta Enter (in fapt putem alege oricare dintre optiuni dar este recomandata optiunea 2). Calculatorul va incepe sa incarce in memorie programele prezente pe discheta si dupa citeva minute va apare promptul liniei de comanda care este " A:\> " (fara ghilimele).

Scriem " fdisk" (fara ghilimele) in continuarea promptului si apasam tasta Enter. Va apare un ecran care prezinta un text lung. Acesta incepe cu "Your computer has a disk larger than 512 MB" si se termina cu "Do you wish to enable large disk support (Y/N)....? [Y] ". Apasam pe tasta Enter pentru a valida optiunea "Yes".

Va apare un ecran cu titlul "FDISK Options" in care sint prezente patru sau cinci optiuni numerotate. Sub optiuni se afla scris "Enter choice" (selecteaza optiunea) linga care este scrisa o cifra care arata optiunea selectata curent. Alegem optiunea "Create DOS Partition or Logical DOS drive" apasind pe tasta "1" si apoi pe tasta Enter.

Va apare un ecran cu titlul "Create DOS Partition or Logical DOS drive" in care sint prezente trei optiuni numerotate. Sub optiuni se afla scris "Enter choice" linga care este scrisa o cifra care arata optiunea selectata curent. Alegem optiunea "Create Primary DOS Partition" apasind pe tasta "1" si apoi pe tasta Enter. In josul ecranului va apare scris "Verifying disk integrity" si procentul de indeplinire a acestei sarcini. Dupa citeva minute va apare pe ecran textul "Do you wish to use the maximum available size for a Primary DOS Partition and make the partition active (Y/N)...? [Y] " (doriti sa alocati tot spatiul de pe hardisc unei singure partitii si sa o faceti activa?). Apasam pe tasta "N" (raspunzind deci cu nu la intrebare) si apoi pe tasta Enter indicind astfel faptul ca dorim sa avem mai multe partitii pe hardisc. Daca am apasa doar pe tasta Enter am lasa validat raspunsul la intrebare ca fiind da ("yes") iar hardiscul nu va contine decit o singura partitie, ceea ce nu este indicat daca avem un hardisc de dimensiuni mari. In josul ecranului va apare scris din nou "Verifying disk integrity" si procentul de indeplinire a acestei sarcini. Urmeaza etapa de creare a partitiei primare.

1.1 CREAREA PARTIŢIEI PRIMARE

Va apare un ecran pe care scrie in partea de sus: "Total disk size is 29322 Mbytes.Maximum space available for partition is 29322 Mbytes (100 %).Enter partition size in Mbytes or percent of disk space (%) to create a Primary DOS Partition............................[29322]". Scriem dimensiunea partitiei primare in MB si numarul ales va apare intre crosete inlocuindu-l pe cel care arata capacitatea maxima a hardiscului (de ex. tastam 5000) si apoi apasam tasta Enter.

Partitia primara va fi creata instantaneu. Va apare un ecran pe care scrie :

Partition Status Type Volume Label Mbytes System Usage

C: 1 PRI DOS 5005 UNKNOWN 17%

Apasam tasta Esc si ne intoarcem la ecranul "FDISK Options". Alegem din nou optiunea "Create DOS partition or Logical DOS Drive" apasind tasta "1". Va apare din nou ecranul de creare a partitiilor. De aceasta data alegem optiunea "Create Extended DOS Partition" apasind tasta "2". In josul ecranului va apare scris din nou "Verifying disk integrity" si procentul de indeplinire a acestei sarcini care dureaza citeva minute. Urmeaza etapa de creare a partitiei extinse.

1.2 CREAREA PARTIŢIEI EXTINSE

Va apare un ecran pe care scrie in partea de sus: "Total disk size is 29322 Mbytes.Maximum space available for partition is 24317 Mbytes (83 %). Enter partition size in Mbytes or percent of disk space (%) to create an Extended DOS Partition............................[24317]". Alegem ca partitia extinsa sa ocupe tot spatiul ramas pe hardisc (indicat deja intre crosete), deci nu scriem nimic ci doar apasam tasta Enter.

Partitia extinsa va fi creata instantaneu. Va apare un ecran pe care scrie :

Partition Status Type Volume Label Mbytes System Usage

C: 1 PRI DOS 5005 UNKNOWN 17%

2 EXT DOS 24317 UNKNOWN 83%

Apasam tasta Esc si va apare un ecran cu textul "No Logical drives Defined" iar in josul ecranului apare scris din nou "Verifying disk integrity" si procentul de indeplinire a acestei sarcini care dureaza citeva minute. Urmeaza etapa de creare a discurilor logice. Am hotarit sa cream trei discuri logice cu dimensiunile de 10 GB, 8 GB respectiv 7 GB.

1.3 CREAREA DISCURILOR LOGICE

Va apare un ecran pe care scrie in partea de jos: "Total Extended DOS Partition size is 24317 Mbytes. Maximum space available for logical drive is 24317 Mbytes (100 %). Enter logical drive size in Mbytes or percent of disk space (%) ......................[24317]". Scriem (tastam) 10000 (numar care va apare intre crosete) pentru a crea un disc logic de 10 GB si apasam tasta Enter. Primul disc logic va fi creat instantaneu. Va apare un ecran pe care scrie in partea de sus:

Drive Volume Label Mbytes System Usage

D: 10001 UNKNOWN 41%

In partea de jos a ecranului scrie "Logical DOS Drive created, drive letters changed or added" si va apare scris din nou "Verifying disk integrity" si procentul de indeplinire a acestei sarcini care dureaza citeva minute. Urmeaza etapa de creare a celui de-al doilea disc logic.

Va apare un ecran pe care scrie in partea de jos: "Total Extended DOS Partition size is 24317 Mbytes. Maximum space available for logical drive is 14316 Mbytes (59 %).Enter logical drive size in Mbytes or percent of disk space (%) ......................[14316]". Scriem (tastam) 8000 (numar care va apare intre crosete) pentru a crea un disc logic de 8 GB si apasam tasta Enter. Al doilea disc logic va fi creat instantaneu. Va apare un ecran pe care scrie in partea de sus:

Drive Volume Label Mbytes System Usage

D: 10001 UNKNOWN 41%

E: 8001 UNKNOWN 33%

In partea de jos a ecranului scrie "Logical DOS Drive created, drive letters changed or added" si va apare scris din nou "Verifying disk integrity" si procentul de indeplinire a acestei sarcini care dureaza citeva minute. Urmeaza etapa de creare a celui de-al treilea disc logic.

Va apare un ecran pe care scrie in partea de jos: "Total Extended DOS Partition size is 24317 Mbytes. Maximum space available for logical drive is 6315 Mbytes (26 %).Enter logical drive size in Mbytes or percent of disk space (%) ......................[6315]". Cel de-al treilea disc este si ultimul, de aceea trebuie sa ocupe tot spatiul ramas. Nu mai scriem nimic ci doar apasam tasta Enter. Al treilea disc logic va fi creat instantaneu. Va apare un ecran pe care scrie in partea de sus:

Drive Volume Label Mbytes System Usage

D: 10001 UNKNOWN 41%

E: 8001 UNKNOWN 33%

F: 6315 UNKNOWN 26%

In partea de jos a ecranului este scris : "All available space in the Extended DOS Partition has been assigned to logical drives" (tot spatiul disponibil pe partitia extinsa a fost alocat discurilor logice). Sistemul de operare va vedea patru hardiscuri (C, D, E, F) mai mici, in loc de unul singur (C) mai mare.

Daca dorim sa avem doar doua partitii pe hardisc (in loc de patru ca in exemplul de mai sus) va trebui sa cream un singur disc logic (primul disc logic) care sa ocupe tot spatiul partitiei extinse. Daca dorim sa cream mai multe discuri logice, nu numai patru, folosim modelul de mai sus pentru a crea numarul dorit de discuri logice.

Am terminat configurarea partitiilor. Apasam tasta Esc si ne vom intoarce la ecranul "FDISK Options". Urmeaza etapa de stabilire a partitiei active.

1.4 STABILIREA PARTIŢIEI ACTIVE

Alegem optiunea "Set active partition" apasind tasta "2" si apoi tasta Enter. Va apare un ecran pe care scrie:

Partition Status Type Volume Label Mbytes System Usage

C: 1 PRI DOS 5005 UNKNOWN 17%

2 EXT DOS 24317 UNKNOWN 83%

Select the partition you want to make active.........[ _ ]

Apasam tasta "1" si apoi tasta Enter. Partitia primara va fi stabilita ca partitie activa. In ecranul urmator va apare iarasi tabelul de mai sus dar in dreptul partitiei primare, la sectiunea "Status", va apare scrisa litera "A". Apasam tasta Esc si ne vom intoarce la ecranul "FDISK Options".

Apasam tasta Esc pentru a parasi utilitarul de partitionare FDISK. Va apare un ecran pe care scrie : "You must restart your system for the changes to take effect. Any drives you have created or changed must be formatted after you restart " (Sistemul trebuie repornit pentru ca schimbarile efectuate sa fie instaurate. Orice disc care a fost creat sau caruia i-a fost schimbata litera trebuie formatat dupa repornirea sistemului). Apasam inca o data tasta Esc si de aceasta data am parasit FDISK si ne-am intors la un ecran care are doar un prompt al liniei de comanda (A:\>). Am terminat partitionarea hardiscului.

Repornim calculatorul apasind in acelasi timp pe tastele Ctrl, Alt si Delete (Ctrl+Alt+Del). Va apare din nou ecranul negru cu titlul "Microsoft Windows Millenium Startup Menu" pe care ne sint prezentate patru optiuni. Alegem optiunea "Start computer without CD-ROM support" apasind tasta "2" si apoi tasta Enter iar dupa citeva minute va apare promptul liniei de comanda. Urmeaza etapa de formatare a discurilor create (vezi mai jos).

2. PARTIŢIONAREA UNUI HARDISC FOLOSIT

Daca avem un hardisc deja partitionat (un hardisc deja folosit) si dorim sa-l repartitionam va trebui sa stergem partitiile existente. Inainte de a face acest lucru trebuie sa salvam pe alt hardisc, pe niste CD-uri sau pe niste dischete datele de pe hardisc pe care dorim sa le pastram.

Pornim calculatorului cu ajutorul dischetei de pornire. Va apare un ecran negru cu titlul "Microsoft Windows Millenium Startup Menu" pe care ne sint prezentate patru optiuni. Daca dorim sa vedem cum este partitionat hardiscul alegem optiunea "Display partition information" apasind tasta "4" si apoi tasta Enter. In functie de ceea ce observam putem sterge unele partitii si pastra altele (recomandat pentru utilizatorii avansati). Daca nu ne intereseaza pastrarea (fie si partiala) a partitionarii deja existente, pentru ca dorim sa partitionam discul dupa preferintele noastre, putem sa alegem direct optiunea "Delete partition or logical DOS drive" apasind tasta "3" si apoi tasta Enter. Aceasta optiune este cea recomandata pentru ca ea ne permite sa luam totul de la zero.

Va apare un ecran in care ni se prezinta patru optiuni care se refera pe rind la stergerea partitiei primare, a celei extinse, a discurilor logice si a partitiilor non-DOS (instalate de alte sisteme de operare decit Windows). Stergerea partitiilor non-DOS (daca le avem) trebuie sa se faca prima. Stergerea partitiilor DOS trebuie sa se faca in ordinea inversa crearii lor.

Sa presupunem ca avem un hardisc care contine numai partitii DOS.

Alegem optiunea "Delete Logical DOS Drives" apasind tasta "3" si apoi tasta Enter. Va apare un ecran care contine un avertisment (cum ca datele de pe discurile sterse vor fi pierdute) si un tabel cu discurile logice existente. Vom fi intrebati care din discuri dorim sa-l stergem.Scriem litera corespunzatoare (de ex. F) si apasam tasta Enter. Apoi vom fi intrebati care este eticheta discului ("disk label"). Discurile sint etichetate dupa formatare (vezi mai jos) iar eticheta este prezenta in tabel in dreptul discului pe coloana "Volume Label". Scriem eticheta discului si apasam tasta Enter (daca nu este definita eticheta apasam direct Enter). Vom fi intrebati daca sintem siguri de decizia luata.Apasam tasta "Y" pentru a raspunde afirmativ si apoi tasta Enter. Discul logic va fi sters. Continuam sa stergem si restul de discuri logice procedind in acelasi fel. Cind am terminat vom fi atentionati ca nu mai exista discuri logice in partitia extinsa. Apasam tasta Esc si ne vom intoarce la ecranul "FDISK Options".

Alegem optiunea "Delete partition or Logical DOS Drive" apasind tasta "3" si apoi tasta Enter.

Alegem optiunea "Delete Extended DOS Partition" apasind tasta "2" si apoi tasta Enter. Va apare un ecran care contine un avertisment (cum ca datele de pe partitia extinsa vor fi pierdute) si un tabel cu partitia primara si cea extinsa. Vom fi intrebati daca sintem siguri de decizia luata.Apasam tasta "Y" pentru a raspunde afirmativ si apoi tasta Enter. Partitia extinsa va fi stearsa. Apasam tasta Esc si ne vom intoarce la ecranul "FDISK Options".

Alegem optiunea "Delete Partition or Logical DOS Drive" apasind tasta "3" si apoi tasta Enter.

Alegem optiunea "Delete Primary DOS Partition" apasind tasta "1" si apoi tasta Enter. Va apare un ecran care contine un avertisment (cum ca datele de pe partitia primara vor fi pierdute) si un tabel cu caracteristicile partitiei primare. Vom fi intrebati care partitie primara dorim sa o stergem. Scriem cifra "1" si apasam tasta Enter. Apoi vom fi intrebati care este eticheta partitiei. Scriem eticheta si apasam Enter (daca nu este definita eticheta apasam direct Enter). Vom fi intrebati daca sintem siguri de decizia luata. Apasam tasta "Y" pentru a raspunde afirmativ si apoi tasta Enter. Partitia primara va fi stearsa. Apasam tasta Esc si ne vom intoarce la ecranul "FDISK Options".

Toate partitiile au fost sterse. Urmeaza etapa de creare a partitiilor, in care definim dupa preferintele personale o partitie primara, una extinsa si un numar variabil de discuri logice. Procedam cum a fost explicat mai sus.

FORMATAREA PARTIŢIILOR

Hardiscul este constituit din unul sau mai multe discuri de aluminiu a caror suprafata este acoperita cu oxid de fier. Datele sint stocate prin magnetizarea oxidului de fier. Suprafata discurilor de aluminiu este "impartita" in piste concentrice care la rindul lor sint impartite in sectoare de forma unor arcuri de cerc. Impartirea in piste si sectoare nu se face la nivel fizic ci se face prin magnetizarea suprafetei discurilor de aluminiu (la fel cum se face si stocarea datelor pe hardisc). Ca urmare putem sa formatam un hardisc in mod periodic, nu se va intimpla nimic rau. Este totusi recomandat sa formatam hardiscul doar atunci cind este necesar acest lucru.

Este necesar sa formatam hardiscul daca avem un hardisc nou, daca dorim sa reinstalam sistemul de operare sau daca avem pe hardisc o infectie cu un virus informatic si dorim sa fim siguri ca am eradicat infectia.

Continuam cu exemplul de mai sus. Am partitionat hardiscul si avem acum patru discuri (C, D, E, F) care trebuie formatate pe rind.

Pornim calculatorul cu butare de pe discheta de pornire asa cum a fost explicat anterior. Va apare un ecran negru cu titlul "Microsoft Windows Millenium Startup Menu" pe care ne sint prezentate patru optiuni. Alegem optiunea "Start computer without CD-ROM support" apasind tasta "2" si apoi tasta Enter. Dupa citeva minute va apare promptul liniei de comanda care este " A:\> " (fara ghilimele).

Scriem " format c: " (fara ghilimele) in continuarea promptului si apasam tasta Enter. Intre cuvintul format si litera c se afla un spatiu (trebuie sa apasam pe bara de spatiu dupa ce scriem cuvintul format). Intre litera c si semnul : nu se afla nici un spatiu.

Va apare un avertisment : Warning all data on non-removable disk C: will be lost.Proceed with format (Y/N)? ("Atentie,toate datele de pe hardiscul C: vor fi pierdute. Continuam operatia de formatare (da/nu)?"). Apasam tasta "Y" raspunzind afirmativ la intrebare.

Procesul de formatare va incepe si va dura un numar de minute care este in functie de capacitatea partitiei formatate. Partitia C: are 5 GB deci procesul va dura intre 5 si 10 minute. La terminare va apare scris "Format complete" si apoi vor fi prezentate citeva date tehnice referitoare la partitia formatata. De asemenea ni se cere sa stabilim o eticheta pentru partitie. Numele etichetei este o alegere personala si poate avea maximum 11 caractere (de exemplu pentru partitia C: putem alege eticheta WIN ME). Scriem numele etichetei si apasam tasta Enter. Ne vom intoarce la promptul liniei de comanda.

Repetam procedeul de mai sus si cu partitiile urmatoare (scriem format d: , format e: , etc.) si stabilim eticheta fiecarei partitii. De ex. pentru partitia D: putem alege eticheta "Multimedia", pentru partitia E: eticheta "Arhiva" iar pentru partitia F: eticheta "WIN XP".

Dupa ce am formatat toate partitiile sintem pregatiti sa instalam sistemul (sau sistemele) de operare.

PARTEA 1

PARTEA 2

PARTEA 3

PARTEA 4

[ PAGINA GAZDĂ ] [ ARTICOLE ] [ CONECTAREA LA INTERNET ] [ LEGĂTURI ] [ MANUALE ] [ CAMPANIE DE PROTEST PENTRU SCĂDEREA TARIFELOR ROMTELECOM ]

Copyright © 2000-2004 MUNTEALB. Toate drepturile rezervate. All rights reserved. Tous droits réservés.

Toate materialele de pe acest sit sînt originale si sînt scrise de MunteAlb.

Situl se gaseste la adresele https://www.geocities.com/muntealb/ si https://www.muntealb.home.ro . Continutul este identic în ambele locatii.

Sit vazut optim cu optiunea "Large Fonts" selectata în Display Properties sau marimea literelor ("Text Size") setata la valoarea "Larger" în explorator.

Culoarea textului si a fundalului paginilor sitului poate fi modificata in asa fel incit sa respecte aranjamentul coloristic din Windows Explorer, care este de obicei text negru pe fundal alb. In Internet Explorer se face clic pe meniul "Tools", apoi pe optiunea "Internet Options". In fereastra care apare se face clic pe butonul "Accessibility" si se bifeaza casuta "Ignore colors specified on Web pages", dupa care se apasa pe butonul "OK". Se procedeaza similar daca este folosit un alt program de explorare a internetului. Pentru a se reveni ulterior la culorile originale se inlatura bifarea.

Build Free Home Pages

More...

As easy as point & click

Yahoo! GeoCities provides all the tools you'll need to create your own personal home page on the web.

Sign up for Yahoo! Geocities

[Close]

undefined

[Close]

undefined

PARTEA A 4 A

ASAMBLARE CALCULATOR

CONSTRUIRE PC : INSTALAREA SISTEMULUI DE OPERARE WINDOWS ; INSTALAREA DRAIVERELOR

Versiune a acestei pagini scrisa cu text de culoare gri pe fundal de culoare bleumarin

PARTEA 1

PARTEA 2

PARTEA 3

PARTEA 4

1. ALEGEREA SISTEMULUI DE OPERARE

2. INSTALAREA WINDOWS ME

3. INSTALAREA WINDOWS XP HOME EDITION

4. INSTALAREA DRAIVERELOR

ALEGEREA SISTEMULUI DE OPERARE

In primul rind trebuie sa ne hotarim care dintre sistemele de operare existente dorim sa-l instalam. Cele mai folosite sint SO de tip Windows si ele exista in mai multe variante. In general trebuie sa ne decidem daca dorim sa instalam ultima varianta numita Windows XP sau una din variantele de tip 9x (Windows 98 SE sau Windows ME). Windows XP este un SO mai stabil dar care are ca dezavantaje faptul ca necesita un calculator mai performant si ca nu este perfect compatibil cu unele jocuri sau aplicatii (softuri) mai vechi. In ciuda reputatiei (in mare parte nemeritata) Windows 98 SE si Windows ME sint niste SO stabile care pot fi inca folosite pe calculatoarele noi. Este posibil sa instalam pe acelasi hardisc (in partitii diferite) mai multe variante de Windows (de ex. Windows XP si Windows ME). Sistemele de operare Windows trebuie folosite cu licenta care se cumpara de la magazinele care vind calculatoare.

O alte optiune este sa instalam unul din SO bazate pe UNIX (Linux sau BSD). Aceste SO sint gratuite in varianta de baza si pot fi descarcate de pe internet sau instalate de pe CD-urile unor reviste de calculatoare. Dezavantajul acestor SO este dat de faptul ca exista mai putine aplicatii pentru ele decit pentru Windows (totusi numarul aplicatiilor existente este foarte mare) si ca majoritatea jocurilor nu functioneaza cu aceste sisteme de operare.

Vom lua ca exemplu instalarea Windows ME si a Windows XP (Home Edition) pe hardiscul partitionat anterior.

INSTALAREA WINDOWS ME

Pornim calculatorul cu butare de pe discheta de pornire asa cum a fost explicat anterior. Va apare un ecran negru cu titlul "Microsoft Windows Millenium Startup Menu" pe care ne sint prezentate patru optiuni. Alegem optiunea "Start computer with CD-ROM support" (pornire cu posibilitatea de a folosi unitatea CD-ROM sub mediul DOS) apasind tasta "3" si apoi tasta Enter. Dupa citeva minute va apare promptul liniei de comanda care este " A:\> " (fara ghilimele). Ni se spune si ca CD-ROM -ul este desemnat prin litera H.

Introducem CD-ul de instalare a Windows ME in unitatea CD-ROM. In cazul de fata aceasta este desemnata prin litera H pentru ca avem patru partitii pe hardisc ( C, D, E, F ) si la pornirea de pe discheta se creeaza un disc virtual caruia i se da litera G. Ne mutam cu promptul liniei de comanda pe unitatea CD-ROM, tastind litera unitatii CD-ROM si anume h: si apasind tasta Enter. Promptul se schimba din " A:\> " in " H:\> ". Apoi scriem (tastam) la promptul liniei de comanda " dir/p " (fara ghilimele) si apasam tasta Enter. Va fi afisat continutul CD-ului. Intre fisierele acestuia se afla si unul numit " setup.exe " care este fisierul care initiaza si controleaza procesul de instalare a sistemului de operare.

Scriem setup.exe la promptul liniei de comanda si apasam tasta Enter. Urmeaza un proces de verificare a integritatii partitiilor prin scanarea hardiscului. Acest proces va dura citeva minute si este declansat in momentul in care apasam tasta Enter. Va apare un ecran albastru unde urmarim progresia scanarii pe rind a tuturor partitiilor. La sfirsitul acesteia apasam tasta X (sau selectam butonul Exit de pe ecran si apasam tasta Enter) si va incepe procesul propriu-zis de instalare a sistemului de operare.

Va apare o fereastra pe care scrie "Welcome to Windows Me Setup". Facem clic pe butonul "Next" din josul ferestrei. Va apare o fereastra care prezinta termenii contractului care se stabileste intre compania Microsoft (producatorul SO) si cumparatorul SO. Citim contractul si daca sintem de acord facem clic in cerculetul de linga textul "I accept the Agreement " (sint de acord cu termenii contractului) si apoi facem clic pe butonul "Next". Va apare o fereastra unde trebuie sa introducem in niste casute codul produsului cumparat ("Windows Product Key"). Dupa ce terminam facem clic pe butonul "Next".

Va apare o fereastra unde ni se cere sa alegem locul de pe hardisc unde dorim sa fie instalat SO. Ni se indica deja varianta C:\Windows ca fiind cea recomandata. Acceptam aceasta varianta si facem clic pe butonul "Next".

In urmatoarea fereastra sintem intrebati ce tip de instalare dorim. Alegem optiunea selectata deja si anume "Typical" (instalare obisnuita) si facem clic pe butonul "Next". In continuare apare o fereastra cu doua cimpuri unde trebuie sa completam numele si compania la care lucram. La nume putem trece numele real sau o porecla (de ex. porecla folosita in adresa de posta electronica). La companie putem sa trecem numele companiei la care lucram, numele unei companii fictive sau sa lasam cimpul gol. Facem clic pe butonul "Next". In fereastra urmatoare sintem intrebati care sint componentele SO Windows care dorim sa fie instalate. Alegem optiunea selectata deja si anume "Install the most common components" (instaleaza componentele obisnuite) si facem clic pe butonul "Next". In fereastra urmatoare trebuie sa alegem tara in care locuim. Putem sa derulam lista si sa alegem Romania dar acest lucru nu are importanta in functionarea SO deci putem sa alegem ce tara dorim sau sa lasam optiunea deja selectata. Facem clic pe butonul "Next".

Urmeaza etapa de creare a unei dischete de pornire. In mod normal nu avem nevoie de asa ceva, din moment ce avem deja o discheta de acest fel cu ajutorul careia am pornit calculatorul si in plus putem sa ne facem cite dischete dorim dupa instalarea SO. Scoatem discheta de pornire din unitatea de discheta si facem clic pe butonul "Cancel" din fereastra.

Urmeaza etapa de copiere a fisierelor necesare pentru instalarea Windows de pe CD pe hardisc. Facem clic pe butonul "Finish" din partea de jos a ferestrei cu titlul "Ready to begin copying files" (sistemul e pregatit sa inceapa copierea fisierelor). Aceasta etapa este automata si nu trebuie sa intervenim. In partea din stinga a ecranului putem urmari progresia actiunii. Aceasta dureaza intre 15 si 30 de minute. Dupa terminarea copierii apare o fereastra in care sintem anuntati ca sistemul va reporni automat in 15 secunde sau cind apasam butonul "Restart". Este recomandat sa lasam sistemul sa reporneasca automat.

Urmeaza prima etapa de punere la punct ("setting up") a componentelor hardware "Plug and Play" pe care le avem in sistem. In aceasta etapa sint copiate pe hardisc si incarcate in memorie niste programe speciale numite draivere ("drivers") care asigura buna functionare a componentelor hardware sub Windows. La un moment dat apare o minifereastra in care sintem anuntati ca trebuie sa furnizam un nume pentru calculatorul nostru si pentru grupul de calculatoare ("workgroup") din reteaua caruia îi apartine acesta. Facem clic pe butonul OK. Daca avem calculatorul inclus intr-o retea in fereastra urmatoare completam numele adecvate in cimpurile respective. Daca nu avem calculatorul inclus intr-o retea completam un nume fictiv in cimpul "workgroup" iar numele calculatorului il stabilim in functie de preferintele personale. In cimpul "computer description" putem completa o descriere a calculatorului care sa ajute la identificarea mai usoara in retea sau nu scriem nimic. Facem clic pe butonul Next.

Urmeaza etapa de punere la punct ("setting up") a componentelor hardware "non Plug and Play" pe care le avem in sistem. Putem observa progresia acestei actiuni automate sub forma unei linii albastre formate din mici dreptunghiuri. Dupa terminarea actiunii calculatorul va reporni singur. Daca ni se pare ca actiunea de detectare s-a blocat (evidentiata de faptul ca progresia stagneaza pentru o perioada mare de timp) trebuie sa repornim manual calculatorul apasind in acelasi timp pe tastele Ctrl, Alt si Delete. Dupa repornire actiunea se va relua si este foarte probabil ca va fi dusa la bun sfirsit.

Urmeaza etapa de punere la punct a unor elemente importante din SO Windows si anume panoul de control, programele care sint prezente in meniul de start, ajutorul si in final configurarea sistemului. La sfirsitul acestor actiuni sistemul va reporni automat. Instalarea este terminata.

La repornirea sistemului apare o minifereastra in care sint doua cimpuri. In primul se afla completat numele specificat de noi iar cel de-al doilea este gol.Completarea acestui cimp gol este optionala. Daca dorim ca Windows sa porneasca numai dupa introducerea unei parole scriem o parola si apasam butonul OK. Daca nu dorim sa introducem mereu parola ori de cite ori pornim Windows lasam cimpul gol si apasam butonul OK. Va apare o minifereastra cu titlul "updating system settings" (actualizarea parametrilor sistemului) unde urmarim progresia acestei actiuni care dureaza citeva minute.

Este posibil sa apara un mic film de prezentare a sistemului de operare. Putem sa il lasam sa ruleze si la sfirsit sa-l inchidem sau apasam in acelasi timp pe tastele Alt si F4 si oprim filmul imediat.

In acest moment instalarea SO Windows ME este practic incheiata. Daca dorim sa avem pe hardisc un singur sistem de operare ne oprim in acest punct si continuam cu instalarea draiverelor. Daca dorim sa instalam si WIN XP continuam ca mai jos.

Pentru a beneficia de avantajele oferite de sistemul de operare Windows ME trebuie sa instalam de asemenea ultimele versiuni ale programelor Internet Explorer, Media Player si Direct X. Acestea se gasesc intotdeauna pe situl companiei Microsoft dar si pe CD-ul revistei in limba romana "PC Magazine", in dosarul numit "Perm". Facem dublu clic pe fisierul care contine programul pe care dorim sa-l instalam, urmam instructiunile si facem clic pe butoanele corespunzatoare (de ex. spunem ca sintem de acord cu termenii contractuali). In final calculatorul va reporni singur.

INSTALAREA WINDOWS XP HOME EDITION

Introducem CD-ul cu Windows XP in unitatea CD-ROM (avind deja instalat Windows ME). Va apare o fereastra cu titlul "Welcome to Win XP" in care avem sintem intrebati ce optiune alegem din cele trei prezentate. Facem clic pe optiunea "Install Windows XP". Va apare o fereastra cu titlul "Welcome to Windows Setup" in care sintem intrebati ce tip de instalare dorim. Alegem optiunea "New Installation (Advanced)" care este deja selectata si facem clic pe butonul "Next".

Va apare o fereastra care prezinta termenii contractului care se stabileste intre compania Microsoft (producatorul SO) si cumparatorul SO. Citim contractul si daca sintem de acord facem clic in cerculetul de linga textul "I accept the Agreement " (sint de acord cu termenii contractului) si apoi facem clic pe butonul "Next". Va apare o fereastra unde trebuie sa introducem in niste casute codul produsului cumparat ("Product Key"). Dupa ce terminam facem clic pe butonul "Next".

Va apare o fereastra in care putem selecta limba folosita la instalare. Alegem optiunea deja selectata (engleza) si facem clic pe butonul "Next". In fereastra urmatoare sintem intrebati daca dorim sa ne conectam la internet pentru a descarca fisierele actualizate necesare pentru instalare. Facem clic in cerculetul de linga optiunea "No, skip this step and continue installing Windows" (treci peste aceasta etapa si continua instalarea Windows). Facem clic pe butonul "Next".

Urmeaza etapa de preparare a instalarii WIN XP prin copierea de pe CD a fisierelor necesare. Dupa terminarea acesteia calculatorul va reporni automat.

Dupa repornire va apare un ecran albastru intitulat "Welcome to Windows XP Home Edition Setup". Apasam tasta Enter pentru a se incepe instalarea.

Va apare un ecran cu textul "You chose to install Win XP in a partition that contains another operating system. Installing Win XP on this partition might cause the other operating system to function improperly." (Ati ales sa instalati Win XP pe o partitie care contine un alt SO. Instalarea Win XP pe aceasta partitie poate cauza functionarea necorespunzatoare a celuilalt SO). Apasam tasta Esc pentru a selecta alta partitie decit partitia pe care este instalat Windows ME. Va apare un tabel cu partitiile existente. Alegem cu ajutorul tastelor cu sageti partitia F (numita anterior chiar WIN XP) si apasam tasta Enter.

In ecranul urmator sintem intrebati ce sistem de fisiere sa fie folosit de catre Win XP, fiind disponibile sistemele NTFS si FAT. Partitiile definite de noi pe hardisc cu FDISK folosesc toate sistemul FAT (de fapt FAT32). Sistemul NTFS este mai bun si mai stabil decit sistemul FAT. Este recomandat ca partitia pe care instalam WIN XP sa fie de tip NTFS de aceea ii vom indica programului de instalare ca dorim ca sistemul de fisiere de pe partitia F sa fie convertit in sistem NTFS si apoi apasam tasta Enter. Conversia va dura citeva minute si se va desfasura un pic mai tirziu.

Daca folosim pentru WIN XP o partitie cu un sistem de fisiere de tip NTFS nu vom mai putea face operatii cu fisiere intre partitia in care se afla Win XP si cea in care se afla WIN ME decit atunci cind folosim WIN XP, nu si atunci cind folosim WIN ME.

Daca dorim ca partitia F sa ramina cu sistemul de fisiere FAT va trebui sa alegem optiunea "Leave the current file system intact (no changes)" pentru ca WIN XP sa foloseasca sistemul existent deja (FAT) si apasam tasta Enter. Alegerea acestei optiuni nu este recomandata pentru ca performanta si stabilitatea WIN XP vor scadea.

Urmeaza o etapa de copiere pe hardisc a datelor necesare pentru instalarea Win XP, dupa care sistemul va reporni automat.

Va apare o fereastra intitulata "Regional and Language Options" unde alegem optiunile deja selectate (limba engleza si tastatura cu dispunere a butoanelor obisnuita) si facem clic pe butonul Next.

Va apare o fereastra cu doua cimpuri in care trebuie sa completam numele nostru si organizatia (compania) din care facem parte. Folosim datele introduse la instalarea Win ME si facem clic pe butonul Next. In urmatoarea fereastra trebuie sa completam numele calculatorului nostru. Folosim numele deja folosit la instalarea Win ME si facem clic pe butonul Next.

Va apare o fereastra intitulata "Date and Time Settings" unde trebuie sa alegem fusul orar al localitatii unde locuim dintr-o lista de orase. Alegem ora Bucurestiului si facem clic pe butonul Next.

Va apare o fereastra intitulata "Network Settings" unde trebuie sa alegem un mod de instalare in functie de parametrii retelei de calculatoare in care se afla calculatorul nostru. Alegem optiunea deja selectata ("Typical Settings") indiferent daca avem sau nu calculatorul inclus intr-o retea si facem clic pe butonul Next.

Va urma o etapa de copiere a unor fisiere la sfirsitul careia calculatorul va reporni.

La repornire apare o minifereastra in care sintem anuntati ca Win XP a modificat rezolutia monitorului pentru ca imaginea sa fie mai buna. Facem clic pe butonul OK. In continuare va apare o noua minifereastra in care daca vedem textul acesteia inseamna ca rezolutia aleasa pentru monitor este adecvata. Facem clic pe butonul OK.

Va apare o fereastra intitulata "Welcome to Microsoft Windows" unde trebuie sa facem clic pe butonul Next din partea dreapta jos.

Va apare o fereastra in care se verifica faptul daca sintem conectati la internet. Facem clic pe butonul Skip din partea dreapta jos.

Va apare o fereastra in care sintem intrebati daca dorim sa activam Win XP in acest moment. Facem clic pe cerculetul de linga textul "No, remind me every few days" (Nu, adu-mi aminte peste citeva zile). Facem clic pe butonul Next.

Va apare o fereastra cu mai multe cimpuri in care trebuie sa specificam unul sau mai multe nume de utilizatori in functie de persoanele care folosesc calculatorul. Fiecare utilizator va putea sa configureze Win XP dupa preferintele personale. Dupa ce completam cimpul (cimpurile) respectiv facem clic pe butonul Next.

Va apare o fereastra cu titlul "Thank You" in care facem clic pe butonul "Finish" din partea dreapta jos. In final va apare suprafata de lucru ("desktop") a Win XP.

Instalarea Win XP este practic terminata in acest moment. La fiecare pornire a calculatorului vom putea sa alegem care sistem de operare sa fie incarcat, WIN XP sau WIN ME.

Pentru a beneficia de avantajele oferite de sistemul de operare Windows XP trebuie sa instalam de asemenea ultimele versiuni ale programelor Internet Explorer, Media Player si Direct X. Media Player are o versiune speciala pentru Win XP. Acestea se gasesc intotdeauna pe situl companiei Microsoft dar si pe CD-ul revistei in limba romana "PC Magazine", in dosarul numit "Perm". Facem dublu clic pe fisierul care contine programul pe care dorim sa-l instalam, urmam instructiunile si facem clic pe butoanele corespunzatoare (de ex. spunem ca sintem de acord cu termenii contractuali). In final calculatorul va reporni singur.

Atentie, daca dorim sa instalam doar sistemul de operare Windows XP (Home sau Professional) va trebui sa pornim operatiunea butind calculatorul de pe CD-ul de instalare (bineinteles ca in prealabil trebuie sa facem modificarea in biosul calculatorului care sa permita acest lucru). Urmeaza sa facem definirea partitiilor si instalarea propriu-zisa.

INSTALAREA DRAIVERELOR

Draiverele ("drivers") sint programe speciale care optimizeaza functionarea componentelor hardware ale calculatorului. Ele sint concepute de producatorii componentelor si unele din ele sint actualizate periodic.

Sistemele de operare Windows contin o mare parte din draiverele necesare pentru functionarea pieselor calculatorului, insa aceste draivere sint de multe ori generice adica sint concepute special pentru a permite functionarea pieselor indiferent de producatorul lor. Acest lucru se reflecta in performanta pieselor care este medie. Din aceasta cauza este de preferat ca pentru fiecare piesa sa instalam draiverul conceput de producatorul piesei respective pentru ca in acest fel piesa functioneaza optim. De asemenea este bine sa citim micul pliant sau manual care este livrat impreuna cu orice piesa pentru calculator. In acesta este explicata nu numai instalarea piesei ci si instalarea draiverului.

Draiverele au versiuni diferite pentru diversele SO de aceea ele trebuie instalate separat pentru fiecare sistem de operare. In cazul de fata trebuie sa instalam draiverele o data sub Win ME si ulterior sub Win XP.

Draiverele sint prezente intotdeauna pe CD-urile care insotesc piesele de calculator dar este posibil sa nu fie vorba de ultima versiune. Este deci recomandat sa mergem pe situl producatorului si sa descarcam ultima versiune a draiverului atit pentru WIN ME cit si pentru Win XP. Daca nu avem conexiune la internet putem folosi versiunea mai veche, de obicei diferenta de performanta a piesei nu este prea mare.

Pentru a instala un draiver trebuie de obicei sa facem dublu clic pe fisierul ce contine draiverul. Vor apare pe rind mai multe ferestre unde trebuie sa apasam pe butonul "Next". Dupa ce este terminata instalarea, calculatorul trebuie de obicei repornit.

INSTALAREA DRAIVERELOR PLĂCII DE BAZĂ

In cazul in care avem o PB cu cipset VIA trebuie sa instalam pachetul de draivere numit VIA Hyperion (fost "VIA 4 in 1"). Acesta este prezent pe CD-ul placii de baza dar este posibil sa nu fie vorba de ultima versiune. El este de multe ori prezent si pe CD-urile revistelor care se ocupa cu domeniul IT. Cel mai bine este sa mergem pe situl VIA la sectiunea speciala care contine ultimele draivere pentru piesele produse de aceasta companie si sa verificam care este cea mai noua versiune a fisierului VIA Hyperion. Nu exista versiuni diferite pentru WinXP si Win ME. Varianta SO va fi recunoscuta automat la instalare si vor fi alese automat draiverele potrivite. Facem dublu clic pe fisierul care contine draiverul (de ex. VIAHyperion4in1451.exe) pe care dorim sa-l instalam, urmam instructiunile si facem clic pe butoanele corespunzatoare (de ex. spunem ca sintem de acord cu termenii contractuali). Dupa ce este terminata instalarea calculatorul trebuie repornit.

INSTALAREA DRAIVERULUI PLĂCII DE SUNET

Draiverul placii de sunet integrate se afla de obicei pe CD-ul care vine impreuna cu placa de baza. Si in acest caz este recomandat sa mergem pe situl producatorului si sa descarcam ultima versiune a draiverului. In cazul codecului AC 97, folosit pe scara larga in multe PB, producatorul se numeste Realtek . Mergem pe situl Realtek si cautam draiverul pentru produsul numit ALC 650. Dupa ce este terminata instalarea calculatorul trebuie repornit. Nu exista versiuni diferite pentru WinXP si Win ME.

INSTALAREA DRAIVERULUI PLĂCII VIDEO

Producatorii de placi video actualizeaza destul de frecvent draiverele pentru placile video, de multe ori pentru a le face sa functioneze optim cu ultimele jocuri aparute. In cazul PV avem de ales intre draiverul generic conceput de producatorul cipsetului PV si draiverul conceput de producatorul PV (pe baza draiverului generic pentru cipset). Le putem instala pe rind si apoi sa ne decidem care este mai bun. Compania NVIDIA are un draiver generic numit "Detonator" care poate fi folosit indiferent de generatia din care face parte placa video GeForce pe care o avem. Facem dublu clic pe fisierul de tip EXE care contine draiverul pe care dorim sa-l instalam, urmam instructiunile si facem clic pe butoanele corespunzatoare (de ex. spunem ca sintem de acord cu termenii contractuali). Dupa ce este terminata instalarea calculatorul trebuie repornit. Exista versiuni diferite ale draiverului pentru Win XP si Win ME.

INSTALAREA DRAIVERULUI MONITORULUI

Acest draiver este esential pentru functionarea corecta a monitorului. Este posibil ca in acest caz instalarea draiverului sa nu fie atit de usoara ca in celelalte cazuri. De obicei pe CD se afla si un fisier text in care este explicata procedura de instalare a draiverului. Draiverul monitorului trebuie instalat dupa draiverul placii video. Exista versiuni diferite ale draiverului pentru Win XP si Win ME.

Sa luam ca exemplu monitorul Philips 107E sub sistemul de operare Win ME. In acest caz avem un CD care contine draivere pentru multe tipuri de monitoare produse de compania Philips atit pentru Win ME cit si pentru Win XP. Introducem CD-ul in unitatea CD-ROM. Apoi facem clic dreapta pe suprafata de lucru ("desktop") si in meniul care apare facem clic pe optiunea "Properties". Apare o multifereastra in care trebuie sa facem clic pe titlul ferestrei "Settings" pentru a o aduce in prim plan. Facem clic pe butonul "Advanced". Apare o noua multifereastra in care trebuie sa facem clic pe titlul ferestrei "Monitor" pentru a o aduce in prim plan. Facem clic pe butonul "Change". In fereastra care apare selectam optiunea "Specify the location of the driver" si apoi facem clic pe butonul "Next". Apare o noua fereastra in care selectam optiunea "Display all the drivers in a specific location..." si facem clic pe butonul "Next". In fereastra urmatoare facem clic pe butonul "Have Disk".Va apare o minifereastra numita "Install from disk". Facem clic pe butonul "Browse" si in fereastra numita "Open" selectam litera CD-ului si apoi facem clic pe butonul OK. Apasam din nou pe butonul OK de aceasta data in minifereastra "Install from disk". Ne reintoarcem la fereastra numita "Update device driver wizard" in care facem clic pe butonul "Next" iar draiverul va fi instalat.

INSTALAREA DRAIVERULUI MODEMULUI

Cele mai ieftine softmodemuri sint produse de companii a caror activitate principala este producerea de placi de baza. Pe CD-ul modemului se afla draivere pentru modemuri cu o varietate de cipseturi. Citim pliantul care vine impreuna cu modemul si vedem ce cipset contine modemul cumparat de noi iar apoi cautam pe CD fisierul care contine draiverul corespunzator si facem dublu clic pe el.

PARTEA 1

PARTEA 2

PARTEA 3

PARTEA 4

[ PAGINA GAZDĂ ] [ ARTICOLE ] [ CONECTAREA LA INTERNET ] [ LEGĂTURI ] [ MANUALE ] [ CAMPANIE DE PROTEST PENTRU SCĂDEREA TARIFELOR ROMTELECOM ]

Copyright © 2000-2004 MUNTEALB. Toate drepturile rezervate. All rights reserved. Tous droits réservés.

Toate materialele de pe acest sit sînt originale si sînt scrise de MunteAlb.

Situl se gaseste la adresele https://www.geocities.com/muntealb/ si https://www.muntealb.home.ro . Continutul este identic în ambele locatii.

Sit vazut optim cu optiunea "Large Fonts" selectata în Display Properties sau marimea literelor ("Text Size") setata la valoarea "Larger" în explorator.

Culoarea textului si a fundalului paginilor sitului poate fi modificata in asa fel incit sa respecte aranjamentul coloristic din Windows Explorer, care este de obicei text negru pe fundal alb. In Internet Explorer se face clic pe meniul "Tools", apoi pe optiunea "Internet Options". In fereastra care apare se face clic pe butonul "Accessibility" si se bifeaza casuta "Ignore colors specified on Web pages", dupa care se apasa pe butonul "OK". Se procedeaza similar daca este folosit un alt program de explorare a internetului. Pentru a se reveni ulterior la culorile originale se inlatura bifarea.

Build Free Home Pages

More...

As easy as point & click

Yahoo! GeoCities provides all the tools you'll need to create your own personal home page on the web.

Sign up for Yahoo! Geocities

[Close]

undefined

[Close]

undefined