HARDISCUL

HARDISCUL

GENERALITĂŢI

    Hardiscul ("hard disk" - disc dur - HD) este componenta pe care sīnt stocate datele cu care lucreaza calculatorul, incepind cu sistemul de operare si terminind cu fisierele instalate de programe sau create de noi. El reprezinta deci memoria durabila ("nevolatila") a calculatorului, pentru ca datele sīnt pastrate si dupa intreruperea alimentarii cu curent electric.

    HD este format de obicei din mai multe discuri de aluminiu (numite platane) suprapuse pe acelasi ax si acoperite cu oxid de fier. La mica distanta de suprafata discurilor se misca niste brate metalice ale caror capete magnetizeaza portiuni din discuri, īn 16116r1710q acest fel fiind "scrise" si "citite" datele. HD este una din putinele piese dintr-un calculator care are si o componenta mecanica (un motor care invirte discurile si misca bratele metalice) dar asta nu inseamna ca nu este de obicei o piesa foarte fiabila, capabila sa functioneze multi ani fara a cauza pierderea datelor stocate.

    Un HD este caracterizat de capacitatea de stocare de date masurata īn Giga Bytes (GB) si de viteza de rotatie a platanelor (5.400, 7.200 sau 10.000 de rotatii pe minut). Cu cīt platanele se rotesc mai repede cu atīt  citirea si scrierea datelor este mai rapida, deci si calculatorul este mai rapid. Capacitatea unui HD prezentata de companiile producatoare (cea pe care o vedem īn ofertele de vinzare) este diferita de capacitatea raportata de sistemul de operare, pentru ca toti producatorii considera ca 1 MB = 1.000.000 bytes, cīnd de fapt echivalenta corecta este 1 MB = 1.048.576 bytes. Sistemul de operare raporteaza deci īn mod corect o capacitate ceva mai mica a HD, indiferent de numele producatorului acestuia.

    Hardiscul se conecteaza la restul sistemului cu ajutorul unui cablu care se fixeaza cu un capat īntr-o priza (conector) de pe HD si cu celalalt capat īntr-o priza (conector) de pe placa de baza. Pentru majoritatea hardiscurilor aflate īn sistemele actuale transferul de date īntre HD si sistem se realizeaza īn conformitate cu un standard numit "Parallel ATA" (Advanced Technology Attachment), scris de obicei PATA sau doar ATA. Exista mai multe versiuni ale acestui standard create de-a lungul timpului, numite ATA-33, ATA-66, ATA-100 si ATA-133, fiecare versiune reprezentind o īmbunatatire (uneori considerabila) a versiunii precedente. Acest standard va fi abandonat treptat de catre producatori dar inca se mai gasesc pe piata hardiscuri conforme cu standardele Ultra-ATA 100 sau Ultra-ATA 133.

    Hardiscurile cele mai moderne folosesc standardul "Serial ATA" (scris prescurtat SATA) īn locul standardului ATA (PATA). Standardul SATA este compatibil cu standardul PATA, lucru care permite folosirea īn acelasi calculator atīt  a hardiscurilor SATA cīt si a celor PATA. Actualmente standardul se afla la versiunea a 2-a, fiind deci scris SATA II. Pentru a putea folosi un hardisc SATA trebuie sa avem o PB care sa detina un controler SATA integrat īn cipsetul (SouthBridge) placii de baza sau aflat pe un cip separat. Practic toate placile de baza moderne au un astfel de controler.

    Standardul SATA aduce unele īmbunatatiri fata de standardul ATA, dintre care merita mentionate posibilitatea unei cresteri importante a ratei de transfer a datelor īntre HD si sistem, ca si o pastrare mai buna a integritatii datelor pe timpul transferului lor. Din punctul de vedere al instalarii HD apare posibilitatea de "instalare la cald" ("hot plugging"), ceea ce inseamna ca un HD poate fi instalat si apoi utilizat fara a opri sistemul, lucru extrem de convenabil atunci cīnd lucram cu HD externe, folosite de exemplu pentru a transfera cantitati mari de date īntre doua calculatoare. Un alt avantaj adus de SATA este conectarea HD la PB prin intermediul unui cablu cilindric de diametru redus si cu o lungime de pīna la 1 m, cablu care permite o mai buna circulatie a aerului īn carcasa comparativ cu cablul de tip panglica folosit anterior. Īn sfirsit, odata cu aparitia standardului SATA a disparut necesitatea configurarii hardiscurilor ca "stapin" (master) sau "sclav" (slave), pentru ca īn conformitate cu noul standard fiecare HD este configurat automat exclusiv ca "stapin", ceea ce īi permite sa functioneze la parametrii maximi.

    Hardiscurile folosite īn servere folosesc de obicei standardul SCSI ("Small Computer System Inteface"), care permite atasarea la sistem a opt dispozitive (hardiscuri, unitati optice de stocare, scanere, etc.), spre deosebire de standardul ATA care permite atasarea a doar patru dispozitive (hardiscuri si unitati optice de stocare). Standardul SCSI permite o rata de transfer de date considerabil mai mare decīt cea oferita de standardul "Parallel ATA" (cu care de altfel nu este compatibil) si de aceea HD care folosesc acest standard sīnt utilizate īn servere chiar daca pretul lor este mult mai ridicat comparativ cu al HD obisnuite. Standardul SAS ("Serial Attached SCSI") va inlocui standardul SCSI si va avea printre alte avantaje si pe acela ca va fi compatibil cu standardul SATA.

    LEGĂTURI  UTILE

• Anexa Manualului - contine cele mai bune articole de pe internet referitoare la hardiscuri
• Diagrama cu performantele hardiscurilor Seagate, Maxtor, Western Digital, Samsung, Hitachi